LEGE nr. 22 din 21 martie 2017 pentru modificarea şi completarea art. 5 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor
Statutory Text (2 Articles)
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
NICOLAE-LIVIU DRAGNEA
PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
Bucureşti, 21 martie 2017.
Nr. 22.
----
Articolul 5 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 425 din 10 iunie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează
1. Partea introductivă a alineatului (2) se modifică şi va avea următorul cuprins
(2) Sunt interzise procurarea, deţinerea, portul, utilizarea, testarea, evaluarea, importul, exportul şi comercializarea de către persoane fizice sau juridice a următoarelor sisteme şi dispozitive destinate armelor
2. După alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins
(3) Se exceptează de la prevederile alin. (2)
a) instituţiile publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale;
b) persoanele juridice care produc sistemele şi dispozitivele prevăzute la alin. (2) destinate, exclusiv, pentru instituţiile publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale sau pentru transferul către un alt stat membru al Uniunii Europene ori exportul către un stat terţ.