Legislator Case Law & Legislation
205222 RO

ORDIN nr. 1.394 din 26 septembrie 2018 privind modificarea art. 2 alin. (4) lit. c) din anexa la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, nr. 1.186/2014 pentru aprobarea normelor tehnice de implementare a Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 297/2013 privind stabilirea relațiilor contractuale din sectorul laptelui și al produselor lactate, precum și recunoașterea organizațiilor de producători din sectorul laptelui și al produselor lactate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 441/2014, referitoare la condițiile specifice care trebuie îndeplinite de organizațiile de producători din sectorul laptelui și al produselor lactate/asociațiile organizațiilor de producători în relațiile contractuale, precum și la criteriile tehnice necesare recunoașterii acestora în vederea negocierilor prevăzute prin Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1.037/2001 și (CE) nr. 1.234/2007 ale Consiliului

3 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (3 Articles)

ORDIN nr. 1.394 din 26 septembrie 2018 · MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE · MONITORUL OFICIAL nr. 833 din 28 septembrie 2018

În anexa la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, nr. 1.186/2014 pentru aprobarea normelor tehnice de implementare a Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 297/2013 privind stabilirea relațiilor contractuale din sectorul laptelui și al produselor lactate, precum și recunoașterea organizațiilor de producători din sectorul laptelui și al produselor lactate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 441/2014, referitoare la condițiile specifice care trebuie îndeplinite de organizațiile de producători din sectorul laptelui și al produselor lactate/asociațiile organizațiilor de producători în relațiile contractuale, precum și la criteriile tehnice necesare recunoașterii acestora în vederea negocierilor prevăzute prin Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1.037/2001 și (CE) nr. 1.234/2007 ale Consiliului, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 30 iulie 2014, la articolul 2 alineatul (4), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins

c) reguli pentru alocarea drepturilor de vot, care să garanteze confidențialitatea informațiilor referitoare la pozițiile membrilor pe piață.

ORDIN nr. 1.394 din 26 septembrie 2018 · MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE · MONITORUL OFICIAL nr. 833 din 28 septembrie 2018

Văzând Referatul de aprobare al Direcției generale politici agricole nr. 259.178/26.09.2018,

în temeiul prevederilor art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor,

ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite prezentul ordin.

p. Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,

Dumitru Daniel Botănoiu,

secretar de stat

București, 26 septembrie 2018.

Nr. 1.394.

----

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →