ANEXĂ din 14 martie 2019 privind situațiile financiare anuale, raportările contabile anuale și declarația de inactivitate
Statutory Text (1 Articles)
Notă
Aprobată prin NORMA nr. 7 din 14 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 227 din 25 martie 2019.
Prevederi privind întocmirea și depunerea
situațiilor Financiare anuale și a raportărilor contabile anuale
Capitolul I
Dispoziții generale
1.1. - Prevederi generale
1. Situațiile financiare anuale la data de 31 decembrie 2018 se întocmesc în conformitate cu prevederile reglementărilor contabile aplicabile la data de 31 decembrie 2018 astfel
a) pentru asigurători, reasigurători și subunitățile fără personalitate juridică stabilite în România în conformitate cu prevederile Legii nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, cu modificările ulterioare, care aparțin unor persoane juridice cu sediul în state terțe - Reglementările contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate ale entităților care desfășoară activitate de asigurare și/sau reasigurare, aprobate prin Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 41/2015, cu modificările și completările ulterioare;
b) pentru companii de brokeraj și subunitățile fără personalitate juridică stabilite în România în conformitate cu prevederile Legii nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări, care aparțin unor persoane juridice cu sediul în state terțe - Reglementările contabile referitoare la situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate aplicabile companiilor de brokeraj care desfășoară activitate de distribuție în asigurări și/sau reasigurări, aprobate prin Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 36/2015, cu modificările și completările ulterioare.
2. Prevederile alin. (1) se aplică corespunzător activității desfășurate și subunităților deschise în România de entitățile cu sediul în state aparținând Spațiului Economic European în scopul întocmirii raportărilor contabile anuale.
3. Completarea situațiilor financiare anuale/raportărilor contabile anuale se efectuează folosind planul de conturi prevăzut la capitolul 12 din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 41/2015, cu modificările și completările ulterioare, respectiv la capitolul 12 din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 36/2015, cu modificările și completările ulterioare, după caz. Asigurătorii autorizați să practice categoria de asigurări de viață și clasele de asigurări de accidente și asigurări de sănătate utilizează conturile sintetice aferente asigurărilor de viață.
4. Inventarierea anuală se efectuează potrivit prevederilor Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 32/2015 privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor, capitalurilor proprii și a tranzacțiilor privind activitatea de asigurare și de reasigurare ale asigurătorilor/reasigurătorilor și brokerilor de asigurare/reasigurare, aplicabilă la data de 31 decembrie 2018.
5. Evaluarea elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii cu ocazia inventarierii și la închiderea exercițiului financiar se efectuează potrivit principiilor generale de raportare financiară și prevederilor privind evaluarea la inventar și prezentarea elementelor în bilanț prevăzute în
a) cap. 2 secțiunea 2.4 și cap. 3 secțiunea 3.2 din reglementările contabile menționate la alin. (1) lit. a);
b) cap. 2 secțiunea 2.4 și cap. 3 secțiunea 3.2 din reglementările contabile menționate la alin. (1) lit. b).
6. Situațiile financiare anuale/raportările contabile anuale se întocmesc în lei. Această unitate de măsură se va trece pe fiecare formular în parte.
7. Situațiile financiare anuale/raportările contabile anuale se semnează de persoanele în drept prevăzute la art. 28 alin. (10) și (13) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv administrator și director economic, contabil-șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție, potrivit legii.
8. Prin excepție de la prevederile pct. 7, în cazul companiilor de brokeraj și al subunităților fără personalitate juridică stabilite în România conform Legii nr. 236/2018, situațiile financiare anuale/raportările contabile pot fi semnate și de persoanele prevăzute la art. 28 alin. (11) și (13) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv administrator și persoane fizice sau juridice cu care s-au încheiat contracte de prestări servicii, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România.
9. Asigurătorii, reasigurătorii și companiile de brokeraj care au în subordine sucursale sau alte subunități fără personalitate juridică, care desfășoară activitate și au sediul în străinătate, evaluează în lei rulajele și soldurile exprimate în valută din balanțele de verificare a conturilor sintetice transmise de acestea, la cursul valutar comunicat de Banca Națională a României din ultima zi a exercițiului financiar 2018 și le centralizează cu balanța de verificare întocmită pentru operațiunile economico-financiare desfășurate în țară.
1.2. - Prezentarea și modul de completare a situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale
10.
(1) Situațiile financiare anuale ale asigurătorilor, reasigurătorilor și subunităților fără personalitate juridică stabilite în România în conformitate cu prevederile Legii nr. 237/2015, cu modificările ulterioare, care aparțin unor persoane juridice cu sediul în state terțe se compun din
a) Bilanț (cod 01);
b) Contul de profit și pierdere compus din
(i) Contul tehnic al asigurării generale (cod 02);
(ii) Contul tehnic al asigurării de viață (cod 03);
(iii) Contul netehnic (cod 04);
c) Situația modificărilor capitalului propriu, cu respectarea prevederilor de la cap. 5 secțiunea 5.2 din reglementările contabile menționate la pct. 1 lit. a);
d) Situația fluxurilor de trezorerie, cu respectarea prevederilor de la cap. 5 secțiunea 5.1 din reglementările contabile menționate la pct. 1 lit. a);
e) Note explicative la situațiile financiare anuale, conform prevederile cap. 6 din reglementările contabile menționate la pct. 1 lit. a).
(2) Situațiile financiare anuale sunt însoțite și de următoarele formulare;
a) Date informative (cod 05);
b) Situația activelor imobilizate (cod 06).
11. Asigurătorii care administrează fonduri de pensii facultative întocmesc și prezintă și situațiile prevăzute la cap. 15 secțiunea 15.2 subsecțiunea 15.2.4 "Situații prezentate de asigurătorii care administrează fonduri de pensii facultative" din reglementările contabile menționate la pct. 1 lit. a), astfel
a) Situația activelor, pasivelor și capitalurilor proprii la 31 decembrie 2018;
b) Situația veniturilor și cheltuielilor la data de 31 decembrie 2018.
(2) Entitățile autorizate să practice asigurări de viață, dar care au primit autorizație și pentru clasele de asigurare A1 și A2 din categoria asigurărilor generale, evidențiază activitatea desfășurată, inclusiv pentru clasele A1 și A2, în contul tehnic al asigurărilor de viață.
12.
(1) Companiile de brokeraj și subunitățile fără personalitate juridică stabilite în România în conformitate cu prevederile Legii nr. 236/2018, care aparțin unor persoane juridice cu sediul în state terțe întocmesc și depun situații financiare anuale care cuprind următoarele formulare
a) Bilanț (cod 01);
b) Contul de profit și pierdere (cod 02);
c) Situația modificărilor capitalului propriu, cu respectarea prevederilor de la cap. 5 secțiunea 5.2 din reglementările contabile menționate la pct. 1 lit. b);
d) Situația fluxurilor de trezorerie, cu respectarea prevederilor de la cap. 5 secțiunea 5.1 din reglementările contabile menționate la pct. 1 lit. b);
e) Note explicative la situațiile financiare anuale, conform prevederilor cap. 6 din reglementările contabile menționate la pct. 1 lit. b).
(2) Situațiile financiare anuale sunt însoțite și de următoarele formulare
a) Date informative (cod 03);
b) Situația activelor imobilizate (cod 04).
13.
(1) Raportările contabile anuale prevăzute la art. 2 alin. (1) și (2) din normă sunt compuse din următoarele formulare, corespunzător activității desfășurate
a) Bilanț;
b) Contul de profit și pierdere.
(2) Raportările anuale prevăzute la alin. (1) sunt însoțite de formularele specifice activității desfășurate
a) Date informative;
b) Situația activelor imobilizate.
(3) Raportările anuale prevăzute la alin. (1) sunt întocmite pe baza balanței de verificare a conturilor sintetice la data de 31 decembrie 2018, corelată cu soldurile din balanța analitică și cu rezultatele inventarierii.
14.
(1) Notele explicative menționate la pct. 10 alin. (1) lit. e) și pct. 12 alin. (1) lit. e) nu sunt limitative, acestea urmând să conțină cel puțin informațiile prevăzute în cap. 6 din reglementările contabile menționate la pct. 1 lit. a), respectiv în cap. 6 din reglementările contabile menționate la pct. 1 lit. b).
(2) Companiile de brokeraj care intermediază, în conformitate cu legislația specifică în vigoare, și produse ale fondurilor de pensii facultative prezintă în notele explicative o situație a comisioanelor obținute din această activitate.
15. În "Situația activelor imobilizate" (cod 06, respectiv cod 04) informațiile sunt înscrise la costul istoric sau la valoarea reevaluată a plasamentelor în terenuri și construcții/imobilizărilor, după caz.
16.
(1) Entitățile cărora li se aplică prezenta normă completează datele de identificare cum ar fi: denumirea societății/subunității, adresa, telefonul și numărul de înmatriculare la registrul comerțului, precum și pe cele referitoare la încadrarea corectă în forma de proprietate și codul unic de înregistrare, citeț, fără a se folosi prescurtări sau inițiale.
(2) Entitățile completează codul privind activitatea, cod format din 4 cifre (clase de activități) din Clasificarea activităților din economia națională - CAEN, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 656/1997, cu modificările ulterioare.
(3) Entitățile completează în mod corect pe prima pagină a formularului "Bilanț" datele prevăzute la alin. (1) și (2), astfel încât să fie posibilă identificarea societății.
(4) Forma de proprietate se va înscrie conform nomenclatorului prevăzut la cap. I secțiunea 1.4 din prezenta anexă.
(5) Subunitățile fără personalitate juridică completează forma de proprietate corespunzătoare societăților cărora le aparțin.
(6) Entitățile care, potrivit actului constitutiv, reprezintă filiale ale unor societăți cu capital integral sau majoritar de stat completează la forma de proprietate codul 15, respectiv 29, după caz.
(7) Modelul formularelor referitoare la situațiile financiare/raportările contabile, precum și corelațiile în cadrul formularelor și între formulare sunt prezentate în capitolul II din prezenta anexă.
(8) Entitățile ale căror situații financiare anuale sunt supuse auditului statutar completează pe formularul de bilanț și datele de identificare ale firmei de audit/auditorului persoană fizică, după caz, care a realizat auditul statutar al situațiilor financiare anuale/consolidate (denumirea/nume și prenume, numărul din registrul Camerei Auditorilor Financiari din România și codul unic de înregistrare).
17.
(1) Potrivit art. 30 din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, situațiile financiare anuale vor fi însoțite de o declarație scrisă a persoanelor prevăzute la art. 10 alin. (1) din aceeași lege, prin care își asumă răspunderea pentru întocmirea situațiilor financiare anuale și confirmă că
a) politicile contabile utilizate la întocmirea situațiilor financiare anuale sunt în conformitate cu reglementările contabile aplicabile;
b) situațiile financiare anuale oferă o imagine fidelă a poziției financiare, performanței financiare și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfășurată;
c) persoana juridică își desfășoară activitatea în condiții de continuitate.
(2) Potrivit art. 29 din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, situațiile financiare anuale vor fi însoțite și de propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii contabile.
1.3. - Modalitatea și termenul de depunere a situațiilor financiare anuale, a raportărilor contabile anuale și a declarației de inactivitate
18.
(1) Situațiile financiare anuale se depun la Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F., împreună cu
a) o copie a codului unic de înregistrare;
b) raportul administratorului;
c) declarația scrisă a persoanelor răspunzătoare pentru organizarea și conducerea contabilității;
d) raportul de audit statutar pentru situațiile financiare pentru care auditarea este obligatorie conform prevederilor reglementărilor contabile menționate la pct. 1;
e) raportul cenzorilor sau al expertului contabil, după caz;
(la 25-04-2019, Litera e) din Alineatul (1) , Punctul 18. , Punctul 1.3. , Capitolul I a fost modificată de Articolul I din NORMA nr. 10 din 23 aprilie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 25 aprilie 2019 )
f) o copie a procesului-verbal al adunării generale a acționarilor sau asociaților în care s-au aprobat situațiile financiare anuale;
g) propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii contabile;
h) o copie a balanței de verificare a conturilor sintetice, semnată de persoanele în drept; și
i) numai în cazul companiilor de brokeraj, o copie a balanței de verificare a conturilor analitice, semnată de persoanele în drept.
(2) Asigurătorii care practică cele două categorii de asigurări, asigurări de viață și asigurări generale, depun la A.S.F. balanțele sintetice aferente fiecărei categorii de asigurări, precum și balanța sintetică centralizată; asigurătorii care administrează fonduri de pensii facultative depun și balanța sintetică specifică activității de administrare de fonduri de pensii facultative.
(3) Balanța de verificare a conturilor sintetice și balanțe de verificare a conturilor analitice, centralizate și distinct pentru cele două categorii de asigurări, asigurări de viață și asigurări generale, se depun la A.S.F. în format electronic (CD) - format Excel.
19.
(1) Situațiile financiare anuale individuale, raportările contabile anuale se depun astfel
a) la A.S.F. în termen de 120 de zile de la încheierea exercițiului financiar, astfel
(i) în format electronic, prin încărcarea datelor în aplicația ASF - EWS (https://repapp.csa-isc.ro/PROD Front);
(ii) pe suport hârtie (formatul din aplicația ASF - EWS, https://repapp.csa-isc.ro/PROD Front), semnate conform legii și prevederilor prezentei norme, împreună cu toate documentele prevăzute la pct. 18alin. (1).
b) la unitățile teritoriale Ministerului Finanțelor Publice, denumit în continuare M.F.P., în termen de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar, astfel
(i) în format hârtie și în format electronic, la registratura unităților teritoriale ale M.F.P. sau la oficiile poștale, prin scrisori cu valoare declarată, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 627/1995 privind îmbunătățirea disciplinei depunerii bilanțurilor contabile și a altor documente cu caracter financiar-contabil și fiscal, de către operatorii economici și alți contribuabili, sau
(ii) numai în formă electronică pe portalul www.e-guvernare.ro, având atașată o semnătură electronică extinsă.
(2) Prin excepție de la termenul prevăzut la alin. (1), entitățile aflate în lichidare depun raportările contabile anuale, atât la A.S.F., cât și la M.F.P., în termen de 90 de zile de la încheierea exercițiului financiar.
(3) Formatul electronic al situațiilor financiare anuale/raportărilor contabile anuale conținând formularistica necesară și programul de verificare cu documentația de utilizare aferentă se obține prin folosirea programului de asistență elaborat de M.F.P. Programul de asistență este pus la dispoziție, gratuit, de unitățile teritoriale ale M.F.P. sau poate fi descărcat de pe serverul de web al Agenției Naționale pentru Administrare Fiscală, de la adresa www.anaf.ro.
(4) Declarația de inactivitate pe propria răspundere prevăzută la art. 2 alin. (4) din normă se depune la A.S.F. și la M.F.P. și cuprinde toate datele de identificare ale societății
a) denumirea completă (conform certificatului de înmatriculare);
b) adresa și numărul de telefon;
c) numărul de înregistrare la registrul comerțului;
d) codul unic de înregistrare;
e) capitalul social.
(5) Pentru completarea declarației de inactivitate entitățile folosesc programul de asistență pus la dispoziție gratuit de către M.F.P. pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală; depunerea declarației se efectuează în termen de 60 de zile de la încheierea exercițiului financiar; modalitățile de depunere sunt cele prevăzute la alin. (1) lit. a) pct. (ii) și lit. b).
20.
(1) Entitățile care îndeplinesc condițiile specificate în reglementările contabile prevăzute la pct. 1 întocmesc situații financiare anuale consolidate și raportul consolidat al administratorilor.
(2) Situațiile financiare anuale consolidate se depun la A.S.F. până la data de 31 august 2019 și cuprind
a) bilanțul consolidat;
b) contul de profit și pierdere consolidat;
c) note la situațiile financiare consolidate;
d) raportul consolidat al administratorilor;
e) raportul de audit al situațiilor financiare anuale consolidate ale anului 2018, întocmit în conformitate cu reglementările contabile menționate la pct. 1;
f) declarația scrisă a administratorului societății-mamă prin care își asumă răspunderea pentru întocmirea situațiilor financiare anuale consolidate și confirmă că
(i) politicile contabile utilizate la întocmirea situațiilor financiare anuale consolidate sunt în conformitate cu reglementările contabile aplicabile;
(ii) situațiile financiare anuale consolidate oferă o imagine fidelă a poziției financiare, a performanței financiare și a celorlalte informații referitoare la activitatea grupului.
(3) Dispozițiile pct. 7 și 8 se aplică în mod corespunzător și în ceea ce privește situațiile financiare anuale consolidate.
(4) Situațiile financiare anuale consolidate se depun la M.F.P. în termenul și conform prevederilor Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 185 alin. (2) din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
1.4. - Nomenclator - forme de proprietate
COD
DENUMIRE
10
PROPRIETATE INTEGRALĂ DE STAT
12
Societăți cu capital integral de stat
15
Societăți reprezentând filiale ale unor societăți cu capital integral de stat și societăți la care una sau mai multe societăți cu capital integral de stat dețin capitalul social
20
PROPRIETATE MIXTĂ (cu spital de stat și privat)
PROPRIETATE MIXTĂ (cu capital de stat - sub 50%)
21
Societăți cu capital de stat autohton și de stat străin
22
Societăți cu capital de stat și privat autohton și străin
23
Societăți cu capital de stat și privat autohton
24
Societăți cu capita1 de stat și privat străin
PROPRIETATE MIXTĂ (cu capital de stat - 50% și peste 50%)
25
Societăți cu capital de stat autohton și de stat străin
26
Societăți cu capital de stat și privat autohton și străin
27
Societăți cu capital de stat și privat autohton
28
Societăți cu capital de stat și privat străin
29
Societăți reprezentând filiale ale unor societăți cu capital de stat de peste 50%, inclusiv, și societăți la care una sau mai multe societăți cu capital de stat de peste 50%, inclusiv, dețin între 50% și 100% din capitalul social al acestora
30
PROPRIETATE INDIVIDUALĂ - PRIVATĂ (cu capital: privat autohton, privat autohton și străin, privat străin)
34
Societăți pe acțiuni
35
Societăți cu răspundere limitată
Capitolul II
Formulare referitoare la situațiile financiare/raportările contabile și corelațiile aferente pentru asigurători, companii de brokeraj și subunități ale societăților din domeniul asigurărilor la 31 decembrie 2018
Secţiunea 1
ASIGURĂTORI ȘI REASIGURĂTORI
1. BILANȚ
la data de 31 decembrie 2018
Județul ......................... |_|_|
Forma de proprietate .................. |_|_|
Persoana juridică ....................
Activitatea preponderentă (denumire clasă CAEN) ...........................................
Adresa: localitatea ..................., sectorul ......, str. ..................., nr. ......, bl. ....., sc. ....., ap. .....
Cod clasă CAEN .................... |_|_|_|_|
Telefon .............., fax ........................
Cod unic de înregistrare ......................................
Număr din registrul comerțului .......................
|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
01
lei
Denumirea elementului
Nr.
rd.
Sold la
01.01.2018
31.12.2018
A
B
1
2
ACTIV
A
ACTIVE NECORPORALE
I. Imobilizări necorporale
1. Cheltuieli de constituire
(501-58011-58021-58031)
01
2. Cheltuielile de dezvoltare
(503-58013-58023-59013-59023-58033-59033)
02
3. Concesiuni, brevete, licențe, mărci,
drepturi și active similare
(505-58015-58025-59015-59025-58035-59035)
03
4. Fondul comercial
(507-58017-58027-58037)
04
5. Avansuri și imobilizări necorporale în
curs de execuție
(523+524-59213-59223-59233)
05
6. Alte imobilizări necorporale
(508-58018-58028-59018-59028-58038-59038)
06
TOTAL (rd. 01 la 06)
07
B
PLASAMENTE
I. Plasamente în imobilizări corporale și
în curs
1. Terenuri și construcții (211-281-291)
08
2. Avansuri și plasamente în imobilizări
corporale în curs (231+232-293)
09
TOTAL (rd. 08 + 09)
10
II. Plasamente deținute la entitățile
afiliate, entitățile asociate, entități
controlate în comun și alte plasamente în
imobilizări financiare
1. Titluri de participare deținute la
entități afiliate (261-29611-29621-29661)
11
2. Titluri de creanță și împrumuturi
acordate entităților afiliate
(26711+26721+26731+26741-29615-29625+26751
+26761-29665)
12
3. Participări la entitățile asociate și
entități controlate în comun
(262+263-29613-29623-29663)
13
4. Titluri de creanță și împrumuturi
acordate entităților asociate și
entităților controlate în comun
(26713+26723+26733+26743-29617-29627+
26752+26762-29667)
14
5. Alte plasamente în imobilizări
financiare (265+26712+26714+26722+26724+
26732+26734+26742+26744-29614-29616-29619
-29624-29626-29629+26753+26763-29664-
29669)
15
TOTAL (rd.11 la 15)
16
III. Alte plasamente financiare
1. Acțiuni, alte titluri cu venit variabil
și unități la fondurile comune de
plasament
(2711+2712+273-29711-29713-29721-29723+
2713-29731-29733)
17
2. Obligațiuni și alte titluri cu venit
fix. (2721+2722-29712-29722+2723-29732)
18
3. Părți în fonduri comune de investiții
(274-29714-29724-29734)
19
4. Împrumuturi ipotecare
(26715+26725-29631)
20
5. Alte împrumuturi (26716+26726-29632)
21
6. Depozite la instituțiile de credit
(26717+26727+26737+26747-29641-29651+
26754-26764-2967)
22
7. Alte plasamente financiare
(26718-26738+26758+278-29718-29728-29738)
23
TOTAL (rd. 17 la 23)
24
IV. Depozite la societăți cedente
(268-29642-29652)
25
C
PLASAMENTE AFERENTE ASIGURĂRILOR DE VIAȚĂ
PENTRU CARE EXPUNEREA LA RISCUL DE
INVESTIȚII ESTE TRANSFERATĂ
CONTRACTANȚILOR (241-294)
26
TOTAL PLASAMENTE (rd. 10+16+24+25+26)
27
D
PARTEA DIN REZERVELE TEHNICE AFERENTE
CONTRACTELOR CEDATE ÎN REASIGURARE
I. Partea din rezervele tehnice aferente
contractelor cedate în reasigurare la
asigurări generale
1. Partea din rezerva de prime aferentă
contractelor cedate în reasigurare (395)
28
2. Partea din rezerva pentru participare
la beneficii și risturnuri aferentă
contractelor cedate în reasigurare. (3922)
29
3. Partea din rezerva de daune aferentă
contractelor cedate în reasigurare. (397)
30
4. Partea din alte rezerve tehnice
aferentă contractelor cedate în
reasigurare
a) Partea din rezerva pentru riscuri
neexpirate aferentă contractelor cedate în
reasigurare (3992)
31
b) Partea din rezerva de catastrofă
aferentă contractelor cedate în
reasigurare (3991)
32
c) Partea din alte rezerve tehnice
aferentă contractelor cedate în
reasigurare (3993)
33
TOTAL (rd. 28 la 33)
34
II. Partea din rezervele tehnice aferente
contractelor cedate în reasigurare la
asigurări de viață
1. Partea din rezerva matematică aferentă
contractelor cedate în reasigurare (391)
35
2. Partea din rezerva de prime aferentă
contractelor cedate în reasigurare (398)
36
3. Partea din rezerva pentru participare
la beneficii și risturnuri aferentă
contractelor cedate în reasigurare (3921)
37
4. Partea din rezerva de daune aferentă
contractelor cedate în reasigurare (396)
38
5. Partea din alte rezerve tehnice
aferentă contractelor cedate în
reasigurare (393)
39
TOTAL (rd. 35 la 39)
40
III. Partea din rezerva matematică
aferentă asigurărilor de viață pentru care
expunerea la riscul de investiții este
transferată contractanților cedată în
reasigurare (394)
41
TOTAL (rd. 34+40+41)
42
E
CREANȚE
Sume de încasat de la entitățile afiliate
(4511+4518-495)
43
Sume de încasat de la entități asociate
și entități controlate în comun
(4521+4528-495)
44
TOTAL (rd. 43+44)
45
I. Creanțe provenite din operațiuni de
asigurare directă
Asigurați (401*-491)
46
Intermediari în asigurări (404-491)
47
Alte creanțe provenite din operațiuni de
asigurare directă (4051+4052-491)
48
TOTAL (rd. 46 la 48)
49
II. Creanțe provenite din operațiuni de
reasigurare (411*+412*-491)
50
III. Alte creanțe
(425+4282+431*+437*+4382+441*+4424+4428*
+443*+444*+445+446*+447*+448*+4581+461+
464+475*-496+54512+54522+4284+4384+54532)
51
IV. Creanțe privind capitalul subscris și
nevărsat (456-495)
52
F
ALTE ELEMENTE DE ACTIV
I. Imobilizări corporale și stocuri
1. Instalații tehnice și mașini
(51112+51113+51114+51122+51123++51124-
58112-58113-58114-58122-58123-58124-59112-
59113-59114-59122-59123-
59124+51132+51133+51131-58132-58133-
58134-59132-59133-59134)
53
2. Alte instalații, utilaje și mobilier
(51116+51126-58116-58126-59116-59126+51136
-58136-59136)
54
3. Avansuri și imobilizări corporale în
curs (5211+5212+5221+5222-59211-59221+
5213+5223-59231)
55
TOTAL (rd. 53 la 55)
56
Stocuri
4. Materiale consumabile
(531+532-593-594)
57
5. Avansuri pentru cumpărări de stocuri
(din ct. 461)
58
TOTAL (rd. 57 + 58)
59
II Casa și conturi la bănci
(543+544+547+548+551+552)
60
III Alte elemente de activ (542-596)
61
G
CHELTUIELI ÎN AVANS
I Dobânzi și chirii înregistrate în avans
(471)
62
II Cheltuieli de achiziție reportate
TOTAL (rd. 64+65)
63
1. Cheltuieli de achiziție reportate
privind asigurările generale (4722)
64
2. Cheltuieli de achiziție reportate
privind asigurările de viață (4721)
65
III Alte cheltuieli înregistrate în avans
(473)
66
TOTAL (rd. 62+63+66)
67
TOTAL ACTIV
(rd.07+27+42+45+49+50+51+52+56+59+60+61+
67)
68
PASIV
A
CAPITAL ȘI REZERVE
I. Capital
Capital social (1011+1012+1013) din care
69
- capital subscris vărsat
(10112+10122+10132)
70
Elemente asimilate capitalului (fondul de
dotare al sucursalelor din România care
aparțin persoanelor juridice din
străinătate) (ct. 102)
71
Alte elemente de capitaluri
proprii (ct. 103)
Sold C
72
Sold D
73
II. Prime de capital (1041+1042+1043)
74
III. Rezerve din reevaluare
(1051+1052+1053)
75
IV. Rezerve
1. Rezerve legale (10611+10621+10631)
76
2. Rezerve statutare sau contractuale
(10613+10623+10633)
77
3. Alte rezerve (10618+10628+10638)
78
TOTAL (rd. la 76 - 78)
79
Acțiuni proprii (1091+1092+1093)
80
Câștiguri legate de instrumente de
capitaluri proprii (ct. 141)
81
Pierderi legate de instrumente de
capitaluri proprii (ct. 149)
82
TOTAL
(rd. 69+71+72-73+74+75+79-80+81-82)
83
V. Rezultatul reportat
1. Rezultatul reportat reprezentând
profitul nerepartizat sau pierderea
neacoperită (11711+11721+11731)
Sold C
84
Sold D
85
2. Rezultatul reportat provenit din
adoptarea pentru prima dată a IAS
mai puțin IAS 29 (11712+11722+
11732)
Sold C
86
Sold D
87
3. Rezultatul reportat provenit din
modificările politicilor contabile
(11713+11723+11733)
Sold C
88
Sold D
89
4. Rezultatul reportat provenit din
corectarea erorilor contabile
(11714+11724+11734)
Sold C
90
Sold D
91
5. Rezultatul reportat provenit din
surplusul realizat din rezerve din
reevaluare (11715+11725+11735)
Sold C
92
Sold D
93
6. Rezultatul reportat provenit din
trecerea la aplicarea
reglementărilor contabile conforme
cu Directivele Europene
(11716+11726+11736)
Sold C
94
Sold D
95
VI. Rezultatul exercițiului (121)
Sold C
96
Sold D
97
VII. Repartizarea profitului(129)
98
TOTAL (rd. 83+84+85+86-87+88-89+90-91+92-
93+94-95+96-97-98)
99
B
DATORII SUBORDONATE (1631+1632+1633)
100
C
REZERVE TEHNICE
I. Rezerve tehnice privind asigurările
generale (rd. 102+103+104+107)
101
1. Rezerva de prime privind asigurările
generale (315)
102
2. Rezerva pentru participare la beneficii
și risturnuri privind asigurările generale
(332)
103
3. Rezerva de daune privind asigurările
generale (rd. 105+106)
104
a) Rezerva de daune avizate (3271)
105
b) Rezerva de daune neavizate (3272)
106
4. Alte rezerve tehnice pentru asigurări
generale (rd. 108+109+110)
107
a) Rezerva pentru riscuri neexpirate (334)
108
b) Rezerva de catastrofă (333)
109
c) Alte rezerve tehnice (335)
110
II. Rezerve tehnice privind asigurările de
viață (rd. 112+113+114+115+118)
111
1. Rezerve matematice (311)
112
2. Rezerva de prime asigurări de viață
(318)
113
3. Rezerva pentru participare la beneficii
și risturnuri privind asigurările de
viață.(312)
114
4. Rezerva de daune privind asigurările de
viață (rd 107+108)
115
a) Rezerva de daune avizate (3261)
116
b) Rezerva de daune neavizate (3262)
117
5. Alte rezerve tehnice privind
asigurările de viață (313)
118
TOTAL (rd. 101+111)
119
D
REZERVA MATEMATICĂ AFERENTĂ ASIGURĂRILOR
DE VIAȚĂ PENTRU CARE EXPUNEREA LA RISCUL
DE INVESTIȚII ESTE TRANSFERATĂ
CONTRACTANȚILOR (314)
120
E
PROVIZIOANE
1. Provizioane pentru beneficiile
angajaților (15115+15125+15135+15117+
15127+15137)
121
2. Provizioane pentru impozite
(15116+15126+15136)
122
3. Alte provizioane
(15111+15113+15114+15118+15121+15123+
15124+15128+15131+15134+15138+15112+
15122+15132+15133)
115
TOTAL (rd. 121 la 123)
124
F
DEPOZITE PRIMITE DE LA REASIGURĂTORI
(1651+1652+16818+16828)
125
G
DATORII
Sume datorate entităților afiliate
(16411+16421+16815+16825+26911+26921+
4511**+4518**+16431+16835+26931)
126
Sume datorate entităților asociate și
controlate în comun
(16412+16422+16816+16826+26912+26913+
26922+26923+4521**+4528**+16432+16836+
26932+26933)
127
I. Datorii provenite din operațiuni de
asigurare directă (402+404+405**)
128
II. Datorii provenite din operațiuni de
reasigurare (411**+412**)
129
III. Împrumuturi din emisiuni de
obligațiuni
(16114+16115+16117+16118+16124+16125+
16127+16128+16811+16821-1691-1692)
130
IV. Sume datorate instituțiilor de credit
(16211+16212+16214+16215+16217+16221+
16222+16224+16225+16227+162812+16822+
16832+16231+16232+16234+16235+16237)
131
V. Alte datorii, inclusiv datorii fiscale
și datorii pentru asigurările sociale
(16213+16216+16223+16226+1671+1672+
16817+16827+421+422+423+426+427+424+429+
4281**+431**+436**+437**+4381+441**+4423+
4428**+443**+444**+446**+447**+448**+4551+
4558+457+4582**+462+463+475**+249+279+
549+54511+54521+5461+5462+
1673+16233+16236+4283+4383+16837+54531+
5463+26914+26924+26934)
132
TOTAL (rd. 126 la 132)
133
H
VENITURI ÎN AVANS
I. Subvenții pentru investiții
(4761+4762+4763)
134
II Venituri înregistrate în avans
(4741+4742+4743)
135
TOTAL (rd. 134 + 135)
136
TOTAL PASIV
(rd. 99+100+119+120+124+125+133+136)
137
* soldurile debitoare ale conturilor respective
** soldurile creditoare ale conturilor respective
ADMINISTRATOR,
ÎNTOCMIT,
Numele și prenumele ..................
Numele și prenumele .......................
Semnătura ...................................
Calitatea
Semnătura .....................................
Nr. de înregistrare în organismul profesional ..................................
2. CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE ASIGURĂTORI
2.1. CONTUL TEHNIC AL ASIGURĂRII GENERALE
la data de 31 decembrie 2018
02
- lei -
Denumirea indicatorilor
Nr.
rd.
Realizări aferente
perioadei de raportare
precedentă
curentă
A
B
1
2
1. Venituri din prime, nete de reasigurare
a) venituri din prime brute subscrise (+)
01
b) prime cedate în reasigurare (-)
02
c) variația rezervei de prime (+/-)
03
d) variația rezervei de prime, cedate în
reasigurare (+/-)
04
TOTAL (rd. 01-02-03+04)
05
2. Cota din venitul net (diferența între
veniturile și cheltuielile din plasamente) al
plasamentelor transferată din contul netehnic
(+)
06
3. Alte venituri tehnice, nete de reasigurare
(+)
07
4. Cheltuieli cu daunele, nete de reasigurare
a) daune plătite (rd. 09-10)
08
- sume brute
09
- partea reasigurătorilor (-)
10
b) variația rezervei de daune, netă de
reasigurare: (+/-)
11
TOTAL (rd. 08+11)
12
5. Variația altor rezerve tehnice, nete de
reasigurare, din care
a) Variația rezervei pentru riscuri neexpirate
(+/-)
13
b) Variația rezervei de catastrofă (+/-)
14
c) Variația altor rezerve tehnice (+/-)
15
TOTAL (rd. 13+14+15)
16
6. Variația rezervei pentru participare la
beneficii și risturnuri (+/-)
17
7. Cheltuieli de exploatare nete
a) cheltuieli de achiziție
18
b) variația sumei cheltuielilor de achiziție
reportate (+/-)
19
c) cheltuieli de administrare
20
d) comisioane primite de la reasigurători și
participări la beneficii (-)
21
TOTAL (rd. 18+19+20-21)
22
8. Alte cheltuieli tehnice, nete de
reasigurare
23
9. Rezultat tehnic al asigurării generale
Profit (rd. 05+06+07-12-16-17-22-23)
24
Pierdere (rd. 12+16+17+22+23+-05-06-07)
25
ADMINISTRATOR,
ÎNTOCMIT,
Numele și prenumele ...............
Numele și prenumele ..........................
Semnătura ................................
Calitatea
Semnătura .....................................
Nr. de înregistrare în organismul profesional
................................
2.2. CONTUL TEHNIC AL ASIGURĂRII DE VIAȚĂ
la data de 31 decembrie 2018
03
- lei -
Denumirea indicatorilor
Nr.
rd.
Realizări aferente
perioadei de raportare
precedentă
curentă
A
B
1
2
1. Venituri din prime, nete de reasigurare
a) venituri din prime brute subscrise (+)
01
b) prime cedate în reasigurare(-)
02
c) variația rezervei de prime, netă de
reasigurare (+/-)
03
TOTAL (rd. 01-02-03)
04
2. Venituri din plasamente
a) Venituri din participări la societățile în
care există interese de participare, din care
05
- venituri din plasamente la societățile
afiliate
06
b) Venituri din alte plasamente cu prezentarea
distinctă a veniturilor din plasamente la
societățile afiliate, din care
07
venituri provenind din terenuri și construcții
08
venituri provenind din alte plasamente
09
c) Venituri din ajustări pentru depreciere/
pierdere de valoare a plasamentelor
10
d) Venituri provenind din realizarea
plasamentelor
11
TOTAL (rd. 05+07+10+11)
12
3. Plusvalori nerealizate din plasamente
13
4. Alte venituri tehnice, nete de reasigurare
14
5. Cheltuieli cu daunele, nete de reasigurare
TOTAL (rd. 16+19)
15
a)sume plătite (rd. 17-18)
16
- sume brute
17
- partea reasigurătorilor (-)
18
b) variația rezervei de daune (+/-) (rd.20-21)
19
- suma brută
20
- partea reasigurătorilor (-)
21
6. Variația rezervelor tehnice privind
asigurările de viață
TOTAL (rd. 23+26+29)
22
a) variația rezervei matematice (rd. 24-25)
23
- suma brută
24
- partea reasigurătorilor (-)
25
b) variația rezervei pentru participare la
beneficii și risturnuri (rd. 27-28)
26
- suma brută
27
- partea reasigurătorilor (-)
28
c) variația altor rezerve tehnice (rd. 30-31)
29
- suma brută
30
- partea reasigurătorilor (-)
31
7. Variația rezervei matematice aferente
asigurărilor de viață pentru care expunerea la
riscul de investiții este transferată
contractantului cedată în reasigurare (+/-)
TOTAL (rd. 33-34)
32
- suma brută
33
- partea reasigurătorilor
34
8. Cheltuieli de exploatare nete
a) cheltuieli de achiziții
35
b) variația sumei cheltuielilor de achiziții
reportate
36
c) cheltuieli de administrare
37
d) comisioane primite de la reasigurători și
participări la beneficii (-)
38
TOTAL (rd. 35-36+37-38)
39
9. Cheltuieli cu plasamente
a) cheltuieli de gestionare a plasamentelor,
inclusiv cheltuielile cu dobânzile
40
b) cheltuieli privind constituirea ajustărilor
de valoare pentru plasamente
41
c) pierderi provenind din realizarea
plasamentelor
42
TOTAL (rd. 40+41+42)
43
10. Minusvalori nerealizate din plasamente
44
11. Alte cheltuieli tehnice, nete de
reasigurare
45
12. Cota din venitul net al plasamentelor
transferată în contul netehnic
46
13. Rezultatul tehnic al asigurării de viață
Profit (rd. 04+12+13+14-15-22-32-39-43-44-45-
46)
47
Pierdere(rd. 15+22+32+39+43+44+45+46-04-12-
13-14)
48
ADMINISTRATOR,
ÎNTOCMIT,
Numele și prenumele ...............
Numele și prenumele ..........................
Semnătura ................................
Calitatea
Semnătura .....................................
Nr. de înregistrare în organismul profesional
................................
2.3. CONTUL NETEHNIC
la data de 31 decembrie 2018
04
- lei -
Denumirea indicatorilor
Nr.
rd.
Realizări aferente
perioadei de raportare
precedentă
curentă
A
B
1
2
1. Rezultatul tehnic al asigurării generale
Profit (F04.01=F02.24)
01
Pierdere (F04.02=F02.25)
02
2. Rezultatul tehnic al asigurării de viață
Profit (F04.03=F03.47)
03
Pierdere (F04.04=F03.48)
04
3. Venituri din plasamente
a) Venituri din participări la entități
asociate și controlate în comun
05
b) Venituri din plasamente la entitățile
afiliate
06
c) Venituri din alte plasamente, din care
07
venituri provenind din terenuri și construcții
08
venituri provenind din alte plasamente
09
d) Venituri din ajustări pentru depreciere/
pierdere de valoare a plasamentelor
10
e) Venituri provenind din realizarea
plasamentelor
11
TOTAL (rd. 05+06+07+10+11)
12
4. Plusvalori nerealizate din plasamente
13
5. Cota din venitul net al plasamentelor
transferată din contul tehnic al asigurării de
viață
14
6. Cheltuieli cu plasamentele
TOTAL (rd. 16+17+18)
15
a) cheltuieli de gestionare a plasamentelor,
inclusiv cheltuielile cu dobânzile
16
b) cheltuieli privind constituirea ajustărilor
de valoare pentru plasamente
17
c) pierderi provenind din realizarea
plasamentelor
18
7. Minusvalori nerealizate din plasamente
19
8. Cota din venitul net al plasamentelor
transferată în contul tehnic al asigurărilor
generale
20
9. Alte venituri netehnice
21
10. Alte cheltuieli netehnice, inclusiv
provizioanele și ajustările de valoare
22
11. Venituri din activitatea de administrare
de fonduri de pensii facultative*)
23
12. Cheltuieli din activitatea de administrare
de fonduri de pensii facultative*)
24
13. Profit din activitatea de administrare de
fonduri de pensii facultative*)(rd. 23-24)
25
14. Pierdere din activitatea de administrare
de fonduri de pensii facultative*)(rd. 24-23)
26
15. Rezultatul curent
Profit (rd. 01-02+03-04+12+13+14-15-19-20+
21-22+25-26)
Pierdere (rd. 02-01+04-03-12-13-14+15+19+20-
21+22+26-25)
28
16. Alte venituri
29
17. Alte cheltuieli
30
18. Rezultatul extraordinar
Profit (rd. 29-30)
31
Pierdere (rd. 30-29)
32
19. Venituri totale
33
20. Cheltuieli totale
34
21. Rezultatul brut
Profit (rd. 33-34); (rd. 27+31);
35
Pierdere (rd. 34-33); (rd. 28+32);
36
22. Impozit pe profit
37
23. Alte impozite (care nu figurează la
pozițiile precedente)
38
24. Rezultatul net al exercițiului
Profit (rd. 35-37-38) (F04.39=F01.96)
39
Pierdere (rd. 36=37+38); (rd. 37+38-35)
(F04.40=F01.97)
40
* Se preiau din Situația veniturilor și cheltuielilor pentru asiguratorii care administrează fonduri de pensii facultative
ADMINISTRATOR,
ÎNTOCMIT,
Numele și prenumele ...............
Numele și prenumele ..........................
Semnătura ................................
Calitatea
Semnătura .....................................
Nr. de înregistrare în organismul profesional
................................
3. DATE INFORMATIVE
la data de 31 decembrie 2018
05
- lei -
I. Date privind rezultatul înregistrat
Nr. rd.
Nr. unități
Sume
- lei -
1
2
Societăți care au înregistrat profit (F05.01.2=F01.96.2)
01
Societăți care au înregistrat pierdere (F05.02.2=F01.97.2)
02
II. Date privind plățile restante
Nr.rd.
Total col. 2+3
din care
Pentru activitatea curentă
Pentru activitatea de investiții
A
B
1
2
3
Plăți restante - total (rd. 04+08+12+18 la 20+22) din care
03
Obligații restante provenite din operațiuni de asigurare directă (din ct. 402+404+405 SC)
Total (rd. 05+06+07), din care
04
X
- peste 30 zile
05
X
- peste 90 zile
06
X
- peste 1 an
07
X
Obligații restante provenite din operațiuni de reasigurare (din ct. 411+412 SC)
Total (rd. 09+10+11), din care
08
X
- peste 30 zile
09
X
- peste 90 zile
10
X
- peste 1 an
11
X
Obligații restante față de bugetul asigurărilor sociale - total (din rd. 13 la 17) din care
12
- Contribuții pentru asigurări sociale de stat datorate de angajatori, salariați și alte persoane asimilate (din ct. 4311+4312+43151+43161)
13
- Contribuții pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate (din ct. 4313+4314+43152+43162)
14
- Contribuția pentru pensia suplimentară
15
- Contribuții pentru bugetul asigurărilor pentru șomaj (din ct. 4371+4372+4373+4374)
16
- Alte datorii sociale (din ct. 4381+4383)
17
Obligații restante față de bugetele fondurilor speciale și alte fonduri (din ct. 443+447)
18
Obligații restante față de alți creditori (din ct. 161+164+167+168+269+279+421+423+426+ 427+4281+451+457+4582+462+4283)
19
Impozite, taxe și contribuții neplătite la termenul stabilit la bugetul de stat, din care (din ct. 436+441+442+444+446+448)
20
- contribuția asiguratorie pentru muncă
21
Impozite și taxe neplătite la termenul stabilit la bugetele locale (din ct. 441+442+444+446+448)
22
III. Număr mediu de salariați
Nr. rd.
31 decembrie 2017
31 decembrie 2018
A
B
1
2
Număr mediu de salariați
23
Numărul efectiv de salariați existenți la sfârșitul perioadei, respectiv la data de 31 decembrie
24
IV. Redevențe plătite în cursul perioadei de raportare, subvenții încasate și creanțe restante
Nr. rd.
Sume
- lei -
A
B
1
Chirii plătite în cursul perioadei de raportare pentru terenuri*1)
25
Venituri brute din servicii plătite către persoanele nerezidente, din care
26
- impozitul datorat la bugetul de stat
27
Venituri brute din servicii plătite către persoane nerezidente din statele membre ale Uniunii Europene, din care
28
- impozit datorat la bugetul de stat
29
Subvenții încasate în cursul perioadei de raportare, din care
30
- subvenții încasate în cursul perioadei de raportare aferente activelor
31
- subvenții aferente veniturilor, din care
32
- subvenții pt. stimularea ocupării forței de muncă*)
33
Creanțe restante, care nu au fost încasate la termenele prevăzute în contractele comerciale și/sau în actele normative în vigoare, din care
34
- creanțe restante de la entități din sectorul majoritar sau integral de stat
35
- creanțe restante de la entități din sectorul privat
36
V. Tichete acordate salariaților
Nr. rd.
Sume
- lei -
Contravaloarea tichetelor acordate salariaților (ct. 645)
37
VI. Alte informații
Nr. rd.
31 decembrie 2017
31 decembrie 2018
Avansuri acordate pentru imobilizări necorporale (ct. 524), din care
38
- avansuri acordate entităților neafiliate nerezidente pentru imobilizări necorporale (din ct. 524)
39
- avansuri acordate entităților afiliate nerezidente pentru imobilizări necorporale (din ct. 524)
40
Avansuri acordate pentru imobilizări corporale
(ct.522)
41
- avansuri acordate entităților neafiliate nerezidente pentru imobilizări corporale (din ct. 522)
42
- avansuri acordate entităților afiliate nerezidente pentru imobilizări corporale (din ct. 522)
43
Imobilizări financiare, în sume brute (rd. 45 + 54), din care
44
Acțiuni deținute la entitățile afiliate, interese de participare, alte titluri imobilizate și obligațiuni în sume brute ct. 261+263+265) (rd. 46 la 51+53), din care
45
- acțiuni cotate emise de rezidenți
46
- acțiuni necotate emise de rezidenți
47
- părți sociale emise de rezidenți
48
- obligațiuni emise de rezidenți
49
- acțiuni emise de organismele de plasament colectiv emise de rezidenți
50
- acțiuni și părți sociale emise de nerezidenți, din care
51
- dețineri de cel puțin 10%
52
- obligațiuni emise de nerezidenți
53
Creanțe imobilizate, în sume brute (rd. 55 + 56), din care
54
- creanțe imobilizate în lei și exprimate în lei a căror decontare se face în funcție de cursul unei valute (din ct. 267)
55
- creanțe imobilizate în valută (din ct. 267)
56
Creanțe comerciale, avansuri acordate furnizorilor și alte conturi asimilate, în sume brute (din ct. 461), din care
57
- creanțe comerciale în relația cu entitățile neafiliate nerezidente, avansuri acordate furnizorilor neafiliați nerezidenți și alte conturi asimilate, în sume brute în relație cu neafiliații nerezidenți (din ct. 461)
58
- creanțe comerciale în relația cu entitățile afiliate nerezidente, avansuri acordate furnizorilor afiliați nerezidenți și alte conturi asimilate, în sume brute în relație cu afiliații nerezidenți (din ct. 461)
59
Creanțe provenite din operațiuni de asigurare directă,
Total (rd. 61+67+73), din care
60
Asigurați - total (rd. 62+66), (ct. 401), din care
61
Creanțe de la asigurați aflate în termenul de scadență stabilit în contractele de asigurare/polițe din ct. 401 (de la rd. 63 la 65)
62
- până în 30 zile
63
- între 31 și 90 zile
64
- peste 90 zile
65
Creanțe de la asigurați care au depășit termenul de scadență (inclusiv termenul de păsuire) stabilit în contractele de asigurare/polițe (din ct. 401 SD)
66
- Intermediari în asigurări- total (rd. 68+72) (ct. 404 SD) din care
67
- până în 30 zile
79
- între 30 și 90 zile
80
- peste 90 zile
81
Intermediari în asigurări privind primele de asigurare intermediate aflate în termenul de scadență stabilit în contractele de mandat (rd. 69 la rd. 71)
68
- până în 30 zile
69
- între 30 și 90 zile
70
- peste 90 zile
71
Creanțe neîncasate de la intermediari în asigurări la termenul de scadență stabilit (din ct. 404)
72
- Alte creanțe provenite din operațiuni de asigurare directă - total (rd. 74 la 77) (ct. 405 SD), din care
73
- până în 30 zile
74
- între 31 și 90 zile
75
- peste 90 zile
76
- creanțe neîncasate la termenul de scadență stabilit (din ct. 405)
77
Creanțe provenite din operațiuni de reasigurare (rd. 79 la 82)(ct. 411+412 SD)
78
- până în 30 zile
79
- între 31 și 90 zile
80
- peste 90 zile
81
- creanțe neîncasate de la reasigurători la termenul de scadență stabilit (din ct. 411 și 412 SD)
82
Creanțe în legătură cu personalul și conturi asimilate (ct. 425 +4282+4284)
83
Creanțe în legătură cu bugetul asigurărilor sociale și bugetul statului (din ct. 431+436+ 437+4382+441+4424+4428+444+445+446+447+4482+ 4384+4484),(rd. 85 la 89) din care
84
- creanțe în legătură cu bugetul asigurărilor sociale (ct. 431+437+4382+4384)
85
- creanțe fiscale în legătură cu bugetul statului (ct. 436+441+4424+4428+444+446)
86
- subvenții de încasat (ct. 445)
87
- fonduri speciale - taxe și vărsăminte asimilate (ct.447)
88
- alte creanțe în legătură cu bugetul statului (ct. 4482+4484)
89
Creanțele entității în relațiile cu entitățile afiliate (ct. 451), din care
90
- creanțe cu entități afiliate nerezidente (din ct. 451), din care
91
- creanțe comerciale cu entități afiliate nerezidente (din ct. 451)
92
Creanțe în legătură cu bugetul asigurărilor sociale și bugetul statului neîncasate la termenul stabilit (din ct. 431+436+437+4382+441+4424+4428+444+445+446+447+4482+4384+4484)
93
Alte creanțe (ct. 451+452+456+4581+461+471+ 475), (rd. 95 la 97), din care
94
- decontări privind interesele de participare, decontări cu acționarii/asociații privind capitalul, decontări din operațiuni în participație (ct. 451+452+456+4581)
95
- alte creanțe în legătură cu persoanele fizice și persoanele juridice, altele decât creanțele în legătură cu instituțiile publice (instituțiile statului), (din ct. 461+471+475)
96
- sumele preluate din ct. 552 "Avansuri de trezorerie" reprezentând avansurile de trezorerie, acordate potrivit legii și nedecontate până la data de raportare (din ct. 461)
97
Dobânzi de încasat (ct.54512+54522+54532), din care
98
- de la nerezidenți
99
Valoarea împrumuturilor acordate operatorilor economici**)
100
Investiții pe termen scurt, în sume brute (ct. 271+272+273+274+278) (rd. 102 la 108), din care
101
- acțiuni cotate emise de rezidenți
102
- acțiuni necotate emise de rezidenți
103
- părți sociale emise de rezidenți
104
- obligațiuni emise de rezidenți
105
- acțiuni emise de organismele de plasament colectiv rezidente
106
- acțiuni emise de nerezidenți
107
- obligațiuni emise de nerezidenți
108
Alte valori de încasat (ct. 548)
109
Casa în lei și în valută (rd. 111 + 112), din care
110
- în lei (ct. 54711+54721+54731)
111
- în valută (ct. 54714+54724+54734)
112
Conturi curente la bănci în lei și în valută (rd. 114 + 116), din care
113
- în lei (ct. 54411+54421+54431), din care
114
- conturi curente în lei deschise la bănci nerezidente
115
- în valută (ct. 54414+54424+54434), din care
116
- conturi curente în valută deschise la bănci nerezidente
117
Alte conturi curente la bănci și acreditive (rd. 119 + 120), din care
118
- sume în curs de decontare, acreditive și alte valori de încasat, în lei (ct. 543+54415+54425+54435+55111+55122+55131)
119
- sume în curs de decontare și acreditive în valută (ct. 54415+54425+54435+55112+55122+ 55132)
120
Datorii (rd. 122+125+128+129+132+134+135+136+139+140+145+149+152+158) din care
121
Credite bancare externe pe termen scurt (credite primite de la instituții financiare pentru care durata contractului de credit este mai mică de 1 an) (din ct. 5461+5462+ 5463) (rd. 123+124), din care
122
- în lei
123
- în valută
124
Credite bancare externe pe termen lung (credite primite de la instituții financiare pentru care durata contractului de credit este mai mare sau egală cu 1 an) (din ct. 1621+1622+1623) (rd. 126+127), din care
125
- în lei
126
- în valută
127
Credite de la trezoreria statului și dobânzile aferente (ct. 16216+ 16226+16236+din ct. 168)
128
Alte împrumuturi și dobânzile aferente (ct. 163+ ct. 164 +ct. 165 +ct. 167 + din ct. 168) (rd. 130+ 131), din care
129
- în lei și exprimate în lei, a căror decontare se face în funcție de cursul unei valute
130
- în valută
131
Alte împrumuturi și datorii asimilate (ct. 167), din care
132
- valoarea concesiunilor primite (din ct. 167)
133
Datorii provenite din operațiuni de asigurare directă (ct. 402+404+405)
134
Datorii provenite din operațiuni de reasigurare (ct. 411+412)
135
Datorii comerciale, avansuri primite de la clienți și alte conturi asimilate, în sume brute (din ct. 462), din care
136
- datorii comerciale în relația cu entitățile neafiliate nerezidente, avansuri primite de la clienți neafiliați nerezidenți și alte conturi asimilate, în sume brute în relație cu neafiliații nerezidenți
137
- datorii comerciale în relația cu entitățile afiliate rezidente, avansuri primite de la clienți afiliați nerezidenți și alte conturi asimilate, în sume brute în relație cu afiliații nerezidenți
138
Datorii în legătură cu personalul și conturi asimilate (ct. 421 + 422 + 423 + 426 + 427 + 4281 + 4283)
139
Datorii în legătură cu bugetul asigurărilor sociale și bugetul statului (ct. 431 + 436+ 437 + 4381+ 4383 + 441 +4423 + 4428 + 444 + 446 + 447 + 4481 +4483), rd. (141 la 144), din care
140
- datorii în legătură cu bugetul asigurărilor sociale (ct. 431+437+4381+4383)
141
- datorii fiscale în legătură cu bugetul statului (ct. 436+441+4423+4428+444+446)
142
- fonduri speciale - taxe și vărsăminte asimilate (ct. 447)
143
- alte datorii în legătură cu bugetul statului (ct. 4481+4483)
144
Datoriile entității în relațiile cu entitățile afiliate (ct. 451), din care
145
- datorii cu entități afiliate nerezidente (din ct. 451), din care
146
- cu scadența inițială mai mare de un an
147
- datorii comerciale cu entitățile afiliate nerezidente indiferent de scadență (din ct. 451)
148
Sume datorate acționarilor/asociaților (ct. 455) (rd. 150+151)
149
- sume datorate acționarilor/asociaților persoane fizice
150
- sume datorate acționarilor/asociaților persoane juridice
151
Alte datorii (ct. 429+ 451 + 452 + 455 + 457 +4582+462 +474+475+476+249+269+279+549) (rd. 153 la 157), din care
152
- decontări privind interesele de participare,decontări cu acționarii/asociații privind capitalul, decontări din operațiuni în participație (451+452+455+457+4582)
153
- alte datorii în legătură cu persoanele fizice și persoanele juridice, altele decât datoriile în legătură cu instituțiile publice (instituțiile statului) (din ct. 429 + 462 + 474 + 475)*2)
154
- subvenții nereluate la venituri (din ct. 476)
155
- vărsăminte de efectuat pentru imobilizări financiare și investiții pc termen scurt (ct. 249+269+279+549)
156
- venituri în avans aferente activelor primate prin transfer de la clienți (sume din ct. 474)
Dobânzi de plătit (ct. 54511 +54521 +54531), din care
158
- către nerezidenți
159
Valoarea împrumuturilor primite de la operatorii economici**) sume din ct. 167
160
Capital subscris vărsat (ct.10112+10122+10132) din care
161
- acțiuni cotate*3)
162
- acțiuni necotate*4)
163
- părți sociale
164
X
X
- capital subscris vărsat de nerezidenți
165
Brevete și licențe (din ct. 505)
166
VII. Informații privind cheltuielile cu colaboratorii
Nr. rd.
31 decembrie 2017
31 decembrie 2018
Cheltuieli cu colaboratorii (ct. 65611+ 65621+65631)
167
Cheltuieli privind comisioanele și onorariile (ct. 65612+65622+65632)
168
VIII. Capital social vărsat
Nr. rd.
31 decembrie 2017
31 decembrie 2018
Suma
%
Suma
%
Capital social vărsat (ct. 1012)*5) (rd. 170+173+177+178+179+180), din care
169
X
X
- deținut de instituții publice, (rd. 171+172) din care
170
- deținut de instituții publice de subordonare centrală;
171
- deținut de instituții publice de subordonare locală;
172
- deținut de societățile cu capital de stat, din care
173
- cu capital integral de stat;
174
- cu capital majoritar de stat;
175
- cu capital minoritar de stat;
176
- deținut de regii autonome
177
- deținut de societățile cu capital privat
178
- deținut de persoane fizice
179
- deținut de alte entități
180
Nr. rd.
Sume
- lei -
A
B
2017
2018
IX. Dividende/vărsăminte cuvenite bugetului de stat sau local, de repartizat din profitul exercițiului financiar de către companiile naționale, societățile naționale, societățile și regiile autonome, din care
181
- către instituții publice centrale;
182
- către instituții publice locale;
183
- către alți acționari la care statul/ unitățile administrativ teritoriale/ instituțiile publice dețin direct/indirect acțiuni sau participații indiferent de ponderea acestora
184
Nr. rd.
Sume
- lei -
A
B
2017
2018
X. Dividende/vărsăminte cuvenite bugetului de stat sau local, virate în perioada de raportare din profitul reportat al companiilor naționale, societăților naționale, societăților și regiilor autonome, din care
185
- dividende/vărsăminte din profitul exercițiului financiar al anului precedent, din care virate
186
- către instituții publice centrale;
187
- către instituții publice locale;
188
- către alți acționari la care statul/ unitățile administrativ teritoriale/ instituțiile publice dețin direct/indirect acțiuni sau participații indiferent de ponderea acestora
189
- dividende/vărsăminte din profitul exercițiilor financiare anterioare anului precedent, din care
190
- către instituții publice centrale;
191
- către instituții publice locale;
192
- către alți acționari la care statul/ unitățile administrativ teritoriale/ instituțiile publice dețin direct/indirect acțiuni sau participații indiferent de ponderea acestora
193
XI. Creanțe preluate prin cesionare de la persoane juridice***)
Nr. rd.
Sume
- lei -
A
B
2017
2018
Creanțe preluate prin cesionare de la persoane juridice (la valoarea nominală), din care
194
- creanțe preluate prin cesionare de la persoane juridice afiliate
195
Creanțe preluate prin cesionare de la persoane juridice (la cost de achiziție), din care
196
- creanțe preluate prin cesionare de la persoane juridice afiliate
197
*) Subvenții pentru stimularea ocupării forței de muncă (transferuri de la bugetul statului către angajator)– reprezintă sumele acordate angajatorilor pentru plata absolvenților instituțiilor de învățământ, stimularea șomerilor care se încadrează în muncă înainte de expirarea perioadei de șomaj, stimularea angajatorilor care încadrează în muncă pe perioadă nedeterminată șomeri în vârsta de peste 45 ani, șomeri întreținători unici de familie sau șomeri care în termen de 3 ani de la data angajării îndeplinesc condițiile pentru a solicita pensia anticipată parțială sau de acordare a pensiei pentru limita de vârstă, ori pentru alte situații prevăzute prin legislația în vigoare privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
**) În categoria operatorilor economici nu se cuprind entitățile reglementate și supravegheate de Banca Națională a României, respectiv Autoritatea de Supraveghere Financiară, societățile reclasificate în sectorul administrației publice și instituțiile fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației.
***) Pentru creanțele preluate prin cesionare de la persoane juridice se vor completa atât valoarea nominală a acestora, cât și costul lor de achiziție.
Pentru statutul de "persoane juridice afiliate" se vor avea în vedere prevederile art. 7 pct. 26 lit. c) și d) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
*1) Se vor include chiriile plătite pentru terenuri ocupate (culturi agricole, pășuni, fânețe etc.) și aferente spațiilor comerciale (terase etc.) aparținând proprietarilor privați sau unor unități ale administrației publice, inclusiv chiriile pentru folosirea luciului de apă în scop recreativ sau în alte scopuri (pescuit etc.).
*2) În categoria "Alte datorii în legătură cu persoanele fizice și persoanele juridice, altele decât datoriile în legătură cu instituțiile publice (instituțiile statului)" nu se vor înscrie subvențiile aferente veniturilor existente în soldul contului 476
*3) Titluri de valoare care conferă drepturi de proprietate asupra societăților, care sunt negociabile și tranzacționate, potrivit legii.
*4) Titluri de valoare care conferă drepturi de proprietate asupra societăților, care nu sunt tranzacționate.
*5) La secțiunea "VIII Capital social vărsat" la rd. 170 la 180 în col. 2 și col. 4 entitățile vor înscrie procentul corespunzător capitalului social deținut în totalul capitalului social vărsat înscris la rd. 169.
ADMINISTRATOR,
ÎNTOCMIT*1)
Numele și prenumele ...................
Numele și prenumele ...................
Semnătura ....................................
Semnătura ....................................
Calitatea*2) ...................................
*1) Situațiile financiare anuale sunt semnate de persoanele în drept, cuprinzând numele în clar al acestora.
*2) Rândul corespunzător calității persoanei care a întocmit situațiile financiare se completează astfel: director economic, contabil-șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție, potrivit legii.
4. Situația activelor imobilizate
la data de 31 decembrie 2018
06
- lei -
Valori brute
Elemente de imobilizări
Nr.
rd.
Sold
inițial
Creșteri
Reduceri
Sold final
col.5=1+2-3)
Total
Din care: dezmembrări
și casări
A
B
1(1)
2(2)
3(3)
4(4)
5(5)
Imobilizări necorporale
Cheltuieli de constituire șicheltuieli de dezvoltare
(501 + 503)
01
X
Alte imobilizări necorporale
(505 + 507 + 508)
02
X
Avansuri și imobilizări necorporale în curs de execuție (523 + 524)
03
X
TOTAL (rd. 01 la 03)
04
X
Plasamente în imobilizări corporale
Terenuri (21111 + 21121 + 21131)
05
X
Construcții
(21112 + 21122 +21132)
06
Plasamente în imobilizări corporale în curs (231+232)
07
Imobilizări corporale de exploatare
Echipamente tehnologice și aparate și instalații de măsurare, control și reglare
(51112 + 51113 + 51122 + 51123 + 51132 + 51131)
08
Mijloace de transport, mobilier, aparatura birotică, echipamente de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale
(51114 + 51116 + 51124+51126+51133+51136)
09
Avansuri și imobilizări corporale în curs de execuție (521 + 522)
10
TOTAL (rd. 05 la 10)
11
Plasamente în imobilizări financiare și plasamente aferente asigurărilor de viață pt. care riscul de investiții este transferat contractantului
(241 +261 +262+263 + 265 + 267 + 268 + 271 +272 + 273 + 274 + 278)
12
X
ACTIVE IMOBILIZATE -
TOTAL (rd. 04 + 11 + 12)
13
Situația amortizării activelor imobilizate
06
- lei -
Elemente de imobilizări
Nr. rd.
Sold inițial
Amortizare în cursul anului
Amortizare aferentă imobilizărilor scoase din evidență
Amortizare la sfârșitul anului
(col. 9= 6+7-8)
A
B
6(1)
7(2)
8(3)
9(4)
Imobilizări necorporale
Cheltuieli de constituire și cheltuieli de dezvoltare
(58011+58013+58021+58023+58031+58033)
14
Alte imobilizări necorporale
(58015+58017+58018+58025+58027+58028+58035+
58037+58038)
15
TOTAL (rd. 14 + 15)
16
Plasamente în imobilizări corporale
Terenuri (28111+28121+28131)
17
Construcții (28112+28122+28132)
18
Imobilizări corporale de exploatare
Echipamente tehnologice și aparate și instalații de măsurare, control și reglare
(58112+58113+58122+58123+58132+58133)
19
Mijloace de transport, mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale
(58114+58116+58124+58126+58134+58136)
20
TOTAL (rd. 17 la 20)
21
AMORTIZĂRI - TOTAL (rd. 16+21)
22
Situația ajustărilor pentru depreciere
06
- lei -
Elemente de imobilizări
Nr. rd.
Sold inițial
Ajustări constituite
în cursul anului
Ajustări reluate la venituri
Sold final
(col. 13 = 10+11-12)
A
B
10(1)
11(2)
12(3)
13(4)
Imobilizări necorporale
Cheltuieli de constituire și cheltuieli de dezvoltare (59013+59023+59033)
23
Alte imobilizări necorporale
(59015+59017+59018+59025+59027+59028+59035+
59037+59038)
24
Avansuri și imobilizări necorporale în curs de execuție (59213+59223+59233)
25
TOTAL (rd. 23 la 25)
26
Plasamente în imobilizări corporale
Terenuri (29111+29121+29131)
27
Construcții (29112+29122+29132)
28
Plasamente în imobilizări corporale în curs
(293)
29
Imobilizări corporale de exploatare
Echipamente tehnologice și aparate și instalații de măsurare, control și reglare
(59112+59113+59122+59123+59132+59133)
30
Mijloace de transport, mobilier, aparatura birotică, echipamente de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale
(59114+59116+59124+59126+59134+59136)
31
Imobilizări corporale în curs
(59211+59221+59231)
32
TOTAL (rd. 27 la 32)
33
Plasamente în imobilizări financiare și plasamente aferente asigurărilor de viață pt. care riscul de investiții este transferat contractantului (294+296+297)
34
AJUSTĂRI PENTRU DEPRECIERE - TOTAL
(rd. 26+33+34)
35
ADMINISTRATOR,
ÎNTOCMIT,
Numele și prenumele .........................
Numele și prenumele ........................
Semnătura ............................
Calitatea
Semnătura ..............................
Nr. de înregistrare în organismul profesional
........................................
5. Situații prezentate de asigurătorii care administrează fonduri de pensii facultative
5.1. Situația activelor, pasivelor și capitalurilor proprii
la data de 31 decembrie 2018
- lei -
Denumire indicator
Nr. rd.
Sold la 01.01.2018
Sold la 31.12.2018
A
B
1
2
A. ACTIVE IMOBILIZATE
I. IMOBILIZĂRI NECORPORALE*)
1. Cheltuieli de constituire
01
2. Cheltuieli de dezvoltare
02
3. Concesiuni, brevete, licențe, mărci comerciale, drepturi și valori similare și alte imobilizări necorporale la valoarea rămasă
03
4. Fondul comercial
04
5. Avansuri pentru imobilizări necorporale
05
TOTAL IMOBILIZĂRI NECORPORALE (rd.01 la 05)
06
II. IMOBILIZĂRI CORPORALE
1. Terenuri și construcții**)
07
2. Instalații tehnice și mașini
08
3. Alte instalații, utilaje și mobilier
09
4. Avansuri și imobilizări corporale în curs de execuție
10
TOTAL IMOBILIZĂRI CORPORALE (rd.07 la 10)
11
III. IMOBILIZĂRI FINANCIARE
1. Acțiuni deținute la entități afiliate
12
2. Împrumuturi acordate entităților afiliate
13
3. Interese de participare
14
4. Împrumuturi acordate entităților de care entitatea este legată prin interese de participare
15
5. Plasamente de natura terenurilor și construcțiilor***)
16
6. Investiții deținute ca imobilizări
17
7. Alte împrumuturi
18
TOTAL IMOBILIZĂRI FINANCIARE (rd.12 la 18)
19
TOTAL ACTIVE IMOBILIZATE (rd.06+11+19)
20
B. ACTIVE CIRCULANTE
I. STOCURI
1. Materiale consumabile și alte stocuri
21
2. Avansuri pentru cumpărări de stocuri
22
TOTAL STOCURI (rd.21+22)
23
II. CREANȚE
1. Creanțe comerciale
24
2. Sume de încasat de la entitățile afiliate
25
3. Sume de încasat din interese de participare
26
4. Alte creanțe
27
5. Creanțe privind capitalul subscris și nevărsat
28
TOTAL CREANȚE (rd.24 la 28)
29
III. INVESTIȚII FINANCIARE PE TERMEN SCURT
1. Acțiuni deținute la entitățile afiliate
30
2. Alte investiții financiare pe termen scurt
31
TOTAL INVESTIȚII FINANCIARE PE TERMEN SCURT
(rd.30+31)
32
IV. CASA ȘI CONTURI LA BĂNCI
33
TOTAL ACTIVE CIRCULANTE (rd. 23+29+32+33)
34
C. CHELTUIELI ÎN AVANS
35
D. DATORII CE TREBUIE PLĂTITE PÂNĂ ÎNTR-UN AN
1. Împrumuturi din emisiuni de obligațiuni
36
2. Sume datorate instituțiilor de credit
37
3. Avansuri încasate în contul clienților
38
4. Datorii comerciale
39
5. Efecte de comerț de plătit
40
6. Sume datorate entităților afiliate
41
7. Sume datorate privind interesele de participare
42
8. Alte datorii, inclusiv datorii fiscale și alte datorii pentru asigurările sociale
43
TOTAL DATORII CE TREBUIE PLĂTITE PÂNĂ ÎNTR-UN AN
(rd.36 la 43)
44
E. ACTIVE CIRCULANTE NETE, RESPECTIV DATORII
CURENTE NETE (rd.34 + 35 - 44 - 61)
45
F. TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTEț
(rd. 20 + 45 60)
46
G. DATORII CE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ MAI MARE DE UN AN
1. Împrumuturi din emisiuni de obligațiuni
47
2. Sume datorate instituțiilor de credit
48
3. Avansuri încasate în contul clienților
49
4. Datorii comerciale
50
5. Efecte de comerț de plătit
51
6. Sume datorate entităților afiliate
52
7. Sume datorate privind entitățile asociate și entitățile controlate în comun
53
8. Alte datorii, inclusiv datorii fiscale și datorii pentru asigurările sociale
54
TOTAL DATORII CE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ MAI MARE DE UN AN (rd.47 la 54)
55
H. PROVIZIOANE
1. Provizioane pentru pensii și alte obligații similare
56
2. Provizioane pentru impozite
57
3. Alte provizioane
58
TOTAL PROVIZIOANE (rd.56 la 58)
59
I. VENITURI ÎN AVANS
1. Subvenții pentru investiții
60
2. Venituri înregistrate în avans
61
TOTAL VENITURI ÎN AVANS (rd. 60+61)
62
J. CAPITAL ȘI REZERVE
I. CAPITAL din care
- Capital subscris vărsat
63
- Capital subscris nevărsat
64
TOTAL CAPITAL (rd. 63+64)
65
II. PRIME DE CAPITAL
66
III. REZERVE DIN REEVALUARE
Sold C
67
IV. REZERVE
1. Rezerve legale
68
2. Rezerve statutare sau contractuale
69
3. Alte rezerve
70
TOTAL REZERVE (rd. 68 la 70)
71
Acțiuni proprii
72
V. PROFITUL SAU PIERDEREA REPORTATĂ
Sold C
73
Sold D
74
VI. PROFITUL SAU PIERDEREA EXERCIȚIULUI FINANCIAR
Sold C
75
Sold D
76
TOTAL CAPITALURI PROPRII
(rd. 65+66+67+71-72+73-74+75-76)
77
*) Imobilizările corporale și necorporale se înregistrează la valorile nete.
**) Nu se completează de către asigurătorii care administrează fonduri de pensii facultative.
***) Se completează de către asigurătorii care administrează fonduri de pensii facultative.
ADMINISTRATOR,
ÎNTOCMIT,
Numele și prenumele .........................
Numele și prenumele ........................
Semnătura ............................
Calitatea
Semnătura ..............................
Nr. de înregistrare în organismul profesional
........................................
5.2. Situația veniturilor și cheltuielilor
la data de 31 decembrie 2018
- lei -
DENUMIRE INDICATOR
Nr. rd.
Realizări aferente perioadei
de raportare
precedentă
curentă
A
B
1
2
VENITURI DIN EXPLOATARE
1. Venituri din exploatare aferente activității de administrare a fondurilor de pensii
01
2. Alte venituri din exploatare
02
VENITURI DIN EXPLOATARE - TOTAL (rd.01+02)
03
CHELTUIELI DIN EXPLOATARE
I. CHELTUIELI MATERIALE)
3. Cheltuieli cu materialele și alte cheltuieli externe (rd.05 la 07)
04
a) Cheltuieli cu materialele consumabile
05
b) alte cheltuieli cu materialele
06
c) Alte cheltuieli externe (cu energia și apă)
07
4. Cheltuieli cu personalul (rd.09+10)
08
a) Salarii
09
b) Cheltuieli cu asigurările și protecția socială
10
5. Ajustări
a) Ajustări de valoare privind imobilizările corporale și necorporale (rd.12-13)
11
a.1) Cheltuieli
12
a.2) Venituri
13
b) Ajustări de valoare privind activele circulante (rd. 15-16)
14
b.1) Cheltuieli
15
b.2) Venituri
16
6. Alte cheltuieli de exploatare (rd. 18 la 20)
17
a) Cheltuieli privind prestațiile externe
18
b) Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate
19
c) Cheltuieli cu despăgubiri, donații și activele cedate
20
7. Ajustări privind provizioanele (rd.22-23)
21
a) Cheltuieli
22
b) Venituri
23
CHELTUIELI DE EXPLOATARE - TOTAL (rd.04+08+11+14+17+21)
24
PROFITUL SAU PIERDEREA DIN ACTIVITATEA DE EXPLOATARE
Profit (rd.03-24)
25
Pierdere (rd.24-03)
26
VENITURI FINANCIARE
8. Venituri din interese de participare
27
- din care, veniturile obținute de la entitățile afiliate
28
9. Venituri din alte investiții (plasamente) și împrumuturi care fac parte din activele imobilizate
29
- din care, veniturile obținute de la entitățile afiliate
30
10. Venituri din dobânzi și alte venituri similare
31
- din care, veniturile obținute de la entitățile afiliate
32
11. Alte venituri financiare
33
VENITURI FINANCIARE - TOTAL (rd.27+29+31+33)
34
CHELTUIELI FINANCIARE
12. Ajustarea valorii imobilizărilor financiare și a investițiilor financiare (plasamentelor) deținute ca active circulante (rd.36-37)
35
Cheltuieli
36
Venituri
37
13. a) Cheltuieli privind dobânzile și alte cheltuieli similare
38
- din care, cheltuieli în relația cu entitățile afiliate
39
14. Alte cheltuieli financiare
40
CHELTUIELI FINANCIARE - TOTAL (rd.35+38+40)
41
PROFITUL SAU PIERDEREA FINANCIARĂ
Profit (rd.34-41)
42
Pierdere (rd.41-34)
43
PROFITUL SAU PIERDEREA DIN ACTIVITATEA CURENTĂ
Profit (rd.03+34-24-41)
44
Pierdere (rd.24+41-03-34)
45
15. ALTE VENITURI
46
16. ALTE CHELTUIELI
47
17. PROFITUL SAU PIERDEREA DIN ACTIVITATEA EXTRAORDINARĂ
Profit (rd.46-47)
48
Pierdere (rd.47-46)
49
VENITURI TOTALE (rd.03+34+46)
50
CHELTUIELI TOTALE (rd.24+41+47)
51
PROFITUL SAU PIERDEREA BRUT(Ă)
Profit (rd.50-51)
52
Pierdere (rd.51-50)
53
ADMINISTRATOR,
ÎNTOCMIT*1),
Numele și prenumele .........................
Numele și prenumele ........................
Semnătura ............................
Calitatea*2)
Semnătura ..............................
Nr. de înregistrare în organismul profesional
........................................
*1) Raportările contabile sunt semnate de persoanele în drept, cuprinzând numele în clar al acestora.
*2) Rândul corespunzător calității persoanei care a întocmit situațiile financiare se completează astfel:– director economic, contabil-șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție, potrivit legii.
Secţiunea a 2-a
COMPANII DE BROKERAJ
1. BILANȚ
la data de 31 decembrie 2018
Județul ......................... |_|_|
Forma de proprietate .................. |_|_|
Persoana juridică ....................
Activitatea preponderentă (denumire clasă CAEN) ...........................................
Adresa: localitatea ..................., sectorul ......, str. ..................., nr. ......, bl. ....., sc. ....., ap. .....
Cod clasă CAEN .................... |_|_|_|_|
Telefon .............., fax ........................
Cod unic de înregistrare ......................................
Număr din registrul comerțului .......................
|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
- lei -
Denumirea elementului
Nr.
rd.
Sold la
01.01.2018
31.12.2018
A
B
1
2
A.
ACTIVE IMOBILIZATE
I. IMOBILIZĂRI NECORPORALE
1. Cheltuieli de constituire
(ct. 201- 2801)
01
2. Cheltuieli de dezvoltare
(ct.203-2803-2903)
02
3. Concesiuni, brevete, licențe, mărci
comerciale, drepturi și active similare,
dacă acestea au fost achiziționate cu
titlul oneros
(ct.205+208-2805-2808-2905-2908)
03
4. Fondul comercial
(2071-2807)
04
5. Avansuri și imobilizări necorporale
(ct. 4094)
05
TOTAL (rd. 01 la 05)
06
II. IMOBILIZĂRI CORPORALE
1. Trenuri și construcții
(ct.211+212+215-2811-2812-2815-2911-2912
-2915)
07
2. Instalații tehnice și mașini
(ct.213-2813-2913)
08
3. Alte instalații, utilaje și mobilier
(ct. 214-2814-2914)
09
4. Avansuri și imobilizări corporale în
curs (ct.231+235+4093-2931-2935)
10
TOTAL (rd. 07 la 10)
11
III. IMOBILIZĂRI FINANCIARE
1. Acțiuni deținute la entități afiliate
(ct. 261-2961)
12
2. Împrumuturi acordate entităților
afiliate (ct.2671+2672-2964)
13
3. Acțiuni deținute la entități asociate
și entități controlate în comun
ct.262+263-2962)
14
4. Împrumuturi acordate entităților
asociate și entități controlate în comun
(ct.2673+2674-2965)
15
5. Investiții deținute ca imobilizări
(ct.265-2963)
16
6. Alte împrumuturi și obligațiuni
(ct.2675+2676+2677+2678+2679-2966-2968)
17
TOTAL (rd. 12 la 17)
18
ACTIVE IMOBILIZATE - TOTAL
(rd. 06 + 11 + 18)
19
B.
ACTIVE CIRCULANTE
I. STOCURI
1. Materiale consumabile și alte active
circulante de natura stocurilor
(ct.302+ 303-392)
20
2. Avansuri pentru cumpărări de stocuri
(din ct. 4091)
21
TOTAL (rd. 20+21)
22
II. CREANȚE
1. Creanțe legate de activitatea de
intermediere (ct. 403*+411+412-491)
23
2. Sume de încasat de la entitățile
afiliate (ct.451*-495)
24
3. Sume de încasat de la entitățile
asociate și controlate în comun
(ct.453*-495)
25
4. Alte creanțe
(ct.4092+418+425+4282+431*+436*+437*+4382+
441*+4424+4428*+443*+444*+445+446*+447*+
4482+4581+461+464+473*-496+5182)
26
5. Creanțe privind capitalul subscris și
nevărsat (ct.456-495)
27
TOTAL (rd. 23 la 27)
28
III. INVESTIȚII PE TERMEN SCURT
1. Acțiuni deținute la entitățile
afiliate (ct.501-591)
29
2. Alte investiții pe termen scurt
(ct.505+506+508-595-596-598+5112+5113)
30
TOTAL (rd. 29 la 30)
31
IV. CASA ȘI CONTURI LA BĂNCI
(ct.5111+512+531+532+541+542)
32
ACTIVE CIRCULANTE - TOTAL
(rd. 22+28+31+32)
33
C.
CHELTUIELI ÎN AVANS
(ct.471)
34
D.
DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE
ÎNTR-O PERIOADĂ DE PÂNĂ LA UN AN
1. Împrumuturi din emisiunea de
obligațiuni prezentându-se separat
împrumuturile din emisiunea de obligațiuni
convertibile (ct.161+1681-169)
35
2. Sume datorate instituțiilor de credit
(ct.1621+1622+1624+1625+1627+1682+5191+
5192+5198)
36
3. Datorii legate de activitatea de
intermediere (ct.401+ 402 +403**)
37
4. Sume datorate entităților afiliate
(ct.1641+1685+2691+451**)
38
5. Sume datorate entităților asociate și
entităților controlate în comun
(ct.1643+1686+2692+2693+453**)
39
6. Alte datorii, inclusiv datoriile
fiscale și datoriile privind asigurările
sociale (ct. 1623+1626+167+1687+2695+408+
419+421+422+423+424+425+426+427+4281+431**
+436**+437**+4381+441**+4423+4428**+443**+
444**+446**+447**+4481+455+456**+457+4582+
462+463+473**+475+509+5181+5194+5195+5196+
5197)
40
TOTAL (rd.35 la 40)
41
E.
ACTIVE CIRCULANTE NETE/DATORII CURENTE
NETE (rd. 33+34-41-56)
42
F.
TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE
(rd. 19+42-55)
43
G.
DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE
ÎNTR-O PERIOADĂ MAI MARE DE UN AN
1. Împrumuturi din emisiunea de
obligațiuni, prezentându-se separat
împrumuturile din emisiunea de obligațiuni
convertibile
(ct. 161+1681-169)
44
2. Sume datorate instituțiilor de credit
(ct.1621+1622+1624+1625+1627+1682+
5191+5192+5198)
45
3. Datorii legate de activitatea de
intermediere (ct.401+402 +403**)
46
4. Sume datorate entităților afiliate
(ct.1661+1685+2691+451**)
47
5. Sume datorate entităților asociate și
entităților controlate în comun
(ct.1663+1686+2692+2693+453**)
48
6. Alte datorii, inclusiv datoriile
fiscale și datoriile privind asigurările
sociale (ct. 1623+1626+167+1687+2695+408+
419+421+422+423+424+425+426+427+4281+431**
+436**+437**+4381+441+4423+4428**+443+
444**+446**+447**+4481+455+456**+457+4582+
462+473**+475+509+5181+5194+5195+5196+
5197)
49
TOTAL (rd. 44 la 49)
50
H.
PROVIZIOANE
1. Provizioane pentru pensii și obligații
similare (ct.1515)
51
2. Provizioane pentru impozite
(ct.1516)
52
3. Alte provizioane
(ct.1511+1512+1513+1514+1517+1518)
53
TOTAL (rd. 51 la 53)
54
I.
VENITURI ÎN AVANS
1. Subvenții (ct. 445)
55
2. Venituri înregistrate în avans (ct.472)
56
Fondul comercial negativ (ct. 2075)
57
TOTAL (rd. 55+56+57)
58
J.
CAPITAL ȘI REZERVE
I. CAPITAL SUBSCRIS (rd. 60+61+62+63)
59
1. Capital subscris vărsat (ct. 1012)
60
2. Capital subscris nevărsat (ct. 1011)
61
Elemente similare capitalului social
(ct. 102)
62
Alte elemente de capital propriu (ct. 103)
63
II. PRIME DE CAPITAL (ct.104)
64
III. REZERVE DIN REEVALUARE (ct.105)
65
IV. REZERVE (rd. 67+68+69)
66
1. Rezerve legale (ct.1061)
67
2. Rezerve statutare sau contractuale
(ct.1063)
68
3. Alte rezerve (1068)
69
Acțiuni proprii (ct.109)
70
Câștiguri legate de instrumente de
capitaluri proprii (ct. 141)
71
Pierderi legate de instrumente de
capitaluri proprii (ct. 149)
72
V. PROFITUL SAU PIERDEREA
REPORTAT(Ă) (ct.117)
SOLD C
73
SOLD D
74
VI. PROFITUL SAU
PIERDEREA EXERCIȚIULUI
FINANCIAR (ct.121)
SOLD C
75
SOLD D
76
Repartizarea profitului (ct.129)
77
CAPITALURI PROPRII - TOTAL
(rd. 59+64+65+66-70+71-72+73-74+75-76-77)
78
* Soldurile debitoare ale conturilor respective
** Solduri creditoare ale conturilor respective
ADMINISTRATOR,
ÎNTOCMIT,
Numele și prenumele ..................
Numele și prenumele .......................
Semnătura ...................................
Calitatea
Semnătura .....................................
Nr. de înregistrare în organismul profesional ..................................
2. CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE
la data de 31 decembrie 2018
02
- lei -
Denumirea indicatorilor
Nr.
rd.
Realizări aferente perioadei de raportare
precedentă
curentă
A
B
1
2
1.
Venituri din activitatea de brokeraj
(rd. 02+05+06+07+08)
01
a) negocierea contractelor de asigurare și reasigurare (ct.7071), (rd. 3+rd.4) din care
02
- a.1) negocierea contractelor de asigurare
(ct.70711)
03
- a.2) negocierea contractelor de reasigurare
(ct.70712)
04
b) efectuarea inspecțiilor de risc (ct.7072)
05
c) regularizări în caz de daune (ct.7073)
06
d) comisariat de avarii (ct.7074)
07
e) alte activități în legătură cu obiectul de activitate (ct.7078)
08
2.
Reduceri comerciale acordate (ct. 709)
09
3.
Venituri din subvenții de exploatare (ct. 741)
10
4.
Alte venituri din exploatare
(ct. 706+721+722+725+758+7815)
11
din care: venituri din fondul comercial negativ
(ct. 7815)
12
5.
Venituri din reevaluarea imobilizărilor corporale (ct. 755)
13
VENITURI DIN EXPLOATARE - TOTAL
(rd. 01-09+10+11+13)
14
6.
a) Cheltuieli privind serviciile prestate de terți (ct.605+611+612+613+614+615+621+622+623+ 624+625+626+627+628)
15
- din care, cheltuieli cu colaboratorii (ct.621)
16
b) Cheltuieli cu materialele consumabile și materialele de natura obiectelor de inventar
(ct.602+603)
17
7.
Reduceri comerciale primite (ct. 609)
18
8.
Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate (ct. 633+635+6586)
19
- din care, taxa de funcționare (ct.6331)
20
9.
Cheltuieli cu personalul (rd. 22+23)
21
a) Salarii și indemnizații (ct.641+642+643+644)
22
b) Cheltuieli cu asigurările sociale și protecția socială (ct.645+646)
23
10.
Cheltuieli cu protecția mediului înconjurător
(ct. 652)
24
11.
Cheltuieli cu reevaluarea imobilizărilor corporale (ct. 655)
25
12.
Cheltuieli privind calamitățile și alte evenimente similare (ct. 6587)
26
13.
Cheltuieli cu comisioanele datorate asistenților în brokeraj (ct. 656)
27
14.
Ajustări de valoare privind imobilizările corporale și imobilizările necorporale
(rd. 29-30)
28
a) Cheltuieli (ct.6811+6813+6817)
29
b) Venituri (ct.7813+7815)
30
15.
Ajustări de valoare privind activele circulante (rd. 32-33)
31
a) Cheltuieli (ct.654+6814))
32
b) Venituri (ct.754+7814)
33
16.
Alte cheltuieli de exploatare (rd. 35+36)
34
a) Cheltuieli cu despăgubiri, donații și activele cedate (ct.6581+6582+6583)
35
b) Alte cheltuieli de exploatare (ct. 6588)
36
17.
Ajustări privind provizioanele (rd. 38-39)
37
a) Cheltuieli (ct. 6812)
38
b) Venituri (ct. 7812)
39
CHELTUIELI DE EXPLOATARE - TOTAL
(rd. 15+17-18+19+21+24+25+26+27+28+31+34+37)
40
PROFITUL SAU PIERDEREA DIN EXPLOATARE
41
Profit (rd. 14-40)
Pierdere (rd. 40-14)
42
18.
Venituri din interese de participare
(ct. 7611+7612+7613)
43
- din care, veniturile obținute de la entități afiliate
44
19.
Venituri din dobânzi (ct.766)
45
- din care, veniturile obținute de la entitățile afiliate
46
20.
Alte venituri financiare
(ct. 7615+762+764+765+767+768)
47
din care: venituri din alte imobilizări financiare (ct. 7615)
48
VENITURI FINANCIARE - TOTAL
(rd. 43 + 45 + 47)
49
21.
Ajustări de valoare privind imobilizările financiare (rd. 51-52)
50
- a) Cheltuieli (ct.686)
51
- b) Venituri (ct.786)
52
22.
Cheltuieli privind dobânzile (ct. 666)
53
- din care, cheltuielile în relația cu entitățile afiliate
54
23.
Alte cheltuieli financiare
(ct. 663+664+665+667+668)
55
CHELTUIELI FINANCIARE - TOTAL
(rd. 50 + 53 + 55)
56
24.
PROFITUL SAU PIERDEREA FINANCIAR(Ă)
- Profit (rd. 49 - 56)
57
- Pierdere (rd. 56 - 49)
58
25.
PROFITUL SAU PIERDEREA CURENT(Ă)
59
- Profit (rd. 14 + 49 - 40 - 56)
- Pierdere (rd. 40 + 56 - 14 - 49)
60
VENITURI TOTALE (rd. 14+49)
61
CHELTUIELI TOTALE (rd. 40+56)
62
26.
PROFITUL SAU PIERDEREA BRUT(Ă)
63
- Profit (rd. 61 - 62)
- Pierdere (rd. 62 - 61)
64
27.
Impozitul pe profit (ct. 691)
65
28.
Alte impozite neprezentate la elementele de mai sus (ct. 698)
66
29.
PROFITUL SAU PIERDEREA NET(Ă) EXERCIȚIULUI FINANCIAR
67
- Profit (rd. 61-62-65-66)(F02.67=F01.75)
- Pierdere (rd. 62-61+65+66)(F02.68=F01.76)
68
ADMINISTRATOR,
ÎNTOCMIT,
Numele și prenumele ..................
Numele și prenumele .......................
Semnătura ...................................
Calitatea
Semnătura .....................................
Nr. de înregistrare în organismul profesional ..................................
3. DATE INFORMATIVE
la data de 31 decembrie 2018
03
- lei -
I. Date privind rezultatul înregistrat
Nr. rd.
Nr. unități
Sume
1
2
Unități care au înregistrat profit
(F03.01.2=F01.75.2)
01
Unități care au înregistrat pierdere
(F03.01.2=F01.76.2)
02
II. Date privind plățile restante
Nr. rd.
Total col.
2+3
din care
Pentru activitate curentă
Pentru activitate
de investiții
A
B
1
2
3
Plăți restante - total (F01.(41+50).2>=F03.03.1)
(rd. 04+08+12 +18 la 20+22), din care
03
Furnizori restanți - total (rd. 05 la 07), din care
04
- peste 30 de zile
05
- peste 90 de zile
06
- peste 1 an
07
Obligații restante provenite din activitatea de intermediere (401+402+403)
Total (rd 9+10+11), din care
08
- până în 30 zile
09
- între 31 și 90 zile
10
- peste 90 zile
11
Obligații restante față de bugetul asigurărilor sociale - total (rd. 13 la 17), din care
12
- contribuții pentru asigurări sociale de stat datorate de angajatori, salariați și alte personae asimilate
13
- contribuții pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate
14
- contribuția pentru pensia suplimentară
15
- contribuții pentru bugetul asigurărilor pentru șomaj
16
- alte datorii sociale
17
Obligații restante față de bugetele fondurilor speciale și alte fonduri
18
Obligații restante față de alți creditori
19
Impozite, taxe și contribuții neplătite la termenul stabilit la bugetul de stat, din care
20
- contribuția asiguratorie pentru muncă
21
Impozite și taxe neplătite la termenul stabilit la bugetele locale
22
III. Număr mediu de salariați
Nr. rd.
31 decembrie 2017
31 decembrie 2018
A
B
1
2
Număr mediu de salariați
23
Numărul efectiv de salariați existenți la sfârșitul perioadei, respectiv la data de 31 decembrie
24
IV. Redevențe și plătite în cursul perioadei de raportare, subvenții încasate și creanțe restante
Nr. rd.
Sume
- lei -
A
B
1
Chirii plătite în cursul perioadei de raportare pentru terenuri*)
25
Venituri brute din servicii plătite către personae nerezidente, din care
26
- impozitul datorat la bugetul de stat
27
Venituri brute din servicii plătite către persoane nerezidente din statele membre ale Uniunii Europene, din care
28
- impozitul datorat la bugetul de stat
29
Subvenții încasate în cursul perioadei de raportare, din care
30
- subvenții încasate în cursul perioadei de raportare aferente activelor
31
- subvenții aferente veniturilor, din care
32
- subvenții pt. stimularea ocupării forței de muncă**)
33
Creanțe restante, care nu au fost încasate la termenele prevăzute în contractele comerciale și/sau în actele normative în vigoare, din care
34
- creanțe restante de la entități din sectorul majoritar sau integral de stat
35
- creanțe restante de la entități din sectorul privat
36
V. Tichete acordate salariaților
Nr. rd.
Sume
lei
Contravaloarea tichetelor acordate salariaților (ct. 642)
37
VI. Alte informații
Nr. rd.
31 decembrie 2017
31 decembrie 2018
Avansuri acordate pentru imobilizări necorporale
(ct. 4094), din care
38
- avansuri acordate entităților neafiliate nerezidente pentru imobilizări necorporale
(din ct. 4094)
39
- avansuri acordate entităților afiliate nerezidente pentru imobilizări necorporale
(din ct. 4094)
40
Avansuri acordate pentru imobilizări corporale
(ct. 4093), din care
41
- avansuri acordate entităților neafiliate nerezidente pentru imobilizări corporale
(din ct. 4093)
42
- avansuri acordate entităților afiliate nerezidente pentru imobilizări corporale
(din ct. 4093)
43
Imobilizări financiare, în sume brute
(rd. 45 + 54), din care
44
Acțiuni deținute la entitățile afiliate, interese de participare, alte titluri imobilizate și obligațiuni, în sume brute (rd. 46 la 51+53),
din care
45
- acțiuni cotate emise de rezidenți
46
- acțiuni necotate emise de rezidenți
47
- părți sociale emise de rezidenți
48
- obligațiuni emise de rezidenți
49
- acțiuni emise de organismele de plasament colectiv emise de rezidenți
50
- acțiuni și părți sociale emise de nerezidenți
51
- dețineri de cel puțin 10%
52
- obligațiuni emise de nerezidenți
53
Creanțe imobilizate, în sume brute (rd. 55 + 56), din care
54
- creanțe imobilizate în lei și exprimate în lei a căror decontare se face în funcție de cursul unei valute (din ct. 267)
55
- creanțe imobilizate în valută (din ct. 267)
56
Creanțe comerciale, avansuri acordate furnizorilor și alte conturi asimilate, în sume brute (4091+4092+418) din care
57
- creanțe comerciale în relația cu entitățile neafiliate nerezidente, avansuri acordate furnizorilor neafiliați nerezidenți și alte conturi asimilate, în sume brute în relația cu neafiliații nerezidenți (din ct. 4091+din ct. 4092 + din ct. 418)
58
- creanțe comerciale în relația cu entitățile afiliate nerezidente, avansuri acordate furnizorilor externi afiliați nerezidenți și alte conturi asimilate, în sume brute în relația cu afiliații nerezidenți (din ct. 4091+din ct. 4092 + din ct. 418)
59
Creanțe legate de activitatea de intermediere
(ct. 403+411+412), (rd. 61 la 64), din care
60
- până în 30 zile
61
- între 31 și 90 zile
62
- peste 90 zile
63
- creanțe neîncasate la termenul stabilit sume
(din ct. 403+411+412)
64
Creanțe în legătură cu personalul și conturi asimilate (ct. 425 +4282)
65
Creanțe în legătură cu bugetul asigurărilor sociale și bugetul statului (din ct. 431+436+437+ 4382+441+4424+4428+444+445+446+447+4482), (rd. 67 la 71), din care
66
- creanțe în legătură cu bugetul asigurărilor sociale (din ct. 431+437+4382)
67
- creanțe fiscale în legătură cu bugetul statului
(din ct. 436+441+4424+4428+444+446)
68
- subvenții de încasat (din ct. 445)
69
- fonduri speciale - taxe și vărsăminte asimilate
(din ct. 447)
70
- alte creanțe în legătură cu bugetul statului
(din ct. 4482)
71
Creanțele entității în relațiile cu entitățile afiliate (ct. 451), din care
72
- creanțe cu entități afiliate nerezidente
(din ct. 451), din care
73
- creanțe comerciale cu entități afiliate
(din ct. 451)
74
Creanțe în legătură cu bugetul asigurărilor sociale și bugetul statului neîncasate la termenul stabilit (din ct. 431+436+437+4382+441+4424+4428+
444+445+446+447+4482)
75
Alte creanțe (din ct. 453+455+456+4582+461+471+ 473),(rd. 77 la 79)
76
- decontări privind interesele de participare, decontări cu acționarii/asociații privind capitalul, decontări din operații în participație
(din ct. 453+455+456+4582)
77
- alte creanțe în legătură cu persoanele fizice și persoanele juridice, altele decât creanțele în legătură cu instituțiile publice (instituțiile statului), (din ct. 461 + 471 + 473)
78
- sumele preluate din ct. 542 "Avansuri de trezorerie" reprezentând avansurile de trezorerie,acordate potrivit legii și nedecontate până la data de raportare (din ct. 461)
79
Dobânzi de încasat (ct. 5187), din care
80
- de la nerezidenți
81
Valoarea împrumuturilor acordate operatorilor economici***)
82
Investiții pe termen scurt, în sume brute
(ct. 501+505+506+508) (rd. 84 la 90), din care
83
- acțiuni cotate emise de rezidenți
84
- acțiuni necotate emise de rezidenți
85
- părți sociale emise de rezidenți
86
- obligațiuni emise de rezidenți
87
- acțiuni emise de organismele de plasament colectiv rezidente
88
- acțiuni emise de nerezidenți
89
- obligațiuni emise de nerezidenți
90
Alte valori de încasat (ct. 511)
91
Casa în lei și în valută (rd. 93 + 94), din care
92
- în lei (ct. 5311)
93
- în valută (ct. 5314)
94
Conturi curente la bănci în lei și în valută
(rd. 96 + 98), din care
95
- în lei (ct. 5121), din care
96
- conturi curente în lei deschise la bănci nerezidente
97
- în valută (ct. 5124), din care
98
- conturi curente în valută deschise la bănci nerezidente
99
Alte conturi curente la bănci și acreditive
(rd. 101 + 102), din care
100
- sume în curs de decontare, acreditive și alte valori de încasat, în lei (din ct.5125+532+5411)
101
- sume în curs de decontare și acreditive în valută (din ct.5125+5414)
102
Datorii (rd. 104+107+110+111+114+116+120+123+124+
129+133+136+141), din care
103
Credite bancare externe pe termen scurt (credite primite de la instituții financiare pentru care durata contractului de credit este mai mică de 1 an) (ct 5194 + 5195) (rd. 105 + 106), din care
104
- în lei
105
- în valută
106
Credite bancare externe pe termen lung (credite primite de la instituții financiare pentru care durata contractului de credit este mai mare sau egală cu 1 an) (din ct. 1623 + 1624 + 1625)
(rd. 108 + 109), din care
107
- în lei
108
- în valută
109
Credite de la trezoreria statului și dobânzile aferente (din ct. 1626+ 1682)
110
Alte împrumuturi și dobânzile aferente (ct. 167 + 1685 + l686 + 1687) (rd. 112 + 113), din care
111
- în lei și exprimate în lei, a căror decontare se face în funcție de cursul unei valute
112
- în valută
113
Alte împrumuturi și datorii asimilate (ct. 167), din care
114
- valoarea concesiunilor primite (din ct. 167)
115
Datorii legate de activitatea de intermediere (din ct. 401+402+403), (rd. 117 la 119), din care
116
- până în 30 zile
117
- între 31 și 90 zile
118
- peste 90 zile
119
Datorii comerciale, avansuri primite de la clienți și alte conturi asimilate, în sume brute
(din ct. 462), din care
120
- datorii comerciale în relația cu entitățile neafiliate nerezidente, avansuri primite de la clienți neafiliați nerezidenți și și alte conturi asimilate, în sume brute în relație cu neafiliații nerezidenți
121
- datorii comerciale în relația cu entitățile afiliate nerezidente, avansuri primite de la clienți afiliați nerezidenți și alte conturi asimilate, în sume brute în relație cu afiliații nerezidenți
122
Datorii în legătură cu personalul și conturi asimilate (ct. 421+423 +424+426+427+4281)
123
Datorii în legătură cu bugetul asigurărilor sociale și bugetul statului (ct. 431+436+437+4381+441+4423+4428+444+446+447+4481),
(rd. 125 la 128) din care
124
- datorii în legătură cu bugetul asigurărilor sociale (din ct. 431+437+4381)
125
- datorii fiscale în legătură cu bugetul statului
(din ct. 436+441+4423+4428+444+446)
126
- fonduri speciale - taxe și vărsăminte asimilate
(din ct. 447)
127
- alte datorii în legătură cu bugetul statului
(din ct. 4481)
128
Datoriile entității în relațiile cu entitățile afiliate*****) (ct. 451), din care
129
- datorii cu entități afiliate nerezidente
(din ct. 451), din care
130
- cu scadența inițială mai mare de un an
131
- datorii comerciale cu entități afiliate nerezidente (din ct. 451)
132
Sume datorate acționarilor/asociaților (ct. 455)
(rd. 134+135)
133
- sume datorate acționarilor/asociaților persoane fizice
134
- sume datorate acționarilor/asociaților persoane juridice
135
Alte datorii (ct. 131+451+452+455+456+457+4582+ 462+472+473+269+509), (rd. 137 la 140), din care
136
- decontări privind interesele de participare, decontări cu acționarii/asociații privind capitalul, decontări din operații în participație
(din ct. 451+452+455+456+457+4582)
137
- alte datorii în legătură cu persoanele fizice și persoanele juridice, altele decât datoriile în legătură cu instituțiile publice (instituțiile statului) (din ct. 462 + 472 + 473)
138
- subvenții nereluate la venituri (din ct. 445)
139
- vărsăminte de efectuat pentru imobilizări financiare și investiții pe termen scurt (din ct. 269+509)
140
Dobânzi de plătit (ct. 5181)
141
- către nerezidenți
142
Valoarea împrumuturilor primite de la operatorii economici***)
143
Capital subscris vărsat (ct. 1012), din care
144
- acțiuni cotate
145
- acțiuni necotate
146
- părți sociale
147
- capital subscris vărsat de nerezidenți
(din ct. 1012)
148
Brevete și licențe (din ct. 205)
149
VII. Informații privind cheltuielile cu colaboratorii
Nr. rd.
31 decembrie 2017
31 decembrie 2018
Cheltuieli cu colaboratorii (ct. 621)
150
Cheltuieli privind comisioanele și onorariile
(din ct. 622)
151
VIII. Capital social vărsat****)
Nr. rd.
31 decembrie 2017
31 decembrie 2018
Suma
lei
%
Suma
lei
%
Capital social vărsat (ct. 1012)
(rd. 153+156+160+161+162+163), din care
152
X
X
- deținut de instituții publice (rd. 154+155)
153
- deținut de instituții publice de subordonare centrală;
154
- deținut de instituții publice de subordonare locală;
155
- deținut de societățile cu capital de stat, din care
156
- cu capital integral de stat;
157
- cu capital majoritar de stat;
158
- cu capital minoritar de stat;
159
- deținut de regii autonome
160
- deținut de societățile cu capital privat
161
- deținut de persoane fizice
162
- deținut de alte entități
163
Nr. rd.
Sume
- lei -
A
B
2017
2018
IX. Dividende/vărsăminte cuvenite bugetului de stat sau local, de repartizat din profitul exercițiului financiar de către companiile naționale, societățile naționale, societățile și regiile autonome, din care
164
- către instituții publice centrale;
165
- către instituții publice locale;
166
- către alți acționari la care statul/unitățile administrativ teritoriale/instituțiile publice dețin direct/indirect acțiuni sau participații indiferent de ponderea acestora
167
Nr. rd.
Sume
- lei -
A
B
2017
2018
X. Dividende/vărsăminte cuvenite bugetului de stat sau local și virate în perioada de raportare din profitul companiilor naționale, societăților naționale, societăților și regiilor autonome, din care
168
- dividende/vărsăminte din profitul exercițiului financiar al anului precedent, din care virate
169
- către instituții publice centrale;
170
- către instituții publice locale;
171
- către alți acționari la care statul/unitățile administrativ teritoriale/instituțiile publice dețin direct/indirect acțiuni sau participații indiferent de ponderea acestor
172
- dividende/vărsăminte din profitul exercițiilor financiare anterioare anului precedent, din care virate
173
- către instituții publice centrale;
174
- către instituții publice locale;
175
- către alți acționari la care statul/unitățile administrativ teritoriale/instituțiile publice dețin direct/indirect acțiuni sau participații indiferent de ponderea acestora
176
XI. Creanțe preluate prin cesionare de la personae juridice*****)
Nr. rd.
Sume
- lei -
A
B
2017
2018
Creanțe preluate prin cesionare de le persoane juridice (la valoarea nominală), din care
177
- creanțe preluate prin cesionare de la persoane juridice afiliate
178
Creanțe preluate prin cesionare de la persoane juridice (la cost de achiziție), din care
179
- creanțe preluate prin cesionare de la persoane juridice afiliate
180
*) Se vor include chiriile plătite pentru terenuri ocupate (culturi agricole, pășuni, fânețe etc.) și aferente spațiilor comerciale (terase etc.) aparținând proprietarilor privați sau unor unități ale administrației publice, inclusiv chiriile pentru folosirea luciului de apă în scop recreativ sau în alte scopuri (pescuit etc.).
**) Subvenții pentru stimularea ocupării forței de muncă (transferuri de la bugetul statului către angajator) - reprezintă sumele acordate angajatorilor pentru plata absolvenților instituțiilor de învățământ, stimularea șomerilor care se încadrează în muncă înainte de expirarea perioadei de șomaj, stimularea angajatorilor care încadrează în muncă pe perioadă nedeterminată șomeri în vârsta de peste 45 ani, șomeri întreținători unici de familie sau șomeri care în termen de 3 ani de la data angajării îndeplinesc condițiile pentru a solicita pensia anticipată parțială sau de acordare a pensiei pentru limita de vârstă, ori pentru alte situații prevăzute prin legislația în vigoare privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
***) În categoria operatorilor economici nu se cuprind entitățile reglementate și supravegheate de Banca Națională a României, respectiv Autoritatea de Supraveghere Financiară, societățile reclasificate în sectorul administrației publice și instituțiile fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației.
****) La secțiunea "IX Capital social vărsat" la rd. 153-163 în col. 2 și col. 4 entitățile vor înscrie procentul corespunzător capitalului social deținut în totalul capitalului social vărsat înscris la rd. 152.
*****) Pentru creanțele preluate prin cesionare de la persoane juridice se vor completa atât valoarea nominală a acestora, cât și costul lor de achiziție.
Pentru statutul de "persoane juridice afiliate" se vor avea în vedere prevederile art. 7 pct. 26 lit. c) și d din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
ADMINISTRATOR,
ÎNTOCMIT*1),
Numele și prenumele ..........................
Numele și prenumele ..........................
Semnătura ................................
Semnătura ................................
Calitatea*2) ...................
*1) Situațiile financiare anuale sunt semnate de persoanele în drept, cuprinzând numele în clar al acestora.
*2) Rândul corespunzător calității persoanei care a întocmit situațiile financiare se completează astfel:– director economic, contabil-sef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție, potrivit legii
SAU
– persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România.
Prin altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție se înțelege orice persoană angajată, potrivit legii, care îndeplinește condițiile prevăzute de Legea contabilității nr. 82/1991, republicată.
4. Situația activelor imobilizate
la 31 decembrie 2018
04
- lei -
Elemente de imobilizări
Nr. rd.
Valori brute
Sold inițial
Creșteri
Reduceri
Sold final
col.5=1+2-3)
Total
Din care: dezmembrări și casări
A
B
1
2
3
4
5
Imobilizări necorporale
Cheltuieli de constituire și cheltuieli de dezvoltare
01
X
Alte imobilizări
02
X
Avansuri acordate pentru imobilizări necorporale
03
X
TOTAL (rd. 01 la 03)
04
X
Imobilizări corporale
Terenuri
05
X
Construcții
06
Instalații tehnice și mașini
07
Alte instalații, utilaje și mobilier
08
Avansuri și imobilizări corporale în curs
09
TOTAL
(rd. 05 la 09)
10
Imobilizări financiare
11
X
ACTIVE IMOBILIZATE - TOTAL
(rd. 04 + 10 + 11)
12
Situația amortizării activelor imobilizate
04
- lei -
Elemente de imobilizări
Nr. rd.
Sold inițial
Amortizare în cursul anului
Amortizare aferentă imobilizărilor scoase din evidență
Amortizare la sfârșitul anului
(col.9 = 6+7-8)
B
6
7
8
9
Imobilizări necorporale
Cheltuieli de constituire și cheltuieli de dezvoltare
13
Alte imobilizări
14
TOTAL (rd.13+14)
15
Imobilizări corporale
Terenuri
16
Construcții
17
Instalații tehnice și mașini
18
Alte instalații, utilaje și mobilier
19
TOTAL (rd.16 la 19)
20
AMORTIZĂRI - TOTAL (rd.15+20)
21
Situația ajustărilor pentru depreciere
04
- lei -
Elemente de imobilizări
Nr. rd.
Sold inițial
Ajustări constituite în cursul anului
Ajustări reluate la venituri
Sold final
(col.13 =10+11-12)
A
B
10
11
12
13
Imobilizări necorporale
Cheltuieli de constituire și cheltuieli de dezvoltare
22
Alte imobilizări
23
TOTAL (rd. 22 la 24)
24
Imobilizări corporale
Terenuri
25
Construcții
26
Instalații tehnice și mașini
27
Alte instalații, utilaje și mobilier
28
Imobilizări corporale în curs
29
TOTAL (rd. 25 la 29)
30
Imobilizări financiare
31
AJUSTĂRI PENTRU DEPRECIERE -
TOTAL (rd. 24+30+31)
32
ADMINISTRATOR,
ÎNTOCMIT*1),
Numele și prenumele .........................
Numele și prenumele ........................
Semnătura ............................
Calitatea*2)
Semnătura ..............................
Nr. de înregistrare în organismul profesional
........................................
*1) Situațiile financiare anuale sunt semnate de persoanele în drept, cuprinzând numele în clar al acestora.
*2) Rândul corespunzător calității persoanei care a întocmit situațiile financiare se completează astfel:– director economic, contabil-șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție, potrivit legii
SAU
– persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România.
Prin altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție se înțelege orice persoană angajată, potrivit legii, care îndeplinește condițiile prevăzute de Legea contabilității nr. 82/1991, republicată.
Secţiunea a 3-a
CORELAȚII ÎN CADRUL FORMULARELOR
A) ASIGURĂTORI ȘI REASIGURĂTORI
A.1. BILANȚ (cod 01)
1. rd. 07 col. 1 și 2 = rd. 01 la 06 col. 1 și 2
2. rd. 10 col. 1 și 2 = rd. 08 + 09 col. 1 și 2
3. rd. 16 col. 1 și 2 = rd. 11 la 15 col. 1 și 2
4. rd. 24 col. 1 și 2 = rd. 17 la 23 col. 1 și 2
5. rd. 27 col. 1 și 2 = rd. 10 + 16 + 24 + 25 + 26 col. 1 și 2
6. rd. 34 col. 1 și 2 = rd. 28 la 33 c ol. 1 și 2
7. rd. 40 col. 1 și 2 = rd. 35 la 39 col. 1 și 2
8. rd. 42 col. 1 și 2 = rd. 34 - 40 + 41 col. 1 și 2
9. rd. 45 col. 1 și 2 = rd. 43 + 44 col. 1 și 2
10. rd. 49 col. 1 și 2 = rd. 46 la 48 col. 1 și 2
11. rd. 56 col. 1 și 2 = rd. 53 la 55 col. 1 și 2
12. rd. 59 col. 1 și 2 = rd. 57 + 58 col. 1 și 2
13. rd. 63 col. 1 și 2 = rd. 64 + 65 col. 1 și 2
14. rd. 67 col. 1 și 2 = rd. 62 + 63 + 66 col. 1 și 2
15. rd. 68 col. 1 și 2 = rd. 07+27+42+45+49+50+51+52+56+59+60+61+67 col. 1 și 2
16. rd. 69 col. 1 și 2 > = rd. 70 col. 1 și 2
17. rd. 79 col. 1 și 2 = rd. 76+77+78 col. 1 și 2
18. rd. 83 col. 1 și 2 = rd. 69 + 71 +72 -73 + 74+75+79-80+81-82 col. 1 și 2
19. rd. 99 col. 1 și 2 = rd. 83+84-85+86-87+88-89+90-91+92-93+94-95+96-97-98 col. 1 și 2
20. rd. 101 col. 1 și 2 = rd. 102+103+104+107 col. 1 și 2
21. rd. 107 col. 1 și 2 = rd. 108+109+110 col. 1 și 2
22. rd. 111 col. 1 și 2 = rd. 112+113+114+115+118 col. 1 și 2
23. rd. 115 col. 1 și 2 = rd. 116+117 col. 1 și 2
24. rd. 119 col. 1 și 2 = rd. 101+111 col. 1 și 2
25. rd. 124 col. 1 și 2 = rd. 121+ 122 +123 col. 1 și 2
26. rd. 133 col. 1 și 2 = rd. 126 la 132 col. 1 și 2
27. rd. 136 col. 1 și 2 = rd. 134 + 135 col. 1 și 2
28. rd. 137 col. 1 și 2 = rd. 99+ 100+ 119+ 120+ 124+125+133+ 136 col. 1 și 2
29. rd. 68 col. 1 și 2 = rd. 137 col. 1 și 2
A.2. CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE
A.2.1. CONTUL TEHNIC AL ASIGURĂRII GENERALE (cod 02)
1. rd. 05 col. 1 și 2 = rd. 01 - 02 - 03 + 04 col. 1 și 2
2. rd. 08 col. 1 și 2 = rd. 09 - 10 col. 1 și 2
3. rd. 12 col. 1 și 2 = rd. 08 + 11 col. 1 și 2
4. rd. 16 col. 1 și 2 = rd. 13 + 14+15 col. 1 și 2
5. rd. 22 col. 1 și 2 = rd. 18- 19 + 20-21 col. 1 și 2
6. rd. 24 col. 1 și 2 = rd. 05 + 06 + 07 - 12 - 16 - 17 - 22 - 23 col. 1 și 2 dacă rd. 05 + 06 + 07 col. 1 și 2 >= rd. 12+16+ 17 + 22 + 23 col. 1 și 2
7. rd. 24 >= 0 col. 1 și 2 dacă rd. 25 = 0 col. 1 și 2
8. rd. 25 col. 1 și 2 = rd. 12 + 16 + 17 + 22 + 23 - 05 - 06 - 07 col. 1 și 2 dacă rd. 05 + 06 + 07 col. 1 și 2 <= rd. 12 + 16 + 17 + 22 + 23 col. 1 și 2
9. rd. 25 >= 0 col. 1 și 2 dacă rd. 24 = 0 col. 1 și 2
A.2.2. CONTUL TEHNIC AL ASIGURĂRII DE VIAȚĂ (cod 03)
1. rd. 04 col. 1 și 2 = rd. 01 - 02 - 03 col. 1 și 2
2. rd. 12 col. 1 și 2 = rd. 05 + 07 + 10 + 11 col. 1 și 2
3. rd. 15 col. 1 și 2 = rd. 16 + 19 col. 1 și 2
4. rd. 16 col. 1 și 2 = rd. 17 - 18 col. 1 și 2
5. rd. 19 col. 1 și 2 = rd. 20 - 21 col. 1 și 2
6. rd. 22 col. 1 și 2 = rd. 23 + 26 + 29 col. 1 și 2
7. rd. 23 col. 1 și 2 = rd. 24 - 25 col. 1 și 2
8. rd. 26 col. 1 și 2 = rd. 27 - 28 col. 1 și 2
9. rd. 29 col. 1 și 2 = rd. 30 - 31 col. 1 și 2
10. rd. 32 col. 1 și 2 = rd. 33 - 34 col. 1 și 2
11. rd. 39 col. 1 și 2 = rd. 35 - 36 + 37 - 38 col. 1 și 2
12. rd. 43 col. 1 și 2 = rd. 40 + 41 + 42 col. 1 și 2
13. rd. 47 col. 1 și 2 = rd. 04 + 12 + 13 + 14 - 15 - 22 - 32 - 39 - 43 - 44 - 45 - 46 col. 1 și 2 dacă rd. 04+ 12+ 13 + 14 col. 1 și 2 >= rd. 15 + 22 + 32 + 39 + 43 + 44 + 45 + 46 col. 1 și 2
14. rd. 47 >= 0 col. 1 și 2 dacă rd. 48 = 0 col. 1 și 2
15. rd. 48 col. 1 și 2 = rd. 15 + 22 + 32 + 39 + 43 + 44 + 45 + 46 - 04 - 12 - 13 - 14 col. 1 și 2 dacă rd. 04+ 12+ 13 + 14 col. 1 și 2 <= rd. 15 + 22 + 32 + 39 + 43 + 44 + 45 + 46 col. 1 și 2
16. rd. 48 >= 0 col. 1 și 2 dacă rd. 47 = 0 col. 1 și 2
A.2.3. CONTUL NETEHNIC (cod 04)
1. rd. 12 col. 1 și 2 = rd. 05+06+07+10+11 col. 1 și 2
2. rd. 15 col. 1 și 2 = rd. 16 +17+ 18 col. 1 și 2
3. rd. 25 - 26 col. 1 și 2 = rd. 23 - 24 col. 1 și 2
4. rd. 25 >= 0 col. 1 și 2 dacă rd. 26 = 0 col. 1 și 2
5. rd. 26 >= 0 col. 1 și 2 dacă rd. 25 = 0 col. 1 și 2
6. rd. 27 - 28 col. 1 și 2 = rd. 01-02+03-04+12+13+14-15-19-20+21-22+25-26 col. 1 și 2
7. rd. 27 >= 0 col. 1 și 2 dacă rd. 28 = 0 col. 1 și 2
8. rd. 28 >= 0 col. 1 și 2 dacă rd. 27 = 0 col. 1 și 2
9. rd. 31 - 32 col. 1 și 2 = rd. 29-30 col. 1 și 2
10. rd. 31 >= 0 col. 1 și 2 dacă rd. 32 = 0 col. 1 și 2
11. rd. 32 >= 0 col. 1 și 2 dacă rd. 31 = 0 col. 1 și 2
12. rd. 35 - 36 col. 1 și 2 = rd. 33 - 34 col. 1 și 2
13. rd. 35 - 36 col. 1 și 2 = rd. 27 - 28 + 31 - 32 col. 1 și 2
14. rd. 35 >= 0 col. 1 și 2 dacă rd. 36 = 0 col. 1 și 2
15. rd. 36 >= 0 col. 1 și 2 dacă rd. 35 = 0 col. 1 și 2
16. rd. 39 - 40 col. 1 și 2 = rd. 35 - 36 - 37 col. 1 și 2
17. rd. 39 >= 0 col. 1 și 2 dacă rd. 40 = 0 col. 1 și 2
18. rd. 40 >= 0 col. 1 și 2 dacă rd. 39 = 0 col. 1 și 2
19. rd. 40 col. 1 și 2 = rd. 36+37+38 col. 1 și 2 dacă rd. 35 = 0 col. 1 și 2
20. rd. 40 col. 1 și 2 = rd. 37+38-35 col. 1 și 2 dacă rd. 35-37-38 <= 0 și rd. 35>0 col. 1 și 2
A.3. DATE INFORMATIVE (cod 05)
1. rd. 01 + 02 col. 1 = 1
2. rd. 03 = rd. 04 + 08 + 12 + 18 + 19 + 20 + 22 col. 1, 2 și 3
3. rd. 04 = rd. 05 + 06 + 07 col. 1 și 2
4. rd. 08 = rd. 09 la 11 col. 1 și 2
5. rd. 12 = rd. 13 la 17 col. 1, 2 și 3
6. col. 1 = col. 2 + 3 pt. rd. 3 și se repetă egalitatea de la rd. 12 la rd. 22
7. col. 1 = col. 2 pt. rd. 4 și se repetă egalitatea de la rd. 5 la rd. 11
8. rd. 44 col. 1 și 2 = rd. 45 + 54 col. 1 și 2
9. rd. 45 col. 1 și 2 = rd. 46+47+48+49+50+51+53 col. 1 și 2
10. rd. 54 col. 1 și 2 = rd. 55 + 56 col. 1 și 2
11. rd. 60 col. 1 și 2 = rd. 61 +67 +73 col. 1 și 2
12. rd. 121 col. 1 și 2 = rd. 122+ 125 + 128 + 129 + 132 + 134 + 135 + 136+ 139+ 140+ 145+ 149 + 152 + 158 col. 1 și 2
13. rd. 169 col. 1 și 2 = rd. 170 + 173 + 177+ 178 + 179 + 180 col. 1 și 2
A.4. SITUAȚIA ACTIVELOR IMOBILIZATE (cod 06)
Rd. 04 col. 1, 2, 3 și 5 = rd. 01 la 03 col. 1, 2, 3 și 5
Rd. 11 col. 1, 2, 3 și 5 = rd. 05 Ia 10 col. 1, 2, 3 și 5
Rd. 11 col. 4 = rd. 06 + 08 + 09 col. 4
Rd. 13 col. 1, 2, 3 și 5 = rd. 04 + 11 + 12 col. 1, 2, 3 și 5
Rd. 13 col. 4 = rd. 11 col. 4
Rd. 01 * col. 5 = rd. 01 * col. 1 + 2 - 3
* se repetă de la rd. 02 la rd. 13
Rd. 16 col. 1 la 4 = rd. 14 + 15 col. 1 la 4
Rd. 21 col. 1 la 4 = rd. 17 la 20 col. 1 la 4
Rd. 22 col. 1 la 4 = rd. 16 + 21 col. 1 la 4
Rd. 14* col. 4 = rd. 14* col. 1 + 2 - 3
* se repetă de la rd. 15 la rd. 22
Rd. 26 col. 1 la 4 = rd. 23 la 25 col. 1 la 4
Rd. 33 col. 1 la 4 = rd. 27 la 32 col. 1 la 4
Rd. 35 col. 1 la 4 = rd. 26 + 33 + 34 col. 1 la 4
Rd. 23* col. 4 = rd. 23* col. 1 + 2 - 3
* se repetă de la rd. 24 la rd. 35
B) COMPANII DE BROKERAJ
B.1. BILANȚ (cod 01)
1. rd. 06 col. 1 și 2 = rd. 01 la 05 col. 1 și 2
2. rd. 11 col. 1 și 2 = rd. 07 la 10 col. 1 și 2
3. rd. 18 col. 1 și 2 = rd. 12 la 17 col. 1 și 2
4. rd. 19 col. 1 și 2 = rd. 06+11+18 col. 1 și 2
5. rd. 22 col. 1 și 2 = rd. 20+21 col. 1 și 2
6. rd. 28 col. 1 și 2 = rd. 23 la 27 col. 1 și 2
7. rd. 31 col. 1 și 2 = rd. 29 la 30 col. 1 și 2
8. rd. 33 col. 1 și 2 = rd. 22+28+31+32 col. 1 și 2
9. rd. 41 col. 1 și 2 = rd. 35 la 40 col. 1 și 2
10. rd. 42 col. 1 și 2 = rd. 33+34-41-56 col. 1 și 2
11. rd. 43 col. 1 și 2 = rd. 19+42-55 col. 1 și 2
12. rd. 50 col. 1 și 2 = rd. 44 la 49 col. 1 și 2
13. rd. 54 col. 1 și 2 = rd. 51 la 53 col. 1 și 2
14. rd. 58 col. 1 și 2 = rd. 55+56+57 col. 1 și 2
15. rd. 59 col. 1 și 2 = rd. 60+61+62+63 col. 1 și 2
16. rd. 66 col. 1 și 2 = rd. 67+68+69 col. 1 și 2
17. rd. 78 col. 1 și 2 = rd. 59+64+65+66-70+71-72+73-74+75-76-77 col. 1 și 2
18. rd. 78 col. 1 și 2 = rd. 43-50-54 col. 1 și 2
B.2. CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE (cod 02)
1. rd. 01 col. 1 și 2 = rd. 02 +05+06+07+08 col. 1 și 2
2. rd. 14 col. 1 și 2 = rd. 01-09+10+11 + 13 col. 1 și 2
3. rd. 21 col. 1 și 2 = rd. 22+23 col. 1 și 2
4. rd. 28 col. 1 și 2 = rd. 29-30 col. 1 și 2
5. rd. 31 col. 1 și 2 = rd. 32-33 col. 1 și 2
6. rd. 34 col. 1 și 2 = rd. 35+36 col. 1 și 2
7. rd. 37 col. 1 și 2 = rd. 38-39 col. 1 și 2
8. rd. 40 col. 1 și 2 = rd. 15+17-18+19+21+24+25+26+27+28+31+34+37 col. 1 și 2
9. rd. 41 col. 1 și 2 = rd. 14-40 col. 1 și 2 dacă rd. 40-14 > 0 col. 1 și 2
10. rd. 42 col. 1 și 2 = rd. 40-14 col. 1 și 2 dacă rd. 14-40 <= 0 col. 1 și 2
11. rd. 49 col. 1 și 2 = rd. 43+45+47 col. 1 și 2
12. rd. 50 col. 1 și 2 = rd. 51-52 col. 1 și 2
13. rd. 56 col. 1 și 2 = rd. 50+53+55 col. I și 2
14. rd. 57 col. 1 și 2 = rd. 49-56 col. 1 și 2 dacă rd. 56-49 > 0 col. 1 și 2
15. rd. 58 col. 1 și 2 = rd. 56-49 col. 1 și 2 dacă rd. 49-56 < = 0 col. 1 și 2
16. rd. 59 col. 1 și 2 = rd. 14+49-40-56 col. 1 și 2 dacă rd. 14+49-40-56 > 0 col. 1 și 2
17. rd. 60 col. 1 și 2 = rd. 40+56-14-49 col. 1 și 2 dacă rd. 40+56-14-49 < = 0 col. 1 și 2
18. rd. 61 col. 1 și 2 = rd. 14+49 col. 1 și 2
19. rd. 62 col. 1 și 2 = rd. 40+56 col. 1 și 2
20. rd. 63 col. 1 și 2 = rd. 61-62 col. 1 și 2 dacă rd. 61-62 > 0 col. 1 și 2
21. rd. 64 col. 1 și 2 = rd. 62-61 col. 1 și 2 dacă rd. 62-61 <= 0 col. 1 și 2
22. rd. 67 col. 1 și 2 = rd. 63-65-66 col. 1 și 2 dacă rd. 63-65-66 > 0 col. 1 și 2
23. rd. 68 col. 1 și 2 = rd. 64+65+66 col. 1 și 2 dacă rd. 63 = 0 col. 1 și 2
24. rd. 68 col. 1 și 2 = rd. 65+66-63 col. I și 2 dacă rd. 63-65-66 <= 0 și rd. 63 > 0 col. 1 și 2
B.3. DATE INFORMATIVE (cod 03)
1. rd. 01+02 col. 1 = 1
2. rd. 03 col. 1 la 3 = rd. 04+08+12+18+19+20+22 col. 1 la 3
3. rd. 04 col. 1 la 3 = rd. 05 la 07 col. 1 la 3
4. rd. 08 col. 1 la 3 = rd. 9+10+11 col. 1 la 3
5. rd. 12 col. 1 la 3 = rd. 13 la 17 col. 1 la 3
6. col. 1 = col. 2 + 3 se repetă de la rd. 03 la rd. 22
7. rd. 44 col. 1 și 2 = rd. 45 + 54 col. 1 și 2
8. rd. 45 col. 1 și 2 = rd. 46 +47+48+49+50+51+53 col. 1 și 2
9. rd. 54 col. și 2 = rd. 55 +56 col. 1 și 2
10. rd. 60 col. 1 și 2 = rd. 61 la 64 col. 1 și 2
11. rd. 66 col. 1 și 2 = rd. 67 la 71 col. 1 și 2
12. rd. 76 col. 1 și 2 = rd. 77 la 79 col. 1 și 2
13. rd. 83 col. 1 și 2 = rd. 84 la 90 col. 1 și 2
14. rd. 92 col. 1 și 2 = rd. 93+94 col. 1 și 2
15. rd. 95 col. 1 și 2 = rd. 96+98 col. 1 și 2
16. rd. 100 col. 1 și 2 = rd. 101 + 102 col. 1 și 2
17. rd. 103 col. 1 și 2 = rd. 104 + 107 + 110 + 111 + 114+ 116 + 120 + 123 + 124 + 129 + 133 + 136 + 141 col. 1 și 2
18. rd. 152 col. 1 și 2 = rd. 153 + 156+160 +161 +162+163 col. 1 și 2
B.4. SITUAȚIA ACTIVELOR IMOBILIZATE (cod 04)
1. Totaluri pe orizontală
col. 5 = col. 1 + 2 - 3 (se repetă de la rd. 01 la rd. 12)
col. 9 = col. 6 + 7 - 8 (se repetă de la rd. 13 la rd. 21)
col. 13 = col. 10 + 11 - 12 (se repetă de la rd. 22 la rd. 32)
2. Totaluri pe verticală
rd. 04 = rd. 01 la rd. 03 col. 1, 2, 3 și 5
rd. 10 = rd. 05 la rd. 09 col. 1, 2, 3 și 5
rd. 10 = rd. 06 la rd. 08 col. 4
rd. 12 = rd. 04 + 10 + 11 col. 1, 2, 3, 4 și 5
rd. 15 = rd. 13+ 14 col. 6, 7, 8 și 9
rd. 20 = rd. 16 la rd. 19 col. 6, 7, 8 și 9
rd. 21 = rd. 15+ 20 col. 6, 7, 8 și 9
rd. 24 = rd. 22 la rd. 23 col. 10, 11, 12 și 13
rd. 30 = rd. 25 la rd. 29 col. 10, 11, 12 și 13
rd. 32 = rd. 24 + 30 + 31 col. 10, 11, 12 și 13
Secţiunea a-4 a
CORELAȚII ÎNTRE FORMULARE
A) ASIGURĂTORI ȘI REASIGURĂTORI
Nr.
crt.
Indicatorii din formular Corespund cu indicatorii din formular
Cod formular Nr. rând Coloana Cod formular Nr. rând Coloana
1 02 24 1 și 2 04 01 1 și 2
2 02 25 1 și 2 04 02 1 și 2
3 03 47 1 și 2 04 03 1 și 2
4 03 48 1 și 2 04 04 1 și 2
5 01 96 1 și 2 04 39 1 și 2
6 01 97 1 și 2 04 40 1 și 2
7 01 70 2 05 161 2
8 01 96 2 05 01 2
9 01 97 2 05 02 2
10 01 07+27 +56 1 și 2 06 13-22-35
1 și 5
1 și 4
1 și 4
B) COMPANII DE BROKERAJ
Nr.
crt.
Indicatorii din formular Corespund cu indicatorii din formular
Cod formular Nr. rând Coloana Cod formular Nr. rând Coloana
1 01 75 1 și 2 02 67 1 și 2
2 01 76 1 și 2 02 68 1 și 2
3 01 75 2 03 01 2
4 01 76 2 03 02 2
5 01 41+50 2 > = 03 03 1
6 01 60 2 03 144 2
7 01 06 1 și 2 04
04-
15-
24-
1 și 5
6 și 9
10 și 13
8 01 11 1 și 2 04
10-
20-
30-
1 și 5
6 și 9
10 și 13
9 01 18 1 și 2 04
11-
31
1 și 5
10 și 13
-----