Legislator Case Law & Legislation
207808 RO

COMUNICAT din 3 noiembrie 2021 privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 3 din Legea 143/2000

1 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (1 Articles)

COMUNICAT din 3 noiembrie 2021 · ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE · www.scj.ro

Dosar în care s-a formulat sesizarea: 2259/117/2019

Nr. de înregistrare a sesizării: 2763/1/2021

Data înregistrării sesizării: 03.11.2021

Conținutul sesizării

Dacă în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 3 din Legea 143/2000, în situația în care o persoană călătorește în România cu avionul având asupra sa droguri, acestea se consideră introduse în țară (cu consecința consumării infracțiuni) în momentul în care persoana aflată la bordul aeronavei trece frontiera, intrând astfel în spațiul aerian cuprins între frontierele de stat sau, dimpotrivă, drogurile se consideră introduse în țară doar ulterior momentului în care, după aterizarea aeronavei, persoana în cauză a trecut de punctul de trecere a frontierei situat în incinta aeroportului, iar în acest din urmă caz, dacă efectuarea controlului vamal prezintă vreo relevanță în privința consumării infracțiunii.

Minuta deciziei nr. 3 din 27 ianuarie 2022

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj, Secția penală prin încheierea de ședință din 14 octombrie 2021, pronunțată în dosarul nr.2259/117/2019, și stabilește că

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 143/2000, în situația în care o persoană călătorește în România cu avionul având asupra sa droguri, acestea se consideră introduse în țară (cu consecința consumării infracțiunii) în momentul în care persoana aflată la bordul aeronavei trece frontiera, intrând astfel în spațiul aerian cuprins între frontierele de stat, fără ca efectuarea controlului vamal să prezinte relevanță în privința consumării infracțiunii.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →