DECIZIE nr. 174 din 13 februarie 2017
Statutory Text (3 Articles)
Se constată încetarea exercitării funcţiei de director executiv al Fondului Român de Dezvoltare Socială de către doamna Liliana Vasilescu, începând cu data de 6 februarie 2017.
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Mihaela Peter, director adjunct, exercită atribuţiile directorului executiv al Fondului Român de Dezvoltare Socială, până la numirea directorului executiv, în condiţiile legii.
privind unele măsuri pentru exercitarea funcţiei de director executiv al Fondului Român de Dezvoltare Socială
Având în vedere Hotărârea Consiliului director al Fondului Român de Dezvoltare Socială nr. 1/I/ST din 10 februarie 2017 privind propunerea de exercitare, cu caracter temporar, a funcţiei de director executiv al Fondului Român de Dezvoltare Socială, transmisă prin Adresa nr. 386 din 10 februarie 2017, înregistrată la Secretariatul General al Guvernului cu nr. 20/2.647/M.B. din 13 februarie 2017, precum şi Adresa nr. 4.649/2016 formulată de doamna Liliana Vasilescu,
în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 19 alin. (1) din Legea nr. 129/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului Român de Dezvoltare Socială, republicată, cu modificările ulterioare,
prim-ministrul emite prezenta decizie.
PRIM-MINISTRU
SORIN MIHAI GRINDEANU
Contrasemnează
---------------
Secretarul general al Guvernului,
Mihai Busuioc
Bucureşti, 13 februarie 2017.
Nr. 174.
-----