COMUNICAT din 17 iunie 2021 privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (5) tezele a doua și a treia din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite
Statutory Text (1 Articles)
Conținutul comunicatului
În ședința din data de 17 iunie 2021, Curtea Constituțională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, a decis
Cu unanimitate de voturi,
1. A admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art. 8 alin. (5) tezele a doua și a treia din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite.
Cu majoritate de voturi,
2. A respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) și (4), art. 5 alin. (3) și (3^1), art. 7 alin. (4) și (5^1) din Legea nr. 77/2016, precum și Legea nr. 52/2020, în ansamblul său, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
În argumentarea soluției de admitere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (5) tezele a doua și a treia din Legea nr. 77/2016, cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 52/2020, Curtea a reținut că prezumarea absolută a impreviziunii în ipoteza în care debitorul a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, dar este în continuare executat silit pentru datoria inițială și pentru accesoriile acesteia, neacoperite prin executarea silită a imobilului ipotecat, conservă elementele de neconstituționalitate reținute în Decizia nr. 731/2019.
În aceste condiții, Curtea a constatat că art. 8 alin. (5) tezele a doua și a treia din Legea nr. 77/2016 nu respectă deciziile anterioare ale Curții Constituționale (Decizia nr. 623/2016 și Decizia nr. 731/2019), astfel că încalcă art. 147 alin. (4) din Constituție. Totodată, s-a reținut și încălcarea art. 1 alin. (5) și art. 44 din Constituție, prin raportare la cele stabilite în Decizia nr. 731/2019.