Legislator Case Law & Legislation
188063 RO

NORMĂ nr. 6 din 7 aprilie 2017 pentru modificarea şi completarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate ale entităţilor care desfăşoară activitate de asigurare şi/sau reasigurare, aprobate prin Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 41/2015

3 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (3 Articles)

NORMĂ nr. 6 din 7 aprilie 2017 · AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 10 aprilie 2017

Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate ale entităţilor care desfăşoară activitate de asigurare şi/sau reasigurare, aprobate prin Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 41/2015, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 şi 2 bis din 4 ianuarie 2016, se modifică şi se completează după cum urmează

1. Punctul 110 se modifică şi va avea următorul cuprins

110. - Entităţile pot evalua plasamentele din postul B al activului, altele decât terenurile şi construcţiile, la valoarea justă, cu respectarea prevederilor prezentei subsecţiuni, numai în scopul întocmirii situaţiilor financiare consolidate.

2. După punctul 552 se introduce un nou punct, punctul 552^1, cu următorul cuprins

552^1

(1) Societăţile de asigurare şi/sau reasigurare publică pe websiteurile proprii următoarele

a) forma scurtă a situaţiilor financiare anuale;

b) forma scurtă a raportului auditorului financiar extern.

(2) Societăţile de asigurare şi/sau reasigurare îndeplinesc obligaţia prevăzută la alin. (1) în termen de maximum 90 de zile de la data depunerii situaţiilor financiare anuale la Autoritatea de Supraveghere Financiară, conform prevederilor pct. 552.

NORMĂ nr. 6 din 7 aprilie 2017 · AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 10 aprilie 2017

Prezenta normă se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se aplică începând cu situaţiile financiare anuale aferente exerciţiului financiar 2016.

NORMĂ nr. 6 din 7 aprilie 2017 · AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 10 aprilie 2017

În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 5 lit. b) şi ale art. 6 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 4 alin. (3) lit. b) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, al prevederilor art. 173 alin. (1) lit. t) şi al art. 179 alin. (4) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, cu modificările ulterioare,

în urma deliberărilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară din cadrul şedinţei din data de 15 martie 2017,

Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezenta normă.

p. Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară,

Gheorghe Cornel Coca Constantinescu

Bucureşti, 7 aprilie 2017.

Nr. 6.

----

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →