CIRCULARĂ nr. 13 din 1 august 2017 privind lansarea în circuitul numismatic a unei monede din argint dedicate împlinirii a 150 de ani de la înființarea Bibliotecii Academiei Române
Table of Provisions (6)
Statutory Text (6 Articles)
În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, începând cu data de 4 august 2017, Banca Națională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint dedicată împlinirii a 150 de ani de la înființarea Bibliotecii Academiei Române.
Caracteristicile monedei sunt următoarele
Valoare nominală 10 lei
Metal argint
Titlu 999‰
Formă rotundă
Diametru 37 mm
Greutate 31,103 g
Calitate proof
Cant zimțat
Aversul monedei redă o imagine de epocă a sălii vechi de lectură a Bibliotecii Academiei Române, inscripția în arc de cerc "ROMANIA", valoarea nominală "10 LEI", stema României și anul de emisiune "2017"
Reversul monedei prezintă sigla Academiei Române suprapusă peste o compoziție grafică reprezentând colecțiile Bibliotecii Academiei Române; la exterior, inscripția circulară "BIBLIOTECA ACADEMIEI ROMANE 150 ANI".
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoțite de broșuri de prezentare redactate în limbile română, engleză și franceză. Broșurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR și casierului central.
Monedele din argint dedicate împlinirii a 150 de ani de la înființarea Bibliotecii Academiei Române au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României.
p. Președintele Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României,
Florin Georgescu
București, 1 august 2017.
Nr. 13.
----