Legislator Case Law & Legislation
194544 RO

HOTĂRÂRE nr. 793 din 1 noiembrie 2017 privind exceptarea unilaterală a unor categorii de străini de la obligativitatea obținerii vizei de intrare în România

3 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (3 Articles)

HOTĂRÂRE nr. 793 din 1 noiembrie 2017 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 873 din 7 noiembrie 2017

Sunt exceptați unilateral de la obligativitatea obținerii vizei de intrare în România pentru o ședere neîntreruptă sau mai multe șederi, a căror durată să nu depășească 90 de zile în decursul oricărei perioade de 180 de zile precedente fiecărei zile de ședere pe teritoriul României, cetățenii străini, posesori de documente de călătorie cu copertă roșie sau albastră, eliberate de Organizația Națiunilor Unite, cu excepția celor cu copertă albastră și serie numerică precedată de litera A.

HOTĂRÂRE nr. 793 din 1 noiembrie 2017 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 873 din 7 noiembrie 2017

Prevederile art. 1 sunt aplicabile numai în condițiile prezentării, în fiecare caz în parte, alături de documentul de călătorie, a unui certificat care atestă că titularul călătorește în scop oficial, astfel cum acesta este menționat în Convenția asupra privilegiilor și imunităților Națiunilor Unite, aprobată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 13 februarie 1946, la care România a aderat prin Decretul nr. 201/1956, și în Convenția cu privire la privilegiile și imunitățile instituțiilor specializate, aprobată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 21 noiembrie 1947, la care România a aderat prin Decretul nr. 343/1970.

HOTĂRÂRE nr. 793 din 1 noiembrie 2017 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 873 din 7 noiembrie 2017

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 19 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează

p. Ministrul afacerilor externe,

George Ciamba,

secretar de stat

Ministrul afacerilor interne,

Carmen Daniela Dan

p. Ministrul delegat pentru afaceri europene,

Cristian-Gabriel Winzer,

secretar de stat

București, 1 noiembrie 2017.

Nr. 793.

-----

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →