Legislator Case Law & Legislation
198136 RO

RAPORT nr. 200 din 9 ianuarie 2018 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Național Liberal - Filiala Alba

1 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (1 Articles)

RAPORT nr. 200 din 9 ianuarie 2018 · AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 180 din 27 februarie 2018

- extras -

În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2017, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 9.10.2017-27.10.2017 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Național Liberal - Filiala Alba în anii 2015 și 2016, perioada verificată fiind 1.01.2015-31.12.2016.

Constatări

Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că în anul 2015 veniturile Partidului Național Liberal - Filiala Alba au totalizat 318.356,15 lei și au fost obținute din cotizațiile membrilor de partid în sumă de 279.629,00 lei, din donații în sumă de 18.948,00 lei și din contribuții în sumă de 19.779,15 lei. Cheltuielile au fost în sumă de 270.086,57 lei. În anul 2016 veniturile au totalizat 1.047.050,04 lei și au fost obținute din cotizațiile membrilor de partid în sumă de 287.566,00 lei, din donații în sumă de 58.728,00 lei, din contribuții în sumă de 677.300,00 lei și din alte surse de venit în sumă de 23.456,04 lei. Cheltuielile au fost în sumă de 1.083.819,77 lei.

S-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 48 alin. (10) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

București, 9 ianuarie 2018.

Nr. 200.

----

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →