HOTĂRÂRE nr. 389 din 31 mai 2018 privind aprobarea stemei comunei Poienarii de Argeș, județul Argeș
Statutory Text (4 Articles)
*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.
STEMA
comunei Poienarii de Argeș, județul Argeș
DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Poienarii de Argeș, județul Argeș
Descrierea stemei
Stema comunei Poienarii de Argeș, potrivit anexei nr. 1, se compune dintr-un scut triunghiular albastru cu marginile rotunjite, tăiat de o fascie, sub formă de zid, compusă din trei rânduri de cărămizi de argint.
În partea superioară se află o ramură de stejar de aur, așezată oblic în bandă, cu două frunze și o ghindă orientate în jos.
În partea inferioară se află un brâu undat de argint.
Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificațiile elementelor însumate
Fascia sub formă de zid sugerează castrul roman ale cărui urme se păstrează în perimetrul localității.
Ramura de stejar reprezintă bogăția silvică a zonei.
Brâul undat reprezintă râul Topolog care străbate teritoriul localității.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
Contrasemnează
Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice,
Paul Stănescu
București, 31 mai 2018.
Nr. 389.
-----
(1) Se aprobă stema comunei Poienarii de Argeș, județul Argeș, prevăzută în anexa nr. 1.
(2) Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei sunt prevăzute în anexa nr. 2.
(3) Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.