NORME METODOLOGICE din 10 noiembrie 2014 privind condițiile de punere în aplicare a măsurii de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole, eligibilă pentru finanțare în cadrul Programului Național de Sprijin al României în sectorul vitivinicol 2014-2018
Statutory Text (1 Articles)
Notă
*) Aprobate prin ORDINUL nr. 1.763 din 10 noiembrie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 830 din 13 noiembrie 2014.
Capitolul I
Dispoziții generale
1. În sensul prezentelor norme metodologice, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații
1.1. programele de restructurare/reconversie reprezintă ansamblul de măsuri eligibile care, prin realizarea lor, conduc la creșterea competitivității producătorilor de vin prin adaptarea producției la cererea pieței;
1.2. reconversia soiurilor, inclusiv prin supraaltoire, constă în schimbarea soiurilor existente în cultură cu soiuri superioare din punct de vedere calitativ sau clone din aceste soiuri, în scopul adaptării producției la cerințele pieței;
(la 24-05-2018, Punctul 1.2. din Punctul 1. , Capitolul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 1.049 din 17 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 24 mai 2018 )
1.2.1. reconversia soiurilor cu defrișare din motive sanitare sau fitosanitare constă în schimbarea soiurilor existente în cultură care au fost afectate de boli sanitare și fitosanitare cu aceleași soiuri sau cu alte soiuri sau clone din aceste soiuri, în scopul adaptării producției la cererea pieței;
1.2.1. replantarea ca urmare a defrișării obligatorii a plantațiilor viticole din motive sanitare sau fitosanitare constă în schimbarea soiurilor existente în cultură care au fost afectate de boli cu aceleași soiuri sau cu alte soiuri sau clone din aceste soiuri, în scopul adaptării producției la cererea pieței;
----------
Pct. 1.2.1. a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 838 din 24 iunie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 29 iunie 2016.
1.3. reamplasarea parcelelor constă în plantarea parcelelor viticole amplasate în condiții nefavorabile pe alte amplasamente care oferă condiții climatice și pedologice favorabile la nivelul aceleiași suprafețe;
1.4. modernizarea reprezintă ansamblul de măsuri eligibile care conduc la creșterea eficienței și la îmbunătățirea calității produselor vitivinicole;
1.5. condițiile nefavorabile reprezintă acele condiții climatice și pedologice care afectează plantațiile de viță-de-vie prin: inundații, apă freatică la suprafață, soluri cu grad de sărăturare ridicat sau compoziție fizico-mecanică nefavorabilă, brumă, înghețuri târzii de primăvară sau care se manifestă timpuriu toamna, alunecări de teren;
1.6. ecocondiționalitatea cuprinde Bunele condiții agricole și de mediu - GAEC și Cerințele legale în materie de gestionare - S.M.R. stabilite prin Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2.799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1.290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, respectiv Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește sistemul integrat de administrare și control, măsurile de dezvoltare rurală și ecocondiționalitatea;
----------
Pct. 1.6. a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 838 din 24 iunie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 29 iunie 2016.
1.7. neconformitatea reprezintă nerespectarea obligațiilor prevăzute de bunele condiții agricole și de mediu, constatată în cursul unei perioade de 3 ani de la efectuarea primei plăți în cadrul planului de restructurare/reconversie;
1.8. amploarea unui caz de neconformitate este determinată de dimensiunea efectelor acesteia. Consecințele pot afecta exploatația respectivă sau pot avea un efect larg răspândit;
1.9. gravitatea unui caz de neconformitate este determinată de intensitatea și importanța efectelor acesteia, ținând seama de obiectivele cerinței sau ale normei respective;
1.10. caracterul persistent al cazului de neconformitate este determinat de durata neconformității și de gradul de repetabilitate a acesteia.
1.11. costurile restructurării reprezintă sumele de bani cheltuite de solicitant pentru restructurarea/reconversia/ modernizarea unui hectar de viță-de-vie.
(la 17-10-2016, Capitolul I a fost completat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 933 din 13 octombrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 819 din 17 octombrie 2016 )
2. Măsuri eligibile
2.1. Măsurile eligibile și sumele forfetare aferente programelor de restructurare/reconversie sunt prevăzute în anexa nr. 1.
2.2. Programele din cadrul restructurării/reconversiei plantațiilor viticole sunt
a) reconversia prin plantare pe același amplasament ori pe alt amplasament echivalent ca suprafață de viță-de-vie pentru struguri de vin cu soiurile prevăzute în anexa nr. 2, inclusiv prin instalarea sistemului de susținere, conducere cordon liber, pretabil pentru înființare plantație preponderent mecanizată;
(la 24-05-2018, Litera a) din Punctul 2.2. , Punctul 2. , Capitolul I a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 1.049 din 17 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 24 mai 2018 )
b) reamplasarea parcelelor situate în condiții nefavorabile pe alte amplasamente, care oferă condiții climatice și pedologice favorabile la nivelul aceleiași suprafețe;
c) replantarea ca urmare a defrișării obligatorii a plantațiilor viticole, acolo unde este cazul, în urma defrișării din motive sanitare sau fitosanitare, în conformitate cu anexa nr. 6;
----------
Lit. c) a pct. 2.2. a fost modificată de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 838 din 24 iunie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 29 iunie 2016.
d) modernizare, prin:– proiectare, instalare/înlocuire sistem de susținere pentru conducere și palisaj;– modernizarea formei de conducere a viței-de-vie prin trecerea de la cultura joasă la cultura semiînaltă și înaltă;– modernizarea sistemului de susținere prin înlocuirea sârmelor și instalarea a 3 rânduri de sârme, dintre care minimum două duble, la sistemul pentru conducere și palisaj în vederea susținerii butucilor și conducerea lăstarilor;– modernizarea prin instalarea unui rând de sârmă în cazul sistemului de susținere, conducere cordon liber, în cazul recoltării preponderent mecanizate;– instalarea de sisteme de irigații prin picurare, eligibile la finanțare, inclusiv pentru viticultorii care au accesat măsura de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole.
(la 24-05-2018, Litera d) din Punctul 2.2. , Punctul 2. , Capitolul I a fost modificată de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 1.049 din 17 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 24 mai 2018 )
2.3. Termenul de executare a planului individual este de maximum
a) trei campanii viticole pentru programul de reconversie a soiurilor cu defrișare în cadrul planului individual, care urmează campaniei în care se aprobă planul individual;
b) două campanii viticole pentru programul de reconversie a soiurilor pe alt amplasament echivalent ca suprafață, care urmează campaniei în care se aprobă planul individual;
c) două campanii viticole pentru programul de reconversie a soiurilor prin replantare pe același amplasament, care urmează campaniei în care se aprobă planul individual;
(la 24-05-2018, Litera c) din Punctul 2.3. , Punctul 2. , Capitolul I a fost modificată de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 1.049 din 17 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 24 mai 2018 )
d) două campanii viticole pentru programul de replantare ca urmare a defrișării obligatorii a plantațiilor viticole din motive sanitare sau fitosanitare, după obținerea buletinului de analiză eliberat de Autoritatea Națională Fitosanitară, care atestă lipsa organismelor dăunătoare periculoase pentru starea fitosanitară a plantațiilor viticole;
(la 24-05-2018, Litera d) din Punctul 2.3. , Punctul 2. , Capitolul I a fost modificată de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. 1.049 din 17 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 24 mai 2018 )
e) două campanii viticole pentru programul de modernizare a sistemului de susținere prin înlocuirea/instalarea sistemului de susținere, care urmează campaniei în care se aprobă planul individual;
f) două campanii viticole pentru programul de modernizare a formei de conducere prin trecerea de la cultura joasă la cultura semiînaltă și înaltă, care urmează campaniei în care se aprobă planul individual;
f^1) două campanii viticole pentru instalarea de sisteme de irigații prin picurare, care urmează campaniei în care se aprobă planul individual;
(la 24-05-2018, Punctul 2.3. din Punctul 2. , Capitolul I a fost completat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 1.049 din 17 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 24 mai 2018 )
g) o campanie viticolă pentru programul de modernizare a sistemului de susținere prin înlocuirea sârmelor prin instalarea a trei rânduri de sârme, din care minimum două duble, în cazul formei de conducere Cordon bilateral (unilateral) pe semitulpină și trei rânduri de sârme duble în cazul formei de conducere Guyot dublu pe semitulpină la sistemul pentru conducere și palisaj în vederea susținerii butucilor și conducerii lăstarilor, care urmează campaniei în care se aprobă planul individual;
h) două campanii viticole care urmează campaniei următoare celei în care se aprobă planul individual pentru solicitanții de sprijin care solicită plata în avans, indiferent de programul de restructurare/reconversie, cu excepția cazurilor prevăzute la pct. 5.3, când termenul de executare a planurilor individuale se poate prelungi cu maximum o campanie viticolă, care urmează campaniei în care se aprobă planul individual; prelungirea termenului se poate aproba și pentru planurile individuale aprobate și aflate în derulare.
2.4. Sprijinul financiar pentru programele de restructurare/reconversie se acordă în sume forfetare pentru fiecare măsură eligibilă prevăzută în anexa nr. 1.
----------
Pct. 2.4. a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 838 din 24 iunie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 29 iunie 2016.
2.5 Sprijinul financiar maxim prevăzut în anexele 1A și 1B la anexa nr. 1 «Măsurile eligibile și sumele forfetare aferente programelor de restructurare/reconversie» acordat pentru fiecare măsură eligibilă din cadrul programelor de restructurare/reconversie nu depășește 75% din valoarea costurilor efective utilizate pentru realizarea acestora.
----------
Pct. 2.5. a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 2.088 din 28 septembrie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 733 din 30 septembrie 2015.
2.5^1. pentru toate activitățile efectuate în regie proprie, solicitanții vor utiliza pentru întocmirea centralizatorului costurilor tarifele prezentate în devizele-cadru întocmite de I.C.-D.V.V. Valea Călugărească, conform anexei nr. 3.
(la 24-05-2018, Punctul 2.5^1. din Punctul 2. , Capitolul I a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 1.049 din 17 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 24 mai 2018 )
2.5.1. Solicitantul va demonstra cu documente justificative efectuarea costurilor.
2.6. Lucrările de execuție din cadrul programelor de restructurare/reconversie sunt prevăzute în anexa nr. 3.
2.7. Programele prevăzute la pct. 2.2 nu se aplică pentru
a) parcelele viticole cu soiuri pentru struguri de vin care au ajuns la finalul ciclului lor natural de producție;
b) parcelele viticole cu soiuri pentru struguri de masă;
c) parcelele viticole cu hibrizi direct producători interziși;
d) parcelele viticole care au beneficiat de finanțare nerambursabilă provenită din proiecte comunitare pentru înființare, restructurare/reconversie în ultimele 10 campanii viticole, cu excepția măsurii prevăzute la pct. 2.2lit. c) și a măsurii de modernizare prin instalarea de sisteme de irigații prin picurare prevăzute la pct. 2.2lit. d) ultimul paragraf.
(la 24-05-2018, Litera d) din Punctul 2.7. , Punctul 2. , Capitolul I a fost modificată de Punctul 8, Articolul I din ORDINUL nr. 1.049 din 17 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 24 mai 2018 )
e) parcelele viticole care nu sunt înscrise în Registrul plantațiilor viticole, denumit în continuare R.P.V.
----------
Pct. 2.7. a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 838 din 24 iunie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 29 iunie 2016.
3. Programul de restructurare/reconversie
3.1. Acordarea sprijinului financiar pentru programele de restructurare/reconversie necesită elaborarea de către solicitanți a unui plan individual pentru fiecare program de restructurare/reconversie prevăzut la pct. 2.2, care trebuie să îndeplinească următoarele cerințe
a) suprafața minimă a planului individual să fie de 0,50 ha;
b) suprafața minimă a parcelei viticole care poate beneficia de sprijin la restructurare/reconversie să fie de 0,10 ha;
c) suprafața minimă a parcelei viticole rezultată după restructurare/reconversie să fie de 0,10 ha;
d) soiurile de struguri pentru vin folosite la plantare să fie în conformitate cu anexa nr. 2;
e) materialul săditor folosit să fie din categoria biologică admisă de legislația în vigoare pentru înființări de plantații viticole;
f) la realizarea programelor de restructurare/reconversie este interzisă utilizarea de materiale recuperate, precum spalieri, tutori sau sârmă;
g) suprafața maximă a planului individual pentru persoanele fizice neînregistrate fiscal conform legislației în vigoare este de 10 ha/plan individual/persoană;
----------
Lit. g) a pct. 3.1. a fost modificată de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 838 din 24 iunie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 29 iunie 2016.
h) suprafața maximă a planului individual pentru persoanele fizice înregistrate fiscal conform legislației fiscale în vigoare, precum și pentru persoanele juridice este de 150 ha/plan individual/persoană.
----------
Lit. h) a pct. 3.1. a fost modificată de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 838 din 24 iunie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 29 iunie 2016.
3.2. Toate programele de restructurare/reconversie se realizează în baza unui proiect tehnic și a unui deviz de cheltuieli aferent, întocmite în acest sens de către o persoană fizică/juridică autorizată. Proiectele tehnice se vizează de stațiunea de cercetare-dezvoltare pentru viticultură și vinificație zonală. Proiectul tehnic trebuie să conțină elemente de fundamentare a investiției (identificarea beneficiarului, necesitatea și oportunitatea investiției, amplasamentul investiției, parametrii tehnici ai plantațiilor viticole, harta cadastrală), memoriu tehnic și justificativ (organizarea terenului, scurtă descriere a situației plantației, condițiile fizico-geografice), descriere detaliată a măsurilor abordate prin proiect.
3.2.1. Toate programele de restructurare/reconversie se realizează numai pentru înființarea/modernizarea plantațiilor de viță-de-vie destinate producerii vinurilor de calitate cu denumire de origine controlată (D.O.C.) și a vinurilor cu indicație geografică (I.G.), din regiunile viticole, podgoriile și centrele viticole prevăzute în legislația națională în vigoare.
----------
Pct. 3.2.1. a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 2.088 din 28 septembrie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 733 din 30 septembrie 2015.
3.3. Devizele din cadrul proiectelor de înființare a plantațiilor vor cuprinde în totalitate lucrările ce urmează a fi realizate de beneficiari în concordanță cu devizele-cadru elaborate de I..C.-D.V.V. Valea Călugărească.
Capitolul II
Planurile individuale
4. Cuprinsul planului individual
4.1. În vederea aprobării planului individual, solicitantul depune pentru verificarea conformității următoarele documente
a) memoriu justificativ, în original, care cuprinde: localizarea administrativă (județ, oraș, comună, sat, localitate componentă), identificarea persoanei fizice/juridice, scurtă descriere a situației plantației viticole (suprafață, parcele, soiuri, numărul de butuci, producții medii la hectar, forma de conducere, sistem de susținere) și prezentarea motivelor care justifică necesitatea aplicării programelor de restructurare/reconversie;
b) copie conformă cu originalul a fișei parcelei viticole supuse programelor de restructurare/reconversie, conform R.P.V., după caz;
c) copie conformă cu originalul a situației centralizatoare a caracteristicilor parcelelor supuse programelor de restructurare/reconversie, conform modelului prezentat la lit. E din anexa nr. 1 la Normele privind gestionarea sistemului autorizațiilor de plantare a viței-de-vie pentru struguri de vin, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 364/2016, cu completările ulterioare, acolo unde este cazul;
----------
Lit. c) a pct. 4.1. a fost modificată de pct. 9 al art. I din ORDINUL nr. 838 din 24 iunie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 29 iunie 2016.
d) copie conformă cu originalul a autorizației de plantare/replantare provenită din conversie sau a autorizației de replantare/replantare anticipată emisă pe numele solicitantului, după caz;
(la 24-05-2018, Litera d) din Punctul 4.1. , Punctul 4. , Capitolul II a fost modificată de Punctul 9, Articolul I din ORDINUL nr. 1.049 din 17 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 24 mai 2018 )
e) adeverință în original privind numărul unic de identificare a solicitantului din Registrul fermierilor;
f) copii conforme cu originalul ale planșelor în format A3 de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, denumită în continuare A.P.I.A., care conțin datele de identificare spațială a fiecărui bloc fizic în care sunt cuprinse suprafețele de teren pe care urmează să se acorde sprijin financiar prin programele de restructurare/reconversie, precum și schița orientativă a poziționării acestora în cadrul blocurilor fizice;
g) copie conformă cu originalul a planului cadastral sau schiță cu amplasarea parcelelor inițiale și finale, după caz;
h) copie conformă cu originalul de pe actele care atestă dreptul de proprietate și/sau de exploatare asupra parcelelor care fac obiectul programelor de restructurare/reconversie, în care să fie menționate datele cadastrale (număr tarla, număr parcelă cadastrală, suprafață parcelă cadastrală);
i) acordul scris al proprietarului suprafețelor de teren pentru care se solicită realizarea de măsuri din cadrul programelor de restructurare/reconversie sau să rezulte acest acord din actele care atestă dreptul de exploatare;
j) declarație pe propria răspundere a solicitantului, din care să rezulte faptul că parcelele viticole supuse restructurării/ reconversiei, precum și suprafețele agricole pe care urmează să fie amplasate plantații viticole nu fac obiectul vreunui litigiu;
k) situație cu prezentarea măsurilor eligibile de efectuat în cadrul planului individual;
l) graficul de execuție preconizat pentru fiecare măsură eligibilă și pe fiecare campanie viticolă;
m) copie conformă cu originalul de pe declarația de defrișare a plantației viticole, în cazul defrișării conform planului individual.
n) pentru programul de reamplasare a parcelelor viticole conform pct. 2.2 lit. b se depune copie conformă cu originalul a studiului comparativ al condițiilor pedo-ecoclimatice între vechiul amplasament și noua locație, întocmit de persoane fizice/juridice autorizate;
o) declarație de recoltă și/sau declarație de producție a exploatației viticole, care cuprinde și parcelele supuse programului de restructurare/reconversie, pentru programele cu defrișare în cadrul planului;
(la 24-05-2018, Litera o) din Punctul 4.1. , Punctul 4. , Capitolul II a fost modificată de Punctul 10, Articolul I din ORDINUL nr. 1.049 din 17 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 24 mai 2018 )
p) declarație pe propria răspundere a solicitantului, prin care se angajează să execute în totalitate măsurile prevăzute în planul depus;
q) declarație pe propria răspundere a solicitantului, din care să rezulte că parcelele supuse programelor de restructurare/reconversie nu au beneficiat de finanțare nerambursabilă provenită din proiecte comunitare pentru înființare, restrucurare/reconversie în ultimele 10 campanii viticole, cu excepția măsurii prevăzute la pct. 2.2 lit. c) și a măsurii de modernizare prin instalarea de sisteme de irigații prin picurare prevăzute la pct. 2.2 lit. d) ultimul paragraf;
(la 24-05-2018, Litera q) din Punctul 4.1. , Punctul 4. , Capitolul II a fost modificată de Punctul 11, Articolul I din ORDINUL nr. 1.049 din 17 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 24 mai 2018 )
r) declarație pe propria răspundere a solicitantului, potrivit căreia în parcelele viticole rezultate în urma programelor de restructurare/reconversie vor fi respectate condițiile de bune practici agricole și de mediu;
s) certificate care să ateste lipsa datoriilor restante fiscale și sociale emise de direcțiile generale ale finanțelor publice și de primăriile de pe raza cărora își au sediul social persoanele fizice/juridice;
ș) adeverință emisă de către o formă asociativă din filiera vitivinicolă legal constituită, din care să rezulte faptul că beneficiarul este membru al unui/unei:– grup de producători, constituit conform Ordonanței Guvernului nr. 37/2005 privind recunoașterea și funcționarea grupurilor și organizațiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole și silvice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 338/2005/grup de producători în sectorul vitivinicol, constituit conform legislației în vigoare;– societăți cooperative agricole, constituită conform Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată;– cooperative agricole, constituită conform Legii cooperației agricole nr. 566/2004, cu modificările și completările ulterioare;– organizații interprofesionale pentru produsele agroalimentare (O.I.P.A.), pe filiera vitivinicolă;– asociații de producători legal constituite pe filiera vitivinicolă.
t) documente eliberate de unitatea fitosanitară pe raza căreia se afla plantația, din care să rezulte că suprafața supusă programului este infestată cu unul/mai multe organisme dăunătoare periculoase pentru starea fitosanitară a plantațiilor viticole, în cazul defrișărilor obligatorii prevăzute la pct. 2.2 lit. c), conform anexei nr. 6 la prezentele norme, cu notificarea prealabilă a D.A.J.
(la 24-05-2017, Litera t) din Punctul 4.1. , Capitolul II a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 150 din 17 mai 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 387 din 24 mai 2017 )
ț) aviz de gospodărire a apelor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, pentru solicitanții care accesează irigarea prin picurare.
(la 24-05-2018, Punctul 4.1. din Punctul 4. , Capitolul II a fost completat de Punctul 12, Articolul I din ORDINUL nr. 1.049 din 17 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 24 mai 2018 )
4.1.1. Conformitatea cu originalul a documentelor din cuprinsul planului individual se asigură și se certifică sub semnătură și stampilă de către un membru al comisiei prevăzute la pct. 4.5.
4.2. Sunt acceptate formele de exploatare a terenului prezentate la pct. 4.1 lit. h), a căror perioadă de valabilitate este de minimum 10 ani de la finalizarea planului individual.
4.3. Pentru campania 2014/2015, planurile individuale se depun la direcțiile pentru agricultură județene, denumite în continuare D.A.J., și a municipiului București, în perioada 17 noiembrie-19 decembrie 2014, iar dosarul complet al cererile de finanțare la A.P.I.A. se depune până la 27 februarie 2015.
4.3^1. Pentru campania viticolă 2015/2016 se aprobă o sesiune suplimentară de depunere a planurilor individuale, în perioada 1-23 octombrie 2015, iar dosarul complet al cererilor de finanțare se depune la A.P.I.A. până la data de 15 decembrie 2015.
----------
Pct. 4.3^1 a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 2.088 din 28 septembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 929 din 15 decembrie 2015.
4.4. Pentru campaniile viticole 2015/2018, de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, planurile individuale se depun în sesiune deschisă la D.A.J. și a municipiului București, iar cererile de finanțare se depun în termen de 30 de zile calendaristice de la data aprobării planurilor individuale la sediile centrelor județene ale A.P.I.A.
----------
Pct. 4.4 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 863 din 21 iulie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 25 iulie 2016.
4.5. În vederea pronunțării unei hotărâri de aprobare/respingere a planului individual se constituie prin decizie a directorului executiv al D.A.J. și a municipiului București o comisie.
4.6. Comisia va fi constituită la nivelul fiecărei D.A.J. și a municipiului București și va avea următoarea componență
a) inspectorul tehnic vitivinicol din județ;
b) inspectorul teritorial al Oficiului Național al Viei și Produselor Vitivinicole, denumit în continuare O.N.V.P.V.;
c) reprezentantul D.A.J. și a municipiului București, desemnat pentru gestionarea R.P.V.
4.6.1. O.N.V.P.V. va nominaliza persoana prevăzută la pct. 4.6 lit. b) pentru fiecare județ la solicitarea scrisă a D.A.J. și a municipiului București și o va comunica acestora, în vederea stabilirii componenței comisiei de aprobare a planului individual.
4.7. Efectuarea controlului în teren al suprafețelor ce fac obiectul restructurării/reconversiei se face de către comisia prevăzută la pct. 4.6 și se va finaliza prin încheierea unui proces-verbal din care să rezulte că suprafețele respective îndeplinesc cerințele pentru restructurare/reconversie și corespund documentelor cuprinse în planul individual.
4.8. În cazul în care comisia constată că documentația depusă privind planul individual de restructurare/reconversie este incompletă, notifică în scris solicitantului, care poate depune documentele solicitate în termen de 10 zile lucrătoare.
4.9. Nedepunerea în termen a documentației solicitate conduce la respingerea planului individual.
4.10. Comisia comunică solicitanților, în scris, în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare de la depunerea planurilor, dar nu mai târziu de 23 ianuarie 2015 pentru campania 2014/2015 și nu mai târziu de 15 august pentru campaniile următoare, hotărârea prevăzută la pct. 4.5.
4.11. În urma verificării conformității planului individual și a efectuării controlului în teren de către comisia numită prin decizie a directorului executiv al D.A.J. și a municipiului București se procedează la pronunțarea unei hotărâri de aprobare/respingere a planului individual.
4.12. Comisiile vor acorda prioritate planurilor individuale depuse de tineri fermieri până la vârsta de 40 de ani la data depunerii planului, fermieri care plantează numai soiuri în areale cu D.O.C. și I.G., fermieri care fac parte din structuri asociative legal constituite.
4.13. Solicitanții sprijinului financiar ale căror planuri individuale au fost respinse pot depune contestații în termen de 7 zile lucrătoare de la comunicarea respingerii planului individual la sediul D.A.J. și a municipiului București.
4.14. Pentru soluționarea contestațiilor se constituie la nivelul D.A.J. și a municipiului București comisii de contestație stabilite prin decizie a directorului executiv, formate din 3 reprezentanți, alții decât cei menționați la pct. 4.6. Comisia de contestații soluționează contestațiile în termen de 7 zile lucrătoare de la data depunerii contestației, motivând în scris hotărârea sa.
4.15. Pentru campania 2014/2015, în vederea întocmirii planului național, situația centralizată a planurilor individuale depuse în vederea obținerii aprobării de către comisia prevăzută la pct. 4.6 va fi transmisă Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, denumit în continuare M.A.D.R., de către D.A.J. și a municipiului București, până la data de 30 ianuarie 2015.
4.16. Pentru campaniile 2015/2018, în vederea întocmirii planului național, situația centralizată a planurilor individuale depuse în vederea obținerii aprobării de către comisia prevăzută la pct. 4.6 va fi transmisă M.A.D.R. de către D.A.J. și a municipiului București până la data de 15 octombrie a fiecărui an din perioada de programare.
4.17. D.A.J. și a municipiului București transmit în termen de 7 zile lucrătoare de la aprobare, la centrele județene și al municipiului București ale A.P.I.A., planurile individuale cu aprobarea prevăzută la pct. 4.5, numerotate, ștampilate și însoțite de un opis al conținutului în vederea instrumentării ulterioare a plăților; o copie a acestora va fi arhivată la D.A.J. și a municipiului București, iar altă copie a acestora va fi transmisă O.N.V.P.V. în vederea efectuării verificării administrative.
4.18. În cazul în care solicitantul nu realizează programele de restructurare/reconversie prevăzute în planul individual sau renunță, documentațiile depuse se păstrează la A.P.I.A., respectiv la D.A.J. și a municipiului București.
4.19
(1) Pentru planurile individuale depuse și aprobate pentru care nu s-au depus cereri de plată la A.P.I.A. se aplică prevederile prezentului ordin.
(2) Pct. 2.3 lit. d) se aplică și planurilor individuale în cadrul cărora nu a început lucrarea de plantare.
(la 24-05-2018, Punctul 4. din Capitolul II a fost completat de Punctul 13, Articolul I din ORDINUL nr. 1.049 din 17 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 24 mai 2018 )
Capitolul III
Modificarea planului individual aprobat
5. Condiții
5.1. Modificarea planului individual aprobat, cu excepția suprafeței totale în hectare, se poate face din motive obiective, de cel mult două ori pe campanie viticolă, justificându-se, în scris, modificarea acestuia, cu condiția încadrării în termenele prevăzute la pct. 2.3.
----------
Pct. 5.1. a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDINUL nr. 838 din 24 iunie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 29 iunie 2016.
5.2. Modificarea graficului de execuție în cadrul termenelor prevăzute la pct. 2.3, precum și înlocuirea soiurilor cu altele din anexa nr. 2 la prezentele norme nu constituie modificare a planului individual aprobat și, drept urmare, nu necesită aprobare de la comisia care aprobă planul, fiind obligatorie doar notificarea către A.P.I.A.; de această prevedere beneficiază toate planurile aflate în derulare.
----------
Pct. 5.2. a fost modificat de pct. 12 al art. I din ORDINUL nr. 838 din 24 iunie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 29 iunie 2016.
5.3. Prin derogare de la prevederile pct. 5.1 se acceptă modificarea planului individual aprobat, inclusiv modificarea suprafețelor totale cuprinse în planul individual aprobat, dacă intervine una dintre următoarele situații
a) suprafețele respective au fost afectate de calamități naturale recunoscute de autoritățile competente în cauză;
b) suprafețele respective au făcut obiectul unor exproprieri de utilitate publică;
c) operațiunile planificate nu pot fi realizate deoarece materialul săditor prezintă probleme sanitare certificate de un organism recunoscut.
d) necesitatea replantării în goluri, în situația în care procentajul acestora depășește 10% din suprafața plantată, din motive care nu țin de controlul beneficiarului.
(la 24-05-2018, Punctul 5.3. din Punctul 5. , Capitolul III a fost completat de Punctul 14, Articolul I din ORDINUL nr. 1.049 din 17 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 24 mai 2018 )
(la 24-05-2017, Punctul 5.3. din Capitolul III a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 150 din 17 mai 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 387 din 24 mai 2017 )
5.4. În cazul aplicării prevederilor pct. 5.1 și 5.3, solicitantul trebuie să depună la comisia prevăzută la pct. 4.6 o cerere însoțită de un memoriu justificativ, nu mai târziu de 30 de zile lucrătoare de la apariția oricărei situații care impune modificarea planului. După obținerea aprobării, aceasta se depune la centrul județean A.P.I.A. și se transmite în copie conformă cu originalul către O.N.V.P.V. în vederea finalizării verificării administrative.
5.5. Aprobarea/Respingerea modificărilor solicitate se face de către comisia prevăzută la pct. 4.6, în termen de 7 zile lucrătoare de la depunerea documentelor justificative. Aprobarea/Respingerea se transmite la centrele județene și/sau al municipiului București ale A.P.I.A., în termen de 7 zile lucrătoare de la data aprobării.
5.6. În cazul aplicării prevederilor pct. 5.3, după obținerea aprobării de prelungire a planului individual cu maximum o campanie viticolă, autorizația de plantare/replantare depusă la planul individual aprobat se prelungește de drept.
(la 24-05-2017, Capitolul III a fost completat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 150 din 17 mai 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 387 din 24 mai 2017 )
Capitolul IV
Recepția măsurilor eligibile
6.1. Recepția cantitativă și calitativă a măsurilor din cadrul programelor de restructurare/reconversie se realizează de către A.P.I.A. prin structura cu atribuții în domeniu din cadrul aparatului propriu.
6.2. Deplasarea inspectorului A.P.I.A. la solicitant în vederea recepției finale a măsurilor eligibile realizate în cursul unei campanii viticole din cadrul programului prevăzut în planul individual se face în cel mult 30 de zile lucrătoare de la data depunerii de către solicitant a declarației de finalizare a măsurii.
6.3. Recepția măsurilor eligibile din cadrul planurilor individuale se va face atât cantitativ, cât și calitativ pentru fiecare lucrare de execuție din cadrul planului individual aprobat. Beneficiarul programelor de restructurare/reconversie notifică organismului de control abilitat pentru efectuarea recepției cantitative și calitative cu minimum 48 de ore înainte de începerea executării fiecărei lucrări prevăzute în anexa nr. 3.
6.4. Solicitantul de sprijin prezintă A.P.I.A. sau organismului abilitat pentru efectuarea recepției cantitative și calitative a măsurilor prevăzute în planul individual declarația de finalizare a măsurilor eligibile sau, în cazul solicitării de avans, declarația de începere a executării măsurii.
6.5. Determinarea suprafețelor parcelelor viticole care fac obiectul programelor de restructurare/reconversie se realizează prin măsurare cu aparatul GPS respectând prevederile art. 75 din Regulamentul (CE) nr. 555/2008 al Comisiei din 27 iunie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 479/2008 al Consiliului privind organizarea comună a pieței vitivinicole în ceea ce privește programele de sprijin, comerțul cu țările terțe, potențialul de producție și privind controalele în sectorul vitivinicol, cu modificările și completările ulterioare. Verificarea densității butașilor de viță-de-vie plantați se face prin determinări pe fiecare parcelă viticolă, prin împărțirea suprafeței unui hectar, exprimată în m2, la spațiul de nutriție al fiecărei plante, care se calculează prin înmulțirea distanței dintre rânduri cu distanța dintre plante pe rând.
6.6. Procesul-verbal de recepție a măsurii de "proiectare, pregătire teren plantare și instalare tutori", din cadrul programului de restructurare și/sau reconversie, întocmit de organismul de control abilitat, va fi însoțit și de rezultatul măsurătorilor cu aparatul GPS în vederea înscrierii parcelelor viticole în R.P.V.
6.7. În vederea efectuării recepției cantitative și calitative, executarea lucrărilor de fertilizat se probează cu rezultatul cartării agrochimice ca urmare a fertilizării, comparativ cu valorile cartării agrochimice inițiale.
6.8. Categoria materialului biologic folosit la plantare se probează prin copii conforme cu originalul ale certificatelor de valoare biologică.
6.9. Sistemul de susținere (spalieri și sârmă) folosit la plantare se probează prin copii ale certificatelor de conformitate/calitate a acestuia.
6.10. În cazul defrișărilor obligatorii prevăzute la pct. 2.2 lit. c), în vederea plantării, solicitanții trebuie să depună documente eliberate de unitatea fitosanitară pe raza căreia se află plantația, care să ateste că suprafața supusă programului respectiv este liberă de organismele dăunătoare periculoase pentru starea fitosanitară a plantațiilor viticole, conform anexei nr. 6 la prezentele norme.
----------
Pct. 6.10. a fost introdus de pct. 13 al art. I din ORDINUL nr. 838 din 24 iunie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 29 iunie 2016.
Capitolul V
Acordarea sprijinului financiar din fonduri din partea Uniunii Europene
7.1. Pentru măsurile eligibile în cadrul planului individual aprobat de restructurare/reconversie se acordă un sprijin financiar în sumă forfetară, care provine din fondurile europene de garantare agricolă - F.E.G.A., în conformitate cu prevederile art. 46 din Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1.037/2001 și (CE) nr. 1.234/2007 ale Consiliului, cu completările ulterioare, și cu prevederile art. 8 din Regulamentul (CE) nr. 555/2008, cu modificările și completările ulterioare.
7.2. Pentru aprobarea sprijinului financiar prevăzut în cursul exercițiului financiar F.E.G.A., fiecare solicitant trebuie să îndeplinească următoarele condiții
a) planul individual de restructurare/reconversie să aibă aprobarea prevăzută la pct. 4.5;
b) să depună la centrele județene A.P.I.A. următoarele documente:– cerere/formularul-tip privind sprijinul pentru restructurare/ reconversie;– document de identitate financiară;– copie conformă cu originalul a certificatului de înregistrare la registrul comerțului;– copie conformă cu originalul a statutului, pentru persoanele juridice, și eventuale acte adiționale;– copie de pe actul de identitate, pentru persoane fizice;– după caz, împuternicire însoțită de copie a actului de identitate.
----------
Lit. b) a pct. 7.2. a fost modificată de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 863 din 21 iulie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 25 iulie 2016.
b^1) pentru aprobarea sprijinului financiar în sesiunea suplimentară prevăzută la pct. 4.3^1, fiecare solicitant trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la prezentul punct și să depună la centrele județene A.P.I.A, până la data de 15 decembrie 2015, documentele prevăzute la lit. b);
----------
Lit. b^1) a pct. 7.2. a fost introdusă de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 2.088 din 28 septembrie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 733 din 30 septembrie 2015.
b^2) pentru planurile aflate în derulare și pentru planurile depuse până la intrarea în vigoare a prezentului ordin, solicitanții trebuie să depună la centrele județene A.P.I.A., odată cu notificarea de începere a lucrării de plantare, următoarele documente, după caz:– autorizație de plantare provenită din conversie (în cazul în care solicitantul a beneficiat de un certificat de drept de plantare acordat din rezerva națională sau din rezerva județeană);– autorizație de replantare provenită din conversie (în cazul în care solicitantul a beneficiat de un certificat de acordare a unui drept individual de replantare);– autorizație de replantare provenită din conversie emisă pe numele solicitantului și acordul proprietarului de drept de replantare (în cazul în care nu a existat identitate între proprietarul și cultivatorul parcelelor viticole din care au provenit drepturile individuale de replantare);– autorizație de replantare, în cazurile cu defrișare în cadrul planului;– autorizație de replantare anticipată.
(la 24-05-2018, Litera b^2) din Punctul 7.2. , Capitolul V a fost modificată de Punctul 15, Articolul I din ORDINUL nr. 1.049 din 17 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 24 mai 2018 )
c) abrogată;
----------
Lit. c) a pct. 7.2. a fost abrogată de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 838 din 24 iunie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 29 iunie 2016.
d) să depună la centrele județene A.P.I.A. următoarele documente:– declarație de finalizare a măsurii sau declarație de începere a măsurii, în cazul solicitării de avans;– declarație de finalizare a unei părți din măsură, în cazul solicitării de plată parțială;– proces-verbal de recepție finală cantitativă și calitativă a măsurii ori proces-verbal de recepție finală cantitativă și calitativă a unei părți din măsură (în cazul solicitării de plată parțială) sau proces-verbal de constatare a începerii măsurii pentru solicitarea de avans;– documente justificative, inclusiv cele menționate la pct. 6.6, 6.7, 6.8 și 6.9, după caz;– autorizație de gospodărire a apelor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, pentru solicitanții care accesează irigarea prin picurare.
(la 24-05-2018, Litera d) din Punctul 7.2. , Capitolul V a fost modificată de Punctul 16, Articolul I din ORDINUL nr. 1.049 din 17 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 24 mai 2018 )
7.3. Beneficiarii care se încadrează în prevederile pct. 5.3 lit. a) și c), în cazul cărora modificarea planurilor individuale nu a presupus diminuarea suprafeței, pot solicita plăți parțiale aferente măsurilor cuprinse în planul individual realizate în totalitate pe suprafețele care fac obiectul solicitării de plată parțială.
7.4. La solicitarea beneficiarilor prevăzuți la pct. 7.3, A.P.I.A. efectuează plăți parțiale, pentru suprafețele pe care măsurile au fost realizate efectiv, după realizarea recepției cantitative și calitative.
7.5. Prevederile pct. 7.3 și 7.4 se aplică și beneficiarilor care au solicitat plata în avans, cu condiția ca sumele acordate în avans și nedecontate să fie acoperite de o garanție financiară conform pct. 7.14 lit. c), constând într-o sumă egală cu 100% din avansul financiar solicitat.
(la 24-05-2018, Punctul 7.5. din Capitolul V a fost modificat de Punctul 17, Articolul I din ORDINUL nr. 1.049 din 17 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 24 mai 2018 )
7.6. Cererea/Formularul-tip privind sprijinul pentru restructurare/reconversie se întocmește pentru fiecare măsură eligibilă din cadrul planurilor individuale aprobate în cadrul aceleiași campanii viticole și se distribuie gratuit solicitanților prin centrele județene și centrele locale ale A.P.I.A. sau al municipiului București.
7.7. Centrele județene A.P.I.A. vor anunța solicitantul în termen de 15 zile lucrătoare dacă cererea/cererile de ajutor însoțită/însoțite de documentele prevăzute la pct. 7.2 lit. b) a/au fost acceptată/acceptate sau, în cazul în care documentația este incompletă, vor anunța solicitantul în vederea completării dosarului.
7.8. Cererile pentru acordarea sprijinului financiar pentru restructurare și reconversie depuse la A.P.I.A. se instrumentează în ordinea numerelor de înregistrare obținute la depunerea la A.P.I.A. central și se transmit spre plată în ordinea obținerii validării de la serviciul tehnic de la A.P.I.A. central.
7.9. În termen de 5 zile lucrătoare de la alimentarea contului, A.P.I.A. va efectua plata către solicitanți.
7.9^1. În termen de 30 de zile calendaristice de la încasarea sprijinului financiar de la A.P.I.A., beneficiarul are obligația să depună la centrele județene A.P.I.A. documentele justificative privind efectuarea tuturor plăților către furnizori, aferente măsurilor recepționate. Nedepunerea documentelor justificative în termen constituie încălcarea prevederilor pct. 2.5 și 2.5^1 din prezentele norme și conduce la recuperarea de către A.P.I.A. a sprijinului financiar acordat.
(la 17-10-2016, Punctul 7.9^1 din Capitolul V a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 933 din 13 octombrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 819 din 17 octombrie 2016 )
7.10. abrogat;
----------
Pct. 7.10. a fost abrogat de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 838 din 24 iunie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 29 iunie 2016.
(la 17-10-2016, Punctul 7.11 din Capitolul V a fost abrogat de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 933 din 13 octombrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 819 din 17 octombrie 2016 )
7.11^1. Abrogat.
(la 17-10-2016, Punctul 7.11^1 din Capitolul V a fost abrogat de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. 933 din 13 octombrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 819 din 17 octombrie 2016 )
7.11^2. În cazul în care nerealizarea suprafeței este mai mare de 20%, însă de cel mult 50%, sprijinul se penalizează cu dublul diferenței nerealizate.
(la 17-10-2016, Capitolul V a fost completat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 933 din 13 octombrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 819 din 17 octombrie 2016 )
7.11^3. În cazul în care nerealizarea suprafeței depășește 50%, nu se acordă sprijin.
(la 17-10-2016, Capitolul V a fost completat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 933 din 13 octombrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 819 din 17 octombrie 2016 )
7.12. Abrogat;
----------
Pct. 7.12. a fost abrogat de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 838 din 24 iunie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 29 iunie 2016.
7.13. Abrogat;
----------
Pct. 7.13. a fost abrogat de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 838 din 24 iunie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 29 iunie 2016.
7.14. Plata sprijinului financiar către solicitant se poate face și în avans, în condițiile în care
a) se solicită în cerere, în baza planului aprobat, înainte de executarea măsurii;
b) măsura este eligibilă și execuția acesteia să fi început deja, fiind consemnată în declarația de începere a executării măsurii și în procesul-verbal de constatare a începerii executării măsurii;
c) solicitantul a constituit o garanție constând într-o sumă egală cu 100% din avansul financiar solicitat pentru fiecare măsură din cadrul programului de reconversie/restructurare, conform prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1.150/2016, cu modificările și completările ulterioare.
(la 24-05-2018, Litera c) din Punctul 7.14. , Capitolul V a fost modificată de Punctul 18, Articolul I din ORDINUL nr. 1.049 din 17 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 24 mai 2018 )
7.15. În conformitate cu prevederile art. 19 din Regulamentul delegat (UE) nr. 907/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește agențiile de plăți și alte organisme, gestiunea financiară, verificarea și închiderea conturilor, garanțiile și utilizarea monedei euro, o garanție poate fi constituită sub formă de
a) depozit în numerar;
b) scrisoare de garanție bancară.
Garanția trebuie constituită pentru o perioadă egală cu perioada de desfășurare a măsurii/măsurilor, la care se adaugă 90 de zile și se depune odată cu declarația de începere a măsurii.
7.15^1. Valoarea avansurilor nu poate depăși 80% din valoarea unei măsuri în cadrul programului de restructurare/reconversie, conform prevederilor art. 26 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1.150/2016 al Comisiei.
(la 17-10-2016, Capitolul V a fost completat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 933 din 13 octombrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 819 din 17 octombrie 2016 )
7.16. Pentru acordarea sprijinului în avans, cererea va fi însoțită de documentele prevăzute la pct. 7.2.
7.16^1. Beneficiarii ale căror plăți în avans pentru care contribuția eligibilă din partea Uniunii Europene este mai mică de 5 milioane euro sunt scutiți de întocmirea notificărilor privind utilizarea avansurilor, conform prevederilor art. 21 din Regulamentul (UE) nr. 1.150/2016 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește programele naționale de sprijin în sectorul vitivinicol.
(la 24-05-2018, Punctul 7.16^1. din Capitolul V a fost modificat de Punctul 19, Articolul I din ORDINUL nr. 1.049 din 17 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 24 mai 2018 )
7.17. A.P.I.A. va solicita M.A.D.R. alimentarea conturilor în termen de 10 zile lucrătoare de la aprobarea prevăzută la pct. 7.8.
7.18. M.A.D.R. va alimenta conturile A.P.I.A. în termen de 15 zile lucrătoare de la solicitarea prevăzută la pct. 7.17.
7.19. În termen de 5 zile lucrătoare de la alimentarea contului, A.P.I.A. va efectua plata în avans către solicitanți.
7.20. În cazul în care solicitantul renunță la cererea sa cu privire la plata avansului înainte de a se aproba cererea, A.P.I.A. va elibera 95% din suma constituită ca garanție, în conformitate cu pct. 7.14 lit. c).
(la 17-10-2016, Punctul 7.20 din Capitolul V a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din ORDINUL nr. 933 din 13 octombrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 819 din 17 octombrie 2016 )
7.21. În cazul în care solicitantul renunță la cererea sa cu privire la plata avansului după aprobarea cererii, A.P.I.A. va elibera 90% din suma constituită drept garanție, conform pct. 7.14 lit. c), numai după ce solicitantul va rambursa avansul, în cazul în care i-a fost deja virat.
(la 17-10-2016, Punctul 7.21 din Capitolul V a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din ORDINUL nr. 933 din 13 octombrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 819 din 17 octombrie 2016 )
7.22. Dacă se constată că solicitantul a realizat mai puțin de 50% din suprafața menționată în cererea de sprijin a cărei plată a solicitat-o în avans, A.P.I.A. va reține garanția prevăzută la pct. 7.14 lit. c).
(la 17-10-2016, Punctul 7.22 din Capitolul V a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din ORDINUL nr. 933 din 13 octombrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 819 din 17 octombrie 2016 )
7.23. Dacă se constată că solicitantul a realizat cel puțin 50% din suprafața menționată în cererea de sprijin, a cărei plată a primit-o în avans, A.P.I.A. va elibera garanția prevăzută la pct. 7.14 lit. c) numai după ce va reține suma care reprezintă dublul suprafeței nerealizate.
(la 17-10-2016, Punctul 7.23 din Capitolul V a fost modificat de Punctul 12, Articolul I din ORDINUL nr. 933 din 13 octombrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 819 din 17 octombrie 2016 )
7.24. În situația efectuării de plăți parțiale, prevederile pct. 7.22 și 7.23 se aplică suprafețelor rezultate la finalizarea măsurii.
(la 17-10-2016, Punctul 7.24 din Capitolul V a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din ORDINUL nr. 933 din 13 octombrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 819 din 17 octombrie 2016 )
7.25. În cazul acordării avansului, garanția prevăzută la pct. 7.14 lit. c) se eliberează de către A.P.I.A., la cererea beneficiarului de avans, numai pe baza declarației de finalizare a măsurii și a procesului-verbal de recepție finală cantitativă și calitativă. Nerealizarea cu până la 20% a suprafeței din măsura de sprijin pentru care s-a solicitat avansul nu conduce la penalizarea solicitantului.
(la 17-10-2016, Punctul 7.25 din Capitolul V a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din ORDINUL nr. 933 din 13 octombrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 819 din 17 octombrie 2016 )
7.26. În cazul efectuării plăților parțiale, A.P.I.A. va elibera valoarea garanției constituite în conformitate cu pct. 7.14 lit. c), proporțional cu suprafețele pe care au fost decontate plățile în avans, prin efectuarea recepției calitative și cantitative.
7.27. Plata sprijinului financiar comunitar se face în lei, la cursul de schimb publicat de Banca Centrală Europeană în ultima zi lucrătoare care precedă datei de 1 august, conform Regulamentului delegat (UE) nr. 907 din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește agențiile de plăți și alte organisme, gestiunea financiară, verificarea și închiderea conturilor, garanțiile și utilizarea monedei euro.
(la 24-05-2018, Punctul 7.27. din Capitolul V a fost modificat de Punctul 20, Articolul I din ORDINUL nr. 1.049 din 17 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 24 mai 2018 )
7.28. Plata fiecărei măsuri către beneficiar se face în termen de 7 luni de la data prezentării unui dosar de plata complet și conform, având ca bază și declarația de finalizare a măsurii și procesul-verbal de recepție cantitativă și calitativă întocmit în urma verificărilor pe teren.
(la 24-05-2018, Punctul 7.28. din Capitolul V a fost modificat de Punctul 21, Articolul I din ORDINUL nr. 1.049 din 17 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 24 mai 2018 )
7.29. Planurile individuale ale căror măsuri din cadrul programelor de restructurare/reconversie au fost finalizate, dar pentru care fondurile alocate României s-au epuizat vor fi plătite cu prioritate în următorul exercițiu financiar, în ordinea depunerii documentelor prevăzute la pct. 7.2 lit. d).
7.30. A.P.I.A. întocmește situația centralizatoare privind sumele necesare acordării sprijinului financiar aprobat pentru programele de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole derulate cu sprijin comunitar, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4, și o transmite M.A.D.R.
7.31. M.A.D.R. solicită Ministerului Finanțelor Publice deschiderea creditelor bugetare în baza situației centralizatoare privind sumele necesare acordării sprijinului financiar aprobat pentru programele de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole derulate cu sprijin comunitar, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5.
7.32. După aprobarea de către Ministerul Finanțelor Publice a cererii pentru deschiderea creditelor bugetare, M.A.D.R. alimentează contul A.P.I.A., în termen de 10 zile lucrătoare, în vederea virării sumelor necesare acordării sprijinului financiar în conturile beneficiarilor.
Capitolul VI
Controlul planurilor individuale finanțate
8.1. Direcția monitorizare inspecții, verificare și control din cadrul M.A.D.R., precum și Laboratorul Central pentru Controlul Calității și Igienei Vinului Valea Călugărească instituții care dispun de personal calificat în domeniul vitivinicol, în calitate de organisme delegate ale A.P.I.A., verifică respectarea tehnologiei aplicate plantațiilor de către solicitanții de restructurare/ reconversie în baza Acordului de delegare de competențe pentru activitatea de verificare a modului de respectare a tehnologiei de cultivare a viței-de-vie, ulterior recepțiilor finale ale măsurilor de sprijin, în plantațiile viticole înființate prin restructurare/reconversie.
(la 24-05-2018, Punctul 8.1. din Capitolul VI a fost modificat de Punctul 22, Articolul I din ORDINUL nr. 1.049 din 17 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 24 mai 2018 )
8.2. Direcția monitorizare inspecții, verificare și control din cadrul M.A.D.R. și Laboratorul Central pentru Controlul Calității și Igienei Vinului Valea Călugărească vor organiza instruiri cu personalul din cadrul centrelor județene A.P.I.A. implicate în derularea măsurii de restructurare/reconversie.
(la 24-05-2018, Punctul 8.2. din Capitolul VI a fost modificat de Punctul 23, Articolul I din ORDINUL nr. 1.049 din 17 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 24 mai 2018 )
8.3. O.N.V.P.V. efectuează verificarea administrativă a parcelelor viticole supuse programelor de restructurare/conversie, în conformitate cu Acordul de delegare încheiat cu A.P.I.A.
8.4. La avizarea anexei nr. 1 la Normele privind gestionarea sistemului autorizațiilor de plantare a viței-de-vie pentru struguri de vin, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 364/2016, cu completările ulterioare, de către inspectorul O.N.V.P.V., solicitantul va prezenta o copie a următoarelor documente, după caz:– anexa nr. 2 sau, după caz, anexa nr. 10 la Normele privind gestionarea sistemului autorizațiilor de plantare a viței-de-vie pentru struguri de vin, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 364/2016, cu completările ulterioare, respectiv declarația de defrișare/defrișare ulterioară a parcelelor viticole;– procesul-verbal de măsurătoare cu G.P.S. emis de A.P.I.A. înainte și după defrișare;– anexa nr. 1 la Normele privind gestionarea sistemului autorizațiilor de plantare a viței-de-vie pentru struguri de vin, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 364/2016, cu completările ulterioare, respectiv cererea de plantare/replantare a viței-de-vie pentru strugurii de vin;– procesul-verbal de recepție cantitativă și calitativă pentru programele de reconversie a soiurilor și reamplasarea parcelelor;– procesul-verbal de măsurătoare cu G.P.S. emis de A.P.I.A. după plantare;– autorizația de replantare/replantare anticipată.
(la 24-05-2018, Punctul 8.4. din Capitolul VI a fost modificat de Punctul 24, Articolul I din ORDINUL nr. 1.049 din 17 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 24 mai 2018 )
8.5. Nerespectarea ecocondiționalității de către beneficiarii de sprijin va duce la sancționarea acestora de către reprezentanții A.P.I.A. conform prevederilor Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 809 din 17 iulie 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește sistemul integrat de administrare și control, măsurile de dezvoltare rurală și ecocondiționalitatea și Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013.
8.6. Nefinalizarea planului individual conform angajamentelor sau în termenele prevăzute de prezentul ordin conduce la neacordarea sprijinului financiar sau recuperarea sprijinului financiar plătit.
(la 24-05-2018, Capitolul VI a fost completat de Punctul 25, Articolul I din ORDINUL nr. 1.049 din 17 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 24 mai 2018 )
Capitolul VII
Dispoziții finale
Anexele nr. 1-9 fac parte integrantă din prezentele norme.
(la 24-05-2018, Capitolul VII a fost modificat de Punctul 31, Articolul I din ORDINUL nr. 1.049 din 17 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 24 mai 2018 )
Anexa nr. 1
la normele metodologice
Capitolul 1
Persoane neînregistrate fiscal
Programul
Tip de autorizare de plantare/ replantare
Măsuri eligibile
Material
săditor
Sprijin financiar/ha - Suma forfetară maximă
>4000
plante/ha
3500-4000 plante/ha
3000-3500
plante/ha
Până la euro/ha
Până la euro/ha
Până la euro/ha
Reconversia
soiurilor
Autorizația de plantare provenită din conversie
Proiectare, pregătire teren, plantare și instalare tutori
- 1 -
vițe altoite certificate
9850
9150
8450
vițe altoite standard
8850
8250
7650
Instalare sistem de susținere pentru conducere și palisaj
-2-
X
6200
6200
6200
Autorizația de replantare provenită din conversie/ Autorizație de replantare
Proiectare, pregătire teren, plantare și instalare tutori
- 1 -
vițe altoite certificate
9850
9150
8450
vițe altoite standard
8850
8250
7650
Instalare sistem de susținere pentru conducere și palisaj
- 2 -
X
6200
6200
6200
Autorizația de replantare provenită din conversie/ Autorizație de replantare
Defrișare, proiectare pregătire teren, plantare și instalare tutori
- 1 -
vițe altoite certificate
10600
9900
9200
vițe altoite standard
9600
9000
8400
Instalare sistem de susținere pentru conducere și palisaj
-2 -
X
6200
6200
6200
Reamplasarea
parcelelor
Autorizația de replantare provenită din conversie/ Autorizație de replantare
Proiectare, pregătire teren, plantare și instalare tutori
- 1 -
vițe altoite certificate
9850
9150
8450
vițe altoite standard
8850
8250
7650
Instalare sistem de susținere pentru conducere și palisaj -- 2 -
X
6200
6200
6200
Autorizația de replantare provenită din conversie/ Autorizație de replantare
Defrișare, proiectare, pregătire teren, plantare și instalare tutori
- 1 -
vițe altoite certificate
10600
9900
9200
vițe altoite standard
9600
9000
8400
Instalare sistem de susținere pentru conducere și palisaj
- 2 -
X
6200
6200
6200
Modernizare
X
Proiectare, instalare/ înlocuire sistem de susținere pentru conducere și palisaj
X
6500
6500
6500
X
Modernizarea formei de conducere a viței-de-vie prin trecerea de la cultura joasă la cultura semiînaltă și înaltă
X
3050
2950
2850
X
Modernizarea sistemului de susținere prin înlocuirea sârmelor prin instalarea a 3 rânduri de sârme, din care minimum două duble, la sistemul pentru conducere și palisaj în vederea susținerii butucilor și conducerii lăstarilor
X
2550
2550
2550
X
Supraaltoire
X
7500
7000
6500
X
Achiziția și instalarea de sisteme de irigații prin picurare
X
4000
4000
4000
Capitolul 2
Persoane înregistrate fiscal
Programul
Tip de autorizare de plantare/ replantare
Măsuri eligibile
Material
săditor
Sprijin financiar/ha - Suma forfetară maximă
>4000
plante/ha
3500-4000
plante/ha
3000-3500
plante/ha
Până la euro/ha
Până la euro/ha
Până la euro/ha
Reconversia
soiurilor
Autorizația de plantare provenită din conversie
Proiectare, pregătire teren, plantare și instalare tutori
- 1 -
vițe altoite certificate
10200
9500
8800
vițe altoite standard
9200
8600
8000
Instalare sistem de susținere pentru conducere și palisaj
- 2 -
X
6645
6645
6645
Autorizația de replantare provenită din conversie/ Autorizație de replantare
Proiectare, pregătire teren, plantare și instalare tutori
- 1 -
vițe altoite certificate
10200
9500
8800
vițe altoite standard
9200
8600
8000
Instalare sistem de susținere pentru conducere și palisaj
- 2 -
X
6645
6645
6645
Autorizația de replantare provenită din conversie/ Autorizație de replantare
Defrișare, proiectare, pregătire teren, plantare și instalare tutori
- 1 -
vițe altoite certificate
11350
10650
9950
vițe altoite standard
10350
9750
9150
Instalare sistem de susținere pentru conduce și palisaj
- 2 -
X
6645
6645
6645
Reamplasarea
parcelelor
Autorizația de replantare provenită din conversie/ Autorizație de replantare
Proiectare, pregătire teren, plantare și instalare tutori
- 1 -
vițe altoite certificate
10200
9500
8800
vițe altoite standard
9200
8600
8000
Instalare sistem de susținere pentru conducere și palisaj
- 2 -
X
6645
6645
6645
Autorizația de replantare provenită din conversie/ Autorizație de replantare
Defrișare, proiectare, pregătire teren, plantare și instalare tutori
- 1 -
vițe altoite certificate
11350
10650
9950
vițe altoite standard
10350
9750
9150
Instalare sistem de susținere pentru conducere și palisaj
- 2 -
X
6645
6645
6645
Modernizare
X
Proiectare, instalare/ înlocuire sistem de susținere pentru conducere și palisaj
X
6500
6500
6500
X
Modernizarea formei de conducere a viței-de-vie prin trecerea de la cultura joasă la cultura semiînaltă și înaltă
X
3050
2950
2850
X
Modernizarea sistemului de susținere prin înlocuirea sârmelor prin instalarea a 3 rânduri de sârme, din care minimum două duble, la sistemul pentru conducere și palisaj în vederea susținerii butucilor și conducerii lăstarilor
X
2550
2550
2550
X
Supraaltoire
X
7500
7000
6500
X
Achiziția și instalarea de sisteme de irigații prin picurare
X
4000
4000
4000
(la 24-05-2018, Anexa nr. 1 a fost modificată de Punctul 26, Articolul I din ORDINUL nr. 1.049 din 17 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 24 mai 2018 )
Anexa nr. 2
la normele metodologice
LISTA
soiurilor de struguri pentru vin eligibile pentru
realizarea programelor de restructurare/reconversie
Nr.
crt.
Regiunea viticolă
Soiuri albe
Soiuri roșii
Soiuri aromate
1
Podișul
Transilvaniei
Chardonnay, Fetească albă,
Fetească regală, Riesling de
Rhin, Riesling italian,
Sauvignon, Traminer roz, Pinot
gris, Neuburger, Iordana, Astra
Blasius, Selena
Pinot noir, Cabernet
Sauvignon, Fetească
neagră, Syrah, Merlot
Muscat Ottonel
2
Dealurile Moldovei
Grasă de Cotnari, Frâncușă,
Fetească albă, Sauvignon,
Traminer roz, Aligote, Galbenă
de Odobești, Crâmpoșie
selecționată, Fetească regală,
Riesling de Rhin, Riesling
italian, Chardonnay, Zghihară
de Huși
Băbească neagră,
Cabernet Sauvignon,
Cabernet franc,
Fetească neagră,
Merlot, Pinot noir,
Syrah
Tămâioasă românească,
Busuioacă de Bohotin,
Muscat Ottonel, Șarba
3
Dealurile Munteniei
și Olteniei
Chardonnay, Fetească albă,
Fetească regală, Riesling de
Rhin, Riesling italian,
Sauvignon, Crâmpoșie
selecționată, Pinot gris
Cabernet Sauvignon,
Cabernet franc,
Fetească neagră,
Merlot, Pinot noir,
Burgund mare, Negru de
Drăgășani, Novac,
Syrah
Muscat Ottonel, Negru
aromat, Tămâioasă
românească, Busuioacă
de Bohotin
4
Banat
Chardonnay, Fetească albă,
Fetească regală, Riesling de
Rhin, Riesling italian,
Sauvignon, Pinot gris, Mustoasă
de Măderat, Traminer roz
Cabernet Sauvignon,
Cabernet franc,
Fetească neagră,
Merlot, Pinot noir,
Burgund mare, Cadarcă,
Syrah, Alicante
Bouschet
Muscat Ottonel,
Tămâioasă românească,
Viognier
5
Crișana și Maramureș
Fetească regală, Furmint,
Mustoasă de Măderat, Riesling
de Rhin, Riesling italian,
Sauvignon, Traminer roz, Pinot
gris, Chardonnay, Fetească
albă
Cabernet Sauvignon,
Cabernet franc,
Cadarcă, Fetească
neagră, Merlot, Pinot
noir, Burgund mare
Muscat Ottonel,
Tămâioasă românească
6
Colinele Dobrogei
Chardonnay, Fetească albă,
Fetească regală, Riesling de
Rhin, Riesling italian,
Sauvignon, Crâmpoșie
selecționată, Pinot gris,
Aligote, Semillon, Traminer roz,
Columna
Cabernet Sauvignon,
Cabernet franc,
Fetească neagră,
Merlot, Pinot noir,
Syrah, Băbească
neagră, Malbec,
Mourvedre, Mamaia
Tămâioasă românească,
Novac, Negru de
Drăgășani
Muscat Ottonel
7
Terasele Dunării
Chardonnay, Fetească albă,
Fetească regală, Riesling de
Rhin, Riesling italian,
Sauvignon, Pinot gris,
Crâmpoșie selecționată
Burgund mare, Cabernet
Sauvignon, Cabernet
franc, Merlot, Pinot
noir, Fetească neagră,
Syrah
Muscat Ottonel
8
Nisipuri și alte
terenuri favorabile
din sudul țării
Fetească regală, Riesling de
Rhin, Riesling italian,
Aligote, Pinot gri, Chardonnay,
Băbească gri
Cabernet Sauvignon,
Cabernet franc,
Fetească neagră,
Pandur, Syrah,
Băbească neagră
Se admit și clone din aceste soiuri.
(la 24-05-2018, Lista soiurilor de struguri pentru vin eligibile pentru realizarea programelor de restructurare/ reconversie din Anexa nr. 2 a fost completată de Punctul 27, Articolul I din ORDINUL nr. 1.049 din 17 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 24 mai 2018 )
Anexa nr. 3
la normele metodologice
LISTA
lucrărilor de execuție din cadrul programelor de restructurare/reconversie
Nr. crt.
Lucrările de execuție
Reconversia soiurilor
Reamplasarea parcelelor
Modernizarea
Autorizația de plantare provenită din conversie/ Autorizația de replantare provenită din conversie/ Autorizația de replantare
Autorizația de replantare/ Autorizația de replantare provenită din conversie (în urma defrișării în cadrul planului individual)
Autorizația de replantare/ Autorizația de replantare provenită din conversie
Autorizația de replantare/ Autorizația de replantare provenită din conversie (în urma defrișării în cadrul planului individual)
Modernizarea formei de conducere a viței-de-vie prin trecerea de la cultură joasă la cultura semiînaltă și înaltă, în vederea optimizării lucrărilor mecanizate
Instalarea și/sau înlocuirea sistemului de susținere
Modernizarea sistemului de susținere prin înlocuirea sârmelor prin instalarea a 3 rânduri de sârme, din care minimum două duble, la sistemul pentru conducere și palisaj în vederea susținerii butucilor și conducerii lăstarilor
0
1
2
3
4
1.
Proiectare
X
X
X
X
X
X
X
2.
Defrișare
-
X
-
X
-
-
-
3.
Cartare agrochimică a solului, inițială
X
X
X
X
X
-
-
4.
Fertilizare cu îngrășăminte de bază
X
X
X
X
X
-
-
5.
Cartare agrochimică a solului, finală
X
X
X
X
X
-
-
6.
Pregătire teren
X
X
X
X
-
-
-
7.
Plantare
X
X
X
X
-
-
-
8.
Material săditor
Certificat
X
X
X
X
-
-
-
Standard
X
X
X
X
-
-
-
9.
Lucrări de întreținere a plantelor
X
X
X
X
X
-
-
10.
Sistem de susținere pentru conducere și palisaj
X
X
X
X
X
X
-
11.
Instalare tutori
X
X
X
X
X
-
-
12.
Demontarea sârmelor existente la sistemul pentru conducere și palisaj
-
-
-
-
-
X
X
13
Demontarea stâlpilor existenți la sistemul pentru conducere și palisaj
-
-
-
-
-
X
-
14.
Instalarea a 3 rânduri de sârme, din care minimum două duble, la sistemul pentru conducere și palisaj în vederea susținerii butucilor și conducerii lăstarilor
-
-
-
-
-
-
X
15
Instalarea unui rând de sârmă în cazul sistemului de susținere, conducere cordon liber
X
X
X
X
-
-
-
16
Instalarea de sisteme de irigații prin picurare
X
X
X
X
X
X
X
(la 24-05-2018, Anexa nr. 3 a fost modificată de Punctul 28, Articolul I din ORDINUL nr. 1.049 din 17 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 24 mai 2018 )
Anexa nr. 4
la normele metodologice
*Font 8*
SITUAȚIA CENTRALIZATOARE
privind sumele necesare acordării sprijinului
financiar aprobat pentru programele de restructurare/reconversie a
plantațiilor viticole, derulate cu sprijin din partea Uniunii Europene
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură
Nr. ....../.......
Nr.
crt.
Beneficiarul
Programul
Campania
viticolă
Măsurile eligibile (conform anexei nr.
1 la Normele metodologice privind
condițiile de punere în aplicare a
măsurii de restructurare/reconversie a
plantațiilor viticole, eligibilă
pentru finanțare în cadrul Programului
Național de Sprijin al României în
sectorul vitivinicol 2014-2018,
aprobate prin Ordinul viceprim-
ministrului, ministrul agriculturii și
dezvoltării rurale, nr. 1.763/2014)
Supra-
fața
(ha)
Spri-
jinul
finan-
ciar/
ha
(euro/
ha)
Total
euro
TOTAL
Director general,
Numele și prenumele ................
Semnătura ..........................
Ștampila ...........................
Data ..............................
Director economic,
Numele și prenumele .............
Semnătura .......................
Ștampila ........................
Data ............................
Anexa nr. 5
la normele metodologice
*Font 8*
SITUAȚIA CENTRALIZATOARE
privind sumele necesare acordării sprijinului
financiar aprobat pentru programele de restructurare/reconversie a
plantațiilor viticole, derulate cu sprijin din partea Uniunii Europene
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Nr. ..../.......
Se aprobă.
Ordonator principal de credite ...................
Nr.
crt.
Programul
Campania
viticolă
Măsurile eligibile (conform anexei nr.
1 la Normele metodologice privind
condițiile de punere în aplicare a
măsurii de restructurare/reconversie a
plantațiilor viticole, eligibilă
pentru finanțare în cadrul Programului
Național de Sprijin al României în
sectorul vitivinicol 2014-2018,
aprobate prin Ordinul viceprim-
ministrului, ministrul agriculturii și
dezvoltării rurale, nr. 1.763/2014)
Sprijinul
financiar
(lei)
TOTAL
Direcția buget finanțe
Director,
Numele și prenumele ................
Semnătura ..........................
Ștampila ...........................
Data ...............................
Anexa nr. 6
la normele metodologice
*Font 8*
LISTA
organismelor dăunătoare periculoase pentru
starea fitosanitară a plantațiilor viticole
Nr.
crt.
Organismul patogen
Vectori cunoscuți
A) Virusuri și alte organisme similare virusurilor
Degenerarea viței-de-vie (transmitere mecanică)
1
Grapevine fanleaf nepovirus (GFLV) și Arabis mosaic nepovirus
(ArMV) - scurtnodare
Xiphinema index
Xiphinema italiae
Xiphinema diversicaudatum
Răsucirea frunzelor viței-de-vie
2
Grapevine leafroll-asociat closterovirus (GLRaV-1)
Necunoscut
3
Grapevine leafroll-asociat closterovirus (GLRaV-3)
Planocaccus ficus
Pseudocaccus longispinus
Lemnul striat al viței-de-vie (nu se transmit pe cale mecanică)
4
Corky bark 9GCB) - spongiozitatea scoarței produsă de virusul B (GBV)
Necunoscut
5
Rupestris stem pitting (RSP) - strierea lemnului pe Rupestris
Necunoscut
6
Kober stem Growing (KSG) - strierea lemnului pe Kober, produsă de
virusul A (GVA)
Necunoscut
Mozaicul viței-de-vie (nu se transmit pe cale mecanică)
7
Grapevine Vein Necrosis (GVN)
Necunoscut
8
Grapevine Vein Mosaic (GVM)
Necunoscut
B) Micoplasme
9
Grapevine flavescence doree' MLO (Flavescența aurie)
Scaphoideus titanus
C) Bacterii
10
Agrobacterium vitis (tumefaciens) - Cancerul bacterian
Agrobacterium Tumefaciens
(E.F.Smith et Towns.) Conn
11
Pierce's disease - Boala lui Pierce la vița-de-vie
Prin altoire și de cicade
aparținând mai multor
specii, mai comune fiind
Carneocephala și
Draeculacephala
D) Ciuperci
12
Guignardia baccae - Excorioza viței-de-vie
Giugnardia baccae
(Cav.) Jacz.
Anexa nr. 7
la normele metodologice
Anexa nr. 7A
Devize de Lucrări - persoane fizice
IC-DVV Valea Călugărească
Laborator "Tehnologia culturii viței-de-vie"
CENTRALIZATOR
CHELTUIELILE EFECTUATE PENTRU ÎNFIINȚAREA UNUI HECTAR
PLANTAȚIE VIȚĂ DE VIE
Nr.
Denumire deviz
Materiale
(lei)
Manoperă
(lei)
Lucrări mecanice
(lei)
Rotunjiri
(lei)
VALOARE
(lei)
1
Defrișare plantație
30.00
4,753.58
487.83
0.592
5,272.0000
2
Pregătire teren
3,200.00
655.70
2,662.00
0.304
6,518.0000
3
Plantare și instalare tutori
46,046.66
17,583.98
529.09
0.274
64,160.0000
TOTAL PREGĂTIRE TEREN, PLANTARE
49,276.66
22,993.26
3,678.91
1.17
75,950.0000
4
Instalat sistem susținere (șpalieri beton)
34,782.71
9,368.95
436.43
-0.088
44,588.000
TOTAL INSTALAT SISTEM SUSȚINERE
34,782.71
9,368.95
436.43
-0.088
44,588.000
5
Întreținere plantație anul I
1,764.19
12,860.31
1,536.86
0.636
16,162.000
6
Întreținere plantație anul II
2,918.79
12,310.12
1,044.54
0.554
16,274.000
7
Întreținere plantație anul III
2,322.91
10,227.96
1,062.07
0.064
13,613.000
TOTAL ÎNTREȚINERE AN I, II ȘI III
7,005.89
35,398.39
3,643.47
1.254
46,049.000
TOTAL GENERAL
91,065.26
67,760.60
7,758,80
166,587.000
DEVIZ DEFRIȘARE PLANTAȚIE (1 ha)
Nr. crt.
LUCRAREA
UM
CANTI-
TATE
LUCRĂRI
MANUALE
LUCRĂRI MECANICE
MATERIALE
TOTAL
(Lei)
ZO
Valoare
(lei)
ZO
Retribuție
(lei)
Motorină
(lei)
Valoare
(lei)
Produsul
Valoare
(lei)
1
Descurcat coardele de pe sârmă
mii but.
3.333
9.52
1047.62
1047.62
2
Tăierea coardelor
mii. but.
3.333
8.33
916.67
916.67
3
Scos coarde de viță rezultate în urma tăierii la alee
ha
1.00
3.70
407.41
407.41
4
Strânsul sârmei de pe spalieri
mii ml
15.00
3.75
412.50
mănuși
30.00
442.50
5
Scos butuci și adunat în grămezi
mii but.
3.33
5.53
611.11
611.11
6
Defrișat arbuști de porumbar, păducel, măceș, mur
ha
0.05
0.94
103.77
103.77
7
Scos stâlpii de spalier
ha
1.00
6.67
733.33
733.33
8
Încărcat și descărcat sârma, buturugi, etc.
to/ha
3.00
1.67
183.33
183.33
9
Încărcat și descărcat stâlpi din beton în remorcă
to
30.71
3.07
337.84
337.84
10
Transport bulamaci, sârmă și buturugi de viță de vie
to
44.55
1.59
144.79
343.04
487.83
487.83
TOTAL
43.19
4753.58
1.59
144.79
343.04
487.83
487.83
30.00
5271.41
Rotunjiri
0.59
TOTAL
4753.58
144.79
343.04
487.83
30.00
5272.00
DEVIZ PREGĂTIRE TEREN (1 ha)
Nr. crt.
LUCRAREA
UM
CANTI-
TATE
LUCRĂRI MANUALE
LUCRĂRI MECANICE
MATERIALE
TOTAL
(Lei)
ZO
Valoare
(lei)
ZO
Retribuție
(lei)
Motorină
(lei)
Valoare
(lei)
Produsul
Valoare
(lei)
1
Scarificat
ha
2.00
0.83
81.80
980.00
1061.80
1061.80
2
Deservit scarificator
ZO/ha
2.00
2.00
220.00
220.00
3
Strângerea resturilor vegetale după scarificare
ha
1.00
1.85
203.70
203.70
4
Încărcat în remorcă gunoi de grajd cu TIH *
to
40.00
0.23
24.72
33.60
58.32
gunoi de grajd
2000.00
2058.32
5
Administrat gunoi de grajd în vie cu alimentare mecanică și norma de 40 t / ha *
ha
1.00
1.00
105.32
140.00
245.32
245.32
6
Desfundat mecanic
ha
0.95
0.95
100.05
1030.75
1130.80
1130.80
7
Desfundat manual
mii mp
0.05
2.00
220
220.00
8
Nivelat de bază prin 2 treceri
ha
2.00
0.54
53.06
168.00
221.06
221.06
9
Încărcat, descărcat îngr. complexe
to
1.60
0.09
9.79
îngraș.
chimice
3200.00
3209.79
10
Alimentat mașina de împrăștiat îngrășăminte chimice granulate
ha
1.00
0.06
2.20
2.20
11
Împrăștiat îngrășăminte chimice granulate
ha
1.00
0.05
4.55
28.00
32.55
32.55
12
Arătură de încorporare a îngrășămintelor chimice
ha
1.00
0.18
16.25
34.30
50.55
50.55
13
Discuit, grapat și nivelat
ha
3.00
0.32
28.74
136.50
165.24
165.24
TOTAL
6.00
655.70
2.87
284.45
2377.55
2662.00
3200.00
6517.1
Rotunjiri
0.3
TOTAL
655.70
284.45
2377.55
2662.00
3200.00
6518.00
* - facultativ - valorile de la pozițiile 4 și 5 nu sunt incluse în valoarea totală
DEVIZ
PLANTARE MANUALĂ SAU MECANIZATĂ ȘI INSTALARE TUTORI
ÎN VEDEREA FORMĂRII TULPINII (1 ha)
Nr. crt.
LUCRAREA
UM
CANTI-TATE
LUCRĂRI MANUALE
LUCRĂRI MECANICE
MATERIALE
TOTAL
(Lei)
ZO
Valoare
(lei)
ZO
Retribuție
(lei)
Motorină
(lei)
Valoare
(lei)
Produsul
Valoare
(lei)
1
Parcelarea și trasarea de drumuri*
ha
1.00
0.50
5.50
5.50
2
Pichetat teren pentru plantat
ha
1.00
6.67
733.33
Picheți
6562.50
7295.83
2"
Confecționat și ascuțit picheți
mii buc.
4.38
6.53
320.83
320.83
3
Încărcat, transportat și descărcat tutori
to
0.437
0.17
19.25
Tutori
13125.00
13144.25
4
Făcut gropi pentru plantare manuală (100% din suprafață)
mii buc.
4.167
16.67
1833
1833.33
4"
Făcut gropi pentru plantare manuală (5% din suprafață)
mii buc.
0.208
0.83
92
91.67
5
Scos vițe de la stratificare
mii buc.
4.3749997
1.44
160.42
Vițe
26162.50
26322.91
6
Fasonat, verificat calit.viței
mii
buc.
4.3749997
1.75
192.50
192.50
7
Mocirlirea vițelor înainte de plantare
mii
buc.
4.167
0.15
16.98
16.98
8
Transport vițe pe rând
mii
buc.
4.167
0.42
22.92
22.92
9
Plantat vița de vie manual - lucrare completă
mii
buc.
4.167
10.67
3526
3525.64
9"
Plantat vița de vie manual (5% din suprafață)
mii
buc.
0.208
0.53
176
176.28
9'
Plantat mecanic viță de vie (95% din suprafața)
mii
buc.
3.959
3910
3910.00
10
Transport apă
to
41.67
1.49
135.42
320.83
456.25
Apa
166.67
622.92
10"
Transport apă pentru 5% vițe
to
2.08
0.07
6.77
16.04
22.81
22.81
11
Udat vițe
ha
1.00
4.00
440.00
440.00
11"
Udat vițe 5%
ha
0.05
0.20
22.00
22.00
12"
Confecționat tutori
mii
buc.
4.38
7.31
802.08
802.08
12
Încărcat și descărcat tutori din lemn
to
4.375
1.75
192.50
192.50
13
Repartizat tutori
mii
buc.
4.167
3.46
381.97
381.97
14
Bătut tutori
mii
buc.
4.167
8.33
916.74
916.74
15
Arat mecanic după plantat
ha
1.00
0.20
19.63
53.20
72.83
72.83
16
Palisat lăstari
mii
buc.
4.167
5.21
572.92
Ață de legat
30.00
602.92
17
Sapă mare după plantat
ha
1.00
14.28
1571.43
1571.43
18
Paza plantație
zo
60
60
6600
6600.00
19
Mușuroit viță de vie toamna
mii
but.
4.167
3.58
398.55
398.55
Rotunjiri
0.27
TOTAL plantare manuală (poz.
1,3,4,5,6,7,8,9,10,11,12,13,14,15, 16,17,18,19)
17583.98
1.76
155.05
374.03
529.09
46046.66
64160.00
Plantare mecanizată
3910.00
551.90
4461.90
Lucrări manuale executate în cadrul plantării mecanizate (poz. 3,4",5,6,7,8,9",9',10,11",13,14, 15,16,17,18,19)
15223.20
551.90
46046.66
61821.76
Rotunjiri
0.24
TOTAL plantare mecanizată
15223.20
551.90
46046.66
61822.00
* - facultativ– se va reface calculul pentru situația în care se optează pentru plantare mecanizată– se vor actualiza devizele funcție de costurile practicate de diferitele firme specializate
* - se modifică calculul în situația în care persoanele beneficiare doresc să își confecționeze picheții și tutorii din materialele care prezintă documente de certificare calitate
* - neexistând norme pentru executarea plantării mecanizate a vițelor s-a luat în calcul o valoare estimativă de 0,20 Euro cenți/viță, urmând a se modifica în funcție de tarifele percepute de firmele specializate
DEVIZ INSTALARE SISTEM SUSȚINERE,
CONDUCERE ȘI PALISAJ (1 ha)
Nr. crt.
LUCRAREA
UM
CANTI- TATE
LUCRĂRI MANUALE
LUCRĂRI MECANICE
MATERIALE
TOTAL
(Lei)
ZO
Valoare
(lei)
ZO
Retribuție
(lei)
Motorină
(lei)
Valoare
(lei)
Produsul
Valoare
(lei)
1
Pichetat teren
ha
1.00
0.67
73.33
73.33
2
Încărcat și descărcat șpalieri din beton fruntași și mijlocași
to
34.90
3.49
767.73
Stâlpi fruntași beton
3060.00
3827.73
3
Transport spalieri și diverse
to
40
1.42
129.54
306.89
436.43
Stâlpi
mijlocași beton
20408.50
20844.93
4
Repartizarea șpalierilor la locul plantării
buc
918
9.18
1010.17
Ancore
2040.00
3050.17
5
Săpat gropi șpalieri fruntași
buc
200
8.00
880
Sârmă Ø 2.5 mm
967.31
1847.31
6
Săpat gropi pentru ancore
buc
200
8.00
880
Sârmă Ø 2.2 mm
2994.90
3874.90
7
Fixat șpalieri fruntași în gropi
buc
100
1.43
157.14
Sârmă Ø 1.8 mm
2512.50
157.14
8
Săpat gropi șpalieri mijlocași
buc
800
13.34
1467.28
1467.28
9
Fixat șpalieri mijlocași
buc
800
8.80
1956.37
Bride culisante
4802.00
6758.37
9"
Fixarea pietrelor de ancorare în gropi, inclusiv confecționarea ancorei
buc
100
0.01
115.79
*Sârmă Ø 2.5 mm pentru ancore și bride
750.00
115.79
10
Ancorat șpalieri fruntași
buc
100
2.00
220.00
Gripple
510.00
730.00
11
Încărcat și descărcat sârmă
to
1.58
0.16
34.87
34.87
12
Marcat pe stâlpi locul pentru fixarea bridelor
mii
semne
2.40
1.13
125.77
125.77
13
Făcut bride pentru prinderea sârmelor pe stâlpi și montarea lor
mii
buc
2.40
3.43
377.30
377.30
14
Instalat și întins sârmă
mii
ml
25
8.38
921.25
921.25
15
Prinderea primei sârme de capătul tutorelui
mii
buc
4.167
3.46
381.94
381.94
TOTAL
71.47
9368.95
1.42
129.54
306.89
436.43
34782.71
44588.09
Rotunjiri
-0.09
TOTAL, șpalieri beton
9368.95
129.54
306.89
436.43
34782.71
44588.00
– se modifică calculul în funcție de tipul materialelor folosite - șpalieri, sârmă– se modifică calculul în situația în care persoanele beneficiare doresc să își confecționeze bridele și ancorele din materiale pentru care prezintă documente de certificare calitate
DEVIZ INSTALARE MECANIZATĂ A SISTEMULUI DE SUSȚINERE,
CONDUCERE ȘI PALISAJ (1 ha)
a) Șpalier metalic
Nr. crt.
LUCRAREA
UM
CANTI-TATE
LUCRĂRI MANUALE ȘI MECANICE
MATERIALE
TOTAL
(lei)
Produsul
Valoare (lei)
1
Încărcat și descărcat șpalieri din beton fruntași și mijlocași; Transport șpalieri și diverse: Repartizarea șpalierilor la locul plantării; Fixat fruntași și mijlocași; Ancorat șpalieri fruntași; Încărcat și descărcat sârmă; Marcat pe stâlpi locul pentru fixarea bridelor; Fixat bridele pe stâlpi; Instalat și întins sârme; Prinderea primei sârme de capătul tutorelui
ha
1.00
4706.60
2
Stâlpi fruntași metalici
2040.00
2040.00
3
Stâlpi mijlocași metalici
16326.80
16326.80
4
Motorină
306.89
306.89
5
Ancore
1530.00
1530.00
6
Sârmă Ø 2.5 mm
967.31
967.31
7
Sârmă Ø 2.2 mm
2994.90
2994.90
8
Sârmă Ø 1.8 mm *
9
Sârmă Ø 2.5 mm pentru ancore
750.00
750.00
10
Gripple
510.00
510.00
4706.60
4706.60
TOTAL șpalieri metalici
4706.60
24675.90
29382.50
Alte cheltuieli (cheltuieli cu aprovizionarea)
2467.59
2467.59
Rotunjiri
0.51
TOTAL șpalieri metalici
31850.60
* - se modifică calculul în funcție de tipul materialelor folosite - șpalieri, sârmă
* - se modifică calculul în situația în care persoanele beneficiare doresc să își confecționeze bridele și ancorele din materialele pentru care prezintă documente de certificare calitate
* - neexistând norme pentru executarea instalării mecanizate a șpalierilor s-a luat în calcul o valoare estimativă de 1 Euro/șpalier + ancoră, urmând a se modifica în funcție de tarifele percepute de firmele specializate
ÎNTREȚINERE PLANTAȚIE ANUL I (1 ha)
Nr. crt.
LUCRAREA
UM
CANTI- TATE
LUCRĂRI MANUALE
LUCRĂRI MECANICE
MATERIALE
TOTAL
(Lei)
ZO
Valoare
(lei)
ZO
Retribuție
(lei)
Motorină
(lei)
Valoare
(lei)
Produsul
Valoare
(lei)
1
Rupt scoarța mușuroiului și refacerea lui
mii but
8.334
10.42
1145.92
1145.92
2
Desfăcut mușuroi
l
4.167
0.77
84.62
84.62
3
Copcit via
mii but.
8.334
16.67
1833.48
1833.48
4
Prășit manual
ha
6
34.26
3771.43
3771.43
5
Udat vițe
ha
1.00
4.00
440.00
440.00
6
Transport apă și diverse materiale
to
46.47
1.66
151.03
357.82
508.85
Apa
185.88
694.73
7
Pregătit soluție pentru stropit
mii l
4.8
0.48
52.80
52.80
8
Stropit mecanic de 8 ori
ha
8.00
2 .00
210.64
436.80
647.44
Substanțe
combatere
1478.31
2125.75
*8"
Stropiri în timpul vegetației cu VERMORELUL (AS-1) în plantații tinere
mii l
4.80
15.98
160.00
160.00
9
Prășit mecanic de 6 ori
ha
6.00
1.05
95.79
210.00
305.79
305.79
10
Plivit și legat lăstari de 4 ori
mii but.
16.668
16.67
1833.48
Material de legat
100.00
1933.48
11
Pază vie
ZO
30
30.00
3300.00
3300.00
12
Arat mecanic toamna
ha
1.00
0.21
20.89
53.90
74.79
74.79
13
Mușuroit vița de vie toamna
mii but.
4.167
3.58
398.58
398.58
TOTAL
132.83
12860.31
4.93
478.34
1058.52
1536.86
1764.19
16161.36
Rotunjiri
0.64
TOTAL
12860.31
478.34
1058.52
1536.86
16162.00
* - se reface calculul în funcție de combaterea bolilor viței de vie prin stropiri mecanice sau manuale
* - se reface calculul în funcție de schema de combatere a bolilor viței de vie și de numărul de tratamente fitosanitare necesare
ÎNTREȚINERE PLANTAȚIE ÎN ANUL II (1 ha)
Nr. crt.
LUCRAREA
UM
CANTI-TATE
LUCRĂRI MANUALE
LUCRĂRI MECANICE
MATERIALE
TOTAL
(Lei)
ZO
Valoare
(lei)
ZO
Retribuție
(lei)
Motorină
(lei)
Valoare
(lei)
Produsul
Valoare
(lei)
1
Desfăcut mușuroi primăvara
mii but.
4.167
3.21
352.59
352.59
2
Tăiat și copcit
mii but.
4.167
5.21
572.96
572.96
3
Tocat coarde
ha
1.00
0.15
15.10
28.00
43.10
43.10
4
Încărcat, descărcat îngrășăminte complexe
to
0.50
0.06
3.06
Îngrășăminte complexe
750
753.06
5
Arătura de primăvară și încorporat îngrășăminte
ha
1.00
0.24
23.37
58.80
82.17
82.17
6
Sapă mare pe rând
ha
1.00
7.41
814.81
814.81
7
Săpat gropi pentru plantat vițe în goluri
mii
gropi
0.125
0.83
91.67
91.67
8
Fasonat și mocirlit vițe
mii vițe
0.125
0.05
5.50
Vițe
748
753.06
9
Plantat vițe în goluri
mii vițe
0.125
1.25
137.51
137.51
10
Udat vițe
ha
0.03
0.12
13.20
Apa
19.4004
32.60
11
Prășit manual
ha
5
28.57
3142.86
3142.86
12
Plivit și legat lăstari
mii but.
25.00
31.25
3437.77
Ață de legat
180
3617.77
13
Transport apa
to
4.85
0.17
15.76
37.35
53.11
53.11
14
Pregătit soluție pentru stropit
mii l
3.60
0.36
39.60
Substanțe de combatere*
1222
1261.43
15
Stropit mecanic
ha
6.00
1.50
157.98
327.60
485.58
485.58
16
Prășit mecanic
ha
6.00
1.05
95.79
210.00
305.79
305.79
17
Arat via toamna
ha
1.00
0.21
20.89
53.90
74. 79
74.79
18
Mușuroit via
mii but.
4.167
3.58
398.58
398.58
19
Pază vie
ZO
30
30
3300
3300.00
TOTAL
111.90
12310.12
3.33
328.89
715.65
1044.54
2918.79
16273.45
Rotunjiri
0.55
TOTAL
12310.12
328.89
715.65
1044.54
2918.79
16274.00
* - se reface calculul în funcție de schema de combatere a bolilor viței de vie și de numărul de tratamente fitosanitare necesare
ÎNTREȚINERE PLANTAȚIE ÎN ANUL III (1 ha)
Nr. crt.
LUCRAREA
UM
CANTI-TATE
LUCRĂRI MANUALE
LUCRĂRI MECANICE
MATERIALE
TOTAL
(Lei)
ZO
Valoare
(lei)
ZO
Retribuție
(lei)
Motorină
(lei)
Valoare
(lei)
Produsul
Valoare
(lei)
1
Desfăcut mușuroaie primăvara
mii but.
4.167
3.21
352.56
352.56
2
Arat mecanic primăvara
ha
1.00
0.25
24.54
51.80
76.34
76.34
3
Semănat ierburi perene din 2 în 2 intervale*
ha
0.50
0.06
5.77
15.75
21.52
Ierburi
perene
270
291.52
4
Tăiat și copcit via
mii but.
4.167
5.21
572.92
572.92
5
Tocat coarde
ha
1.00
0.15
15.10
28.00
43.10
43.10
6
Palisat tulpini
mii but.
4.167
5.21
572.92
Material de legat
180
752.92
7
Sapă mare pe rând
ha
1.00
7.41
814.81
814.81
8
Plivit și legat lăstari
mii but.
25.00
31.25
3437.50
3437.50
9
Transport apă și diverse
to
6.65
0.24
21.61
51.21
72.82
Apă
26.6
99.42
10
Pregătit soluție
mii l
5.40
0.54
59.4
59.40
11
Stropit mecanic
ha
6.00
1.50
157.98
327.60
485.58
Substanțe de combatere*
1369
1854.39
12
Prășit manual
ha
6
34.29
3771.43
3771.43
13
Cosit mecanic
ha
0.50
0.21
21.91
21
42.91
42.91
14
Săpat gropi pentru plantat vițe în goluri
mii
gropi
0.13
0.83
91.67
Vițe
748
839.17
15
Fasonat și mocirlit vițe
mii vite
0.13
0.05
5.50
5.50
16
Plantat vițe în goluri
mii vite
0.13
1.25
137.50
137.50
17
Udat vițe
ha
0.03
0.12
13.20
13.20
18
Prășit mecanic
ha
6.00
1.05
95.79
210.00
305.79
305.79
19
Arat via toamna
ha
1.00
0.25
24.54
53.90
78.44
78.44
20
Mușuroit via toamna
mii but.
4.17
3.58
398.55
398.55
TOTAL
92.94
10227.96
3.44
339.56
722.51
1062.07
2322.91
13612.94
Rotunjiri
0.06
TOTAL
10227.96
339.56
722.51
1062.07
2322.91
13613.00
* facultativ - valorile de la pozițiile 3 și 13 nu sunt incluse în valoarea totală
* - se reface calculul în funcție de schema de combatere a bolilor viței de vie și de numărul de tratamente fitosanitare necesare
Anexa nr. 7B
Devize de Lucrări - persoane juridice
IC - DVV Valea Călugărească
Laborator "Tehnologia culturii viței-de-vie"
CENTRALIZATOR
CHELTUIELILE EFECTUATE PENTRU ÎNFIINȚAREA UNUI HECTAR
PLANTAȚIE VIȚĂ DE VIE
Nr.
Denumire deviz
Materiale
(lei)
Manopera
(lei)
Lucrări mecanice (lei)
Contribuție asiguratorie pentru muncă 2.25%
Rotunjiri
(lei)
VALOARE
(lei)
1
Defrișare plantație
30.00
4,753.58
487.83
106.96
0.636
5,379.000
2
Pregătire teren
3,200.00
655.70
2,662.00
14.75
0.551
6,533.000
3
Plantare și instalare tutori
46,046.66
17,588.98
529.09
395.64
0.635
64,556.000
TOTAL PREGĂTIRE TEREN, PLANTARE
49,276.66
22,993.26
3,678.91
517.35
1.822
76,468.000
4
Instalat sistem susținere (șpalieri beton)
34,782.71
9,368.95
436.43
210.80
0.110
44,799.000
TOTAL INSTALAT SISTEM SUSȚINERE
34,782.71
9,368.95
436.43
210.80
0.110
44,799.000
5
Întreținere plantație anul I
1,764.19
12,860.31
1,536.86
289.36
0.279
16,451.000
6
Întreținere plantație anul II
2,918.79
12,310.12
1,044.54
276.98
0.577
16,551.000
7
Întreținere plantație anul III
2,322.91
10,227.96
1,062.07
230.13
0.935
13,844.000
TOTAL ÎNTREȚINERE AN I, II ȘI III
7,005.89
35,398.39
3,643.47
796.46
1.790
46,846.000
TOTAL GENERAL
91,065.26
67,760.60
7,758.80
1,524.61
3.72
168,113.000
DEVIZ DEFRIȘARE PLANTAȚIE (1 ha)
Nr. crt.
LUCRAREA
UM
CANTI-
TATE
LUCRĂRI MANUALE
LUCRĂRI MECANICE
MATERIALE
TOTAL
(Lei)
ZO
Valoare
(lei)
ZO
Retribuție
(lei)
Motorină
(lei)
Valoare
(lei)
Produsul
Valoare
(lei)
1
Descurcat coardele de pe sârmă
mii but.
3.333
9.52
1047.62
1047.62
2
Tăierea coardelor
mii. but
3.333
8.33
916.67
916.67
3
Scos coarde de viță rezultate în urma tăierii la alee
ha
1.00
3.70
407.41
407.41
4
Strânsul sârmei de pe șpalieri
mii ml
15.00
3.75
412.50
mănuși
30.00
442.50
5
Scos butuci și adunat în grămezi
mii but
3.33
5.53
611.11
611.11
6
Defrișat arbuști de porumbar, păducel, măceș, mur
ha
0.05
0.94
103.7 7
103.77
7
Scos stâlpii de spalier
ha
1.00
6.67
733.33
733.33
8
Încărcat și descărcat sârmă buturugi, etc.
to/ha
3.00
1.67
183.33
183.33
9
Încărcat și descărcat stâlpi din beton în remorcă
to
30.71
3.07
337.84
337.84
10
Transport bulamaci, sârmă și buturugi de viță de vie
to
44.55
1.59
144.79
343.04
487.83
487.83
TOTAL
43.19
4753.58
1.59
144.79
343.04
487.83
30.00
5271.41
Contribuție asiguratorie pentru muncă 2.25 %
106.96
106.96
Rotunjiri
0.64
TOTAL
4860.54
144.79
343.04
487.83
30.00
5379.00
DEVIZ PREGĂTIRE TEREN (1 ha)
Nr. crt.
LUCRAREA
UM
CANTITATE
LUCRĂRI MANUALE
LUCRĂRI MECANICE
MATERIALE
TOTAL
(Lei)
ZO
Valoare
(lei)
ZO
Retribuție
(lei)
Motorină
(lei)
Valoare
(lei)
Produsul
Valoare
(lei)
1
Scarificat
ha
2.00
0.83
81.80
980.00
1061.80
1061.80
2
Deservit scarificator
ZO/ha
2.00
2.00
220.00
220.00
3
Strângerea resturilor vegetale după scarificare
ha
1.00
1.85
203.70
203.70
4
Încărcat în remorcă gunoi de grajd cu TIH *
to
40.00
0.23
24.72
33.60
58.32
gunoi de grajd
2000.00
2058.32
5
Administrat gunoi de grajd în vie cu alimentare mecanică și norma de 40 t / ha *
ha
1.00
1.00
105.32
140.00
245.32
245.32
6
Desfundat mecanic
ha
0.95
0.95
100.05
1030.75
1130.80
1130.80
7
Desfundat manual
mii mp
0.05
2.00
220
220.00
8
Nivelat de bază prin 2 treceri
ha
2.00
0.54
53.06
168.00
221.06
221.06
9
Încărcat, descărcat îngr. complexe
to
1.60
0.09
9.79
îngraș.
chimice
3200.00
3209.79
10
Alimentat mașina de împrăștiat îngrășăminte chimice granulate
ha
1.00
0.06
2.20
2.20
11
Împrăștiat îngrășăminte chimice granulate
ha
1.00
0.05
4.55
28. 00
32.55
32.55
12
Arătură de încorporare a îngrășămintelor chimice
ha
1.00
0.18
16.25
34.30
50.55
50.55
13
Discuit, grăpat și nivelat
ha
3.00
0.32
28.74
136.50
165.24
165.24
TOTAL
6.00
655.70
2.87
284.45
2377.55
2662.00
3200.00
6517.70
Contribuție asiguratorie pentru 2.25%
14.75
14.75
Rotunjiri
0.55
TOTAL
670.45
284.45
2377.55
2662.00
3200.00
6533.00
* - facultativ - valorile de la pozițiile 4 și 5 nu sunt incluse în valoarea totală
DEVIZ
PLANTARE MANUALĂ SAU MECANIZATĂ ȘI
INSTALARE TUTORI ÎN VEDEREA FORMĂRII TULPINII (1 ha)
Nr. crt.
LUCRAREA
UM
CANTI-
TATE
LUCRĂRI MANUALE
LUCRĂRI MECANICE
MATERIALE
TOTAL
(Lei)
ZO
Valoare (lei)
ZO
Retribuție
(lei)
Motorină
(lei)
Valoare
(lei)
Produsul
Valoare
(lei)
1
Parcelarea și trasarea de drumuri*
ha
1.00
0.50
5.50
5.50
2
Pichetat teren pentru plantat
ha
1.00
6.67
733.33
Picheți
6562.50
7295.83
2"
Confecționat și ascuțit picheți (tutori)
mii buc.
4.38
6.53
320.83
320.83
3
Încărcat, transportat și descărcat tutori
to
0.437
0.17
19.25
Tutori
13125.00
13144.25
4
Făcut gropi pentru plantare manuală (100% din suprafață)
mii buc.
4.167
16.67
1833
1833.33
4'
Făcut gropi pentru plantare manuală (5% din suprafață)
mii buc.
0.208
0.83
92
91.67
5
Scos vițe de la stratificare
mii buc.
4.3749997
1.44
160.42
Vițe
26162.50
26322.91
6
Fasonat, verificat calit.viței
mii buc.
4.3749997
1.75
192.50
192.50
7
Mocirlirea vițelor înainte de plantare
mii buc.
4.167
0.15
16.98
16.98
8
Transport vițe pe rând
mii buc
4.167
0.42
22.92
22.92
9
Plantat vița de vie manual - lucrare completă
mii buc.
4.167
10.67
3526
3525.64
9'
Plantat vița de vie manual (5% din suprafață)
mii buc.
0.208
0.53
176
176.28
9"'
Plantat mecanic vița de vie (95% din suprafață)
mii buc.
3.959
3910
3910.00
10
Transport apă
to
41.67
1.49
135.42
320.83
456.25
Apă
166.67
622.92
10"
Transport apă pentru 5% vițe
to
2.08
0.07
6.77
16.04
22.81
22.81
11
Udat vițe
ha
1.00
4.00
440.00
440.00
11"
Udat vițe 5%
ha
0.05
0.20
22.00
12"
Confecționat tutori
mii buc.
4.38
7.31
802.08
802.08
12
Încărcat și descărcat tutori din lemn
to
4.375
1.75
192.50
192.50
13
Repartizat tutori
mii buc.
4.167
3.46
381.97
381.97
14
Bătut tutori
mii buc.
4.167
8.33
916.74
916.74
15
Arat mecanic după plantat
ha
1.00
0.20
19.63
53.20
72.83
72.83
16
Palisat lăstari
mii buc.
4.167
5.21
572.92
Ață de legat
30.00
602.92
17
Sapă mare după plantat
ha
1.00
14.28
1571.43
1571.43
18
Pază plantație
zo
60
60
6600
6600.00
19
Mușuroit vița de vie toamna
mii but.
4.167
3.58
398.55
398.55
Contribuție asiguratorie pentru muncă 2.25%
395.64
Rotunjiri
0.6346
TOTAL plantare manuală (poz. 1,3,4,5,6,7,8,9,10,11,12, 13,14,15,16,17,18,19)
135.47
17583.98
1.76
155.05
374.03
529.09
46046.66
64556.00
Plantare mecanizată
3910.00
551.90
4461.90
Lucrări manuale executate în cadrul plantării mecanizate (poz. 3,4",5,6,7,8,9",9',10,11",13,14,15,16,17,18,19)
15223.20
551.90
46046.66
61821.76
Contribuție asiguratorie pentru muncă 2,25 %
342.52
342.52
Rotunjiri
0.72
TOTAL Plantare mecanizată
15565. 72
551.90
46046.66
62165.00
* - facultativ– se va reface calculul pentru situația în care se optează pentru plantare mecanizată– se vor actualiza devizele funcție de costurile practicate de diferitele firme specializate
* - se modifică calculul în situația în care persoanele beneficiare doresc să își confecționeze picheții și tutorii din materialele care prezintă documente de certificare calitate
* - neexistând norme pentru executarea plantării mecanizate a vițelor s-a luat în calcul o valoare estimativă de 0,20 Euro cenți/viță, urmând a se modifica în funcție de tarifele percepute de firmele specializate
DEVIZ INSTALARE SISTEM SUSȚINERE, CONDUCERE ȘI PALISAJ (1 ha)
b) Șpalier beton, metalic, lemn*
Nr. crt.
LUCRAREA
UM
CANTITATE
LUCRĂRI MANUALE
LUCRĂRI MECANICE
MATERIALE
TOTAL
(Lei)
ZO
Valoare
(lei)
ZO
Retribuție
(lei)
Motorina
(lei)
Valoare
(lei)
Produsul
Valoare
(lei)
1
Pichetat teren
ha
1.00
0.67
73.33
73.33
2
Încărcat și descărcat șpalieri din beton fruntași și mijlocași
to
34.90
3.49
767.73
Stâlpi fruntași beton
3060.00
3827.73
3
Transport șpalieri și diverse
to
40
1.42
129.54
306.89
436.43
Stâlpi mijlocași beton
20408.50
20844.93
4
Repartizarea șpalierilor la locul plantarii
buc
918
9.18
1010.17
Ancore
2040.00
3050.17
5
Săpat gropi șpalieri fruntași
buc
200
8.00
880
Sârmă Ø 2.5 mm
967.31
1847.31
6
Săpat gropi pentru ancore
buc
200
8.00
880
Sârmă Ø 2.2 mm
2994.90
3874.90
7
Fixat șpalieri fruntași în gropi
buc
100
1.43
157.14
Sârmă Ø 1.8 mm
2512.50
157.14
8
Săpat gropi șpalieri mijlocași
buc
800
13.34
1467.28
1467.28
9
Fixat șpalieri mijlocași
buc
800
8.80
1956.37
Bride culisante
4802.00
6758.37
9"
Fixarea pietrelor de ancorare în gropi, inclusiv confecționarea ancorei
buc
100
0.01
115.79
* Sârmă Ø 2.5 mm pentru ancore și bride
750.00
115.79
10
Ancorat șpalieri fruntași
buc
100
2.00
220.00
Gripple
510.00
730.00
11
Încărcat și descărcat sârmă
to
1.58
0.16
34.87
34.87
12
Marcat pe stâlpi locul pentru fixarea bridelor
mii
semne
2.40
1.13
125.77
125.77
13
Făcut bride pentru prinderea sârmelor pe stâlpi și montarea lor
mii
buc
2.40
3.43
377.30
377.30
14
Instalat și întins sârmă
mii
ml
25
8.38
921.25
921.25
15
Prinderea primei sârme de capătul tutorelui
mii
buc
4.167
3.46
381.94
381.94
TOTAL
71.47
9368.95
1.42
129.54
306.89
436.43
34782.71
44588.09
Contribuție asiguratorie pentru muncă 2.25%
210.80
210.80
Rotunjiri
0.11
TOTAL șpalieri beton
9579.75
129.54
306.89
436.43
34782.71
44799.00
– *se modifică calculul în funcție de tipul materialelor folosite - șpalieri, sârmă– *se modifică calculul în situația în care persoanele beneficiare doresc să își confecționeze bridele și ancorele din materialele pentru care prezintă documente de certificare calitate
DEVIZ INSTALARE MECANIZATĂ A SISTEMULUI
DE SUSȚINERE, CONDUCERE ȘI PALISAJ (1 ha)
a) Șpalier metalic
Nr. crt.
LUCRAREA
UM
CANTI- TATE
LUCRĂRI MANUALE ȘI MECANICE
MATERIALE
TOTAL
(lei)
Produsul
Valoare (lei)
1
Încărcat și descărcat șpalieri din beton fruntași și mijlocași; Transport șpalieri și diverse; Repartizarea șpalierilor la locul plantării; Fixat fruntași și mijlocași; Ancorat șpalieri fruntași; Încărcat și descărcat sârmă; Marcat pe stâlpi locul pentru fixarea bridelor; Fixat bridele pe stâlpi; Instalat și întins sârme; Prinderea primei sârme de capătul tutorelui
ha
1.00
9320.00
2
Stâlpi fruntași metalici
2040.00
2040.00
3
Stâlpi mijlocași metalici
16326.80
16326.80
4
Motorină
306.89
306.89
5
Ancore
1530.00
1530.00
6
Sârmă Ø 2.5 mm
967.31
967.31
7
Sârmă Ø 2.2 mm
2994.90
2994.90
8
Sârmă Ø 1.8 mm *
9
Sârmă Ø 2.5 mm pentru ancore
750.00
750.00
10
Gripple
510.00
510.00
9320.00
9320.00
TOTAL șpalieri metalici
9320.00
24675.90
33995.90
Alte cheltuieli (cheltuieli cu aprovizionarea)
2467.59
2467.59
Contribuție asiguratorie pt. muncă 2.25%
209.70
209.70
Rotunjiri
0.81
TOTAL șpalieri metalici
9529.70
27143.49
36674.00
* - se modifică calculul în funcție de tipul materialelor folosite - șpalieri, sârmă
* - se modifică calculul în situația în care persoanele beneficiare doresc să își confecționeze bridele și ancorele din materialele pentru care prezintă documente de certificare calitate
* - neexistând norme pentru executarea instalării mecanizate a șpalierilor s-a luat în calcul o valoare estimativă de 1 Euro/șpalier + ancoră, urmând a se modifica în funcție de tarifele percepute de firmele specializate
ÎNTREȚINERE PLANTAȚIE ÎN ANUL I (1 ha)
Nr. crt.
LUCRAREA
UM
CANTI-TATE
LUCRĂRI MANUALE
LUCRĂRI MECANICE
MATERIALE
TOTAL
(Lei)
ZO
Valoare
(lei)
ZO
Retribuție
(lei)
Motorină
(lei)
Valoare
(lei)
Produsul
Valoare
(lei)
1
Rupt scoarța mușuroiului și refacerea lui
mii but.
8.334
10.42
1145.92
1145.92
2
Desfăcut mușuroi
l
4.167
0.77
84.62
84.62
3
Copcit via
mii but.
8.334
16.67
1833.48
1833.48
4
Prășit manual
ha
6
34.26
3771.43
3771.43
5
Udat vițe
ha
1.00
4.00
440.00
440.00
6
Transport apă și diverse materiale
to
46.47
1.66
151.03
357.82
508.85
Apa
185.88
694.73
7
Pregătit soluție pentru stropit
mii l
4.8
0.48
52.80
52.80
8
Stropit mecanic de 8 ori
ha
8.00
2.00
210.64
436.80
647.44
Substanțe
combatere
1478.31
2125.75
*8"
Stropiri în timpul vegetației cu VERMORELUL (AS-1) în plantații tinere
mii l
4.80
15.98
160.00
160.00
9
Prășit mecanic de 6 ori
ha
6.00
1.05
95.79
210.00
305.79
305.79
10
Plivit și legat lăstari de 4 ori
mii but.
16.668
16.67
1833.48
Material de legat
100.00
1933.48
11
Pază vie
ZO
30
30.00
3300.00
3300.00
12
Arat mecanic toamna
ha
1.00
0.21
20.89
53.90
74.79
74.79
13
Mușuroit viță de vie toamna
mii but.
4.167
3.58
398.58
398.58
TOTAL
132.83
12860.31
4.93
478.34
1058.52
1536.86
1764.19
16161.36
Contribuție asiguratorie pentru muncă 2.25%
289.36
289.36
Rotunjiri
0.28
TOTAL
13149.67
478.34
1058.52
1536.86
16451.00
* - se reface calculul în funcție de combaterea bolilor viței de vie prin stropiri mecanice sau manuale
* - se reface calculul în funcție de schema de combatere a bolilor viței de vie și de numărul de tratamente fitosanitare necesare
ÎNTREȚINERE PLANTAȚIE ÎN ANUL II (1 ha)
Nr. crt.
LUCRAREA
UM
CANTI-TATE
LUCRĂRI MANUALE
LUCRĂRI MECANICE
MATERIALE
TOTAL
(Lei)
ZO
Valoare
(lei)
ZO
Retribuție
(lei)
Motorină
(lei)
Valoare
(lei)
Produsul
Valoare
(lei)
1
Desfăcut mușuroi primăvara
mii but.
4.167
3.21
352.59
352.59
2
Tăiat și copcit
mii but.
4.167
5.21
572.96
572.96
3
Tocat coarde
ha
1.00
0.15
15.10
28.00
43.10
43.10
4
Încărcat, descărcat îngrășăminte complexe
to
0.50
0.06
3.06
Îngrășăminte complexe
750
753.06
5
Arătura de primăvară și încorporat îngrășăminte
ha
1.00
0.24
23.37
58.80
82.17
82.17
6
Sapă mare pe rând
ha
1.00
7.41
814.81
814.81
7
Săpat gropi pentru plantat vițe în goluri
mii gropi
0.125
0.83
91.67
91.67
8
Fasonat și mocirlit vițe
mii vițe
0.125
0.05
5.50
Vițe
748
753.06
9
Plantat vițe în goluri
mii vițe
0.125
1.25
137.51
137.51
10
Udat vițe
ha
0.03
0.12
13.20
Apă
19.4004
32.60
11
Prășit manual
ha
5
28.57
3142.86
3142.86
12
Plivit și legat lăstari
mii but.
25.00
31.25
3437.77
Ață de legat
180
3617.77
13
Transport apă
to
4.85
0.17
15.76
37.35
53.11
53.11
14
Pregătit soluție pentru stropit
mii l
3.60
0.36
39.60
Substanțe de combatere*
1222
1261.43
15
Stropit mecanic
ha
6.00
1.50
157.98
327.60
485.58
485.58
16
Prășit mecanic
ha
6.00
1.05
95.79
210.00
305.79
305.79
17
Arat via toamna
ha
1.00
0.21
20.89
53.90
74. 79
74.79
18
Mușuroit via
mii but.
4.167
3.58
398.58
398.58
19
Pază vie
ZO
30
30
3300
3300.00
TOTAL
111.90
12310.12
3.33
328.89
715.65
1044.54
2918.79
16273.45
Contribuție asiguratorie pentru muncă 2.25%
276.98
276.98
Rotunjiri
0.58
TOTAL
12587.10
328.89
715.65
1044.54
2918.79
16551.00
* - se reface calculul în funcție de schema de combatere a bolilor viței de vie și de numărul de tratamente fitosanitare necesare
ÎNTREȚINERE PLANTAȚIE ÎN ANUL III (1 ha)
Nr. crt.
LUCRAREA
UM
CANTI-
TATE
LUCRĂRI MANUALE
LUCRĂRI MECANICE
MATERIALE
TOTAL
(Lei)
ZO
Valoare
(lei)
ZO
Retribuție
(lei)
Motorină
(lei)
Valoare
(lei)
Produsul
Valoare
(lei)
1
Desfăcut mușuroaie primăvara
mii but.
4.167
3.21
352.56
352.56
2
Arat mecanic primăvara
ha
1.00
0.25
24.54
51.80
76.34
76.34
3
Semănat ierburi perene din 2 în 2 intervale*
ha
0.50
0.06
5.77
15.75
21.52
Ierburi
perene
270
291.52
4
Tăiat și copcit via
mii but.
4.167
5.21
572.92
572.92
5
Tocat coarde
ha
1.00
0.15
15.10
28.00
43.10
43.10
6
Palisat tulpini
mii but.
4.167
5.21
572.92
Material de legat
180
752.92
7
Sapă mare pe rând
ha
1.00
7.41
814.81
814.81
8
Plivit și legat lăstari
mii but.
25.00
31.25
3437.50
3437.50
9
Transport apă și diverse
to
6.65
0.24
21.61
51.21
72.82
Apă
26.6
99.42
10
Pregătit soluție
mii l
5.40
0.54
59.4
59.40
11
Stropit mecanic
ha
6.00
1.50
157.98
327.60
485.58
Substanțe de combatere*
1369
1854.39
12
Prășit manual
ha
6
34.29
3771.43
3771.43
13
Cosit mecanic
ha
0.50
0.21
21.91
21
42.91
42.91
14
Săpat gropi pentru plantat vițe în goluri
mii gropi
0.13
0.83
91.67
Vițe
748
839.17
15
Fasonat și mocirlit vițe
mii vițe
0.13
0.05
5.50
5.50
16
Plantat vițe în goluri
mii vițe
0.13
1.25
137.50
137.50
17
Udat vițe
ha
0.03
0.12
13.20
13.20
18
Prășit mecanic
ha
6.00
1.05
95.79
210.00
305.79
305.79
19
Arat via toamna
ha
1.00
0.25
24.54
53.90
78.44
78.44
20
Mușuroit via toamna
mii but.
4.17
3.58
398.55
398.55
TOTAL
92.94
10227.96
3.44
339.56
722.51
1062.07
2322.91
13612.94
Contribuție asiguratorie pentru muncă 2.25%
230.13
230.13
Rotunjiri
0.93
TOTAL
10458.09
339.56
722.51
1062.07
2322.91
13844.00
* facultativ - valorile de la pozițiile 3 și 13 nu sunt incluse în valoarea totală
* - se reface calculul în funcție de schema de combatere a bolilor viței de vie și de numărul de tratamente fitosanitare necesare
CENTRALIZATOR
CHELTUIELILE EFECTUATE PENTRU ÎNFIINȚAREA UNUI HECTAR
PLANTAȚIE VIȚĂ DE VIE
ÎNTREȚINERE PREPONDERENT MECANIZATĂ
Nr.
Denumire deviz
Materiale
(lei)
Manoperă
(lei)
Lucrări mecanice
(lei)
Contribuție asiguratorie pentru muncă
2.25%
Rotunjiri
(lei)
VALOARE
(lei)
1
Defrișare plantație
30.00
3,001.73
2,002.85
67.54
0.885
5,103.000
2
Pregătire teren
3,200.00
440.00
2,673.20
9.90
0.901
6,324.000
3
Plantare manuală și instalare tutori
45,496.91
12,871.10
953.40
289.60
0.988
59,612.000
TOTAL PREGĂTIRE TEREN, PLANTARE
48,726.91
16,312.83
5,629.45
367.04
2.773
71,039.000
4
Instalat sistem susținere (șpalieri beton)
37,715.07
7,086.19
392.14
159.44
0.168
45,353.000
TOTAL INSTALAT SISTEM SUSȚINERE
37,715.07
7,086.19
392.14
159.44
0.168
45,353.000
5
Întreținere plantație anul I
1,762.11
5,603.40
2,496.84
126.08
0.574
9,989.000
6
Întreținere plantație anul II
2,906.69
7,895 60
2,511.32
177.65
0.741
13,492.000
7
Întreținere plantație anul III
2,310.87
5,663.14
2,413.82
127.42
0.754
10,516.000
TOTAL ÎNTREȚINERE AN I, II ȘI III
6,979.67
19,162.14
7,421.98
431.15
2.069
33,997.000
TOTAL GENERAL
93,421.65
42,561.15
13,443.56
957.63
5.01
150,389.000
DEVIZ DEFRIȘARE PLANTAȚIE (1 ha)
Nr.
Crt.
LUCRAREA
UM
CANTI- TATE
LUCRĂRI MANUALE
LUCRĂRI MECANICE
MATERIALE
TOTAL (lei)
ZO
Valoare
(lei)
ZO
Retribuție
(lei)
Motorină
(lei)
Valoare
(lei)
Produsul
Valoare
(lei)
1
Descurcat coardele de pe sârmă
mii but.
3.333
9.52
1047.62
1047.62
2
Tăierea coardelor
mii. but.
3.333
8.33
916.67
916.67
3
Tocat coarde de viță rezultate în urma tăierii
ha
1.00
0.15
15.10
49
64.10
64.10
4
Strânsul sârmei de pe șpalieri
mii ml
15.00
3.75
412.50
mănuși
30.00
442.50
5
Scos stâlpii de spalier
ha
1.00
1.00
103.00
140
243.00
243.00
6
Încărcat și descărcat sârma, buturugi, etc.
to/ha
3.00
1.67
183.33
183.33
7
Încărcat și descărcat stâlpi din beton în remorcă
to
30.71
3.07
337.84
337.84
8
Transport bulamaci, sârmă și buturugi de viță de vie
to
44.55
1.59
144.79
343.04
487.83
487.83
9
Defrișat arbuști de porumbar, păducel, măceș, mur
ha
0.05
0.94
103.77
103.77
10
Desfundat la adâncimea de 60 cm în vederea scoaterii butucilor
ha
1.00
1.11
117.02
1155.00
1272.02
1272.02
TOTAL
27.29
3001.73
3.70
364.81
1638.04
2002.85
30.00
5034.58
Contribuție asiguratorie pentru muncă 2.25%
67.54
67.54
Rotunjiri
0.88
TOTAL
3069.27
364.81
1638.04
2002.85
30.00
5103.00
DEVIZ PREGĂTIRE TEREN (1 ha)
Nr. crt.
LUCRAREA
UM
CANTI-TATE
LUCRĂRI MANUALE
LUCRĂRI MECANICE
MATERIALE
TOTAL
(Lei)
ZO
Valoare
(lei)
ZO
Retribuție
(lei)
Motorină
(lei)
Valoare
(lei)
Produsul
Valoare
(lei)
1
Scarificat
ha
2.00
0.83
81.80
840.00
921.80
921.80
2
Deservit scarificator
ha
2.00
2.00
220.00
220.00
3
Strângerea resturilor vegetale după scarificare cu grebla
ha
1.00
0.06
5.77
49
54.77
54.77
4
Încărcat în remorcă gunoi de grajd cu TIH *
to
40.00
0.23
24.72
33.60
58.32
gunoi de grajd
2000.00
2058.32
5
Administrat gunoi de grajd în vie cu alimentare mecanică și norma de 40 t / ha *
ha
1.00
1.00
105.32
140.00
245.32
245.32
6
Desfundat mecanic
ha
0.95
0.95
100.05
1030.75
1130.80
1130.80
7
Desfundat manual
mii mp
0.05
2.00
220
220.00
8
Nivelat de bază prin 2 treceri
ha
2.00
0.54
53.06
168.00
221.06
221.06
9
Încărcat, descărcat îngr. complexe
to
1.60
0.04
3.56
78.39999
81.96
îngraș.
chimice
3200.00
3281.96
10
Împrăștiat îngrășăminte chimice granulate
ha
1.00
0.05
4.55
70.000
74.55
74.55
11
Arătură de încorporare a îngrășămintelor chimice
ha
1.00
0.18
16.25
70.00
86.25
86.25
12
Discuit, grăpat și nivelat
ha
3.00
0.32
28.74
210.00
238.74
238.74
TOTAL
4.00
440.00
2.87
284.45
2388.75
2673.20
3200.00
6313.20
Contribuție asiguratorie pentru muncă 2.25%
9.90
9.90
Rotunjiri
0.90
TOTAL
449.90
284.45
2388.75
2673.20
3200.00
6324.00
* - facultativ - valorile de la pozițiile 4 și 5 nu sunt incluse în valoarea totală
DEVIZ
PLANTARE MECANIZATĂ ȘI INSTALARE TUTORI ÎN VEDEREA
FORMĂRII TULPINII (1 ha)
Nr. crt.
LUCRAREA
UM
CANTITATE
LUCRĂRI MANUALE
LUCRĂRI MECANICE
MATERIALE
TOTAL
(Lei)
ZO
Valoare
(lei)
ZO
Retribuție
(lei)
Motorină
(lei)
Valoare
(lei)
Produsul
Valoare
(lei)
1
Parcelarea și trasarea de drumuri*
ha
1.00
0.50
5.50
5.50
2'
Făcut gropi pentru plantare manuală (5% din suprafață)
mii buc.
0.206
0.82
91
90.53
3
Scos vițe de la stratificare
mii buc.
4.3210004
1.43
158.44
Vițe
25839.58
25998.02
4
Fasonat, verificat calit.viței
mii buc.
4.3210004
1.73
190.12
Picheți
6481.50
6671.62
5
Mocirlirea vițelor înainte de plantare
mii buc.
4.115
0.15
16.76
Tutori
12963.00
12979.77
6'
Plantat viță de vie manual (5% din suprafață)
mii buc.
0.206
0.53
174
174.10
7'
Plantat mecanic viță de vie (95% din suprafață)
mii buc.
3.909
3597
3597.20
8
Transport apă
to
41.15
1.47
133.74
604.91
738.65
Apă
172.83
911.48
9'
Transport apă pentru 5% vițe
to
2.06
0.07
6.69
28.81
35.49
35.49
10
Încărcat și descărcat tutori din lemn
to
4.321
1.73
190.12
190.12
11
Repartizat tutori
mii buc.
4.115
3.42
377.21
377.21
12
Bătut tutori
mii buc.
4.115
8.23
905.30
905.30
13
Arat mecanic după plantat
ha
1.00
0.20
19.63
70.00
89.63
89.63
14
Îngropat via cu plugul cu palpator
ha
1.00
0.20
19.63
70.00
89.63
89.63
15
Palisat lăstari
mii buc.
4.115
5.14
565.81
Ață de legat
40.00
605.81
16
Paza plantație
zo
60
60
6600
6600.00
Total
12871.10
953.40
45496.91
59321.41
Contribuție asiguratorie pentru muncă 2,25%
289.60
289.60
Rotunjiri
0.99
TOTAL plantare mecanizată
13160.70
953.40
45496.91
59612.00
* - facultativ– se va reface calculul pentru situația în care se optează pentru plantare mecanizată– se vor actualiza devizele funcție de costurile practicate de diferitele firme specializate
* - se modifică calculul în situația în care persoanele beneficiare doresc să își confecționeze picheții și tutorii din materialele care prezintă documente de certificare calitate
* - neexistând norme pentru executarea plantării mecanizate a vițelor s-a luat în calcul o valoare estimativă de 0,20 Euro cenți/viță, urmând a se modifica în funcție de tarifele percepute de firmele specializate
DEVIZ INSTALARE SISTEM SUSȚINERE, CONDUCERE ȘI PALISAJ (1 ha)
b) Șpalier beton, metalic, lemn*
Nr. crt.
LUCRAREA
UM
CANTITATE
LUCRĂRI MANUALE
LUCRĂRI MECANICE
MATERIALE
TOTAL
(Lei)
ZO
Valoare
(lei)
ZO
Retribuție
(lei)
Motorină
(lei)
Valoare
(lei)
Produsul
Valoare
(lei)
1
Pichetat teren
ha
1.00
0.67
73.33
Stâlpi fruntași metal
5817.78
5891.11
2
Încărcat și descărcat șpalieri din metal fruntași și mijlocași
to
5.35
0.54
117.73
Stâlpi mijlocași metal
22041.2
22158.91
3
Transport șpalieri și diverse
to
38
1.37
124.34
267.80
392.14
Ancore
1511.11
1903.25
4
Repartizarea șpalierilor la locul plantării
buc
892
8.92
981.09
Sârmă inox Ø 3,1 mm
3250.00
4231.09
5
Săpat gropi șpalieri fruntași
buc
148
5.93
651.85
Sârmă ancoră 1800mm
760
1411.85
6
Săpat gropi pentru ancore
buc
148
5.93
651.85
Sârmă legat portantă de mijlocași (intermediari)
800
1451.85
7
Fixat șpalieri fruntași în gropi
buc
74
1.06
116.40
Rullino
888
1004.40
8
Săpat gropi șpalieri mijlocași
buc
800
13.34
1467.28
Bride portantă și ancoră
1824
3291.28
9
Fixat șpalieri mijlocași
buc
800
8.80
1956.37
Agrafe tutori
823
2779.37
9"
Fixarea pietrelor de ancorare în gropi, inclusiv confecționarea ancorei
buc
74
0.01
85.77
85.77
10
Ancorat șpalieri fruntași
buc
74
1.48
162.96
162.96
11
Încărcat și descărcat sârma
to
0.50
0.05
11.00
11.00
12
Fixat sârma pe șpalierii mijlocași
mii buc
0.80
0.38
41.90
41.90
13
Făcut bride pentru prinderea sârmelor pe stâlpi și montarea lor
mii buc
1.60
2.29
251.53
251.53
14
Instalat și întins sârma și montat rullino
mii ml
3.816
1.27
139.90
139.90
15
Prinderea primei sârme de capătul tutorelui
mii buc
4.115
3.42
377.21
377.21
TOTAL
54.07
7086.19
1.37
124.34
267.80
392.14
37715.07
45193.39
Contribuție asiguratorie pentru muncă 2,25%
159.44
159.44
Rotunjiri
0.17
TOTAL plantare mecanizată
7245.62
124.34
267.80
392.14
37715.07
45353.00
– *se modifică calculul în funcție de tipul materialelor folosite - șpalieri, sârmă– *se modifică calculul în situația în care persoanele beneficiare doresc să își confecționeze bridele și ancorele din materialele pentru care prezintă documente de certificare calitate
ÎNTREȚINERE PLANTAȚIE ÎN ANUL I (1 ha)
Nr. crt.
LUCRAREA
UM
CANTI-
TATE
LUCRĂRI MANUALE
LUCRĂRI MECANICE
MATERIALE
TOTAL
(Lei)
ZO
Valoare
(lei)
ZO
Retribuție
(lei)
Motorină
(lei)
Valoare
(lei)
Produsul
Valoare
(lei)
1
Udat vițe
ha
1.00
4.00
440.00
440.00
2
Transport apă și diverse materiale
to
45.95
1.64
149.34
643.30
792.64
Apă
183.80
976.44
3
Pregătit soluție pentru stropit
mii l
4.8
0.48
52.80
52.80
4
Stropit mecanic de 8 ori
ha
8.00
2.00
210.64
672.00
882.64
Substanțe
combatere
1478.31
2360.95
5
Prășit mecanic 1 dată
ha
1.00
0.18
15.97
420.00
435.97
435.97
6
Lucrat solul cu freza cu palpator
ha
4.00
1.08
15.97
280.00
295.97
295.97
7
Plivit și legat lăstari de 4 ori
mii but.
16.460
16.46
1810.60
Material de legat
100.00
1910.60
8
Îngropat via cu plugul cu palpator
ha
1.000
0.20
19.63
70.00
89.63
89.63
9
Pază vie
zo
30
30.00
3300.00
3300.00
10
TOTAL
50.94
5603.40
5.10
411.54
2085.30
2496.84
1762.11
9862.35
Contribuție asiguratorie pentru muncă 2.25%
126.08
126.08
Rotunjiri
0.57
TOTAL
5729.48
411.54
2085.30
2496.84
1762.11
9989.00
* - se reface calculul în funcție de combaterea bolilor viței de vie prin stropiri mecanice sau manuale
* - se reface calculul în funcție de schema de combatere a bolilor viței de vie și de numărul de tratamente fitosanitare necesare
ÎNTREȚINERE PLANTAȚIE ÎN ANUL II (1 ha)
Nr. crt.
LUCRAREA
UM
CANTI-
TATE
LUCRĂRI MANUALE
LUCRĂRI MECANICE
MATERIALE
TOTAL
(Lei)
ZO
Valoare
(lei)
ZO
Retribuție
(lei)
Motorină
(lei)
Valoare
(lei)
Produsul
Valoare
(lei)
1
Desfăcut mușuroi primăvara
mii but.
4.115
3.17
348.19
348.19
2
Tăiat și copcit
mii but.
4.115
5.14
565.81
565.81
3
Tocat coarde
ha
1.00
0.15
15.10
49.00
64.10
64.10
4
Încărcat, descărcat îngrășăminte complexe
to
0.50
0.06
3.06
Îngrășăminte complexe
750
753.06
5
Arătura de primăvară și încorporat îngrășăminte
ha
1.00
0.24
23.37
70.00
93.37
93.37
6
Lucrat solul cu freza cu palpator
ha
6.00
1.62
147.57
420
567.57
567.57
7
Săpat gropi pentru plantat vițe în goluri
mii
gropi
0.123
0.82
90.20
90.20
8
Fasonat și mocirlit vițe
mii vițe
0.123
0.05
5.41
Vițe
736
740.95
9
Plantat vițe în goluri
mii vițe
0.123
1.23
135.30
135.30
10
Udat vițe
ha
0.03
0.12
13.15
Apă
19.32
32.47
11
Plivit și legat lăstari
mii but.
24.69
30.86
3394.88
Ață de legat
180
3574.88
12
Transport apă
to
4.83
0.17
15.70
67.62
83.32
83.32
13
Pregătit soluție pentru stropit
mii l
3.60
0.36
39.60
Substanțe de combatere*
1222
1261.43
14
Stropit mecanic
ha
6.00
1.50
157.98
504.00
661.98
661.98
15
Prășit mecanic
ha
3.00
0.53
47.90
210.00
257.90
257.90
16
Lucrat solul cu freza cu palpator
ha
6.00
1.62
147.57
420.00
567.57
567.57
17
Arat via toamna
ha
1.00
0.21
20.89
105.00
125.89
125.89
18
Îngropat via cu plugul cu palpator
ha
1.000
0.20
19.63
70.00
89.63
89.63
19
Pază vie
ZO
30
30
3300
3300.00
TOTAL
71.81
7895.60
6.25
595.70
1005.62
2511.32
2906.69
13313.61
Contribuție asiguratorie pentru muncă 2.25%
177.65
177.65
Rotunjiri
0.74
TOTAL
8073.25
595.70
1005.62
2511.32
2906.69
13492.00
* - se reface calculul în funcție de schema de combatere a bolilor viței de vie și de numărul de tratamente fitosanitare necesare
ÎNTREȚINERE PLANTAȚIE ÎN ANUL III (1 ha)
Nr. crt.
LUCRAREA
UM
CANTI-
TATE
LUCRĂRI MANUALE
LUCRĂRI MECANICE
MATERIALE
TOTAL
(Lei)
ZO
Valoare
(lei)
ZO
Retribuție
(lei)
Motorină
(lei)
Valoare
(lei)
Produsul
Valoare
(lei)
1
Desfăcut mușuroaie primăvara
mii but.
4.115
3.17
348.19
348.19
2
Arat mecanic primăvara
ha
1.00
0.25
24.54
70.00
94.54
94.54
3
Semănat ierburi perene din 2 în 2 intervale*
ha
0.50
0.06
5.77
35.00
40.77
Ierburi
perene
270
310.77
4
Tăiat și copcit via
mii but.
4.115
5.14
565.81
565.81
5
Tocat coarde
ha
1.00
0.15
15.10
49.00
64.10
64.10
6
Palisat tulpini
mii but.
4.115
5.14
565.81
Material de legat
180
745.81
7
Lucrat solul cu freza cu palpator
ha
6.00
1.62
147.57
420
567.57
567.57
8
Plivit și legat lăstari
mii but.
24.69
35.27
3879.86
3879.86
9
Plivit lăstari de pe tulpină
ha
0.54
49.19
420
469.19
469.19
10
Transport apă și diverse
to
6.63
0.24
21.55
92.82
114.37
Apă
26.52
140.89
11
Pregătit soluție
mii l
5.40
0.54
59.4
59.40
12
Stropit mecanic
ha
6.00
1.50
157.98
504.00
661.98
Substanțe de combatere*
1369
2030.79
13
Cosit mecanic
ha
0.50
0.21
21.91
25
46.41
46.41
14
Săpat gropi pentru plantat vițe în goluri
mii
gropi
0.12
0.82
90.20
Vițe
736
825.74
15
Fasonat și mocirlit vițe
mii vițe
0.12
0.05
5.41
5.41
16
Plantat vițe în goluri
mii vițe
0.12
1.23
135.30
135.30
17
Udat vițe
ha
0.03
0.12
13.15
13.15
18
Prășit mecanic
ha
3.00
0.53
47.90
210.00
257.90
257.90
19
Arat via toamna
ha
1.00
0.25
24.54
70.00
94.54
94.54
20
Îngropat via cu plugul cu palpator
ha
1.00
0.20
19.63
70.00
89.63
89.63
TOTAL
51.48
5663.14
5.28
508.00
1835.82
2413.82
2310.87
10387.82
Contribuție asiguratorie pentru muncă 2.25%
127.42
127.42
Rotunjiri
0.75
TOTAL
5790.56
508.00
1835.82
2413.82
2310.87
10516.00
* facultativ - valorile de la pozițiile 3 și 13 nu sunt incluse în valoarea totală
* - se reface calculul în funcție de schema de combatere a bolilor viței de vie și de numărul de tratamente fitosanitare necesare
(la 24-05-2018, Anexa nr. 7 a fost modificată de Punctul 29, Articolul I din ORDINUL nr. 1.049 din 17 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 24 mai 2018 )
Anexa nr. 8
la normele metodologice
Deviz supraaltoire plantație viticolă
DEVIZ SUPRAALTOIRE ANUL I (1 ha)
Nr. crt.
LUCRAREA
UM
CANTI-TATE
LUCRĂRI MANUALE
LUCRĂRI MECANICE
MATERIALE
TOTAL
(lei)
ZO
Valoare
(lei)
ZO
Retri-
buție
(lei)
Moto-
rină
(lei)
Valoare (lei)
Produsul
Valoare
(lei)
1
Tăiat tulpina
mii but.
4.167
4.60
505.93
Fierăstrău, Foarfecă
250.00
755.93
2
Descurcat coardele de pe sârmă
mii but.
4.167
11.92
1311.20
1311.20
3
Scos la marginea aleii a butucilor decapitați
ha
1.000
2.85
313.50
313.50
4
Altoirea
mii but.
4.167
59.53
6548.30
Cuțit, briceag de altoit, cosor, ochi/butaș altoi
2250.00
8798.30
5
Aplicare bandă la punctul de altoire, badijonat
mii buc.
4.167
3.75
412.50
Mastic, banda de altoit
900.00
1312.50
6
Afânat solul în jurul butucului
mii but.
4.167
8.33
916.74
916.74
7
Prășit manual de două ori
ha
2.000
11.42
1256.20
1256.20
8
Palisat și legat lăstari de 3 ori
mii but.
12.501
12.50
1375.00
Material de legat
100.00
1475.00
9
Pregătit soluție pentru stropit
mii l
3.600
0.36
39.60
39.60
10
Stropit mecanic de 6 ori
ha
6.000
1.50
157.98
327.60
485.58
Substanțe combatere
1368.81
1854.39
11
Transport apă și diverse materiale
to
3.600
0.13
11.70
27.72
39.42
Apă
14.40
53.82
12
Prășit mecanic de 4 ori
ha
4.000
0.72
63.86
140.00
203.86
203.86
13
Arat mecanic toamna
ha
1.000
0.21
20.89
53.90
74.79
74.79
TOTAL
12678.97
803.64
4883.21
18365.82
Contribuție asiguratorie pentru muncă 2.25%
285.28
285.28
Rotunjiri
-0.10
TOTAL
12964.24
803.64
4883.21
18651.00
DEVIZ SUPRAALTOIRE ANUL II (1 ha)
Nr.
Crt.
LUCRAREA
UM
CANTI-
TATE
LUCRĂRI
MANUALE
LUCRĂRI MECANICE
MATERIALE
TOTAL
(lei)
ZO
Valoare
(lei)
ZO
Retribuție
(lei)
Motorină
(lei)
Valoare
(lei)
Produsul
Valoare
(lei)
1
Desfăcut mușuroaie primăvara
mii but.
4.167
3.21
352.56
352.56
2
Arat mecanic primăvara
ha
l
0.25
24.54
51.80
76.34
76.34
3
Tăiat via
mii but.
4.167
5.21
572.92
572.92
4
Tocat coarde
ha
l
0.15
15.10
28.00
43.10
43.10
5
Palisat tulpini
mii but.
4.167
5.21
572.92
Material de legat
180.00
752.92
6
Sapă mare pe rând
ha
l
7.41
814.81
814.81
7
Altoire (20%)
mii but.
0.833
11.91
1310.10
Cuțit, briceag de altoit, cosor, ochi/butaș altoi
450.00
1760.10
8
Aplicare bandă la punctul de altoire, badijonat
mii but.
0.833
0.75
82.50
Mastic, banda de altoit
180.00
262.50
9
Plivit și legat lăstari
mii but.
25
31.25
3437.50
3437.50
10
Transport apă și diverse
to
6.65
0.24
21.61
51.21
72.82
Apă
26.60
99.42
11
Pregătit soluție
mii l
5.4
0.54
59.40
59.40
12
Stropit mecanic
ha
6
1.50
157.98
327.60
485.58
Substanțe de combatere*
1369.00
1854.58
13
Prășit manual
ha
6
34.29
3771.43
3771.43
14
Prășit mecanic
ha
6
1.05
95.79
210.00
305.79
305.79
15
Arat via toamna
ha
l
0.25
24.54
53.90
78.44
78.44
16
Mușuroit via toamna
mii but.
4.17
3.58
398.55
398.55
TOTAL
103.36
11372.69
3.44
339.56
722.51
1062.07
2205.60
14640.36
Contribuție asiguratorie pentru muncă 2.25%
255.89
255.89
Rotunjiri
0.32
TOTAL
11628.58
3.44
339.56
722.51
1062.07
2205.60
14896.57
* - se reface calculul în funcție de schema de combatere a bolilor viței de vie și de numărul de tratamente fitosanitare necesare
(la 24-05-2018, Actul a fost completat de Punctul 30, Articolul I din ORDINUL nr. 1.049 din 17 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 24 mai 2018 )
Anexa nr. 9
la normele metodologice
Deviz înființarea sistemului de irigare prin picurare
DEVIZ ÎNFIINȚAREA SISTEMULUI DE IRIGARE PRIN PICURARE (1 ha)
Nr. Crt.
LUCRAREA
UM
CANTITATE
LUCRĂRI MANUALE
LUCRĂRI MECANICE
MATERIALE
TOTAL (lei)
ZO
Valoare
(lei)
ZO
Retribu- ție (lei)
Motorină (lei)
Valoare
(lei)
Produsul
Valoare
(lei)
1
Săpat șanț pentru instalare conductă principală
ml
100.00
1.00
110.00
110.00
2
Întins conducta principală de picurare
ml
100.00
1.00
110.00
110.00
3
Întins tub de picurare
ml
4500.00
9.00
990.00
990.00
4
Montat dop de picurare
buc
50.00
1.00
110.00
110.00
5
Întins tub de polietilenă moale
ml
150.00
1.50
165.00
165.00
6
Clemă pentru prindere tub de picurare de 16 mm la vie
buc
1710.00
3.42
376.20
376.20
7
Fixat tub de picurare pe sârmă
ha
1.00
4.00
440.00
440.00
8
Montat racorduri,coturi, mufe, manometru, hidrociclon, electrovalve
buc
40.00
10.00
1100.00
1100.00
9
Montat piese de branșament, cot egal de picurare
buc
40.00
10.00
1100.00
1100.00
10
Realizarea conexiunilor electrice și a automatizării
buc
1.00
5.00
550.00
550.00
11
Astupat șanț la conducta principală
ml
100.00
1.00
110.00
110.00
12
Montare pompă, calculator și senzor de ploaie
buc
3.00
10.00
1100.00
1100.00
13
Montare sistem de fertirigare
buc
3.00
10.00
1100.00
1100.00
Sistem irigare prin picurare
10457.79
10457.79
Sistem de pompare
4722.53
4722.53
Sistem de automatizare
2591.82
2591.82
Sistem de fertilizare
3185.96
3185.96
TOTAL
66.92
7361.20
0.00
0.00
0.00
0.00
20958.10
28319.30
Contribuție asiguratorie pentru muncă 2.25%
165.63
165.63
Rotunjiri
0.07
TOTAL plantare manuală
7526.83
0.00
0.00
0.00
20958.10
28485.00
Pentru suprafețe mai mari de 5 ha se recomandă stație fertirigare. Acest sistem de irigare funcționează optim la 188 l/min. ..... 2 bari
Funcționează în parametrii optimi pe terenurile cu panta < 10%. Pentru panta > 10% se recomandă sistem de irigare cu ciuperci de picurare
În cazul sursei de apă provenită din foraj, se impune construirea unui bazin (iaz artificial), a cărui valoare este în funcție de capacitatea bazinului în corelație cu mărimea suprafeței.
Exemplu pentru suprafața de 16 ha, capacitatea bazinului este de 1200 mc iar costul este de 55000 lei. Costul nu include săparea gropii și a șanțului de ancorare.
(la 24-05-2018, Actul a fost completat de Punctul 30, Articolul I din ORDINUL nr. 1.049 din 17 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 24 mai 2018 )
------