ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 188 din 26 noiembrie 1999 privind transferul imobilului situat în București, Bd Unirii nr. 37 - Magazinul Junior - din patrimoniul Societății Comerciale "București" - S.A. în domeniul privat al statului
Statutory Text (5 Articles)
Se mandatează Fondul Proprietății de Stat ca, în calitatea sa de acționar majoritar la Societatea Comercială "București" - S.A., sa convoace adunarea generală extraordinară a acționarilor acestei societăți comerciale, având pe ordinea de zi diminuarea capitalului social al Societății Comerciale "București" - S.A. cu valoarea imobilului situat în București, Bd Unirii nr. 37 - Magazinul Junior.
Fondul Proprietății de Stat va da mandat reprezentanților săi în Adunarea generală a acționarilor Societății Comerciale "București" - S.A. sa aprobe, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, diminuarea capitalului social al acestei societăți comerciale cu valoarea imobilului prevăzut la art. 1, imobil care va trece astfel din patrimoniul Societății Comerciale "București" - S.A. în domeniul privat al statului.
Transmiterea imobilului se va face printr-un protocol de predare-preluare, care va fi încheiat între Societatea Comercială "București" - S.A. și Ministerul Justiției, în calitate de reprezentant al statului.
Se mandatează, de asemenea, Fondul Proprietății de Stat sa îi compenseze la valoarea nominală pe ceilalți acționari ai Societății Comerciale "București" - S.A. cu acțiuni gestionate de acesta la alte societăți comerciale.
În baza art. 114 alin. (4) din Constituția României,
Guvernul României emite următoarea ordonanța de urgență
PRIM-MINISTRU
RADU VASILE
Contrasemnează
p. Ministru de stat,
ministrul justiției,
Gheorghe Mocuta,
secretar de stat
Ministrul finanțelor,
Decebal Traian Remes
Președintele Consiliului
de administrație
al Fondului Proprietății
de Stat,
Radu Sârbu
-----------