Legislator Case Law & Legislation
21184 RO

ACORD din 19 martie 1976

11 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Table of Provisions (11)

Statutory Text (11 Articles)

ACORD din 19 martie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 70 din 14 iulie 1976

Promovarea şi garantarea investiţiilor de capital

1. Fiecare parte contractantă va incuraja şi crea condiţii favorabile pentru investiţiile de capital pe teritoriul sau efectuate de investitori ai celeilalte părţi contractante.

2. Investiţiile de capital vor fi admise conform prevederilor legale ale părţii contractante pe teritoriul căreia se efectuează investiţia şi se vor bucura de garanţiile prevăzute în prezentul acord.

ACORD din 19 martie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 70 din 14 iulie 1976

Definiţii

În scopul acestui acord

1. Investiţiile de capital înseamnă orice drept de participare la orice întreprindere sau obiectiv economic, inclusiv orice parte a capitalului la care este îndreptăţit un investitor, precum şi orice spor de valoare şi în special, dar nu exclusiv

a) drepturi de proprietate mobila sau imobilă, asa cum sînt definite în conformitate cu legea părţii contractante pe teritoriul căreia este situata proprietatea respectiva;

b) părţi sau orice interese aflate în proprietatea unei întreprinderi sau obiectiv economic;

c) drepturi de creanta sau alte drepturi referitoare la prestări prezentând o valoare financiară;

d) drepturi de proprietate industriala, drepturi de autor, tehnologie, mărci comerciale, goodwill şi know-how;

e) concesiuni conferite prin lege sau contract, inclusiv concesiuni pentru cercetare.

2. Beneficii înseamnă sumele produse de către capital.

3. Investitori înseamnă

a) cu privire la Republica Socialistă România: unităţi economice româneşti avînd personalitate juridică şi care, potrivit legii româneşti avînd personalitate juridică şi care, potrivit legii române, au atribuţii de comerţ exterior şi de cooperare economică cu strainatatea;

b) cu privire la Regatul Unit: societăţi, firme sau asociaţii înregistrate sau constituite, potrivit legii în vigoare, în orice parte a Regatului Unit.

4. Teritoriul înseamnă - cu privire la Regatul Unit: Marea Britanie şi Irlanda de Nord.

ACORD din 19 martie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 70 din 14 iulie 1976

Prevederi privind tratamentul naţiunii celei mai favorizate

1. Nici una dintre părţile contractante nu va supune, pe teritoriul sau pe investitorii celeilalte părţi contractante sau investiţiile de capital sau beneficiile lor, la un tratament mai puţin favorabil decât cel pe care îl acorda investitorilor oricărui stat terţ sau investiţiilor de capital şi beneficiilor lor.

2. Dacă legislaţia uneia dintre părţi contractante sau înţelegeri internaţionale prezente sau viitoare, încheiate de oricare dintre ele, acorda oricăror alţi investitori sau investiţiilor de capital şi beneficiilor lor un tratament mai favorabil decât cel prevăzut în prezentul acord, acel tratament mai favorabil se va aplica investitorilor celeilalte părţi contractante, investiţiilor de capital şi beneficiilor lor.

3. Prevederile acestui acord, referitoare la tratamentul naţiunii celei mai favorizate, nu se vor aplica pentru avantajele pe care oricare dintre părţile contractante le acorda investitorilor unei terţe tari, în baza unei uniuni vamale existente sau viitoare, a unei zone de comerţ liber sau ţinînd seama de apartenenţa la o comunitate economică.

4. Prevederile acestui acord, referitoare la tratamentul naţiunii celei mai favorizate, nu vor cere nici uneia dintre părţile contractante sa acorde investitorilor celeilalte avantajele unui acord sau aranjament internaţional referitor, în totalitate sau în principal, la impozitare sau oricărei reglementări interne referitoare, în totalitate sau în principal, la impozitare.

5. Fiecare parte contractantă va respecta toate celelalte obligaţii asumate cu privire la investitorii celeilalte părţi contractante, investiţiile de capital şi beneficiile lor.

ACORD din 19 martie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 70 din 14 iulie 1976

Exproprierea şi despăgubirea

1. Investiţiile de capital ale investitorilor oricăreia dintre părţile contractante nu vor fi naţionalizate, expropriate sau supuse unor măsuri avînd un efect echivalent naţionalizarii sau exproprierii (la care se face referire mai departe ca expropriere) pe teritoriul celeilalte părţi contractante, decât pentru interesul public, conform unei proceduri legale cuvenite şi contra unei despăgubiri. O astfel de despăgubire se va ridica la valoarea capitalului la data exproprierii, va fi efectiv realizabila, liber transferabila şi efectuată fără întîrziere. Nu mai târziu de data exproprierii, se va stabili o procedură pentru determinarea cuantumului şi modalitatii de plată a despăgubirii.

La cererea investitorului afectat, cuantumul despăgubirii va fi supus revizuirii conform procedurii legale cuvenite, potrivit principiilor stabilite în acest paragraf, de către un tribunal competent care acţionează judiciar în ţara în care a fost efectuată investiţia.

Despăgubirea, din momentul în care a fost definitiv stabilită, va atrage aplicarea de dobânzi pentru orice perioada de întîrziere nejustificată în efectuarea plăţii.

2. Dacă un diferend între un investitor al unei părţi contractante şi cealaltă parte contractantă referitor la cuantumul despăgubirii sa existe după epuizarea procedurilor existente pe teritoriul părţii contractante unde s-a efectuat investiţia, oricare dintre părţile în disputa va fi indreptatita sa supună cazul pentru conciliere sau arbitraj în conformitate cu prevederile Convenţiei pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii între state şi persoane ale altor state deschisă pentru semnare la Washington, la 18 martie 1965.

3. Investitorilor unei părţi contractante ale căror investiţii de capital aflate pe teritoriul celeilalte părţi contractante suferă pierderi datorată războiului sau altui conflict armat, revoluţiei, stării de necesitate naţionala, revoltei, insurectiei sau rascoalei, inclusiv pierderile ocazionate de rechizitionare pe teritoriul celeilalte părţi contractante, li se vor acorda de către aceasta parte contractantă, în ceea ce priveşte despăgubirile sau alta reglementare, un tratament nu mai puţin favorabil decât cel pe care cea de a doua parte contractantă îl acorda investitorilor oricărui stat terţ.

ACORD din 19 martie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 70 din 14 iulie 1976

Repatrierea capitalului şi beneficiilor

Fiecare parte contractantă, în privinta capitalului şi beneficiilor investitorilor celeilalte părţi contractante, va garanta liberul lor transfer (şi, în caz de vânzare sau lichidare, al produsului unei astfel de vânzări sau lichidari), supus dreptului fiecărei părţi contractante de a exercita echitabil, cu buna-credinţa şi pe baza nediscriminatorie prerogativele conferite de legile sale.

ACORD din 19 martie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 70 din 14 iulie 1976

Subrogarea

Dacă oricare dintre părţile contractante efectuează o plata unui investitor în baza unei garanţii pe care a dat-o în legătură cu investiţia sa de capital sau orice parte din aceasta investiţie pe teritoriul celeilalte părţi contractante, ultima parte contractantă va recunoaşte

a) cesionarea, fie în baza legii sau ca urmare a unei operaţiuni legale, a oricărui drept sau pretentie a acelui investitor către prima parte contractantă, şi

b) ca prima parte contractantă este indreptatita, în baza subrogarii, sa exercite drepturile, sa valorifice pretenţiile acelui investitor şi ca îşi va asuma obligaţiile referitoare la investiţia de capital, inclusiv plata impozitelor şi taxelor.

În consecinţa, dacă doreşte, prima parte contractantă va fi autorizata sa revendice orice asemenea drept sau pretentie, în aceeaşi măsura şi supusă aceloraşi restrictii, ca şi predecesorul sau în titlu, în faţa unui tribunal sau curţi pe teritoriul ultimei părţi contractante sau în orice alte împrejurări.

ACORD din 19 martie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 70 din 14 iulie 1976

Transferurile de valuta

Transferurile de valuta potrivit art. 4, 5 şi 6 vor fi efectuate fără întîrziere în valută convertibilă în care a fost efectuată investiţia de capital sau în orice alta valuta liber convertibilă, dacă s-a convenit astfel de către convertitori, la cursul de schimb în vigoare la data transferului.

ACORD din 19 martie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 70 din 14 iulie 1976

Investiţii de capital existente

Investiţiile de capital efectuate de către investitori ai unei părţi contractante pe teritoriul celeilalte părţi contractante înainte de intrarea în vigoare a prezentului acord, precum şi beneficiile acestora, vor fi, de asemenea, supuse prevederilor prezentului acord.

ACORD din 19 martie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 70 din 14 iulie 1976

Diferende între părţile contractante

1. Diferendele între părţile contractante privind interpretarea sau aplicarea acestui acord trebuie să fie reglementate, dacă este posibil, pe cai diplomatice. Dacă un diferend între părţile contractante nu poate fi soluţionat astfel în decurs de 6 luni de la apariţia diferendului, acesta va fi supus, la cererea oricărei părţi contractante, unui tribunal arbitral.

2. Un astfel de tribunal arbitral va fi constituit pentru fiecare caz în parte după cum urmează. În decurs de doua luni de la primirea cererii pentru arbitraj, fiecare parte contractantă va numi un membru al tribunalului. Aceşti doi membri vor alege apoi un cetăţean al unui stat terţ care, după aprobarea sa de către cele doua părţi contractante, va fi numit preşedinte al tribunalului. Preşedintele va fi numit în decurs de doua luni de la data numirii celorlalţi doi membri. Dacă în decursul oricăreia din perioadele specificate nu au fost efectuate numirile necesare, oricare parte contractantă poate, în lipsa oricărei alte înţelegeri, sa invite pe preşedintele Curţii Internaţionale de Justiţie să facă orice numire necesară.

Dacă preşedintele este cetăţean al uneia dintre părţile contractante sau este implicat sa exercite funcţia menţionată, vicepreşedintele va fi invitat să facă numirile necesare. Dacă vicepreşedintele este cetăţean al uneia dintre părţile contractante sau dacă el este, de asemenea, împiedicat sa exercite funcţia menţionată, membrul Curţii Internaţionale de Justiţie care urmează imediat în grad şi care nu este cetăţean al uneia dintre părţile contractante va fi invitat să facă numirile necesare.

3. Tribunalul arbitral va aplica prevederile acestui acord, altor acorduri încheiate între părţile contractante şi normele dreptului internaţional general. El va adopta hotărîrea prin majoritate de voturi. O astfel de hotărîre va fi obligatorie şi definitivă pentru ambele părţi contractante, care numai ele singure vor avea dreptul de audiere în faţa tribunalului.

4. Fiecare parte contractantă va suporta cheltuielile propriului sau membru al tribunalului şi ale reprezentării ei în dezbaterile arbitrale. Cheltuielile privind preşedintele şi celelalte cheltuieli vor fi suportate în părţi egale de către părţile contractante.

5. Tribunalul îşi va stabili propria sa procedura.

ACORD din 19 martie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 70 din 14 iulie 1976

Intrarea în vigoare, valabilitate şi expirare

1. Prezentul acord va fi supus ratificării conform procedurii constituţionale a fiecărei părţi contractante, iar instrumentele de ratificare care vor fi schimbate, la Bucureşti, cat mai curând posibil.

2. Acordul va intra în vigoare la o luna după efectuarea schimbului instrumentelor de ratificare. El va rămîne în vigoare pentru o perioadă de 10 ani şi după aceea se va prelungi pe noi perioade de câte 10 ani, în cazul în care nu a fost denunţat în scris de către una dintre părţile contractante cu cel puţin 12 luni înaintea expirării perioadei iniţiale sau a oricărei noi perioade de câte 10 ani.

3. Pentru investiţiile de capital efectuate şi beneficiile rezultate din acestea pe perioada valabilităţii prezentului acord prevederile sale vor continua să fie în vigoare timp de 20 de ani, începînd de la data expirării sale şi fără sa prejudicieze aplicarea după această perioadă a regulilor dreptului internaţional general.

Drept care subsemnaţii, pe deplin autorizaţi de guvernele lor, au semnat prezentul acord.

Încheiat la Londra la 19 martie 1976, în doua exemplare în limba română şi limba engleza, ambele texte avînd aceeaşi valoare.

Pentru guvernul

Republicii Socialiste România,

Ion Patan

Pentru guvernul

Regatului Unit al Marii Britanii

şi Irlandei de Nord

Roy Sydney George Hattersley

--------

ACORD din 19 martie 1976 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 70 din 14 iulie 1976

între guvernul Republicii Socialiste România şi guvernul Marii Britanii şi Irlandei de Nord privind promovarea şi garantarea reciprocă a investiţiilor de capital

Text extras din Acord 19 martie 1976

Guvernul Republicii Socialiste România şi guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, denumite în cele ce urmează părţi contractante,

dorind sa creeze condiţii favorabile pentru investiţiile de capital efectuate de investitori ai unui stat pe teritoriul celuilalt stat,

luînd în considerare prevederile pentru dezvoltarea colaborării economice din Acordul pe termen lung de colaborare economică şi cooperare industriala şi tehnologică, încheiat între guvernul Republicii Socialiste România şi guvernul Marii Britanii şi Irlandei de Nord la 18 septembrie 1975,

constiente ca garantarea reciprocă a investiţiilor de capital conform acordurilor internaţionale stimuleaza investiţiile luînd în consideraţie prevederile Actului final al Conferintei pentru securitate şi cooperare în Europa, inclusiv acele prevederi care favorizează încheierea de acorduri bilaterale concrete privind diferite probleme de interes reciproc,

recunoscând avantajele acordurilor pe termen lung ca o baza pentru dezvoltarea relaţiilor economice,

au convenit următoarele

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →