ORDIN nr. 100 din 20 februarie 2006 pentru aprobarea Listei obiectivelor de investiții, criteriile tehnice de acordare, precum și plafonul maxim al creditelor ce se acordă în anul 2006, în condițiile Legii nr. 231/2005 privind stimularea investițiilor în agricultura
Table of Provisions (10)
Statutory Text (10 Articles)
(1) Suma alocata Fondului pentru creditarea investițiilor în agricultura pentru anul 2006 este de 700,0 milioane lei și se asigura de la bugetul de stat prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale pentru anul 2006.
(2) Suma prevăzută la alin. (1) este accesata și derulata în vederea acordării de credite pentru finanțarea investițiilor în agricultura, astfel
a) 600 milioane lei pentru cofinantarea proiectelor SAPARD;
b) 100 milioane lei pentru realizarea de investiții directe, care nu sunt eligibile în cadrul Programului SAPARD.
LISTA
obiectivelor de investiții și plafoanele maxime
stabilite pentru cofinanțarea acestora în anul 2006 din credite
acordate în condițiile Legii nr. 231/2005
1. Obiective de investiții în cadrul măsurii 1.1. Îmbunătățirea prelucrării și marketingului produselor agricole și piscicole din Programul SAPARD și plafonul maxim de creditare a acestora
SUBMĂSURI
Plafon maxim de creditare
conform
Legii nr. 231/2005
Euro
Carne
750.000
Lapte și produse lactate
750.000
Vin
750.000
Fructe, legume și cartofi
750.000
Pește și produse piscicole
750.000
Plante textile
750.000
Cereale
750.000
Oleaginoase
750.000
2. Obiective de învestiții în cadrul măsurii 3.1. Investiții în exploatații agricole din Programul SAPARD și plafonul maxim de creditare a acestora
SUBMĂSURI
Plafon maxim de creditare
conform
Legii nr. 231/2005
Euro
Culturi de câmp
150.000
Horticultura (din care din floricultură 1,5%)
150.000
Viticultură
150.000
Pomicultură
150.000
Sere
250.000
Ferme de vaci de lapte/bivolițe
150.000
Creștere și îngrășare taurine
150.000
Ferme de oi/capre
150.000
Îngrășătorii de berbecuți
100.000
Ferme de porci
150.000
Ferme de păsări
200.000
Alte ferme vegetale și de creștere a animalelor
și păsărilor specializate în obținerea de produse
pentru consumul uman
100.000
3. Obiective de investiții în cadrul măsurii 3.4. Dezvoltarea și diversificarea activităților economice care să genereze activități multiple și venituri alternative din Programul SAPARD și plafonul maxim de creditare a acestora.
SUBMĂSURI
NICO
Plafon maxim de creditare
conform
Legii nr. 231/2005
Euro
Servicii agricole
100.000
Acvacultură
250.000
Alte tipuri de activități turistice în spațiul
rural
100.000
Activități meșteșuguri procesarea lemnului,
obiecte artizanale manuale, olărit, brodat,
împletit, pielărie, papură și răchită,
instrumente muzicale
100.000
Alte activități
- sericicultură
- apicultură
- cultivarea ciupercilor
- procesarea ciupercilor
- procesarea fructelor de pădure și de arbuști
fructiferi
- procesarea plantelor medicinale și aromatice
- melci și broaște
100.000
100.000
100.000
100.000
100.000
100.000
100.000
Procesarea, la nivelul fermei, a produselor
tradiționale și/sau ecologice
250.000
(la 11-04-2006, Anexa nr. 1 a fost modificată de Articolul I din ORDINUL nr. 233 din 6 aprilie 2006, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 325 din 11 aprilie 2006 )
(1) Lista obiectivelor de investiții din Programul SAPARD care se cofinanteaza și plafoanele maxime ale creditelor acordate de instituțiile selectate beneficiarilor de credite prevăzuți la art. 6 din Legea nr. 231/2005 privind stimularea investițiilor în agricultura sunt stabilite în anexa nr. 1.
(2) Plafoanele maxime ale creditelor, prevăzute în anexa nr. 1, se majorează cu cel mult 20%, numai pentru acoperirea cheltuielilor privind decontarea taxei pe valoarea adăugată, a taxelor vamale și de import, a comisioanelor bancare, precum și a costurilor de garanție aferente implementarii proiectului din fonduri SAPARD.
(3) Prevederile alin. (2) se aplică începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin și pentru plafoanele maxime de creditare acordate de Banca Comercială Română beneficiarilor de credite prevăzuți la art. 6 din Legea nr. 231/2005, conform anexei nr. 2 la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 979/2005 pentru aprobarea Listei obiectivelor de investiții și plafonului maxim al creditelor ce se acordă în anul 2005 în condițiile Legii nr. 231/2005 privind stimularea investițiilor în agricultura.
LISTA PROIECTELOR DE INVESTIȚII DIRECTE, CARE
NU SUNT ELIGIBILE ÎN CADRUL PROGRAMULUI SAPARD Sl PLAFOANELE MAXIME
ALE CREDITELOR ACORDATE ÎN ANUL 2006 ÎN CONDIȚIILE LEGII NR. 231/2005
Nr.
crt.
OBIECTIVE DE INVESTIȚII DIRECTE
Suma
totală
pentru
acordarea
de credite
milioane
Euro
Plafon
maxim de
creditare
conform
Legii nr.
231/2005
Euro
1
Achiziționarea de tractoare agricole, noi
20
15.000/buc
2
Achiziționarea de mașini, utilaje agricole pentru
ferme vegetale și zootehnice
2,3
5.000/buc
3
Investiții în depozite pentru cereale și
oleaginoase
2,3
30.000
/proiect
4
Achiziționarea de material biologic pentru o
singura populare a fermelor
- vaci de lapte, inclusiv bubaline
- ingrasatorii de taurine
- ovine
- caprine
- ingrasatorii de berbecuti
- gaini ouatoare
- pui de carne
- ingrasatorii de porci
- struti
2,4
35.000/ferma
10.000/ferma
20.000/ferma
10.000/ferma
20.000/ferma
5.000/ferma
5.000/ferma
20.000/ferma
5.000/ferma
Lista proiectelor de investiții directe care nu sunt eligibile în cadrul Programului SAPARD și plafoanele maxime ale creditelor acordate de instituțiile selectate beneficiarilor de credite prevăzuți la art. 6 din Legea nr. 231/2005 sunt stabilite în anexa nr. 2, iar categoriile de cheltuieli sunt stabilite în anexa nr. 3.
CATEGORIILE DE CHELTUIELI
1. ACHIZIȚIONAREA DE TRACTOARE AGRICOLE, NOI– PLAFON MAXIM DE CREDITARE 15.000 EURO/buc.– Achiziționarea de tractoare agricole noi, din producția interna sau din import, indiferent de putere.
Condiții
Agenții economici producători sau importatori de utilaje prezintă certificatul de omologare pentru tractoare și vor declara pe propria răspundere, printr-o anexa la factura pro forma ca în contractele de livrare vor stipula următoarele:– îndeplinesc prevederile Legii nr. 608/2001 privind evaluarea conformitatii produselor, cu modificările și completările ulterioare;– acorda garanție pe o perioadă de 18 luni de la data livrării tractoarelor și ca asigura piesele de schimb necesare pe o perioadă cel puțin egala cu durata normală de funcționare, asa cum este prevăzută în Catalogul privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 2139/2004.
2. ACHIZIȚIONAREA DE MAȘINI, UTILAJE AGRICOLE PENTRU FERME VEGETALE Sl ZOOTEHNICE– PLAFON MAXIM DE CREDITARE 5.000 EURO– Achiziționarea următoarelor dotări:– tanc de răcire a laptelui, cu capacitate între 500-1000 litri– separatoare lapte– grup individual de muls– analizoare de lapte– adapatori– cuibare– incubatoare– gard electric– mașini de tuns oi– generator de curent electric cu motor termic de putere până la 5 kW– hranitori– centrifuga de extras miere– cositori– pluguri - grape– freze– combinatoare– cultivatoare– echipamente de fertilizat– semanatori– mașini de împrăștiat– mașini și/sau echipamente de erbicidat– mașini de stropit și prafuit– remorci– mori cu ciocane– transportoare– tocatoare– greble– sapa rotativa– motocultoare, motocositori, motosape– minitractor– dislocator radacinoase– modelator– nivelator– încărcător de baloti– amestecatoare furaje– masina de tocat resturi vegetale– masina de recoltat cartofi– masina de plantat cartofi– masina de adunat fan– utilaj multifunctional uz gospodăresc
Condiție
Agenții economici producători sau importatori de mașini și utilaje agricole vor declara pe propria răspundere, printr-o anexa la factura pro forma ca în contractele de livrare vor stipula acordarea garanției pe o perioadă de 18 luni de la data livrării mașinilor și utilajelor agricole și ca asigura piesele de schimb necesare pe o perioadă cel puțin egala cu durata normală de funcționare, asa cum este prevăzută în Catalogul privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 2139/2004.
3. INVESTIȚII ÎN DEPOZITE PENTRU CEREALE ȘI OLEAGINOASE– PLAFON MAXIM DE CREDITARE 30.000 EURO/proiect– Execuția imprejmuirii;– Execuția fundației;– Achiziționarea și montarea celulelor de depozit, dotate cu transportoare, elevatoare, utilaje pentru condiționat, uscator, instalații de măsurare a temperaturii și aerare;– Construcția podului bascula auto și a cabinei acestuia;– Construcția laboratorului;– Dotarea laboratorului cu aparatura necesară (sonde pentru prelevat probe, scafe, divizoare, site de laborator, umidometre, balante tehnice, balante hectolitrice, etc).
4. ACHIZIȚIONAREA DE MATERIAL BIOLOGIC PENTRU O SINGURA POPULARE A FERMELOR
Dimensiunea exploatațiilor
Nr. crt. Specia Nr. minim de animale -capete- Nr. maxim de animale -capete- PLAFON MAXIM DE CREDITARE
Pentru producția de lapte
Juninci de taurine și bubaline 12 25 35.000 euro
Oi
Mioare 50 300 20.000 euro
Capre
Iedute 10 100 10.000 euro
Pentru producția de carne de vita
Taurasi la ingrasat 25 80 10.000 euro
Pentru producția de carne de ovina (berbecuti)
Miei intarcati 300 1.200 20.000 euro
Pentru producția de oua de gaina
Puicute de o zi 1.000 10.000 5.000 euro
Pentru producția de carne de pasare
Pui de carne 5.000 20.000 5.000 euro
Pentru producția de carne de porc
Purcei intarcati 100 300 15.000 euro
Scroafe 10 50 5.000 euro
Struti
Pui de 2-4 luni 3 21 5.000 euro
– Beneficiarii programului: conform prevederilor Legii 231/2005;– Junincile au originea cunoscută, certificată prin documentele prevăzute de legislația în vigoare care să confere garanția unui nivel minim de peste 5.000 litri lapte pe cap de vacă și 1.800 litri pe cap de bivolita;– Junincile se pot achizitiona din producția interna sau din import;– Taurasii pentru producția de carne sunt achizitionati din producția interna la o greutate de minimum 60 kg, pentru creștere și ingrasare, o perioadă de minimum 12 luni, până la greutatea optima de tăiere pentru producția de carne sau pentru export;– Mioarele, iedutele și scrofitele achiziționate vor fi însoțite de certificatul de origine individual eliberat de deținătorul registrului genealogic, provenite din țara sau din import;– Mieii (berbecutii) se achiziționează din producția interna, la intarcare, la o greutate de minimum 12 kg, pentru creștere și ingrasare, o perioadă de minimum 120 de zile, până la greutatea optima de livrare pentru abatorizare sau livrare la export;– Puii de o zi pentru producția de carne sunt achizitionati din producția interna, din unități specializate de incrucisare pentru hibrizi industriali de carne pui broiler pentru creștere până la greutatea optima de tăiere o perioadă de minimum 30 zile;– Puicutele de o zi pentru producția de oua sunt achiziționate din producția interna, din unități specializate pentru producerea hibrizilor industriali de gaini ouatoare și sunt menținute cel puțin un ciclu de ouat până la vârsta de 63 săptămâni;– Purceii după intarcare, la o greutate de 20 kg, achizitionati din ferme de reproducție care furnizează hibrizi comerciali pentru producția de carne, sunt crescuti în exploatatie până la greutatea optima de tăiere o perioadă de minimum 90 zile;– Animalele vor fi asigurate la o firma specializată și agreată de MAPDR;– Beneficiarul programului certifica pregătirea profesională în domeniul pe care îl desfășoară sau dorește sa îl desfășoare (cel puțin studii medii sau studii de scurta durata pentru specia pentru care beneficiază de suportul financiar al programului);– La achiziția animalelor beneficiarul face dovada ca deține spațiul necesar cazarii efectivului de animale pentru creștere și ingrasare sau pentru activitatea de producție a laptelui conform standardelor sanitare și de mediu, pentru care solicită aportul financiar al programului.
Finanțarea obiectivelor de investiții din Programul SAPARD, prevăzute la art. 2, se face cu respectarea prevederilor fișelor tehnice ale măsurilor, ale cheltuielilor eligibile, precum și ale procedurilor de implementare tehnica și financiară elaborate de Agenția SAPARD.
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Având în vedere prevederile art. 7 din Legea nr. 231/2005 privind stimularea investițiilor în agricultura, precum și ale art. 13 și 14 din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 231/2005 privind stimularea investițiilor în agricultura, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 934/2005,
în baza Referatului nr. 88.126 din 18 ianuarie 2006 al Direcției generale implementare politici sectoriale și de piața și al Direcției generale dezvoltare rurală,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 155/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale emite următorul ordin
Ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale,
Gheorghe Flutur
București, 20 februarie 2006.
Nr. 100.
------------