Legislator Case Law & Legislation
207835 RO

COMUNICAT din 15 februarie 2022 privind excepția de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 192/2020

1 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (1 Articles)

COMUNICAT din 15 februarie 2022 · CURTEA CONSTITUȚIONALĂ · www.ccr.ro

Data comunicatului: 15 februarie 2022

Conținutul comunicatului

În ședința din data de 15 februarie 2022, Curtea Constituțională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că este neconstituțională, în ansamblul său, Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă.

Curtea a constatat neconstituționalitatea în ansamblu a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 192/2020 întrucât a fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) și art. 79 alin. (1), referitoare la avizarea proiectelor de acte normative de către Consiliul Legislativ.

Curtea precizează că, prin efectul prezentei decizii, sunt eliminate din fondul activ al legislației, în condițiile art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, doar dispozițiile cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 192/2020, în timp ce celelalte texte normative din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă rămân în continuare în vigoare.

Decizia este definitivă și general obligatorie.

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →