CODUL PENAL din 21 iunie 1968 (republicat) (actualizat pînă la data de 22 septembrie 1992*)
Table of Provisions (379)
Statutory Text (250 of 379 Provisions)
Scopul legii penale
Legea penală apara, împotriva infracțiunilor, România, suveranitatea, independenta și unitatea statului, proprietatea, persoana și drepturile acesteia, precum și întreaga ordine de drept.
Legalitatea incriminării
Legea prevede care fapte constituie infracțiuni, pedepsele ce se aplică infractorilor și măsurile ce se pot lua în cazul săvîrșirii acestor fapte.
Spionajul
Faptele prevăzute în art. 157, săvîrșite de un cetățean străin sau de o persoană fără cetățenie care nu domiciliază pe teritoriul statului român, se pedepsesc cu detențiune pe viața sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, și confiscarea parțială a averii.
--------------------
*) A se vedea nota de la art. 14.
Teritorialitatea legii penale
Legea penală se aplică infracțiunilor săvîrșite pe teritoriul României.
Atentatul care pune în pericol securitatea statului
Atentatul săvârșit contra vieții, integrității corporale ori sănătății unei persoane care îndeplinește o activitate importanța de stat sau obsteasca, în împrejurări care fac ca fapta sa pună în pericol securitatea statului, se pedepsește cu detențiune pe viața și confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii.
--------------------
*) A se vedea nota de la art. 14.
Personalitatea legii penale
Legea penală se aplică infracțiunilor săvîrșite în afară teritoriului tarii, dacă făptuitorul este cetățean român, sau dacă, neavând nici o cetățenie, are domiciliul în țara.
Atentatul contra unei colectivități
Atentatul săvârșit contra unei colectivități prin otrăviri în masa, provocare de epidemii sau prin orice alt mijloc, de natura sa slăbească puterea de stat, se pedepsește cu detențiune pe viața și confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii.
---------------------
*) A se vedea nota de la art. 14.
Realitatea legii penale
Legea penală se aplică infracțiunilor săvîrșite în afară teritoriului tarii, contra statului român sau contra vieții unui cetățean român ori prin care s-a adus o vătămare grava integrității corporale sau sănătății unui cetățean român, cînd sînt săvîrșite de către un cetățean străin sau de o persoană fără cetățenie care nu domiciliază pe teritoriul tarii.
Punerea în mișcare a acțiunii penale pentru infracțiunile prevăzute de alineatul precedent se face numai cu autorizarea prealabilă a procurorului general.
Subminarea puterii de stat
Acțiunea armata de natura sa slăbească puterea de stat se pedepsește cu detențiune pe viața și confiscarea totală a averii, sau închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii.
Orice alte acțiuni violențe săvîrșite de mai multe persoane împreună, de natura sa atragă aceleași urmări, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii.
----------------------
*) A se vedea nota de la art. 14.
Universalitatea legii penale
Legea penală se aplică și altor infracțiuni decât celor prevăzute în art. 5 alin. 1, săvîrșite în afară teritoriului tarii, de un cetățean străin sau de o persoană fără cetățenie care nu domiciliază pe teritoriul tarii, dacă
a) fapta este prevăzută ca infracțiune și de legea penală a tarii unde a fost săvîrșită;
b) făptuitorul se afla în țara.
Pentru infracțiunile îndreptate împotriva intereselor statului român sau contra unui cetățean român, infractorul poate fi judecat și în cazul cînd s-a obținut extrădarea lui.
Dispozițiile alineatelor precedente nu se aplică în cazul cînd, potrivit legii statului în care infractorul a săvârșit infracțiunea, exista vreo cauza care împiedica punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal ori executarea pedepsei, sau cînd pedeapsa a fost executată ori este considerată ca executată. Cînd pedeapsa nu a fost executată sau a fost executată numai în parte, se procedează potrivit dispozițiilor legale privitoare la recunoașterea hotărârilor străine.
Actele de diversiune
Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare, în întregime sau în parte, prin explozii, incendii sau în orice alt mod, a uzinelor, instalațiilor industriale, mașinilor, căilor de comunicație, mijloacelor de transport, mijloacelor de telecomunicație, construcțiilor, produselor industriale sau agricole, ori alte bunuri, dacă fapta este de natura sa aducă în orice mod atingere securității statului, se pedepsesc cu detențiune pe viața și confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii.
----------------------
*) A se vedea nota de la art. 14.
Legea penală și convențiile internaționale
Dispozițiile cuprinse în art. 5 și 6 se aplică dacă nu se dispune altfel printr-o convenție internationala.
Abrogat
--------------------
*) Art. 164 privind infracțiunea de sabotaj a fost abrogat prin Decret-Lege nr. 12 din 10 ianuarie 1990, publicat în M. Of. nr. 7 din 12 ianuarie 1990.
Imunitatea de jurisdicție
Legea penală nu se aplică infracțiunilor săvîrșite de către reprezentanții diplomatici ai statelor străine sau de către alte persoane care, în conformitate cu convențiile internaționale, nu sînt supuse jurisdicției penale a statului român.
Subminarea economiei naționale
Fapta de a folosi o organizație din cele prevăzute în art. 145, ori de a împiedica activitatea normală a acesteia, dacă fapta este de natura sa submineze economia naționala, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii.
Dacă fapta prevăzută în alineatul precedent a produs pagube importante economiei naționale, pedeapsa este detențiunea pe viața și confiscarea totală a averii, sau închisoarea de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii.
---------------------
*) A se vedea nota de la art. 14.
Extrădarea
Extrădarea se acordă sau poate fi solicitată pe bază de convenție internationala, pe bază de reciprocitate și, în lipsa acestora, în temeiul legii.
Propaganda cu caracter fascist
Propaganda cu caracter fascist săvîrșită prin orice mijloace, în public, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
-----------------------
*) Alineatul 2 al art. 166 a fost abrogat prin Decret-Lege nr. 12 din 10 ianuarie 1990, publicat în M. Of. nr. 7 din 12 ianuarie 1990.
Activitatea legii penale
Legea penală se aplică infracțiunilor săvîrșite în timpul cat ea se afla în vigoare.
Complotul
Inițierea sau constituirea unei asociații sau grupări în scopul săvîrșirii vreuneia dintre infracțiunile prevăzute în art. 155-165, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asociații sau grupări, se pedepsește cu detențiune pe viața și confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii.
Pedeapsa pentru complot nu poate fi mai mare decât sancțiunea prevăzută de lege pentru cea mai grava dintre infracțiunile care intră în scopul asociației sau grupării.
Cu pedeapsa prevăzută în alin. 1 se sancționează și asocierea mai multor persoane în vederea desfășurării unei activități cu caracter fascist ori antidemocratic, sau a oricărei alte activități prin care se urmărește schimbarea oranduirii, precum și aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri.
Dacă faptele prevăzute în alin. 1 sau 3 au fost urmate de săvîrșirea unei infracțiuni, se aplică regulile de la concursul de infracțiuni.
Nu se pedepsește persoana care, săvârșind fapta prevăzută în alin. 1 sau 3, o denunta mai înainte de a fi fost descoperită.
-----------------------
*) A se vedea nota de la art. 14.
Neretroactivitatea legii penale
Legea penală nu se aplică faptelor care, la data cînd au fost săvîrșite, nu erau prevăzute ca infracțiuni.
Omorul deosebit de grav
Omorul săvârșit în vreuna din următoarele împrejurări
a) prin cruzimi;
b) asupra a doua sau mai multor persoane;
c) de către o persoană care a mai săvârșit un omor;
d) pentru a săvârși sau ascunde săvîrșirea unei tâlhării sau piraterii;
e) asupra unei femei gravide,
se pedepsește cu detențiune pe viața sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Tentativa se pedepsește.
--------------------
*) A se vedea nota de la art. 14.
Retroactivitatea legii penale
Legea penală nu se aplică faptelor săvîrșite sub legea veche, dacă nu mai sînt prevăzute de legea noua. În acest caz executarea pedepselor, a măsurilor de siguranță și a măsurilor educative, pronunțate la baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte, încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.
Legea care prevede măsuri de siguranță sau măsuri educative se aplică și infracțiunilor care nu au fost definitiv judecate pînă la data intrării în vigoare a legii noi.
Lovirea sau alte violențe
Lovirea sau orice acte de violenta cauzatoare de suferinta fizice se pedepsesc cu închisoare de la o luna la 3 luni sau cu amendă.
**) Lovirea sau actele de violenta care au pricinuit o vătămare ce necesita pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 zile se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părților inlatura răspunderea penală.
--------------------
*) A se vedea și dispozițiile Decret-Lege nr. 41 din 26 ianuarie 1990, publicat în M. Of. nr. 16 din 27 ianuarie 1990.
**) Art. 180 alin. 2 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 6/1973.
Aplicarea legii penale mai favorabile
În cazul în care de la săvîrșirea infracțiunii pînă la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.
Cînd legea anterioară este mai favorabilă, pedepsele complimentare care au corespondent în legea penală noua se aplică în conținutul și limitele prevăzute de aceasta, iar cele care nu mai sînt prevăzute în legea penală noua nu se mai aplica.
Vătămarea corporală
Fapta prin care s-a pricinuit integrității corporale sau sănătății o vătămare care necesita pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părților inlatura răspunderea penală.
--------------------
*) A se vedea și dispozițiile Decret-Lege nr. 41 din 26 ianuarie 1990, publicat în M. Of. nr. 16 din 27 ianuarie 1990.
Aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive
Cînd după rămânerea definitivă a hotărîrii de condamnare și pînă la executarea completa a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea noua pentru infracțiunea săvîrșită, se reduce la acest maxim.
Dacă după rămânerea definitivă a hotărîrii de condamnare la detențiune pe viața și pînă la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeași fapta pedeapsa închisorii, pedeapsa detențiunii pe viața se înlocuiește cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracțiune.
Dacă legea noua prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuiește cu amendă, fără a se putea depăși maximul special prevăzut în legea noua. Ținându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate inlatura în totul sau în parte executarea amenzii.
Pedepsele complimentare, măsurile de siguranță precum și măsurile educative neexecutate și neprevăzute în legea noua, nu se mai executa, iar cele care au corespondent în legea noua se executa în conținutul și limitele prevăzute de această lege.
Cînd o dispoziție din legea noua se referă la pedepse definitiv aplicate, se tine seama, în cazul pedepselor executate pînă la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispozițiilor alineatelor precedente.
------------------
*) Potrivit art. 2 din Decret-Lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990, publicat în M. Of. nr. 4 din 8 ianuarie 1990 pentru abolirea pedepsei cu moartea, toate dispozițiile privind pedeapsa cu moartea din Codul Penal, Codul de procedură penală și alte acte normative, sînt considerate ca se referă la pedeapsa detențiunii pe viața.
Vătămarea corporală din culpa
Fapta prevăzută în art. 180 alin. 2 care a pricinuit o vătămare ce necesita pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 10 zile, precum și cea prevăzută în art. 181, săvîrșite din culpa, se pedepsesc cu închisoare de la o luna la 3 luni sau cu amendă.
Dacă fapta a avut vreuna din urmările prevăzute în art. 182 alin. 1, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.
Cînd săvîrșirea faptei prevăzute în alin. 1 este urmarea nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anume activități, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.
Fapta prevăzută în alin. 2 dacă este urmarea nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere arătate în alineatul precedent se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Pentru faptele prevăzute în alin. 1 și 3, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părților inlatura răspunderea penală.
---------------------
*) Art. 184 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 6/1973.
Aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive
Cînd după rămânerea definitivă a hotărîrii de condamnare și pînă la executarea completa a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, iar sancțiunea aplicată este mai mica decât maximul special prevăzut de legea noua, ținându-se seama de infracțiunea săvîrșită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunțarea hotărîrii sau în timpul executării pedepsei și de timpul cat a executat din pedeapsa, se poate dispune fie menținerea, fie reducerea pedepsei. Pedeapsa aplicată nu poate fi coborâtă sub limita ce ar rezultă din reducerea acestei pedepse proporțional cu micșorarea maximului special prevăzut pentru infracțiunea săvîrșită.
Dispozițiile art. 14 alin. 5 se aplică și în cazul condamnărilor arătate în prezentul articol, executate pînă la data intrării în vigoare a legii noi, pedeapsa din hotărîre reducându-se cu o treime.
Uzul de fals
Folosirea unui înscris oficial sau sub semnatura privată, cunoscînd ca este fals, în vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani cînd înscrisul este oficial, și cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă cînd înscrisul este sub semnatura privată.
----------------------
*) Art. 291 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 6/1973.
Aplicarea legii penale temporare
Legea penală temporară se aplică infracțiunii săvîrșite în timpul cînd era în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecata în acel interval de timp.
Falsul în declarații
Declararea necorespunzătoare adevărului facuta unei organizații din cele prevăzute în art. 145, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci cînd potrivit legii ori împrejurărilor declarația facuta servește pentru producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
------------------
*) Art. 292 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 6/1973.
Trăsăturile esențiale ale infracțiunii
Infracțiunea este fapta care prezintă pericol social, săvîrșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală.
Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale.
Pericolul social al faptei
Fapta care prezintă pericol social în înțelesul legii penale este orice acțiune sau inacțiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile arătate în art. 1 și pentru sancționarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse.
-------------------
*) Art. 18 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 6/1973.
Fapta care nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni
Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minima adusă uneia din valorile aparate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vadit de importanța, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social se tine seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.
În cazul faptelor prevăzute în prezentul articol, procurorul sau instanța aplica una din sancțiunile cu caracter administrativ prevăzute de art. 91.
--------------------
*) Art. 18^1 a fost introdus prin Legea nr. 6/1973, iar alin. 3 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 104 din 22 septembrie 1992, publicată în M. Of. nr. 244 din 1 octombrie 1992.
Vinovăția
Vinovăție exista cînd fapta care prezintă pericol social este săvîrșită cu intenție sau din culpa.
1) Fapta este săvîrșită cu intenție cînd infractorul
a. prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvîrșirea acelei fapte;
b. prevede rezultatul faptei sale și deși nu-l urmărește, accepta posibilitatea producerii lui.
2) Fapta este săvîrșită din culpa cînd infractorul
a. prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accepta, socotind fără temei ca el nu se va produce;
b. nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea sa-l prevadă.
Fapta constând într-o acțiune săvîrșită din culpa constituie infracțiune numai atunci cînd în lege se prevede în mod expres aceasta.
Fapta constând într-o inacțiune constituie o infracțiune fie ca este săvîrșită cu intenție, fie din culpa, afară de cazul cînd legea sancționează numai săvîrșirea ei cu intenție.
Conținutul tentativei
Tentativa consta în punerea în executare a hotărîrii de a săvârși infracțiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu și-a produs efectul.
Exista tentativa și în cazul în care consumarea infracțiunii nu a fost posibila datorită insuficienței sau defectuozității mijloacelor folosite, ori datorită împrejurării ca în timpul cînd s-au săvârșit actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde făptuitorul credea ca se afla.
Nu exista tentativa atunci cînd imposibilitatea de consumare a infracțiunii este datorită modului cum a fost concepută executarea.
Pedepsirea tentativei
Tentativa se pedepsește numai cînd legea prevede expres aceasta.
*) Tentativa se sancționează cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului și jumătatea maximului prevăzute de lege pentru infracțiunea consumată, fără ca minimul să fie mai mic decât minimul general al pedepsei. În cazul cînd pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viața se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.
--------------------
*) A se vedea nota referitoare la art. 14.
Desistarea și împiedicarea rezultatului
Este aparat de pedeapsa făptuitorul care s-a desistat ori a împiedicat mai înainte de descoperirea faptei producerea rezultatului.
Dacă actele îndeplinite pînă în momentul desistării sau împiedicării producerii rezultatului constituie o alta infracțiune, se aplică pedeapsa pentru acea infracțiune.
Participanții
Participanți sînt persoanele care contribuie la săvîrșirea unei fapte prevăzute de legea penală în calitate de autori, instigatori sau complici.
Autorul
Autor este persoana care săvârșește în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală.
Instigatorul
Instigator este persoana care, cu intenție, determina pe o altă persoană sa săvârșească o faptă prevăzută de legea penală.
Complicele
Complice este persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajuta în orice mod la săvîrșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvîrșirii faptei, ca va tăinui bunurile provenite din aceasta sau ca va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvîrșirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.
Pedeapsa în caz de participație
Instigatorul și complicele la o faptă prevăzută de legea penală săvîrșită cu intenție se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se tine seama de contribuția fiecăruia la săvîrșirea infracțiunii, precum și de dispozițiile art. 72.
Circumstanțele personale și reale
Circumstanțele privitoare la persoana unui participant nu se răsfrâng asupra celorlalți.
Circumstanțele privitoare la fapta se răsfrâng asupra participanților, numai în măsura în care aceștia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.
Instigare neurmată de executare
Actele de instigare neurmate de executarea faptei, precum și actele de instigare urmate de desistarea autorului ori de împiedicarea de către acesta a producerii rezultatului, se sancționează cu o pedeapsă între minimul special al pedepsei pentru infracțiunea la care s-a instigat și minimul general. În cazul cînd pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viața, se aplică pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani.
Actele arătate în alineatul precedent nu se sancționează, dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea la care s-a instigat este de 2 ani sau mai mica, afară de cazul cînd actele îndeplinite de autor pînă în momentul desistării constituie alta fapta prevăzută de legea penală.
-----------------------
*) A se vedea nota de la art. 14.
Împiedicarea săvîrșirii faptei
Participantul nu se pedepsește dacă în cursul executării, dar înainte de descoperirea faptei împiedica consumarea acesteia. Dacă actele săvîrșite pînă în momentul împiedicării constituie o alta fapta prevăzută de legea penală, participantului i se aplică pedeapsa pentru aceasta fapta.
Participația improprie
Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenție, la săvîrșirea din culpa de către o altă persoană, a unei fapte prevăzute de legea penală, se sancționează cu pedeapsa pe care legea o prevede pentru fapta comisă cu intenție.
Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenție, la săvîrșirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea fapta fără vinovăție, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune.
Dispozițiile art. 28-30 se aplică în mod corespunzător.
Formele pluralității
Pluralitatea de infracțiuni constituie, după caz, concurs de infracțiuni sau recidiva.
Concursul de infracțiuni
Concursul de infracțiuni exista
a) cînd doua sau mai multe infracțiuni au fost săvîrșite de aceeași persoana, înainte de a fi condamnata definitiv pentru vreuna dintre ele. Exista concurs chiar dacă una dintre infracțiuni a fost comisă pentru săvîrșirea sau ascunderea altei infracțiuni;
b) cînd o acțiune sau inacțiune, săvîrșită de aceeași persoana, datorită împrejurărilor în care a avut loc și urmărilor pe care le-a produs, întrunește elementele mai multor infracțiuni.
Pedeapsa principala în caz de concurs de infracțiuni
În caz de concurs de infracțiuni se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte, iar dintre acestea se aplică pedeapsa după cum urmează
a) cînd s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită pînă la maximul ei special, iar cînd acest maxim nu este îndestulător, se poate adauga un spor pînă la 3 ani;
b) cînd s-au stabilit numai amenzi, se aplică amenda cea mai mare, care poate fi sporită pînă la maximul ei special, iar dacă acest maxim nu este îndestulător, se poate adauga un spor pînă la o pătrime din acel maxim;
c) cînd s-a stabilit o pedeapsă cu închisoare și o pedeapsă cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, la care se poate adauga amenda, în totul sau în parte;
d) cînd s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare și mai multe pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii potrivit dispoziției de la lit. a, la care se poate adauga amenda potrivit dispoziției de la lit. b.
Sporul prevăzut la lit. a se poate mari pînă la 5 ani, dacă una dintre infracțiunile aflate în concurs este o infracțiune contra statului, contra avutului public ori o infracțiune de omor, sau o infracțiune contra păcii și omenirii, ori o infracțiune prin care s-a produs o paguba importanța economiei naționale.
Prin aplicarea dispozițiilor din alineatele precedente nu se poate depăși totalul pedepselor stabilite de instanța pentru infracțiunile concurente.
Pedeapsa complimentară și măsurile de siguranță în caz de concurs de infracțiuni
Dacă pentru una din infracțiunile concurente s-a stabilit și o pedeapsă complimentară, aceasta se aplică alături de pedeapsa închisorii.
Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complimentare de natura diferita, sau chiar de aceeași natura dar cu conținut diferit, acestea se aplică alături de pedeapsa închisorii.
Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complimentare de aceeași natura și cu același conținut, se aplică cea mai grea dintre acestea.
Dispozițiile alineatului precedent se aplică și în cazul pedepsei confiscării parțiale a averii.
Măsurile de siguranță de natura deosebită, luate în cazul infracțiunilor concurente, se cumulează.
Contopirea pedepselor pentru infracțiuni concurente
Dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracțiune concurenta, se aplică dispozițiile art. 34 și 35.
Dispozițiile art. 34 și 35 se aplică în cazul în care, după ce o hotărîre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat suferise și o alta condamnare definitivă pentru o infracțiune concurenta.
Dacă infractorul a executat în totul sau în parte pedeapsa aplicată prin hotărîrea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracțiunile concurente.
*) Dispozițiile privitoare la aplicarea pedepsei în caz de concurs de infracțiuni se aplică și în cazul în care condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viața a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii.
----------------------
*) A se vedea nota de la art. 14.
Recidiva
*) Recidiva exista în următoarele cazuri
a) cînd după rămânerea definitivă a unei hotărîri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracțiune este închisoarea mai mare de un an;
b) cînd după executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni, după grațierea totală sau a restului de pedeapsa, ori după împlinirea termenului de prescripție a executării unei asemenea pedepse, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an;
c) cînd după condamnarea la cel puțin trei pedepse cu închisoare pînă la 6 luni sau după executare, după grațierea totală sau a restului de pedeapsa, ori după prescrierea executării a cel puțin trei asemenea pedepse, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an.
Pentru stabilirea stării de recidiva în cazurile prevăzute la lit. a și b se poate tine seama și de hotărîrea de condamnare pronunțată în străinătate, pentru o faptă prevăzută și de legea română, dacă hotărîrea de condamnare a fost recunoscută potrivit dispozițiilor legii.
------------------
*) Art. 37 alin. 1 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 6/1973.
Condamnările care nu atrag starea de recidiva
La stabilirea stării de recidiva nu se tine seama de hotărîrile de condamnare privitoare la
a) infracțiunile săvîrșite în timpul minorității;
a^1) infracțiunile săvîrșite în culpa; *)
b) infracțiunile amnistiate;
c) faptele care nu mai sînt prevăzute ca infracțiuni de legea penală.
De asemenea, nu se tine seama de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea, sau în privinta cărora s-a împlinit termenul de reabilitare.
----------------
*) Lit. a^1 a art. 38 a fost introdusă prin Legea nr. 6/1973.
Pedeapsa în caz de recidiva
În cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. a, pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvîrșită ulterior și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea anterioară se contopesc potrivit dispozițiilor art. 34 și 35. Sporul prevăzut în art. 34 lit. a se poate mari pînă la 5 ani.
Dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvîrșită ulterior.
În cazul săvîrșirii unei infracțiuni după evadare, prin pedeapsa anterioară se înțelege pedeapsa care se executa, cumulată cu pedeapsa aplicată pentru evadare.
*) În cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. b, se poate aplica o pedeapsă pînă la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adauga un spor pînă la 5 ani, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult o treime din maximul special.
În cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. c se aplică în mod corespunzător dispozițiile din alineatele precedente.
Dacă după rămânerea definitivă a hotărîrii de condamnare și mai înainte ca pedeapsa sa fi fost executată sau considerată ca executată, se descoperă ca cel condamnat se afla în stare de recidiva, instanța aplica dispozițiile din alin. 1 în cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. a și dispozițiile din alin. 5 în cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit b.
Dispozițiile alineatului precedent se aplică și în cazul în care condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viața a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii.
Sporurile prevăzute în prezentul articol se pot mari pînă la 7 ani, dacă infracțiunea săvîrșită ulterior este o infracțiune contra statului, contra avutului public ori o infracțiune de omor, sau o infracțiune prin care s-a produs o paguba importanța economiei naționale.
---------------
*) Art. 39 alin. 4 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 6/1973.
Pedeapsa în unele cazuri cînd nu exista recidiva
Cînd după condamnarea definitivă cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, și nu sînt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru starea de recidiva, pedeapsa se aplică potrivit regulilor pentru concursul de infracțiuni.
Unitatea infracțiunii continuate și a celei complexe
În cazul infracțiunii continuate și al infracțiunii complexe nu exista pluralitate de infracțiuni.
Infracțiunea este continuată cînd o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.
Infracțiunea este complexa cînd în conținutul sau intra, ca element sau ca circumstanță agravantă, o acțiune sau inacțiune care constituie prin ea însăși o faptă prevăzută de legea penală.
Pedeapsa pentru infracțiunea continuată
Infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvîrșită, la care se poate adauga un spor potrivit dispozițiilor art. 34.
Recalcularea pedepsei pentru infracțiunea continuată sau complexa
Dacă infractorul condamnat definitiv pentru o infracțiune continuată sau complexa este judecat ulterior și pentru alte acțiuni sau inacțiuni care intră în conținutul aceleiași infracțiuni, ținându-se seama de infracțiunea săvîrșită în întregul ei, se stabilește o pedeapsă corespunzătoare, care nu poate fi mai ușoară decât cea pronunțată anterior.
Legitima apărare
Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, săvîrșită în stare de legitima apărare.
Este în stare de legitima apărare acela care săvârșește fapta pentru a inlatura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes public și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public.
Este de asemenea în legitima apărare și acela care din cauza tulburării sau temerii a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul.
Starea de necesitate
Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, săvîrșită în stare de necesitate.
Este în stare de necesitate acela care săvârșește fapta pentru a salva de la un pericol iminent și care nu putea fi înlăturat altfel, viața, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau un interes public.
Nu este în stare de necesitate persoana care în momentul cînd a săvârșit fapta și-a dat seama ca pricinuiește urmări vadit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat.
Constrângerea fizica și constrângerea morala
Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, săvîrșită din cauza unei constrângeri fizice căreia făptuitorul nu i-a putut rezista.
De asemenea, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, săvîrșită din cauza unei constrângeri morale, exercitată prin amenințare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia și care nu putea fi înlăturat în alt mod.
Cazul fortuit
Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, al carei rezultat este consecința unei împrejurări care nu putea fi prevăzută.
Iresponsabilitatea
Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă făptuitorul, în momentul săvîrșirii faptei, fie din cauza alienației mintale, fie din alte cauze, nu putea să-și dea seama de acțiunile sau inacțiunile sale, ori nu putea fi stăpân pe ele.
Beția
Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă făptuitorul, în momentul săvîrșirii faptei, se găsea, datorită unor împrejurări independente de voința sa, în stare de beție completa produsă de alcool sau alte substanțe.
Starea de beție voluntara completa produsă de alcool sau de alte substanțe nu inlatura caracterul penal al faptei. Ea poate constitui, după caz, o circumstanță atenuantă sau agravantă.
Minoritatea făptuitorului
Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, săvîrșită de un minor care la data comiterii acesteia nu îndeplinea condițiile legale pentru a răspunde penal.
Eroarea de fapt
Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, cînd făptuitorul, în momentul săvîrșirii acesteia, nu cunoștea existenta unei stări, situații sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.
Nu constituie o circumstanță agravantă împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul săvîrșirii infracțiunii.
Dispozițiile alin. 1 și 2 se aplică și faptelor săvîrșite din culpa pe care legea penală le pedepsește, numai dacă necunoașterea stării, situației sau împrejurării respective nu este ea însăși rezultatul culpei.
Necunoașterea sau cunoașterea gresita a legii penale nu inlatura caracterul penal al faptei.
Pedeapsa și scopul ei
Pedeapsa este o măsura de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni.
Prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici sa înjosească persoana condamnatului.
Felurile pedepselor
Pedepsele sînt principale, complimentare și accesorii.
1) Pedepsele principale sînt
a. închisoarea de la 15 zile la 25 de ani;
b. amenda de la 10.000 la 300.000 lei. *)
2) Pedepsele complimentare sînt
a. interzicerea unor drepturi de la unu la 10 ani;
b. degradarea militară;
c. confiscarea averii, parțială sau totală.
3) Pedeapsa accesorie este interzicerea unor drepturi anume prevăzute de lege.
----------------------
*) Art. 53 pct. 1 lit. b este reprodus astfel cum a fost modificat prin
Legea nr. 104/1992.
Abrogat.
(la 08-01-1990, Articolul 54 a fost abrogat de Articolul 4 din DECRETUL-LEGE nr. 6 din 7 ianuarie 1990, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 8 ianuarie 1990 )
Abrogat.
(la 08-01-1990, Articolul 55 a fost abrogat de Articolul 4 din DECRETUL-LEGE nr. 6 din 7 ianuarie 1990, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 8 ianuarie 1990 )
Regimul general al executării pedepsei
Regimul executării pedepsei, închisorii se întemeiază pe obligația condamnaților de a presta o munca utila, dacă sînt apți pentru aceasta, pe acțiunea educativă ce trebuie desfășurată față de condamnați, pe respectarea de către aceștia a disciplinei muncii și a ordinii interioare a locurilor de deținere, precum și pe stimularea și recompensarea celor stăruitori în munca, disciplinați și care dau dovezi temeinice de îndreptare.
Toate aceste mijloace trebuie folosite în asa fel încît sa conducă la reeducarea celor condamnați.
După împlinirea vârstei de 60 de ani pentru bărbați și de 55 de ani pentru femei, condamnații nu au obligația de a munci în timpul executării pedepsei; ei pot fi admiși la munca dacă cer aceasta.
Regimul de deținere
Executarea pedepsei închisorii se face potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor, în locuri de deținere anume destinate.
Femeile condamnate la pedeapsa închisorii executa aceasta pedeapsa separat de condamnații bărbați.
Minorii condamnați la pedeapsa închisorii executa pedeapsa separat de condamnații majori sau în locuri de deținere speciale, asigurându-li-se posibilitatea de a continua învățămîntul general-obligatoriu și de a dobândi o pregătire profesională potrivit cu aptitudinile lor.
Regimul de muncă
Munca prestată de condamnat este remunerată, cu excepția muncilor cu caracter gospodăresc necesare locului de deținere. Prin legea privind executarea pedepselor se stabilesc cazurile în care și aceste din urma munci sînt remunerate.
Normele, timpul de muncă și remunerația muncii condamnaților sînt cele stabilite prin lege.
Din remunerația muncii condamnatului o parte revine acestuia, iar cealaltă parte revine administrației locului de deținere. Aceste părți, precum și modul de folosire a lor se stabilesc prin legea privind executarea pedepselor.
Liberarea condiționată
După ce a executat cel puțin jumătate din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin două treimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în munca, disciplinat și da dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.
În calculul fracțiunilor de pedeapsa prevăzute în alin. 1 se tine seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz însă, liberarea condiționată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puțin o treime din durata pedepsei cînd aceasta nu depășește 10 ani și a cel puțin jumătate cînd pedeapsa este mai mare de 10 ani.
Cînd condamnatul executa mai multe pedepse cu închisoare care nu se contopesc fracțiunile de pedeapsa arătate în alin. 1 se socotesc în raport de totalul pedepselor.
În aplicarea dispozițiilor alineatelor precedente se are în vedere durata pedepsei pe care o executa condamnatul.
Liberarea condiționată în cazuri speciale
În cazul condamnărilor pentru infracțiuni contra statului, contra avutului public ori pentru infracțiunea de omor sau pentru infracțiuni contra păcii și omenirii, ori pentru infracțiuni prin care s-a produs o paguba importanța economiei naționale, liberarea condiționată prevăzută în art. 59 alin. 1 poate fi acordată numai după ce condamnatul a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul cînd aceasta nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi în cazul pedepsei închisorii mai mari de 10 ani.
În cazul condamnărilor prevăzute în alin. 1, dacă condamnatul beneficiază de reducerea fracțiunilor de pedeapsa potrivit art. 59 alin. 2, liberarea condiționată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puțin jumătate din durata pedepsei cînd aceasta nu depășește 10 ani, sau de două treimi cînd pedeapsa este mai mare de 10 ani.
Condamnatul care din cauza sănătății sau din alte cauze nu a fost niciodată folosit la munca ori nu mai este folosit, poate fi liberat condiționat după executarea fracțiunilor de pedeapsa arătate în art. 59 sau, după caz, în alin. 1 și 2 din prezentul articol, dacă da dovezi temeinice de disciplina și de îndreptare.
Cei condamnați în timpul minorității cînd ajung la vîrsta de 18 ani, precum și condamnații trecuți de vîrsta de 6O de ani pentru bărbați și de 55 de ani pentru femei, pot fi liberați condiționat, după executarea unei pătrimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau a unei treimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplinesc celelalte condiții prevăzute în art. 59 alin. 1. La calculul fracțiunii de o pătrime sau o treime se tine seama de partea din durata pedepsei considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate.
Dispozițiile art. 59 alin. 3 și 4 se aplică în mod corespunzător.
Efectele liberării condiționate
Pedeapsa se considera executată dacă în intervalul de timp de la liberare și pînă la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu a săvârșit din nou o infracțiune. Dacă în același interval cel liberat a comis din nou o infracțiune, instanța, ținînd seama de gravitatea acesteia, poate dispune fie menținerea liberării condiționate, fie revocarea. În acest din urmă caz, pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvîrșită ulterior și restul de pedeapsa ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară se contopesc, putându-se aplică un spor pînă la 5 ani.
Revocarea este obligatorie în cazul cînd fapta săvîrșită este o infracțiune contra statului, contra avutului public ori o infracțiune de omor, sau o infracțiune contra păcii și omenirii ori o infracțiune prin care s-a produs o paguba importanța economiei naționale.
Executarea pedepsei într-o închisoare militară
Executarea pedepsei închisorii care nu depășește 2 ani, de către militarii în termen, se face într-o închisoare militară în cazurile prevăzute de lege, precum și în cazurile cînd instanța judecătorească, ținînd seama de împrejurările cauzei și de persoana condamnatului, dispune aceasta.
Dacă militarul condamnat a executat jumătate din durata pedepsei și a dat dovezi temeinice de îndreptare, partea din durata pedepsei ce a mai rămas de executat se reduce cu o treime, iar dacă s-a evidențiat în mod deosebit, reducerea poate depăși o treime, putând cuprinde chiar tot restul pedepsei.
Dacă în timpul executării pedepsei militarul condamnat devine inapt serviciului, este liberat condiționat.
Dacă în timpul executării pedepsei militarul condamnat săvârșește din nou o infracțiune, instanța care pronunța condamnarea pentru aceasta infracțiune face, după caz, aplicarea art. 39 alin. 1 și 2 sau a art. 40. Pedeapsa astfel stabilită se executa într-un loc de deținere.
După executarea pedepsei potrivit alin. 1-3 sau după grațierea totală ori după grațierea restului de pedeapsa, cel condamnat este reabilitat de drept.
Dispozițiile alineatelor precedente sînt aplicabile și celor care au devenit militari în termen după rămânerea definitivă a hotărîrii de condamnare.
**) În cazul în care, înainte de începerea executării pedepsei într-o închisoare militară, condamnatul a fost trecut în rezerva, pedeapsa se executa într-un loc de deținere.
-----------------------
*) Potrivit pct. 14 din art. I al Legii nr. 104/1992, termenul de "unitate militară" din Codul Penal și din alte legi se înlocuiește cu termenul de "închisoare militară".
**) Alineatul 7 al art. 62 a fost introdus prin Legea nr. 6/1973.
Stabilirea amenzii
Pedeapsa amenzii consta în suma de bani pe care infractorul este condamnat sa o plătească.
Ori de câte ori legea prevede că o infracțiune se pedepsește numai cu amendă, fără a-i arata limitele, minimul special al acesteia este de 15.000 lei, iar maximul de 75.000 lei.
Cînd legea prevede pedeapsa amenzii fără a-i arata limitele, alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult 1 an, minimul special al amenzii este de 25.000 lei și maximul special de 100.000 lei, iar cînd prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, minimul special este de 40.000 lei și maximul special de 200.000 lei.
În caz de aplicare a cauzelor de atenuare sau de agravare a pedepselor, amenda nu poate să depășească limitele generale arătate în art. 53 pct. 1 lit. b.
Amenda se stabilește ținându-se seama de dispozițiile art. 72, fără a-l pune însă pe infractor în situația de a nu-și putea îndeplini îndatoririle privitoare la întreținerea, creșterea, învățătura și pregătirea profesională a persoanelor față de care are aceste obligații legale.
-------------------
*) Art. 63 este reprodus astfel cum a fos modificat prin Legea nr. 6/1973, iar alineatele 2 și 3 ale art. 63 sînt reproduse astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 104/1992.
Înlocuirea pedepsei amenzii
Dacă cel condamnat se sustrage cu rea-credința de la executarea amenzii, instanța poate înlocui aceasta pedeapsa cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracțiunea săvîrșită, ținînd seama de partea din amenda care a fost achitată.
-------------------
*) Art. 63^1 a fost introdus prin Legea nr. 6/1973.
Interzicerea unor drepturi
Pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi consta în interzicerea unuia sau unora din următoarele drepturi
a) dreptul de a alege și de a fi ales în organele puterii de stat și de funcții elective de stat sau publice
b) dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat;
c) dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvîrșirea infracțiunii;
d) drepturile părintești;
e) dreptul de a fi tutore sau curator.
Interzicerea drepturilor prevăzute la lit. b nu se poate pronunța decât pe lîngă interzicerea drepturilor prevăzute la lit. a, afară de cazul cînd legea dispune astfel.
Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi
Pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principala stabilită este închisoarea de cel puțin 2 ani și instanța constata ca, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, aceasta pedeapsa este necesară.
Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie cînd legea prevede aceasta pedeapsa.
Condiția arătată în alin. 1 cu privire la cuantumul pedepsei principale trebuie să fie îndeplinită și în cazul în care aplicarea pedepsei prevăzute în acel alineat este obligatorie.
Executarea pedepsei interzicerii unor drepturi
Executarea pedepsei interzicerii unor drepturi începe după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsa, ori după prescripția executării pedepsei.
Degradarea militară
Pedeapsa complimentară a degradării militare consta în pierderea gradului și a dreptului de a purta uniforma.
Degradarea militară se aplică în mod obligatoriu condamnaților militari și rezerviști, dacă pedeapsa principala stabilită este închisoarea mai mare de 10 ani.
Degradarea militară poate fi aplicată condamnaților militari și rezerviști pentru infracțiuni săvîrșite cu intenție, dacă pedeapsa principala stabilită este de cel puțin 5 ani și de cel mult 10 ani.
Confiscarea parțială și confiscarea totală a averii
Pedeapsa complimentară a confiscării parțiale a averii consta în trecerea în proprietatea statului a unuia sau mai multor bunuri ale condamnatului, anume determinate prin hotărîrea de condamnare.
Confiscarea parțială a averii se aplică în mod facultativ și numai în cazul infracțiunilor pentru care este prevăzută în partea specială.
Pedeapsa confiscării totale a averii este obligatorie și se aplică în cazurile anume prevăzute de lege.
Prin bunurile condamnatului se înțeleg atît bunurile care se găseau în patrimoniul acestuia la data săvîrșirii infracțiunii, cat și bunurile intrate în patrimoniul sau pînă la data rămînerii definitive a hotărîrii de condamnare.
Pedeapsa confiscării se aplică chiar dacă la data pronunțării hotărîrii nu sînt cunoscute bunurile care aparțin condamnatului și care ar putea fi confiscate; în acest caz, dacă se aplică confiscarea parțială a averii, întinderea acesteia se determina prin fixarea unei cote-părți.
Efectele confiscării averii
Bunurile confiscate trec în patrimoniul statului din momentul rămînerii definitive a hotărîrii de condamnare, fără a se aduce atingere sarcinilor reale ce le grevează, cat și altor drepturi de orice natura izvorâte din obligațiile celui condamnat, născute înainte de începerea urmăririi penale sau chiar după începerea urmăririi penale dacă acestea decurg din fapte ilicite, ori sînt urmarea unor acte încuviințate de organele de urmărire penală sau de instanțele de judecată.
Drepturile reale și obligațiile prevăzute în alineatul precedent se lichidează în condițiile stabilite de lege.
Bunurile exceptate de la confiscare
Nu sînt supuse confiscării bunurile necesare uzului casnic sau folosinței personale a condamnatului și familiei sale, bunurile care servesc la exercitarea profesiei condamnatului ori a membrilor familiei sale, precum și bunurile care sînt de stricta trebuinta pentru asigurarea traiului acestuia sau al familiei sale. Determinarea acestor bunuri se face prin lege.
Conținutul și executarea pedepsei accesorii
Pedeapsa accesorie consta în interzicerea tuturor drepturilor prevăzute în art. 64.
Condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor arătate în alineatul precedent din momentul în care hotărîrea de condamnare a rămas definitivă și pînă la terminarea executării pedepsei, pînă la grațierea totală sau a restului de pedeapsa, ori pînă la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.
*) Dispozițiile alin. 1 și 2 se aplică și în cazul cînd s-a dispus executarea pedepsei la locul de muncă, cu excepțiile prevăzute de art. 86^8, interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. d și e fiind lăsată la aprecierea instanței.
----------------------
*) Alin. 3 al art. 71 a fost introdus prin Legea nr. 6/1973 și este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 104/1992.
Criteriile generale de individualizare
La stabilirea și aplicarea pedepselor se tine seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsa fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvîrșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Cînd pentru infracțiunea săvîrșită legea prevede pedepse alternative, se tine seama de dispozițiile alineatului precedent atît pentru alegerea uneia dintre pedepsele alternative, cat și pentru proporționalizarea acesteia.
Circumstanțe atenuante
Următoarele împrejurări constituie circumstanțe atenuante
a) depășirea limitelor legitimei apărări sau ale stării de necesitate;
b) săvîrșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinat de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenta, printr-o atingere grava a demnității persoanei sau prin alta acțiune ilicită grava.
Împrejurări care pot constitui circumstanțe atenuante
Următoarele împrejurări pot fi considerate circumstanțe atenuante
a) conduita buna a infractorului înainte de săvîrșirea infracțiunii;
b) staruinta depusa de infractor pentru a inlatura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită;
c) atitudinea infractorului după săvîrșirea infracțiunii, rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților.
Împrejurările enumerate în prezentul articol au caracter exemplificativ.
Circumstanțe agravante
Următoarele împrejurări constituie circumstanțe agravante
a) săvîrșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună;
b) săvîrșirea infracțiunii prin acte de cruzime sau prin metode ori mijloace care prezintă pericol public;
c) săvîrșirea infracțiunii de către un infractor major, dacă aceasta a fost comisă împreună cu un minor;
d) săvîrșirea infracțiunii din motive josnice;
e) săvîrșirea infracțiunii în stare de beție anume provocată în vederea comiterii faptei;
f) săvîrșirea infracțiunii de către o persoană care a profitat de situația prilejuită de o calamitate.
Instanța poate retine ca circumstanțe agravante și alte împrejurări care imprima faptei un caracter grav.
Efectele circumstanțelor atenuante
În cazul în care exista circumstanțe atenuante, pedeapsa principala se reduce sau se schimba, după cum urmează
a) cînd minimul special al pedepsei închisorii este de 10 ani sau mai mare pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de trei ani;
b) cînd minimul special al pedepsei închisorii este de 5 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de un an;
c) cînd minimul special al pedepsei închisorii este de 3 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de 3 luni;
d) cînd minimul special al pedepsei închisorii este de un an sau mai mare, pedeapsa se coboară sub acest minim, pînă la minimul general;
*) e) cînd minimul special al pedepsei închisorii este de 3 luni sau mai mare, pedeapsa se coboară sub acest minim, pînă la minimul general sau se aplică amenda care nu poate fi mai mica de 25.000 lei, iar cînd minimul special este sub 3 luni se aplică o amenda care nu poate fi mai mica de 20.000 lei;
*) f) cînd pedeapsa prevăzută de lege este amenda, aceasta se coboară sub minimul ei special, putând fi redusă pînă la 15.000 lei în cazul cînd minimul special este de 40.000 lei sau mai mare, ori pînă la minimul general, cînd minimul special este sub 40.000 lei.
În cazul infracțiunilor contra statului, contra avutului public, ori al infracțiunii de omor, sau al infracțiunilor contra păcii și omenirii, ori al infracțiunilor prin care s-a produs o paguba importanța economiei naționale, dacă se constată că exista circumstanțe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult pînă la o treime din minimul special.
Cînd exista circumstanțe atenuante, pedeapsa complimentară privativă de drepturi prevăzută de lege pentru infracțiunea săvîrșită poate fi înlăturată, iar în locul pedepsei complimentare a confiscării totale a averii se aplică confiscarea parțială.
-------------------
*) Literele e și f ale art. 76 sînt reproduse astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 104/1992.
Circumstanțe atenuante în cazul pedepsei detențiunii pe viața
Cînd pentru infracțiunea săvîrșită legea prevede pedeapsa detențiunii pe viața, dacă exista circumstanțe atenuante se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.
Efectele circumstanțelor agravante
*) În cazul în care exista circumstanțe agravante se poate aplica o pedeapsă pînă la maximul ei special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adauga un spor pînă la 3 ani, care nu poate depăși o treime din acest maxim, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult o cincime din maximul special.
Sporul prevăzut în alineatul precedent este pînă la 5 ani în cazul infracțiunilor contra statului, contra avutului public, ori al infracțiunii de omor, sau în cazul infracțiunilor contra păcii și omenirii, ori în cazul infracțiunilor prin care s-a adus o paguba importanța economiei naționale.
--------------------
*) Alineatul 1 al art. 78 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 6/1973.
Indicarea circumstanțelor
Orice împrejurare reținută ca circumstanță atenuantă sau ca circumstanță agravantă trebuie arătată în hotărîre.
Concursul între cauzele de agravare și cauzele de atenuare
În caz de concurs între cauzele de agravare și cauzele de atenuare, pedeapsa se stabilește ținându-se seama de circumstanțele agravante, de circumstanțele atenuante și de starea de recidiva.
În caz de concurs între circumstanțele agravante și atenuante, coborârea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie.
În cazul aplicării concomitente a dispozițiilor cu privire la circumstanțele agravante, recidiva și la concurs de infracțiuni, pedeapsa nu poate depăși 20 de ani, dacă maximul special pentru fiecare infracțiune este de 10 ani sau mai mic, și 25 de ani dacă maximul special pentru cel puțin una dintre infracțiuni este mai mare de 10 ani.
Condițiile de aplicare a suspendării condiționate
Instanța poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o anumită durata, dacă sînt întrunite următoarele condiții
a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amenda;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul cînd condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38;
c) se apreciază ca scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.
Suspendarea condiționată a executării pedepsei poate fi acordată și în caz de concurs de infracțiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoare de cel mult 2 ani și sînt întrunite condițiile prevăzute în alin. 1 lit. b și c.
În cazul condamnării pentru o infracțiune prin care s-a produs o paguba, instanța poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei numai dacă paguba a fost integral reparată pînă la pronunțarea hotărîrii.
Suspendarea condiționată a executării pedepsei nu atrage suspendarea executării măsurilor de siguranță și a obligațiilor civile prevăzute în hotărîrea de condamnare.
Suspendarea condiționată a executării pedepsei trebuie motivată.
--------------
*) Alin. 1, 2, 3 ale art. 81 sînt reproduse astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 104/1992.
Termenul de încercare
Durata suspendării condiționate a executării pedepsei constituie termen de încercare pentru condamnat și se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adauga un interval de timp de 2 ani.
În cazul cînd pedeapsa a carei executare a fost suspendată este amenda, termenul de încercare este de un an.
Termenul de încercare se socotește de la data cînd hotărîrea prin care s-a pronunțat suspendarea condiționată a executării pedepsei a rămas definitivă.
Revocarea în cazul săvîrșirii unei infracțiuni
Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revoca suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
Revocarea suspendării pedepsei nu are loc însă, dacă infracțiunea săvîrșită ulterior a fost descoperită după expirarea termenului de încercare.
Dacă infracțiunea ulterioară este săvîrșită din culpa, se poate aplica suspendarea condiționată a executării pedepsei chiar dacă infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. În acest caz nu mai are loc revocarea primei suspendări.
La stabilirea pedepsei pentru infracțiunea săvîrșită după rămânerea definitivă a hotărîrii de suspendare nu se mai aplica sporul prevăzut de lege pentru recidiva.
Revocarea în cazul neexecutării obligațiilor civile
Dacă pînă la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărîrea de condamnare, instanța poate dispune revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul cînd cel condamnat dovedește că nu a avut putinta de a îndeplini acele obligații.
Anularea suspendării pentru infracțiuni săvîrșite anterior
Dacă se descoperă ca cel condamnat mai săvârșise o infracțiune înainte de pronunțarea hotărîrii prin care s-a dispus suspendarea sau pînă la rămânerea definitivă a acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea termenului de încercare, suspendarea condiționată a executării pedepsei se anulează, aplicându-se, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni sau recidiva.
Anularea suspendării executării pedepsei nu are loc, dacă infracțiunea care ar fi putut atrage anularea a fost descoperită după expirarea termenului de încercare.
*) În cazurile prevăzute în alin. 1, dacă pedeapsa rezultată în urma contopirii nu depășește 2 ani, instanța poate aplica dispozițiile art. 81. În cazul cînd se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, termenul de încercare se calculează de la data rămînerii definitive a hotărîrii prin care s-a pronunțat anterior suspendarea condiționată a executării pedepsei.
--------------------
*) Art. 85 alin. 3 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 104/1992.
Reabilitarea în cazul suspendării condiționate a executării pedepsei
Dacă condamnatul nu a săvârșit din nou o infracțiune înăuntrul termenului de încercare și nici nu s-a pronunțat revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în baza art. 83 și 84, el este reabilitat de drept.
Condițiile de aplicare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere
Instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supravegherea dacă sînt întrunite următoarele condiții
a) pedeapsa aplicată este închisoare de cel mult 4 ani;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, afară de cazurile cînd condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38;
c) se apreciază, ținînd seama de persoana condamnatului, de comportamentul sau după comiterea faptei, ca pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși infracțiuni.
Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi acordată și în cazul concursului de infracțiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani și sînt întrunite condițiile prevăzute în alin. 1 lit. b și c.
Dispozițiile art. 81 alin. 3 și 4 se aplică și în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Anularea executării pedepsei la locul de muncă
Dacă cel condamnat mai săvârșise o infracțiune pînă la rămânerea definitivă a hotărîrii și aceasta se descoperă mai înainte ca pedeapsa sa fi fost executată, sau considerată executată, instanța, dacă nu sînt întrunite condițiile prevăzute la art. 86^7, anulează executarea pedepsei la locul de muncă.
Anularea se dispune și în cazul în care hotărîrea de condamnare pentru infracțiunea descoperită ulterior se pronunța după ce pedeapsa a fost executată la locul de muncă sau considerată ca executată. Pedeapsa se stabilește, după caz, potrivit regulilor de la concursul de infracțiuni sau recidiva.
La scăderea pedepsei executate în întregime sau în parte, ori, după caz, la contopirea pedepselor, se aplică dispozițiile privitoare la pedeapsa închisorii, fără a se tine seama dacă una din pedepse se executa la locul de muncă. Pedeapsa astfel stabilită se executa într-un loc de deținere.
Încetarea executării pedepsei
Dacă cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, a dat dovezi temeinice de îndreptare, a avut o buna conduita, a fost disciplinat și stăruitor în munca, instanța poate dispune încetarea executării pedepsei la locul de muncă, la cererea conducerii unității unde condamnatul își desfășoară activitatea sau a condamnatului.
Pedeapsa se considera executată dacă în intervalul de timp de la încetarea executării pedepsei la locul de muncă și pînă la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnata nu a săvârșit din nou o infracțiune. Dacă în același interval condamnatul a comis din nou o infracțiune, instanța poate dispune revocarea încetării executării pedepsei la locul de muncă, dispozițiile art. 61 și 86^10 alin. 3 fiind aplicabile în mod corespunzător.
Termenul de încercare
Termenul de încercare în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adauga un interval de timp, stabilit de instanța, între 2 și 5 ani.
Dispozițiile art. 82 alin. 3 se aplică în mod corespunzător.
Măsurile de supraveghere și obligațiile condamnatului
Pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere
a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau alte organe stabilite de instanța;
b) sa anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuinta și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) sa comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) sa comunice informații de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.
Datele prevăzute la alin. 1 lit. b, c și d se comunică persoanelor sau organelor stabilite la lit. a.
Instanța poate să impună condamnatului respectarea uneia sau a mai multora din următoarele obligații
a) sa desfășoare o activitate sau să urmeze un curs de învățămînt ori de calificare;
b) sa nu schimbe domiciliul sau reședința avută ori sa nu depășească limita teritorială stabilită, decât în condițiile fixate de instanța;
c) sa nu frecventeze anumite locuri stabilite;
d) sa nu între în legătură cu anumite persoane;
e) sa nu conducă nici un vehicul sau anumite vehicule;
f) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.
Supravegherea executării obligațiilor stabilite de instanța conform alin. 3 lit. a - f se face de organele prevăzute la alin. 1 lit. a și aceleași organe sesizează instanța în caz de neîndeplinire a obligațiilor pentru luarea măsurilor în condițiile art. 86^4 alin. 2.
Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere
Dispozițiile art. 83 și 84 se aplică în mod corespunzător și în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Dacă cel condamnat nu îndeplinește măsurile de supraveghere prevăzute de lege ori obligațiile stabilite de instanța aceasta poate să revoce suspendarea executării pedepsei dispunând executarea în întregime a pedepsei, sau sa prelungească termenul de încercare cu cel mult 3 ani.
Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere
Dispozițiile art. 85 alin. 1 și 2 se aplică în mod corespunzător și în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În cazurile prevăzute în art. 85 alin. 1, dacă pedeapsa rezultată în urma contopirii nu depășește 3 ani, instanța poate aplica dispozițiile art. 86^1. În cazul cînd se dispune suspendarea pedepsei sub supraveghere, termenul de încercare se calculează de la data rămînerii definitive a hotărîrii prin care s-a pronunțat anterior suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Reabilitarea în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere
Dacă cel condamnat nu a săvârșit din nou o infracțiune înăuntrul termenului de încercare și nici nu s-a pronunțat revocarea suspendării executării pedepsei în baza art. 86^4, el este reabilitat de drept.
Condiții de aplicare
În cazul în care instanța, ținînd seama de gravitatea faptei, de împrejurările în care a fost comisă, de conduita profesională și generală a făptuitorului și de posibilitățile acestuia de reeducare, apreciază ca sînt suficiente temeiuri ca scopul pedepsei să fie atins fără privare de libertate, poate dispune executarea pedepsei în unitatea în care condamnatul își desfășoară activitatea sau în alta unitate, în toate cazurile cu acordul scris al unității și dacă sînt întrunite următoarele condiții
a) pedeapsa aplicată este închisoare de cel mult 5 ani;
b) cel în cauza nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, afară de cazul cînd condamnarea intră în vreunul din cazurile prevăzute în art. 38.
Executarea pedepsei la locul de muncă poate fi dispusă și în caz de concurs de infracțiuni, dacă pedeapsa aplicată pentru concursul de infracțiuni este de cel mult 3 ani închisoare și sînt întrunite celelalte condiții prevăzute în alineatul precedent.
Executarea pedepsei la locul de muncă nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, precum și în cazul infracțiunilor de vătămare corporală grava, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, viol, tâlhărie și tortura.
Dispozițiile alin. 1 și 2 se aplică și în cazul în care condamnatul nu desfășoară o activitate la data aplicării pedepsei.
Modul de executare
Pe durata executării pedepsei, condamnatul este obligat sa îndeplinească toate îndatoririle la locul de muncă, cu următoarele limitări ale drepturilor ce-i revin potrivit legii
a) din totalul veniturilor cuvenite, potrivit legii, pentru munca prestată, cu excepția sporurilor acordate pentru activitatea desfășurată în locuri de muncă cu condiții vătămătoare sau periculoase, se retine o cota de 15-40%, stabilită potrivit legii, în raport cu cuantumul veniturilor și cu îndatoririle condamnatului pentru întreținerea altor persoane, care se vărsa la bugetul statului. În cazul condamnatului minor, limitele reținerii se reduc la jumătate;
b) drepturile de asigurări sociale se stabilesc în procentele legale aplicate la venitul net cuvenit condamnatului, după reținerea cotei prevăzute la lit. a;
c) durata executării pedepsei nu se considera vechime în munca;
d) nu se poate schimba locul de muncă la cererea condamnatului, decât prin hotărîrea instanței de judecată;
e) condamnatul nu poate fi promovat;
f) condamnatul nu poate ocupa funcții de conducere, iar în raport cu fapta săvîrșită nu poate ocupa funcții care implica exercițiul autorității de stat, funcții instructiv-educative ori de gestiune.
Pe durata pedepsei, condamnatului i se interzice dreptul electoral de a fi ales.
Instanța poate dispune ca cel condamnat să respecte și una sau mai multe din obligațiile prevăzută în art. 86^3.
Pedeapsa se executa la locul de muncă în baza mandatului de executare a pedepsei.
Pe timpul executării pedepsei în unitatea în care cel condamnat își desfășoară activitatea la data aplicării pedepsei, contractul de muncă se suspenda.
În cazul executării pedepsei într-o alta unitate decât cea în care își desfășura activitatea condamnatul la data aplicării pedepsei, contractul de muncă încheiat încetează. Pedeapsa se executa fără a se încheia contract de muncă.
Dispozițiile alin. 6 se aplică în mod corespunzător și în cazul condamnatului care nu desfășoară o activitate la data aplicarii pedepsei.
În cazul în care cel condamnat la executarea pedepsei la locul de muncă a devenit militar în termen în cursul judecații sau după rămânerea definitivă a hotărîrii de condamnare, pedeapsa se executa la locul de muncă, după trecerea în rezerva a acestuia.
Revocarea executării pedepsei la locul de muncă
Dacă după rămânerea definitivă a hotărîrii prin care s-a dispus executarea pedepsei la locul de muncă, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune, înainte de începerea executării pedepsei sau în timpul executării acesteia, instanța revoca executarea pedepsei la locul de muncă. Pedeapsa se aplică potrivit dispozițiilor art. 39 alin. 1 și 2 sau, după caz, ale art. 40.
Dacă infracțiunea ulterioară este săvîrșită din culpa, instanța poate dispune și pentru aceasta infracțiune executarea pedepsei la locul de muncă. În acest caz, revocarea nu mai are loc și pedeapsa se aplică potrivit regulilor pentru concursul de infracțiuni.
Dacă condamnatul se sustrage de la prestarea activității în cadrul unității sau nu-și îndeplinește în mod corespunzător îndatoririle ce-i revin la locul de muncă ori nu respecta măsurile de supraveghere sau obligațiile stabilite prin hotărîrea de condamnare, instanța poate să revoce executarea pedepsei la locul de muncă, dispunând executarea pedepsei într-un loc de deținere.
Cînd condamnatul nu mai poate presta munca din cauza pierderii totale a capacității de muncă, instanța revoca executarea pedepsei la locul de muncă și, ținînd seama de împrejurările care au determinat incapacitatea de muncă și de dispozițiile art. 72, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei chiar dacă nu sînt întrunite condițiile prevăzute la art. 81 sau 86^1.
Dacă executarea pedepsei la locul de muncă se revoca potrivit alin. 1 sau 3, pedeapsa aplicată sau după caz, restul de pedeapsa rămas neexecutat, se executa într-un loc de deținere.
Durata executării
Durata executării pedepsei închisorii se socotește din ziua în care condamnatul începe să execute hotărîrea definitivă de condamnare.
Ziua în care începe executarea pedepsei și ziua în care încetează se socotesc în durata executării.
Timpul în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, se afla bolnav în spital, intră în durata executării, afară de cazul în care și-a provocat în mod voit boala, iar aceasta împrejurare se constata în cursul executării pedepsei.
*) În durata executării pedepsei la locul de muncă nu intra timpul în care condamnatul lipsește de la locul de muncă.
-------------------
*) Alin. 4 al art. 87 a fost introdus prin Legea nr. 6/1973.
Computarea reținerii și a arestării preventive
Timpul reținerii și al arestării preventive se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate. Scăderea se face și atunci cînd condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost scos de sub urmărire, s-a încetat urmărirea penală sau a fost achitat ori s-a încetat procesul penal pentru fapta care a determinat reținerea sau arestarea preventivă.
Scăderea reținerii și a arestării preventive se face și în caz de condamnare la amenda, prin înlăturarea în totul sau în parte a executării amenzii.
Computarea privațiunii de libertate executată în afară tarii
În cazul infracțiunilor săvîrșite în condițiile art. 4, 5 sau 6, partea de pedeapsa precum și reținerea și arestarea preventivă executate în afară teritoriului tarii se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeași infracțiune de instanțele române.
Condițiile înlocuirii
Instanța poate dispune înlocuirea răspunderii penale cu răspunderea care atrage o sancțiune cu caracter administrativ, dacă sînt îndeplinite următoarele condiții
a) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvîrșită este închisoare de cel mult 1 an sau amenda ori s-au săvârșit infracțiunile prevăzute în art. 208, 213, 215, 223 alin. 1, 224 alin. 1, 227 alin. 1, 229 alin. 1, 231 alin. 1 și 232, dacă valoarea pagubei nu depășește 3.000 lei, sau infracțiunea prevăzută în art. 249 alin. 1 dacă valoarea pagubei nu depășește 10.000 lei;
b) fapta, în conținutul el concret și în împrejurările în care a fost săvîrșită, prezintă un grad de pericol social redus și nu a produs urmări grave;
c) paguba pricinuită prin infracțiune a fost integral reparată pînă la pronunțarea hotărîrii;
d) din atitudinea făptuitorului după săvîrșirea infracțiunii rezultă ca acesta regreta fapta;
e) sînt suficiente date ca făptuitorul poate fi îndreptat fără a i se aplică o pedeapsă;
Înlocuirea răspunderii penale nu se poate dispune dacă făptuitorul a mai fost anterior condamnat sau i s-au mai aplicat de doua ori sancțiuni cu caracter administrativ. Condamnarea se considera inexistenta în situațiile prevăzute de art. 38.
-------------------
*) Articolul 90 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 104/1992.
Sancțiunile cu caracter administrativ
Cînd instanța dispune înlocuirea răspunderii penale aplica una din următoarele sancțiuni cu caracter administrativ
a) mustrarea;
b) mustrarea cu avertisment;
c) amenda de la 5.000 la 25.000 lei.
-------------------
*) Articolul 91 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 104/1992.
Abrogat
(la 01-10-1992, Articolul 92 a fost abrogat de Articolul 1 din LEGEA nr. 104 din 22 septembrie 1992, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 244 din 1 octombrie 1992 )
Abrogat
(la 01-10-1992, Articolul 93 a fost abrogat de Articolul 1 din LEGEA nr. 104 din 22 septembrie 1992, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 244 din 1 octombrie 1992 )
Abrogat
(la 01-10-1992, Articolul 94 a fost abrogat de Articolul 1 din LEGEA nr. 104 din 22 septembrie 1992, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 244 din 1 octombrie 1992 )
Abrogat
(la 01-10-1992, Articolul 95 a fost abrogat de Articolul 1 din LEGEA nr. 104 din 22 septembrie 1992, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 244 din 1 octombrie 1992 )
Abrogat
(la 01-10-1992, Articolul 96 a fost abrogat de Articolul 1 din LEGEA nr. 104 din 22 septembrie 1992, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 244 din 1 octombrie 1992 )
Abrogat
(la 01-10-1992, Articolul 97 a fost abrogat de Articolul 1 din LEGEA nr. 104 din 22 septembrie 1992, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 244 din 1 octombrie 1992 )
Înlocuirea în caz de pluralitate de infractori sau de infracțiuni
În caz de participație, înlocuirea răspunderii penale poate avea loc numai pentru acei făptuitori față de care sînt îndeplinite condițiile prevăzute în prezentul titlu.
Înlocuirea răspunderii penale poate fi dispusă și în cazul concursului de infracțiuni, dacă pentru fiecare infracțiune aflată în concurs sînt îndeplinite condițiile de înlocuire a răspunderii penale.
Limitele răspunderii penale
Minorul care nu a împlinit vîrsta de 14 ani nu răspunde penal.
Minorul care are vîrsta între 14 și 16 ani răspunde penal, numai dacă se dovedește ca a săvârșit fapta cu discernământ.
Minorul care a împlinit vîrsta de 16 ani răspunde penal.
Consecințele răspunderii penale
Fața de minorul care răspunde penal se poate lua o măsura educativă ori i se poate aplica o pedeapsă. La alegerea sancțiunii se tine seama de gradul de pericol social al faptei săvîrșite, de starea fizica, de dezvoltarea intelectuală și morala, de comportarea lui, de condițiile în care a fost crescut și în care a trăit și de orice alte elemente de natura sa caracterizeze persoana minorului.
Pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază ca luarea unei măsuri educative nu este suficienta pentru îndreptarea minorului.
Măsurile educative
Măsurile educative care se pot lua față de minori sînt
a) mustrarea;
b) libertatea supravegheată;
c) internarea într-un centru de reeducare; *)
d) internarea într-un institut medical-educativ.
------------------
*) Potrivit Decretului nr. 545/1972, publicat în B. Of. nr. 162 din 30 decembrie 1972, denumirea de "centrul de reeducare" a înlocuit denumirea de "institutul special de reeducare", în cuprinsul acestui cod.
Mustrarea
Măsura educativă a mustrării consta în dojenirea minorului, în arătarea pericolului social al faptei săvîrșite, în sfătuirea minorului să se poarte în asa fel încît sa dea dovadă de îndreptare, atrăgându-i-se totodată atenția ca dacă va săvârși din nou o infracțiune, se va lua față de el o măsura mai severă sau i se va aplica o pedeapsă.
Libertatea supravegheată
Măsura educativă a libertății supravegheate consta în lăsarea minorului în libertate pe timp de un an, sub supraveghere deosebită. Supravegherea poate fi încredințată, după caz, părinților minorului, celui are l-a înfiat sau tutorelui. Dacă aceștia nu pot asigura supravegherea în condiții satisfăcătoare, instanța dispune încredințarea supravegherii minorului, pe același interval de timp, unei persoane de încredere, de preferinta unei rude mai apropiate, la cererea acesteia, ori unei instituții legal însărcinate cu supravegherea minorilor.
Instanța pune în vedere celui căruia i s-a încredințat supravegherea, îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorului, în scopul îndreptării lui. De asemenea, i se pune în vedere ca are obligația sa înștiințeze instanța de îndată, dacă minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau are purtări rele, ori a săvârșit din nou o faptă prevăzută de legea penală. Totodată instanța atrage atenția minorului asupra consecințelor comportării sale.
După luarea măsurii libertății supravegheate, instanța incunostiinteaza școala unde minorul învață sau unitatea la care este angajat, pentru ca acestea sa colaboreze la reeducarea minorului împreună cu persoana căreia acesta i-a fost încredințat.
Dacă înăuntrul termenului prevăzut în alin. 1 minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau are purtări rele, ori săvârșește o faptă prevăzută de legea penală, instanța revoca libertatea supravegheată și ia față de minor măsura internării într-un centru de reeducare. Dacă fapta prevăzută de legea penală constituie infracțiune, instanța ia măsura internării sau aplica o pedeapsă.
Termenul de un an prevăzut de alin. 1 curge de la data punerii în executare a libertății supravegheate.
Internarea într-un centru de reeducare
Măsura educativă a internării într-un centru de reeducare se ia în scopul reeducării minorului, căruia i se asigura posibilitatea de a dobândi învățătura necesară și o pregătire profesională potrivit cu aptitudinile sale.
Măsura internării se ia față de minorul în privinta căruia celelalte măsuri educative sînt neîndestulătoare.
Internarea într-un institut medical-educativ
Măsura internării într-un institut medical-educativ se ia față de minorul care, din cauza stării sale fizice sau psihice, are nevoie de un tratament medical și de un regim special de educație.
Durata măsurilor
Măsurile prevăzute în art. 104 și 105 se iau pe timp nedeterminat, însă nu pot dura decât pînă la împlinirea vârstei de 18 ani. Măsura prevăzută în art. 105 trebuie să fie ridicată de îndată ce a dispărut cauza care a impus luarea acesteia. Instanța, dispunând ridicarea măsurii prevăzute în art. 105, poate, dacă este cazul, sa ia față de minor măsura internării într-un centru de reeducare.
La data cînd minorul devine major, instanța poate dispune prelungirea internării pe o durată de cel mult 2 ani, dacă aceasta este necesară pentru realizarea scopului internării.
Liberarea minorului înainte de a deveni major
Dacă a trecut cel puțin un an de la data internării în centrul de reeducare și minorul a dat dovezi temeinice de îndreptare, de sarguinta la învățătura și la însușirea pregătirii profesionale, se poate dispune liberarea acestuia înainte de a deveni major.
Revocarea liberării sau internării minorului
Dacă în perioada liberării acordate potrivit articolului precedent, minorul are o purtare necorespunzătoare, se poate dispune revocarea liberării.
Dacă în perioada internării într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ ori a liberării înainte de a deveni major, minorul săvârșește din nou o infracțiune pentru care se apreciază ca este cazul sa i se aplice pedeapsa închisorii, instanța revoca internarea. În cazul cînd nu este necesară o pedeapsă, se menține măsura internării și se revoca liberarea.
Pedepsele pentru minori
*) Pedepsele ce se pot aplica minorului sînt închisoarea sau amenda prevăzute de lege pentru infracțiunea săvîrșită. Limitele pedepselor se reduc la jumătate. În urma reducerii, în nici un caz minimul pedepsei nu va depăși 5 ani.
Cînd legea prevede pentru infracțiunea săvîrșită pedeapsa detențiunii pe viața, se aplică minorului închisoarea de la 5 la 20 de ani.
Pedepsele complimentare nu se aplică minorului.
Condamnările pronunțate pentru fapte săvîrșite în timpul minorității nu atrag incapacități sau decăderi.
------------------
*) Art. 109 alin. 1 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 104/1992.
Suspendarea condiționată a executării pedepsei
În caz de suspendare condiționată a executării pedepsei aplicate minorului, termenul de încercare se compune din durata pedepsei închisorii, la care se adauga un interval de timp de la 6 luni la 2 ani, fixat de instanța. Dacă pedeapsa aplicată este amenda, termenul de încercare este de 6 luni.
Odată cu suspendarea condiționată a executării pedepsei se poate dispune încredințarea supravegherii minorului unei persoane sau instituții din cele arătate în art. 103, căreia îi revin obligațiile prevăzute de același articol. Aceasta măsura nu poate dura decât pînă la împlinirea vârstei de 18 ani.
*) Dispozițiile alineatului precedent se aplică în mod corespunzător și în caz de liberare condiționată a minorului.
------------------
*) Alin. 3 al art. 110 a fost introdus prin Legea nr. 6/1973.
Scopul măsurilor de siguranță
Măsurile de siguranță au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvîrșirii faptelor prevăzute de legea penală.
Măsurile de siguranță se iau față de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală.
Măsurile de siguranță se pot lua chiar dacă făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă, cu excepția măsurii prevăzute în art. 112 lit. d.
Felurile măsurilor de siguranță
Măsurile de siguranță sînt
a) obligarea la tratament medical;
b) internarea medicală,
c) interzicerea de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie, o meserie ori o alta ocupație
d) interzicerea de a se afla în anumite localități
e) expulzarea străinilor
f) confiscarea specială.
Obligarea la tratament medical
Dacă făptuitorul, din cauza unei boli ori a intoxicării cronice prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substanțe, prezintă pericol pentru societate, poate fi obligat a se prezenta în mod regulat la tratament medical pînă la însănătoșire.
Cînd persoana față de care s-a luat această măsură nu se prezintă regulat la tratament, se poate dispune internarea medicală.
Dacă persoana obligată la tratament este condamnata la pedeapsa închisorii, tratamentul se efectuează și în timpul executării pedepsei.
Măsura obligării la tratament medical poate fi luată în mod provizoriu și în cursul urmăririi penale sau al judecării.
Internarea medicală
Cînd făptuitorul este bolnav mintal ori toxicoman și se afla într-o stare care prezintă pericol pentru societate, se poate lua măsura internării într-un institut medical de specialitate, pînă la însănătoșire.
Aceasta măsura poate fi luată în mod provizoriu și în cursul urmăririi penale sau al judecații.
Interzicerea unei funcții sau profesii
Cînd făptuitorul a săvârșit fapta datorită incapacității, nepregătirii sau altor cauze care îl fac impropriu pentru ocuparea unei anumite funcții, ori pentru exercitarea unei profesii, meserii sau alte ocupații, se poate lua măsura interzicerii de a ocupa acea funcție sau de a exercita acea profesie, meserie ori ocupație.
Aceasta măsura poate fi revocată la cerere, după trecerea unui termen de cel puțin un an, dacă se constată că temeiurile care au impus luarea ei au încetat. O noua cerere nu se poate face decât după trecerea unui termen de cel puțin un an de la data respingerii cererii anterioare.
Interzicerea de a se afla în anumite localități
Cînd persoana condamnata la pedeapsa închisorii de cel puțin un an a mai fost condamnata pentru alte infracțiuni, dacă instanța constata ca prezenta acesteia în localitatea unde a săvârșit infracțiunea sau în alte localități constituie un pericol grav pentru societate, poate lua față de aceasta persoana măsura interzicerii de a se afla în acea localitate sau în alte localități anume determinate prin hotărîrea de condamnare.
Condiția ca făptuitorul sa fi fost condamnat anterior pentru alte infracțiuni nu se cere, cînd se pronunța o condamnare mai mare de 5 ani.
Aceasta măsura poate fi luată pe o durată pînă la 5 ani și poate fi prelungită dacă pericolul social subzistă. Prelungirea nu poate depăși durata măsurii luate inițial.
*) În cazul infracțiunilor de furt, tâlhărie, specula, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, cerșetorie, prostituție, viol, relații sexuale între persoane de același sex și perversiune sexuală, măsura de siguranță poate fi luată oricare ar fi pedeapsa aplicată, durata sau cuantumul acesteia și chiar dacă făptuitorul nu a mai fost condamnat anterior pentru alte infracțiuni.
Măsura de siguranță poate fi revocată la cerere sau din oficiu, după trecerea unui termen de cel puțin un an, dar numai dacă temeiurile care au impus luarea ei au încetat. O noua cerere nu se poate face decât după trecerea unui termen de cel puțin un an de la respingerea cererii anterioare.
-----------------
*) Alin. 4 al art. 116 a fost introdus prin Legea nr. 6/1973.
Expulzarea
Cetățeanului străin care a comis o infracțiune i se poate interzice rămânerea pe teritoriul tarii.
Dispoziția alineatului precedent se aplică și persoanei fără cetățenie care nu are domiciliu în țara.
În cazul în care expulzarea însoțește pedeapsa închisorii, aducerea la îndeplinire a expulzării are loc după executarea pedepsei.
*) Persoanele prevăzute în prezentul articol nu vor fi expulzate dacă exista motive serioase de a se crede ca risca să fie supuse la tortura în statul în care urmează a fi expulzate.
------------------
*) Alineatul 4 al art. 117 a fost introdus prin Legea nr. 20 din 9 octombrie 1990, publicată în M. Of. nr. 112 din 12 octombrie 1990.
Confiscarea specială
Sînt supuse confiscării speciale
a) lucrurile produse prin fapta prevăzută de legea penală;
b) lucrurile care au servit sau care au fost destinate sa servească la săvîrșirea unei infracțiuni, dacă sînt ale infractorului;
c) lucrurile care au fost date pentru a determina săvîrșirea unei infracțiuni sau pentru a rasplati pe infractor;
d) lucrurile dobândite în mod vadit prin săvîrșirea infracțiunii, dacă nu sînt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia;
e) lucrurile deținute în contra dispozițiilor legale.
Efectele amnistiei
Amnistia inlatura răspunderea penală pentru fapta săvîrșită. Dacă intervine după condamnare, ea inlatura și executarea pedepsei pronunțate, precum și celelalte consecințe ale condamnării. Amenda încasată anterior amnistiei nu se restituie.
Amnistia are efecte asupra confiscării averii numai în măsura în care aceasta pedeapsa nu a fost încă executată.
Amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranță, măsurilor educative și asupra drepturilor persoanei vătămate.
Efectele grațierii
Grațierea are ca efect înlăturarea, în totul sau în parte, a executării pedepsei ori comutarea acesteia în alta mai ușoară.
Grațierea are efecte și asupra pedepselor a căror executare este suspendată condiționat. În acest caz, partea din termenul de încercare care reprezintă durata pedepsei pronunțate de instanța se reduce în mod corespunzător. Dacă suspendarea condiționată este revocată sau anulată, se executa numai partea de pedeapsa rămasă negrațiată.
Grațierea nu are efecte asupra pedepselor complimentare, afară de cazul cînd se dispune astfel prin actul de grațiere.
Grațierea nu are efecte asupra măsurilor de siguranță și măsurilor educative.
------------------
*) Dispoziția privind comutarea pedepsei cu moartea (fost alin. 4 al art. 120) a fost abrogată prin Decret-Lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990, publicat în M. Of. nr. 4 din 8 ianuarie 1990.
Prescripția răspunderii penale
Prescripția inlatura răspunderea penală.
Prescripția nu inlatura răspunderea penală în cazul infracțiunilor contra păcii și omenirii.
Termenele de prescripție a răspunderii penale
Termenele de prescripție a răspunderii penale sînt
a) 15 ani, cînd legea prevede pentru infracțiunea săvîrșită pedeapsa detențiunii pe viața sau pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani;
b) 10 ani, cînd legea prevede pentru infracțiunea săvîrșită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depășește 15 ani;
c) 8 ani, cînd legea prevede pentru infracțiunea săvîrșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani;
d) 5 ani, cînd legea prevede pentru infracțiunea săvîrșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani;
e) 3 ani, cînd legea prevede pentru infracțiunea săvîrșită pedeapsa închisorii care nu depășește un an sau amenda.
Termenele arătate în prezentul articol se socotesc de la data săvîrșirii infracțiunii. În cazul infracțiunilor continue termenul curge de la data încetării acțiunii sau inacțiunii, iar în cazul infracțiunilor continuate, de la data săvîrșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni.
Întreruperea cursului prescripției
Cursul termenului prescripției prevăzute în art. 122 se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal.
După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripție.
Întreruperea cursului prescripției produce efecte față de toți participanții la infracțiune, chiar dacă actul de întrerupere privește numai pe unii dintre ei.
Prescripția specială
Prescripția inlatura răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut în art. 122 este depășit cu încă jumătate.
Prescripția executării pedepsei
Prescripția inlatura executarea pedepsei principale.
Prescripția nu inlatura executarea pedepsei principale pronunțate pentru infracțiunile contra păcii și omenirii.
Termenele de prescripție a executării pedepsei
Termenele de prescripție a executării pedepsei sînt
a) 20 de ani, cînd pedeapsa care urmează a fi executată este închisoarea mai mare de 15 ani;
b) 5 ani, plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani, în cazul celorlalte pedepse cu închisoarea;
c) 3 ani, în cazul cînd pedeapsa este amenda.
*) Termenul de prescripție a executării sancțiunilor cu caracter administrativ prevăzute în art. 18^1 și art. 19 este de un an.
*) Termenele arătate în alin. 1 se socotesc de la data cînd hotărîrea de condamnare a rămas definitivă, iar cele arătate în alin. 2 curg de la rămânerea definitivă a hotărîrii sau, după caz, de la data cînd poate fi pusă în executare, potrivit legii, ordonanța prin care s-a aplicat sancțiunea.
*) În cazul revocării suspendării condiționate a executării pedepsei sau, după caz, a executării la locul de muncă, termenul de prescripție începe să curgă de la data cînd hotărîrea de revocare a rămas definitivă.
Măsurile de siguranță nu se prescriu.
-------------------
*) Art. 126. alin. 2, 3 și 4 sînt reproduse cum au fost modificate prin Legea nr. 6/1973.
Întreruperea cursului prescripției executării
Cursul termenului prescripției prevăzute în art. 126 se întrerupe prin începerea executării pedepsei sau prin săvîrșirea din nou a unei infracțiuni.
Sustragerea de la executare, după începerea executării pedepsei, face să curgă un nou termen de prescripție de la data sustragerii.
Suspendarea cursului prescripției
Cursul termenului prescripției prevăzute în art. 122 este suspendat pe timpul cat o dispoziție legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedica punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal.
Cursul termenului prescripției prevăzute în art. 126 este suspendat în cazurile și condițiile prevăzute în Codul de procedură penală.
Prescripția își reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare.
Termenele de prescripție pentru minori
Termenele de prescripție a răspunderii penale și a executării pedepsei se reduc la jumătate pentru cei care la data săvîrșirii infracțiunii erau minori.
Abrogat
(la 08-01-1990, Articolul 130 a fost abrogat de Articolul 4 din DECRETUL-LEGE nr. 6 din 7 ianuarie 1990, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 8 ianuarie 1990 )
Lipsa plângerii prealabile
În cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, lipsa acestei plângeri inlatura răspunderea penală.
Retragerea plângerii prealabile, de asemenea, inlatura răspunderea penală.
Fapta care a adus vătămare mai multor persoane atrage răspunderea penală, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut sau se menține numai de către una dintre ele.
Fapta atrage răspunderea penală a tuturor participanților la săvîrșirea ei, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut sau se menține cu privire numai la unul dintre ei.
*) În cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu ori cu capacitate de exercițiu restrânsă, acțiunea penală se pune în mișcare și din oficiu.
--------------------
*) Art. 131 alin. 5 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 6/1973.
Implicarea părților
Împăcarea părților în cazurile prevăzute de lege inlatura răspunderea penală și stinge și acțiunea civilă.
Împăcarea este personală și produce efecte numai dacă intervine pînă la rămânerea definitivă a hotărîrii.
*) Pentru persoanele lipsite de capacitate de exercițiu împăcarea se face numai de reprezentanții lor legali. Cei cu capacitate de exercițiu restrânsă se pot împacă cu încuviințarea persoanelor prevăzute de lege. Împăcarea produce efecte și în cazul în care acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu.
-----------------
*) Art. 132 alin. 3 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 6/1973.
Efectele reabilitării
Reabilitarea face sa înceteze decăderile și interdicțiile precum și incapacitățile care rezultă din condamnare.
Reabilitarea nu are ca urmare obligația de reintegrare în funcția din care infractorul a fost scos în urma condamnării, ori de rechemare în cadrele permanente ale armatei sau de redare a gradului militar pierdut.
De asemenea, reabilitarea nu are efecte asupra măsurilor de siguranță, cu excepția celei prevăzute în art. 112 lit. d.
Reabilitarea de drept
Reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la amenda sau la pedeapsa închisorii care nu depășește un an, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârșit nici o alta infracțiune.
Reabilitarea de drept prevăzută în alineatul precedent nu are loc în cazul condamnării pentru infracțiuni contra avutului public.
Reabilitarea judecătorească
Condamnatul poate fi reabilitat la cerere, de instanța judecătorească
a) în cazul condamnării la pedeapsa închisorii pînă la 5 ani pentru infracțiuni contra avutului public precum și în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de un an pînă la 5 ani pentru celelalte infracțiuni, după trecerea unui termen de 4 ani, la care se adauga jumătate din durata pedepsei pronunțate;
b) în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani pînă la 10 ani, după trecerea unui termen de 5 ani, la care se adauga jumătate din durata pedepsei pronunțate;
c) în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, după trecerea unui termen de 7 ani, la care se adauga jumătate din durata pedepsei pronunțate;
d) în cazul pedepsei detentiei pe viața comutate sau înlocuite cu pedeapsa închisorii, după trecerea unui termen de 7 ani, la care se adauga jumătate din durata pedepsei cu închisoare.
Procurorul general poate dispune, în cazuri excepționale, reducerea termenelor prevăzute în acest articol.
Calculul termenului de reabilitare
Termenele prevăzute de art. 134 și art. 135 se socotesc de la data cînd a luat sfîrșit executarea pedepsei principale sau de la data cînd aceasta s-a prescris.
Pentru cei condamnați la pedeapsa cu amendă termenul curge din momentul în care amenda a fost achitată sau executarea ei s-a stins în alt mod.
În caz de grațiere totală sau de grațiere a restului de pedeapsa, termenul curge de la data actului de grațiere.
Condițiile reabilitării judecătorești
Cererea de reabilitare judecătorească se admite dacă cel condamnat întrunește următoarele condiții
a) nu a suferit o noua condamnare în intervalul prevăzut în art. 135;
b) își are asigurata existenta prin munca sau prin alte mijloace oneste, precum și în cazul cînd are vîrsta de a fi pensionat sau este incapabil de muncă;
c) a avut o buna conduita;
d) a achitat în întregime cheltuielile de judecată și despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat, afară de cazul cînd partea vătămată a renunțat la despăgubiri, sau cînd instanța constata ca cel condamnat și-a îndeplinit în mod regulat obligațiile privitoare la dispozițiile civile din hotărîrea de condamnare.
Cînd instanța constata că nu este îndeplinită condiția de la lit. d, dar aceasta nu se datorește relei-voințe a condamnatului, poate dispune reabilitarea.
Reînnoirea cererii de reabilitare
În caz de respingere a cererii de reabilitare, nu se poate face o noua cerere decât după un termen de 3 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, după un termen de 2 ani în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani și după un termen de 1 an în celelalte cazuri; aceste termene se socotesc de la data respingerii cererii.
Condițiile arătate în art. 137 trebuie să fie îndeplinite și pentru intervalul de timp care a precedat noua cerere.
Cînd respingerea cererii se bazează pe lipsa de forme ea poate fi reînnoită potrivit dispozițiilor Codului de procedura penală.
Anularea reabilitării
Reabilitarea judecătorească va fi anulată cînd după acordarea ei s-a descoperit ca cel reabilitat mai suferise o alta condamnare, care dacă ar fi fost cunoscută, ducea la respingerea cererii de reabilitare.
Dispoziții generale
Ori de câte ori legea penală folosește un termen sau o expresie din cele arătate în prezentul titlu, înțelesul acestora este cel prevăzut în articolele următoare, afară de cazul cînd legea penală dispune altfel.
Legea penală
Prin termenul "lege penală" se înțelege orice dispoziție cu caracter penal cuprinsă în legi sau decrete.
Teritoriul
Prin termenul "teritoriu" din expresiile "teritoriul României" și "teritoriul tarii" se înțelege întinderea de pămînt și apele cuprinse între frontiere, cu subsolul și spațiul aerian, precum și marea teritorială cu solul, subsolul și spațiul aerian al acesteia.
Infracțiunea săvîrșită pe teritoriul tarii
Prin "infracțiune săvîrșită pe teritoriul tarii" se înțelege orice infracțiune comisă pe teritoriul arătat în art. 142 sau pe o nava ori aeronava română.
Infracțiunea se considera săvîrșită pe teritoriul tarii și atunci cînd pe acest teritoriu ori pe o nava sau aeronava română s-a efectuat numai un act de executare ori s-a produs rezultatul infracțiunii.
Săvîrșirea unei infracțiuni
Prin "săvîrșirea unei infracțiuni" sau "comiterea unei infracțiuni" se înțelege săvîrșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativa, precum și participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice.
Public
Prin termenul "public" se înțelege tot ce interesează organizațiile de stat, organizațiile publice sau orice organizații care desfășoară o activitate utila din punct de vedere social și care funcționează potrivit legii.
Consecințe grave și consecințe deosebit de grave
Infracțiunile cuprinse în partea specială, Titlurile III și IV, se considera ca au avut "consecințe grave" sau "consecințe deosebit de grave", atunci cînd au produs pagube materiale mari, au avut repercusiuni asupra realizării planului de stat sau al unității, au produs o stanjenire importanța activității unității ori au cauzat alte asemenea urmări.
Funcționar
Prin "funcționar" se înțelege orice salariat care exercită, permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent dacă și cum a fost investit, o însărcinare în serviciul unui organ sau instituții de stat, ori unei întreprinderi sau organizații economice de stat.
Sînt asimilate cu funcționarii persoanele care îndeplinesc o însărcinare în serviciul unei organizații din cele prevăzute în alin. 1, indiferent dacă primesc sau nu o retributie.
Alți salariați
Prin "alți salariați" se înțeleg salariații care exercită, în condițiile art. 147 alin. 1, o însărcinare în serviciul uneia dintre celelalte organizații prevăzute în art. 145.
Sînt asimilate cu "alți salariați" persoanele care îndeplinesc o însărcinare în serviciul unei organizații din cele prevăzute în alin. 1, indiferent dacă primesc sau nu o retributie.
Rude apropiate
"Rude apropiate" sînt ascendenții și descendenții frații și surorile, copii acestora precum și persoanele devenite prin înfiere, potrivit legii, astfel de rude.
Dispozițiile din legea penală privitoare la rude apropiate, în limitele prevăzute de alineatul precedent, se aplică în caz de înfiere cu efecte depline, persoanei înfiate cat și descendenților acesteia în raport cu rudele firești, iar în caz de înfiere cu efecte restrânse, înfiatului cat și descendenților acestuia și în raport cu rudele înfietorului.
Secrete de stat și înscrisuri oficiale
"Secrete de stat" sînt documentele și datele care prezintă în mod vadit acest caracter, precum și cele declarate sau calificate astfel prin hotărîre a Guvernului.
"Înscris oficial" este orice înscris care emana de la o organizație din cele prevăzute în art. 145, sau care aparține unei asemenea organizații.
Arme
"Arme" sînt instrumentele, piesele dau dispozitivele astfel declarate prin dispoziții legale.
Sînt asimilate armelor orice alte obiecte de natura a putea fi folosite ca arme și care au fost întrebuințate pentru atac.
Fapta săvîrșită în public
Fapta se considera săvîrșită "în public" atunci cînd a fost comisă
a) într-un loc care prin natura sau destinația lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezenta nici o persoană;
b) în orice alt loc accesibil publicului, dacă sînt de fața doua sau mai multe persoane;
c) în loc neaccesibil publicului, cu intenția însă ca fapta să fie auzită sau văzută și dacă acest rezultat s-a produs față de doua sau mai multe persoane;
d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepția reuniunilor care pot fi considerate ca au un caracter de familie, datorită naturii relațiilor dintre persoanele participante;
e) prin orice mijloace cu privire la care făptuitorul și-a dat seama ca fapta ar putea ajunge la cunoștința publicului.
Timp de război
"Timp de război" este intervalul de timp de la data declarării mobilizării sau de la începerea operațiilor de război pînă la data trecerii armatei la starea de pace.
Calculul timpului
La calcularea timpului ziua se socotește de 24 de ore și săptămîna de 7 zile.
Luna și anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei de la care au început să curgă.
Trădarea
Fapta cetățeanului român sau a persoanei fără cetățenie domiciliata pe teritoriul statului român, de a intră în legătură cu o putere sau o organizație străină ori agenți ai acestora, în scopul de a suprima sau a știrbi unitatea, suveranitatea sau independenta statului, prin acțiuni de provocare de război contra tarii sau de înlesnire a ocupației militare străine, ori de subminare economică sau politica a statului, ori de aservire față de o putere străină, sau de ajutare a unei puteri străine pentru desfășurarea unei activități dușmănoase împotriva statului, se pedepsește cu detențiune pe viața și confiscarea totală a averii sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii.
---------------------
*) A se vedea nota de la art. 14.
Trădarea prin ajutarea inamicului
Fapta cetățeanului român sau a persoanei fără cetățenie domiciliata pe teritoriul statului român, care, în timp de război
a) preda teritorii, orașe, poziții de apărare, depozite ori instalații ale armatei române sau care servesc apărării;
b) preda nave, aeronave, mașini, aparate, armament sau orice alte materiale care pot sluji purtării războiului;
c) procura dușmanului oameni, valori și materiale de orice fel;
d) trece de partea inamicului sau efectuează alte acțiuni care sînt de natura sa favorizeze activitatea dușmanului, ori sa slăbească puterea de lupta a armatei române sau a armatelor aliate;
Se pedepsește cu detențiune pe viața și confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea totală a averii.
Cu aceeași pedeapsa se sancționează cetățeanul român sau persoana fără cetățenie domiciliata pe teritoriul statului român, care, în timp de război, lupta sau face parte din formații de lupta împotriva statului român sau a aliaților săi.
--------------------
*) A se vedea nota de la art. 14.
Trădarea prin transmitere de secrete
Transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizații străine ori agenților acestora, precum și procurarea de documente sau date ce constituie secrete de stat, ori deținerea de asemenea documente de către acei care nu au calitatea de a le cunoaște, în scopul transmiterii lor unei puteri sau organizații străine ori agenților acestora, săvîrșite de un cetățean român sau de o persoană fără cetățenie domiciliata pe teritoriul statului român, se pedepsește cu detențiune pe viața și confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii.
Aceleași fapte, dacă privesc alte documente sau date care prin caracterul și importanța lor fac ca fapta săvîrșită sa pericliteze securitatea statului, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii.
Compromiterea unor interese de stat
Distrugerea, alterarea ori ascunderea unui document sau înscris în care sînt stabilite drepturi ale statului român în raport cu o putere străină, dacă fapta este de natura a compromite interesele de stat, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Divulgarea secretului care periclitează securitatea statului
Divulgarea unor documente sau a unor date care constituie secrete de stat ori a altor documente sau date, de către cel care le cunoaște datorită atribuțiilor de serviciu, dacă fapta este de natura sa pună în pericol securitatea statului, se pedepsește cu închisoare de la 7 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Deținerea în afară îndatoririlor de serviciu a unui document ce constituie secret de stat, dacă fapta este de natura sa pună în pericol securitatea statului, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 10 ani.
Cu pedeapsa prevăzută în alin. 2 se sancționează deținerea în afară îndatoririlor de serviciu a altor documente în vederea divulgării, dacă fapta este de natura sa pună în pericol securitatea statului.
Dacă faptele prevăzute în alineatele precedente sînt săvîrșite de orice altă persoană, pedeapsa este închisoare de la unu la 7 ani.
Nedenunțarea
Omisiunea de a denunta de îndată săvîrșirea vreuneia dintre infracțiunile prevăzute în art. 155-165 și în art. 167 se pedepsește cu închisoare de la 21 la 7 ani.
Omisiunea de a denunta, săvîrșită de soț sau de o ruda apropiată, se pedepsește numai atunci cînd prin denunțare s-ar fi putut împiedica consumarea vreuneia dintre infracțiunile arătate în alin. 1. În acest caz, limitele pedepsei prevăzute în alin. 1 se reduc la jumătate.
Nu se pedepsește persoana care mai înainte de a se fi început urmărirea penală pentru infracțiunea nedenunțată, încunoștințează autoritățile competente despre acea infracțiune sau care, chiar după ce s-a început urmărirea penală ori după ce vinovații au fost descoperiți, a înlesnit arestarea acestora.
Infracțiuni contra reprezentantului unui stat străin
Infracțiunile contra vieții, integrității corporale, sănătății, libertății sau demnității, săvîrșite împotriva reprezentantului unui stat străin, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvîrșită, al carei maxim se sporește cu 2 ani.
Acțiunea penală se pune în mișcare la dorința exprimată de guvernul străin.
Unele cauze de nepedepsire sau de reducere a pedepsei
Participantul la infracțiunile prevăzute în prezentul titlu nu se pedepsește, dacă denunta în timp util săvîrșirea infracțiunii, astfel ca să fie împiedicată consumarea ei, sau dacă împiedica el însuși consumarea infracțiunii și apoi o denunta.
Participantul care, după ce urmărirea penală a început ori infractorii au fost descoperiți, înlesnește arestarea acestora, se sancționează cu o pedeapsă ale carei limite se reduc la jumătate.
Sancționarea tentativei, tăinuirii și favorizării
Tentativa infracțiunilor prevăzute în prezentul titlu se pedepsește.
Se considera tentativa și producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum și luarea de măsuri în vederea comiterii infracțiunilor prevăzute în art. 156, 157, 159 - 166 și art. 158 raportat la infracțiunea de trădare prin ajutarea inamicului.
Tăinuirea și favorizarea privitoare la infracțiunile din acest titlu se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani.
Pedeapsa aplicată tăinuitorului sau favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.
Tăinuirea și favorizarea săvîrșite de soț sau de o ruda apropiată în cazul infracțiunilor prevăzute în art. 155 - 165 și în art. 167 se pedepsesc. Limitele pedepsei prevăzute în alin. 3 se reduc la jumătate, iar în cazul celorlalte infracțiuni, tăinuirea și favorizarea nu se pedepsesc.
Omorul
Uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Tentativa se pedepsește.
Omorul calificat
Omorul săvârșit în vreuna din următoarele împrejurări
a) cu premeditare;
b) din interes material;
c) asupra soțului sau unei rude apropiate;
d) profitând de starea de neputință a victimei de a se apara;
e) prin mijloace ce pun în pericol viața mai multor persoane;
f) în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau obștești ale victimei;
g) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la urmărire sau arestare, ori de la executarea unei pedepse;
h) pentru a înlesni sau ascunde săvîrșirea altei infracțiuni,
se pedepsește cu închisoare de la 15 la 20 ani și interzicerea unor drepturi.
Tentativa se pedepsește.
Pruncuciderea
Uciderea copilului nou-născut, săvîrșită imediat după naștere de către mama aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naștere, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Uciderea din culpa
Uciderea din culpa a unei persoane se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani.
Uciderea din culpa ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anume activități, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Cînd uciderea din culpa a unei persoane este săvîrșită de un conducător de vehicul cu tracțiune mecanică, avînd în sânge o îmbibație alcoolică care depășește limita legală, sau care se afla în stare de ebrietate, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani.
Cu aceeași pedeapsa se sancționează fapta săvîrșită din culpa, de orice persoană în exercițiul profesiei sau meseriei și care se afla în stare de ebrietate.
Dacă prin fapta săvîrșită s-a cauzat moartea a doua sau mai multor persoane, la maximul pedepselor prevăzute în alineatele precedente se poate adauga un spor pînă la 3 ani.
Determinarea sau înlesnirea sinuciderii
Fapta de a determina sau de a înlesni sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea sau încercarea de sinucidere a avut loc, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Cînd fapta prevăzută în alineatul precedent s-a săvârșit față de un minor sau față de o persoană care nu era în stare să-și dea seama de fapta sa, ori nu putea fi stăpână pe actele sale, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
Vătămarea corporală grava
Fapta prin care s-a pricinuit integrității corporale sau sănătății o vătămare care necesita pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile, sau care a produs vreuna dintre următoarele consecințe: pierderea unui simt sau organ, încetarea funcționarii acestora, o infirmitate permanenta fizica ori psihică, sluțirea, avortul, ori punerea în primejdie a vieții persoanei, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Cînd fapta a fost săvîrșită în scopul producerii consecințelor prevăzute în alineatul precedent, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 8 ani.
Tentativa faptei prevăzute în alin. 2 se pedepsește.
Loviturile sau vătămările cauzatoare de moarte
Dacă vreuna dintre faptele prevăzute în art. 180 - 182 a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
Abrogat
(la 27-12-1989, Articolul 185 a fost abrogat de Pct. 12 din DECRETUL-LEGE nr. 1 din 26 decembrie 1989, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 27 decembrie 1989 )
Abrogat
(la 27-12-1989, Articolul 186 a fost abrogat de Pct. 12 din DECRETUL-LEGE nr. 1 din 26 decembrie 1989, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 27 decembrie 1989 )
Abrogat
Abrogat
(la 27-12-1989, Articolul 188 a fost abrogat de Pct. 12 din DECRETUL-LEGE nr. 1 din 26 decembrie 1989, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 27 decembrie 1989 )
Lipsirea de libertate în mod ilegal
Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
În cazul în care fapta este săvîrșită prin simulare de calități oficiale, prin răpire, de o persoană înarmată, de doua sau mai multe persoane împreună, sau dacă în schimbul eliberării se cere un folos material sau orice alt avantaj, precum și în cazul în care victima este minora sau este supusă unor suferințe, ori sănătatea sau viața îi sînt puse în pericol, pedeapsa este de la 2 la 7 ani.
Dacă pentru eliberarea persoanei se cere, în orice mod, ca statul, o persoană juridică, o organizație internationala interguvernamentală sau un grup de persoane sa îndeplinească sau sa nu îndeplinească un anumit act, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani.
Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 ani.
Tentativa faptelor prevăzute în alin. 1-3 se pedepsește.
Constituie tentativa și producerea sau procurarea mijloacelor, a instrumentelor sau luarea de măsuri în vederea comiterii faptei prevăzute în alin. 3.
-------------------
*) Art. 189 este reprodus astfel cum a fost modificat și completat prin Decret-Lege nr. 112 din 30 martie 1990 publicat în M. Of. nr. 48 din 2 aprilie 1990.
Sclavia
Punerea sau ținerea unei persoane în stare de sclavie, precum și traficul de sclavi, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.
Tentativa se pedepsește.
Supunerea la munca forțată sau obligatorie
Fapta de a supune o persoană, în alte cazuri decât cele prevăzute de dispozițiile legale, la prestarea unei munci contra voinței sale sau la o munca obligatorie, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Violarea de domiciliu
Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinta, încăpere, dependinta sau loc împrejmuit ținînd de acestea, fără consimțămîntul persoanei care le folosește, sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia, se pedepsește cu închisoare de la a luni la 1 an sau cu amendă.
În cazul în care fapta se săvârșește de o persoană înarmată, de doua sau mai multe persoane împreună, în timpul nopții, sau prin folosirea de calități mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Pentru fapta prevăzută în alin. 1, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate împăcarea părților inlatura răspunderea penală.
Amenințarea
Fapta de a ameninta o persoană cu săvîrșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei, a soțului ori a unei rude apropiate, dacă este de natura sa o alarmeze, se pedepsește cu închisoare de la o luna la 1 an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăși sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea care a format obiectul amenințării.
Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părților inlatura răspunderea penală.
--------------------
*) A se vedea și dispozițiile Decret-Lege nr. 41 din 26 ianuarie 1990, publicat în M. Of. nr. 16 din 27 ianuarie 1990.
Șantajul
*) Constrângerea unei persoane prin violenta sau amenințare, sa dea, să facă, sa nu facă sau sa sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Cînd constrângerea consta în amenințarea dării în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru persoana amenințată, pentru soțul acesteia sau pentru o ruda apropiată, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
-------------------
*) Art. 194 alin. 1 este reprodus cum a fost modificat prin Legea nr. 6/1973.
Violarea secretului corespondentei
Deschiderea, fără drept, a unei corespondente adresate altuia, ori interceptarea unei convorbiri sau comunicări efectuate prin telefon, telegraf sau prin alte mijloace de transmitere la distanta, se pedepsește cu închisoare de la o luna la 1 an sau cu amendă.
Cu aceeași pedeapsa se sancționează sustragerea, distrugerea sau reținerea unei corespondente, precum și divulgarea conținutului unei corespondente, chiar atunci cînd a fost trimisa deschisă sau a fost deschisă din greseala, ori divulgarea conținutului unei convorbiri sau comunicări interceptate, chiar în cazul în care făptuitorul a luat cunoștința de aceasta din greseala sau din întâmplare.
Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părților inlatura răspunderea penală.
Divulgarea secretului profesional
*) Divulgarea, fără drept, a unor date de către acela căruia i-au fost încredințate, sau de care a luat cunoștința în virtutea profesiei ori funcției, dacă fapta este de natura a aduce prejudicii unei persoane, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părților inlatura răspunderea penală.
-----------------
*) Art. 196 din alin. 1 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 6/1973.
Violul
Raportul sexual cu o persoană de sex feminin, prin constrângerea acesteia, sau profitând de imposibilitatea ei de a se apara ori de a-și exprima voința, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani, dacă
a) victima nu implinise vîrsta de 14 ani;
b) fapta a fost săvîrșită de doua sau mai multe persoane împreună; *)
c) victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau în tratamentul făptuitorului;
d) s-a cauzat victimei o vătămare grava a integrității corporale sau a sănătății.
Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani, dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei.
Acțiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. 1 se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
*) Faptele prevăzute în alin. 1 și 2 lit. a), c) și d) nu se pedepsesc dacă înainte ca hotărîrea sa fi rămas definitivă a intervenit căsătoria dintre autor și victima. În caz de participație, în alte condiții decât cea prevăzut la lit. b), căsătoria dintre autor și victima produce aceleași efecte și față de participanți.
--------------------
*) Art. 197 alin. 2 lit b. și alin. 5 sînt reproduse astfel cum au fost modificate prin Decretul nr. 365 publicat în B. Of. nr. 92 din 2 noiembrie 1976.
Raportul sexual cu o minora
Raportul sexual cu o persoană de sex feminin care nu a împlinit vîrsta de 14 ani se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
Cu aceeași pedeapsa se sancționează raportul sexual cu o persoană de sex feminin între 14 - 18 ani, dacă fapta este săvîrșită de tutore sau curator, ori de către supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator folosind calitatea sa.
Cînd fapta prevăzută în alin. 1 a fost săvîrșită în împrejurările prevăzute în art. 197 alin. 2 lit. c, ori dacă faptele prevăzute în alin. 1 și 2 au avut urmările prevăzute în art. 197 lit. d, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani.
Dispozițiile art. 197 alin. final se aplică și în cazul faptelor prevăzute în alin. 1-3.
Seducția
Fapta aceluia care, prin promisiuni de căsătorie, determina o persoană de sex feminin mai mica de 18 ani de a avea cu el raport sexual, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
Împăcarea părților inlatura răspunderea penală.
Relațiile sexuale între persoane de același sex
Relațiile sexuale între persoane de același sex se pedepsesc cu închisoare de la unu la 5 ani.
Fapta prevăzută în alin. 1, săvîrșită asupra unui minor, asupra unei persoane în imposibilitatea de a se apara, ori de a-și exprima voința, sau prin constrângere, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Dacă fapta prevăzută în alin. 2 are ca urmare vătămarea grava a integrității corporale sau a sănătății, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani, iar dacă are ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani.
Îndemnarea sau ademenirea unei persoane în vederea practicării faptei prevăzute în alin. 1 se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
Perversiunea sexuală
Săvîrșirea actelor de perversiune sexuală care au produs scandal public se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
Dispozițiile art. 200 alin. 2-4 se aplică în mod corespunzător.
Constituie acte de perversiune sexuală orice acte nefirești în legătură cu viața sexuală, altele decât cele prevăzute în art. 200.
Corupția sexuală
Actele cu caracter obscen săvîrșite asupra unui minor sau în prezenta unui minor se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
-------------------
*) Art. 202 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 6/1973.
Incestul
Raportul sexual între rude în linie directa sau între frați și surori se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Sancționarea tentativei
Tentativa infracțiunilor prevăzute în art. 197 - 198 și 200 - 203 se pedepsește.
Insulta
Atingerea adusă onoarei ori reputației unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin alte mijloace, ori prin expunere la batjocura, se pedepsește cu închisoare de la o luna la 3 luni sau cu amendă.
Aceeași pedeapsa se aplică și în cazul cînd se atribuie unei persoane un defect, boala sau infirmitate care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebui relevate.
Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părților inlatura răspunderea penală.
--------------------
*) A se vedea și dispozițiile Decret-Lege nr. 41 din 26 ianuarie 1990, publicat în M. Of. nr. 16 din 27 ianuarie 1990.
Calomnia
Afirmarea ori imputarea în public a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sancțiune penală, administrativă sau disciplinară, ori disprețului public, se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 1 an sau cu amendă.
Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părților inlatura răspunderea penală.
Proba verității
Proba verității celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvîrșită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verității nu constituie infracțiunea de insulta sau calomnie.
Furtul
*) Luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțămîntul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Se considera bunuri mobile și orice energie care are o valoare economică, precum și înscrisurile.
Fapta constituie furt chiar dacă bunul aparține în întregime sau în parte făptuitorului, dar în momentul săvîrșirii acel bun se găsea în posesia sau detenția legitima a altei persoane.
De asemenea, constituie furt luarea în condițiile alin. 1 a unui vehicul, cu scopul de a-l folosi pe nedrept.
-------------------
*) Art. 208 alin. 1 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 6/1973.
Furtul calificat
Furtul săvârșit în următoarele împrejurări
a) de doua sau mai multe persoane împreună;
b) de o persoană avînd asupra sa o arma sau o substanța narcotică;
c) într-un loc public;
d) în vreun mijloc de transport în comun;
e) în timpul nopții;
f) în timpul unei calamitati;
g) prin efracție, escaladare, sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase, se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 5 ani.
Cu aceeași pedeapsa se sancționează furtul unui act care servește pentru dovedirea stării civile, pentru legitimare sau identificare.
Pedepsirea unor furturi la plângerea prealabilă
Furtul săvârșit între soți ori între rude apropiate, sau de către un minor în paguba tutorelui sau, ori de către cel care locuiește împreună cu persoana vătămată sau este găzduit de aceasta, se urmărește numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părților inlatura răspunderea penală.
Tâlhăria
Furtul săvârșit prin întrebuințare de violențe sau amenințări, ori prin punerea victimei în stare de inconstienta sau neputință de a se apara, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii, ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
*) Dacă tâlhăria a avut urmarea arătată în art. 180 alin. 2, iar vătămarea a necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 10 zile, sau vreuna dintre urmările arătate în art. 181, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 8 ani, iar dacă a avut vreuna din urmările arătate în art. 182, pedeapsa este închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
*) Tâlhăria care a avut ca urmare moartea victimei se pedepsește cu închisoare de la 7 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
--------------------
*) Art. 211 alin. 2 și 3 sînt reproduse astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 6/1973.
Pirateria
Jefuirea prin acte de violenta săvîrșite în scopuri personale, de echipajul sau pasagerii unei nave împotriva persoanelor sau bunurilor care se găsesc pe acea nava ori împotriva altei nave, dacă navele se afla în marea libera sau într-un loc care nu este supus jurisdicției nici unui stat, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Dacă pirateria a avut vreuna dintre urmările arătate în art. 181 sau 182, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
Pirateria care a avut ca urmare moartea victimei se pedepsește cu închisoare de la 7 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Dispozițiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător și cînd infracțiunea de piraterie s-a comis pe o aeronava sau între aeronave și nave.
Abuzul de încredere
Însușirea unui bun mobil al altuia, deținut cu orice titlu, sau dispunerea de acest bun pe nedrept, ori refuzul de a-l restitui se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părților inlatura răspunderea penală.
Gestiunea frauduloasă
Pricinuirea de pagube unei persoane, cu rea-credința, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acesteia, de către cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau conservării acelor bunuri, se pedepsește cu închisoare de 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
-------------------
*) Art. 214 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 6/1973.
Înșelăciunea
*) Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o paguba, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Înșelăciune săvîrșită prin folosire de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 3 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.
Inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane, cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvîrșită în asa fel încît fără aceasta eroare cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincțiile acolo arătate.
-------------------
*) Art. 215 alin. 1 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 6/1973.
Însușirea bunului găsit
Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităților sau celui care l-a pierdut, sau de a dispune de acel bun ca de al său, se pedepsește cu închisoare de la o luna la 3 luni sau cu amendă.
Cu aceeași pedeapsa se sancționează și însușirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparține altuia, ajuns din eroare în posesia făptuitorului.
Distrugerea
Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun aparținînd altuia, sau împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui astfel de bun, precum și înlăturarea măsurilor luate, se pedepsesc cu închisoare de la o luna la 1 an sau cu amendă.
În cazul în care bunul are o deosebită valoare artistică, științifică, istorica, arhivistica sau o alta valoare socială, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 3 ani.
Cu pedeapsa prevăzută la alin. 2 se sancționează și distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuințare a unui cablu telegrafic, telefonic sau de înaltă tensiune ori a unei conducte petroliere.
Dacă distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare se săvârșește prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc și dacă rezultă pericol public, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
Dispozițiile prevăzute în alin. 2, 3 și 4 se aplică chiar dacă bunul aparține făptuitorului.
Acțiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. 1 se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părților inlatura răspunderea penală.
Distrugerea calificată
Dacă faptele prevăzute în articolul precedent au avut consecințe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, iar dacă au avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Dezastrul consta în distrugerea sau degradarea unor mijloace de transport în comun, de mărfuri sau de persoane, ori a unor instalații sau lucrări și care a avut ca urmare moartea sau vătămarea grava a integrității corporale ori sănătății mai multor persoane.
Distrugerea din culpa
Distrugerea, degradarea ori aducerea în starea de neîntrebuințare, din culpa, a unui bun, chiar dacă acesta aparține făptuitorului, dacă fapta este săvîrșită prin incendiere, explozie sau orice alt asemenea mijloc și dacă rezultă pericol public, se pedepsește cu închisoare de la o luna la un an sau cu amendă.
Cu aceeași pedeapsa se sancționează distrugerea ori degradarea din culpa a unui cablu telegrafic, telefonic sau de înaltă tensiune ori a unei conducte petroliere, dacă a avut ca urmare aducerea în stare de neîntrebuințare a acestora.
Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuințare, din culpa, a unui bun, chiar dacă acesta aparține făptuitorului, dacă a avut consecințe deosebit de grave, se pedepsesc cu închisoare de la unu la 5 ani, iar dacă a avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
Cînd dezastrul ori consecințele deosebit de grave s-au produs ca urmare a părăsirii postului, sau a săvîrșirii oricărei alte fapte de către personalul de conducere al unui mijloc de transport în comun, ori de către personalul care asigura direct securitatea unor asemenea transporturi, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani.
Tulburarea de posesie
Ocuparea în întregime sau în parte, fără drept, prin violenta sau amenințare, ori prin desființare sau strămutarea semnelor de hotar, a unui imobil aflat în posesia altuia, se pedepsește cu închisoare de la o luna la 1 an sau cu amendă.
Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părților inlatura răspunderea penală.
Tăinuirea
*) Primirea, dobândirea sau transformarea unui bun, ori înlesnirea valorificării acestuia, cunoscînd ca bunul provine din săvîrșirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă prin aceasta s-a urmărit obținerea pentru sine ori pentru altul a unui folos material, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, fără ca sancțiunea aplicată să poată depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea din care provine bunul tăinuit.
Tăinuirea săvîrșită de soț sau de o ruda apropiată nu se pedepsește.
---------------------
*) Art. 221 alin. 1 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 6/1973.
Sancționarea tentativei
Tentativa infracțiunilor prevăzute în art. 208 - 212, 215, 217 și 218 se pedepsește.
Delapidarea
Însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar ori alt salariat, în interesul sau ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri din avutul public, pe care le gestionează sau administrează, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și confiscarea parțială a averii.
În cazul în care delapidarea a avut consecințe grave, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii.
Dacă delapidarea a avut consecințe deosebit de grave, pedeapsa este detențiunea pe viața și confiscarea totală a averii, sau închisoarea de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii.
Furtul în paguba avutului public
*) Furtul săvârșit în paguba avutului public se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 4 ani, iar cînd este calificat, cu închisoare de la unu la 7 ani.
*) Cînd furtul a avut consecințe grave, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii.
**) Dacă furtul a avut consecințe deosebit de grave, pedeapsa este detențiunea pe viața și confiscarea totală a averii, sau închisoarea de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii.
---------------------
*) Art. 224 alin. 1 și 2 sînt reproduse astfel cum au fost modificate prin Decretul nr. 154/1970.
**) A se vedea nota de la art. 14.
Tâlhăria în paguba avutului public
Tâlhăria săvîrșită în paguba avutului public se pedepsește cu închisoare de 3 ia 12 ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii.
Cînd tâlhăria a avut consecințe grave ori vreuna dintre urmările prevăzute în art. 181 sau 182, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii.
*) Dacă tâlhăria a avut ca urmare moartea victimei sau alte consecințe deosebit de grave, pedeapsa este detențiunea pe viața și confiscarea totală a averii, sau închisoarea de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii.
----------------------
*) A se vedea nota de sub art. 14.
Pirateria în paguba avutului public
Pirateria săvîrșită în paguba avutului public se sancționează cu pedepsele prevăzute în art. 225.
Abuzul de încredere în paguba avutului public
Abuzul de încredere săvârșit în paguba avutului public se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 4 ani.
Gestiunea frauduloasă în paguba avutului public
Gestiunea frauduloasă săvîrșită în paguba avutului public se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Înșelăciunea în paguba avutului public
Înșelăciunea săvîrșită în paguba avutului public se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, iar cînd este săvîrșită în condițiile art. 215 alin. 2, cu închisoare de la unu la 7 ani.
*) Înșelăciunea care a avut consecințe grave se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii.
**) Dacă înșelăciunea a avut consecințe deosebit de grave, pedeapsa este detențiunea pe viața și confiscarea totală a averii, sau închisoarea de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii.
---------------------
*) Art. 229 alin. 1 și 2 sînt reproduse astfel cum au fost modificate prin Decretul nr. 154/1970.
**) A se vedea nota de la art. 14.
Însușirea în paguba avutului public a bunului găsit
Însușirea în paguba avutului public a unui bun găsit se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
-------------------
*) Art. 230 a fost modificat prin Legea nr. 6/1973.
Distrugerea în paguba avutului public
Distrugerea săvîrșită în paguba avutului public se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Distrugerea săvîrșită în condițiile art. 217 alin. 2-4 se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii.
Dacă distrugerea a avut consecințe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 15 ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii.
Cînd distrugerea a avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este detențiunea pe viața și confiscarea totală a averii, sau închisoarea de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii.
Distrugerea din culpa în paguba avutului public
*) Distrugerea din culpa în paguba avutului public săvîrșită în condițiile art. 219 alin. 1 și 2, se pedepsește cu închisoare de la o luna la 2 ani sau cu amendă.
Cînd distrugerea a avut consecințe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 6 ani și interzicerea unor drepturi.
Dacă distrugerea a avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
Cînd dezastrul sau consecințele deosebit de grave s-au produs în condițiile art. 219 alin. 4, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
-------------
*) Art. 232 alin. 1 a fost modificat prin Legea nr. 6/1973.
Tulburarea de posesie în paguba avutului public
Tulburarea de posesie săvîrșită în paguba avutului public se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Tăinuirea săvîrșită în paguba avutului public
Tăinuirea săvîrșită în paguba avutului public se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Tăinuirea săvîrșită de soț sau de o ruda apropiată în cazul infracțiunilor prevăzute în art. 223 alin. 3, 224 alin. 3, 225 alin. 3 și 229 alin. 3 se pedepsește. Limitele pedepsei prevăzute în alin. 1 se reduc la jumătate, iar în cazul celorlalte infracțiuni, tăinuirea nu se pedepsește.
Sancționarea tentativei
Tentativa infracțiunilor prevăzute în art. 223 - 226, 229 și 231 se pedepsește.
Ofensa adusă unor însemne
Orice manifestare prin care se exprima dispreț pentru însemnele României se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Manifestarea prin care se exprima dispreț pentru emblemele sau semnele de care se folosesc autoritățile se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.