COMUNICAT din 20 iulie 2018 privind dispozițiile art. 120 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

Dosar în care s-a formulat sesizarea: 829/33/2013*

Nr. de înregistrare a sesizării: 1980/1/2018

Data înregistrării sesizării: 20.07.2018

Conținutul sesizării

În interpretarea dispozițiilor art. 120 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, se poate considera că dobânzile și/sau majorările de întârziere au caracterul unor sancțiuni fiscale cărora li se poate aplica principiul proporționalității, astfel cum C.J.U.E. a reținut în cauza C-183/14 Salomie și Oltean?

Minuta deciziei nr. 86 din 10 decembrie 2018

Admite sesizarea formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 829/33/2013*, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că

În interpretarea art. 120 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare – în forma republicată la 31 iulie 2007 – majorările de întârziere au caracterul unor sancțiuni fiscale.

În privința majorărilor de întârziere reglementate în perioada 2007 - 1 iulie 2010, se poate aplica principiul proporționalității, astfel cum Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut în hotărârea din 9 iulie 2015, pronunțată în cauza C-183/14 Salomie și Oltean.

În interpretarea art. 120 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 39/2010, aprobată prin Legea nr. 46/2011, dobânzile nu au caracterul unor sancțiuni fiscale.

În privința dobânzilor nu se poate aplica principiul proporționalității, astfel cum Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut în hotărârea din 9 iulie 2015, pronunțată în cauza C-183/14 Salomie și Oltean.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 decembrie 2018.