Legislator Case Law & Legislation
215510 RO

HOTĂRÂRE nr. 440 din 25 iunie 2019 pentru prelungirea termenului de aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naționale de sănătate pentru anii 2017 și 2018 și pentru modificarea secțiunii A din anexa la aceasta

3 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (3 Articles)

HOTĂRÂRE nr. 440 din 25 iunie 2019 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 523 din 26 iunie 2019

Termenul de aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naționale de sănătate pentru anii 2017 și 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 31 martie 2017, cu modificările ulterioare, se prelungește până la data de 31 decembrie 2019.

HOTĂRÂRE nr. 440 din 25 iunie 2019 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 523 din 26 iunie 2019

Secțiunea A ,,Programe naționale de sănătate publică finanțate din bugetul Ministerului Sănătății’’ din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naționale de sănătate pentru anii 2017 și 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 31 martie 2017, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează

1. La punctul I „Programele naționale de boli transmisibile“, subpunctul 3 „Programul național de prevenire, supraveghere și control a infecției HIV/SIDA“ va avea următorul cuprins

3. Programul național de prevenire, supraveghere și control al infecției HIV/SIDA

Obiective

a) reducerea răspândirii infecției HIV/SIDA prin acțiuni specifice de prevenire, precum și prin depistarea precoce a persoanelor infectate în rândul celor cu comportament la risc pentru infecția HIV/SIDA și a persoanelor infectate HIV simptomatice;

b) reducerea morbidității asociate cu infecția HIV prin asigurarea tratamentului bolnavilor cu infecție HIV/SIDA;

c) dezvoltarea și adoptarea de metodologii de lucru pentru testarea HIV în comunitate.

2. La punctul IV „Programele naționale de boli netransmisibile“, subpunctele 1, 2 și 4 vor avea următorul cuprins

1. Programul național de depistare precoce a cancerului în regim de screening organizat

Structură

1. Subprogramul de depistare precoce activă a cancerului de col uterin prin efectuarea testării Babeș-Papanicolaou la populația feminină eligibilă, în regim de screening populațional;

2. Subprogramul de depistare precoce a cancerului prin determinarea markerilor tumorali la pacienții din grupele de risc, în regim de screening selectiv.

2. Programul național de sănătate mintală și profilaxie în patologia psihiatrică

Obiective

a) prevenirea depresiei și suicidului;

b) promovarea sănătății mintale la locurile de muncă;

c) asigurarea accesului la programe de sănătate mintală specifice pentru copii și adolescenți;

d) creșterea capacității sistemului de a aborda problematica consumului de alcool prin elaborarea și implementarea de intervenții specifice;

e) creșterea nivelului de competențe ale specialiștilor care lucrează cu persoane cu tulburări din spectrul autist și cu tulburări de sănătate mintală asociate și al calității serviciilor medicale acordate acestora;

f) creșterea nivelului de abilități și cunoștințe ale părinților și familiilor persoanelor cu tulburări din spectrul autist și cu tulburări de sănătate mintală asociate.

Obiective:– Reducerea poverii cancerului în populație prin depistarea în faze incipiente de boală

……………………...................................………………………

4. Programul național de evaluare a statusului vitaminei D prin determinarea nivelului seric al 25-OH vitaminei D la persoanele din grupele de risc

Obiectiv:– Îmbunătățirea depistării deficitului de vitamină D la pacienții din grupele de risc

HOTĂRÂRE nr. 440 din 25 iunie 2019 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 523 din 26 iunie 2019

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează

Ministrul sănătății,

Sorina Pintea

Ministrul finanțelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

București, 25 iunie 2019.

Nr. 440.

-----

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →