HOTĂRÂRE nr. 60 din 7 mai 2018 privind modificarea Regulamentului Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005
Statutory Text (2 Articles)
În temeiul prevederilor art. 64 alin. (1) și ale art. 67 din Constituția României, republicată,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 7 mai 2018, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
ADRIAN ȚUȚUIANU
București, 7 mai 2018.
Nr. 60.
----
Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 25 ianuarie 2018, se modifică după cum urmează:– Articolul 95 va avea următorul cuprins
Articolul 95
(1) Toate proiectele și propunerile legislative se înregistrează la Senat în ordinea primirii lor, se distribuie senatorilor și se publică pe pagina de internet a Senatului.
(2) După înregistrarea la Biroul permanent a propunerii legislative pot deveni inițiatori și alți senatori, cu acordul scris al inițiatorului/inițiatorilor propunerii legislative.