HOTĂRÂRE nr. 936 din 20 decembrie 2017 pentru aprobarea listei cuprinzând categoriile de informații secrete de stat, pe niveluri de secretizare, elaborate sau deținute de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene sau de instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea acestuia, precum și termenele de clasificare aferente
Statutory Text (4 Articles)
Se aprobă lista cuprinzând categoriile de informații secrete de stat, pe niveluri de secretizare, elaborate sau deținute de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene sau de instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea acestuia, precum și termenele de clasificare aferente, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
LISTA
cuprinzând categoriile de informații clasificate secret de stat, pe niveluri de secretizare,
elaborate sau deținute de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene
sau de instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea acestuia,
precum și termene de clasificare aferente
A.
Nr. crt.
Informațiile, datele și documente clasificate secrete de stat, nivel STRICT SECRET
Termenul de clasificare
1.
Planul de pază și apărare a obiectivelor, sectoarelor și locurilor care prezintă importanță deosebită pentru protecția informațiilor clasificate ^1)
50 de ani
2.
Informațiile provenind de la alte autorități sau instituții publice, indiferent de suportul, forma, denumirea sau destinația lor, care conțin informații secrete de stat de nivel strict secret
În conformitate cu termenul stabilit de emitent
3.
Informațiile elaborate, la solicitarea instituțiilor abilitate, de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene sau de instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea acestuia, conform cu domeniul de competență, a căror divulgare neautorizată sau compromitere este de natură să producă daune grave securității naționale, referitoare la situații de urgență, de mobilizare și de conflict armat
50 de ani
4.
Informațiile elaborate, la solicitarea instituțiilor abilitate, de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene sau de instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea acestuia, conform cu domeniul de competență, a căror divulgare neautorizată sau compromitere este de natură să producă daune grave securității naționale, referitoare la domeniul prevenirii și combaterii terorismului
50 de ani
5.
Informațiile elaborate, la solicitarea instituțiilor abilitate, de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene sau de instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea acestuia, conform cu domeniul de competență, a căror divulgare neautorizată sau compromitere este de natură să producă daune grave securității naționale, referitoare la domeniul apărării și/sau siguranței naționale
50 de ani
6.
Documentare, buletine informative, notificări și informări specifice domeniilor de activitate ale ministerului provenind de la autoritățile sau instituțiile cu atribuții în domeniul securității naționale, clasificate la acest nivel de secretizare
În conformitate cu termenul stabilit de emitent
7.
Informațiile clasificate la acest nivel de secretizare al altor state sau organizații internaționale, pentru care statul român și-a asumat obligația de protecție
În conformitate cu termenul stabilit de emitent
8.
Alte informații a căror divulgare neautorizată sau compromitere este de natură să producă daune grave securității naționale
În conformitate cu termenul stabilit de emitent
Notă
^1) Planul de pază și apărare a obiectivelor, sectoarelor și locurilor care prezintă importanță deosebită pentru protecția informațiilor clasificate poate fi încadrat de către instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea ministerului și într-o clasă ori nivel de secretizare mai mic, potrivit celui mai înalt nivel de secretizare a informațiilor protejate, conform prevederilor art. 120 alin. (2) din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, cu modificările și completările ulterioare.
B.
Nr. crt.
Informațiile, datele și documente clasificate secrete de stat, nivel SECRET
Termenul de clasificare
1.
Programul de prevenire și apărare a scurgerii de informații clasificate ^2)
30 de ani
2.
Informațiile provenind de la alte autorități sau instituții publice, indiferent de suportul, forma, denumirea sau destinația lor, care conțin informații secrete de stat de nivel secret
În conformitate cu termenul stabilit de emitent
3.
Informațiile elaborate, la solicitarea instituțiilor abilitate, de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene sau de instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea acestuia, conform cu domeniul de competență, a căror divulgare neautorizată sau compromitere este de natură să producă daune securității naționale, referitoare la situații de urgență, de mobilizare și de conflict armat
30 de ani
4.
Informațiile elaborate, la solicitarea instituțiilor abilitate, de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene sau de instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea acestuia, conform cu domeniul de competență, a căror divulgare neautorizată sau compromitere este de natură să producă daune securității naționale, referitoare la domeniul prevenirii și combaterii terorismului
30 de ani
5.
Informațiile elaborate, la solicitarea instituțiilor abilitate, de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene sau de instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea acestuia, conform cu domeniul de competență, a căror divulgare neautorizată sau compromitere este de natură să producă daune securității naționale, referitoare la domeniul apărării și/sau siguranței naționale
30 de ani
6.
Documentare, buletine informative, notificări și informări specifice domeniilor de activitate ale ministerului provenind de la autoritățile sau instituțiile cu atribuții în domeniul securității naționale, clasificate la acest nivel de secretizare
În conformitate cu termenul stabilit de emitent
7.
Informațiile clasificate la acest nivel de secretizare al altor state sau organizații internaționale, pentru care statul român și-a asumat obligația de protecție
În conformitate cu termenul stabilit de emitent
8.
Alte informații a căror divulgare neautorizată sau compromitere este de natură să producă daune securității naționale
În conformitate cu termenul stabilit de emitent
Notă
^2) Programul de prevenire a scurgerii de informații clasificate poate fi încadrat de către instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea ministerului și într-o clasă ori nivel de secretizare mai mic, în funcție de nivelul maxim de clasificare a informațiilor pe care le cuprinde după completare, conform anexei nr. 10 la Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, cu modificările și completările ulterioare.
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 0609/2015 pentru aprobarea listei cuprinzând categoriile de informații secrete de stat, pe niveluri de secretizare, elaborate sau deținute de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice sau de unitățile care funcționează în subordinea sau sub autoritatea acestuia și termenele de clasificare aferente, precum și Hotărârea Guvernului nr. S-1000/2013 pentru aprobarea listei cuprinzând categoriile de informații secrete de stat, pe niveluri de secretizare, din domeniul de activitate al Ministerului Fondurilor Europene și termenele de menținere a acestora în nivelurile de secretizare, acte normative care nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și ale art. 22 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
MIHAI TUDOSE
Contrasemnează
p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale,
administrației publice și fondurilor europene,
Sirma Caraman,
secretar de stat
Ministrul delegat pentru fonduri europene,
Marius Nica
București, 20 decembrie 2017.
Nr. 936.
-----