COMUNICAT din 28 septembrie 2020 privind dobânda remuneratorie aferentă sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției prin acte administrative ale ordonatorilor de credite
Statutory Text (1 Articles)
Dosar în care s-a formulat sesizarea: 1879/89/2019
Nr. de înregistrare a sesizării: 2568/1/2020
Data înregistrării sesizării: 28.09.2020
Conținutul sesizării
Interpretarea și aplicarea disp. art. 1 alin. (3) din OUG nr. 3/2019, alături de dobânda remuneratorie prevăzută de textul menționat, se pot acorda dobânzi penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al actului normativ sau doar diferența dintre dobânda penalizatoare și cea remuneratorie, pentru perioada anterioară emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, respectiv pentru perioada ulterioară emiterii acelorași ordine sau decizii?
Minuta deciziei nr. 75 din 7 decembrie 2020
Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. 1879/89/2019, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că
În interpretarea și aplicarea art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 224/2019, raportat la art. 1.531 și art. 1.535 din Codul civil, art. 166 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 1-3 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, alături de dobânda remuneratorie prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2019, se pot acorda dobânzi penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al aceluiași act normativ pentru perioada anterioară emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, respectiv, diferența dintre dobânda penalizatoare și cea remuneratorie, pentru perioada ulterioară emiterii acelorași ordine sau decizii.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.