CONVENŢIE nr. 68 din 27 iunie 1946
Table of Provisions (22)
Statutory Text (22 Articles)
1. Fiecare membru al Organizaţiei Internaţionale a Muncii, pentru care aceasta convenţie este în vigoare, este responsabil de promovarea unui standard corespunzător pentru aprovizionarea cu hrana a echipajului şi servirea mesei la bordul navelor maritime, proprietate publică sau privată, care sunt angajate în transportul de mărfuri sau de pasageri în scop comercial şi care sunt înmatriculate într-un teritoriu pentru care aceasta convenţie este în vigoare.
2. Legislaţia naţionala sau, în absenta unei asemenea legislaţii, contractele colective între patroni şi muncitori vor determina navele sau clasele de nave care pot fi considerate nave maritime în scopul acestei convenţii.
Următoarele funcţii vor fi îndeplinite de către autoritatea competentă, exceptând cazul în care aceste funcţii se îndeplinesc în virtutea unor contracte colective
a) cadrul şi aplicarea reglementărilor cu privire la aprovizionarea cu hrana şi apa, servirea mesei şi construcţia, localizarea, ventilatia, incalzitul, iluminatul, sistemul de apa şi echipamentul din bucatarii şi din alte spaţii ale secţiei care asigura servirea mesei la bordul navei, inclusiv camerele de depozitare şi camerele frigorifice;
b) inspectarea proviziilor de hrana şi de apa, a spaţiilor de cazare, a aranjamentelor şi echipamentelor de la bordul navei, pentru stocarea, manipularea şi prepararea hranei;
c) certificarea unor membri ai personalului secţiei, care asigura servirea mesei la bord, în funcţie de calificarile necesare prevăzute;
d) munca de cercetare în acest domeniu, educaţie şi propaganda privind metodele de asigurare a proviziilor corespunzătoare de hrana şi serviciul de servire a mesei la bordul navei.
1. Autoritatea competenţa va lucra în strânsă cooperare cu organizaţiile armatorilor şi ale navigatorilor şi cu autorităţile naţionale sau locale, care se ocupa de probleme legate de hrana şi sănătate, şi, unde este necesar, poate utiliza serviciile unor asemenea autorităţi.
2. Activităţile diverselor autorităţi vor fi bine coordonate pentru evitarea suprapunerii sau incertitudinii în privinta jurisdicţiei.
Autoritatea competenţa va avea un personal permanent alcătuit din persoane calificate, care să includă inspectori.
1. Fiecare membru va menţine în vigoare o legislaţie referitoare la aprovizionarea cu hrana şi la măsurile privind servirea mesei, destinate să asigure sănătatea şi bunăstarea echipajelor navelor menţionate la art. 1.
2. Aceasta legislaţie se va referi la
a) asigurarea proviziilor de hrana şi de apa, care, potrivit mărimii echipajului, duratei şi naturii voiajului, sunt corespunzătoare în ceea ce priveşte cantitatea, valoarea nutritiva, calitatea şi varietatea;
b) aranjamentul şi echipamentul departamentului de hrana, de pe fiecare vas, astfel încât să se permită servirea unor mese corespunzătoare echipajului.
În legislaţia naţionala se va prevedea asigurarea unui sistem de inspectare de către autoritatea competentă, pentru
a) proviziile de hrana şi apa;
b) toate spaţiile şi echipamentele folosite pentru stocarea şi manipularea hranei şi a apei;
c) bucataria şi alte echipamente pentru pregătirea şi servirea meselor; şi
d) calificarea membrilor secţiei care asigura servirea mesei la bord, astfel cum este cerută de aceasta.
1. În legislaţia naţionala sau, în absenta unei astfel de legislaţii, în contractele colective dintre patroni şi muncitori se va prevedea inspectarea pe mare, la intervale prevăzute de către comandant sau de către un ofiţer desemnat de el în acest scop, împreună cu un membru responsabil al secţiei care asigura servirea mesei la bord, pentru a se verifica următoarele
a) proviziile de hrana şi de apa;
b) toate spaţiile şi echipamentele folosite pentru stocarea şi manipularea hranei şi a apei, bucataria şi alte echipamente pentru pregătirea şi servirea meselor.
2. Rezultatele unei asemenea inspecţii vor fi consemnate.
O inspecţie specială va fi facuta de către reprezentanţii autorităţii competente din teritoriul de înmatriculare al navei, dacă exista o plângere scrisă din partea unui număr sau a unei părţi din echipaj prevăzute de legislaţia naţionala sau în numele unei organizaţii recunoscute a armatorilor ori a marinarilor. Pentru evitarea intarzierilor în navigaţie asemenea plângeri ar trebui trimise cat mai curând posibil şi cu cel puţin 24 de ore înainte de timpul programat pentru plecarea din port.
1. Inspectorii vor avea autoritatea de a face recomandări armatorului navei sau comandantului ori unei alte persoane responsabile în privinta îmbunătăţirii standardului secţiei care asigura servirea mesei la bord.
2. În legislaţia naţionala se vor prevedea penalităţi pentru
a) nerespectarea ei de către un armator, comandant, membru al echipajului sau de către o altă persoană responsabilă de respectarea cerinţelor legislaţiei naţionale în vigoare; şi
b) orice încercare de obstructionare a unui inspector în îndeplinirea îndatoririlor sale.
3. Inspectorii vor inainta în mod regulat autorităţii competente rapoarte uniforme cu privire la munca lor şi la rezultatele acesteia.
1. Autoritatea competenţa va pregati un raport anual.
2. Raportul anual va fi redactat, cat mai curând posibil, la sfârşitul anului la care se referă şi va fi pus la dispoziţie consiliilor şi persoanelor interesate.
3. Copii de pe raportul anual vor fi transmise Biroului Internaţional al Muncii.
1. Vor fi organizate cursuri pentru pregătirea personalului din secţia care asigura servirea mesei la bordul navelor maritime fie în şcoli aprobate, fie prin înţelegeri acceptate atât de organizaţiile armatorilor, cat şi de cele ale navigatorilor.
2. Vor fi asigurate facilităţi pentru cursuri de pregătire, care să permită persoanelor deja calificate să îşi perfecţioneze cunoştinţele şi deprinderile.
1. Autoritatea competenţa va strânge informaţii la zi cu privire la hranire şi la metodele de achiziţie, stocare, conservare, pregătire şi de servire a hranei, cu referiri speciale la cerinţele impuse de serviciul care asigura servirea mesei la bordul navei.
2. Aceste informaţii vor fi puse la dispoziţie, gratuit sau la un preţ rezonabil, producătorilor şi comercianţilor de produse alimentare şi echipamente pentru nave, comandantilor de nave, ospatarilor şi bucatarilor, armatorilor şi navigatorilor şi organizaţiilor acestora, în general; în acest scop vor fi utilizate forme corespunzătoare de publicitate, cum ar fi manuale, broşuri, postere, reclame din jurnale comerciale.
3. Autoritatea competenţa va face recomandări pentru evitarea irosirii hranei, pentru facilitarea menţinerii unui standard corespunzător de curăţenie şi pentru asigurarea unor înlesniri maxime pentru lucru.
Oricare dintre funcţiile autorităţii competente în privinta brevetarii personalului din secţia care asigura servirea mesei la bord, colectarea şi distribuirea de informaţii pot fi realizate prin delegarea responsabilităţilor sau a unei părţi din acestea către o organizaţie sau o autoritate care exercită, în general, funcţii similare în privinta navigatorilor.
Ratificarile formale ale acestei convenţii vor fi comunicate directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi vor fi înregistrate de către acesta.
1. Prezenta convenţie nu va lega decât pe membrii Organizaţiei Internaţionale a Muncii, ale căror ratificări vor fi fost înregistrate de directorul general al Biroului Internaţional al Muncii.
2. Prezenta convenţie va intra în vigoare după 6 luni de la înregistrarea ratificărilor a 9 state dintre următoarele: Statele Unite ale Americii, Republica Argentina, Australia, Belgia, Brazilia, Canada, Chile, China, Danemarca, Finlanda, Franţa, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Grecia, India, Irlanda, Italia, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Iugoslavia, dintre care cel puţin 5 state trebuie să aibă flote comerciale care să atinga fiecare un tonaj brut de cel puţin un milion. Aceasta clauza este inclusă în scopul facilitării şi al incurajarii ratificării cat mai devreme a convenţiei de către statele membre.
3. În continuare aceasta convenţie va intra în vigoare, pentru fiecare membru, la 6 luni de la data la care ratificarea sa va fi fost înregistrată.
1. Orice membru care a ratificat aceasta convenţie poată sa o denunţe după expirarea termenului de 10 ani de la data intrării iniţiale în vigoare a acesteia, printr-un act comunicat directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrat de către acesta. O astfel de denunţare nu va avea efect decât după un an de la data înregistrării.
2. Orice membru care a ratificat aceasta convenţie şi care, în termen de un an de la expirarea perioadei de 10 ani, prevăzută de paragraful anterior, nu şi-a exercitat dreptul de denunţare prevăzut de prezentul articol va fi legat pentru o noua perioada de 10 ani şi ca urmare va putea sa denunţe aceasta convenţie la expirarea fiecărei perioade de 10 ani, în condiţiile prevăzute de prezentul articol.
1. Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii îi va înştiinţa pe toţi membrii Organizaţiei Internaţionale a Muncii cu privire la înregistrarea tuturor ratificărilor şi denuntarilor care i-au fost comunicate de către membrii organizaţiei.
2. Atunci când condiţiile enunţate la art. 15 paragraful 2 vor fi fost îndeplinite, directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va atrage atenţia membrilor organizaţiei asupra datei la care prezenta convenţie va intra în vigoare.
Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va comunică secretarului general al Naţiunilor Unite, spre înregistrare, în conformitate cu art. 102 din Carta Naţiunilor Unite, informaţii complete privind toate ratificarile şi toate actele de denunţare pe care le-a înregistrat în conformitate cu prevederile articolelor precedente.
La expirarea fiecărei perioade de 10 ani de la data intrării în vigoare a prezentei convenţii Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii va prezenta un raport Conferintei generale cu privire la aplicarea prezentei convenţii şi va examina dacă este cazul să se înscrie pe ordinea de zi a conferintei problema revizuirii totale sau parţiale a convenţiei.
1. În cazul în care Conferinţa adopta o noua convenţie având ca obiect revizuirea, totală sau parţială, a prezentei convenţii şi numai dacă noua convenţie nu prevede altfel, atunci
a) ratificarea de către un membru a noii convenţii de revizuire va antrena de plin drept, independent de prevederile art. 16 de mai sus, denunţarea imediata a acestei convenţii, sub rezerva ca noua convenţie de revizuire sa fi intrat în vigoare;
b) de la data la care noua convenţie de revizuire va intra în vigoare prezenta convenţie nu va mai fi deschisă ratificării de către membri.
2. Prezenta convenţie va rămâne în orice caz în vigoare în forma şi în conţinutul actuale pentru membrii care au ratificat-o, dar care nu au ratificat convenţia de revizuire.
Versiunile în limba engleza şi franceza ale textului acestei convenţii sunt egal autentice.
--------
privind alimentaţia echipajului şi servirea mesei la bordul navelor*)
-------------
Notă *) Traducere.
Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii,
convocată la Seattle de Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii şi reunita acolo la 6 iunie 1946 în cea de-a 28-a sesiune a sa,
după ce a decis sa adopte anumite propuneri referitoare la alimentaţia echipajului şi servirea mesei la bordul navelor, chestiune ce constituie cel de-al patrulea punct pe ordinea de zi a sesiunii,
după ce a decis ca aceste propuneri trebuie să ia forma unei convenţii internaţionale,
adopta la 27 iunie 1946 convenţia ce urmează, care va fi denumita Convenţia privind alimentaţia echipajului şi servirea mesei la bordul navelor, 1946