HOTĂRÂRE nr. 154 din 23 octombrie 2018 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind crearea unei rețele de ofițeri de legătură în materie de imigrație (reformare) - COM (2018) 303 final
Statutory Text (3 Articles)
Senatul României
1. consideră că prezenta propunere de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind crearea unei rețele de ofițeri de legătură în materie de imigrație (reformare) - COM (2018) 303 final respectă principiile subsidiarității și proporționalității;
2. notează că temeiul juridic al propunerii se bazează pe articolele 74 și 79 alineatul (2) din TFUE;
3. certifică validitatea formei juridice alese, aceea de regulament.
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
În temeiul dispozițiilor art. 67 și art. 148 alin. (2) și (3) din Constituția României, republicată, precum și ale Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,
în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/480 din 18.10.2018,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 23 octombrie 2018, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
ADRIAN ȚUȚUIANU
București, 23 octombrie 2018.
Nr. 154.
-----