INSTRUCŢIUNI nr. 1 din 16 februarie 2000
Statutory Text (5 Articles)
Societăţile de registru independent vor elibera la cererea societăţilor comerciale emitente de valori mobiliare registrul acţionarilor în care trebuie să apară următoarele date de identificare a deţinătorilor de valori mobiliare
- pentru deţinătorii de valori mobiliare persoane fizice: numele şi prenumele, numărul şi seria actului de identitate, adresa;
- pentru deţinătorii de valori mobiliare persoane juridice: denumirea şi sediul social.
Societăţile de registru independent sunt răspunzătoare pentru asigurarea confidenţialităţii, integritatea şi securitatea datelor pe care le gestionează.
Încălcarea prevederilor prezentelor instrucţiuni constituie contravenţie, dacă fapta săvârşită nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune.
Contravenţiile aplicate persoanelor juridice responsabile vor fi următoarele
a) amenda de la 50 milioane lei la 500 milioane lei;
b) suspendarea autorizaţiei de funcţionare a societăţii comerciale;
c) retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii comerciale;
d) anularea autorizaţiei de funcţionare a societăţii comerciale.
Pentru persoanele fizice responsabile sancţiunea aplicată va fi amenda de la 5 milioane lei la 50 milioane lei şi/sau interzicerea temporară sau definitivă a desfăşurării oricăror activităţi pe piaţa de capital.
Prezentele instrucţiuni intră în vigoare la data semnării ordinului de către preşedintele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.
----------
privind eliberarea de către societăţile de registru independent a registrelor acţionarilor societăţilor comerciale emitente de valori mobiliare