Legislator Case Law & Legislation
214756 RO

RAPORT nr. 17.250 din 13 decembrie 2018 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Mișcarea Populară - Filiala Județeană Sălaj

1 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (1 Articles)

RAPORT nr. 17.250 din 13 decembrie 2018 · AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 449 din 5 iunie 2019

- extras -

În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2018, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 16.04.2018-20.04.2018 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Mișcarea Populară - Filiala Județeană Sălaj între anii 2015 și 2017, perioada verificată fiind 1.01.2015-31.12.2017.

Constatări

Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că în anul 2015 veniturile Partidului Mișcarea Populară - Filiala Județeană Sălaj nu au putut fi cuantificate deoarece nu au fost puse la dispoziția echipei de control documentele justificative.

În anul 2016, veniturile Partidului Mișcarea Populară - Filiala Județeană Sălaj au totalizat 178.202,00 lei, fiind obținute din cotizații în sumă de 14.372,00 lei și din contribuții în sumă de 163.830,00 lei. Cheltuielile au fost în sumă de 180.995,84 lei.

În anul 2017, veniturile Partidului Mișcarea Populară - Filiala Județeană Sălaj au totalizat 5.235,00 lei, fiind obținute din cotizații în sumă de 3.635,00 lei și din contribuții în sumă de 1.600,00 lei. Cheltuielile au fost în sumă de 2.013,77 lei.

S-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 3 alin. (8) și ale art. 5 alin. (4) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste fapte, Partidul Mișcarea Populară - Filiala Județeană Sălaj a fost sancționat potrivit art. 52 alin. (1) și (2) din același act normativ.

București, 13 decembrie 2018.

Nr. 17.250.

-----

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →