DECIZIE nr. 11 din 24 septembrie 2005 privind stabilirea cuantumului cotizației de membru al Colegiului Medicilor Dentiști din România
Table of Provisions (9)
Statutory Text (9 Articles)
Începând cu data de 1 ianuarie 2008, membrii Colegiului Medicilor Dentiști din România care exercită profesia de medic dentist au obligația de a achita lunar cotizația de membru, în valoare de 40 lei.
(la 01-01-2008, Articolul 1 a fost modificat de Articolul I din DECIZIA nr. 9 din 22 septembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 810 din 28 noiembrie 2007 )
Medicii dentiști pensionari care nu mai exercită activități medico-dentare și care doresc să își păstreze calitatea de membru al Colegiului Medicilor Dentiști din România sunt scutiți de la plata cotizației.
Medicii dentiști care au solicitat suspendarea calității de membru al Colegiului Medicilor Dentiști din România în conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 308/2004 privind exercitarea profesiei de medic dentist, precum și înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Medicilor Dentiști din România, cu modificările ulterioare, sunt scutiți de la plata cotizației pe durata suspendării.
Medicii dentiști cărora li s-a aplicat sancțiunea de suspendare a calității de membru pe o perioadă determinată nu plătesc cotizața pe durata suspendării.
Medicii dentiști cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene, stabiliți în unul dintre aceste state, care au solicitat și au obținut, în condițiile legii, calitatea de membru al Colegiului Medicilor Dentiști din România, sunt obligați la plata cotizației în aceleași condiții ca și cetățenii români.
Medicii dentiști cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene, care prestează temporar servicii medicale pe teritoriul României, sunt obligați la plata cotizației.
(1) Neplata cotizației timp de 3 luni atrage sancționarea cu avertisment și sistarea informațiilor (revistă, e-mail).
(2) Neplata cotizației pe o perioadă de 6 luni se sancționează cu retragerea calității de membru al Colegiului Medicilor Dentiști din România și pierderea dreptului de liberă practică.
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2006.
În temeiul art. 51, 54 și 74 din Legea nr. 308/2004 privind exercitarea profesiei de medic dentist, precum și înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Medicilor Dentiști din România, cu modificările ulterioare, și al Hotărârii Adunării generale naționale a Colegiului Medicilor Dentiști din România din data de 25 iunie 2005,
Consiliul național al Colegiului Medicilor Dentiști din România emite următoarea decizie
Președintele Colegiului Medicilor Dentiști din România,
Mihai Augustin
București, 24 septembrie 2005.
Nr. 11.
---------