Legislator Case Law & Legislation
203919 RO

HOTĂRÂRE nr. 605 din 2 august 2018 privind aprobarea stemei comunei Belciugatele, județul Călărași

4 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (4 Articles)

HOTĂRÂRE nr. 605 din 2 august 2018 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 709 din 14 august 2018

STEMA

comunei Belciugatele, județul Călărași

HOTĂRÂRE nr. 605 din 2 august 2018 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 709 din 14 august 2018

DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE

elementelor însumate ale stemei comunei Belciugatele, județul Călărași

Descrierea stemei

Stema comunei Belciugatele, potrivit anexei nr. 1, se compune dintr-un scut triunghiular albastru cu marginile rotunjite, tăiat de un brâu undat argintiu.

În partea superioară se află doi delfini adosați, stilizați, cu capetele spre flancurile scutului și corpurile curbate în sus, cu cozile recurbate în jos, spre capete, fiecare delfin fiind ornat cu șase inele descrescătoare spre coadă, tangente la un vrej serpentiform; delfinii sunt uniți printr-o traversă ornată central cu nor, iar pe flancuri cu două spirale, mărginită sus de trei capiteluri trapezoidale, cel din mijloc susținând un stâlpișor, totul de argint, asuprit de o cruce treflată de aur.

În vârful scutului se află un mănunchi compus din trei spice de grâu, alternând cu doi știuleți de porumb, dispuse în evantai, totul de aur.

Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificațiile elementelor însumate

Ansamblul statuar cu delfini, traversă și cruce reprezintă valori de patrimoniu, reproducând sculptura catapetesmei bisericii de la Cojești (datată în anul 1752), declarată monument istoric, unic în țară; ornamentele inelate și spiralate fac aluzie la toponimul „belciugatele“.

Brâul undat reprezintă bogăția hidrografică a zonei, cu râuri și bălți abundând în pește.

Mănunchiul de grâu și porumb simbolizează agricultura zonei, iar numărul lor indică cele cinci sate componente ale comunei.

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

HOTĂRÂRE nr. 605 din 2 august 2018 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 709 din 14 august 2018

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice,

Paul Stănescu

București, 2 august 2018.

Nr. 605.

----

HOTĂRÂRE nr. 605 din 2 august 2018 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 709 din 14 august 2018

(1) Se aprobă stema comunei Belciugatele, județul Călărași, prevăzută în anexa nr. 1.

(2) Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei comunei Belciugatele, județul Călărași, sunt prevăzute în anexa nr. 2.

(3) Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →