HOTĂRÂRE nr. 1.071 din 29 decembrie 1999
Table of Provisions (6)
Statutory Text (6 Articles)
Prevederile Hotărârii Guvernului nr. 414/1993 privind acordarea, în anul 1993, a unor facilităţi la călătoria pe calea ferată pentru pensionari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 17 august 1993, astfel cum a fost modificată ulterior, se prelungesc pentru anul 2000.
(1) Pensionării din sistemul asigurărilor sociale de stat, din sistemul de pensii şi asigurări sociale pentru agricultori, precum şi pensionării din celelalte sisteme de asigurări sociale beneficiază de 6 călătorii simple la trenurile de persoane clasa a II-a, prin reducerea costului acestora cu 50% din tariful integral.
(2) Legitimatiile de călătorie pentru pensionari se vor elibera de Societatea Naţionala de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A., prin staţiile şi agenţiile de voiaj C.F.R., la prezentarea de către beneficiari a talonului special, distribuit de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
(1) Fondurile necesare pentru acoperirea contravalorii călătorilor efectuate se asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, capitolul 60.01 "Asistenţa socială, alocaţii, pensii, ajutoare şi indemnizaţii".
(2) Fondurile necesare pentru acoperirea cheltuielilor de confectionare a taloanelor speciale vor fi suportate din bugetul asigurărilor sociale de stat pentru pensionării din sistemul asigurărilor sociale de stat, precum şi pentru pensionării din sistemul asigurărilor sociale pentru agricultori, iar pentru pensionării din celelalte sisteme de asigurări sociale fondurile vor fi suportate din bugetele acestora.
(3) Transmiterea taloanelor speciale va fi asigurata de Compania Naţionala "Posta Română" - S.A. o dată cu transmiterea drepturilor de pensie, fără comision suplimentar.
Prevederile prezentei hotărâri nu se aplică pensionarilor din toate sistemele de asigurări sociale, care beneficiază de facilităţi la transportul pe calea ferată în temeiul altor acte normative.
Pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri Ministerul Transporturilor, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Finanţelor vor reactualiza şi vor utiliza normele comune prevăzute la art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 68/1999.
PRIM-MINISTRU
MUGUR CONSTANTIN ISARESCU
Contrasemnează
---------------
Ministrul transporturilor,
Traian Basescu
Ministrul finanţelor,
Decebal Traian Remes
Ministrul muncii
şi protecţiei sociale,
Smaranda Dobrescu
-----
pentru prelungirea în anul 2000 a aplicării Hotărârii Guvernului nr. 414/1993 privind acordarea unor facilităţi la călătoria pe calea ferată pentru pensionari
Guvernul României hotărăşte