HOTĂRÂRE nr. 1.003 din 20 decembrie 2018 privind aprobarea actului adițional nr. 4 la Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare și exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.233/2000
Statutory Text (3 Articles)
Se aprobă actul adițional nr. 4 la Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare și exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.233/2000 privind aprobarea Acordului de concesiune pentru explorare, dezvoltare și exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun, încheiat între Agenția Națională pentru Resurse Minerale, pe de o parte, și Societatea Națională a Petrolului „Petrom“ - S.A. București și Compania „ELF Aquitaine“, pe de altă parte, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
*) Anexa nu se publică, fiind clasificată potrivit legii.
Actul adițional nr. 4 la Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare și exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun, aprobat potrivit art. 1, intră în vigoare la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I.
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 31 alin. (3) din Legea petrolului nr. 238/2004, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
Contrasemnează
Secretarul general al Guvernului,
Toni Greblă
Președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale,
Gigi Dragomir
p. Viceprim-ministru, ministrul mediului,
Laurențiu Adrian Neculaescu,
secretar de stat
p. Ministrul apelor și pădurilor,
Adriana Petcu,
secretar de stat
București, 20 decembrie 2018.
Nr. 1.003.
-----