ORDIN nr. 3.619 din 16 decembrie 2016
Statutory Text (3 Articles)
Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 24 iunie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează
- La articolul 10, alineatul (1) va avea următorul cuprins
"Art. 10. - (1) Operatorii economici care deţin atestate valabile, emise în baza Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2.491/2010 pentru aprobarea Procedurii şi condiţiilor de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produsele energetice prevăzute la art. 206^16 alin. (3) lit. a)-e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pot, până la 15 februarie 2017 inclusiv, să depună la autoritatea competentă o nouă cerere de înregistrare şi documentele aferente, potrivit prezentului ordin."
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
privind modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare
Având în vedere dispoziţiile art. 435 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,
preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin
Preşedintele Agenţiei Naţionale
de Administrare Fiscală,
Eugen-Dragoş Doroş
Bucureşti, 16 decembrie 2016.
Nr. 3.619.
------