Legislator Case Law & Legislation
202570 RO

HOTĂRÂRE nr. 89 din 5 iulie 2018 referitoare la propunerea de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului de stabilire a normelor de facilitare a utilizării informațiilor financiare și de alt tip în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a anumitor infracțiuni și de abrogare a Deciziei 2000/642/JAI a Consiliului - COM (2018) 213 final

4 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (4 Articles)

HOTĂRÂRE nr. 89 din 5 iulie 2018 · SENATUL · MONITORUL OFICIAL nr. 592 din 12 iulie 2018

Senatul României

1. Consideră că prezenta propunere de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului de stabilire a normelor de facilitare a utilizării informațiilor financiare și de alt tip în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a anumitor infracțiuni și de abrogare a Deciziei 2000/642/JAI a Consiliului respectă principiile subsidiarității și proporționalității.

2. Notează că temeiul juridic al propunerii se bazează pe articolul 87 din TFUE.

3. Certifică validitatea formei juridice alese, aceea de directivă.

HOTĂRÂRE nr. 89 din 5 iulie 2018 · SENATUL · MONITORUL OFICIAL nr. 592 din 12 iulie 2018

Senatul României

1. Notează obiectivul inițiativei propuse de acordare anumitor autorități competente a accesului direct la registrele centralizate de conturi bancare și la sistemele de extragere a datelor cu scopul îmbunătățirii cooperării și schimbului de informații la nivel național.

2. Susține limitarea la strictul necesar a setului de informații pentru identificarea băncilor în care persoana care face obiectul unei investigații deține conturi bancare.

3. Apreciază prevederile care oferă o serie de garanții pentru protecția vieții private și a datelor cu caracter personal.

HOTĂRÂRE nr. 89 din 5 iulie 2018 · SENATUL · MONITORUL OFICIAL nr. 592 din 12 iulie 2018

În temeiul dispozițiilor art. 67 și art. 148 alin. (2) și (3) din Constituția României, republicată, precum și ale Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,

în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/305 din 21.06.2018,

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 5 iulie 2018, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE SENATULUI,

ADRIAN ȚUȚUIANU

București, 5 iulie 2018.

Nr. 89.

----

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →