COMUNICAT din 9 ianuarie 2020 privind noțiunea de probe noi ce pot fi propuse și încuviințate în faza apelului
Statutory Text (1 Articles)
Nr. de înregistrare a sesizării: 51/1/2020
Data înregistrării sesizării: 09.01.2020
Conținutul sesizării
Stabilirea dacă în noțiunea de probe noi ce pot fi propuse și încuviințate în faza apelului se includ doar probele propuse în fața primei instanțe prin cererea de chemare în judecată sau întâmpinare și care au fost respinse pentru nerespectarea condițiilor ce decurg din dispozițiile art. 255 și art. 258 Cod procedură civilă sau și acelea care nu au fost propuse în fața primei instanțe sau au fost propuse tardiv iar prima instanță de fond a constatat decăderea.
Minuta deciziei nr. 9 din 30 martie 2020
Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și, în consecință, stabilește că
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 470, art. 478 alin. (2) și a art. 479 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prin raportare la art. 254 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, în noțiunea de probe noi ce pot fi propuse și încuviințate în faza apelului se includ atât probele propuse în fața primei instanțe prin cererea de chemare în judecată sau întâmpinare, cât și acelea care nu au fost propuse în fața primei instanțe sau au fost propuse tardiv, iar în privința lor prima instanță de fond a constatat decăderea.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.