ANEXĂ din 3 august 2017 privind Lista standardelor române care adoptă standardele europene armonizate referitoare la maşini
Statutory Text (1 Articles)
Notă
Conţinută de Ordinul nr. 1.536 din 3 august 2017 publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 5 septembrie 2017.
ANEXĂ
ANEXĂ: Lista standardelor române care adoptă standardele europene armonizate referitoare la maşini
3
Prezenta listă conţine standardele române care adoptă standarde europene publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria C nr. 183 din 9 Iunie 2017, prin Comunicarea Comisiei Europene în cadrul implementării Directivei 2006/42/CE A Parlamentului European şi a Consiliului din 17 Mai 2006 privind Maşinile şi de modificare a Directivei 95/16/CE (reformare)(Publicarea titlurilor şi a referinţelor standardelor armonizate în temeiul directivei) (2017/C 183/02)
Nr. Crt.
Indicativul standardului românesc
OES1
Indicativul standardului european armonizat
Titlu standardului în limba română
Data primei publicări în Jurnalul Oficial al UE
Indicativul standardului românesc înlocuit
Data încetării prezumţiei de conformitate a standardului european armonizat
înlocuit
Standarde de tip A
Standardele de tip A specifică conceptele de bază, terminologia şi principiile de proiectare aplicabile tuturor categoriilor de echipamente tehnice. Aplicarea exclusivă a acestor standarde, deşi oferă un cadru esenţial pentru punerea în aplicare corectă a Directivei privind echipamentele tehnice, nu este suficientă pentru asigurarea conformităţii cu cerinţele esenţiale de sănătate şi siguranţă din directivă şi, prin urmare, nu conferă o prezumţie totală de conformitate.
1
SR EN ISO 12100:2011
CEN
EN ISO 12100:2010
Securitatea maşinilor. Principii generale de proiectare. Aprecierea riscului şi reducerea riscului
08.04.2011
SR EN ISO 12100- 1:2004;
SR EN ISO 12100- 2:2004;
SR EN ISO 14121- 1:2008
30.11.2013
Standarde de tip B
Standardele de tip B abordează aspecte specifice siguranţei echipamentelor tehnice sau diferite tipuri de protecţie care pot fi utilizate pentru o gamă largă de echipamente tehnice. Aplicarea specificaţiilor standardelor de tip B conferă o prezumţie de conformitate cu cerinţele esenţiale de sănătate şi siguranţă ale Directivei privind echipamentele tehnice la care acestea se referă dacă un standard de tip C sau evaluarea riscurilor de către producător arată că o soluţie tehnică specificată de standardul de tip B este adecvată pentru categoria sau modelul specific de echipament tehnic în cauză. Aplicarea standardelor de tip B care oferă specificaţii pentru componentele de siguranţă care sunt introduse pe piaţă separat conferă o prezumţie de conformitate pentru componentele de
siguranţă în cauză şi pentru cerinţele esenţiale de sănătate şi siguranţă care fac obiectul standardelor.
2
SR EN 349+A1:2008
CEN
EN 349:1993+A1:2008
Securitatea maşinilor. Distanţe minime pentru prevenirea strivirii
părţilor corpului uman
08.09.2009
3
SR EN 547-1+A1:2009
CEN
EN 547-1:1996+A1:2008
Securitatea maşinilor. Dimensiuni ale corpului uman. Partea 1: Principii de determinare a dimensiunilor necesare deschiderilor destinate accesului corpului
operatorului în maşini
08.09.2009
4
SR EN 547-2+A1:2009
CEN
EN 547-2:1996+A1:2008
Securitatea maşinilor. Dimensiuni ale corpului uman. Partea 2: Principii de determinare a dimensiunilor necesare
deschiderilor de acces
08.09.2009
5
SR EN 547-3+A1:2009
CEN
EN 547-3:1996+A1:2008
Securitatea maşinilor. Dimensiuni ale corpului uman. Partea 3: Date
antropometrice
08.09.2009
6
SR EN 574+A1:2008
CEN
EN 574:1996+A1:2008
Securitatea maşinilor. Dispozitive de comanda bimanuală. Aspecte funcţionale. Principii de
proiectare
08.09.2009
7
SR EN 614-1+A1:2009
CEN
EN 614-1:2006+A1:2009
Securitatea maşinilor. Principii ergonomice de proiectare. Partea 1: Terminologie şi principii
generale
08.09.2009
8
SR EN 614-2+A1:2009
CEN
EN 614-2:2000+A1:2008
Securitatea maşinilor. Principii ergonomice de proiectare. Partea 2: Interacţiuni între proiectarea maşinilor şi a
sarcinilor de muncă
08.09.2009
9
SR EN 842+A1:2009
CEN
EN 842:1996+A1:2008
Securitatea maşinilor. Semnale vizuale de pericol. Cerinţe generale,
proiectare şi încercări
08.09.2009
4
10
SR EN 894-1+A1:2009
CEN
EN 894-1:1997+A1:2008
Securitatea maşinilor. Cerinţe ergonomice de proiectare a surselor de informaţii şi a organelor de comandă. Partea 1: Principii generale ale interacţiunilor dintre operatorul uman, sursele de informaţii şi organele
de comandă
08.09.2009
11
SR EN 894-2+A1:2009
CEN
EN 894-2:1997+A1:2008
Securitatea maşinilor. Cerinţe ergonomice de proiectare a surselor de informaţii şi a organelor de comandă. Partea 2
Surse de informaţii
08.09.2009
12
SR EN 894-3+A1:2009
CEN
EN 894-3:2000+A1:2008
Securitatea maşinilor. Cerinţe ergonomice de proiectare a surselor de informaţii şi a organelor de comandă. Partea 3
Organe de comandă
08.09.2009
13
SR EN 894-4:2010
CEN
EN 894-4:2010
Securitatea maşinilor. Cerinţe ergonomice de proiectare a surselor de informaţii şi a organelor de comandă. Partea 4: Amplasarea şi aranjarea surselor de informaţii şi
a organelor de comandă
20.10.2010
14
SR EN 981+A1:2009
CEN
EN 981:1996+A1:2008
Securitatea maşinilor. Sistem de semnale acustice şi vizuale de
pericol şi de informare
08.09.2009
15
SR EN 1005-1+A1:2009
CEN
EN 1005-1:2001+A1:2008
Securitatea maşinilor. Performanţa fizică umană. Partea 1
Termeni şi definiţii
08.09.2009
5
16
SR EN 1005-2+A1:2009
CEN
EN 1005-2:2003+A1:2008
Securitatea maşinilor. Performanţa fizică umană. Partea 2: Manipularea manuală a maşinilor şi a părţilor componente ale
maşinilor
08.09.2009
17
SR EN 1005-3+A1:2009
CEN
EN 1005-3:2002+A1:2008
Securitatea maşinilor. Performanţa fizică umană. Partea 3: Limite de forţe recomandate pentru utilizarea
maşinilor
08.09.2009
18
SR EN 1005-4+A1:2009
CEN
EN 1005-4:2005+A1:2008
Securitatea maşinilor. Performanţa fizică umană. Partea 4: Evaluarea poziţiilor de lucru şi a mişcărilor în
relaţie cu maşinile
08.09.2009
19
SR EN 1032+A1:2009
CEN
EN 1032:2003+A1:2008
Vibraţii mecanice. Încercarea maşinilor mobile pentru determinarea valorii emisiei de vibraţii
08.09.2009
20
SR EN 1037+A1:2008
CEN
EN 1037:1995+A1:2008
Securitatea maşinilor.
Prevenirea pornirii neaşteptate
08.09.2009
21
SR EN 1093-1:2009
CEN
EN 1093-1:2008
Securitatea maşinilor. Evaluarea emisiei de substanţe periculoase transportate de aer.
Partea 1: Alegerea
metodelor de încercare
08.09.2009
22
SR EN 1093-2+A1:2008
CEN
EN 1093-2:2006+A1:2008
Securitatea maşinilor. Evaluarea emisiei de substanţe periculoase transportate de aer.
Partea 2: Metoda cu gaz
trasor pentru evaluarea
08.09.2009
6
debitului de emisie a unui poluant dat
23
SR EN 1093-3+A1:2008
CEN
EN 1093-3:2006+A1:2008
Securitatea maşinilor. Evaluarea emisiei de substanţe periculoase transportate de aer.
Partea 3: Metodă de măsurare pe stand a debitului de emisie al
unui poluant dat
08.09.2009
24
SR EN 1093-4+A1:2008
CEN
EN 1093-4:1996+A1:2008
Securitatea maşinilor. Evaluarea emisiei de substanţe periculoase transportate de aer.
Partea 4: Eficienţa captării unui sistem de aspiraţie. Metoda cu
trasor
08.09.2009
25
SR EN 1093-6+A1:2008
CEN
EN 1093-6:1998+A1:2008
Securitatea maşinilor. Evaluarea emisiei de substanţe periculoase transportate de aer.
Partea 6: Eficienţa separării masice,
evacuare liberă
08.09.2009
26
SR EN 1093-7+A1:2008
CEN
EN 1093-7:1998+A1:2008
Securitatea maşinilor. Evaluarea emisiei de substanţe periculoase transportate de aer.
Partea 7: Eficienţa separării masice, ieşire
racordată
08.09.2009
27
SR EN 1093-8+A1:2008
CEN
EN 1093-8:1998+A1:2008
Securitatea maşinilor. Evaluarea emisiei de substanţe periculoase transportate de aer.
Partea 8: Concentraţia
poluantului, metoda de încercare pe stand
08.09.2009
7
28
SR EN 1093-9+A1:2008
CEN
EN 1093-9:1998+A1:2008
Securitatea maşinilor. Evaluarea emisiei de substanţe periculoase transportate de aer.
Partea 9: Concentraţia poluantului, metoda de măsurare în încăperea de
încercare
08.09.2009
29
SR EN 1093-11+A1:2008
CEN
EN 1093-11:2001+A1:2008
Securitatea maşinilor. Evaluarea emisiei de substanţe periculoase transportate de aer.
Partea 11: Indice de
decontaminare
08.09.2009
30
SR EN 1127-1:2011
CEN
EN 1127-1:2011
Atmosfere explozive. Prevenirea şi protecţia la explozii. Partea 1: Concepte fundamentale
şi metodologie
18.11.2011
SR EN 1127-
1:2008
31.07.2014
31
SR EN 1127-2:2014
CEN
EN 1127-2:2014
Atmosfere explozive. Prevenirea şi protecţia la explozie. Partea 2: Concepte fundamentale şi metodologie pentru
minerit
13.02.2015
SR EN 1127- 2+A1:2008
13.02.2015
32
SR EN 1299+A1:2009
CEN
EN 1299:1997+A1:2008
Vibraţii şi şocuri mecanice. Izolarea maşinilor împotriva vibraţiilor. Informaţii privind realizarea izolării
sursei
08.09.2009
33
SR EN 1837+A1:2010
CEN
EN 1837:1999+A1:2009
Securitatea maşinilor.
Iluminatul integrat al maşinilor
18.12.2009
34
SR EN ISO 3741:2011
CEN
EN ISO 3741:2010
Acustică. Determinarea nivelurilor de putere acustică şi a nivelurilor de energie acustică ale
surselor de zgomot
08.04.2011
SR EN ISO 3741:2009
30.04.2011
8
utilizând presiunea acustică. Metode exacte în camere de reverberaţie pentru încercări
35
SR EN ISO 3743-1:2011
CEN
EN ISO 3743-1:2010
Acustică. Determinarea nivelurilor de putere acustică şi a nivelurilor de energie acustică ale surselor de zgomot utilizând presiunea acustică. Metode tehnice în câmpuri reverberante aplicabile surselor mici transportabile. Partea 1: Metoda comparaţiei în camere de încercare cu
pereţi duri
08.04.2011
SR EN ISO 3743- 1:2009
30.04.2011
36
SR EN ISO 3743-2:2009
CEN
EN ISO 3743-2:2009
Acustică. Determinarea nivelurilor de putere acustică emise de sursele de zgomot. Metode tehnice în câmp reverberant aplicabile surselor mici transportabile. Partea 2: Metode în camere de
reverberaţie speciale
18.12.2009
37
SR EN ISO 3744:2011
CEN
EN ISO 3744:2010
Acustică. Determinarea nivelurilor de putere acustică şi a nivelurilor de energie acustică ale surselor de zgomot utilizând presiunea acustică. Metode tehnice în condiţii apropiate de cele ale unui câmp liber deasupra unui plan
reflectant
08.04.2011
SR EN ISO 3744:2009
30.04.2011
9
38
SR EN ISO 3745:2012
CEN
EN ISO 3745:2012
Acustică. Determinarea nivelurilor de putere acustică şi a nivelurilor de energie acustică ale surselor de zgomot utilizând presiunea acustică. Metode exacte pentru camere anecoice
şi camere semianecoice
05.06.2012
SR EN ISO 3745:2009
30.09.2012
39
SR EN ISO 3746:2011
CEN
EN ISO 3746:2010
Acustică. Determinarea nivelurilor de putere acustică şi a nivelurilor de energie acustică ale surselor de zgomot utilizând presiunea acustică. Metodă de control care utilizează o suprafaţă de măsurare înconjurătoare, deasupra
unui plan reflectant
08.04.2011
SR EN ISO 3746:2009
30.06.2011
40
SR EN ISO 3747:2011
CEN
EN ISO 3747:2010
Acustică. Determinarea nivelurilor de putere acustică şi a nivelurilor de energie acustică ale surselor de zgomot utilizând presiunea acustică. Metode tehnice/de control pentru utilizare in situ într-un
mediu reverberant
08.04.2011
SR EN ISO 3747:2010
30.06.2011
41
SR EN ISO 4413:2011
CEN
EN ISO 4413:2010
Acţionări hidraulice. Reguli generale şi cerinţe de securitate pentru sisteme şi componentele
lor
08.04.2011
SR EN 982+A1:2009
30.11.2011
42
SR EN ISO 4414:2011
CEN
EN ISO 4414:2010
Acţionări pneumatice. Reguli generale şi cerinţe de securitate pentru
sisteme şi componentele
08.04.2011
SR EN 983+A1:2009
30.11.2011
10
lor
43
SR EN ISO 4871:2010
CEN
EN ISO 4871:2009
Acustică. Declararea şi verificarea valorilor emisiei de zgomot a maşinilor şi
echipamentelor
18.12.2009
44
SR EN ISO 5136:2010
CEN
EN ISO 5136:2009
Acustică. Determinarea puterii acustice radiate într-o conductă de ventilatoare şi alte dispozitive de circulare a aerului. Metoda în
conductă
18.12.2009
45
SR EN ISO 7235:2010
CEN
EN ISO 7235:2009
Acustică. Proceduri de măsurare în laborator a atenuatoarelor de zgomot în conductă şi a unităţilor terminale. Pierdere prin inserţie, zgomot de curgere şi pierdere de
presiune totală
18.12.2009
46
SR EN ISO 7731:2009
CEN
EN ISO 7731:2008
Ergonomie. Semnale de pericol pentru locurile publice şi locurile de muncă. Semnale acustice
de pericol
08.09.2009
47
SR EN ISO 9614-1:2010
CEN
EN ISO 9614-1:2009
Acustică. Determinarea nivelurilor de putere acustică a surselor de zgomot utilizând intensitatea acustică.
Partea 1: Măsurarea în
puncte discrete
18.12.2009
48
SR EN ISO 9614-3:2010
CEN
EN ISO 9614-3:2009
Acustică. Determinarea nivelurilor de putere acustică a surselor de zgomot utilizând intensitatea acustică.
Partea 3: Metodă exactă
18.12.2009
11
pentru măsurare prin
baleiere
49
SR EN ISO 11145:2016
CEN
EN ISO 11145:2016
Optică şi fotonică. Laseri
şi echipamente cu laseri. Vocabular şi simboluri
09.09.2016
SR EN ISO 11145:2008
30.09.2016
50
SR EN ISO 11161:2007
CEN
EN ISO 11161:2007
Securitatea maşinilor. Sisteme integrate de fabricaţie. Cerinţe de
bază
26.05.2010
51
SR EN ISO 11161:2007/A1:2010
CEN
EN ISO 11161:2007/A1:2010
Securitatea maşinilor. Sisteme integrate de fabricaţie. Cerinţe de
bază
26.05.2010
Nota 3
30.09.2010
52
SR EN ISO 11200:2014
CEN
EN ISO 11200:2014
Acustică. Zgomotul emis de maşini şi echipamente. Ghid de utilizare a standardelor de bază pentru determinarea nivelurilor de presiune acustică a emisiei la locul de muncă şi în alte poziţii
precizate
13.02.2015
SR EN ISO 11200:2010
13.02.2015
53
SR EN ISO 11201[2010]:2010
CEN
EN ISO 11201:2010
Acustică. Zgomotul emis de maşini şi echipamente Determinarea nivelurilor de presiune acustică ale emisiei la locul de muncă şi în alte poziţii precizate, în condiţii apropiate de cele ale unui câmp liber deasupra unui plan reflectant, cu corecţii de mediu
neglijabile
20.10.2010
SR EN ISO 11201[2009]:2010
30.11.2010
12
54
SR EN ISO 11202[2010]:2010
CEN
EN ISO 11202:2010
Acustică. Zgomotul emis de maşini şi echipamente Determinarea nivelurilor de presiune acustică ale emisiei la locul de muncă şi în alte poziţii precizate, aplicând corecţii de mediu
aproximative
20.10.2010
SR EN ISO 11202[2009]:2010
30.11.2010
55
SR EN ISO 11203:2010
CEN
EN ISO 11203:2009
Acustică. Zgomotul emis de maşini şi echipamente.
Determinarea nivelurilor de presiune acustică ale emisiei la locul de muncă şi în alte poziţii precizate din nivelul de
putere acustică
18.12.2009
56
SR EN ISO 11204[2010]:2010
CEN
EN ISO 11204:2010
Acustică. Zgomotul emis de maşini şi echipamente.
Determinarea nivelurilor de presiune acustică ale emisiei la locul de muncă şi în alte poziţii precizate, aplicând
corecţii de mediu exacte
20.10.2010
SR EN ISO 11204[2009]:2010
30.11.2010
57
SR EN ISO 11205:2010
CEN
EN ISO 11205:2009
Acustică. Zgomot emis de maşini şi echipamente. Metodă tehnică de determinare a nivelurilor de presiune acustică ale emisiei in situ la locul de muncă şi alte poziţii precizate, utilizând intensitatea
acustică
18.12.2009
13
58
SR EN ISO 11546-1:2010
CEN
EN ISO 11546-1:2009
Acustică. Determinarea performanţelor de izolare acustică ale carcaselor.
Partea 1: Măsurări în
condiţii de laborator (pentru declarare)
18.12.2009
59
SR EN ISO 11546-2:2010
CEN
EN ISO 11546-2:2009
Acustică. Determinarea performanţelor de izolare acustică ale carcaselor.
Partea 2: Măsurări in situ
(pentru acceptare şi verificare)
18.12.2009
60
SR EN ISO 11554:2008
CEN
EN ISO 11554:2008
Optică şi fotonică. Laseri şi echipamente asociate laserilor. Metode de verificare a puterii, energiei şi caracteristicilor temporale ale
fasciculului laser
08.09.2009
61
SR EN ISO 11688-1:2010
CEN
EN ISO 11688-1:2009
Acustică. Recomandări practice pentru proiectarea maşinilor şi echipamentelor cu zgomot redus. Partea 1
Planificare
18.12.2009
62
SR EN ISO 11691:2010
CEN
EN ISO 11691:2009
Acustică. Măsurarea pierderii prin inserţie a atenuatoarelor de zgomot în conducte, în absenţa curgerii fluidului.
Metodă de control în
laborator
18.12.2009
63
SR EN ISO 11957:2010
CEN
EN ISO 11957:2009
Acustică. Determinarea performanţei de izolare acustică a cabinelor.
Măsurări în laborator şi
in situ
18.12.2009
14
64
SR EN 12198-1+A1:2009
CEN
EN 12198-1:2000+A1:2008
Securitatea maşinilor. Aprecierea şi reducerea riscurilor datorate radiaţiilor emise de maşini. Partea 1
Principii generale
08.09.2009
65
SR EN 12198-2+A1:2009
CEN
EN 12198-2:2002+A1:2008
Securitatea maşinilor. Aprecierea şi reducerea riscurilor datorate radiaţiilor emise de maşini. Partea 2: Proceduri de măsurare a
emisiilor de radiaţii
08.09.2009
66
SR EN 12198-3+A1:2009
CEN
EN 12198-3:2002+A1:2008
Securitatea maşinilor. Aprecierea şi reducerea riscurilor datorate radiaţiilor emise de maşini. Partea 3: Reducerea radiaţiilor prin atenuare sau
ecranare
08.09.2009
67
SR EN 12254:2010
CEN
EN 12254:2010
Ecrane pentru locuri de muncă cu laseri. Cerinţe şi încercări de securitate
26.05.2010
SR EN 12254+A2:2008
30.09.2010
68
SR EN 12254:2010/AC:2012
CEN
EN 12254:2010/AC:2011
Ecrane pentru locuri de
muncă cu laseri. Cerinţe şi încercări de securitate
69
SR EN 12786:2013
CEN
EN 12786:2013
Securitatea maşinilor. Cerinţe pentru elaborarea articolelor de vibraţii din
standardele de securitate
28.11.2013
70
SR EN 13490+A1:2009
CEN
EN 13490:2001+A1:2008
Vibraţii mecanice. Autovehicule industriale. Evaluarea în laborator şi specificarea vibraţiilor transmise operatorului
prin scaun
08.09.2009
15
71
SR EN ISO 13732-1:2009
CEN
EN ISO 13732-1:2008
Ergonomia ambianţelor termice. Metode de evaluare a răspunsului uman la contactul cu suprafeţele. Partea 1
Suprafeţe fierbinţi
08.09.2009
72
SR EN ISO 13732-3:2009
CEN
EN ISO 13732-3:2008
Ergonomia ambianţelor termice. Metode de evaluare a răspunsului uman la contactul cu suprafeţele. Partea 3
Suprafeţe reci
08.09.2009
73
SR EN ISO 13753:2008
CEN
EN ISO 13753:2008
Vibraţii şi şocuri mecanice. Vibraţii mână braţ. Metodă de măsurare a factorului de transmitere a vibraţiilor pentru materialele elastice solicitate de
sistemul mână braţ
08.09.2009
74
SR EN ISO 13849-1:2016
CEN
EN ISO 13849-1:2015
Securitatea maşinilor. Părţi referitoare la securitate ale sistemelor de comandă. Partea 1: Principii generale de
proiectare
13.05.2016
SR EN ISO 13849- 1:2008
30.06.2016
75
SR EN ISO 13849-2:2013
CEN
EN ISO 13849-2:2012
Securitatea maşinilor. Părţi referitoare la securitate ale sistemelor de comandă. Partea 2
Validare
05.04.2013
SR EN ISO 13849- 2:2008
30.04.2013
76
SR EN ISO 13850:2016
CEN
EN ISO 13850:2015
Securitatea maşinilor. Oprire de urgenţă.
Principii de proiectare
13.05.2016
SR EN ISO 13850:2008
31.05.2016
77
SR EN ISO 13855:2010
CEN
EN ISO 13855:2010
Securitatea maşinilor. Poziţionarea mijloacelor de protecţie în raport cu viteza de apropiere a
părţilor corpului
20.10.2010
SR EN 999+A1:2008
30.11.2010
16
78
SR EN ISO 13856-1:2013
CEN
EN ISO 13856-1:2013
Securitatea maşinilor. Dispozitive de protecţie sensibile la presiune.
Partea 1: Principii generale pentru proiectarea şi încercarea covoarelor şi pardoselilor sensibile la
presiune
28.11.2013
SR EN 1760- 1+A1:2009
28.11.2013
79
SR EN ISO 13856-2:2013
CEN
EN ISO 13856-2:2013
Securitatea maşinilor. Dispozitive de protecţie sensibile la presiune.
Partea 2: Principii generale pentru proiectarea şi încercarea muchiilor şi barelor
sensibile la presiune
28.11.2013
SR EN 1760- 2+A1:2009
28.11.2013
80
SR EN ISO 13856-3:2013
CEN
EN ISO 13856-3:2013
Securitatea maşinilor. Dispozitive de protecţie sensibile la presiune.
Partea 3: Principii generale pentru proiectarea şi încercarea paraşocurilor, plăcilor, cablurilor şi dispozitivelor similare,
sensibile la presiune
28.11.2013
SR EN 1760- 3+A1:2009
31.01.2014
81
SR EN ISO 13857:2008
CEN
EN ISO 13857:2008
Securitatea maşinilor. Distanţe de securitate pentru prevenirea pătrunderii membrelor superioare şi inferioare
în zonele periculoase
08.09.2009
82
SR EN ISO 14119:2014
CEN
EN ISO 14119:2013
Securitatea maşinilor. Dispozitive de interblocare asociate cu protectori. Principii de
proiectare şi alegere
11.04.2014
SR EN 1088+A2:2008
30.04.2015
17
83
SR EN ISO 14120:2016
CEN
EN ISO 14120:2015
Securitatea maşinilor. Protectori. Cerinţe generale pentru proiectarea şi construcţia protectorilor ficşi şi
mobili
13.05.2016
SR EN 953+A1:2009
31.05.2016
84
SR EN ISO 14122-1:2016
CEN
EN ISO 14122-1:2016
Securitatea maşinilor. Mijloace permanente de acces la maşini. Partea 1: Alegerea mijloacelor fixe de acces între două
niveluri
09.09.2016
SR EN ISO 14122- 1:2002
31.12.2016
85
SR EN ISO 14122-2:2016
CEN
EN ISO 14122-2:2016
Securitatea maşinilor. Mijloace permanente de acces la maşini. Partea 2: Platforme de lucru şi
pasarele
09.09.2016
SR EN ISO 14122- 2:2002
31.12.2016
86
SR EN ISO 14122-3:2016
CEN
EN ISO 14122-3:2016
Securitatea maşinilor. Mijloace permanente de acces la maşini. Partea 3: Scări pentru construcţii civile, scări industriale şi
balustrade
09.09.2016
SR EN ISO 14122- 3:2001
31.12.2016
87
SR EN ISO 14122-4:2016
CEN
EN ISO 14122-4:2016
Securitatea maşinilor. Mijloace permanente de acces la maşini. Partea 4
Scări rapide fixe
09.09.2016
SR EN ISO 14122- 4:2005
31.12.2016
88
SR EN ISO 14123-1:2016
CEN
EN ISO 14123-1:2015
Securitatea maşinilor. Reducerea riscurilor pentru sănătate datorate substanţelor periculoase emise de maşini. Partea 1: Principii şi condiţii tehnice pentru
producătorii de maşini
13.05.2016
SR EN 626- 1+A1:2008
31.05.2016
18
89
SR EN ISO 14123-2:2016
CEN
EN ISO 14123-2:2015
Securitatea maşinilor. Reducerea riscurilor pentru sănătate la substanţele periculoase emise de maşini. Partea 2: Metodologie care să conducă la proceduri de
verificare
13.05.2016
SR EN 626- 2+A1:2008
30.06.2016
90
SR EN ISO 14159:2008
CEN
EN ISO 14159:2008
Securitatea maşinilor. Cerinţe de igienă pentru
proiectarea maşinilor
08.09.2009
91
SR EN ISO 14738:2009
CEN
EN ISO 14738:2008
Securitatea maşinilor. Cerinţe antropometrice pentru proiectarea poziţiilor de lucru la
maşini
08.09.2009
92
SR EN ISO 15536-1:2009
CEN
EN ISO 15536-1:2008
Ergonomie. Manechine informatizate şi şabloane ale corpului uman.
Partea 1: Cerinţe
generale
08.09.2009
93
SR EN 15967:2012
CEN
EN 15967:2011
Determinarea presiunii maxime de explozie şi a vitezei maxime de creştere a presiunii
gazelor şi vaporilor
18.11.2011
94
SR EN 16590-1:2014
CEN
EN 16590-1:2014
Tractoare şi maşini agricole şi forestiere. Părţi componente ale sistemelor de comandă referitoare la securitate. Partea 1: Principii generale pentru
proiectare şi dezvoltare
13.02.2015
95
SR EN 16590-2:2014
CEN
EN 16590-2:2014
Tractoare şi maşini agricole şi forestiere. Părţi componente ale sistemelor de comandă
referitoare la securitate.
13.02.2015
19
Partea 2: Faza de concepţie
96
SR EN ISO 19353:2016
CEN
EN ISO 19353:2016
Securitatea maşinilor.
Prevenirea şi protecţia împotriva incendiului
09.09.2016
SR EN 13478+A1:2008
31.07.2016
97
SR EN ISO 20643:2008
CEN
EN ISO 20643:2008
Vibraţii mecanice. Maşini ţinute în mână şi ghidate cu mâna.
Principii pentru evaluarea emisiei de
vibraţii
08.09.2009
98
SR EN ISO 20643:2008/A1:2012
CEN
EN ISO 20643:2008/A1:2012
Vibraţii mecanice. Maşini ţinute în mână şi ghidate cu mâna.
Principii pentru evaluarea emisiei de vibraţii. Amendament 1: Poziţiile
accelerometrului
15.11.2012
Nota 3
31.01.2013
Standarde de tip C
Standardele de tip C oferă specificaţii pentru o categorie dată de echipamente tehnice. Diferitele tipuri de echipamente tehnice aparţinând categoriei care face obiectul unui standard de tip C au o destinaţie asemănătoare şi prezintă riscuri similare. Standardele de tip C se pot referi la standarde de tip A sau B, indicând care dintre specificaţiile standardelor de tip A sau B se aplică categoriei de echipamente tehnice în cauză. Atunci când, pentru un anumit aspect al siguranţei echipamentelor tehnice, un standard de tip C se îndepărtează de specificaţiile unui standard de tip A sau B, specificaţiile standardului de tip C au întâietate faţă de specificaţiile standardului de tip A sau B. Aplicarea specificaţiilor unui standard de tip C pe baza evaluării riscurilor de către producător conferă o prezumţie de conformitate cu cerinţele esenţiale de sănătate şi siguranţă ale Directivei privind echipamentele tehnice care fac obiectul standardului. Anumite standarde de tip C se compun din mai multe părţi, partea 1 a standardului oferind specificaţii generale aplicabile unei familii de echipamente tehnice, în timp ce alte părţi ale standardului precizează specificaţiile anumitor categorii de echipamente tehnice care aparţin familiei, completând sau modificând specificaţiile generale din partea 1. În cazul standardelor de tip C organizate în acest mod, prezumţia de conformitate cu cerinţele esenţiale de sănătate şi siguranţă ale Directivei privind echipamentele tehnice este conferită prin aplicarea părţii generale 1 a standardului
împreună cu partea specifică corespunzătoare a standardului.
99
SR EN 81-3+A1:2008
CEN
EN 81-3:2000+A1:2008
Reguli de securitate pentru execuţia şi montarea ascensoarelor. Partea 3: Ascensoare mici de materiale
electrice şi hidraulice
08.09.2009
20
100
SR EN 81- 3+A1:2008/AC:2009
CEN
EN 81- 3:2000+A1:2008/AC:2009
Reguli de securitate pentru execuţia şi montarea ascensoarelor. Partea 3: Ascensoare mici de materiale
electrice şi hidraulice
101
SR EN 81-31:2010
CEN
EN 81-31:2010
Reguli de securitate pentru execuţia şi montarea ascensoarelor. Ascensoare de materiale. Partea 31: Ascensoare pentru materiale
accesibile
20.10.2010
102
SR EN 81-40:2009
CEN
EN 81-40:2008
Reguli de securitate pentru execuţia şi montarea ascensoarelor. Ascensoare speciale de persoane şi de materiale. Partea 40: Ascensoare pentru scări şi platforme de ridicare înclinate pentru persoane cu
dizabilităţi de mişcare
08.09.2009
103
SR EN 81-41:2011
CEN
EN 81-41:2010
Reguli de securitate pentru execuţia şi montarea ascensoarelor. Ascensoare speciale de persoane şi de materiale. Partea 41: Platforme de ridicare pentru utilizarea de persoane cu
mobilitate redusă
08.04.2011
104
SR EN 81-43:2009
CEN
EN 81-43:2009
Reguli de securitate pentru execuţia şi montarea ascensoarelor. Ascensoare speciale de persoane şi de materiale. Partea 43: Ascensoare
pentru instalaţii de
08.09.2009
21
ridicat
105
SR EN 115-1+A1:2010
CEN
EN 115-1:2008+A1:2010
Securitatea scărilor şi trotuarelor rulante.
Partea 1: Construcţie şi
montare
26.05.2010
SR EN 115-1:2008
30.09.2010
106
SR EN 201:2010
CEN
EN 201:2009
Maşini pentru cauciuc şi materiale plastice.
Maşini de modelat prin injecţie. Cerinţe de
securitate
18.12.2009
107
SR EN 267+A1:2012
CEN
EN 267:2009+A1:2011
Arzătoare automate cu
tiraj forţat care utilizează combustibili lichizi
18.11.2011
SR EN 267:2010
29.02.2012
108
SR EN 280+A1:2016
CEN
EN 280:2013+A1:2015
Platforme mobile pentru ridicarea persoanelor.
Calcule de proiectare. Condiţii de stabilitate. Construcţie. Securitate.
Examinări şi încercări
14.01.2016
SR EN 280:2013
28.02.2017
109
SR EN 289:2014
CEN
EN 289:2014
Maşini pentru materiale plastice şi cauciuc.
Maşini de formare prin compresiune şi maşini de formare prin transfer.
Cerinţe de securitate
13.02.2015
SR EN 289+A1:2008
13.02.2015
110
SR EN 303-5:2012
CEN
EN 303-5:2012
Cazane de încălzit. Partea 5: Cazane speciale care utilizează combustibili solizi, cu încărcare manuală şi automată, cu puterea utilă mai mică sau egală cu 500 kW. Terminologie, cerinţe,
încercare şi marcare
24.08.2012
111
SR EN 378-2:2017
CEN
EN 378-2:2016
Sisteme de răcire şi pompe de căldură. Condiţii de securitate şi
de mediu. Partea 2
09.06.2017
SR EN 378- 2+A2:2012
30.11.2017
22
Proiectare, execuţie, încercări, marcare şi documentaţie
112
SR EN 415-1:2014
CEN
EN 415-1:2014
Securitatea maşinilor de ambalat. Partea 1: Terminologia şi clasificarea maşinilor de ambalat şi a
echipamentului asociat
14.01.2016
SR EN 415- 1+A1:2009
29.02.2016
113
SR EN 415-3+A1:2010
CEN
EN 415-3:1999+A1:2009
Securitatea maşinilor de ambalat. Partea 3: Maşini de format,
umplut şi închis
18.12.2009
114
SR EN 415-5+A1:2010
CEN
EN 415-5:2006+A1:2009
Securitatea maşinilor de ambalat. Partea 5
Maşini de împachetat
18.12.2009
115
SR EN 415-6:2013
CEN
EN 415-6:2013
Securitatea maşinilor de ambalat. Partea 6: Maşini de împachetat
paleţi
28.11.2013
SR EN 415- 6+A1:2010
30.11.2013
116
SR EN 415-7+A1:2008
CEN
EN 415-7:2006+A1:2008
Securitatea maşinilor de ambalat. Partea 7: Maşini de grupat şi de
ambalat secundare
08.09.2009
117
SR EN 415-8:2008
CEN
EN 415-8:2008
Securitatea maşinilor de ambalat. Partea 8: Maşini de închis cu
cleme
08.09.2009
118
SR EN 415-9:2010
CEN
EN 415-9:2009
Securitatea maşinilor de ambalat. Partea 9: Metode de măsurare a zgomotului pentru maşini de împachetat, linii de împachetat şi echipamente asociate.
Categorie de exactitate 2
şi 3
18.12.2009
119
SR EN 415-10:2014
CEN
EN 415-10:2014
Securitatea maşinilor de
ambalat. Partea 10
11.07.2014
23
Cerinţe generale
120
SR EN 422:2009
CEN
EN 422:2009
Maşini pentru materiale plastice şi cauciuc.
Maşini de modelat prin
suflare. Cerinţe de securitate
08.09.2009
121
SR EN 453:2015
CEN
EN 453:2014
Maşini pentru industria alimentară. Malaxoare pentru aluat. Cerinţe de securitate şi igienă
14.01.2016
SR EN 453+A1:2010
29.02.2016
122
SR EN 454:2015
CEN
EN 454:2014
Maşini pentru industria alimentară. Mixere planetare. Cerinţe de
securitate şi igienă
14.01.2016
SR EN 454+A1:2010
29.02.2016
123
SR EN 474-1+A4:2014
CEN
EN 474-1:2006+A4:2013
Maşini de terasament. Securitate. Partea 1: Cerinţe generale
28.11.2013
SR EN 474- 1+A3:2013
28.11.2013
124
SR EN 474- 1+A4:2014/AC:2014
CEN
EN 474- 1:2006+A4:2013/AC:2014
Maşini de terasament. Securitate. Partea 1
Cerinţe generale
Avertizare: Prezenta publicare nu priveşte clauza 5.8.1. Vizibilitatea - câmpul vizual al operatorului din acest standard, a cărei aplicare nu conferă o prezumţie de conformitate cu cerinţele esenţiale de sănătate şi siguranţă prevăzute la secţiunile 1.2.2 şi 3.2.1 din anexa I la Directiva 2006/42/CE.
125
SR EN 474-2+A1:2009
CEN
EN 474-2:2006+A1:2008
Maşini de terasament. Securitate. Partea 2
Cerinţe pentru buldozere
08.09.2009
126
SR EN 474-3+A1:2009
CEN
EN 474-3:2006+A1:2009
Maşini de terasament. Securitate. Partea 3: Cerinţe pentru
încărcătoare
08.09.2009
127
SR EN 474-4+A2:2012
CEN
EN 474-4:2006+A2:2012
Maşini de terasament. Securitate. Partea 4: Cerinţe pentru
încărcătoare-excavatoare
23.03.2012
128
SR EN 474-5+A3:2013
CEN
EN 474-5:2006+A3:2013
Maşini de terasament. Securitate. Partea 5: Cerinţe pentru
excavatoare hidraulice
28.11.2013
SR EN 474- 5+A2:2012
31.01.2014
129
SR EN 474-6+A1:2009
CEN
EN 474-6:2006+A1:2009
Maşini de terasament.
08.09.2009
24
Securitate. Partea 6
Cerinţe pentru dumpere
130
SR EN 474-7+A1:2009
CEN
EN 474-7:2006+A1:2009
Maşini de terasament.
Securitate. Partea 7: Cerinţe pentru screpere
08.09.2009
131
SR EN 474-8+A1:2009
CEN
EN 474-8:2006+A1:2009
Maşini de terasament. Securitate. Partea 8
Cerinţe pentru gredere
08.09.2009
132
SR EN 474-9+A1:2009
CEN
EN 474-9:2006+A1:2009
Maşini de terasament. Securitate. Partea 9: Cerinţe pentru pozatoare
de conducte
08.09.2009
133
SR EN 474-10+A1:2009
CEN
EN 474-10:2006+A1:2009
Maşini de terasament. Securitate. Partea 10: Cerinţe pentru săpătoare
de şanţuri
08.09.2009
134
SR EN 474-11+A1:2009
CEN
EN 474-11:2006+A1:2008
Maşini de terasament. Securitate. Partea 11: Cerinţe pentru compactoare de pământ
şi deşeuri
08.09.2009
135
SR EN 474-12+A1:2009
CEN
EN 474-12:2006+A1:2008
Maşini de terasament. Securitate. Partea 12: Cerinţe pentru
excavatoarele cu cablu
08.09.2009
136
SR EN 500-1+A1:2010
CEN
EN 500-1:2006+A1:2009
Maşini mobile pentru construcţia drumurilor. Securitate. Partea 1
Cerinţe generale
26.05.2010
137
SR EN 500-2+A1:2009
CEN
EN 500-2:2006+A1:2008
Maşini mobile pentru construcţia drumurilor. Securitate. Partea 2: Cerinţe specifice frezelor
rutiere
08.09.2009
138
SR EN 500-3+A1:2009
CEN
EN 500-3:2006+A1:2008
Maşini mobile pentru construcţia drumurilor. Securitate. Partea 3: Cerinţe specifice pentru
maşini de stabilizat
08.09.2009
25
terenul şi maşini de
reciclat
139
SR EN 500-4:2011
CEN
EN 500-4:2011
Maşini mobile pentru construcţia drumurilor. Securitate. Partea 4: Cerinţe specifice pentru
maşini de compactat
20.07.2011
SR EN 500- 4+A1:2009
31.08.2011
140
SR EN 500-6+A1:2009
CEN
EN 500-6:2006+A1:2008
Maşini mobile pentru construcţia drumurilor. Securitate. Partea 6: Cerinţe specifice
finisoarelor
08.09.2009
141
SR EN 528:2009
CEN
EN 528:2008
Translator stivuitor. Cerinţe de securitate
08.09.2009
142
SR EN 536:2016
CEN
EN 536:2015
Maşini pentru construcţia drumurilor. Instalaţii pentru prepararea mixturilor de materiale de construcţie a drumurilor. Cerinţe de
securitate
14.01.2016
143
SR EN 609-1:2017
CEN
EN 609-1:2017
Maşini agricole şi forestiere. Securitatea despicătoarelor de buşteni. Partea 1
Despicătoare cu pană
09.06.2017
SR EN 609- 1+A2:2010
30.06.2018
144
SR EN 609-2+A1:2010
CEN
EN 609-2:1999+A1:2009
Maşini agricole şi forestiere. Securitatea despicătoarelor de buşteni. Partea 2: Despicătoare cu con
filetat
18.12.2009
145
SR EN 617+A1:2011
CEN
EN 617:2001+A1:2010
Mijloace şi sisteme de transport continuu.
Cerinţe de securitate şi CEM pentru echipamente de depozitare a produselor
în vrac în silozuri,
08.04.2011
26
buncăre, rezervoare şi
recipiente de alimentare
146
SR EN 618+A1:2011
CEN
EN 618:2002+A1:2010
Mijloace şi sisteme de transport continuu.
Cerinţe de securitate şi CEM pentru echipamentul de transport al produselor în vrac cu excepţia transportoarelor fixe cu
bandă
08.04.2011
147
SR EN 619+A1:2011
CEN
EN 619:2002+A1:2010
Mijloace şi sisteme de transport continuu.
Cerinţe de securitate şi CEM pentru echipamente de transport mecanice a sarcinilor
unitare
08.04.2011
148
SR EN 620+A1:2011
CEN
EN 620:2002+A1:2010
Mijloace şi sisteme de transport continuu.
Cerinţe de securitate şi compatibilitate electromagnetică pentru transportoarele fixe cu bandă pentru produse în
vrac
08.04.2011
149
SR EN 676+A2:2008
CEN
EN 676:2003+A2:2008
Arzătoare automate, cu tiraj forţat, care utilizează combustibili
gazoşi
08.09.2009
150
SR EN 676+A2:2008/AC:2009
CEN
EN 676:2003+A2:2008/AC:2008
Arzătoare automate, cu tiraj forţat, care utilizează combustibili
gazoşi
151
SR EN 690:2014
CEN
EN 690:2013
Maşini agricole. Maşini de împrăştiat îngrăşăminte naturale.
Securitate
11.04.2014
SR EN 690+A1:2009
30.04.2014
27
152
SR EN 692+A1:2009
CEN
EN 692:2005+A1:2009
Maşini unelte. Prese
mecanice. Securitate
08.09.2009
153
SR EN 693+A2:2012
CEN
EN 693:2001+A2:2011
Maşini unelte.
Securitate. Prese hidraulice
18.11.2011
SR EN 693+A1:2009
31.03.2012
154
SR EN 703+A1:2009
CEN
EN 703:2004+A1:2009
Maşini agricole. Maşini de descărcat şi încărcat, de amestecat şi/sau de tăiat şi distribuit siloz.
Securitate
18.12.2009
155
SR EN 706+A1:2009
CEN
EN 706:1996+A1:2009
Maşini agricole. Maşină
de cârnit lăstari de viţă de vie. Securitate
18.12.2009
156
SR EN 707+A1:2009
CEN
EN 707:1999+A1:2009
Maşini agricole. Maşini de distribuit îngrăşăminte lichide.
Securitate
18.12.2009
157
SR EN 709+A4:2010
CEN
EN 709:1997+A4:2009
Maşini agricole şi forestiere. Motocultoare echipate cu freze purtate, motoprăşitoare şi freze pe roată(roţi) motrică(e).
Securitate
26.05.2010
SR EN 709+A2:2009
31.12.2010
158
SR EN 709+A4:2010/AC:2013
CEN
EN 709:1997+A4:2009/AC:2012
Maşini agricole şi forestiere. Motocultoare echipate cu freze purtate, motoprăşitoare şi freze pe roată(roţi) motrică(e).
Securitate
159
SR EN 710+A1:2010
CEN
EN 710:1997+A1:2010
Securitatea maşinilor. Cerinţe de securitate pentru maşini şi secţii de format şi miezuit din turnătorie şi echipamente
auxiliare acestora
20.10.2010
160
SR EN 710+A1:2010/AC:2012
CEN
EN 710:1997+A1:2010/AC:2012
Securitatea maşinilor. Cerinţe de securitate pentru maşini şi secţii de
format şi miezuit din
28
turnătorie şi echipamente
auxiliare acestora
161
SR EN 741+A1:2011
CEN
EN 741:2000+A1:2010
Mijloace şi sisteme de transport continuu.
Cerinţe de securitate pentru sisteme şi componentele lor pentru transportul pneumatic al
produselor în vrac
08.04.2011
162
SR EN 746-1+A1:2010
CEN
EN 746-1:1997+A1:2009
Echipamente pentru procese termice industriale. Partea 1: Cerinţe generale de securitate a echipamentelor pentru procese termice
industriale
18.12.2009
163
SR EN 746-2:2010
CEN
EN 746-2:2010
Echipamente pentru procese termice industriale. Partea 2: Cerinţe de securitate referitoare la sistemele de manipulare şi de
ardere a combustibililor
20.10.2010
164
SR EN 746-3+A1:2009
CEN
EN 746-3:1997+A1:2009
Echipamente pentru procese termice industriale. Partea 3: Cerinţe de securitate pentru generarea şi utilizarea gazelor
atmosferice
08.09.2009
165
SR EN 786+A2:2010
CEN
EN 786:1996+A2:2009
Maşini pentru grădinărit. Maşini electrice portabile cu conducător pedestru, de tăiat gazon şi maşini electrice portabile cu conducător pedestru, de tăiat
margini de gazon.
18.12.2009
29
Securitate mecanică
166
SR EN 792-13+A1:2009
CEN
EN 792-13:2000+A1:2008
Maşini portative neelectrice. Cerinţe de securitate. Partea 13: Maşini portative de asamblat pentru acţionarea elementelor
de fixare
08.09.2009
167
SR EN 809+A1:2010
CEN
EN 809:1998+A1:2009
Pompe şi agregate de pompare pentru lichide. Cerinţe comune de
securitate
18.12.2009
168
SR EN 809+A1:2010/AC:2010
CEN
EN 809:1998+A1:2009/AC:2010
Pompe şi agregate de pompare pentru lichide. Cerinţe comune de
securitate
169
SR EN 818-1+A1:2008
CEN
EN 818-1:1996+A1:2008
Lanţuri cu zale scurte pentru ridicat. Securitate. Partea 1: Condiţii
generale de recepţie
08.09.2009
170
SR EN 818-2+A1:2008
CEN
EN 818-2:1996+A1:2008
Lanţuri cu zale scurte pentru ridicat. Securitate. Partea 2: Lanţ de toleranţă mijlocie pentru
lanţuri de legare. Clasa 8
08.09.2009
171
SR EN 818-3+A1:2008
CEN
EN 818-3:1999+A1:2008
Lanţuri cu zale scurte pentru ridicat. Securitate. Partea 3: Lanţ de toleranţă mijlocie pentru
lanţuri de legare. Clasa 4
08.09.2009
172
SR EN 818-4+A1:2008
CEN
EN 818-4:1996+A1:2008
Lanţuri cu zale scurte pentru ridicat. Securitate. Partea 4: Lanţuri de
legare. Clasa 8
08.09.2009
173
SR EN 818-5+A1:2008
CEN
EN 818-5:1999+A1:2008
Lanţuri cu zale scurte pentru ridicat. Securitate. Partea 5: Lanţuri de legare. Clasa 4
08.09.2009
30
174
SR EN 818-6+A1:2008
CEN
EN 818-6:2000+A1:2008
Lanţuri cu zale scurte pentru ridicat. Securitate. Partea 6: Lanţuri de legare. Specificaţii pentru informaţiile pentru utilizare şi mentenanţă care trebuie
precizate de producător
08.09.2009
175
SR EN 818-7+A1:2008
CEN
EN 818-7:2002+A1:2008
Lanţuri cu zale scurte pentru ridicat. Securitate. Partea 7: Lanţuri cu toleranţă fină pentru palane, clasa T (Tipurile
T, DAT şi DT)
08.09.2009
176
SR EN 848-1+A2:2013
CEN
EN 848-1:2007+A2:2012
Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Maşini de frezat pe o faţă, cu sculă rotativă. Partea 1: Freză cu un singur arbore
portsculă cu ax vertical
15.11.2012
SR EN 848- 1+A1:2010
31.03.2013
177
SR EN 848-2+A2:2013
CEN
EN 848-2:2007+A2:2012
Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Maşini de frezat pe o faţă, cu sculă rotativă. Partea 2: Maşini de frezat de sus cu un arbore cu avans
manual/mecanic
15.11.2012
SR EN 848- 2+A1:2010
31.03.2013
178
SR EN 848-3:2013
CEN
EN 848-3:2012
Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Maşini de frezat pe o faţă, cu sculă rotativă. Partea 3: Maşini de frezat şi maşini de găurit cu comandă
numerică
05.04.2013
SR EN 848- 3+A2:2010
30.04.2013
31
179
SR EN 859+A2:2012
CEN
EN 859:2007+A2:2012
Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Maşini de îndreptat cu avans
manual
24.08.2012
SR EN 859+A1:2010
31.12.2012
180
SR EN 860+A2:2012
CEN
EN 860:2007+A2:2012
Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Maşini de
rindeluit pe o faţă
24.08.2012
SR EN 860+A1:2010
31.12.2012
181
SR EN 861+A2:2012
CEN
EN 861:2007+A2:2012
Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Maşini combinate pentru rindeluit la grosime şi
îndreptat
24.08.2012
SR EN 861+A1:2010
31.12.2012
182
SR EN 869+A1:2009
CEN
EN 869:2006+A1:2009
Securitatea maşinilor. Condiţii de securitate pentru instalaţii de turnare sub presiune a metalelor la presiune
înaltă
08.09.2009
183
SR EN 908+A1:2009
CEN
EN 908:1999+A1:2009
Maşini agricole şi forestiere. Maşini de irigat cu tambur şi
furtun. Securitate
18.12.2009
184
SR EN 909+A1:2009
CEN
EN 909:1998+A1:2009
Maşini agricole şi forestiere. Tipuri de maşini de irigat cu pivot şi rampe frontale.
Securitate
18.12.2009
185
SR EN 930+A2:2010
CEN
EN 930:1997+A2:2009
Maşini pentru confecţionarea încălţămintei şi a articolelor de piele şi imitaţie. Maşini de scămoşat, glăzuit, lustruit şi frezat. Cerinţe
de securitate
18.12.2009
32
186
SR EN 931+A2:2010
CEN
EN 931:1997+A2:2009
Maşini pentru confecţionarea încălţămintei. Maşini de tras. Cerinţe de
securitate
18.12.2009
187
SR EN 940+A1:2012
CEN
EN 940:2009+A1:2012
Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Maşini combinate pentru
prelucrarea lemnului
05.06.2012
SR EN 940:2010
31.08.2012
188
SR EN 957-6+A1:2014
CEN
EN 957-6:2010+A1:2014
Echipamente de antrenament staţionare. Partea 6: Banda de alergat, cerinţe de securitate şi metode de încercare specifice
suplimentare
13.02.2015
189
SR EN 972+A1:2011
CEN
EN 972:1998+A1:2010
Maşini pentru tăbăcării. Maşini cu cilindri alternativi. Cerinţe de
securitate
08.04.2011
190
SR EN 972+A1:2011/AC:2011
CEN
EN 972:1998+A1:2010/AC:2011
Maşini pentru tăbăcării. Maşini cu cilindri alternativi. Cerinţe de
securitate
191
SR EN 1010-1+A1:2011
CEN
EN 1010-1:2004+A1:2010
Securitatea maşinilor. Cerinţe de securitate pentru proiectarea şi construcţia maşinilor de tipărire şi de prelucrare a hârtiei. Partea 1: Cerinţe
comune
08.04.2011
192
SR EN 1010-2+A1:2011
CEN
EN 1010-2:2006+A1:2010
Securitatea maşinilor. Cerinţe de securitate pentru proiectarea şi construcţia maşinilor de tipărire şi de prelucrare a hârtiei. Partea 2: Maşini
de tipărire şi de lăcuire,
08.04.2011
33
inclusiv echipamente de pretipărire
193
SR EN 1010-3+A1:2010
CEN
EN 1010-3:2002+A1:2009
Securitatea maşinilor. Cerinţe de securitate pentru proiectarea şi construcţia maşinilor de tipărire şi de prelucrare a hârtiei. Partea 3: Maşini rotative de tăiat şi
ghilotine pentru hârtie
18.12.2009
194
SR EN 1010-4+A1:2010
CEN
EN 1010-4:2004+A1:2009
Securitatea maşinilor. Cerinţe de securitate pentru proiectarea şi construcţia maşinilor de tipărire şi de prelucrare a hârtiei. Partea 4: Maşini pentru legătoria de carte, pentru prelucrarea şi
finisarea hârtiei
18.12.2009
195
SR EN 1012-1:2011
CEN
EN 1012-1:2010
Compresoare şi pompe de vid. Cerinţe de securitate. Partea 1
Compresoare de aer
08.04.2011
196
SR EN 1012-2+A1:2010
CEN
EN 1012-2:1996+A1:2009
Compresoare şi pompe de vid. Cerinţe de securitate. Partea 2
Pompe de vid
18.12.2009
197
SR EN 1012-3:2014
CEN
EN 1012-3:2013
Compresoare şi pompe de vid. Cerinţe de securitate. Partea 3
Compresoare de proces
11.04.2014
198
SR EN 1028-1+A1:2008
CEN
EN 1028-1:2002+A1:2008
Pompe utilizate în incendiu. Pompe centrifuge cu dispozitiv de amorsare utilizate în incendiu. Partea 1: Clasificare. Cerinţe
generale şi de securitate
08.09.2009
34
199
SR EN 1028-2+A1:2008
CEN
EN 1028-2:2002+A1:2008
Pompe utilizate în incendiu. Pompe centrifuge cu dispozitiv de amorsare utilizate în incendiu. Partea 2: Verificarea cerinţelor
generale şi de securitate
08.09.2009
200
SR EN 1034-1+A1:2010
CEN
EN 1034-1:2000+A1:2010
Securitatea maşinilor. Cerinţe de securitate referitoare la proiectarea şi construcţia maşinilor pentru fabricarea şi finisarea hârtiei. Partea
1: Cerinţe comune
26.05.2010
201
SR EN 1034-2+A1:2010
CEN
EN 1034-2:2005+A1:2009
Securitatea maşinilor. Cerinţe de securitate pentru proiectarea şi construcţia maşinilor pentru fabricarea şi finisarea hârtiei. Partea 2: Tamburele maşinilor
de cojit buşteni
26.05.2010
202
SR EN 1034-3:2012
CEN
EN 1034-3:2011
Securitatea maşinilor. Cerinţe de securitate pentru proiectarea şi construcţia maşinilor pentru fabricarea şi finisarea hârtiei. Partea 3: Maşini de bobinat şi
de tăiat
29.02.2012
SR EN 1034- 3+A1:2010
30.06.2012
203
SR EN 1034-4+A1:2010
CEN
EN 1034-4:2005+A1:2009
Securitatea maşinilor. Cerinţe de securitate pentru proiectarea şi construcţia maşinilor pentru fabricarea şi finisarea hârtiei. Partea 4: Defibratoare şi dispozitivele de
alimentare ale acestora
26.05.2010
35
204
SR EN 1034-5+A1:2010
CEN
EN 1034-5:2005+A1:2009
Securitatea maşinilor. Cerinţe de securitate pentru proiectarea şi construcţia maşinilor pentru fabricarea şi finisarea hârtiei. Partea
5: Maşini de tăiat hârtie
26.05.2010
205
SR EN 1034-6+A1:2010
CEN
EN 1034-6:2005+A1:2009
Securitatea maşinilor. Cerinţe de securitate pentru proiectarea şi construcţia maşinilor pentru fabricarea şi finisarea hârtiei. Partea
6: Calandre
26.05.2010
206
SR EN 1034-7+A1:2010
CEN
EN 1034-7:2005+A1:2009
Securitatea maşinilor. Cerinţe de securitate pentru proiectarea şi construcţia maşinilor pentru fabricarea şi finisarea hârtiei. Partea
7: Rezervoare
26.05.2010
207
SR EN 1034-8:2012
CEN
EN 1034-8:2012
Securitatea maşinilor. Cerinţe de securitate pentru proiectarea şi construcţia maşinilor pentru fabricarea şi finisarea hârtiei. Partea 8: Ateliere pentru
finisare
05.06.2012
208
SR EN 1034-13+A1:2010
CEN
EN 1034-13:2005+A1:2009
Securitatea maşinilor. Cerinţe de securitate pentru proiectarea şi construcţia maşinilor pentru fabricarea şi finisarea hârtiei. Partea 13: Maşini de tăiat chingile baloturilor şi a
unităţilor de baloturi
26.05.2010
36
209
SR EN 1034-14+A1:2010
CEN
EN 1034-14:2005+A1:2009
Securitatea maşinilor. Cerinţe de securitate pentru proiectarea şi construcţia maşinilor pentru fabricarea şi finisarea hârtiei. Partea 14: Foarfece pentru
bobine
26.05.2010
210
SR EN 1034-16:2012
CEN
EN 1034-16:2012
Securitatea maşinilor. Cerinţe de securitate pentru proiectarea şi construcţia maşinilor pentru fabricarea şi finisarea hârtiei. Partea 16: Maşini pentru fabricarea hârtiei şi a
cartonului
05.06.2012
211
SR EN 1034-17:2012
CEN
EN 1034-17:2012
Securitatea maşinilor. Cerinţe de securitate pentru proiectarea şi construcţia maşinilor pentru fabricarea şi finisarea hârtiei. Partea 17: Maşini pentru fabricarea hârtiei
creponate
15.11.2012
212
SR EN 1034-21:2013
CEN
EN 1034-21:2012
Securitatea maşinilor. Cerinţe de securitate pentru proiectarea şi construcţia maşinilor pentru fabricarea şi finisarea hârtiei. Partea
21: Maşini de cretare
15.11.2012
213
SR EN 1034-22+A1:2010
CEN
EN 1034-22:2005+A1:2009
Securitatea maşinilor. Cerinţe de securitate pentru proiectarea şi construcţia maşinilor pentru fabricarea şi
finisarea hârtiei. Partea
26.05.2010
37
22: Defibratoare
214
SR EN 1034-26:2012
CEN
EN 1034-26:2012
Securitatea maşinilor. Cerinţe de securitate pentru proiectarea şi construcţia maşinilor pentru fabricarea şi finisarea hârtiei. Partea 26: Maşini pentru
ambalarea bobinelor
24.08.2012
215
SR EN 1034-27:2013
CEN
EN 1034-27:2012
Securitatea maşinilor. Cerinţe de securitate pentru proiectarea şi construcţia maşinilor pentru fabricarea şi finisarea hârtiei. Partea 27: Instalaţii pentru
manipularea bobinelor
15.11.2012
216
SR EN 1114-1:2012
CEN
EN 1114-1:2011
Maşini pentru cauciuc şi materiale plastice.
Maşini şi linii de extrudare. Partea 1: Cerinţe de securitate pentru maşinile de
extrudare
29.02.2012
217
SR EN 1114-3+A1:2009
CEN
EN 1114-3:2001+A1:2008
Maşini pentru materiale plastice şi cauciuc.
Maşini şi linii de extrudare. Partea 3: Cerinţe de securitate
pentru extractoare
08.09.2009
218
SR EN 1175-1+A1:2011
CEN
EN 1175-1:1998+A1:2010
Securitatea cărucioarelor de manipulare. Cerinţe electrice. Partea 1: Cerinţe generale pentru cărucioare alimentate cu
baterii
08.04.2011
38
219
SR EN 1175-2+A1:2011
CEN
EN 1175-2:1998+A1:2010
Securitatea cărucioarelor de manipulare. Cerinţe electrice. Partea 2: Cerinţe generale pentru cărucioarele acţionate cu
motor cu ardere internă
08.04.2011
220
SR EN 1175-3+A1:2011
CEN
EN 1175-3:1998+A1:2010
Securitatea cărucioarelor de manipulare. Cerinţe electrice. Partea 3: Cerinţe specifice pentru sistemele de transmisie electrică ale cărucioarelor acţionate cu motor cu ardere
internă
08.04.2011
221
SR EN 1218-1+A1:2010
CEN
EN 1218-1:1999+A1:2009
Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Maşini de profilat. Partea 1: Maşini simple de cepuit cu masă
mobilă
18.12.2009
222
SR EN 1218-2+A1:2009
CEN
EN 1218-2:2004+A1:2009
Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Maşini de profilat. Partea 2: Maşini duble de cepuit şi/sau profilat, acţionate cu lanţ
sau lanţuri
08.09.2009
223
SR EN 1218-3+A1:2009
CEN
EN 1218-3:2001+A1:2009
Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Maşini de profilat. Partea 3: Maşini cu avans manual şi masă mobilă pentru tăierea lemnului pentru
construcţii
08.09.2009
39
224
SR EN 1218-5+A1:2010
CEN
EN 1218-5:2004+A1:2009
Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Maşini de profilat. Partea 5: Maşini de profilat pe o faţă cu masă fixă şi avans cu
role sau cu lanţ
18.12.2009
225
SR EN 1247+A1:2011
CEN
EN 1247:2004+A1:2010
Maşini de turnătorie. Cerinţe de securitate pentru oale de turnare, echipamente de turnare, maşini de turnare centrifugală, maşini de turnare continuă sau
semicontinuă
08.04.2011
226
SR EN 1248+A1:2009
CEN
EN 1248:2001+A1:2009
Maşini pentru turnătorie. Cerinţe de securitate pentru echipamente de
sablare abrazivă
08.09.2009
227
SR EN 1265+A1:2009
CEN
EN 1265:1999+A1:2008
Securitatea maşinilor. Cod de încercare a zgomotului la maşini şi echipamente pentru turnătorie
08.09.2009
228
SR EN 1374+A1:2010
CEN
EN 1374:2000+A1:2010
Maşini agricole. Descărcătoare staţionare pentru silozuri cilindrice.
Securitate
20.10.2010
229
SR EN 1398:2009
CEN
EN 1398:2009
Instalaţii de ridicat. Rampe ajustabile
08.09.2009
230
SR EN 1417:2015
CEN
EN 1417:2014
Maşini pentru cauciuc şi materiale plastice.
Amestecătoare cu două valţuri. Cerinţe de
securitate
14.01.2016
SR EN 1417+A1:2009
31.12.2016
231
SR EN 1459+A3:2012
CEN
EN 1459:1998+A3:2012
Securitatea cărucioarelor de manipulare.
Cărucioare cu braţ
retractabil variabil
23.03.2012
40
autopropulsate
232
SR EN 1459-2:2016
CEN
EN 1459-2:2015
Cărucioare de teren. Cerinţe de securitatea şi verificare. Partea 2: Cărucioare cu braţ retractabil variabil
rotativ
14.01.2016
233
SR EN 1492-1+A1:2009
CEN
EN 1492-1:2000+A1:2008
Cabluri de legare. Securitate. Partea 1: Cabluri plate de legare din bandă din fibre artificiale, pentru uz
general
08.09.2009
234
SR EN 1492-2+A1:2009
CEN
EN 1492-2:2000+A1:2008
Cabluri de legare. Securitate. Partea 2: Cabluri rotunde de legare, din fibre artificiale, pentru uz
general
08.09.2009
235
SR EN 1492-4+A1:2009
CEN
EN 1492-4:2004+A1:2008
Cabluri de legare. Securitate. Partea 4: Cabluri de legare din fibre naturale sau artificiale, pentru uz
general
08.09.2009
236
SR EN 1493:2011
CEN
EN 1493:2010
Elevatoare pentru vehicule
08.04.2011
SR EN 1493+A1:2009
04.08.2011
237
SR EN 1494+A1:2009
CEN
EN 1494:2000+A1:2008
Cricuri mobile sau transportabile şi echipament de ridicare
asociat
08.09.2009
238
SR EN 1495+A2:2009
CEN
EN 1495:1997+A2:2009
Platforme de ridicare. Platforme elevatoare de
lucru pe catarge
18.12.2009
239
SR EN 1495+A2:2009/AC:2010
CEN
EN 1495:1997+A2:2009/AC:2010
Platforme de ridicare. Platforme elevatoare de lucru pe catarge
Avertisment: Prezenta publicaţie nu se referă la alineatele 5.3.2.4, 7.1.2.12 ultimul paragraf, tabelul 8 şi figura 9 din standardul EN 1495:1997, care nu beneficiază de prezumţia de conformitate cu dispoziţiile Directivei 2006/42/CE.
41
240
SR EN 1501-1+A1:2015
CEN
EN 1501-1:2011+A1:2015
Vehicule de colectare a deşeurilor. Cerinţe generale şi cerinţe de securitate. Partea 1: Vehicule de colectare a deşeurilor cu încărcare
prin partea din spate
14.01.2016
SR EN 1501-
1:2012
29.02.2016
241
SR EN 1501-2+A1:2010
CEN
EN 1501-2:2005+A1:2009
Vehicule de colectare a deşeurilor şi dispozitive asociate de ridicare a containerelor. Condiţii generale şi condiţii de securitate. Partea 2: Vehicule de colectare a deşeurilor cu încărcare
prin partea laterală
29.12.2009
242
SR EN 1501-3:2008
CEN
EN 1501-3:2008
Vehicule de colectare a deşeurilor şi dispozitive asociate de ridicare a containerelor. Condiţii generale şi condiţii de securitate. Partea 3: Vehicule de colectare a deşeurilor cu încărcare
prin partea frontală
08.09.2009
243
SR EN 1501-4:2008
CEN
EN 1501-4:2007
Vehicule de colectare a deşeurilor şi dispozitive asociate de ridicare a containerelor. Condiţii generale şi condiţii de securitate. Partea 4: Cod de încercare acustică pentru vehicule de
colectare a deşeurilor
08.09.2009
244
SR EN 1501-5:2012
CEN
EN 1501-5:2011
Vehicule de colectare a deşeurilor. Cerinţe generale şi cerinţe de securitate. Partea 5
Dispozitive de ridicare a
18.11.2011
SR EN 1501- 1+A2:2010
29.02.2012
42
containerelor pentru
vehicule de colectare a deşeurilor
245
SR EN 1526+A1:2008
CEN
EN 1526:1997+A1:2008
Securitatea cărucioarelor de manipulare. Cerinţe suplimentare pentru funcţiile automate ale
cărucioarelor
08.09.2009
246
SR EN 1539:2016
CEN
EN 1539:2015
Uscătoare şi cuptoare în care se degajă substanţe inflamabile. Cerinţe de
securitate
13.05.2016
SR EN 1539:2010
30.04.2016
247
SR EN 1547+A1:2009
CEN
EN 1547:2001+A1:2009
Echipamente pentru procese termice industriale. Cod de încercare acustică pentru echipamente de procese termice industriale, inclusiv echipamente de
manipulare auxiliare
08.09.2009
248
SR EN 1550+A1:2008
CEN
EN 1550:1997+A1:2008
Securitatea maşinilor unelte. Cerinţe de securitate pentru proiectarea şi construcţia
mandrinelor port-piese
08.09.2009
249
SR EN 1554:2012
CEN
EN 1554:2012
Benzi transportoare.
Încercări de frecare de tambur
24.08.2012
250
SR EN 1570-1+A1:2015
CEN
EN 1570-1:2011+A1:2014
Cerinţe de securitate pentru plăcile de ridicare. Partea 1: Plăci de ridicare care se utilizează până la două
paliere fixe
13.05.2016
SR EN 1570-
1:2012
13.05.2016
251
SR EN 1570-2:2017
CEN
EN 1570-2:2016
Cerinţe de securitate pentru plăcile de ridicare. Partea 2: Plăci de ridicare care deservesc mai mult de 2
09.06.2017
43
paliere fixe ale unei clădiri, pentru ridicarea bunurilor cu o viteză pe verticală ce nu depăşeşte 0,15 m/s
252
SR EN 1612-1+A1:2009
CEN
EN 1612-1:1997+A1:2008
Maşini pentru cauciuc şi materiale plastice.
Maşini de formare prin reacţie. Partea 1: Cerinţe de securitate pentru unităţile de dozare şi
amestecătoare
08.09.2009
253
SR EN 1672-2+A1:2009
CEN
EN 1672-2:2005+A1:2009
Maşini pentru industria alimentară. Noţiuni fundamentale. Partea 2: Cerinţe de igienă
08.09.2009
254
SR EN 1673+A1:2010
CEN
EN 1673:2000+A1:2009
Maşini pentru industria alimentară. Cuptoare cu rastel rotativ. Cerinţe de
securitate şi igienă
26.05.2010
255
SR EN 1674:2016
CEN
EN 1674:2015
Maşini pentru industria alimentară. Laminoare pentru aluat şi foietaj. Cerinţe de securitate şi igienă
14.01.2016
SR EN 1674+A1:2010
31.03.2016
256
SR EN 1677-1+A1:2009
CEN
EN 1677-1:2000+A1:2008
Accesorii pentru cabluri de legare. Securitate.
Partea 1: Accesorii de
oţel forjat, clasa 8
08.09.2009
257
SR EN 1677-2+A1:2008
CEN
EN 1677-2:2000+A1:2008
Accesorii pentru cabluri de legare. Securitate.
Partea 2: Cârlige de oţel forjat, cu siguranţă, clasa
8
08.09.2009
258
SR EN 1677-3+A1:2008
CEN
EN 1677-3:2001+A1:2008
Accesorii pentru cabluri de legare. Securitate.
Partea 3: Cârlige de oţel forjat cu autoblocare.
Clasa 8
08.09.2009
44
259
SR EN 1677-4+A1:2009
CEN
EN 1677-4:2000+A1:2008
Accesorii pentru cabluri de legare. Securitate.
Partea 4: Zale, clasa 8
08.09.2009
260
SR EN 1677-5+A1:2009
CEN
EN 1677-5:2001+A1:2008
Accesorii pentru cabluri de legare. Securitate.
Partea 5: Cârlige forjate de oţel pentru ridicare,
cu siguranţă, clasa 4
08.09.2009
261
SR EN 1677-6+A1:2009
CEN
EN 1677-6:2001+A1:2008
Accesorii pentru cabluri de legare. Securitate.
Partea 6: Zale, clasa 4
08.09.2009
262
SR EN 1678+A1:2010
CEN
EN 1678:1998+A1:2010
Maşini pentru industria alimentară. Maşini de tăiat legume. Cerinţe de
securitate şi igienă
20.10.2010
263
SR EN 1679-1+A1:2011
CEN
EN 1679-1:1998+A1:2011
Motoare cu ardere internă cu mişcare alternativă. Securitate. Partea 1: Motoare cu aprindere prin
comprimare
20.07.2011
264
SR EN 1710+A1:2008
CEN
EN 1710:2005+A1:2008
Echipamente şi componente destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive, în
mine subterane
08.09.2009
265
SR EN 1710+A1:2008/AC:2011
CEN
EN 1710:2005+A1:2008/AC:2010
Echipamente şi componente destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive, în
mine subterane
266
SR EN 1755+A2:2013
CEN
EN 1755:2000+A2:2013
Securitatea cărucioarelor de manipulare.
Funcţionare în atmosferă potenţial explozivă.
Utilizare în atmosfere inflamabile în prezenţa gazelor, ceţii, vaporilor
şi prafului
28.11.2013
SR EN 1755+A1:2009
28.11.2013
45
267
SR EN 1756-1+A1:2008
CEN
EN 1756-1:2001+A1:2008
Platforme cu oblon ridicător. Platforme ridicătoare care se montează pe vehicule pe roţi. Cerinţe de securitate. Partea 1: Platforme cu oblon
ridicător pentru mărfuri
08.09.2009
268
SR EN 1756-2+A1:2009
CEN
EN 1756-2:2004+A1:2009
Platforme cu oblon ridicător. Platforme ridicătoare care se montează pe vehicule pe roţi. Cerinţe de securitate. Partea 2: Platforme cu oblon
ridicător pentru pasageri
18.12.2009
269
SR EN 1777:2010
CEN
EN 1777:2010
Platforme hidraulice suspendate (HP) pentru serviciile de pompieri şi salvare. Cerinţe de
securitate şi încercări
26.05.2010
SR EN 1777+A1:2009
30.09.2010
270
SR EN 1804-1+A1:2010
CEN
EN 1804-1:2001+A1:2010
Maşini pentru mine subterane. Cerinţe de securitate pentru suporţii hidraulici ai tavanului.
Partea 1: Unităţi de
susţinere şi cerinţe generale
26.05.2010
271
SR EN 1804-2+A1:2010
CEN
EN 1804-2:2001+A1:2010
Maşini pentru mine subterane. Cerinţe de securitate pentru suporţii hidraulici ai tavanului.
Partea 2: Picioare de
susţinere acţionate şi cilindri
26.05.2010
272
SR EN 1804-3+A1:2010
CEN
EN 1804-3:2006+A1:2010
Maşini pentru mine subterane. Cerinţe de securitate pentru suporţii
hidraulici ai tavanului.
26.05.2010
46
Partea 3: Sisteme de
comandă hidraulice
273
SR EN 1807-1:2013
CEN
EN 1807-1:2013
Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Ferăstraie panglică. Partea 1: Ferăstraie panglică cu masă şi ferăstraie
panglică de spintecat
28.11.2013
SR EN 1807+A1:2010
28.11.2013
274
SR EN 1807-2:2013
CEN
EN 1807-2:2013
Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Ferăstraie panglică. Partea 2: Ferăstraie de debitat
buşteni
28.11.2013
SR EN 1807+A1:2010
28.11.2013
275
SR EN 1808:2015
CEN
EN 1808:2015
Cerinţe de securitate pentru platformele suspendate la niveluri variabile. Calcule de proiectare, criterii de stabilitate, execuţie.
Încercări
13.05.2016
SR EN 1808+A1:2010
13.05.2016
276
SR EN 1829-1:2010
CEN
EN 1829-1:2010
Maşini cu jet de apă de înaltă presiune. Cerinţe de securitate. Partea 1
Maşini
26.05.2010
277
SR EN 1829-2:2008
CEN
EN 1829-2:2008
Maşini cu jet de apă de înaltă presiune. Cerinţe de securitate. Partea 2: Tuburi flexibile, linii de tuburi flexibile şi
elemente de racordare
08.09.2009
278
SR EN 1829- 2:2008/AC:2011
CEN
EN 1829-2:2008/AC:2011
Maşini cu jet de apă de înaltă presiune. Cerinţe de securitate. Partea 2: Tuburi flexibile, linii de tuburi flexibile şi
elemente de racordare
47
279
SR EN 1845:2008
CEN
EN 1845:2007
Maşini pentru confecţionarea încălţămintei. Maşini de injectat încălţăminte.
Cerinţe de securitate
08.09.2009
280
SR EN 1846-2+A1:2013
CEN
EN 1846-2:2009+A1:2013
Vehicule pentru servicii de salvare şi luptă împotriva incendiilor. Partea 2:Cerinţe comune. Securitate şi
performanţe
28.11.2013
SR EN 1846-
2:2010
28.11.2013
281
SR EN 1846-3:2013
CEN
EN 1846-3:2013
Autospeciale de stingere a incendiilor şi de salvare. Partea 3: Echipament instalat permanent. Securitate şi
performanţă
28.11.2013
SR EN 1846- 3+A1:2009
31.01.2014
282
SR EN 1853+A1:2010
CEN
EN 1853:1999+A1:2009
Maşini agricole. Remorci cu benă
basculantă. Securitate
18.12.2009
283
SR EN 1870-3+A1:2009
CEN
EN 1870-3:2001+A1:2009
Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Ferăstraie circulare. Partea 3: Maşini de retezat cu tăiere descendentă şi maşini de retezat mixte
cu tăiere pe masă
08.09.2009
284
SR EN 1870-4:2012
CEN
EN 1870-4:2012
Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Ferăstraie circulare. Partea 4: Circulare multiple cu alimentare şi/sau
evacuare manuală
05.06.2012
SR EN 1870- 4+A1:2010
30.09.2012
285
SR EN 1870-5+A2:2012
CEN
EN 1870-5:2002+A2:2012
Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Ferăstraie circulare. Partea 5
15.11.2012
SR EN 1870- 5+A1:2010
31.03.2013
48
Ferăstraie circulare combinate pe masă şi cu tăiere transversală ascendentă
286
SR EN 1870-6+A1:2010
CEN
EN 1870-6:2002+A1:2009
Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Ferăstraie circulare. Partea 6: Ferăstraie circulare cu suport şi/sau masă pentru tăierea lemnului de foc cu încărcare şi/sau
descărcare manuală
18.12.2009
287
SR EN 1870-7:2013
CEN
EN 1870-7:2012
Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Ferăstraie circulare. Partea 7: Ferăstraie circulare cu o pânză, cu avans mecanizat al mesei şi cu încărcare şi/sau
descărcare manuală
05.04.2013
SR EN 1870- 7+A1:2010
30.04.2013
288
SR EN 1870-8:2013
CEN
EN 1870-8:2012
Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Ferăstraie circulare. Partea 8: Ferăstraie circulare de tivit, cu o pânză cu deplasare mecanizată a grupului de tăiere şi cu încărcare şi/sau
descărcare manuală
05.04.2013
SR EN 1870- 8+A1:2010
31.05.2013
289
SR EN 1870-9:2013
CEN
EN 1870-9:2012
Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Ferăstraie circulare. Partea 9: Ferăstraie cu două pânze de ferăstrău circulare,
pentru secţionat, cu
15.11.2012
SR EN 1870- 9+A1:2010
31.03.2013
49
avans mecanizat şi
încărcare şi/sau descărcare manuală
290
SR EN 1870-10:2013
CEN
EN 1870-10:2013
Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Ferăstraie circulare. Partea 10: Ferăstraie automate şi semiautomate cu o pânză
pentru tăiere ascendentă
28.11.2013
SR EN 1870- 10+A1:2010
30.11.2013
291
SR EN 1870-11:2014
CEN
EN 1870-11:2013
Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Ferăstraie circulare. Partea 11: Ferăstraie circulare pentru secţionat, semiautomate cu tăiere orizontală, cu o unitate de tăiere (ferăstraie
circulare radiale)
11.04.2014
SR EN 1870- 11+A1:2010
30.04.2014
292
SR EN 1870-12:2014
CEN
EN 1870-12:2013
Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Ferăstraie circulare. Partea 12: Ferăstraie circulare pendulare pentru
secţionat
11.04.2014
SR EN 1870- 12+A1:2010
30.04.2014
293
SR EN 1870-13+A2:2012
CEN
EN 1870-13:2007+A2:2012
Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Ferăstraie circulare. Partea 13: Ferăstraie cu panouri orizontale cu dispozitiv
de presare
05.06.2012
SR EN 1870- 13+A1:2010
30.09.2012
294
SR EN 1870-14+A2:2012
CEN
EN 1870-14:2007+A2:2012
Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Ferăstraie circulare. Partea 14
Ferăstraie pentru panouri
05.06.2012
SR EN 1870- 14+A1:2010
30.09.2012
50
verticale
295
SR EN 1870-15:2013
CEN
EN 1870-15:2012
Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Ferăstraie circulare. Partea 15: Ferăstraie multiple pentru secţionat, cu avans mecanizat şi încărcare şi/sau
descărcare manuală
05.04.2013
SR EN 1870- 15+A1:2010
30.04.2013
296
SR EN 1870-16:2013
CEN
EN 1870-16:2012
Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Ferăstraie circulare. Partea 16: Ferăstraie circulare duble de secţionat cu
tăiere în V
05.04.2013
SR EN 1870- 16+A1:2010
30.04.2013
297
SR EN 1870-17+A1:2015
CEN
EN 1870-17:2012+A1:2015
Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Ferăstraie circulare. Partea 17: Ferăstraie circulare pentru secţionat manuale cu tăiere orizontală, cu o unitate de tăiere (ferăstraie circulare
radiale manuale)
13.05.2016
SR EN 1870-
17:2013
13.05.2016
298
SR EN 1870-18:2013
CEN
EN 1870-18:2013
Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Ferăstraie circulare. Partea 18: Ferăstraie pentru
formatizare
28.11.2013
SR EN 1870- 1+A1:2009
28.11.2013
299
SR EN 1870-19:2014
CEN
EN 1870-19:2013
Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Ferăstraie circulare. Partea 19: Ferăstraie circulare de
tâmplărie cu masă (cu
11.04.2014
SR EN 1870- 1+A1:2009
31.05.2014
51
sau fără masă mobilă), şi ferăstraie pentru şantier
300
SR EN 1889-1:2011
CEN
EN 1889-1:2011
Utilaj minier pentru exploatări subterane. Maşini mobile subterane. Securitate. Partea 1: Vehicule pe roţi cu anvelope de
cauciuc
18.11.2011
301
SR EN 1889-2+A1:2009
CEN
EN 1889-2:2003+A1:2009
Utilaj minier pentru exploatări subterane. Maşini mobile subterane. Securitate. Partea 2: Locomotive pe
şine
08.09.2009
302
SR EN 1915-1:2013
CEN
EN 1915-1:2013
Echipament pentru deservirea la sol a aeronavelor. Cerinţe generale. Partea 1: Cerinţe de bază pentru
securitate
28.11.2013
SR EN 1915- 1+A1:2009
28.11.2013
303
SR EN 1915-2+A1:2009
CEN
EN 1915-2:2001+A1:2009
Echipament pentru deservirea la sol a aeronavelor. Cerinţe generale. Partea 2: Cerinţe de stabilitate şi de rezistenţă, calcule şi
metode de încercare
08.09.2009
304
SR EN 1915-3+A1:2009
CEN
EN 1915-3:2004+A1:2009
Echipament pentru deservirea la sol a aeronavelor. Cerinţe generale. Partea 3: Metode de măsurare şi
de reducere a vibraţiilor
08.09.2009
305
SR EN 1915-4+A1:2009
CEN
EN 1915-4:2004+A1:2009
Echipament pentru deservirea la sol a aeronavelor. Cerinţe generale. Partea 4
Metode de măsurare şi
08.09.2009
52
de reducere a
zgomotului
306
SR EN 1953:2014
CEN
EN 1953:2013
Echipamente de atomizare şi de pulverizare pentru produse de acoperire.
Cerinţe de securitate
28.11.2013
SR EN 1953+A1:2010
31.03.2014
307
SR EN 1974+A1:2010
CEN
EN 1974:1998+A1:2009
Maşini pentru industria alimentară. Maşini de tăiere în felii. Cerinţe de
securitate şi igienă
18.12.2009
308
SR EN ISO 2151:2009
CEN
EN ISO 2151:2008
Acustică. Cod de încercare a zgomotului pentru compresoare şi pompe de vid. Metodă tehnică (clasa de
exactitate 2)
08.09.2009
309
SR EN ISO 2860:2009
CEN
EN ISO 2860:2008
Maşini de terasament.
Dimensiuni de acces minime
08.09.2009
310
SR EN ISO 2867:2011
CEN
EN ISO 2867:2011
Maşini de terasament. Mijloace de acces
18.11.2011
SR EN ISO 2867:2009
31.07.2014
311
SR EN ISO 3164:2013
CEN
EN ISO 3164:2013
Maşini de terasament. Evaluarea în laborator a structurilor de protecţie. Specificaţii pentru volumul limită de
deformare
28.11.2013
SR EN ISO 3164:2009
30.11.2013
312
SR EN ISO 3266:2010
CEN
EN ISO 3266:2010
Şuruburi cu ochi de oţel forjat, clasa 4, pentru aplicaţii generale de
ridicat
20.10.2010
313
SR EN ISO 3266:2010/A1:2016
CEN
EN ISO 3266:2010/A1:2015
Şuruburi cu ochi de oţel forjat, clasa 4, pentru aplicaţii generale de ridicat
13.05.2016
30.06.2016
53
314
SR EN ISO 3411:2007
CEN
EN ISO 3411:2007
Maşini de terasament. Dimensiuni ergonomice ale conductorilor şi spaţiu înconjurător minim al postului de
conducere
08.09.2009
315
SR EN ISO 3449:2009
CEN
EN ISO 3449:2008
Maşini de terasament. Structuri de protecţie împotriva căderii de obiecte. Încercări de laborator şi cerinţe de
performanţă
08.09.2009
316
SR EN ISO 3450:2012
CEN
EN ISO 3450:2011
Maşini de terasament. Sisteme de frânare ale maşinilor pe pneuri. Cerinţe de performanţă
şi proceduri de încercare
29.02.2012
SR EN ISO 3450:2009
31.05.2012
317
SR EN ISO 3457:2009
CEN
EN ISO 3457:2008
Maşini de terasament. Protectori. Definiţii şi
cerinţe
08.09.2009
318
SR EN ISO 3471:2009
CEN
EN ISO 3471:2008
Maşini de terasament. Structuri de protecţie la răsturnare. Încercări de laborator şi cerinţe de
performanţă
08.09.2009
319
SR EN ISO 3691-1:2015
CEN
EN ISO 3691-1:2015
Cărucioare de manipulare. Cerinţe de securitate şi verificare. Partea 1: Cărucioare de manipulare autopropulsate, altele decât cele fără conductor însoţitor, cu furcă retractabilă şi cărucioare
transportoare de sarcini
14.01.2016
SR EN ISO 3691- 1:2012
31.01.2016
54
320
SR EN ISO 3691- 1:2015/AC:2016
CEN
EN ISO 3691-1:2015/AC:2016
Cărucioare de manipulare. Cerinţe de securitate şi verificare. Partea 1: Cărucioare de manipulare autopropulsate, altele decât cele fără conductor însoţitor, cu furcă retractabilă şi cărucioare
transportoare de sarcini
321
SR EN ISO 3691-5:2014
CEN
EN ISO 3691-5:2014
Cărucioare de manipulare. Cerinţe de securitate şi verificare. Partea 5: Cărucioare cu
conductor însoţitor
11.07.2014
SR EN ISO 3691- 5:2010
31.08.2014
322
SR EN ISO 3691- 5:2014/AC:2014
CEN
EN ISO 3691-5:2014/AC:2014
Cărucioare de manipulare. Cerinţe de securitate şi verificare. Partea 5: Cărucioare cu
conductor însoţitor
323
SR EN ISO 3691-6:2016
CEN
EN ISO 3691-6:2015
Cărucioare de manipulare. Cerinţe de securitate şi verificare. Partea 6: Transportoare
de sarcini şi persoane
13.05.2016
SR EN ISO 3691- 6:2014
30.04.2016
324
SR EN ISO 3691- 6:2016/AC:2016
CEN
EN ISO 3691-6:2015/AC:2016
Cărucioare de manipulare. Cerinţe de securitate şi verificare. Partea 6: Transportoare
de sarcini şi persoane
325
SR EN ISO 4254-1:2016
CEN
EN ISO 4254-1:2015
Maşini agricole. Securitate. Partea 1
Cerinţe generale
13.05.2016
SR EN ISO 4254- 1:2013
30.04.2016
326
SR EN ISO 4254-5:2010
CEN
EN ISO 4254-5:2009
Maşini agricole. Securitate. Partea 5: Maşini de prelucrat solul cu organe acţionate de
motor
26.05.2010
55
327
SR EN ISO 4254- 5:2010/AC:2011
CEN
EN ISO 4254-5:2009/AC:2011
Maşini agricole. Securitate. Partea 5: Maşini de prelucrat solul cu organe acţionate de
motor
328
SR EN ISO 4254-6:2010
CEN
EN ISO 4254-6:2009
Maşini agricole. Securitate. Partea 6: Maşini de stropit şi de distribuit îngrăşăminte
lichide
26.05.2010
329
SR EN ISO 4254- 6:2010/AC:2011
CEN
EN ISO 4254-6:2009/AC:2010
Maşini agricole. Securitate. Partea 6: Maşini de stropit şi de distribuit îngrăşăminte
lichide
330
SR EN ISO 4254-7:2010
CEN
EN ISO 4254-7:2009
Maşini agricole. Securitate. Partea 7: Combine de recoltat cereale şi maşini de recoltat şi tocat furaje şi maşini de recoltat
bumbac
26.05.2010
331
SR EN ISO 4254- 7:2010/AC:2011
CEN
EN ISO 4254-7:2009/AC:2010
Maşini agricole. Securitate. Partea 7: Combine de recoltat cereale şi maşini de recoltat şi tocat furaje şi maşini de recoltat
bumbac
332
SR EN ISO 4254-10:2010
CEN
EN ISO 4254-10:2009
Maşini agricole. Securitate. Partea 10: Maşini agricole de uscat
fânul şi greble rotative
26.05.2010
333
SR EN ISO 4254- 10:2010/AC:2011
CEN
EN ISO 4254-10:2009/AC:2010
Maşini agricole. Securitate. Partea 10: Maşini agricole de uscat
fânul şi greble rotative
56
334
SR EN ISO 4254-11:2011
CEN
EN ISO 4254-11:2010
Maşini agricole. Securitate. Partea 11: Maşini de cules şi
balotat
08.04.2011
SR EN 704+A1:2009
30.06.2011
335
SR EN ISO 4254-12:2012
CEN
EN ISO 4254-12:2012
Maşini agricole. Securitate. Partea 12: Cositori rotative cu disc, cositori rotative cu tambur şi cositori echipate cu dispozitiv de
tocat resturi vegetale
24.08.2012
SR EN 745+A1:2009
31.12.2012
336
SR EN ISO 4254-14:2016
CEN
EN ISO 4254-14:2016
Maşini agricole. Securitate. Partea 14: Maşini de împachetat
baloturi
09.09.2016
337
SR EN ISO 5395-1:2014
CEN
EN ISO 5395-1:2013
Maşini pentru grădinărit. Cerinţe de securitate pentru cositori de gazon echipate cu motor cu ardere internă. Partea 1: Terminologie şi încercări
comune
28.11.2013
SR EN 836+A4:2012
30.09.2014
338
SR EN ISO 5395-2:2014
CEN
EN ISO 5395-2:2013
Maşini pentru grădinărit. Cerinţe de securitate pentru cositori de gazon echipate cu motor cu ardere internă. Partea 2: Cositori de gazon cu
conducător pedestru
28.11.2013
SR EN 836+A4:2012
30.09.2014
339
SR EN ISO 5395- 2:2014/A1:2017
CEN
EN ISO 5395-2:2013/A1:2016
Maşini pentru grădinărit. Cerinţe de securitate pentru cositorile de gazon echipate cu motor cu ardere internă. Partea 2: Cositori de gazon cu conductor pedestru.
Amendament 1: OPC,
organe de tăiere, furtunuri sub presiune
09.06.2017
30.06.2017
57
340
SR EN ISO 5395-3:2014
CEN
EN ISO 5395-3:2013
Maşini pentru grădinărit. Cerinţe de securitate pentru cositori de gazon echipate cu motor cu ardere internă. Partea 3: Cositori de gazon cu
conducător aşezat
28.11.2013
SR EN 836+A4:2012
30.09.2014
341
SR EN ISO 5395- 3:2014/A1:2017
CEN
EN ISO 5395-3:2013/A1:2017
Maşini pentru grădinărit. Cerinţe de securitate pentru cositori de gazon echipate cu motor cu ardere internă. Partea 3: Cositori de gazon cu conducător aşezat.
Amendament 1
09.06.2017
31.08.2017
342
SR EN ISO 5674:2009
CEN
EN ISO 5674:2009
Tractoare şi maşini agricole şi forestiere. Protectori pentru arborii cardanici de transmisie de la priza de putere.
Încercări la rezistenţa mecanică şi la uzură şi
criterii de acceptare
08.09.2009
343
SR EN ISO 6682:2009
CEN
EN ISO 6682:2008
Maşini de terasament. Zone de confort şi de accesibilitate la organele
de comandă
08.09.2009
344
SR EN ISO 6683:2009
CEN
EN ISO 6683:2008
Maşini de terasament. Centuri de securitate şi ancoraje pentru centurile de securitate. Cerinţe de
performanţă şi încercări
08.09.2009
345
SR EN ISO 7096:2009
CEN
EN ISO 7096:2008
Maşini de terasament. Evaluarea în laborator a vibraţiilor transmise
operatorului prin scaun
08.09.2009
346
SR EN ISO 7096:2009/AC:2009
CEN
EN ISO 7096:2008/AC:2009
Maşini de terasament. Evaluarea în laborator a vibraţiilor transmise
58
operatorului prin scaun
347
SR EN ISO 8230-1:2009
CEN
EN ISO 8230-1:2008
Cerinţe de securitate pentru maşinile de curăţat chimic. Partea 1: Cerinţe generale de
securitate
08.09.2009
348
SR EN ISO 8230-2:2009
CEN
EN ISO 8230-2:2008
Cerinţe de securitate pentru maşinile de curăţat chimic. Partea 2: Maşini utilizând percloretilenă
08.09.2009
349
SR EN ISO 8230-3:2009
CEN
EN ISO 8230-3:2008
Cerinţe de securitate pentru maşinile de curăţat chimic. Partea 3: Maşini utilizând solvenţi
combustibili
08.09.2009
350
SR EN ISO 8528-13:2016
CEN
EN ISO 8528-13:2016
Grupuri electrogene de curent alternativ acţionate de motoare cu ardere internă cu mişcare alternativă. Partea 13
Securitate
09.09.2016
SR EN 12601:2011
30.06.2017
351
SR EN ISO 9902-1:2003
CEN
EN ISO 9902-1:2001
Maşini pentru industria textilă. Cod de încercare a zgomotului. Partea 1
Cerinţe comune
18.12.2009
352
SR EN ISO 9902- 1:2003/A1:2009
CEN
EN ISO 9902-1:2001/A1:2009
Maşini pentru industria textilă. Cod de încercare a zgomotului. Partea 1: Cerinţe comune.
Amendament 1
18.12.2009
Nota 3
28.12.2009
353
SR EN ISO 9902- 1:2003/A2:2014
CEN
EN ISO 9902-1:2001/A2:2014
Maşini pentru industria textilă. Cod de încercare a zgomotului. Partea 1: Cerinţe comune.
Amendament 2
14.01.2016
Nota 3
29.02.2016
59
354
SR EN ISO 9902-2:2003
CEN
EN ISO 9902-2:2001
Maşini pentru industria textilă. Cod de încercare a zgomotului. Partea 2: Maşini pentru preparaţia filaturii şi maşinii de
filat
18.12.2009
355
SR EN ISO 9902- 2:2003/A1:2009
CEN
EN ISO 9902-2:2001/A1:2009
Maşini pentru industria textilă. Cod de încercare a zgomotului. Partea 2: Maşini pentru preparaţia filaturii şi maşini de
filat. Amendament 1
18.12.2009
Nota 3
28.12.2009
356
SR EN ISO 9902- 2:2003/A2:2014
CEN
EN ISO 9902-2:2001/A2:2014
Maşini pentru industria textilă. Cod de încercare a zgomotului. Partea 2: Maşini pentru preparaţia filaturii şi maşinii de
filat. Amendament 2
13.02.2015
Nota 3
13.02.2015
357
SR EN ISO 9902-3:2003
CEN
EN ISO 9902-3:2001
Maşini pentru industria textilă. Cod de încercare la zgomot. Partea 3
Maşini pentru neţesute
18.12.2009
358
SR EN ISO 9902- 3:2003/A1:2009
CEN
EN ISO 9902-3:2001/A1:2009
Maşini pentru industria textilă. Cod de încercare a zgomotului. Partea 3: Maşini pentru neţesute.
Amendament 1
18.12.2009
Nota 3
28.12.2009
359
SR EN ISO 9902- 3:2003/A2:2014
CEN
EN ISO 9902-3:2001/A2:2014
Maşini pentru industria textilă. Cod de încercare a zgomotului. Partea 3: Maşini pentru neţesute.
Amendament 2
13.02.2015
Nota 3
13.02.2015
360
SR EN ISO 9902-4:2003
CEN
EN ISO 9902-4:2001
Maşini pentru industria textilă. Cod de încercare a zgomotului. Partea 4: Maşini de prelucrare a firelor şi maşini de confecţionat cablu şi
frânghie
18.12.2009
60
361
SR EN ISO 9902- 4:2003/A1:2009
CEN
EN ISO 9902-4:2001/A1:2009
Maşini pentru industria textilă. Cod de încercare a zgomotului. Partea 4: Maşini de prelucrare a firelor şi maşini de confecţionat cablu şi
frânghie. Amendament 1
18.12.2009
Nota 3
28.12.2009
362
SR EN ISO 9902- 4:2003/A2:2014
CEN
EN ISO 9902-4:2001/A2:2014
Maşini pentru industria textilă. Cod de încercare a zgomotului. Partea 4: Maşini de prelucrare a firelor şi maşini de confecţionat cablu şi
frânghie. Amendament 2
13.02.2015
Nota 3
13.02.2015
363
SR EN ISO 9902-5:2003
CEN
EN ISO 9902-5:2001
Maşini pentru industria textilă. Cod de încercare a zgomotului. Partea 5: Maşini de preparaţie pentru ţesut şi pentru
tricotat
18.12.2009
364
SR EN ISO 9902- 5:2003/A1:2009
CEN
EN ISO 9902-5:2001/A1:2009
Maşini pentru industria textilă. Cod de încercare a zgomotului. Partea 5: Maşini pentru preparaţie pentru ţesut şi pentru
tricotat. Amendament 1
18.12.2009
Nota 3
28.12.2009
365
SR EN ISO 9902- 5:2003/A2:2014
CEN
EN ISO 9902-5:2001/A2:2014
Maşini pentru industria textilă. Cod de încercare a zgomotului. Partea 5: Maşini de preparaţie pentru ţesut şi pentru
tricotat. Amendament 2
13.02.2015
Nota 3
13.02.2015
366
SR EN ISO 9902-6:2003
CEN
EN ISO 9902-6:2001
Maşini pentru industria textilă. Cod de încercare a zgomotului. Partea 6: Maşini pentru producţia
de ţesături
18.12.2009
61
367
SR EN ISO 9902- 6:2003/A1:2009
CEN
EN ISO 9902-6:2001/A1:2009
Maşini pentru industria textilă. Cod de încercare a zgomotului. Partea 6: Maşini pentru producţia de ţesături. Amendament
1
18.12.2009
Nota 3
28.12.2009
368
SR EN ISO 9902- 6:2003/A2:2014
CEN
EN ISO 9902-6:2001/A2:2014
Maşini pentru industria textilă. Cod de încercare a zgomotului. Partea 6: Maşini pentru producţia de ţesături. Amendament
2
13.02.2015
Nota 3
13.02.2015
369
SR EN ISO 9902-7:2003
CEN
EN ISO 9902-7:2001
Maşini pentru industria textilă. Cod de încercare a zgomotului. Partea 7: Maşini de vopsit şi
finisat
18.12.2009
370
SR EN ISO 9902- 7:2003/A1:2009
CEN
EN ISO 9902-7:2001/A1:2009
Maşini pentru industria textilă. Cod de încercare a zgomotului. Partea 7: Maşini de vopsit şi
finisat. Amendament 1
18.12.2009
Nota 3
28.12.2009
371
SR EN ISO 9902- 7:2003/A2:2014
CEN
EN ISO 9902-7:2001/A2:2014
Maşini pentru industria textilă. Cod de încercare a zgomotului. Partea 7: Maşini de vopsit şi
finisat. Amendament 2
13.02.2015
Nota 3
13.02.2015
372
SR EN ISO 10218-1:2011
CEN
EN ISO 10218-1:2011
Roboţi şi dispozitive pentru robotică. Cerinţe de securitate pentru roboţi industriali. Partea
1: Roboţi
18.11.2011
SR EN ISO 10218- 1:2009
01.01.2013
373
SR EN ISO 10218-2:2011
CEN
EN ISO 10218-2:2011
Roboţi şi dispozitive pentru robotică. Cerinţe de securitate pentru roboţi industriali. Partea 2: Sisteme robotice şi
integrare
18.11.2011
62
374
SR EN ISO 10326-1:2017
CEN
EN ISO 10326-1:2016
Vibraţii mecanice. Metodă de laborator pentru evaluarea vibraţiilor scaunului de vehicul. Partea 1
Cerinţe de bază
09.06.2017
SR EN 30326-
1:2003
30.11.2017
375
SR EN ISO 10472-1:2009
CEN
EN ISO 10472-1:2008
Cerinţe de securitate pentru maşini de spălat industrial. Partea 1
Cerinţe comune
08.09.2009
376
SR EN ISO 10472-2:2009
CEN
EN ISO 10472-2:2008
Cerinţe de securitate pentru maşini de spălat industrial. Partea 2: Maşini de spălat şi maşini de spălat
centrifugat
08.09.2009
377
SR EN ISO 10472-3:2009
CEN
EN ISO 10472-3:2008
Cerinţe de securitate pentru maşini de spălat industrial. Partea 3: Linii tunel de spălat, inclusiv
maşinile componente
08.09.2009
378
SR EN ISO 10472-4:2009
CEN
EN ISO 10472-4:2008
Cerinţe de securitate pentru maşini de spălat industrial. Partea 4
Uscătoare cu aer
08.09.2009
379
SR EN ISO 10472-5:2009
CEN
EN ISO 10472-5:2008
Cerinţe de securitate pentru maşini de spălat industrial. Partea 5: Maşini de călcat, alimentat şi pliat pentru
articole plate
08.09.2009
380
SR EN ISO 10472-6:2009
CEN
EN ISO 10472-6:2008
Cerinţe de securitate pentru maşini de spălat industrial. Partea 6: Prese de călcat şi
termocolat
08.09.2009
381
SR EN ISO 10517:2009
CEN
EN ISO 10517:2009
Maşini portabile de tăiat garduri vii, echipate cu
motor. Securitate
18.12.2009
63
382
SR EN ISO 10517:2009/A1:2014
CEN
EN ISO 10517:2009/A1:2013
Maşini portabile de tăiat
garduri vii, echipate cu motor. Securitate
28.11.2013
Nota 3
30.09.2014
383
SR EN ISO 10821:2006
CEN
EN ISO 10821:2005
Maşini de cusut industriale. Cerinţe de securitate pentru maşini de cusut, unităţi şi
sisteme de coasere
18.12.2009
384
SR EN ISO 10821:2006/A1:2009
CEN
EN ISO 10821:2005/A1:2009
Maşini de cusut industriale. Cerinţe de securitate pentru maşini de cusut, unităţi şi sisteme de coasere.
Amendament 1
18.12.2009
Nota 3
28.12.2009
385
SR EN ISO 11102-1:2010
CEN
EN ISO 11102-1:2009
Motoare cu ardere internă, cu mişcare alternativă. Echipament de pornire manuală.
Partea 1: Cerinţe de
securitate şi încercări
18.12.2009
386
SR EN ISO 11102-2:2009
CEN
EN ISO 11102-2:2009
Motoare cu ardere internă, cu mişcare alternativă. Echipament de pornire manuală.
Partea 2: Metodă de
încercare a unghiului de decuplare
08.09.2009
387
SR EN ISO 11111-1:2017
CEN
EN ISO 11111-1:2016
Maşini pentru industria textilă. Cerinţe de securitate. Partea 1
Cerinţe comune
09.06.2017
SR EN ISO 11111- 1:2009
30.11.2017
388
SR EN ISO 11111-2:2005
CEN
EN ISO 11111-2:2005
Maşini pentru industria textilă. Cerinţe de securitate. Partea 2: Maşini din preparaţia
filaturii şi maşini de filat
18.12.2009
389
SR EN ISO 11111- 2:2005/A1:2009
CEN
EN ISO 11111-2:2005/A1:2009
Maşini pentru industria textilă. Cerinţe de securitate. Partea 2
18.12.2009
Nota 3
31.01.2010
64
Maşini din preparaţia filaturii şi maşini de filat. Amendament 1
390
SR EN ISO 11111- 2:2005/A2:2016
CEN
EN ISO 11111-2:2005/A2:2016
Maşini pentru industria textilă. Cerinţe de securitate. Partea 2: Maşini din preparaţia filaturii şi maşini de
filat. Amendament 2
09.06.2017
09.06.2017
391
SR EN ISO 11111-3:2005
CEN
EN ISO 11111-3:2005
Maşini pentru industria textilă. Cerinţe de securitate. Partea 3: Maşini pentru preparaţia
de neţesute
18.12.2009
392
SR EN ISO 11111- 3:2005/A1:2009
CEN
EN ISO 11111-3:2005/A1:2009
Maşini pentru industria textilă. Cerinţe de securitate. Partea 3: Maşini pentru preparaţia de neţesute.
Amendament 1
18.12.2009
Nota 3
31.01.2010
393
SR EN ISO 11111- 3:2005/A2:2016
CEN
EN ISO 11111-3:2005/A2:2016
Maşini pentru industria textilă. Cerinţe de securitate. Partea 3: Maşini pentru preparaţia de neţesute.
Amendament 2
09.06.2017
09.06.2017
394
SR EN ISO 11111-4:2005
CEN
EN ISO 11111-4:2005
Maşini pentru industria textilă. Cerinţe de securitate. Partea 4: Maşini de prelucrare a firului şi maşini de confecţionat cabluri şi
frânghie
18.12.2009
395
SR EN ISO 11111- 4:2005/A1:2009
CEN
EN ISO 11111-4:2005/A1:2009
Maşini pentru industria textilă. Cerinţe de securitate. Partea 4: Maşini de prelucrare a firului şi maşini de
confecţionat cabluri şi
18.12.2009
Nota 3
31.01.2010
65
frânghie. Amendament 1
396
SR EN ISO 11111- 4:2005/A2:2016
CEN
EN ISO 11111-4:2005/A2:2016
Maşini pentru industria textilă. Cerinţe de securitate. Partea 4: Maşini de prelucrare a firului şi maşini de confecţionat cabluri şi
frânghie. Amendament 2
09.06.2017
09.06.2017
397
SR EN ISO 11111-5:2005
CEN
EN ISO 11111-5:2005
Maşini pentru industria textilă. Cerinţe de securitate. Partea 5: Maşini din preparaţia ţesătoriei şi pentru
tricotat
18.12.2009
398
SR EN ISO 11111- 5:2005/A1:2009
CEN
EN ISO 11111-5:2005/A1:2009
Maşini pentru industria textilă. Cerinţe de securitate. Partea 5: Maşini din preparaţia ţesătoriei şi pentru
tricotat. Amendament 1
18.12.2009
Nota 3
31.01.2010
399
SR EN ISO 11111- 5:2005/A2:2016
CEN
EN ISO 11111-5:2005/A2:2016
Maşini pentru industria textilă. Cerinţe de securitate. Partea 5: Maşini din preparaţia ţesătoriei şi pentru
tricotat. Amendament 2
09.06.2017
09.06.2017
400
SR EN ISO 11111-6:2005
CEN
EN ISO 11111-6:2005
Maşini pentru industria textilă. Cerinţe de securitate. Partea 6: Maşini pentru producţia
de stofe
18.12.2009
401
SR EN ISO 11111- 6:2005/A1:2009
CEN
EN ISO 11111-6:2005/A1:2009
Maşini pentru industria textilă. Cerinţe de securitate. Partea 6: Maşini pentru producţia
de stofe. Amendament 1
18.12.2009
Nota 3
31.01.2010
66
402
SR EN ISO 11111- 6:2005/A2:2016
CEN
EN ISO 11111-6:2005/A2:2016
Maşini pentru industria textilă. Cerinţe de securitate. Partea 6: Maşini pentru producţia
de stofe. Amendament 2
09.06.2017
09.06.2017
403
SR EN ISO 11111-7:2005
CEN
EN ISO 11111-7:2005
Maşini pentru industria textilă. Cerinţe de securitate. Partea 7: Maşini de vopsit şi de
finisat
18.12.2009
404
SR EN ISO 11111- 7:2005/A1:2009
CEN
EN ISO 11111-7:2005/A1:2009
Maşini pentru industria textilă. Cerinţe de securitate. Partea 7: Maşini de vopsit şi de
finisat. Amendament 1
18.12.2009
Nota 3
31.01.2010
405
SR EN ISO 11111- 7:2005/A2:2016
CEN
EN ISO 11111-7:2005/A2:2016
Maşini pentru industria textilă. Cerinţe de securitate. Partea 7: Maşini de vopsit şi de
finisat. Amendament 2
09.06.2017
09.06.2017
406
SR EN ISO 11148-1:2012
CEN
EN ISO 11148-1:2011
Maşini portabile cu motor neelectric. Cerinţe de securitate. Partea 1: Maşini de asamblat elemente de fixare
mecanică nefiletate
24.08.2012
SR EN 792- 1+A1:2009
30.06.2012
407
SR EN ISO 11148-2:2012
CEN
EN ISO 11148-2:2011
Maşini portabile cu motor neelectric. Cerinţe de securitate. Partea 2: Maşini de debitat şi
maşini de sertizat
29.02.2012
SR EN 792- 2+A1:2009
30.06.2012
408
SR EN ISO 11148-3:2013
CEN
EN ISO 11148-3:2012
Maşini portabile cu motor neelectric. Cerinţe de securitate. Partea 3: Maşini de găurit şi
maşini de filetat
05.04.2013
SR EN ISO 11148- 3:2011
30.06.2013
409
SR EN ISO 11148-4:2013
CEN
EN ISO 11148-4:2012
Maşini portabile cu motor neelectric. Cerinţe
de securitate. Partea 4
05.04.2013
SR EN ISO 11148- 4:2011
30.06.2013
67
Maşini nerotative cu
percuţie
410
SR EN ISO 11148-5:2012
CEN
EN ISO 11148-5:2011
Maşini portabile cu motor neelectric. Cerinţe de securitate. Partea 5: Maşini de găurit rotative
cu percuţie
29.02.2012
SR EN 792- 5+A1:2009
30.06.2012
411
SR EN ISO 11148-6:2013
CEN
EN ISO 11148-6:2012
Maşini portabile cu motor neelectric. Cerinţe de securitate. Partea 6: Maşini portabile de asamblat elemente de
fixare filetate
05.04.2013
SR EN ISO 11148- 6:2011
30.06.2013
412
SR EN ISO 11148-7:2012
CEN
EN ISO 11148-7:2012
Maşini portabile cu motor neelectric. Cerinţe de securitate. Partea 7
Maşini de polizat
15.11.2012
SR EN 792- 7+A1:2009
28.02.2013
413
SR EN ISO 11148-8:2012
CEN
EN ISO 11148-8:2011
Maşini portabile cu motor neelectric. Cerinţe de securitate. Partea 8: Maşini de lustruit şi de
şlefuit
29.02.2012
SR EN 792- 8+A1:2009
30.06.2012
414
SR EN ISO 11148-9:2012
CEN
EN ISO 11148-9:2011
Maşini portabile cu motor neelectric. Cerinţe de securitate. Partea 9
Polizoare pentru matriţe
29.02.2012
SR EN 792- 9+A1:2009
01.06.2012
415
SR EN ISO 11148-10:2012
CEN
EN ISO 11148-10:2011
Maşini portabile cu motor neelectric. Cerinţe de securitate. Partea 10
Maşini cu compresie
29.02.2012
SR EN 792- 10+A1:2009
30.06.2012
416
SR EN ISO 11148-11:2012
CEN
EN ISO 11148-11:2011
Maşini portabile cu motor neelectric. Cerinţe de securitate. Partea 11: Maşini de tăiat prin
poansonare şi foarfece
29.02.2012
SR EN 792- 11+A1:2009
30.06.2012
417
SR EN ISO 11148-12:2013
CEN
EN ISO 11148-12:2012
Maşini portabile cu motor neelectric. Cerinţe de securitate. Partea 12
Ferăstraie circulare,
05.04.2013
SR EN 792- 12+A1:2009
30.06.2013
68
ferăstraie oscilante şi
ferăstraie alternative
418
SR EN ISO 11252:2014
CEN
EN ISO 11252:2013
Laseri şi echipamente cu laser. Dispozitive cu laser. Cerinţe minime
pentru documentaţie
28.11.2013
SR EN ISO 11252:2008
28.02.2014
419
SR EN ISO 11553-1:2009
CEN
EN ISO 11553-1:2008
Securitatea maşinilor. Maşini de prelucrat cu laser. Partea 1: Cerinţe
generale de securitate
08.09.2009
420
SR EN ISO 11553-2:2009
CEN
EN ISO 11553-2:2008
Securitatea maşinilor. Maşini de prelucrat cu laser. Partea 2: Cerinţe de securitate pentru dispozitivele portabile cu
laser
08.09.2009
421
SR EN ISO 11553-3:2013
CEN
EN ISO 11553-3:2013
Securitatea maşinilor. Maşini de prelucrat cu laser. Partea 3: Metode de măsurare şi de reducere a zgomotului maşinilor de prelucrat cu laser, a dispozitivelor de procesare portabile şi a echipamentelor auxiliare conexe (clasă de
exactitate 2)
28.11.2013
422
SR EN ISO 11680-1:2012
CEN
EN ISO 11680-1:2011
Maşini forestiere. Cerinţe de securitate şi încercări pentru maşinile de elagat echipate cu motor. Partea 1: Maşini echipate cu motor cu
ardere internă integrat
29.02.2012
SR EN ISO 11680- 1:2009
30.06.2012
423
SR EN ISO 11680-2:2012
CEN
EN ISO 11680-2:2011
Maşini forestiere. Cerinţe de securitate şi încercări pentru maşinile de elagat echipate cu
motor. Partea 2: Maşini
29.02.2012
SR EN ISO 11680- 2:2009
30.06.2012
69
echipate cu motor purtat
în spate
424
SR EN ISO 11681-1:2012
CEN
EN ISO 11681-1:2011
Maşini forestiere. Cerinţe de securitate şi încercări ale ferăstraielor portabile cu lanţ. Partea 1: Ferăstraie cu lanţ
pentru lucrări forestiere
29.02.2012
SR EN ISO 11681- 1:2009
30.06.2012
425
SR EN ISO 11681-2:2012
CEN
EN ISO 11681-2:2011
Maşini forestiere. Cerinţe de securitate şi încercări ale ferăstraielor portabile cu lanţ. Partea 2: Ferăstraie cu lanţ pentru întreţinerea
arborilor
29.02.2012
SR EN ISO 11681- 2:2009
30.06.2012
426
SR EN ISO 11806-1:2012
CEN
EN ISO 11806-1:2011
Maşini agricole şi forestiere. Cerinţe de securitate şi încercări pentru aparate portabile pentru curăţat tufişuri şi tăiat iarbă, acţionate de un motor cu ardere internă. Partea 1: Maşini echipate cu un motor cu
ardere internă integrat
29.02.2012
SR EN ISO 11806:2009
30.06.2012
427
SR EN ISO 11806-2:2012
CEN
EN ISO 11806-2:2011
Maşini agricole şi forestiere. Cerinţe de securitate şi încercări pentru aparate portabile pentru curăţat tufişuri şi tăiat iarbă, acţionate de un motor cu ardere internă. Partea 2: Maşini echipate cu motor purtat
în spate
29.02.2012
428
SR EN ISO 11850:2012
CEN
EN ISO 11850:2011
Maşini forestiere. Cerinţe generale de
securitate
29.02.2012
SR EN 14861+A1:2010
31.05.2012
70
429
SR EN ISO 11850:2012/A1:2016
CEN
EN ISO 11850:2011/A1:2016
Maşini forestiere.
Cerinţe generale de securitate
09.09.2016
Nota 3
31.08.2016
430
SR EN 12001:2012
CEN
EN 12001:2012
Maşini pentru transportat, pulverizat şi punere în operă a betonului şi mortarului.
Cerinţe de securitate
15.11.2012
SR EN 12001+A1:2010
28.02.2013
431
SR EN 12012-1+A1:2009
CEN
EN 12012-1:2007+A1:2008
Maşini pentru cauciuc şi materiale plastice.
Maşini de mărunţire. Partea 1: Cerinţe de securitate referitoare la maşinile de mărunţire cu
lame
08.09.2009
432
SR EN 12012-3+A1:2009
CEN
EN 12012-3:2001+A1:2008
Maşini pentru cauciuc şi materiale plastice.
Maşini de mărunţire. Partea 3: Cerinţe de securitate referitoare la maşinile de mărunţire cu
valţuri
08.09.2009
433
SR EN 12012-4+A1:2009
CEN
EN 12012-4:2006+A1:2008
Maşini pentru cauciuc şi materiale plastice.
Maşini de mărunţire. Partea 4: Cerinţe de securitate referitoare la
maşinile de aglomerare
08.09.2009
434
SR EN 12013+A1:2009
CEN
EN 12013:2000+A1:2008
Maşini pentru cauciuc şi materiale plastice.
Amestecătoare interne.
Cerinţe de securitate
08.09.2009
435
SR EN 12016:2013
CEN
EN 12016:2013
Compatibilitate electromagnetică. Standard gamă de produse pentru ascensoare, scări şi trotuare rulante.
Imunitate
28.11.2013
SR EN 12016+A1:2008
28.02.2014
71
436
SR EN 12041:2015
CEN
EN 12041:2014
Maşini pentru industria alimentară. Maşini pentru modulare aluat. Cerinţe de securitate şi
igienă
14.01.2016
SR EN 12041+A1:2010
29.02.2016
437
SR EN 12042:2014
CEN
EN 12042:2014
Maşini pentru industria alimentară. Divizoare automate. Cerinţe de
securitate şi igienă
13.02.2015
SR EN 12042+A1:2011
13.02.2015
438
SR EN 12043:2015
CEN
EN 12043:2014
Maşini pentru industria alimentară.
Predospitoare cu
leagăne. Cerinţe de securitate şi igienă
14.01.2016
SR EN 12043+A1:2011
29.02.2016
439
SR EN 12044+A1:2010
CEN
EN 12044:2005+A1:2009
Maşini pentru confecţionarea încălţămintei şi a articolelor executate din piele şi materiale similare. Maşini de tăiat şi de poansonat. Cerinţe
de securitate
18.12.2009
440
SR EN 12053+A1:2008
CEN
EN 12053:2001+A1:2008
Securitatea cărucioarelor de manipulare. Metode de încercare pentru măsurarea emisiilor de
zgomot
08.09.2009
441
SR EN 12077-2+A1:2008
CEN
EN 12077-2:1998+A1:2008
Securitatea instalaţiilor de ridicat. Cerinţe pentru sănătate şi securitate.
Partea 2: Limitatoare şi
indicatoare
08.09.2009
442
SR EN 12110:2014
CEN
EN 12110:2014
Maşini pentru executat tuneluri. Sasuri pneumatice. Cerinţe de
securitate
13.02.2015
SR EN 12110+A1:2009
13.02.2015
443
SR EN 12111:2014
CEN
EN 12111:2014
Maşini pentru executat tuneluri. Maşini cu cap frontal pentru forat şi
13.02.2015
SR EN 12111+A1:2009
13.02.2015
72
echipamente miniere cu acţiune continuă. Cerinţe de securitate
444
SR EN 12158-1+A1:2011
CEN
EN 12158-1:2000+A1:2010
Ascensoare de materiale pentru construcţii. Partea 1: Ascensoare de materiale pentru construcţii cu platforme
accesibile
08.04.2011
445
SR EN 12158-2+A1:2011
CEN
EN 12158-2:2000+A1:2010
Ascensoare de materiale pentru construcţii. Partea 2: Ascensoare înclinate cu dispozitive de transport sarcini fără
accesul persoanelor
08.04.2011
446
SR EN 12159:2013
CEN
EN 12159:2012
Ascensoare de şantier pentru persoane şi materiale cu colivii
ghidate vertical
05.04.2013
SR EN 12159+A1:2009
31.05.2013
447
SR EN 12162+A1:2009
CEN
EN 12162:2001+A1:2009
Pompe pentru lichide. Cerinţe de securitate. Procedură pentru
încercarea hidrostatică
08.09.2009
448
SR EN 12203+A1:2010
CEN
EN 12203:2003+A1:2009
Maşini pentru confecţionarea încălţămintei şi a articolelor de piele şi materiale similare. Prese pentru confecţionarea încălţămintei şi a articolelor de piele.
Cerinţe de securitate
18.12.2009
449
SR EN 12267+A1:2010
CEN
EN 12267:2003+A1:2010
Maşini pentru industria alimentară. Ferăstraie circulare. Cerinţe de
securitate şi igienă
20.10.2010
450
SR EN 12268:2015
CEN
EN 12268:2014
Maşini pentru industria alimentară. Ferăstraie cu
bandă. Cerinţe de
14.01.2016
SR EN 12268+A1:2010
29.02.2016
73
securitate şi igienă
451
SR EN 12301+A1:2009
CEN
EN 12301:2000+A1:2008
Maşini pentru cauciuc şi materiale plastice.
Calandre. Cerinţe de
securitate
08.09.2009
452
SR EN 12312-1:2013
CEN
EN 12312-1:2013
Echipament pentru deservirea la sol a aeronavelor. Cerinţe specifice. Partea 1: Scări
pentru pasageri
28.11.2013
SR EN 12312- 1+A1:2009
28.11.2013
453
SR EN 12312-2:2014
CEN
EN 12312-2:2014
Echipament pentru deservirea la sol a aeronavelor. Cerinţe specifice. Partea 2
Vehicule de catering
13.02.2015
SR EN 12312- 2+A1:2009
13.02.2015
454
SR EN 12312-3:2017
CEN
EN 12312-3:2017
Echipament pentru deservirea la sol a aeronavelor. Cerinţe specifice. Partea 3
Transportoare cu bandă
09.06.2017
SR EN 12312- 3+A1:2009
31.07.2017
455
SR EN 12312-4:2014
CEN
EN 12312-4:2014
Echipament pentru deservirea la sol a aeronavelor. Cerinţe specifice. Partea 4: Punţi de îmbarcare pentru
pasageri
11.07.2014
SR EN 12312- 4+A1:2009
30.09.2014
456
SR EN 12312-5+A1:2009
CEN
EN 12312-5:2005+A1:2009
Echipament pentru deservirea la sol a aeronavelor. Cerinţe specifice. Partea 5: Echipament de alimentare cu
combustibil
08.09.2009
457
SR EN 12312-6:2017
CEN
EN 12312-6:2017
Echipament pentru deservirea la sol a aeronavelor. Cerinţe specifice. Partea 6: Degivroare, echipament
de degivrare şi de
09.06.2017
SR EN 12312- 6+A1:2009
30.09.2017
74
antigivrare
458
SR EN 12312-7+A1:2009
CEN
EN 12312-7:2005+A1:2009
Echipament pentru deservirea la sol a aeronavelor. Cerinţe specifice. Partea 7: Vehicule pentru
deplasarea aeronavelor
08.09.2009
459
SR EN 12312-8+A1:2009
CEN
EN 12312-8:2005+A1:2009
Echipament pentru deservirea la sol a aeronavelor. Cerinţe specifice. Partea 8: Scări şi platforme pentru
întreţinere
08.09.2009
460
SR EN 12312-9:2013
CEN
EN 12312-9:2013
Echipament pentru deservirea la sol a aeronavelor. Cerinţe specifice. Partea 9: Încărcătoare de
containere/palete
28.11.2013
SR EN 12312- 9+A1:2009
28.11.2013
461
SR EN 12312-10+A1:2009
CEN
EN 12312-10:2005+A1:2009
Echipament pentru deservirea la sol a aeronavelor. Cerinţe specifice. Partea 10: Transportoare pentru
palete şi containere
08.09.2009
462
SR EN 12312-12+A1:2009
CEN
EN 12312-12:2002+A1:2009
Echipament pentru deservirea la sol a aeronavelor. Cerinţe specifice. Partea 12: Vehicul de alimentare cu
apă potabilă
08.09.2009
463
SR EN 12312-13+A1:2009
CEN
EN 12312-13:2002+A1:2009
Echipament pentru deservirea la sol a aeronavelor. Cerinţe specifice. Partea 13
Vehicul de vidanjare
08.09.2009
75
464
SR EN 12312-14:2014
CEN
EN 12312-14:2014
Echipament pentru deservirea la sol a aeronavelor. Cerinţe specifice. Partea 14: Vehicul pentru transportul persoanelor
cu dizabilităţi
13.02.2015
SR EN 12312- 14+A1:2009
13.02.2015
465
SR EN 12312-15+A1:2009
CEN
EN 12312-15:2006+A1:2009
Echipament pentru deservirea la sol a aeronavelor. Cerinţe specifice. Partea 15: Autotractoare pentru
bagaje şi echipamente
08.09.2009
466
SR EN 12312-16+A1:2009
CEN
EN 12312-16:2005+A1:2009
Echipament pentru deservirea la sol a aeronavelor. Cerinţe specifice. Partea 16: Echipament pentru
pornire cu aer
08.09.2009
467
SR EN 12312-17+A1:2009
CEN
EN 12312-17:2004+A1:2009
Echipament pentru deservirea la sol a aeronavelor. Cerinţe specifice. Partea 17: Echipamente de
climatizare
08.09.2009
468
SR EN 12312-18+A1:2009
CEN
EN 12312-18:2005+A1:2009
Echipament pentru deservirea la sol a aeronavelor. Cerinţe specifice. Partea 18: Echipamente de alimentare cu oxigen şi
azot
08.09.2009
469
SR EN 12312-19+A1:2009
CEN
EN 12312-19:2005+A1:2009
Echipament pentru deservirea la sol a aeronavelor. Cerinţe specifice. Partea 19: Cricuri pentru aeronave, cricuri pentru schimb
roţi şi cricuri hidraulice
08.09.2009
76
470
SR EN 12312-20+A1:2009
CEN
EN 12312-20:2005+A1:2009
Echipament pentru deservirea la sol a aeronavelor. Cerinţe specifice. Partea 20: Echipament de alimentare cu energie
electrică la sol
08.09.2009
471
SR EN 12321+A1:2009
CEN
EN 12321:2003+A1:2009
Maşini pentru exploatări subterane. Specificaţie pentru cerinţele de securitate ale transportoarelor blindate
cu lanţ cu raclete
08.09.2009
472
SR EN 12348+A1:2009
CEN
EN 12348:2000+A1:2009
Maşini de extras carote, cu coloană. Securitate
08.09.2009
473
SR EN 12355+A1:2010
CEN
EN 12355:2003+A1:2010
Maşini pentru industria alimentară. Maşini pentru denudare, jupuire şi îndepărtarea membranelor. Cerinţe de
securitate şi igienă
20.10.2010
474
SR EN 12385-1+A1:2009
CEN
EN 12385-1:2002+A1:2008
Cabluri de oţel. Securitate. Partea 1
Condiţii generale
08.09.2009
475
SR EN 12385-2+A1:2008
CEN
EN 12385-2:2002+A1:2008
Cabluri de oţel. Securitate. Partea 2: Definiţii, notare şi
clasificare
08.09.2009
476
SR EN 12385-3+A1:2008
CEN
EN 12385-3:2004+A1:2008
Cabluri de oţel. Securitate. Partea 3: Informaţii pentru utilizare şi pentru
mentenanţă
08.09.2009
477
SR EN 12385-4+A1:2008
CEN
EN 12385-4:2002+A1:2008
Cabluri de oţel. Securitate. Partea 4: Cabluri cu toroane pentru aplicaţii generale
de ridicat
08.09.2009
77
478
SR EN 12385-10+A1:2008
CEN
EN 12385-10:2003+A1:2008
Cabluri de oţel. Securitate. Partea 10: Cabluri elicoidale pentru aplicaţii generale în
construcţii
08.09.2009
479
SR EN 12387+A1:2010
CEN
EN 12387:2005+A1:2009
Maşini pentru confecţionarea încălţămintei şi a articolelor de piele şi înlocuitori. Echipament modular pentru repararea încălţămintei. Cerinţe de
securitate
18.12.2009
480
SR EN 12409+A1:2012
CEN
EN 12409:2008+A1:2011
Maşini pentru cauciuc şi materiale plastice.
Maşini pentru formare la cald. Cerinţe de
securitate
29.02.2012
SR EN 12409:2009
30.04.2012
481
SR EN 12417+A2:2009
CEN
EN 12417:2001+A2:2009
Maşini unelte.
Securitate. Centre de prelucrare
08.09.2009
482
SR EN 12417+A2:2009/AC:2010
CEN
EN 12417:2001+A2:2009/AC:2010
Maşini unelte. Securitate. Centre de
prelucrare
483
SR EN 12418+A1:2009
CEN
EN 12418:2000+A1:2009
Maşini de tăiat zidărie şi piatră pe şantier.
Securitate
08.09.2009
484
SR EN 12463+A1:2011
CEN
EN 12463:2004+A1:2011
Maşini pentru industria alimentară. Maşini pentru umplerea ambalajelor şi maşini auxiliare. Cerinţe de
securitate şi igienă
20.07.2011
485
SR EN 12505+A1:2010
CEN
EN 12505:2000+A1:2009
Maşini pentru industria alimentară. Maşini centrifugale pentru procesarea uleiurilor şi grăsimilor comestibile.
Cerinţe de securitate şi
18.12.2009
78
igienă
486
SR EN 12525+A2:2010
CEN
EN 12525:2000+A2:2010
Maşini agricole. Încărcătoare frontale.
Securitate
26.05.2010
487
SR EN 12545+A1:2009
CEN
EN 12545:2000+A1:2009
Maşini pentru confecţionarea încălţămintei şi a articolelor de piele şi înlocuitori de piele. Cod de încercare la zgomot.
Cerinţe generale
08.09.2009
488
SR EN 12547:2015
CEN
EN 12547:2014
Centrifuge. Cerinţe comune de securitate
14.01.2016
SR EN 12547+A1:2009
29.02.2016
489
SR EN 12549+A1:2009
CEN
EN 12549:1999+A1:2008
Acustică. Cod de încercare pentru determinarea zgomotului pentru maşini de asamblat elemente de
fixare. Metodă tehnică
08.09.2009
490
SR EN 12581+A1:2010
CEN
EN 12581:2005+A1:2010
Instalaţii de aplicare. Instalaţii prin imersie şi electrodepunere a produselor de vopsire organice lichide. Cerinţe
de securitate
20.10.2010
491
SR EN 12621+A1:2010
CEN
EN 12621:2006+A1:2010
Instalaţii de alimentare şi de circulaţie a produselor de vopsire sub presiune. Cerinţe de
securitate
20.10.2010
492
SR EN 12622+A1:2014
CEN
EN 12622:2009+A1:2013
Securitatea maşinilor
unelte. Prese hidraulice de îndoit
11.04.2014
SR EN 12622:2010
30.04.2014
493
SR EN 12629-1+A1:2011
CEN
EN 12629-1:2000+A1:2010
Maşini pentru fabricat produse de construcţii din beton şi silicat de calciu. Securitate. Partea
1: Cerinţe generale
08.04.2011
79
494
SR EN 12629-2+A1:2011
CEN
EN 12629-2:2002+A1:2010
Maşini pentru fabricat produse de construcţii din beton şi silicat de calciu. Securitate. Partea 2: Maşini pentru fabricat
blocheţi
08.04.2011
495
SR EN 12629-3+A1:2011
CEN
EN 12629-3:2002+A1:2010
Maşini pentru fabricat produse de construcţii din beton şi silicat de calciu. Securitate. Partea 3: Maşini cu masă
culisantă şi turnantă
08.04.2011
496
SR EN 12629-4+A1:2011
CEN
EN 12629-4:2001+A1:2010
Maşini pentru fabricat produse de construcţii din beton şi silicat de calciu. Securitate. Partea 4: Maşini pentru fabricat
ţigle din beton
08.04.2011
497
SR EN 12629-5- 1+A1:2011
CEN
EN 12629-5-1:2003+A1:2010
Maşini pentru fabricat produse de construcţii din beton şi silicat de calciu. Securitate. Partea 5-1: Maşini cu axă verticală pentru fabricat
conducte
08.04.2011
498
SR EN 12629-5- 2+A1:2011
CEN
EN 12629-5-2:2003+A1:2010
Maşini pentru fabricat produse de construcţii din beton şi silicat de calciu. Securitate. Partea 5-2: Maşini cu axă orizontală pentru fabricat
conducte
08.04.2011
499
SR EN 12629-5- 3+A1:2011
CEN
EN 12629-5-3:2003+A1:2010
Maşini pentru fabricat produse de construcţii din beton şi silicat de calciu. Securitate. Partea 5-3: Maşini pentru
pretensionat conducte
08.04.2011
80
500
SR EN 12629-5- 4+A1:2011
CEN
EN 12629-5-4:2003+A1:2010
Maşini pentru fabricat produse de construcţii din beton şi silicat de calciu. Securitate. Partea 5-4: Maşini pentru izolat
conducte de beton
08.04.2011
501
SR EN 12629-6+A1:2011
CEN
EN 12629-6:2004+A1:2010
Maşini pentru fabricat produse de construcţii din beton şi silicat de calciu. Securitate. Partea 6: Echipamente fixe şi mobile pentru fabricat
produse din beton armat
08.04.2011
502
SR EN 12629-7+A1:2011
CEN
EN 12629-7:2004+A1:2010
Maşini pentru fabricat produse de construcţii din beton şi silicat de calciu. Securitate. Partea 7: Echipamente fixe şi mobile pentru fabricat pe stand produse din beton
precomprimat
08.04.2011
503
SR EN 12629-8+A1:2011
CEN
EN 12629-8:2002+A1:2010
Maşini pentru fabricat produse de construcţii din beton şi silicat de calciu. Securitate. Partea 8: Maşini şi echipamente pentru fabricat produse de construcţii din silicat
de calciu (şi beton)
08.04.2011
504
SR EN 12635+A1:2009
CEN
EN 12635:2002+A1:2008
Uşi şi porţi pentru spaţii industriale, comerciale şi pentru garaje. Instalare şi
utilizare
08.09.2009
Avertizare: În ceea ce priveşte punctul 5.1 şi anexa D, prezenta publicaţie nu se referă la referinţa la standardul EN 12453:2000, a cărui aplicare nu conferă
o prezumţie de conformitate cu cerinţele esenţiale de sănătate şi siguranţă 1.1.2, 1.1.6, 1.2.1, 1.3.7, 1.3.8.2, 1.4.1, 1.4.3 şi 1.5.14 din anexa I la Directiva 2006/42/CE.
505
SR EN 12643:2014
CEN
EN 12643:2014
Maşini de terasament. Maşini echipate cu pneuri. Cerinţe pentru
11.07.2014
SR EN 12643+A1:2009
31.08.2014
81
sisteme de direcţie
506
SR EN 12644-1+A1:2008
CEN
EN 12644-1:2001+A1:2008
Instalaţii de ridicat. Informaţii pentru utilizare şi încercare.
Partea 1: Instrucţiuni
08.09.2009
507
SR EN 12644-2+A1:2008
CEN
EN 12644-2:2000+A1:2008
Instalaţii de ridicat. Informaţii pentru utilizare şi încercare.
Partea 2: Marcare
08.09.2009
508
SR EN 12649+A1:2011
CEN
EN 12649:2008+A1:2011
Maşini pentru compactarea şi netezirea
betonului. Securitate
18.11.2011
SR EN 12649:2008
31.01.2012
509
SR EN 12653+A2:2010
CEN
EN 12653:1999+A2:2009
Maşini pentru confecţionarea încălţămintei şi a articolelor de piele şi înlocuitori de piele. Maşini de fixat în cuie.
Cerinţe de securitate
18.12.2009
510
SR EN 12693:2008
CEN
EN 12693:2008
Instalaţii frigorifice şi pompe de căldură.
Cerinţe de securitate şi
de mediu. Compresoare frigorifice volumice
08.09.2009
511
SR EN 12717+A1:2009
CEN
EN 12717:2001+A1:2009
Securitatea maşinilor unelte. Maşini de găurit
08.09.2009
512
SR EN 12733+A1:2009
CEN
EN 12733:2001+A1:2009
Maşini agricole şi forestiere. Motocositori cu operator pedestru.
Securitate
08.09.2009
513
SR EN 12750:2013
CEN
EN 12750:2013
Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Maşini de îndreptat şi profilat pe
patru feţe
28.11.2013
SR EN 12750+A1:2010
28.11.2013
514
SR EN 12753+A1:2010
CEN
EN 12753:2005+A1:2010
Sisteme termice de curăţare a aerului evacuat din instalaţiile
de tratare a suprafeţelor.
20.10.2010
82
Cerinţe de securitate
515
SR EN 12757-1+A1:2010
CEN
EN 12757-1:2005+A1:2010
Echipament de omogenizare a produselor de vopsire. Cerinţe de securitate. Partea 1: Echipament de omogenizare utilizate la revopsirea
autovehiculelor
20.10.2010
516
SR EN 12779:2016
CEN
EN 12779:2015
Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Instalaţii fixe pentru extracţia pulberilor şi aşchiilor de lemn. Prescripţii de
securitate
13.05.2016
SR EN 12779+A1:2010
31.05.2016
517
SR EN 12852+A1:2010
CEN
EN 12852:2001+A1:2010
Maşini pentru industria alimentară. Maşini pentru preparare alimente şi mixere.
Cerinţe de securitate şi
igienă
20.10.2010
518
SR EN 12853+A1:2010
CEN
EN 12853:2001+A1:2010
Maşini pentru industria alimentară. Mixere şi teluri de mână. Cerinţe
de securitate şi igienă
20.10.2010
519
SR EN 12853+A1:2010/AC:2011
CEN
EN 12853:2001+A1:2010/AC:2010
Maşini pentru industria alimentară. Mixere şi teluri de mână. Cerinţe
de securitate şi igienă
520
SR EN 12854+A1:2010
CEN
EN 12854:2003+A1:2010
Maşini pentru industria alimentară. Maşini de zdrobit verticale cu motor montat pe cărucior. Cerinţe de
securitate şi igienă
26.05.2010
521
SR EN 12855+A1:2010
CEN
EN 12855:2003+A1:2010
Maşini pentru industria alimentară. Maşini de
tăiat cu cuvă rotativă.
20.10.2010
83
Condiţii de securitate şi
igienă
522
SR EN 12881-1:2014
CEN
EN 12881-1:2014
Benzi transportoare. Încercări de simulare a inflamabilităţii. Partea 1: Încercări cu arzător cu
propan
13.02.2015
SR EN 12881- 1+A1:2008
13.02.2015
523
SR EN 12881-2+A1:2008
CEN
EN 12881-2:2005+A1:2008
Benzi transportoare. Încercări de simulare a inflamabilităţii. Partea 2: Încercare la foc de mare
amploare
08.09.2009
524
SR EN 12882:2016
CEN
EN 12882:2015
Benzi transportoare de uz general. Cerinţe de securitate electrică şi de protecţie împotriva
inflamabilităţii
14.01.2016
SR EN 12882:2009
29.02.2016
525
SR EN 12921-1+A1:2010
CEN
EN 12921-1:2005+A1:2010
Instalaţii de curăţat şi de pregătire a suprafeţelor pieselor industriale care utilizează lichide sau vapori. Partea 1: Cerinţe
generale de securitate
20.10.2010
526
SR EN 12921-2+A1:2009
CEN
EN 12921-2:2005+A1:2008
Instalaţii de curăţat şi de pregătire a suprafeţelor pieselor industriale care utilizează lichide sau vapori. Partea 2: Securitatea instalaţiilor care utilizează lichide de
curăţare pe bază de apă
08.09.2009
527
SR EN 12921-3+A1:2009
CEN
EN 12921-3:2005+A1:2008
Instalaţii de curăţat şi de pregătire a suprafeţelor pieselor industriale care utilizează lichide sau vapori. Partea 3: Securitatea instalaţiilor care utilizează lichide de
curăţat inflamabile
08.09.2009
84
528
SR EN 12921-4+A1:2009
CEN
EN 12921-4:2005+A1:2008
Instalaţii de curăţat şi de pregătire a suprafeţelor pieselor industriale care utilizează lichide sau vapori. Partea 4: Securitatea maşinilor care utilizează solvenţi
halogenaţi
08.09.2009
529
SR EN 12965+A2:2009
CEN
EN 12965:2003+A2:2009
Tractoare şi maşini agricole şi forestiere. Arbori cardanici de transmisie de la priza de putere şi protectorii
acestora. Securitate
18.12.2009
530
SR EN 12978+A1:2009
CEN
EN 12978:2003+A1:2009
Uşi şi porţi pentru spaţii industriale, comerciale şi pentru garaje.
Dispozitive de securitate pentru uşi şi porţi acţionate mecanic.
Cerinţe şi metode de
încercare
18.12.2009
531
SR EN 12981+A1:2009
CEN
EN 12981:2005+A1:2009
Instalaţii de aplicare. Cabine de aplicare prin pulverizare de produse de vopsire sub formă de pulbere organică.
Cerinţe de securitate
08.09.2009
532
SR EN 12984+A1:2010
CEN
EN 12984:2005+A1:2010
Maşini pentru industria alimentară. Maşini şi aparate portabile şi/sau ghidate cu mâna cu scule de tăiere acţionate mecanic. Cerinţe referitoare la securitate
şi igienă
20.10.2010
533
SR EN 12999+A1:2012
CEN
EN 12999:2011+A1:2012
Instalaţii de ridicat. Macarale de încarcare
24.08.2012
SR EN 12999:2011
31.12.2012
85
534
SR EN 13000+A1:2014
CEN
EN 13000:2010+A1:2014
Instalaţii de ridicat. Macarale mobile
13.02.2015
SR EN 13000:2010
13.02.2015
535
SR EN 13001-1:2015
CEN
EN 13001-1:2015
Instalaţii de ridicat. Proiectare generală. Partea 1: Principii
generale şi cerinţe
14.01.2016
SR EN 13001- 1+A1:2009
29.02.2016
536
SR EN 13001-2:2015
CEN
EN 13001-2:2014
Securitatea instalaţiilor de ridicat. Proiectare generală. Partea 2
Efectele încărcării
14.01.2016
SR EN 13001-
2:2011
29.02.2016
537
SR EN 13001-3- 1+A1:2013
CEN
EN 13001-3-1:2012+A1:2013
Instalaţii de ridicat. Proiectare generală. Partea 3-1: Stări limită şi verificarea securităţii
structurilor metalice
28.11.2013
SR EN 13001-3-
1:2012
31.01.2014
538
SR EN 13001-3-2:2015
CEN
EN 13001-3-2:2014
Securitatea instalaţiilor de ridicat. Proiectare generală. Partea 3-2: Stări limită şi verificarea aptitudinii transmisiilor
prin cablu
14.01.2016
539
SR EN 13001-3-3:2015
CEN
EN 13001-3-3:2014
Securitatea instalaţiilor de ridicat. Proiectare generală. Partea 3-3: Stări limită şi verificarea aptitudinii contactelor
roată/şină
14.01.2016
540
SR EN 13001-3-5:2017
CEN
EN 13001-3-5:2016
Instalaţii de ridicat. Proiectare generală. Partea 3-5: Stări limită şi verificarea aptitudinii
cârligelor forjate
09.06.2017
541
SR EN 13015+A1:2008
CEN
EN 13015:2001+A1:2008
Mentenanţa ascensoarelor şi scărilor rulante. Reguli pentru elaborarea instrucţiunilor
de mentenanţă
08.09.2009
542
SR EN 13019+A1:2009
CEN
EN 13019:2001+A1:2008
Maşini pentru curăţat
08.09.2009
86
suprafaţa drumului.
Cerinţe de securitate
543
SR EN 13020:2016
CEN
EN 13020:2015
Maşini pentru tratarea suprafeţei rutiere.
Cerinţe de securitate
13.05.2016
SR EN 13020+A1:2010
31.05.2016
544
SR EN 13021+A1:2009
CEN
EN 13021:2003+A1:2008
Maşini pentru curăţat suprafaţa drumului.
Cerinţe de securitate
08.09.2009
545
SR EN 13023+A1:2010
CEN
EN 13023:2003+A1:2010
Metode de măsurare a zgomotului emis de maşinile de tipărire, de transformare, de producere şi de prelucrare a hârtiei.
Clasele de exactitate 2 şi
3
26.05.2010
546
SR EN 13035-1:2008
CEN
EN 13035-1:2008
Maşini şi instalaţii pentru fabricarea, tratarea şi prelucrarea sticlei plane. Cerinţe de securitate. Partea 1: Echipament pentru depozitare, manipulare şi transport în interiorul
fabricii
08.09.2009
547
SR EN 13035-11+A1:2010
CEN
EN 13035-11:2006+A1:2010
Maşini şi instalaţii pentru fabricarea, tratarea şi prelucrarea sticlei plane. Cerinţe de securitate. Partea 11
Maşini de găurit
26.05.2010
548
SR EN 13035-2:2008
CEN
EN 13035-2:2008
Maşini şi instalaţii pentru fabricarea, tratarea şi prelucrarea sticlei plane. Cerinţe de securitate. Partea 2: Echipament pentru depozitare, manipulare şi
transport în exteriorul
08.09.2009
87
fabricii
549
SR EN 13035-3+A1:2010
CEN
EN 13035-3:2003+A1:2009
Maşini şi instalaţii pentru fabricarea, tratarea şi prelucrarea sticlei plane. Cerinţe de securitate. Partea 3
Maşini de tăiat
18.12.2009
550
SR EN 13035- 3+A1:2010/AC:2010
CEN
EN 13035- 3:2003+A1:2009/AC:2010
Maşini şi instalaţii pentru fabricarea, tratarea şi prelucrarea sticlei plane. Cerinţe de securitate. Partea 3
Maşini de tăiat
551
SR EN 13035-4+A1:2010
CEN
EN 13035-4:2003+A1:2009
Maşini şi instalaţii pentru fabricarea, tratarea şi prelucrarea sticlei plane. Cerinţe de securitate. Partea 4
Mese basculante
26.05.2010
552
SR EN 13035-5+A1:2010
CEN
EN 13035-5:2006+A1:2009
Maşini şi instalaţii pentru fabricarea, tratarea şi prelucrarea sticlei plane. Cerinţe de securitate. Partea 5: Maşini şi instalaţii pentru stivuire şi
destivuire
26.05.2010
553
SR EN 13035-6+A1:2010
CEN
EN 13035-6:2006+A1:2009
Maşini şi instalaţii pentru fabricarea, tratarea şi prelucrarea sticlei plane. Cerinţe de securitate. Partea 6
Maşini pentru spargere
26.05.2010
554
SR EN 13035-7+A1:2010
CEN
EN 13035-7:2006+A1:2009
Maşini şi instalaţii pentru fabricarea, tratarea şi prelucrarea sticlei plane. Cerinţe de securitate. Partea 7
Maşini pentru tăiat sticlă
26.05.2010
88
laminată
555
SR EN 13035-9+A1:2010
CEN
EN 13035-9:2006+A1:2010
Maşini şi instalaţii pentru fabricarea, tratarea şi prelucrarea sticlei plane. Cerinţe de securitate. Partea 9
Maşini de spălat sticla
26.05.2010
556
SR EN 13042-1+A1:2010
CEN
EN 13042-1:2007+A1:2009
Maşini şi instalaţii pentru fabricarea, tratarea şi prelucrarea sticlei cu goluri. Cerinţe de securitate. Partea 1: Mecanisme de
alimentare prin picurare
18.12.2009
557
SR EN 13042-2+A1:2009
CEN
EN 13042-2:2004+A1:2009
Maşini şi instalaţii pentru fabricarea, tratarea şi prelucrarea sticlei cu goluri. Cerinţe de securitate. Partea 2: Maşini de manipulat
pentru alimentare
18.12.2009
558
SR EN 13042-3+A1:2009
CEN
EN 13042-3:2007+A1:2009
Maşini şi instalaţii pentru fabricarea, tratarea şi prelucrarea sticlei cu goluri. Cerinţe de securitate. Partea 3
Maşini IS
18.12.2009
559
SR EN 13042-5+A1:2009
CEN
EN 13042-5:2003+A1:2009
Maşini şi instalaţii pentru fabricarea, tratarea şi prelucrarea sticlei cu goluri. Cerinţe de securitate. Partea 5
Prese
18.12.2009
560
SR EN 13059+A1:2008
CEN
EN 13059:2002+A1:2008
Securitatea cărucioarelor de manipulare. Metode de încercare pentru
măsurarea vibraţiilor
08.09.2009
89
561
SR EN 13102+A1:2009
CEN
EN 13102:2005+A1:2008
Maşini pentru materiale ceramice. Securitate.
Încărcare şi descărcare a
plăcilor ceramice
08.09.2009
562
SR EN 13112+A1:2010
CEN
EN 13112:2002+A1:2009
Maşini pentru tăbăcării. Maşini de şpăltuit şi maşini de tuns cu cuţit în bară. Cerinţe de
securitate
26.05.2010
563
SR EN 13113+A1:2011
CEN
EN 13113:2002+A1:2010
Maşini pentru tăbăcării. Maşini de depunere cu cilindri. Cerinţe de
securitate
08.04.2011
564
SR EN 13114+A1:2010
CEN
EN 13114:2002+A1:2009
Maşini pentru tăbăcării. Butoaie rotative pentru prelucrare. Cerinţe de
securitate
26.05.2010
565
SR EN 13118+A1:2009
CEN
EN 13118:2000+A1:2009
Maşini agricole. Maşini de recoltat cartofi.
Securitate
18.12.2009
566
SR EN 13120+A1:2014
CEN
EN 13120:2009+A1:2014
Jaluzele interioare. Condiţii de performanţă,
inclusiv de securitate
11.07.2014
SR EN 13120:2009
31.08.2014
567
SR EN 13120+A1:2014/AC:2016
CEN
EN 13120:2009+A1:2014/AC:2015
Internal blinds - Performance requirements including
safety
568
SR EN 13128+A2:2009
CEN
EN 13128:2001+A2:2009
Securitatea maşinilor unelte. Maşini de frezat (inclusiv maşini de
alezat)
08.09.2009
569
SR EN 13128+A2:2009/AC:2010
CEN
EN 13128:2001+A2:2009/AC:2010
Securitatea maşinilor unelte. Maşini de frezat (inclusiv maşini de
alezat)
570
SR EN 13135:2013
CEN
EN 13135:2013
Instalaţii de ridicat. Securitate. Proiectare. Cerinţe pentru
echipament
28.11.2013
SR EN 13135- 1+A1:2010; SR EN 13135-
2+A1:2011
28.11.2013
90
571
SR EN 13140+A1:2010
CEN
EN 13140:2000+A1:2009
Maşini agricole. Maşini de recoltat sfeclă de zahăr şi sfeclă furajeră.
Securitate
18.12.2009
572
SR EN 13155+A2:2009
CEN
EN 13155:2003+A2:2009
Instalaţii de ridicat. Securitate. Echipamente detaşabile pentru
prinderea sarcinii
08.09.2009
573
SR EN 13157+A1:2010
CEN
EN 13157:2004+A1:2009
Instalaţii de ridicat. Securitate. Echipament de ridicat cu acţionare
manuală
18.12.2009
574
SR EN 13204:2017
CEN
EN 13204:2016
Scule pentru descarcerare cu dublă acţionare hidraulică pentru utilizare de către pompieri şi salvare.
Cerinţe de securitate şi
performanţă
09.06.2017
SR EN 13204+A1:2012
30.11.2017
575
SR EN 13208+A1:2010
CEN
EN 13208:2003+A1:2010
Maşini pentru industria alimentară. Maşini de curăţat legume. Cerinţe
de securitate şi igienă
20.10.2010
576
SR EN 13241+A2:2016
CEN
EN 13241:2003+A2:2016
Uşi şi porţi pentru uz industrial, comercial şi pentru garaje. Standard de produs, caracteristici
de performanţă
09.06.2017
SR EN 13241- 1+A1:2011
30.06.2018
577
SR EN 13288+A1:2010
CEN
EN 13288:2005+A1:2009
Maşini pentru industria alimentară. Maşini de ridicat şi basculat cuve. Cerinţe de securitate şi
igienă
26.05.2010
578
SR EN 13289+A1:2013
CEN
EN 13289:2001+A1:2013
Linii de procesare a pastelor. Uscătoare şi răcitoare. Cerinţe de
securitate şi igienă
28.11.2013
91
579
SR EN 13355+A1:2009
CEN
EN 13355:2004+A1:2009
Instalaţii de aplicare. Cabine mixte de aplicare şi uscare. Cerinţe de
securitate
08.09.2009
580
SR EN 13367+A1:2009
CEN
EN 13367:2005+A1:2008
Maşini pentru materiale ceramice. Securitate.
Platforme şi cărucioare
pentru transfer
08.09.2009
581
SR EN 13367+A1:2009/AC:2010
CEN
EN 13367:2005+A1:2008/AC:2009
Maşini pentru materiale ceramice. Securitate.
Platforme şi cărucioare
pentru transfer
582
SR EN 13378+A1:2013
CEN
EN 13378:2001+A1:2013
Linii de procesare a pastelor. Prese pentru paste. Cerinţe de
securitate şi igienă
28.11.2013
583
SR EN 13379+A1:2013
CEN
EN 13379:2001+A1:2013
Linii de procesare a pastelor. Maşini de aşezare a aluatului şi tunderea capetelor, maşini de descărcare şi tăiere, transportoare pentru returnarea bastoanelor, magazii de bastoane. Cerinţe de
securitate şi igienă
28.11.2013
584
SR EN 13389+A1:2010
CEN
EN 13389:2005+A1:2009
Maşini pentru industria alimentară. Malaxoare orizontale pentru aluat. Cerinţe de securitate şi
igienă
26.05.2010
585
SR EN 13390+A1:2010
CEN
EN 13390:2002+A1:2009
Maşini pentru industria alimentară. Maşini pentru formarea tartelor. Cerinţe de securitate şi
igienă
26.05.2010
586
SR EN 13411-1+A1:2009
CEN
EN 13411-1:2002+A1:2008
Accesorii de capăt pentru cabluri din sârmă
de oţel. Securitate.
08.09.2009
92
Partea 1: Rodanţe pentru
cabluri de legare de oţel
587
SR EN 13411-2+A1:2009
CEN
EN 13411-2:2001+A1:2008
Accesorii de capăt pentru cabluri din sârmă de oţel. Securitate.
Partea 2: Matisarea ocheţilor cablurilor de
legare
08.09.2009
588
SR EN 13411-3+A1:2009
CEN
EN 13411-3:2004+A1:2008
Accesorii de capăt pentru cabluri din sârmă de oţel. Securitate.
Partea 3: Manşoane şi
ocheţi manşonaţi
08.09.2009
589
SR EN 13411-4:2011
CEN
EN 13411-4:2011
Accesorii de capăt pentru cabluri din sârmă de oţel. Securitate.
Partea 4: Manşonare cu adaos de metal sau de
răşină
20.07.2011
SR EN 13411- 4+A1:2009
30.09.2011
590
SR EN 13411-5+A1:2009
CEN
EN 13411-5:2003+A1:2008
Accesorii de capăt pentru cabluri din sârmă de oţel. Securitate.
Partea 5: Clemă U
pentru fixarea capetelor de cablu
08.09.2009
591
SR EN 13411-6+A1:2009
CEN
EN 13411-6:2004+A1:2008
Accesorii de capăt pentru cabluri din sârmă de oţel. Securitate.
Partea 6: Papuc
asimetric pentru fixarea capetelor de cablu
08.09.2009
592
SR EN 13411-7+A1:2009
CEN
EN 13411-7:2006+A1:2008
Accesorii de capăt pentru cabluri din sârmă de oţel. Securitate.
Partea 7: Papuc simetric pentru fixarea capetelor
de cablu
08.09.2009
93
593
SR EN 13411-8:2012
CEN
EN 13411-8:2011
Accesorii de capăt pentru cabluri din sârmă de oţel. Securitate.
Partea 8: Accesorii de
capăt pentru sertizare şi sertizarea acestora
18.11.2011
594
SR EN 13414-1+A2:2009
CEN
EN 13414-1:2003+A2:2008
Cabluri de legare din sârmă de oţel. Securitate. Partea 1: Cabluri de legare pentru aplicaţii
generale de ridicat
08.09.2009
595
SR EN 13414-2+A2:2009
CEN
EN 13414-2:2003+A2:2008
Cabluri de legare din sârmă de oţel. Securitate. Partea 2: Specificaţii pentru informaţiile pentru utilizare şi mentenanţă furnizate de
producător
08.09.2009
596
SR EN 13414-3+A1:2009
CEN
EN 13414-3:2003+A1:2008
Cabluri de legare din sârmă de oţel. Securitate. Partea 3: Cabluri de legare inelare şi cabluri
de legare împletite
08.09.2009
597
SR EN 13418:2013
CEN
EN 13418:2013
Maşini pentru cauciuc şi materiale plastice.
Maşini de bobinat pentru filme sau foi. Cerinţe de
securitate
28.11.2013
SR EN 13418+A1:2009
30.11.2013
598
SR EN 13448+A1:2010
CEN
EN 13448:2001+A1:2009
Maşini agricole şi
forestiere. Cositori între rânduri. Securitate
18.12.2009
599
SR EN 13457+A1:2010
CEN
EN 13457:2004+A1:2010
Maşini pentru confecţionarea încălţămintei şi a articolelor de piele şi înlocuitori. Maşini de despicat, subţiat, tăiat, aplicat adeziv şi de
uscare a adezivului.
20.10.2010
94
Cerinţe de securitate
600
SR EN ISO 13482:2014
CEN
EN ISO 13482:2014
Roboţi şi dispozitive pentru robotică. Cerinţe de securitate pentru roboţi de utilitate şi
asistenţă personală
11.07.2014
601
SR EN 13524+A2:2014
CEN
EN 13524:2003+A2:2014
Maşini pentru întreţinerea drumurilor. Cerinţe de securitate
11.07.2014
SR EN 13524+A1:2009
31.08.2014
602
SR EN 13531+A1:2009
CEN
EN 13531:2001+A1:2008
Maşini de terasament. Structură de protecţie la basculare (TOPS) pentru miniexcavatoare.
Încercări de laborator şi
cerinţe de performanţă
08.09.2009
603
SR EN 13534+A1:2010
CEN
EN 13534:2006+A1:2010
Maşini pentru industria alimentară. Maşini de injectat saramură.
Cerinţe de securitate şi
igienă
20.10.2010
604
SR EN 13557+A2:2008
CEN
EN 13557:2003+A2:2008
Instalaţii de ridicat.
Organe de comandă şi posturi de comandă
08.09.2009
605
SR EN 13561:2015
CEN
EN 13561:2015
Jaluzele exterioare şi copertine. Cerinţe de performanţă, inclusiv de
securitate
14.01.2016
SR EN 13561+A1:2009
28.02.2017
606
SR EN 13561:2015/AC:2016
CEN
EN 13561:2015/AC:2016
Jaluzele exterioare şi copertine. Cerinţe de performanţă, inclusiv de
securitate
607
SR EN 13570+A1:2010
CEN
EN 13570:2005+A1:2010
Maşini pentru industria alimentară. Malaxoare. Cerinţe referitoare la
securitate şi igienă
20.10.2010
608
SR EN 13586+A1:2008
CEN
EN 13586:2004+A1:2008
Instalaţii de ridicat. Mijloace de acces
08.09.2009
95
609
SR EN 13591+A1:2010
CEN
EN 13591:2005+A1:2009
Maşini pentru industria alimentară. Încărcătoare cu platformă fixă pentru cuptoare. Cerinţe de
securitate şi igienă
26.05.2010
610
SR EN 13617-1:2012
CEN
EN 13617-1:2012
Staţii de combustibil. Partea 1: Cerinţe de securitate referitoare la construcţia şi funcţionarea pompelor dozatoare, distribuitoarelor şi unităţilor de pompare de
la distanţă
24.08.2012
SR EN 13617- 1+A1:2009
30.11.2012
611
SR EN 13621+A1:2010
CEN
EN 13621:2004+A1:2010
Maşini pentru industria alimentară. Uscătoare de salată. Prescripţii de
securitate şi igienă
20.10.2010
612
SR EN 13659:2015
CEN
EN 13659:2015
Obloane şi jaluzele veneţiene exterioare. Cerinţe de performanţă,
inclusiv de securitate
14.01.2016
SR EN 13659+A1:2009
28.02.2017
613
SR EN 13675+A1:2010
CEN
EN 13675:2004+A1:2010
Securitatea maşinilor. Cerinţe de securitate pentru maşini de formare şi laminoare de ţevi şi
liniile lor de finisare
20.10.2010
614
SR EN 13683+A2:2011
CEN
EN 13683:2003+A2:2011
Maşini pentru grădinărit. Maşini de tocat/mărunţit cu motor integrat.
Securitate
20.07.2011
615
SR EN 13683+A2:2011/AC:2013
CEN
EN 13683:2003+A2:2011/AC:2013
Maşini pentru grădinărit. Maşini de tocat/mărunţit cu motor integrat.
Securitate
616
SR EN 13684+A3:2010
CEN
EN 13684:2004+A3:2009
Maşini pentru grădinărit. Maşini pentru prăşit şi scarificatoare. Securitate
26.05.2010
SR EN 13684+A2:2009
30.06.2010
96
617
SR EN 13731:2008
CEN
EN 13731:2007
Sisteme cu perne pneumatice utilizate de pompieri şi servicii de salvare. Cerinţe de
securitate şi performanţă
08.09.2009
618
SR EN 13732:2013
CEN
EN 13732:2013
Maşini pentru industria alimentară. Răcitoare pentru lapte în vrac pentru ferme. Cerinţe de performanţă, securitate
şi igienă
28.11.2013
SR EN 13732+A2:2009
31.01.2014
619
SR EN 13736+A1:2009
CEN
EN 13736:2003+A1:2009
Securitatea maşinilor
unelte. Prese pneumatice
08.09.2009
620
SR EN 13852-1:2014
CEN
EN 13852-1:2013
Instalaţii de ridicat. Instalaţii de ridicat marine. Partea 1: Instalaţii de ridicat
marine de uz general
28.11.2013
621
SR EN 13862+A1:2009
CEN
EN 13862:2001+A1:2009
Maşini pentru tăiat pardoseală. Securitate
08.09.2009
622
SR EN 13870:2016
CEN
EN 13870:2015
Maşini pentru industria alimentară. Maşini de tăiat cotlete. Cerinţe de
securitate şi igienă
14.01.2016
SR EN 13870+A1:2010
31.03.2016
623
SR EN 13871:2015
CEN
EN 13871:2014
Maşini pentru industria alimentară. Maşini de tăiat cuburi. Cerinţe de securitate şi igienă
14.01.2016
SR EN 13871+A1:2010
29.02.2016
624
SR EN 13885+A1:2010
CEN
EN 13885:2005+A1:2010
Maşini pentru industria alimentară. Maşini de legat. Cerinţe de
securitate şi igienă
20.10.2010
625
SR EN 13886+A1:2010
CEN
EN 13886:2005+A1:2010
Maşini pentru industrie alimentară. Marmite cu agitator şi/sau mixer cu motor. Cerinţe de
securitate şi igienă
26.05.2010
97
626
SR EN 13889+A1:2009
CEN
EN 13889:2003+A1:2008
Chei de tachelaj forjate pentru aplicaţii generale de ridicat. Chei de tachelaj drepte şi curbe.
Clasa 6. Securitate
08.09.2009
627
SR EN 13898+A1:2009
CEN
EN 13898:2003+A1:2009
Maşini unelte. Securitate. Maşini cu ferăstrău pentru tăierea
metalelor la rece
08.09.2009
628
SR EN 13898+A1:2009/AC:2010
CEN
EN 13898:2003+A1:2009/AC:2010
Maşini unelte. Securitate. Maşini cu ferăstrău pentru tăierea
metalelor la rece
629
SR EN 13951:2012
CEN
EN 13951:2012
Pompe pentru lichide. Cerinţe de securitate. Echipamente agro- alimentare. Reguli de proiectare pentru asigurarea igienei la
utilizare
24.08.2012
SR EN 13951+A1:2009
31.10.2012
630
SR EN 13954+A1:2010
CEN
EN 13954:2005+A1:2010
Maşini pentru industria alimentară. Maşini de tăiat pâine. Cerinţe de
securitate şi igienă
26.05.2010
631
SR EN 13977:2011
CEN
EN 13977:2011
Aplicaţii feroviare. Cale. Cerinţe de securitate pentru maşini portabile şi cărucioare de cale pentru construcţie şi
întreţinere
20.07.2011
632
SR EN 13985+A1:2009
CEN
EN 13985:2003+A1:2009
Maşini unelte.
Securitate. Foarfece ghilotină
08.09.2009
633
SR EN 14010+A1:2009
CEN
EN 14010:2003+A1:2009
Securitatea maşinilor. Echipament pentru acţionarea sistemelor de parcare pentru autovehicule. Cerinţe de
securitate şi CEM pentru
18.12.2009
98
proiectare, execuţie, montare şi punere în serviciu
634
SR EN 14017+A2:2009
CEN
EN 14017:2005+A2:2009
Maşini agricole şi forestiere. Maşini de administrat îngrăşăminte
solide. Securitate
18.12.2009
SR EN 14017+A1:2009
31.01.2010
635
SR EN 14018+A1:2010
CEN
EN 14018:2005+A1:2009
Maşini agricole şi
forestiere. Semănători. Securitate
18.12.2009
636
SR EN 14033-3+A1:2012
CEN
EN 14033-3:2009+A1:2011
Aplicaţii feroviare. Cale. Utilaje de construcţie şi întreţinere pentru cale.
Partea 3: Cerinţe
generale de securitate
29.02.2012
SR EN 14033-
3:2010
30.04.2012
637
SR EN 14043:2014
CEN
EN 14043:2014
Mijloace de ridicat la înălţime pentru servicii de salvare şi luptă împotriva incendiului. Scări pivotante cu mişcări combinate.
Cerinţe de securitate şi
de performanţă şi metode de încercare
11.07.2014
SR EN 14043+A1:2009
31.07.2014
638
SR EN 14044:2014
CEN
EN 14044:2014
Mijloace de ridicat la înălţime pentru servicii de salvare şi luptă împotriva incendiului. Scări pivotante cu mişcări secvenţiale.
Cerinţe de securitate şi
de performanţă şi metode de încercare
11.07.2014
SR EN 14044+A1:2009
31.07.2014
639
SR EN 14070+A1:2009
CEN
EN 14070:2003+A1:2009
Securitatea maşinilor unelte. Maşini de transfer şi maşini
speciale
08.09.2009
640
SR EN 14070+A1:2009/AC:2010
CEN
EN 14070:2003+A1:2009/AC:2010
Securitatea maşinilor unelte. Maşini de
99
transfer şi maşini
speciale
641
SR EN 14238+A1:2010
CEN
EN 14238:2004+A1:2009
Instalaţii de ridicat. Dispozitive de manipulare a sarcinilor
comandate manual
18.12.2009
642
SR EN ISO 14314:2010
CEN
EN ISO 14314:2009
Motoare cu ardere internă cu mişcare alternativă. Echipament de pornire cu recul.
Cerinţe generale de
securitate
18.12.2009
643
SR EN 14439+A2:2009
CEN
EN 14439:2006+A2:2009
Instalaţii de ridicat. Securitate. Macarale turn
08.09.2009
644
SR EN 14462+A1:2009
CEN
EN 14462:2005+A1:2009
Echipamente de tratare a suprafeţelor. Cod de încercare a zgomotului pentru echipamente de tratare a suprafeţelor inclusiv echipamentul de manipulare auxiliară.
Clase de exactitate 2 şi 3
08.09.2009
645
SR EN 14466+A1:2008
CEN
EN 14466:2005+A1:2008
Pompe de incendiu. Pompe portative. Cerinţe de securitate şi
performanţă, încercări
08.09.2009
646
SR EN 14492-1+A1:2010
CEN
EN 14492-1:2006+A1:2009
Instalaţii de ridicat. Trolii şi palane acţionate. Partea 1
Trolii acţionate
18.12.2009
647
SR EN 14492- 1+A1:2010/AC:2010
CEN
EN 14492- 1:2006+A1:2009/AC:2010
Instalaţii de ridicat. Trolii şi palane acţionate. Partea 1
Trolii acţionate
648
SR EN 14492-2+A1:2010
CEN
EN 14492-2:2006+A1:2009
Instalaţii de ridicat. Trolii şi palane acţionate. Partea 2
Palane acţionate
18.12.2009
100
649
SR EN 14492- 2+A1:2010/AC:2010
CEN
EN 14492- 2:2006+A1:2009/AC:2010
Instalaţii de ridicat. Trolii şi palane acţionate. Partea 2
Palane acţionate
650
SR EN 14502-2+A1:2008
CEN
EN 14502-2:2005+A1:2008
Instalaţii de ridicat. Echipament pentru ridicarea persoanelor. Partea 2: Posturi de
comandă ridicabile
08.09.2009
651
SR EN 14655+A1:2010
CEN
EN 14655:2005+A1:2010
Maşini pentru industria alimentară. Maşini de tăiat baghete. Cerinţe de
securitate şi igienă
26.05.2010
652
SR EN 14656+A1:2010
CEN
EN 14656:2006+A1:2010
Securitatea maşinilor. Cerinţe de securitate pentru prese de extrudare a oţelului şi
metalelor neferoase
20.10.2010
653
SR EN 14658+A1:2010
CEN
EN 14658:2005+A1:2010
Mijloace şi sisteme de transport continuu.
Cerinţe generale de securitate pentru mijloacele de transport continuu pentru exploatarea lignitului la
suprafaţă
26.05.2010
654
SR EN 14673+A1:2010
CEN
EN 14673:2006+A1:2010
Securitatea maşinilor. Cerinţe de securitate pentru prese de forjare liberă cu comandă hidraulică pentru forjarea la cald a oţelului
şi a metalelor neferoase
20.10.2010
655
SR EN 14677:2008
CEN
EN 14677:2008
Securitatea maşinilor. Metalurgie secundară. Maşini şi echipamente pentru tratarea oţelului
lichid
08.09.2009
101
656
SR EN 14681+A1:2010
CEN
EN 14681:2006+A1:2010
Securitatea maşinilor. Cerinţele de securitate pentru maşinile şi echipamentele pentru elaborarea oţelului în
cuptor cu arc electric
20.10.2010
657
SR EN 14710-1+A2:2009
CEN
EN 14710-1:2005+A2:2008
Pompe de incendiu. Pompe centrifuge de incendiu fără dispozitiv de amorsare. Partea 1: Clasificare, cerinţe
generale şi de securitate
08.09.2009
658
SR EN 14710-2+A2:2009
CEN
EN 14710-2:2005+A2:2008
Pompe de incendiu. Pompe centrifuge de incendiu fără dispozitiv de amorsare. Partea 2: Verificarea cerinţelor
generale şi de securitate
08.09.2009
659
SR EN 14753:2008
CEN
EN 14753:2007
Securitatea maşinilor. Cerinţe de securitate pentru maşini şi echipamente de turnare
continuă a oţelului
08.09.2009
660
SR EN 14886:2008
CEN
EN 14886:2008
Maşini pentru materiale plastice şi cauciuc.
Maşini de tăiat cu cuţit- bandă pentru blocuri de materiale spongioase.
Cerinţe de securitate
08.09.2009
661
SR EN 14910+A1:2009
CEN
EN 14910:2007+A1:2009
Maşini pentru grădinărit. Maşini de tăiat gazon, echipate cu motor şi cu conductor pedestru.
Securitate
08.09.2009
662
SR EN 14930+A1:2009
CEN
EN 14930:2007+A1:2009
Maşini agricole şi forestiere şi maşini pentru grădinărit. Maşini ţinute cu mâna şi cu
conductor pedestru.
08.09.2009
102
Determinarea riscului de contact cu suprafeţele fierbinţi
663
SR EN 14957+A1:2010
CEN
EN 14957:2006+A1:2010
Maşini pentru industria alimentară. Maşini de spălat cu transportor.
Cerinţe de securitate şi
igienă
26.05.2010
664
SR EN 14958+A1:2009
CEN
EN 14958:2006+A1:2009
Maşini pentru industria alimentară. Maşini de măcinat şi prelucrat făină şi griş. Cerinţe de
securitate şi igienă
08.09.2009
665
SR EN 14973:2016
CEN
EN 14973:2015
Benzi transportoare pentru utilizare în instalaţii subterane. Cerinţe de securitate electrică şi de
inflamabilitate
13.05.2016
SR EN 14973+A1:2008
31.05.2016
666
SR EN ISO 14982:2009
CEN
EN ISO 14982:2009
Maşini agricole şi forestiere.
Compatibilitatea electromagnetică. Metode de încercare şi
criterii de acceptabilitate
08.09.2009
667
SR EN 14985:2012
CEN
EN 14985:2012
Instalaţii de ridicat. Macarale rotitoare cu braţ
23.03.2012
668
SR EN 15000:2009
CEN
EN 15000:2008
Securitatea cărucioarelor industriale. Cărucioare cu furcă retractabilă variabilă autopropulsate. Specificaţii, cerinţe de performanţă şi cerinţe de încercare pentru indicatoarele momentului de sarcină longitudinal şi
limitatoarele
08.09.2009
103
momentului de sarcină longitudinal
669
SR EN 15011+A1:2014
CEN
EN 15011:2011+A1:2014
Instalaţii de ridicat.
Poduri rulante şi macarale portal
11.07.2014
SR EN 15011:2011
31.08.2014
670
SR EN ISO 15012-4:2016
CEN
EN ISO 15012-4:2016
Sănătate şi securitate la sudare şi procedee conexe. Echipament de captare şi de filtrare a fumului de sudare.
Partea 4: Cerinţe
generale
09.06.2017
671
SR EN 15027+A1:2009
CEN
EN 15027:2007+A1:2009
Maşini de tăiat mobile de perete şi cu cablu,
pentru şantier. Securitate
08.09.2009
672
SR EN 15056+A1:2009
CEN
EN 15056:2006+A1:2009
Instalaţii de ridicat. Cerinţe pentru dispozitivele de manipulare a
containerelor
08.09.2009
673
SR EN 15059+A1:2015
CEN
EN 15059:2009+A1:2015
Echipamente pentru întreţinerea zăpezii.
Cerinţe de securitate
14.01.2016
SR EN 15059:2009
29.02.2016
674
SR EN 15061+A1:2009
CEN
EN 15061:2007+A1:2008
Securitatea maşinilor. Cerinţe de securitate pentru maşini şi utilaje
de prelucrare a benzilor
08.09.2009
675
SR EN 15067:2008
CEN
EN 15067:2007
Maşini pentru cauciuc şi materiale plastice.
Maşini de fabricat saci şi pungi din folie. Cerinţe
de securitate
08.09.2009
676
SR EN 15093:2009
CEN
EN 15093:2008
Securitatea maşinilor. Cerinţe de securitate pentru laminoare de ţevi
la cald
08.09.2009
677
SR EN 15094:2009
CEN
EN 15094:2008
Securitatea maşinilor. Cerinţe de securitate pentru laminoarele la
08.09.2009
104
rece pentru produse plate
678
SR EN 15095+A1:2009
CEN
EN 15095:2007+A1:2008
Elevatoare de stocare, carusele şi rafturi mobile acţionate. Cerinţe de
securitate
08.09.2009
679
SR EN 15162:2008
CEN
EN 15162:2008
Maşini şi instalaţii pentru extracţia şi prelucrarea pietrei naturale. Cerinţe de securitate pentru
ferăstraie alternative
08.09.2009
680
SR EN 15163:2008
CEN
EN 15163:2008
Utilaje şi instalaţii de extracţie şi procesarea pietrei naturale.
Securitate. Cerinţe pentru ferăstraie cu
cablu diamantat
08.09.2009
681
SR EN 15164:2008
CEN
EN 15164:2008
Maşini şi instalaţii pentru extracţia şi prelucrarea pietrei naturale. Securitate. Cerinţe pentru maşini de
tăiat cu lanţ şi cu bandă
08.09.2009
682
SR EN 15166:2009
CEN
EN 15166:2008
Maşini pentru industria alimentară. Maşini automate de despicat carcase de animale pentru măcelărie.
Cerinţe de securitate şi
igienă
08.09.2009
683
SR EN 15268:2009
CEN
EN 15268:2008
Staţii de combustibil. Cerinţe de securitate pentru construcţia ansamblurilor de pompe
submersibile
08.09.2009
684
SR EN 15503+A2:2016
CEN
EN 15503:2009+A2:2015
Maşini pentru grădinărit. Suflătoare, aspiratoare şi aspiratoare-suflătoare
pentru grădinărit.
13.05.2016
SR EN 15503+A1:2014
30.06.2017
105
Securitate
685
SR EN 15572:2016
CEN
EN 15572:2015
Maşini şi instalaţii pentru extracţia şi prelucrarea pietrelor naturale. Securitate. Cerinţe pentru maşinile
de finisare a muchiilor
14.01.2016
686
SR EN 15695-1:2010
CEN
EN 15695-1:2009
Tractoare agricole şi pulverizatoare autopropulsate. Protecţia operatorului (conductorului) contra substanţelor periculoase. Partea 1: Clasificarea cabinelor, cerinţe şi
metode de încercare
26.05.2010
687
SR EN 15695-2:2010
CEN
EN 15695-2:2009
Tractoare agricole şi pulverizatoare autopropulsate. Protecţia operatorului (conductorului) contra substanţelor periculoase. Partea 2: Filtre, cerinţe şi
metode de încercare
26.05.2010
688
SR EN 15695- 2:2010/AC:2011
CEN
EN 15695-2:2009/AC:2011
Tractoare agricole şi pulverizatoare autopropulsate. Protecţia operatorului (conductorului) contra substanţelor periculoase. Partea 2: Filtre, cerinţe şi
metode de încercare
689
SR EN 15700:2012
CEN
EN 15700:2011
Cerinţe de securitate pentru benzile rulante pentru sporturi de iarnă sau activităţi în timpul
liber
29.02.2012
106
690
SR EN ISO 15744:2009
CEN
EN ISO 15744:2008
Maşini portabile neelectrice. Cod de măsurare a zgomotului. Metodă tehnică (clasa de
exactitate 2)
08.09.2009
691
SR EN 15746-2+A1:2012
CEN
EN 15746-2:2010+A1:2011
Aplicaţii feroviare. Cale. Utilaje de cale ferată - şosea şi echipamente asociate. Partea 2: Prescripţii generale de
securitate
29.02.2012
SR EN 15746-
2:2010
30.04.2012
692
SR EN 15774:2011
CEN
EN 15774:2010
Maşini pentru industria alimentară. Maşini pentru paste alimentare (tagliatelle, cannelloni, ravioli, tortellini, orecchiette şi gnocchi). Cerinţe de securitate şi
de igienă
08.04.2011
693
SR EN 15811:2015
CEN
EN 15811:2014
Maşini agricole. Protectori ficşi şi protectori cu dispozitiv de blocare sau interblocare pentru elemente mobile de
transmitere a puterii
14.01.2016
SR EN 15811:2010
29.02.2016
694
SR EN 15830:2012
CEN
EN 15830:2012
Cărucioare de teren cu furcă retractabilă.
Vizibilitate. Metode de
încercare şi verificare
24.08.2012
695
SR EN 15861:2012
CEN
EN 15861:2012
Maşini pentru industria alimentară. Afumătoare. Cerinţe de securitate şi
igienă
24.08.2012
696
SR EN 15895:2011
CEN
EN 15895:2011
Unelte portabile cu sarcină propulsată. Cerinţe de securitate. Unelte de fixare şi de
marcare rezistentă
18.11.2011
107
697
SR EN 15949:2012
CEN
EN 15949:2012
Securitatea maşinilor. Cerinţe de securitate pentru laminoarele de bare, profile din oţel şi
sârmă
05.06.2012
698
SR EN 15954-2:2013
CEN
EN 15954-2:2013
Aplicaţii feroviare. Cale. Trailere şi echipamente asociate. Partea 2: Cerinţe generale de
siguranţă
28.11.2013
699
SR EN 15955-2:2013
CEN
EN 15955-2:2013
Aplicaţii feroviare. Cale. Utilaje demontabile şi echipamente asociate.
Partea 2: Cerinţe
generale de siguranţă
28.11.2013
700
SR EN 15997:2012
CEN
EN 15997:2011
Vehicule de teren de toate tipurile (ATV - Quad). Cerinţe de securitate şi metode de
încercare
29.02.2012
701
SR EN 15997:2012/AC:2012
CEN
EN 15997:2011/AC:2012
Vehicule de teren de toate tipurile (ATV - Quad). Cerinţe de securitate şi metode de
încercare
702
SR EN 16005:2013
CEN
EN 16005:2012
Uşi acţionate mecanic pentru pietoni. Securitate în utilizare. Cerinţe şi
metode de încercare
05.04.2013
703
SR EN 16005:2013/AC:2015
CEN
EN 16005:2012/AC:2015
Uşi acţionate mecanic pentru pietoni. Securitate în utilizare. Cerinţe şi
metode de încercare
704
SR EN 16029:2012
CEN
EN 16029:2012
Vehicule cu motor conduse călare destinate transportului de persoane şi care nu sunt destinate utilizării pe drumuri
publice. Vehicule cu
24.08.2012
108
motor cu două roţi şi tracţiune pe o roată. Cerinţe de securitate şi
metode de încercare
705
SR EN ISO 16089:2016
CEN
EN ISO 16089:2015
Maşini unelte.
Securitate. Maşini de rectificat fixe
13.05.2016
SR EN 13218+A1:2008
30.06.2016
706
SR EN ISO 16119-1:2013
CEN
EN ISO 16119-1:2013
Maşini agricole şi forestiere. Cerinţe de mediu pentru maşinile de stropit. Partea 1
Generalităţi
28.11.2013
707
SR EN ISO 16119-2:2013
CEN
EN ISO 16119-2:2013
Maşini agricole şi forestiere. Cerinţe de mediu pentru maşinile de stropit. Partea 2: Maşini de stropit cu
rampă orizontală
28.11.2013
708
SR EN ISO 16119-3:2013
CEN
EN ISO 16119-3:2013
Maşini agricole şi forestiere. Cerinţe de mediu pentru maşinile de stropit. Partea 3: Maşini de stropit pentru arbuşti şi culturi
pomicole
28.11.2013
709
SR EN ISO 16119-4:2015
CEN
EN ISO 16119-4:2014
Maşini agricole şi forestiere. Cerinţe de mediu pentru maşinile de stropit. Partea 4: Maşini de stropit fixe şi
semimobile
14.01.2016
710
SR EN 16191:2014
CEN
EN 16191:2014
Maşini pentru executat tuneluri. Cerinţe de securitate
13.02.2015
SR EN 12336+A1:2009; SR EN
815+A2:2009
13.02.2015
711
SR EN 16203:2014
CEN
EN 16203:2014
Securitatea cărucioarelor de manipulare. Încercări dinamice pentru
verificarea stabilităţii
13.02.2015
109
laterale. Cărucioare cu
furca în consolă
712
SR EN 16228-1:2014
CEN
EN 16228-1:2014
Maşini de forat şi pentru fundaţii. Securitate.
Partea 1: Cerinţe
comune
13.02.2015
SR EN 791+A1:2009; SR EN
996+A3:2009
13.02.2015
713
SR EN 16228-2:2014
CEN
EN 16228-2:2014
Maşini de forat şi pentru fundaţii. Securitate.
Partea 2: Maşini mobile de forat pentru geniu civil, geotehnică, forje de apă, explorarea solului, energie geotermică, minerit şi
cariere
13.02.2015
SR EN 791+A1:2009; SR EN 996+A3:2009
13.02.2015
714
SR EN 16228-3:2014
CEN
EN 16228-3:2014
Maşini de forat şi pentru fundaţii. Securitate.
Partea 3: Echipamente pentru forat direcţionate orizontal (HDD)
13.02.2015
SR EN 791+A1:2009; SR EN 996+A3:2009
13.02.2015
715
SR EN 16228-4:2014
CEN
EN 16228-4:2014
Maşini de forat şi pentru fundaţii. Securitate.
Partea 4: Maşini pentru fundaţii
13.02.2015
SR EN 791+A1:2009; SR EN 996+A3:2009
13.02.2015
716
SR EN 16228-5:2014
CEN
EN 16228-5:2014
Maşini de forat şi pentru fundaţii. Securitate.
Partea 5: Maşini pentru
pereţi mulaţi
13.02.2015
SR EN 791+A1:2009; SR EN
996+A3:2009
13.02.2015
717
SR EN 16228-6:2014
CEN
EN 16228-6:2014
Maşini de forat şi pentru fundaţii. Securitate.
Partea 6: Maşini pentru tratamentul solurilor prin injecţie şi maşini pentru
injectarea solurilor cu jet
13.02.2015
SR EN 791+A1:2009; SR EN 996+A3:2009
13.02.2015
110
718
SR EN 16228-7:2014
CEN
EN 16228-7:2014
Maşini de forat şi pentru fundaţii. Securitate.
Partea 7: Echipamente auxiliare interschimbabile
13.02.2015
SR EN 791+A1:2009; SR EN 996+A3:2009
13.02.2015
719
SR EN 16230-1+A1:2015
CEN
EN 16230-1:2013+A1:2014
Karturi pentru timpul liber. Partea 1: Cerinţe de securitate şi metode de încercare pentru
karturi
14.01.2016
SR EN 16230-
1:2013
29.02.2016
720
SR EN ISO 16230-1:2016
CEN
EN ISO 16230-1:2015
Maşini agricole şi tractoare. Securitatea componentelor şi sistemelor electrice şi electronice de înaltă tensiune. Partea 1
Cerinţe generale
14.01.2016
721
SR EN ISO 16231-1:2013
CEN
EN ISO 16231-1:2013
Maşini agricole autopropulsate. Evaluarea stabilităţii.
Partea 1: Principii
28.11.2013
722
SR EN ISO 16231-2:2016
CEN
EN ISO 16231-2:2015
Maşini agricole autopropulsate. Evaluarea stabilităţii. Partea 2: Determinarea stabilităţii statice şi
proceduri de încercare
14.01.2016
723
SR EN 16246:2013
CEN
EN 16246:2012
Maşini agricole. Escavatoare acţionate
inversat. Securitate
05.04.2013
724
SR EN 16252:2013
CEN
EN 16252:2012
Maşini de compactare pentru deşeuri sau materiale reciclabile. Prese de balotare orizontale. Cerinţe de
securitate
05.04.2013
111
725
SR EN 16307-1+A1:2015
CEN
EN 16307-1:2013+A1:2015
Cărucioare de manipulare. Cerinţe de securitate şi verificare. Partea 1: Cerinţe suplimentare pentru cărucioare de manipulare autopropulsate, altele decât cele fără conductor însoţitor, cu furcă retractabilă şi cărucioare
transportoare de sarcini
14.01.2016
SR EN 16307-
1:2013
29.02.2016
726
SR EN 16307-5:2013
CEN
EN 16307-5:2013
Cărucioare de manipulare. Cerinţe de securitate şi verificare. Partea 5: Cerinţe suplimentare pentru cărucioare cu conductor
însoţitor
11.07.2014
727
SR EN 16307-6:2014
CEN
EN 16307-6:2014
Cărucioare de manipulare. Cerinţe de securitate şi verificare. Partea 6: Cerinţe suplimentare pentru cărucioarele pentru
sarcini şi persoane
11.07.2014
728
SR EN 16327:2014
CEN
EN 16327:2014
Stingerea incendiilor. Instalaţii cu dozator în supra presiune (PPPS) şi instalaţii de spumă cu
aer comprimat (CAFS)
11.07.2014
729
SR EN 16474:2015
CEN
EN 16474:2015
Maşini pentru materiale plastice şi cauciuc.
Maşini de vulcanizat
anvelope. Cerinţe de securitate
14.01.2016
730
SR EN 16486:2014
CEN
EN 16486:2014
Maşini de compactare a deşeurilor sau a materialelor reciclabile.
Compactoare. Cerinţe de
14.01.2016
112
securitate
731
SR EN 16500:2015
CEN
EN 16500:2014
Maşini de compactare pentru deşeuri sau materiale reciclabile. Prese de balotare verticale. Cerinţe de
securitate
14.01.2016
732
SR EN 16590-3:2014
CEN
EN 16590-3:2014
Tractoare şi maşini agricole şi forestiere. Părţi componente ale sistemelor de comandă referitoare la securitate. Partea 3: Dezvoltare în serie, hardware şi
software
13.02.2015
733
SR EN 16590-4:2014
CEN
EN 16590-4:2014
Tractoare şi maşini agricole şi forestiere. Părţi componente ale sistemelor de comandă referitoare la securitate. Partea 4: Procedee de producţie, de funcţionare, de modificare şi de
întreţinere
13.02.2015
734
SR EN 16743:2016
CEN
EN 16743:2016
Maşini pentru industria alimentară. Maşini industriale automate de tăiat în felii. Cerinţe de
securitate şi igienă
09.09.2016
735
SR EN 16774:2016
CEN
EN 16774:2016
Securitatea maşinilor. Cerinţe de securitate pentru oţel de convertizor şi
echipamente asociate
09.09.2016
736
SR EN 16851:2017
CEN
EN 16851:2017
Instalaţii de ridicat.
Sisteme de macarale uşoare
09.06.2017
113
737
SR EN ISO 17916:2016
CEN
EN ISO 17916:2016
Securitatea maşinilor de
tăiere termică
09.09.2016
738
SR EN ISO 18217:2016
CEN
EN ISO 18217:2015
Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Maşini de profilat. Maşini de placat muchiile acţionate cu
lanţ(uri)
14.01.2016
SR EN 1218- 4+A2:2009
31.03.2016
739
SR EN ISO 19432:2012
CEN
EN ISO 19432:2012
Maşini şi echipamente de construcţii. Maşini portabile de tăiat cu disc, acţionate de un motor cu ardere internă. Cerinţe
de securitate
15.11.2012
SR EN ISO 19432:2008
31.01.2013
740
SR EN ISO 19932-1:2013
CEN
EN ISO 19932-1:2013
Echipamente pentru protecţia culturilor. Maşini de stropit purtate pe spate. Partea 1: Cerinţe de mediu şi de
securitate
28.11.2013
741
SR EN ISO 19932-2:2013
CEN
EN ISO 19932-2:2013
Echipamente pentru protecţia culturilor. Maşini de stropit purtate pe spate. Partea 2
Metode de încercare
28.11.2013
742
SR EN ISO 20361:2015
CEN
EN ISO 20361:2015
Pompe şi agregate de pompare pentru lichide. Cod de încercare la zgomot. Clasele de
exactitate 2 şi 3
09.09.2016
SR EN ISO 20361:2009
31.12.2015
743
SR EN ISO 22867:2012
CEN
EN ISO 22867:2011
Maşini forestiere şi maşini pentru grădinărit. Cod de încercare a vibraţiilor pentru maşinile portabile ţinute cu mâna echipate cu motor cu ardere internă. Vibraţii la nivelul
mânerelor
29.02.2012
SR EN ISO 22867:2009
30.06.2012
114
744
SR EN ISO 22868:2011
CEN
EN ISO 22868:2011
Maşini forestiere şi maşini de grădinărit. Cod de încercare acustică pentru maşinile portabile, ţinute cu mâna, echipate cu motor cu ardere internă.
Metodă de expertiză
(clasa de exactitate 2)
20.07.2011
SR EN ISO 22868:2009
30.09.2011
745
SR EN ISO 23125:2015
CEN
EN ISO 23125:2015
Maşini unelte.
Securitate. Maşini de strunjit
14.01.2016
SR EN ISO 23125:2010
29.02.2016
746
SR EN ISO 28139:2010
CEN
EN ISO 28139:2009
Maşini agricole şi forestiere. Pulverizatoare de ceaţă purtate pe spate cu motor cu ardere internă. Cerinţe de
securitate
18.12.2009
747
SR EN ISO 28881:2014
CEN
EN ISO 28881:2013
Maşini unelte. Securitate. Maşini de prelucrare prin
electroeroziune
28.11.2013
SR EN 12957+A1:2009
28.02.2014
748
SR EN ISO 28881:2014/AC:2014
CEN
EN ISO 28881:2013/AC:2013
Maşini unelte. Securitate. Maşini de prelucrare prin
electroeroziune
749
SR EN ISO 28927-1:2010
CEN
EN ISO 28927-1:2009
Maşini portabile manuale cu motor. Metode de încercare pentru evaluarea emisiei de vibraţii. Partea 1: Maşini de polizat
verticale şi înclinate
26.05.2010
750
SR EN ISO 28927-2:2010
CEN
EN ISO 28927-2:2009
Maşini portabile manuale cu motor. Metode de încercare pentru evaluarea emisiei de vibraţii. Partea 2
Maşini de înşurubat tip
26.05.2010
115
cheie, tip piuliţă şi tip
şurubelniţă
751
SR EN ISO 28927-3:2010
CEN
EN ISO 28927-3:2009
Maşini portabile manuale cu motor. Metode de încercare pentru evaluarea emisiei de vibraţii. Partea 3: Maşini de lustruit şi maşini de şlefuit rotative, orbitale şi
orbitale speciale
26.05.2010
752
SR EN ISO 28927-4:2011
CEN
EN ISO 28927-4:2010
Maşini portabile manuale cu motor. Metode de încercare pentru evaluarea emisiei de vibraţii. Partea 4
Polizoare cu profil drept
08.04.2011
753
SR EN ISO 28927-5:2010
CEN
EN ISO 28927-5:2009
Maşini portabile manuale cu motor. Metode de încercare pentru evaluarea emisiei de vibraţii. Partea 5: Maşini de găurit şi maşini de găurit cu
percuţie
26.05.2010
754
SR EN ISO 28927- 5:2010/A1:2016
CEN
EN ISO 28927-5:2009/A1:2015
Maşini portabile manuale cu motor. Metode de încercare pentru evaluarea emisiei de vibraţii. Partea 5: Maşini de găurit şi maşini de găurit cu
percuţie
14.01.2016
Nota 3
31.03.2016
755
SR EN ISO 28927-6:2010
CEN
EN ISO 28927-6:2009
Maşini portabile manuale cu motor. Metode de încercare pentru evaluarea emisiei de vibraţii. Partea 6
Maşini de tasat
26.05.2010
116
756
SR EN ISO 28927-7:2010
CEN
EN ISO 28927-7:2009
Maşini portabile manuale cu motor. Metode de încercare pentru evaluarea emisiei de vibraţii. Partea 7: Maşini de tăiat prin ronţăire şi maşini tip
foarfecă
26.05.2010
757
SR EN ISO 28927-8:2010
CEN
EN ISO 28927-8:2009
Maşini portabile manuale cu motor. Metode de încercare pentru evaluarea emisiei de vibraţii. Partea 8: Maşini tip ferăstrău, maşini de lustruit şi maşini de pilit alternative şi maşini tip ferăstrău oscilant sau
rotativ
26.05.2010
758
SR EN ISO 28927- 8:2010/A1:2016
CEN
EN ISO 28927-8:2009/A1:2015
Maşini portabile manuale cu motor. Metode de încercare pentru evaluarea emisiei de vibraţii. Partea 8: Maşini tip ferăstrău, maşini de lustruit şi maşini de pilit alternative şi maşini tip ferăstrău oscilant sau
rotativ
13.05.2016
30.06.2016
759
SR EN ISO 28927-9:2010
CEN
EN ISO 28927-9:2009
Maşini portabile manuale cu motor. Metode de încercare pentru evaluarea emisiei de vibraţii. Partea 9: Maşini de curăţat- debavurat şi maşini de
curăţat cu ace
26.05.2010
117
760
SR EN ISO 28927-10:2011
CEN
EN ISO 28927-10:2011
Maşini portabile manuale cu motor. Metode de încercare pentru evaluarea emisiei de vibraţii. Partea 10: Maşini de găurit cu percuţie, ciocane rotopercutoare şi ciocane
demolatoare
18.11.2011
761
SR EN ISO 28927-11:2011
CEN
EN ISO 28927-11:2011
Maşini portabile manuale cu motor. Metode de încercare pentru evaluarea emisiei de vibraţii. Partea 11
Ciocane de spart piatra
20.07.2011
762
SR EN ISO 28927-12:2013
CEN
EN ISO 28927-12:2012
Maşini portabile manuale cu motor. Metode de încercare pentru evaluarea emisiei de vibraţii. Partea 12: Maşini de polizat pentru
matriţerie
05.04.2013
Standarde de tip B
Standardele de tip B abordează aspecte specifice siguranţei echipamentelor tehnice sau diferite tipuri de protecţie care pot fi utilizate pentru o gamă largă de echipamente tehnice. Aplicarea specificaţiilor standardelor de tip B conferă o prezumţie de conformitate cu cerinţele esenţiale de sănătate şi siguranţă ale Directivei privind echipamentele tehnice la care acestea se referă dacă un standard de tip C sau evaluarea riscurilor de către producător arată că o soluţie tehnică specificată de standardul de tip B este adecvată pentru categoria sau modelul specific de echipament tehnic în cauză. Aplicarea standardelor de tip B care oferă specificaţii pentru componentele de siguranţă care sunt introduse pe piaţă separat conferă o prezumţie de conformitate pentru componentele de
siguranţă în cauză şi pentru cerinţele esenţiale de sănătate şi siguranţă care fac obiectul standardelor.
763
SR EN 60204-1:2007
CENELEC
EN 60204-1:2006
Securitatea maşinilor. Echipamentul electric al maşinilor. Partea 1
Cerinţe generale
26.05.2010
764
SR EN 60204- 1:2007/A1:2009
CENELEC
EN 60204-1:2006/A1:2009
Securitatea maşinilor. Echipamentul electric al maşinilor. Partea 1
Cerinţe generale
26.05.2010
Nota 3
01.02.2012
118
765
SR EN 60204- 1:2007/AC:2013
CENELEC
EN 60204-1:2006/AC:2010
Securitatea maşinilor. Echipamentul electric al maşinilor. Partea 1
Cerinţe generale
766
SR EN 60204-11:2002
CENELEC
EN 60204-11:2000
Securitatea maşinilor. Echipamentul electric al maşinilor. Partea 11: Cerinţe pentru echipamente IT care funcţionează la tensiuni mai mari de 1000 V c.a. sau 1500 V c.c. şi care
nu depăşesc 36 kV
26.05.2010
767
SR EN 60204- 11:2002/AC:2013
CENELEC
EN 60204-11:2000/AC:2010
Securitatea maşinilor. Echipamentul electric al maşinilor. Partea 11: Cerinţe pentru echipamente IT care funcţionează la tensiuni mai mari de 1000 V c.a. sau 1500 V c.c. şi care
nu depăşesc 36 kV
768
SR EN 60204-32:2009
CENELEC
EN 60204-32:2008
Securitatea maşinilor. Echipamentul electric al maşinilor. Partea 32: Cerinţe pentru
instalaţiile de ridicat
18.12.2009
769
SR EN 60204-33:2012
CENELEC
EN 60204-33:2011
Securitatea maşinilor. Echipamentul electric al maşinilor. Partea 33: Cerinţe pentru echipamentele de fabricare a
semiconductoarelor
18.11.2011
770
SR EN 61310-1:2008
CENELEC
EN 61310-1:2008
Securitatea maşinilor. Indicare, marcare şi manevrare. Partea 1: Cerinţe pentru semnale
vizuale, acustice şi
18.12.2009
119
tactile
771
SR EN 61310-2:2008
CENELEC
EN 61310-2:2008
Securitatea maşinilor. Indicare, marcare şi manevrare. Partea 2
Cerinţe pentru marcare
18.12.2009
772
SR EN 61310-3:2008
CENELEC
EN 61310-3:2008
Securitatea maşinilor. Indicare, marcare şi manevrare. Partea 3: Cerinţe pentru amplasarea şi funcţionarea organelor
de comandă
18.12.2009
773
SR EN 61496-1:2014
CENELEC
EN 61496-1:2013
Securitatea maşinilor. Echipamente de protecţie electrosensibile. Partea 1: Cerinţe generale şi
încercări
11.04.2014
SR EN 61496-
1:2004;
SR EN 61496- 1:2004/A1:2009
10.05.2015
774
SR EN 61800-5-2:2008
CENELEC
EN 61800-5-2:2007
Acţionări electrice de putere cu viteză variabilă. Partea 5-2: Cerinţe de securitate în
funcţionare
18.12.2009
775
SR EN 62061:2005
CENELEC
EN 62061:2005
Securitatea maşinilor. Securitatea funcţională a sistemelor de comandă electrice, electronice şi electronice programabile
de securitate
26.05.2010
776
SR EN 62061:2005/A1:2013
CENELEC
EN 62061:2005/A1:2013
Securitatea maşinilor. Securitatea funcţională a sistemelor de comandă electrice, electronice şi electronice programabile
de securitate
28.11.2013
Nota 3
18.12.2015
777
SR EN 62061:2005/A2:2016
CENELEC
EN 62061:2005/A2:2015
Securitatea maşinilor. Securitatea funcţională a sistemelor de comandă
electrice, electronice şi
14.01.2016
Nota 3
31.07.2018
120
electronice programabile
de securitate
778
SR EN 62061:2005/AC:2013
CENELEC
EN 62061:2005/AC 2010
Securitatea maşinilor. Securitatea funcţională a sistemelor de comandă electrice, electronice şi electronice programabile
de securitate
Standarde de tip C
Standardele de tip C oferă specificaţii pentru o categorie dată de echipamente tehnice. Diferitele tipuri de echipamente tehnice aparţinând categoriei care face obiectul unui standard de tip C au o destinaţie asemănătoare şi prezintă riscuri similare. Standardele de tip C se pot referi la standarde de tip A sau B, indicând care dintre specificaţiile standardelor de tip A sau B se aplică categoriei de echipamente tehnice în cauză. Atunci când, pentru un anumit aspect al siguranţei echipamentelor tehnice, un standard de tip C se îndepărtează de specificaţiile unui standard de tip A sau B, specificaţiile standardului de tip C au întâietate faţă de specificaţiile standardului de tip A sau B. Aplicarea specificaţiilor unui standard de tip C pe baza evaluării riscurilor de către producător conferă o prezumţie de conformitate cu cerinţele esenţiale de sănătate şi siguranţă ale Directivei privind echipamentele tehnice care fac obiectul standardului. Anumite standarde de tip C se compun din mai multe părţi, partea 1 a standardului oferind specificaţii generale aplicabile unei familii de echipamente tehnice, în timp ce alte părţi ale standardului precizează specificaţiile anumitor categorii de echipamente tehnice care aparţin familiei, completând sau modificând specificaţiile generale din partea 1. În cazul standardelor de tip C organizate în acest mod, prezumţia de conformitate cu cerinţele esenţiale de sănătate şi siguranţă ale Directivei privind echipamentele tehnice este conferită prin aplicarea părţii generale 1 a standardului
împreună cu partea specifică corespunzătoare a standardului.
779
SR EN 50223:2016
CENELEC
EN 50223:2015
Echipamente fixe pentru aplicarea electrostatică a scamelor inflamabile.
Cerinţe de securitate
15.01.2016
SR EN 50223:2011
13.04.2018
780
SR EN 50348:2010
CENELEC
EN 50348:2010
Echipament staţionar de aplicare electrostatică a materialelor lichide de acoperire neinflamabile.
Cerinţe de securitate
26.05.2010
781
SR EN 50348:2010/AC:2013
CENELEC
EN 50348:2010/AC:2010
Echipament staţionar de aplicare electrostatică a materialelor lichide de acoperire neinflamabile.
Cerinţe de securitate
782
SR EN 50434:2015
CENELEC
EN 50434:2014
Securitatea aparatelor electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Prescripţii
13.02.2015
121
particulare pentru maşini de tocat/mărunţit alimentate de la reţeaua electrică
783
SR EN 50569:2014
CENELEC
EN 50569:2013
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Prescripţii particulare pentru storcătoare centrifugale pentru uz
comercial
11.04.2014
784
SR EN 50570:2014
CENELEC
EN 50570:2013
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Prescripţii particulare pentru uscătoare de rufe cu tambur pentru uz
comercial
11.04.2014
785
SR EN 50571:2014
CENELEC
EN 50571:2013
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Prescripţii particulare
pentru maşini de spălat rufe pentru uz comercial
11.04.2014
786
SR EN 50580:2012
CENELEC
EN 50580:2012
Securitatea uneltelor electrice cu motor portabile. Prescripţii particulare pentru
pistoale de pulverizat
05.06.2012
787
SR EN 50580:2012/A1:2014
CENELEC
EN 50580:2012/A1:2013
Securitatea uneltelor electrice cu motor portabile. Prescripţii particulare pentru
pistoale de pulverizat
28.11.2013
Nota 3
22.07.2016
788
SR EN 50636-2-91:2014
CENELEC
EN 50636-2-91:2014
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-91: Prescripţii
particulare pentru maşini
13.02.2015
122
de tuns gazonul şi maşini de bordurat gazonul portabile şi
conduse din mers
789
SR EN 50636-2-92:2014
CENELEC
EN 50636-2-92:2014
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-92: Prescripţii particulare pentru grape cu cuţite şi prăşitoare pentru gazon alimentate de la reţeaua electrică şi
conduse din mers
13.02.2015
790
SR EN 50636-2-94:2014
CENELEC
EN 50636-2-94:2014
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-94: Prescripţii particulare pentru maşini de tuns gazonul de tip
foarfece
13.02.2015
791
SR EN 50636-2-100:2014
CENELEC
EN 50636-2-100:2014
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-100: Prescripţii particulare pentru suflante, aspiratoare şi suflante cu aspirare portabile, pentru grădină, alimentate de la reţeaua
electrică
13.02.2015
792
SR EN 50636-2-107:2015
CENELEC
EN 50636-2-107:2015
Securitatea aparatelor electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Partea 2-107: Prescripţii particulare pentru cositoare de gazon tip robot cu alimentare electrică de la
baterie
14.01.2016
123
793
SR EN 60204-31:2014
CENELEC
EN 60204-31:2013
Securitatea maşinilor. Echipamentul electric al maşinilor. Partea 31: Cerinţe particulare de securitate şi CEM pentru maşinile, unităţile şi
sistemele de cusut
11.04.2014
794
SR EN 60335-1:2012
CENELEC
EN 60335-1:2012
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 1: Prescripţii generale
05.06.2012
SR EN 60335-
1:2003;
SR EN 60335- 1:2003/A1:2005; SR EN 60335- 1:2003/A2:2007; SR EN 60335- 1:2003/A11:2004; SR EN 60335- 1:2003/A12:2006; SR EN 60335- 1:2003/A13:2009; SR EN 60335- 1:2003/A14:2010; SR EN 60335-
1:2003/A15:2012
21.11.2014
795
SR EN 60335- 1:2012/A11:2015
CENELEC
EN 60335-1:2012/A11:2014
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 1: Prescripţii
generale
14.01.2016
Nota 3
29.02.2016
796
SR EN 60335- 1:2012/AC:2014
CENELEC
EN 60335-1:2012/AC:2014
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 1: Prescripţii
generale
797
SR EN 60335-2-8:2016
CENELEC
EN 60335-2-8:2015
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 1: Prescripţii
generale
13.05.2016
124
798
SR EN 60335-2- 8:2016/A1:2016
CENELEC
EN 60335-2-8:2015/A1:2016
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-8: Prescripţii particulare pentru aparate electrice de ras, maşini de tuns şi aparate
similare
09.09.2016
Nota 3
28.12.2018
799
SR EN 60335-2-23:2004
CENELEC
EN 60335-2-23:2003
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-23: Prescripţii particulare pentru aparate de îngrijit pielea
sau părul
14.01.2016
800
SR EN 60335-2- 23:2004/A2:2015
CENELEC
EN 60335-2-23:2003/A2:2015
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-23: Prescripţii particulare pentru aparate de îngrijit pielea
sau părul
14.01.2016
Nota 3
29.09.2017
801
SR EN 60335-2-36:2004
CENELEC
EN 60335-2-36:2002
EN 60335-2-36:2002/AC:2007
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-36: Prescripţii particulare pentru maşini de gătit, cuptoare, plite şi ochiuri de plită electrice pentru utilizare
comercială
05.04.2013
802
SR EN 60335-2- 36:2004/A11:2012
CENELEC
EN 60335-2-36:2002/A11:2012
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-36: Prescripţii particulare pentru maşini de gătit, cuptoare, plite şi ochiuri de plită electrice
pentru utilizare
05.04.2013
Nota 3
13.02.2015
125
comercială
803
SR EN 60335-2-37:2004
CENELEC
EN 60335-2-37:2002
EN 60335-2-37:2002/AC:2007
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-37: Prescripţii particulare pentru aparate electrice de prăjit
pentru uz comercial
05.04.2013
804
SR EN 60335-2- 37:2004/A11:2012
CENELEC
EN 60335-2-37:2002/A11:2012
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-37: Prescripţii particulare pentru aparate electrice de prăjit
pentru uz comercial
05.04.2013
Nota 3
13.02.2015
805
SR EN 60335-2- 37:2004/A12:2016
CENELEC
EN 60335-2-37:2002/A12:2016
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-37: Prescripţii particulare pentru aparate electrice de prăjit
pentru uz comercial
09.09.2016
Nota 3
25.01.2019
806
SR EN 60335-2-40:2004
CENELEC
EN 60335-2-40:2003
EN 60335-2-40:2003/AC:2006
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-40: Prescripţii particulare pentru pompe de căldură, aparate de aer condiţionat şi
dezumidificatoare
28.11.2013
807
SR EN 60335-2- 40:2004/A1:2006
CENELEC
EN 60335-2-40:2003/A1:2006
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-40: Prescripţii particulare pentru pompe de căldură, aparate de aer condiţionat şi
dezumidificatoare
28.11.2013
Nota 3
28.11.2013
126
808
SR EN 60335-2- 40:2004/A11:2005
CENELEC
EN 60335-2-40:2003/A11:2004
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-40: Prescripţii particulare pentru pompe de căldură, aparate de aer condiţionat şi
dezumidificatoare
28.11.2013
Nota 3
28.11.2013
809
SR EN 60335-2- 40:2004/A12:2005
CENELEC
EN 60335-2-40:2003/A12:2005
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-40: Prescripţii particulare pentru pompe de căldură, aparate de aer condiţionat şi
dezumidificatoare
28.11.2013
Nota 3
28.11.2013
810
SR EN 60335-2- 40:2004/A13:2012
CENELEC
EN 60335-2-40:2003/A13:2012 EN 60335-2- 40:2003/A13:2012/AC:2013
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-40: Prescripţii particulare pentru pompe de căldură, aparate de aer condiţionat şi
dezumidificatoare
28.11.2013
Nota 3
11.07.2014
811
SR EN 60335-2- 40:2004/A2:2010
CENELEC
EN 60335-2-40:2003/A2:2009
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-40: Prescripţii particulare pentru pompe de căldură electrice, aparate de aer condiţionat şi
dezumidificatoare
28.11.2013
Nota 3
28.11.2013
812
SR EN 60335-2- 40:2004/AC:2014
CENELEC
EN 60335-2-40:2003/AC:2010
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-40: Prescripţii particulare pentru pompe
de căldură, aparate de
127
aer condiţionat şi
dezumidificatoare
813
SR EN 60335-2-42:2004
CENELEC
EN 60335-2-42:2003
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-42: Prescripţii particulare pentru cuptoare electrice cu convecţie forţată, aparate electrice de gătit cu aburi şi cuptoare combinate aburi-convecţie electrice
de uz comercial
05.04.2013
814
SR EN 60335-2- 42:2004/A11:2012
CENELEC
EN 60335-2-42:2003/A11:2012
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-42: Prescripţii particulare pentru cuptoare electrice cu convecţie forţată, aparate de gătit cu aburi electrice şi cuptoare combinate aburi-convecţie electrice
de uz comercial
05.04.2013
Nota 3
13.02.2015
815
SR EN 60335-2- 42:2004/AC:2013
CENELEC
EN 60335-2-42:2003/AC:2007
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-42: Prescripţii particulare pentru cuptoare electrice cu convecţie forţată, aparate electrice de gătit cu aburi şi cuptoare combinate aburi-convecţie electrice
de uz comercial
816
SR EN 60335-2-47:2004
CENELEC
EN 60335-2-47:2003
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-47: Prescripţii
05.04.2013
128
particulare pentru
marmite electrice de uz comercial
817
SR EN 60335-2- 47:2004/A11:2012
CENELEC
EN 60335-2-47:2003/A11:2012
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-47: Prescripţii particulare pentru marmite electrice de uz
comercial
05.04.2013
Nota 3
13.02.2015
818
SR EN 60335-2- 47:2004/AC:2013
CENELEC
EN 60335-2-47:2003/AC:2007
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-47: Prescripţii particulare pentru marmite electrice de uz
comercial
819
SR EN 60335-2-48:2004
CENELEC
EN 60335-2-48:2003
EN 60335-2-48:2003/AC:2007
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-48: Prescripţii particulare pentru grătare şi prăjitoare de pâine
electrice de uz comercial
05.04.2013
820
SR EN 60335-2- 48:2004/A11:2012
CENELEC
EN 60335-2-48:2003/A11:2012
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-48: Prescripţii particulare pentru grătare şi prăjitoare de pâine
electrice de uz comercial
05.04.2013
Nota 3
13.02.2015
821
SR EN 60335-2-49:2004
CENELEC
EN 60335-2-49:2003
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-49: Prescripţii particulare pentru aparate electrice de uz comercial pentru
menţinerea la cald a
05.04.2013
129
alimentelor şi a veselei
822
SR EN 60335-2- 49:2004/A11:2012
CENELEC
EN 60335-2-49:2003/A11:2012
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-49: Prescripţii particulare pentru aparate electrice de uz comercial pentru menţinerea la cald a
alimentelor şi a veselei
05.04.2013
Nota 3
13.02.2015
823
SR EN 60335-2- 49:2004/AC:2013
CENELEC
EN 60335-2-49:2003/AC:2007
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-49: Prescripţii particulare pentru aparate electrice de uz comercial pentru menţinerea la cald a
alimentelor şi a veselei
824
SR EN 60335-2-65:2004
CENELEC
EN 60335-2-65:2003
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-65: Prescripţii
particulare pentru epuratoare de aer
05.04.2013
825
SR EN 60335-2- 65:2004/A11:2013
CENELEC
EN 60335-2-65:2003/A11:2012
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-65: Prescripţii particulare pentru
epuratoare de aer
05.04.2013
Nota 3
13.02.2015
826
SR EN 60335-2-67:2013
CENELEC
EN 60335-2-67:2012
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-67: Prescripţii particulare pentru maşini de tratat podele, pentru
uz comercial
15.11.2012
SR EN 60335-2-
67:2009
03.05.2015
130
827
SR EN 60335-2-68:2013
CENELEC
EN 60335-2-68:2012
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-68: Prescripţii particulare pentru maşini de curăţat prin pulverizare şi aspirare,
pentru uz comercial
15.11.2012
SR EN 60335-2-
68:2009
03.05.2015
828
SR EN 60335-2-69:2013
CENELEC
EN 60335-2-69:2012
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-69: Prescripţii particulare pentru aspiratoare care funcţionează în prezenţa apei sau uscat, care includ perii cu motor,
pentru uz comercial
15.11.2012
SR EN 60335-2-
69:2009
28.03.2015
829
SR EN 60335-2-72:2013
CENELEC
EN 60335-2-72:2012
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-72: Prescripţii particulare pentru maşini de tratat podele, cu sau fără mecanism de tracţiune, pentru uz
comercial
15.11.2012
SR EN 60335-2-
72:2009
03.05.2015
830
SR EN 60335-2-77:2011
CENELEC
EN 60335-2-77:2010
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-77: Prescripţii particulare pentru cositori de gazon alimentate electric şi conduse de operator
pedestru
08.04.2011
131
831
SR EN 60335-2-79:2013
CENELEC
EN 60335-2-79:2012
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-79: Prescripţii particulare pentru aparate de curăţat la înaltă presiune şi aparate
de curăţat cu abur
15.11.2012
SR EN 60335-2-
79:2009
03.04.2015
832
SR EN 60335-2-89:2010
CENELEC
EN 60335-2-89:2010
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-89: Prescripţii particulare pentru aparate frigorifice de uz comercial cu un agregat de condensare a agentului frigorific sau cu un compresor încorporat sau
neîncorporat
09.09.2016
833
SR EN 60335-2- 89:2010/A1:2016
CENELEC
EN 60335-2-89:2010/A1:2016
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-89: Prescripţii particulare pentru aparate frigorifice de uz comercial cu un agregat de condensare a agentului frigorific sau cu un compresor încorporat sau
neîncorporat
09.09.2016
Nota 3
12.02.2019
834
SR EN 60335-2-95:2015
CENELEC
EN 60335-2-95:2015
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-95: Prescripţii particulare pentru mecanisme de acţionarea
uşilor de garaj cu
14.01.2016
132
deschidere verticală,
pentru utilizare rezidenţială
835
SR EN 60335-2- 95:2015/A1:2016
CENELEC
EN 60335-2-95:2015/A1:2015
Aparate electrice pentru utilizare casnică şi scopuri similare.
Securitate. Partea 2-95: Prescripţii particulare pentru mecanisme de acţionarea uşilor de garaj cu deschidere verticală, pentru utilizare
rezidenţială
14.01.2016
Nota 3
15.06.2018
836
SR EN 60335-2-97:2007
CENELEC
EN 60335-2-97:2006
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-97: Prescripţii particulare pentru mecanisme de acţionare a obloanelor, copertinelor, jaluzelelor şi echipamente de rulare
similare
14.01.2016
837
SR EN 60335-2- 97:2007/A12:2015
CENELEC
EN 60335-2-97:2006/A12:2015
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-97: Prescripţii particulare pentru mecanisme de acţionare a obloanelor, copertinelor, jaluzelelor şi echipamente de rulare
similare
14.01.2016
Nota 3
29.09.2017
838
SR EN 60335-2-102:2016
CENELEC
EN 60335-2-102:2016
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-102: Prescripţii
particulare pentru aparate cu combustie de
09.09.2016
133
gaz, petrol şi
combustibil solid care au conexiuni electrice
839
SR EN 60335-2-103:2015
CENELEC
EN 60335-2-103:2015
Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.
Partea 2-103: Prescripţii particulare pentru mecanisme de acţionare
porţi, uşi şi ferestre
14.01.2016
840
SR EN 60519-1:2015
CENELEC
EN 60519-1:2015
Securitatea în instalaţiile
electrotermice. Partea 1: Cerinţe generale
15.01.2016
841
SR EN 60745-2-1:2011
CENELEC
EN 60745-2-1:2010
Unelte electrice cu motor portabile.
Securitate. Partea 2-1: Prescripţii particulare pentru maşini de găurit şi maşini de găurit cu
percuţie
20.10.2010
842
SR EN 60745-2-3:2011
CENELEC
EN 60745-2-3:2011
Unelte electrice cu motor portabile.
Securitate. Partea 2-3: Prescripţii particulare pentru polizoare, maşini de lustruit şi maşini de
şlefuit cu disc
18.11.2011
843
SR EN 60745-2- 3:2011/A11:2015
CENELEC
EN 60745-2-3:2011/A11:2014
Unelte electrice cu motor portabile.
Securitate. Partea 2-3: Prescripţii particulare pentru polizoare, maşini de lustruit şi maşini de
şlefuit cu disc
13.02.2015
Nota 3
21.04.2016
844
SR EN 60745-2- 3:2011/A12:2015
CENELEC
EN 60745-2-3:2011/A12:2014
Unelte electrice cu motor portabile.
Securitate. Partea 2-3
Prescripţii particulare pentru polizoare, maşini
14.01.2016
Nota 3
17.11.2017
134
de lustruit şi maşini de
şlefuit cu disc
845
SR EN 60745-2- 3:2011/A13:2016
CENELEC
EN 60745-2-3:2011/A13:2015
Unelte electrice cu motor portabile.
Securitate. Partea 2-14
Prescripţii particulare pentru rindele
13.05.2016
Nota 3
28.09.2018
846
SR EN 60745-2- 3:2011/A2:2014
CENELEC
EN 60745-2-3:2011/A2:2013
Unelte electrice cu motor portabile.
Securitate. Partea 2-3: Prescripţii particulare pentru polizoare, maşini de lustruit şi maşini de
şlefuit cu disc
28.11.2013
Nota 3
25.02.2016
847
SR EN 60745-2-6:2011
CENELEC
EN 60745-2-6:2010
Unelte electrice cu motor portabile.
Securitate. Partea 2-6: Prescripţii particulare
pentru ciocane
20.10.2010
848
SR EN 60745-2-12:2009
CENELEC
EN 60745-2-12:2009
Unelte electrice cu motor portabile.
Securitate. Partea 2-12: Prescripţii particulare pentru vibratoare de
beton
18.12.2009
849
SR EN 60745-2-13:2009
CENELEC
EN 60745-2-13:2009
Unelte electrice cu motor portabile.
Securitate. Partea 2-13: Prescripţii particulare
pentru ferăstraie cu lanţ
18.12.2009
850
SR EN 60745-2- 13:2009/A1:2011
CENELEC
EN 60745-2-13:2009/A1:2010
Unelte electrice cu motor portabile.
Securitate. Partea 2-13: Prescripţii particulare
pentru ferăstraie cu lanţ
20.07.2011
Nota 3
01.12.2013
851
SR EN 60745-2-15:2009
CENELEC
EN 60745-2-15:2009
Unelte electrice cu motor portabile.
Securitate. Partea 2-15
Prescripţii particulare
18.12.2009
135
pentru maşini de tăiat
gard viu
852
SR EN 60745-2- 15:2009/A1:2010
CENELEC
EN 60745-2-15:2009/A1:2010
Unelte electrice cu motor portabile.
Securitate. Partea 2-15: Prescripţii particulare pentru maşini de tăiat
gard viu
28.11.2013
Nota 3
28.11.2013
853
SR EN 60745-2-16:2011
CENELEC
EN 60745-2-16:2010
Unelte electrice cu motor portabile.
Securitate. Partea 2-16: Prescripţii particulare
pentru maşini de capsat
08.04.2011
854
SR EN 60745-2-17:2011
CENELEC
EN 60745-2-17:2010
Unelte electrice cu motor portabile.
Securitate. Partea 2-17: Prescripţii particulare pentru rindele de adâncime şi maşini de
rectificat
08.04.2011
855
SR EN 60745-2-18:2010
CENELEC
EN 60745-2-18:2009
Unelte electrice cu motor portabile.
Securitate. Partea 2-18
Prescripţii particulare pentru maşini de nituit
18.12.2009
856
SR EN 60745-2-19:2009
CENELEC
EN 60745-2-19:2009
Unelte electrice cu motor portabile.
Securitate. Partea 2-19: Prescripţii particulare pentru maşini de
mortezat
18.12.2009
857
SR EN 60745-2- 19:2009/A1:2011
CENELEC
EN 60745-2-19:2009/A1:2010
Unelte electrice cu motor portabile.
Securitate. Partea 2-19: Prescripţii particulare pentru maşini de
mortezat
08.04.2011
Nota 3
01.06.2013
136
858
SR EN 60745-2-20:2009
CENELEC
EN 60745-2-20:2009
Unelte electrice cu motor portabile.
Securitate. Partea 2-20: Prescripţii particulare pentru ferăstraie cu
bandă
18.12.2009
859
SR EN 60745-2-21:2010
CENELEC
EN 60745-2-21:2009
Unelte electrice cu motor portabile.
Securitate. Partea 2-21: Prescripţii particulare pentru maşini de desfundat ţevi de
scurgere
18.12.2009
860
SR EN 60745-2- 21:2010/A1:2011
CENELEC
EN 60745-2-21:2009/A1:2010
Unelte electrice cu motor portabile.
Securitate. Partea 2-21: Prescripţii particulare pentru maşini de desfundat ţevi de
scurgere
20.07.2011
Nota 3
01.12.2013
861
SR EN 60745-2-22:2012
CENELEC
EN 60745-2-22:2011
Unelte electrice cu motor portabile.
Securitate. Partea 2-22: Prescripţii particulare pentru maşini de debitat
cu disc
18.11.2011
862
SR EN 60745-2- 22:2012/A11:2013
CENELEC
EN 60745-2-22:2011/A11:2013
Unelte electrice cu motor portabile.
Securitate. Partea 2-22: Prescripţii particulare pentru maşini de debitat
cu disc
28.11.2013
Nota 3
17.12.2015
863
SR EN 60745-2-23:2013
CENELEC
EN 60745-2-23:2013
Unelte electrice cu motor portabile.
Securitate. Partea 2-23: Prescripţii particulare pentru polizoare de matriţerie şi unelte
rotative mici
28.11.2013
137
864
SR EN 60947-5-3:2014
CENELEC
EN 60947-5-3:2013
Aparataj de joasă tensiune. Partea 5-3: Aparate şi elemente de comutaţie pentru circuite de comandă. Prescripţii pentru dispozitive de detectare de proximitate cu comportare definită în condiţii de defect
(PDDB)
11.04.2014
865
SR EN 60947-5-5:2002
CENELEC
EN 60947-5-5:1997
Aparataj de joasă tensiune. Partea 5-5: Aparate şi elemente de comutaţie pentru circuite de comandă. Aparat electric de oprire de urgenţă cu zăvorâre
mecanică
28.11.2013
866
SR EN 60947-5- 5:2002/A1:2005
CENELEC
EN 60947-5-5:1997/A1:2005
Aparataj de joasă tensiune. Partea 5-5: Aparate şi elemente de comutaţie pentru circuite de comandă. Aparat electric de oprire de urgenţă cu zăvorâre
mecanică
28.11.2013
Nota 3
28.11.2013
867
SR EN 60947-5- 5:2002/A11:2013
CENELEC
EN 60947-5-5:1997/A11:2013
Aparataj de joasă tensiune. Partea 5-5: Aparate şi elemente de comutaţie pentru circuite de comandă. Aparat electric de oprire de urgenţă cu zăvorâre
mecanică
28.11.2013
Nota 3
03.12.2015
868
SR EN 60947-5- 5:2002/A2:2017
CENELEC
EN 60947-5-5:1997/A2:2017
Aparataj de joasă tensiune. Partea 5-5: Aparate şi elemente de comutaţie pentru circuite
de comandă. Aparat
09.06.2017
24.02.2020
138
electric de oprire de
urgenţă cu zăvorâre mecanică
869
SR EN 61029-2-3:2012
CENELEC
EN 61029-2-3:2011
Securitatea uneltelor electrice cu motor transportabile. Partea 2-
3: Prescripţii particulare pentru maşini de
rindeluit şi raboteze
18.11.2011
870
SR EN 61029-2-4:2011
CENELEC
EN 61029-2-4:2011
Securitatea uneltelor electrice cu motor transportabile. Partea 2-
4: Prescripţii particulare
pentru polizoare de banc
18.11.2011
871
SR EN 61029-2-5:2012
CENELEC
EN 61029-2-5:2011
Securitatea uneltelor electrice cu motor transportabile. Partea 2-
5: Prescripţii particulare pentru ferăstraie cu
bandă
14.01.2016
872
SR EN 61029-2- 5:2012/A11:2015
CENELEC
EN 61029-2-5:2011/A11:2015
Securitatea uneltelor electrice cu motor transportabile. Partea 2-
5: Prescripţii particulare
pentru ferăstraie cu bandă
14.01.2016
Nota 3
01.12.2016
873
SR EN 61029-2-8:2010
CENELEC
EN 61029-2-8:2010
Securitatea uneltelor electrice cu motor transportabile. Partea 2-
8: Prescripţii particulare pentru maşini de frezat lemn cu un singur arbore
vertical
20.10.2010
874
SR EN 61029-2-11:2013
CENELEC
EN 61029-2-11:2012
Securitatea uneltelor electrice cu motor transportabile. Partea 2-
11: Prescripţii
particulare pentru ferăstraie combinate
05.04.2013
SR EN 61029-2-
11:2010
03.09.2015
139
unghiulare şi de banc
875
SR EN 61029-2- 11:2013/A11:2014
CENELEC
EN 61029-2-11:2012/A11:2013
Securitatea uneltelor electrice cu motor transportabile. Partea 2-
11: Prescripţii particulare pentru ferăstraie combinate
unghiulare şi de banc
28.11.2013
Nota 3
12.08.2016
876
SR EN 61029-2-12:2011
CENELEC
EN 61029-2-12:2011
Securitatea uneltelor electrice cu motor transportabile. Partea 2-
12: Prescripţii
particulare pentru maşini de filetat
18.11.2011
877
SR EN 62841-1:2016
CENELEC
EN 62841-1:2015
Unelte electrice portabile cu motor, unelte şi maşini pentru grădină şi gazon transportabile.
Securitate. Partea 1: Cerinţe generale
14.01.2016
SR EN 61029-
1:2009;
SR EN 61029- 1:2009/A11:2011; SR EN 61029- 1:2009/AC:2013; SR EN 60745-
1:2009;
SR EN 60745- 1:2009/A11:2011; SR EN 60335-
1:2012;
SR EN 60335- 1:2012/A11:2015
22.02.2016
878
SR EN 62841- 1:2016/AC:2016
CENELEC
EN 62841-1:2015/AC:2015
Unelte electrice portabile cu motor, unelte transportabile şi maşini pentru grădină şi gazon. Securitate. Partea 1
Prescripţii generale
879
SR EN 62841-2-2:2015
CENELEC
EN 62841-2-2:2014
EN 62841-2-2:2014/AC:2015
Unelte electrice portabile cu motor, unelte transportabile şi maşini pentru grădină şi gazon.
Securitate. Partea 2-2
14.01.2016
SR EN 60745-2-
2:2011
21.08.2019
140
Prescripţii particulare pentru şurubelniţe şi chei cu percuţie, portabile
880
SR EN 62841-2-4:2015
CENELEC
EN 62841-2-4:2014
EN 62841-2-4:2014/AC:2015
Unelte electrice portabile cu motor, unelte transportabile şi maşini pentru grădină şi gazon. Securitate. Partea 2-4: Prescripţii particulare pentru maşini de şlefuit şi maşini de lustruit portabile, altele decât
cele cu disc
14.01.2016
SR EN 60745-2-
4:2010;
SR EN 60745-2- 4:2010/A11:2012
21.08.2019
881
SR EN 62841-2-5:2015
CENELEC
EN 62841-2-5:2014
Unelte electrice portabile cu motor, unelte transportabile şi maşini pentru grădină şi gazon. Securitate. Partea 2-5: Prescripţii particulare pentru ferăstraie
circulare portabile
14.01.2016
SR EN 60745-2-
5:2011
21.08.2019
882
SR EN 62841-2-8:2017
CENELEC
EN 62841-2-8:2016
Unelte electrice portabile cu motor, unelte transportabile şi maşini pentru grădină şi gazon. Securitate. Partea 2-8: Prescripţii particulare pentru foarfece de tăiat
tabla şi maşini de ştanţat
09.06.2017
SR EN 60745-2-
8:2009
02.05.2020
883
SR EN 62841-2-9:2015
CENELEC
EN 62841-2-9:2015
Unelte electrice portabile cu motor, unelte transportabile şi maşini pentru grădină şi gazon. Securitate. Partea 2-9: Prescripţii particulare pentru maşini de găurit şi maşini de filetat
portabile
14.01.2016
SR EN 60745-2-
9:2010
21.08.2019
141
884
SR EN 62841-2- 9:2015/AC:2016
CENELEC
EN 62841-2-9:2015/AC:2016-10
Unelte electrice portabile cu motor, unelte transportabile şi maşini pentru grădină şi gazon. Securitate. Partea 2-9: Prescripţii particulare pentru maşini de filetat interior şi maşini de
filetat exterior portabile
885
SR EN 62841-2-11:2016
CENELEC
EN 62841-2-11:2016
Unelte electrice cu motor portabile, transportabile şi masini de grădină şi de gazon. Securitate. Partea 2-11: Prescripţii particulare pentru ferăstraie alternative (ferăstraie cu ghidare şi ferăstraie
sabie)
09.09.2016
SR EN 60745-2-
11:2011
23.12.2019
886
SR EN 62841-2-14:2016
CENELEC
EN 62841-2-14:2015
Unelte electrice cu motor portabile.
Securitate. Partea 2-14: Prescripţii particulare pentru rindele
13.05.2016
EN 60745-2-
14:2009
EN 60745-2- 14:2009/A2:2010
31.08.2019
887
SR EN 62841-3-1:2015
CENELEC
EN 62841-3-1:2014
EN 62841-3-1:2014/AC:2015
Unelte electrice portabile cu motor, unelte şi maşini pentru grădină şi gazon transportabile.
Securitate. Partea 3-1: Prescripţii particulare pentru ferăstraie circulare cu batiu
transportabile
14.01.2016
SR EN 61029-2-
1:2013
21.08.2019
888
SR EN 62841-3-6:2015
CENELEC
EN 62841-3-6:2014
EN 62841-3-6:2014/AC:2015
Unelte electrice portabile cu motor, unelte transportabile şi maşini pentru grădină şi gazon. Securitate. Partea 3-6
Prescripţii particulare
14.01.2016
SR EN 61029-2-
6:2011
21.08.2019
142
pentru maşini de găurit cu diamant, transportabile, cu sistem
lichid
889
SR EN 62841-3-9:2016
CENELEC
EN 62841-3-9:2015
Unelte de mână acţionate cu motor electric, unelte transportabile şi maşini pentru gazon şi grădină. Securitate. Partea 3-9: Prescripţii particulare pentru fierăstraie circulare staţionare
transportabile
13.05.2016
SR EN 61029-2-
9:2013
SR EN 61029-2- 9:2013/A11:2014
15.11.2019
890
SR EN 62841-3- 9:2016/AC:2016
CENELEC
EN 62841-3-9:2015/AC:2016-09
Unelte electrice portabile cu motor, unelte transportabile şi maşini pentru grădină şi gazon. Securitate. Partea 3-9: Prescripţii particulare pentru ferăstraie
unghiulare transportabile
891
SR EN 62841-3-10:2016
CENELEC
EN 62841-3-10:2015
EN 62841-3-10:2015/AC:2016- 07
Unelte electrice cu motor portabile, transportabile şi maşini pentru gazon şi grădină. Securitate. Partea 3-10: Prescripţii particulare pentru maşini de tăiat
transportabile
13.05.2016
SR EN 61029-2-
10:2010
SR EN 61029-2- 10:2010/A11:2014
19.10.2019
(1) OES: Organismul European de Standardizare
- CEN: Avenue Marnix 17, B-1000, Brussels, Tel. +32 2 5500811; fax + 32 2 5500819 (http://www.cen.eu)
- CENELEC: Avenue Marnix 17, B-1000, Brussels, Tel. +32 2 5196871; fax + 32 2 5196919 (http://www.cenelec.eu)
- ETSI: 650, route des Lucioles, F-06921 Sophia Antipolis, Tel. +33 492 944200; fax +33 493 654716, (http://www.etsi.eu)
143
144
Nota 1: În general, data încetării prezumţiei de conformitate va fi data retragerii (,,dow"), stabilită de Organismul european de standardizare, însă se atrage atenţia utilizatorilor acestor standarde asupra faptului că, în anumite cazuri excepţionale, aceasta poate fi diferită.
Nota 2.1: Standardul nou (sau amendamentul acestuia) are acelaşi domeniu de aplicare ca şi standardul înlocuit. La data precizată, standardul înlocuit îşi încetează prezumţia de conformitate cu cerinţele esenţiale sau cu alte cerinţe ale legislaţiei corespunzătoare a Uniunii.
Nota 2.2: Standardul nou are un domeniu de aplicare mai larg decât standardul înlocuit. La data precizată, standardul înlocuit îşi încetează prezumţia de conformitate cu cerinţele esenţiale sau cu alte cerinţe ale legislaţiei corespunzătoare a Uniunii.
Nota 2.3: Standardul nou are un domeniu de aplicare mai restrâns decât standardul înlocuit. La data precizată, standardul (parţial) înlocuit îşi încetează prezumţia de conformitate cu cerinţele esenţiale sau cu alte cerinţe ale legislaţiei corespunzătoare a Uniunii pentru acele produse sau servicii care cad sub incidenţa domeniului de aplicare a noului standard. Prezumţia de conformitate cu cerinţele esenţiale sau cu alte cerinţe ale legislaţiei corespunzătoare a Uniunii pentru produsele sau serviciile care rămân în acelaşi domeniu de aplicare a standardului (parţial) înlocuit, dar care nu intră în domeniul de aplicare a standardului nou, nu este afectată.
Nota 3: În cazul amendamentelor, standardul de referinţă este EN CCCCC:YYYY, amendamentele sale anterioare, dacă există, şi noul amendament citat. Prin urmare, standardul înlocuit se compune din EN CCCCC:YYYY şi amendamentele sale anterioare, dacă există, însă fără noul amendament citat. La data precizată, standardul înlocuit îţi încetează prezumţia de conformitate cu cerinţele esenţiale sau cu alte cerinţe ale legislaţiei corespunzătoare a Uniunii.
NOTĂ
Se pot obţine informaţii privind disponibilitatea standardelor fie de la Organismul european de standardizare, fie de la organismele naţionale de standardizare, a căror listă se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în conformitate cu articolul 27 din Regulamentul (UE) nr. 1025/2012.
Standardele sunt adoptate de către organismele europene de standardizare în limba engleză (CEN şi CENELEC le publică, de asemenea, în franceză şi germană). Ulterior, titlurile standardelor sunt traduse în toate celelalte limbi oficiale ale Uniunii Europene solicitate de către organismele naţionale pentru standardizare. Comisia Europeană nu este responsabilă de corectitudinea titlurilor care au fost prezentate pentru publicare în Jurnalul Oficial.
Trimiterile la Corrigenda ,,./AC:YYYY" se publică numai cu titlu informativ. Un corrigendum elimină erorile de tipărire, lingvistice sau similare din textul unui standard şi se poate referi la una sau la mai multe versiuni lingvistice (engleză, franceză şi/sau germană) ale unui standard, astfel cum a fost adoptat de un organism de standardizare european.
Publicarea referinţelor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nu implică faptul că standardele sunt disponibile în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene.
Această listă înlocuieşte toate listele publicate anterior în Jurnalul Oficial la Uniunii Europene. Comisia Europeană asigură actualizarea acestei liste.
Mai multe informaţii privind standardele armonizate şi alte standarde europene se pot găsi pe internet, la adresa
http://ec.europa.eu/enterprise/policies/european-standards/harmonised-standards/index_en.htm