HOTĂRÂRE nr. 1.467 din 19 noiembrie 2008 privind acordarea unor măsuri de sprijin familiilor afectate de explozia care a avut loc în data de 15 noiembrie 2008 la Exploatarea Minieră Petrila, județul Hunedoara
Table of Provisions (6)
Statutory Text (6 Articles)
(1) Se aprobă acordarea unor ajutoare de urgență, din creditele bugetare aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse pe anul 2008, familiilor și persoanelor singure prevăzute în anexa nr. 1, ai căror membri au decedat sau au fost răniți în urma exploziei care a avut loc la Exploatarea Minieră Petrila, județul Hunedoara.
(2) Ajutoarele de urgență prevăzute la alin. (1) se acordă după cum urmează
a) câte 10.000 lei pentru fiecare dintre familiile persoanelor decedate;
b) câte 10.000 lei pentru fiecare dintre familiile persoanelor foarte grav rănite în explozie;
c) câte 5.000 lei pentru fiecare dintre familiile persoanelor grav rănite în explozie.
Nr. crt
Numele și prenumele persoanei decedate/ accidentate
Adresa persoanei decedate/ accidentate
Situația persoanei
Suma aprobată
lei -
Persoana care va
ridica ajutorul
Adresa persoanei care va ridica ajutorul
1.
Stoian Vasile
Petrila, str. T. Vladimirescu bl. 36E/12
decedată
10.000
Stoian Nadia Rodica (soție)
Petrila, str. T. Vladimirescu bl. 36E/12
2.
Mateș Dan Romulus
Petrila, str. T. Vladimirescu bl. 36B/17
decedată
10.000
Mateș Liliana (soție)
Petrila, str. T. Vladimirescu bl. 36B/17
3.
Brad Iosif
Petrila, Str. Republicii bl. 70/44
decedată
10.000
Brad Tatiana (soție)
Petrila, Str. Republicii bl. 70/44
4.
Mâțan Adrian Mihai
Petroșani, str. C-țin Mile nr. 5, ap. 31
decedată
10.000
Mâțan Mihaela (mama)
Petroșani, str. C-țin Mile nr. 5, ap. 31
5.
Șipoș Ioan Cristian
Petrila, str. T. Vladimirescu bl. 36G/35
decedată
10.000
Șipoș Elena (soție)
Petrila, str. T. Vladimirescu bl. 36G/35
6.
Alecsa Marcel Alin
Petrila, Str. Minei bl. 33/20
decedată
10.000
Alecsa Liviana (soție)
Petrila, Str. Minei bl. 33/20
7.
Holingher Ervin Dorel
Petroșani, str. A. Iancu bl. 3/57
decedată
10.000
Holingher Cristina (soție)
Petroșani, str. A. Iancu bl. 3/57
8.
Moș Silviu Ioan
Petrila, Str. 8 Martie bl. 20/10
decedată
10.000
Moș Maria (mama)
Petrila, Str. 8 Martie bl. 20/10
9.
Puian Nicolae
Petrila, Str. Rândunicii nr. 12
decedată
10.000
Puian Ana (soție)
Petrila, Str. Rândunicii nr. 12
10.
Vișan Trandafir
Petroșani, str. Gen. V. Milea bl. 21/13
decedată
10.000
Vișan Ana Violeta (soție)
Petroșani, str. Gen. V. Milea bl. 21/13
11.
Elekeș Attila
Petroșani, Str. Unirii bl. 3/14
decedată
10.000
Elekeș Ofelia (soție)
Petroșani, Str. Unirii bl. 3/14
12.
Frațilă Daniel
Petrila, Str. Minei bl. 22A/9
decedată
10.000
Frațilă Cristina (soție)
Petrila, Str. Minei bl. 22A/9
13.
Bodoni Șandor
Petroșani, Str. Aviatorilor bl. 54/63
rănită foarte grav și spitalizată
10.000
Bodoni Veronica (soție)
Petroșani, Str. Aviatorilor bl. 54/63
14.
Matei Petru
Petrila, str. T. Vladimirescu bl. 6/10
rănită foarte grav și spitalizată
10.000
Matei Mihaela (soție)
Petrila, str. T. Vladimirescu bl. 6/10
15.
Socolescu Alexandru
Petroșani, Aleea Poporului bl. 2/33
rănită foarte grav și spitalizată
10.000
Socolescu Terezia (soție)
Petroșani, Aleea Poporului bl. 2/33
16.
Tirintică Victor
Petrila, Str. Republicii bl. 20/4
rănită foarte grav și spitalizată
10.000
Tirintică Tabeta Anamaria (soție)
Petrila, Str. Republicii bl. 20/4
17.
Loghin Constantin
Petrila, Str. 8 Martie bl. 7/37
rănită foarte grav și spitalizată
10.000
Loghin Adriana Petronela (soție)
Petrila, Str. 8 Martie bl. 7/37
18.
Alecsa Nicolae
Petrila, Str. Republicii bl. 34/10
rănită foarte grav și spitalizată
10.000
Alecsa Ana Maria (soție)
Petrila, Str. Republicii bl. 34/10
19.
Bîlbă Sorin Mihai
Petrila, Str. Republicii bl. 31/54
rănită foarte grav și spitalizată
10.000
Bîlbă Silvia Adriana (soție)
Petrila, Str. Republicii bl. 31/54
20.
Iordache Nicolae Florin
Petrila, Str. 8 Martie bl. 56/30
rănită foarte grav și spitalizată
10.000
Iordache Elena (mama)
Petrila, Str. 8 Martie bl. 56/30
21.
Lăban Cristian
Petrila, Str. Minei bl. 23A/2
rănită foarte grav și spitalizată
5.000
Lăban Mirela Cristina (soție)
Petrila, Str. Minei bl. 23A/2
22.
Cristea Nicolae
Petrila, Str. 8 Martie bl. 44/8
rănită foarte grav și spitalizată
5.000
Cristea Liliana (soție)
Petrila, Str. 8 Martie bl. 44/8
23.
Leonte Petrică
Petrila, Str. 22 Decembrie bl. 5/21
rănită foarte grav și spitalizată
5.000
Leonte Mirela (soție)
Petrila, Str. 22 Decembrie bl. 5/21
24.
Badea Vasile
Petrila, Str. Minei bl. 24/20
rănită foarte grav și spitalizată
5.000
Badea Mioara (soție)
Petrila, Str. Minei bl. 24/20
25.
Trăilă Sorin
Petroșani, Str. Independenței bl. 17/35
rănită foarte grav și spitalizată
5.000
Trăilă Iuliana (soție)
Petroșani, Str. Independenței bl. 17/35
26.
Băran Alin Daniel
Petrila, str. T. Vladimirescu bl. 36F/23
rănită foarte grav și spitalizată
5.000
Băran Liliana (soție)
Petrila, str. T. Vladimirescu bl. 36F/23
27.
Rusu Ștefan
Petrila, str. Al. Sahia bl. 2/35
rănită foarte grav și spitalizată
5.000
Rusu Ștefan
Petrila, str. Al. Sahia bl. 2/35
28.
Holingher Sorin Vasile
Petroșani, Aleea Poporului bl. 2/5
rănită foarte grav și spitalizată
5.000
Holingher Sorina (soție)
Petroșani, Aleea Poporului bl. 2/5
240.000
(1) Copiii din familiile persoanelor decedate în explozia care a avut loc la Exploatarea Minieră Petrila, menționați în anexa nr. 2, beneficiază de burse speciale pe durata școlarizării. Cuantumul bursei speciale este de
a) 150 lei/lună pentru învățământul preșcolar, primar și gimnazial;
b) 200 lei/lună pentru învățământul liceal și școala de arte și meserii;
c) 250 lei/lună pentru învățământul universitar.
(2) Bursele prevăzute la alin. (1) se asigură din bugetul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului și vor fi indexate anual cu indicele de inflație, prin ordin al ministrului educației, cercetării și tineretului.
(3) Sumele se repartizează lunar de către Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului inspectoratelor școlare/ universităților.
(4) Plata se efectuează lunar de către unitatea/instituția de învățământ către copilul beneficiar.
(5) Pentru copiii în vârstă de până la 14 ani bursa se încasează de susținătorul legal/tutore.
(6) Bursele prevăzute la alin. (1) nu exclud acordarea, în condițiile legii, a celorlalte tipuri de burse sau forme de sprijin.
LISTA
cu copiii din familiile afectate de
explozia de la Exploatarea Minieră
Petrila, județul Hunedoara, care vor
beneficia de burse școlare speciale
Nr.
crt
Numele și prenumele
Data nașterii
Prenumele și numele
părinților
1.
Frățilă Daniela Oana
1 februarie 1990
Daniel și Cristina Frățilă
2.
Puian Adrian
12 mai 1993
Nicolae și Ana Puian
3.
Teodor Alexandra
Nicoleta
27 noiembrie 1993
Dan și Liliana Mateș
4.
Alecsa Lavinia Oana
4 noiembrie 1991
Marcel-Alin și Livia Alecsa
5.
Alecsa Flavius Adrian
13 mai 1995
6.
Alecsa Iris Nicol
16 ianuarie 2007
7.
Stoian Bogdan Gabriel
20 martie 1992
Vasile și Nadia-Ramona
Stoian
8.
Stoian Catalina Mihaela
5 martie 1999
9.
Șipoș Antonia
17 octombrie 2003
Cristian și Elena Șipoș
10.
Elekeș Robert
31 martie 2000
Attila și Ofelia Elekeș
11.
Vișan Adelina Ioana
4 octombrie 1994
Trandafir și Ana-Violeta
Vișan
12.
Găină Luiza
28 aprilie 1990
Doru și Cristina Holinger
13.
Găină Bianca Daniela
10 octombrie 1992
14.
Holinger Vlad Vasile
17 mai 2001
15.
Brad Alexandru
23 septembrie 1988
Iosif și Tatiana Brad
16.
Bîlbă Dacian Cristian
10 decembrie 1998
Sorin Mihai și
Silvia Adriana Bîlbă
(la 04-03-2010, Anexa nr. 2 a fost completată de Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 145 din 23 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 142 din 04 martie 2010 )
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 28 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 7 și 167 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează
Ministrul muncii, familiei
și egalității de șanse,
Mariana Câmpeanu
Ministrul educației,
cercetării și tineretului,
Anton Anton
p. Ministrul internelor și
reformei administrative,
Liviu Radu,
secretar de stat
p. Ministrul economiei și finanțelor,
Eugen Teodorovici,
secretar de stat
București, 19 noiembrie 2008.
Nr. 1.467.
-----