LEGE nr. 48 din 5 aprilie 2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
Statutory Text (2 Articles)
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
NICOLAE-LIVIU DRAGNEA
PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
Bucureşti, 5 aprilie 2017.
Nr. 48.
----
Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45 din 31 august 2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 2 septembrie 2016, cu următoarele modificări
1. La articolul I punctul 26, alineatul (2) al articolului 410^1 se modifică şi va avea următorul cuprins
(2) Colegiul Medicilor din România poate efectua verificarea cunoştinţelor lingvistice numai după emiterea conform normelor comunitare a cardului profesional european de medic sau, după caz, numai după recunoaşterea calificărilor profesionale de medic. În aprecierea cunoştinţelor lingvistice, CMR va ţine cont de durata activităţii care urmează a fi desfăşurată. Dovada cunoştinţelor lingvistice se poate face cu un certificat de competenţă lingvistică.
2. La articolul I punctul 46, alineatul (3) al articolului 508^1 se modifică şi va avea următorul cuprins
(3) Colegiul Medicilor Dentişti din România poate efectua verificarea cunoştinţelor lingvistice numai după emiterea conform normelor comunitare a cardului profesional european de medic dentist sau, după caz, numai după recunoaşterea calificărilor profesionale de medic dentist. În aprecierea cunoştinţelor lingvistice, CMDR va ţine cont de durata activităţii care urmează a fi desfăşurată. Dovada cunoştinţelor lingvistice se poate face cu un certificat de competenţă lingvistică.
3. La articolul I punctul 65, alineatul (4) al articolului 585^1 se modifică şi va avea următorul cuprins
(4) Colegiul Farmaciştilor din România poate efectua verificarea cunoştinţelor lingvistice numai după emiterea, conform normelor UE, a cardului profesional european de farmacist sau, după caz, numai după recunoaşterea calificării profesionale a farmacistului în cauză. În aprecierea cunoştinţelor lingvistice, CFR, va ţine cont de durata activităţii care urmează a fi desfăşurată. Dovada cunoştinţelor lingvistice se poate face cu un certificat de competenţă lingvistică.