ORDONANTĂ DE URGENȚĂ nr. 46 din 2 decembrie 1998 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 49/1998 privind alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare acoperirii cheltuielilor pentru receptionarea, depozitarea și păstrarea graului din recolta anului 1998
Statutory Text (3 Articles)
Ordonanța Guvernului nr. 49/1998 privind alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare acoperirii cheltuielilor pentru receptionarea, depozitarea și păstrarea graului din recolta anului 1998, emisă în temeiul art. 1 pct. 2 lit. g) din Legea nr. 148/1998 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 11 august 1998, se modifica după cum urmează
1. Articolul 1 va avea următorul cuprins
Articolul 1
(1) Fondurile necesare acoperirii cheltuielilor aferente receptionarii, depozitarii și păstrării în condiții corespunzătoare a graului de panificatie din recolta anului 1998 pentru consumul intern, proprietate a producătorilor agricoli și a societăților comerciale de morarit și/sau de panificatie, a agenților economici care au executat prestații sau au livrat îngrășăminte chimice și pesticide, precum și a altor societăți comerciale care au cumpărat graul în vederea folosirii acestuia pentru fabricarea painii și a produselor de panificatie, în spațiile special amenajate ale societăților comerciale "Cerealcom" - S.A., "Comcereal" - S.A., "Romcereal" - S.A. și ale societăților comerciale din rețeaua "Nutricomb", se suporta din bugetul Ministerului Agriculturii și Alimentației pe anii 1998 și 1999.
(2) Perioada de depozitare este de maximum 9 luni, dar nu mai târziu de 31 martie 1999.
2. Articolul 3 va avea următorul cuprins
Articolul 3
Decontarea cheltuielilor prevăzute la art. 1 alin. (1) se face lunar, la tarife negociate de Ministerul Agriculturii și Alimentației, prin direcțiile generale pentru agricultura și alimentație județene și a municipiului București, cu societățile comerciale "Cerealcom" - S.A., "Comcereal" - S.A., "Romcereal" - S.A. și cu societățile comerciale din rețeaua "Nutricomb", pentru graul din recolta anului 1998, receptionat și depozitat, începând cu data de 20 iunie 1998.
(la 15-03-1999, Articolul UNIC a fost modificat de Punctul 2, Articolul UNIC din LEGEA nr. 38 din 12 martie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 108 din 15 martie 1999 )
(la 15-03-1999, Titlul actului normativ a fost modificat de Punctul 1, Articolul UNIC din LEGEA nr. 38 din 12 martie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 108 din 15 martie 1999 )
În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituția României,
Guvernul României emite următoarea ordonanță de urgență
PRIM-MINISTRU
RADU VASILE
Contrasemnează
p. Ministrul agriculturii
și alimentației,
Ștefan Pete,
secretar de stat
Ministrul finanțelor,
Decebal Traian Remeș
--------
Abrogat