ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 57 din 9 decembrie 2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare
Table of Provisions (57)
Statutory Text (57 Articles)
(1) În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.
(2) În anul 2016, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația lunară brută de încadrare, se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
(3) În cazul schimbării condițiilor în care își desfășoară activitatea, personalul beneficiază de drepturile corespunzătoare noilor condiții, la nivelul acordat pentru funcțiile similare în plată din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.
(4) Valoarea de referință se menține și în anul 2016 la 600 lei.
(Anexa nr. 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015)
FAMILIA OCUPAȚIONALĂ DE FUNCȚII BUGETARE "SĂNĂTATE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ"
Capitolul I
Unități sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială
1. Salarii de bază pentru funcții de conducere
Nr.
crt.
Funcția
Nivelul
studiilor
Spitale peste
400 de paturi
Spitale
sub 400 de paturi
Servicii de
ambulanță
Grad I
Grad II
Grad I
Grad II
Grad I
Grad II
Salariile
de bază
- lei -
Salariile
de bază
- lei -
Salariile
de bază
- lei -
Salariile
de bază
- lei -
Salariile
de bază
- lei -
Salariile
de bază
- lei -
1.
Manager
S
6500
6791
6400
6500
2.
Manager general
S
6400
6500
3.
Director medical
S
6350
6400
6250
6350
6069
6200
4.
Director de cercetare-dezvoltare
S
5500
5600
5450
5500
5.
Director financiar-contabil
S
5500
5600
5450
5500
6.
Director economic
S
5450
5500
7.
Director tehnic
S
4095
4212
8.
Director de îngrijiri
S, SSD
4095
4212
9.
Alți directori
S
5500
5600
5450
5500
10.
Asistent-șef
S, SSD,
PL
4095
4212
Nr.
crt.
Funcția
Nivelul
studiilor
Institutul Național
de Hematologie
Transfuzională
"Prof. Dr. C. T.
Nicolau"
Centrul de
Transfuzie Sanguină
al Municipiului
București
Centre de
transfuzie sanguină
regionale
Centre de
transfuzie sanguină
județene
Grad I
Grad II
Grad I
Grad II
Grad I
Grad II
Grad I
Grad II
Salariile
de bază
- lei -
Salariile
de bază
- lei -
Salariile
de bază
- lei -
Salariile
de bază
- lei -
Salariile
de bază
- lei -
Salariile
de bază
- lei -
Salariile
de bază
- lei -
Salariile
de bază
- lei -
1.
Director general
5500
5737
2.
Director, director general adjunct
S
5274
5500
5274
5500
5128
5274
5128
5274
3.
Director adjunct științific
S
5128
5274
4.
Director adjunct financiar
contabilitate
S
3459
4212
5.
Director resurse umane
S
3459
4212
6.
Contabil-șef
S
3459
4212
3400
4095
3363
3557
Nr.
crt.
Alte funcții de conducere
Nivelul
studiilor
Grad I
Grad II
Salariile
de bază
- lei -
Salariile
de bază
- lei -
1.
Director general*)
S
5500
5737
2.
Director general adjunct, director, director executiv*)
S
5274
5500
3.
Director adjunct*)
S
5128
5274
4.
Director adjunct financiar-contabil*)
S
3659
4212
5.
Contabil-șef*)
S
3459
4212
6.
Medic șef ambulatoriu de specialitate și altele similare
S
5500
5550
7.
Șef serviciu
S
3459
4212
8.
Șef birou, șef atelier, șef laborator, șef oficiu
S
2955
3459
9.
Medic (farmacist, biolog, biochimist, chimist, psiholog),
șef secție, șef laborator și altele similare
S
5500
5550
10.
Asistent medical-șef pe unitate
S, SSD,
PL
3850
3950
11.
Șef formație muncitori
1500
1900
Notă
*) Se utilizează în unitățile sanitare fără paturi.
NOTE
1. Medicii în specialitatea anatomie patologică și medicină legală care ocupă funcția de medic șef serviciu medicină legală/anatomie patologică beneficiază de creșterea cu 5% a salariului de bază avut.
2. Personalul de specialitate medico-sanitar care ocupă funcția de șef laborator și altele similare în cadrul institutelor de medicină legală beneficiază de creșterea cu 5% a salariului de bază avut.
3. Personalul de specialitate medico-sanitar care ocupă funcții în conducerea institutelor de medicină legală beneficiază de creșterea cu 10% a salariului de bază avut.
4. Medicii în specialitatea anatomie patologică și medicină legală care ocupă funcții de conducere în comitetul director al unităților sanitare cu paturi beneficiază de creșterea cu 10% a salariului de bază avut.
I.1. Persoanele care exercită funcțiile nominalizate în tabel pe perioada cât exercită aceste funcții beneficiază de creșterea salariului de bază avut după cum urmează
Nr.
crt.
Funcția
Creștere
salariu
de bază
- % -
1.
Director program de rezidențiat medicină de urgență
12,5
2.
Responsabil de formare în rezidențiat medicină de urgență
10
3.
Farmacist șef serviciu
7,5
4.
Asistent medical (tehnician sanitar, soră medicală,
oficiant medical, moașă, laborant și altele similare) șef
și/sau coordonator
15
5.
Chimist, biolog, biochimist, farmacist, asistent medical și
alt personal cu gestiune
5
6.
Spălătoreasă cu gestiune
2,5
7.
Șef echipă
2,5
8.
Medic, biolog, chimist, inginer, farmacist, fizician,
psiholog (inspector/consilier) și asistent inspector
(referent) care exercită atribuții de control în sănătate
publică - direcția de sănătate publică
12,5
9.
Medic coordonator substație Serviciul de ambulanță
București-Ilfov/substație serviciul de ambulanță județean
10
10.
Asistent medical coordonator substație Serviciul de ambulanță
București-Ilfov/substație serviciul de ambulanță județean
10
11.
Ambulanțier cu atribuții de avizare tehnică substație
Serviciul de ambulanță București-Ilfov/substație serviciul de
ambulanță județean
10
12.
Asistent medical responsabil pe tură cu stocul 3 de
medicamente (stocul de urgență din stația centrală a
Serviciului de ambulanță București-Ilfov și stațiile centrale
din serviciile de ambulanță județene)
10
I.2. Indemnizații de cel mult 25% în cursul unei luni, din salariul de bază al funcției de execuție îndeplinite, pentru activități prestate în afara obligațiilor funcției de bază și care nu fac parte din salariul de bază, pentru membrii comisiilor de avizare medico-legală, ai comisiilor de expertiză și recuperare a capacității de muncă și ai comisiilor medicale.
2. Salarii de bază pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unități sanitare și unități de asistență medico-socială
Unitățile clinice cuprind: spitale clinice județene de urgență, spitale județene de urgență, spitale regionale, spitale clinice de specialitate de urgență, spitale clinice, spitale de urgență, spitale de specialitate, Spitalul Universitar de Urgență "Elias"*), Institutul Național de Sănătate Publică, institute și centre medicale, institute de medicină legală, centre de transfuzie sanguină județene și al municipiului București, Centrul Medical de Diagnostic, Tratament Ambulatoriu și Medicină Preventivă din subordinea Academiei Române*), Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă
a) Salarii de bază pentru personalul de specialitate medico-sanitar
a.1. Unități clinice
Nr.
crt.
Funcția
Nivelul
studiilor
Unități clinice
Salariile de bază
- lei -
Gradația
0
1
2
3
4
5
1
Medic primar
S
4510
4848
5091
5345
5479
5616
2
Medic primar dentist
S
4510
4848
5091
5345
5479
5616
3
Medic specialist
S
3544
3810
4000
4200
4305
4413
4
Medic specialist dentist
S
3544
3810
4000
4200
4305
4413
5
Medic rezident anul VI-VII
S
3262
3507
3682
3866
3963
4062
6
Medic rezident anul IV-V
S
2709
2912
3058
3211
3291
3373
7
Medic dentist rezident anul IV-V
S
2709
2912
3058
3211
3291
3373
8
Medic rezident anul III
S
2635
2833
2974
3123
3201
3281
9
Medic dentist rezident anul III
S
2635
2833
2974
3123
3201
3281
10
Medic rezident anul II
S
2361
2538
2665
2798
2868
2940
11
Medic dentist rezident anul II
S
2361
2538
2665
2798
2868
2940
12
Medic rezident anul I
S
2105
2263
2376
2495
2557
2621
13
Medic dentist rezident anul I
S
2105
2263
2376
2495
2557
2621
14
Medic
S
2600
2795
2935
3081
3159
3237
15
Medic dentist
S
2600
2795
2935
3081
3159
3237
16
Farmacist primar*1)
S
4510
4848
5091
5345
5479
5616
17
Farmacist specialist
S
3544
3810
4000
4200
4305
4413
18
Farmacist rezident anul III
S
2635
2833
2974
3123
3201
3281
19
Farmacist rezident anul II
S
2361
2538
2665
2798
2868
2940
20
Farmacist rezident anul I
S
2105
2263
2376
2495
2557
2621
21
Farmacist
S
2600
2795
2935
3081
3159
3237
22
Fiziokinetoterapeut, bioinginer
medical; principal
S
3098
3330
3497
3672
3764
3858
23
Fiziokinetoterapeut, bioinginer
medical; specialist
S
2538
2728
2865
3008
3083
3160
24
Fiziokinetoterapeut, bioinginer
medical
S
2015
2166
2274
2388
2448
2509
25
Fiziokinetoterapeut, bioinginer
medical; debutant
S
1804
1939
2036
2138
2192
2246
26
Asistent medical, tehnician de
radiologie și imagistică
licențiat, asistent medical de
laborator clinic licențiat,
licențiat în
balneofiziokinetoterapie și
recuperare, tehnician dentar
licențiat, asistent medical
dentar licențiat, tehnician de
farmacie licențiat, tehnician
de audiologie și protezare
auditivă licențiat, asistent
medical de profilaxie dentară
licențiat, asistent medical
licențiat în nutriție și
dietetică, moașă; principal
S
2760
2967
3115
3271
3353
3437
27
Asistent medical, tehnician de
radiologie și imagistică
licențiat, asistent medical de
laborator clinic licențiat,
licențiat în
balneofiziokinetoterapie și
recuperare, tehnician dentar
licențiat, asistent medical
dentar licențiat, tehnician de
farmacie licențiat, tehnician de
audiologie și protezare auditivă
licențiat, asistent medical de
profilaxie dentară licențiat,
asistent medical licențiat în
nutriție și dietetică, moașă
S
2132
2292
2406
2527
2590
2655
28
Asistent medical, tehnician de
radiologie și imagistică
licențiat, asistent medical de
laborator clinic licențiat,
licențiat în
balneofiziokinetoterapie și
recuperare, tehnician dentar
licențiat, asistent medical
dentar licențiat, tehnician de
farmacie licențiat, tehnician de
audiologie și protezare auditivă
licențiat, asistent medical de
profilaxie dentară licențiat,
asistent medical licențiat în
nutriție și dietetică, moașă;
debutant
S
1704
1832
1923
2020
2070
2122
29
Dentist principal
SSD
1832
1969
2068
2171
2226
2281
30
Dentist
SSD
1730
1860
1953
2050
2102
2154
31
Dentist debutant
SSD
1578
1696
1781
1870
1917
1965
32
Asistent medical, asistent
medical specialist, tehnician
superior de imagistică,
radiologie, radioterapie și
radiodiagnostic, cosmetician
medical specialist, asistent
medical specializat, tehnician
de laborator clinic, tehnician
de farmacie, asistent de
fiziokinetoterapie, asistent
medical de urgențe medico-
chirurgicale, asistent
medico-social, tehnician dentar
specializat, asistent de
profilaxie stomatologică,
asistent igienist pentru cabinet
stomatologic, asistent pentru
stomatologie, asistent medical
generalist, tehnician de
radiologie și imagistică,
tehnician de audiologie și
protezare auditivă, tehnician de
protezare oculară, asistent
medical de geriatrie,
gerontologie și asistență
socială pentru vârstnici,
asistent medical de igienă și
sănătate publică,
fiziokinetoterapeut, cosmetician
medical, asistent medical
nutriționist și dietetician,
tehnician dentar specialist,
asistent dentar; principal
SSD
2389
2568
2697
2831
2902
2975
33
Asistent medical, asistent
medical specialist, tehnician
superior de imagistică,
radiologie, radioterapie și
radiodiagnostic, cosmetician
medical specialist, asistent
medical specializat, tehnician
de laborator clinic, tehnician
de farmacie, asistent de
fiziokinetoterapie, asistent
medical de urgențe medico-
chirurgicale, asistent medico-
social, tehnician dentar
specializat, asistent de
profilaxie stomatologică,
asistent igienist pentru cabinet
stomatologic, asistent pentru
stomatologie, asistent medical
generalist, tehnician de
radiologie și imagistică,
tehnician de audiologie și
protezare auditivă, tehnician de
protezare oculară, asistent
medical de geriatrie,
gerontologie și asistență
socială pentru vârstnici,
asistent medical de igienă și
sănătate publică,
fiziokinetoterapeut, cosmetician
medical, asistent medical
nutriționist și dietetician,
tehnician dentar specialist,
asistent dentar
SSD
2093
2250
2362
2481
2543
2606
34
Asistent medical, asistent
medical specialist, tehnician
superior de imagistică,
radiologie, radioterapie și
radiodiagnostic, cosmetician
medical specialist, asistent
medical specializat, tehnician
de laborator clinic, tehnician
de farmacie, asistent de
fiziokinetoterapie, asistent
medical de urgențe medico-
chirurgicale, asistent medico-
social, tehnician dentar
specializat, asistent de
profilaxie stomatologică,
asistent igienist pentru cabinet
stomatologic, asistent pentru
stomatologie, asistent medical
generalist, tehnician de
radiologie și imagistică,
tehnician de audiologie și
protezare auditivă, tehnician de
protezare oculară, asistent
medical de geriatrie,
gerontologie și asistență
socială pentru vârstnici,
asistent medical de igienă și
sănătate publică,
fiziokinetoterapeut, cosmetician
medical, asistent medical
nutriționist și dietetician,
tehnician dentar specialist,
asistent dentar; debutant
SSD
1646
1769
1858
1951
2000
2050
35
Asistent medical principal*2)
PL
2285
2456
2579
2708
2776
2845
36
Asistent medical*2)
PL
2058
2212
2323
2439
2500
2563
37
Asistent medical debutant*2)
PL
2628
1750
1838
1929
1978
2027
38
Asistent medical principal*2)
M
2081
2237
2349
2466
2528
2591
39
Asistent medical*2)
M
1832
1969
2068
2171
2226
2281
40
Asistent medical debutant*2)
M
1593
1712
1798
1888
1935
1984
41
Tehnician dentar principal*3)
M
2081
2237
2349
2466
2528
2591
42
Tehnician dentar*3)
M
1832
1969
2068
2171
2226
2281
43
Tehnician dentar debutant*3)
M
1593
1712
1798
1888
1935
1984
44
Soră medicală principal*4)
M
1790
1924
2020
2121
2175
2229
45
Soră medicală*4)
M
1638
1761
1849
1941
1990
2040
46
Soră medicală debutant*4)
M
1593
1712
1798
1888
1935
1984
47
Autopsier principal
M
1790
1924
2020
2121
2175
2229
48
Autopsier
M
1638
1761
1849
1941
1990
2040
49
Autopsier debutant
M
1593
1712
1798
1888
1935
1984
50
Statistician medical,
registrator medical; principal
M
1790
1924
2020
2121
2175
2229
51
Statistician medical,
registrator medical
M
1638
1761
1849
1941
1990
2040
52
Statistician medical,
registrator medical; debutant
M
1593
1712
1798
1888
1935
1984
a.2. Anatomia patologică și medicina legală
Nr.
crt.
Funcția
Nivelul
studiilor
Anatomia patologică
și medicina legală
Salariile de bază
- lei -
Gradația
0
1
2
3
4
5
1.
Medic primar
S
7585
8154
8562
8990
9214
9445
2.
Medic specialist
S
5961
6408
6728
7065
7242
7423
3.
Medic rezident anul IV-V
S
4557
4898
5143
5400
5535
5674
4.
Medic rezident anul III
S
4431
4763
5001
5251
5383
5517
5.
Medic rezident anul II
S
3970
4268
4481
4705
4823
4944
6.
Medic rezident anul I
S
3541
3806
3997
4197
4302
4409
7.
Farmacist primar*1)
S
5789
6223
6534
6861
7033
7208
8.
Farmacist specialist
S
4727
5082
5336
5602
5742
5886
9.
Farmacist
S
4100
4408
4628
4859
4981
5105
10.
Asistent medical, tehnician de
radiologie și imagistică
licențiat, asistent medical de
laborator clinic licențiat;
principal
S
5395
5800
6090
6394
6554
6718
11.
Asistent medical, tehnician de
radiologie și imagistică
licențiat, asistent medical de
laborator clinic licențiat
S
4139
4449
4672
4905
5028
5154
12.
Asistent medical, tehnician de
radiologie și imagistică
licențiat, asistent medical de
laborator clinic licențiat;
debutant
S
2471
2656
2789
2929
3002
3077
13.
Asistent medical, asistent
medical specialist, tehnician
superior de imagistică,
radiologie, radioterapie și
radiodiagnostic, asistent
medical specializat, tehnician
de laborator clinic, asistent
medical generalist, tehnician de
radiologie și imagistică;
principal
SSD
4288
4610
4840
5082
5209
5339
14.
Asistent medical, asistent
medical specialist, tehnician
superior de imagistică,
radiologie, radioterapie și
radiodiagnostic, asistent
medical specializat, tehnician
de laborator clinic, asistent
medical generalist, tehnician de
radiologie și imagistică;
principal
SSD
3861
4151
4358
4576
4690
4808
15.
Asistent medical, asistent
medical specialist, tehnician
superior de imagistică,
radiologie, radioterapie și
radiodiagnostic, asistent
medical specializat, tehnician
de laborator clinic, asistent
medical generalist, tehnician de
radiologie și imagistică;
principal
SSD
2305
2478
2602
2732
2800
2870
16.
Asistent medical principal*2)
PL
4227
4544
4771
5010
5135
5263
17.
Asistent medical*2)
PL
3795
4080
4284
4498
4610
4725
18.
Asistent medical debutant*2)
PL
2136
2296
2411
2532
2595
2660
19.
Asistent medical principal*2)
M
3692
3969
4167
4376
4485
4597
20.
Asistent medical*2)
M
3365
3617
3798
3988
4088
4190
21.
Asistent medical debutant*2)
M
2080
2236
2348
2465
2527
2590
22.
Soră medicală principală*4)
M
3284
3530
3707
3892
3989
4089
23.
Soră medicală*4)
M
2858
3073
3226
3388
3472
3559
24.
Soră medicală debutant*4)
M
2080
2236
2348
2465
2527
2590
25.
Autopsier principal
M
3284
3530
3707
3892
3989
4089
26.
Autopsier
M
2858
3073
3226
3388
3472
3559
27.
Autopsier debutant
M
2080
2236
2348
2465
2527
2590
28.
Statistician medical,
registrator medical, registrator
medical anatomie patologică;
principal
M
3284
3530
3707
3892
3989
4089
29.
Statistician medical,
registrator medical, registrator
medical anatomie patologică
M
2858
3073
3226
3388
3472
3559
30.
Statistician medical,
registrator medical, registrator
medical anatomie patologică;
debutant
M
2080
2236
2348
2465
2527
2590
a.3. Servicii de ambulanță, compartimente de primire urgențe: UPU-SMURD, UPU, CPU, CPU-S, secții/compartimente cu paturi de ATI/TI, unitate de transport neonatală
Nr.
crt.
Funcția
Nivelul
studiilor
Servicii de ambulanță,
compartimente de primire
urgențe: UPU-SMURD, UPU, CPU,
CPU-S, secții/compartimente
cu paturi de ATI/TI, unitate
de transport neonatală
Salariile de bază
- lei -
Gradația
0
1
2
3
4
5
1
Medic primar
S
4808
5169
5427
5698
5841
5987
2
Medic dentist primar
S
4808
5169
5427
5698
5841
5987
3
Medic specialist
S
3740
4021
4222
4433
4543
4657
4
Medic dentist specialist
S
3740
4021
4222
4433
4543
4657
5
Medic rezident anul IV-V
S
2819
3030
3182
3341
3425
3510
6
Medic rezident anul III
S
2745
2951
3098
3253
3335
3418
7
Medic rezident anul II
S
2471
2656
2789
2929
3002
3077
8
Medic rezident anul I
S
2215
2381
2500
2625
2691
2758
9
Medic
S
2710
2913
3059
3212
3292
3374
10
Medic dentist
S
2710
2913
3059
3212
3292
3374
11
Farmacist primar*1)
S
4808
5169
5427
5698
5841
5987
12
Farmacist specialist
S
3740
4021
4222
4433
4543
4657
13
Farmacist rezident anul III
S
2745
2951
3098
3253
3335
3418
14
Farmacist rezident anul II
S
2471
2656
2789
2929
3002
3077
15
Farmacist rezident anul I
S
2215
2381
2500
2625
2691
2758
16
Farmacist
S
2710
2913
3059
3212
3292
3374
17
Fiziokinetoterapeut, bioinginer
medical; principal
S
3102
3335
3501
3676
3768
3863
18
Fiziokinetoterapeut, bioinginer
medical; specialist
S
2541
2732
2868
3012
3087
3164
19
Fiziokinetoterapeut, bioinginer
medical
S
2200
2365
2483
2607
2673
2739
20
Fiziokinetoterapeut, bioinginer
medical; debutant
S
1844
1982
2081
2185
2240
2296
21
Biolog, biochimist, chimist,
fizician; principal, expert în
fizică medicală
S
3102
3335
3501
3676
3768
3863
22
Biolog, biochimist, chimist,
fizician; specialist, fizician
medical
S
2541
2732
2868
3012
3087
3164
23
Biolog, biochimist, chimist,
fizician
S
2200
2365
2483
2607
2673
2739
24
Biolog, biochimist, chimist,
fizician, fizician medical;
debutant
S
1844
1982
2081
2185
2240
2296
25
Asistent medical, tehnician de
radiologie și imagistică
licențiat, asistent medical de
laborator clinic licențiat,
licențiat în
balneofiziokinetoterapie și
recuperare, tehnician dentar
licențiat, asistent medical
dentar licențiat, tehnician de
farmacie licențiat, tehnician de
audiologie și protezare auditivă
licențiat, asistent medical de
profilaxie dentară licențiat,
moașă, asistent medical
licențiat în nutriție și
dietetică; principal
S
2765
2972
3121
3277
3359
3443
26
Asistent medical, tehnician de
radiologie și imagistică
licențiat, asistent medical de
laborator clinic licențiat,
licențiat în
balneofiziokinetoterapie și
recuperare, tehnician dentar
licențiat, asistent medical
dentar licențiat, tehnician de
farmacie licențiat, tehnician de
audiologie și protezare auditivă
licențiat, asistent medical de
profilaxie dentară licențiat,
moașă, asistent medical
licențiat în nutriție și
dietetică
S
2135
2295
2410
2530
2594
2658
27
Asistent medical, tehnician de
radiologie și imagistică
licențiat, asistent medical de
laborator clinic licențiat,
licențiat în
balneofiziokinetoterapie și
recuperare, tehnician dentar
licențiat, asistent medical
dentar licențiat, tehnician de
farmacie licențiat, tehnician de
audiologie și protezare auditivă
licențiat, asistent medical de
profilaxie dentară licențiat,
moașă, asistent medical
licențiat în nutriție și
dietetică; debutant
S
1672
1797
1887
1982
2031
2082
28
Dentist principal
SSD
1921
2065
2168
2277
2334
2392
29
Dentist
SSD
1866
2006
2106
2212
2267
2324
30
Dentist debutant
SSD
1588
1707
1792
1882
1929
1977
31
Asistent medical, asistent
medical specialist, tehnician
superior de imagistică,
radiologie, radioterapie și
radiodiagnostic, cosmetician
medical specialist, asistent
medical specializat, tehnician
de laborator clinic, tehnician
de farmacie, asistent de
fiziokinetoterapie, asistent
medical de urgențe medico-
chirurgicale, asistent medico-
social, tehnician dentar
specializat, asistent de
profilaxie stomatologică,
asistent igienist pentru cabinet
stomatologic, asistent pentru
stomatologie, asistent medical
generalist, tehnician de
radiologie și imagistică,
tehnician de audiologie și
protezare auditivă, tehnician de
protezare oculară, asistent
medical de geriatrie,
gerontologie și asistență
socială pentru vârstnici,
asistent medical de igienă și
sănătate publică,
fiziokinetoterapeut, cosmetician
medical, asistent medical
nutriționist și dietetician,
tehnician dentar specialist,
asistent dentar; principal
SSD
2426
2608
2738
2875
2947
3021
32
Asistent medical, asistent
medical specialist, tehnician
superior de imagistică,
radiologie, radioterapie și
radiodiagnostic, cosmetician
medical specialist, asistent
medical specializat, tehnician
de laborator clinic, tehnician
de farmacie, asistent de
fiziokinetoterapie, asistent
medical de urgențe medico-
chirurgicale, asistent medico-
social, tehnician dentar
specializat, asistent de
profilaxie stomatologică,
asistent igienist pentru cabinet
stomatologic, asistent pentru
stomatologie, asistent medical
generalist, tehnician de
radiologie și imagistică,
tehnician de audiologie și
protezare auditivă, tehnician de
protezare oculară, asistent
medical de geriatrie,
gerontologie și asistență
socială pentru vârstnici,
asistent medical de igienă și
sănătate publică,
fiziokinetoterapeut, cosmetician
medical, asistent medical
nutriționist și dietetician,
tehnician dentar specialist,
asistent dentar
SSD
2095
2252
2365
2483
2545
2609
33
Asistent medical, asistent
medical specialist, tehnician
superior de imagistică,
radiologie, radioterapie și
radiodiagnostic, cosmetician
medical specialist, asistent
medical specializat, tehnician
de laborator clinic, tehnician
de farmacie, asistent de
fiziokinetoterapie, asistent
medical de urgențe medico-
chirurgicale, asistent medico-
social, tehnician dentar
specializat, asistent de
profilaxie stomatologică,
asistent igienist pentru cabinet
stomatologic, asistent pentru
stomatologie, asistent medical
generalist, tehnician de
radiologie și imagistică,
tehnician de audiologie și
protezare auditivă, tehnician de
protezare oculară, asistent
medical de geriatrie,
gerontologie și asistență
socială pentru vârstnici,
asistent medical de igienă și
sănătate publică,
fiziokinetoterapeut, cosmetician
medical, asistent medical
nutriționist și dietetician,
tehnician dentar specialist,
asistent dentar; debutant
SSD
1646
1769
1858
1951
2000
2050
34
Asistent medical principal*2)
PL
2376
2554
2682
2816
2886
2959
35
Asistent medical*2)
PL
2142
2303
2418
2539
2602
2667
36
Asistent medical debutant*2)
PL
1700
1828
1919
2015
2065
2117
37
Asistent medical principal*2)
M
2342
2518
2644
2776
2845
2916
38
Asistent medical*2)
M
1908
2051
2154
2261
2318
2376
39
Asistent medical debutant*2)
M
1657
1781
1870
1964
2013
2063
40
Tehnician dentar principal*3)
M
2087
2244
2356
2473
2535
2599
41
Tehnician dentar*3)
M
2908
2051
2154
2261
2318
2376
42
Tehnician dentar debutant*3)
M
1657
1781
1870
1964
2013
2063
43
Soră medicală principal*4)
M
1864
2004
2104
2209
2264
2321
44
Soră medicală*4)
M
1711
1839
1931
2028
2079
2131
45
Soră medicală debutant*4)
M
1657
1781
1870
1964
2013
2063
46
Statistician medical,
registrator medical, operator
registrator de urgență;
principal
M
1864
2004
2104
2209
2264
2321
47
Statistician medical,
registrator medical, operator
registrator de urgență
M
1711
1839
1931
2028
2079
2131
48
Statistician medical,
registrator medical, operator
registrator de urgență; debutant
M
1657
1781
1870
1964
2013
2063
a.4. Unități sanitare, cu excepția celor cuprinse în unități clinice, unități de asistență socială și unități de asistență medico-socială
Nr.
crt.
Funcția
Nivelul
studiilor
Unități sanitare, cu excepția
celor cuprinse în unități
clinice, unități de asistență
socială și unități de
asistență medico-socială
Salariile de bază
- lei -
Gradația
0
1
2
3
4
5
1
Medic primar
S
3601
3871
4065
4268
4375
4484
2
Medic dentist primar
S
3601
3871
4065
4268
4375
4484
3
Medic specialist
S
3137
3372
3541
3718
3811
3906
4
Medic dentist specialist
S
3137
3372
3541
3718
3811
3906
5
Medic rezident anul VI-VII
S
2999
3224
3385
3554
3643
3734
6
Medic rezident, medic dentist
rezident, anul IV-V
S
2924
3143
3300
3465
3552
3641
7
Medic rezident, medic dentist
rezident, anul III
S
2455
2639
2771
2910
2982
3057
8
Medic rezident, medic dentist
rezident, anul II
S
2211
2377
2496
2620
2686
2753
9
Medic rezident, medic dentist
rezident, anul I
S
1985
2134
2241
2353
2411
2472
10
Medic
S
2485
2671
2805
2945
3019
3094
11
Medic dentist
S
2485
2671
2805
2945
3019
3094
12
Farmacist primar*1)
S
3601
3871
4065
4268
4375
4484
13
Farmacist specialist
S
3137
3372
3541
3718
3811
3906
14
Farmacist rezident anul III
S
2455
2639
2771
2910
2982
3057
15
Farmacist rezident anul II
S
2211
2377
2496
2620
2686
2753
16
Farmacist rezident anul I
S
1985
2134
2241
2353
2411
2472
17
Farmacist
S
2367
2545
2672
2805
2875
2947
18
Fiziokinetoterapeut, bioinginer
medical; principal
S
2205
2370
2489
2613
2679
2746
19
Fiziokinetoterapeut, bioinginer
medical; specialist
S
1921
2065
2168
2277
2334
2392
20
Fiziokinetoterapeut, bioinginer
medical
S
1813
1949
2046
2149
2202
2258
21
Fiziokinetoterapeut, bioinginer
medical; debutant
S
1625
1747
1834
1926
1974
2023
22
Asistent medical, tehnician de
radiologie și imagistică
licențiat, asistent medical de
laborator clinic licențiat,
licențiat în
balneofiziokinetoterapie și
recuperare, tehnician dentar
licențiat, asistent medical
dentar licențiat, tehnician de
farmacie licențiat, tehnician
de audiologie și protezare
auditivă licențiat, asistent
medical de profilaxie dentară
licențiat, asistent medical
licențiat în nutriție și
dietetică, moașă; principal
S
2302
2475
2598
2728
2797
2866
23
Asistent medical, tehnician de
radiologie și imagistică
licențiat, asistent medical de
laborator clinic licențiat,
licențiat în
balneofiziokinetoterapie și
recuperare, tehnician dentar
licențiat, asistent medical
dentar licențiat, tehnician de
farmacie licențiat, tehnician de
audiologie și protezare auditivă
licențiat, asistent medical de
profilaxie dentară licențiat,
asistent medical licențiat în
nutriție și dietetică, moașă
S
1916
2060
2163
2271
2328
2386
24
Asistent medical, tehnician de
radiologie și imagistică
licențiat, asistent medical de
laborator clinic licențiat,
licențiat în
balneofiziokinetoterapie și
recuperare, tehnician dentar
licențiat, asistent medical
dentar licențiat, tehnician de
farmacie licențiat, tehnician de
audiologie și protezare auditivă
licențiat, asistent medical de
profilaxie dentară licențiat,
asistent medical licențiat în
nutriție și dietetică, moașă;
debutant
S
1683
1809
1900
1995
2045
2096
25
Dentist principal
SSD
1730
1860
1953
2050
2102
2154
26
Dentist
SSD
1605
1725
1812
1902
1950
1999
27
Dentist debutant
SSD
1568
1686
1770
1858
1905
1952
28
Asistent medical, asistent
medical specialist, tehnician
superior de imagistică,
radiologie, radioterapie și
radiodiagnostic, cosmetician
medical specialist, asistent
medical specializat, tehnician
de laborator clinic, tehnician
de farmacie, asistent de
fiziokinetoterapie, asistent
medical de urgențe medico-
chirurgicale, asistent medico-
social, tehnician dentar
specializat, asistent de
profilaxie stomatologică,
asistent igienist pentru cabinet
stomatologic, asistent pentru
stomatologie, asistent medical
generalist, tehnician de
radiologie și imagistică,
tehnician de audiologie și
protezare auditivă, tehnician de
protezare oculară, asistent
medical de geriatrie,
gerontologie și asistență
socială pentru vârstnici,
asistent medical de igienă și
sănătate publică,
fiziokinetoterapeut, cosmetician
medical, asistent medical
nutriționist și dietetician,
tehnician dentar specialist,
asistent dentar; principal
SSD
2125
2284
2399
2519
2581
2646
29
Asistent medical, asistent
medical specialist, tehnician
superior de imagistică,
radiologie, radioterapie și
radiodiagnostic, cosmetician
medical specialist, asistent
medical specializat, tehnician
de laborator clinic, tehnician
de farmacie, asistent de
fiziokinetoterapie, asistent
medical de urgențe medico-
chirurgicale, asistent medico-
social, tehnician dentar
specializat, asistent de
profilaxie stomatologică,
asistent igienist pentru cabinet
stomatologic, asistent pentru
stomatologie, asistent medical
generalist, tehnician de
radiologie și imagistică,
tehnician de audiologie și
protezare auditivă, tehnician de
protezare oculară, asistent
medical de geriatrie,
gerontologie și asistență
socială pentru vârstnici,
asistent medical de igienă și
sănătate publică,
fiziokinetoterapeut, cosmetician
medical, asistent medical
nutriționist și dietetician,
tehnician dentar specialist,
asistent dentar
SSD
1849
1988
2087
2191
2246
2302
30
Asistent medical, asistent
medical specialist, tehnician
superior de imagistică,
radiologie, radioterapie și
radiodiagnostic, cosmetician
medical specialist, asistent
medical specializat, tehnician
de laborator clinic, tehnician
de farmacie, asistent de
fiziokinetoterapie, asistent
medical de urgențe medico-
chirurgicale, asistent medico-
social, tehnician dentar
specializat, asistent de
profilaxie stomatologică,
asistent igienist pentru cabinet
stomatologic, asistent pentru
stomatologie, asistent medical
generalist, tehnician de
radiologie și imagistică,
tehnician de audiologie și
protezare auditivă, tehnician de
protezare oculară, asistent
medical de geriatrie,
gerontologie și asistență
socială pentru vârstnici,
asistent medical de igienă și
sănătate publică,
fiziokinetoterapeut, cosmetician
medical, asistent medical
nutriționist și dietetician,
tehnician dentar specialist,
asistent dentar; debutant
SSD
1646
1769
1858
1951
2000
2050
31
Asistent medical principal*2)
PL
2012
2163
2271
2385
2444
2505
32
Asistent medical*2)
PL
1816
1952
2050
2152
2206
2261
33
Asistent medical debutant*2)
PL
1586
1705
1790
1880
1927
1975
34
Asistent medical principal*2)
M
1859
1998
2098
2203
2258
2315
35
Asistent medical*2)
M
1683
1809
1900
1995
2045
2096
36
Asistent medical debutant*2)
M
1553
1669
1753
1841
1887
1934
37
Tehnician dentar principal*3)
M
1713
1841
1934
2030
2081
2133
38
Tehnician dentar*3)
M
1628
1750
1838
1929
1978
2027
39
Tehnician dentar debutant*3)
M
1589
1708
1794
1883
1930
1979
40
Soră medicală principal*4)
M
1638
1761
1849
1941
1990
2040
41
Soră medicală*4)
M
1609
1730
1816
1907
1955
2004
42
Soră medicală debutant*4)
M
1589
1708
1794
1883
1930
1979
43
Autopsier principal
M
1638
1761
1849
1941
1990
2040
44
Autopsier
M
1609
1730
1816
1907
1955
2004
45
Autopsier debutant
M
1589
1708
1794
1883
1930
1979
46
Statistician medical,
registrator medical; principal
M
1638
1761
1849
1941
1990
2040
47
Statistician medical,
registrator medical
M
1609
1730
1816
1907
1955
2004
48
Statistician medical,
registrator medical; debutant
M
1589
1708
1794
1883
1930
1979
b) Salarii de bază pentru personalul de specialitate din compartimentele paraclinice medico-sanitare
b.1. Unități clinice
Nr.
crt.
Funcția
Nivelul
studiilor
Unități clinice
Salariile de bază
- lei -
Gradația
0
1
2
3
4
5
1
Biolog, biochimist, chimist,
fizician; principal, expert în
fizică medicală
S
2948
3169
3328
3494
3581
3671
2
Biolog, biochimist, chimist,
fizician; specialist, fizician
medical
S
2702
2905
3050
3202
3282
3364
3
Biolog, biochimist, chimist,
fizician
S
2476
2662
2795
2935
3008
3083
4
Biolog, biochimist, chimist,
fizician, fizician medical;
debutant
S
1700
1828
1919
2015
2065
2117
5
Logoped, sociolog, profesor CFM,
kinetoterapeut, asistent social;
principal
S
2782
2991
3140
3297
3380
3464
6
Logoped, sociolog, profesor CFM,
kinetoterapeut, asistent social
S
2336
2511
2637
2769
2838
2909
7
Logoped, sociolog, profesor CFM,
kinetoterapeut, asistent social;
debutant
S
1700
1828
1919
2015
2065
2117
8
Profesor CFM, biolog, chimist,
asistent social; principal*5)
SSD
2269
2439
2561
2689
2756
2825
9
Profesor CFM, biolog, chimist,
asistent social*5)
SSD
2141
2302
2417
2537
2601
2666
10
Profesor CFM, biolog, chimist,
asistent social; debutant*5)
SSD
1700
1828
1919
2015
2065
2117
11
Psiholog principal
S
2782
2991
3140
3297
3380
3464
12
Psiholog specialist
S
2702
2905
3050
3202
3282
3364
13
Psiholog practicant
S
2336
2511
2637
2769
2838
2909
14
Psiholog stagiar
S
1700
1828
1919
2015
2065
2117
b.2. Anatomia patologică și medicina legală
Nr.
crt.
Funcția
Nivelul
studiilor
Anatomia patologică și
medicina legală
Salariile de bază
- lei -
Gradația
0
1
2
3
4
5
1
Biolog, biochimist, chimist,
fizician; principal, expert în
fizică medicală
S
5528
5943
6240
6552
6716
6883
2
Biolog, biochimist, chimist,
fizician; specialist, fizician
medical
S
4510
4848
5091
5345
5479
5616
3
Biolog, biochimist, chimist,
fizician
S
3528
3793
3982
4181
4286
4393
4
Biolog, biochimist, chimist,
fizician, fizician medical;
debutant
S
2471
2656
2789
2929
3002
3077
5
Psiholog principal
S
5374
5777
6066
6369
6528
6692
6
Psiholog specialist
S
5197
5587
5866
6159
6313
6471
7
Psiholog practicant
S
4116
4425
4646
4878
5000
5125
8
Psiholog stagiar
S
2305
2478
2602
2732
2800
2870
b.3. Servicii de ambulanță, compartimente de primire urgențe: UPU-SMURD, UPU, CPU, CPU-S, secții/compartimente cu paturi de ATI/TI, unitate de transport neonatală
Nr.
crt.
Funcția
Nivelul
studiilor
Servicii de ambulanță,
compartimente de primire
urgențe: UPU-SMURD, UPU, CPU,
CPU-S, secții/compartimente
cu paturi de ATI/TI, unitate
de transport neonatală
Salariile de bază
- lei -
Gradația
0
1
2
3
4
5
1
Logoped, sociolog, profesor CFM,
kinetoterapeut, asistent social;
principal
S
2948
3169
3328
3494
3581
3671
2
Logoped, sociolog, profesor CFM,
kinetoterapeut, asistent social
S
2451
2635
2767
2905
2978
3052
3
Logoped, sociolog, profesor CFM,
kinetoterapeut, asistent social;
debutant
S
1909
2052
2155
2263
2319
2377
4
Profesor CFM, biolog, chimist,
asistent social; principal*5)
SSD
2549
2740
2877
3021
3097
3174
5
Profesor CFM, biolog, chimist,
asistent social*5)
SSD
2015
2166
2274
2388
2448
2509
6
Profesor CFM, biolog, chimist,
asistent social; debutant*5)
SSD
1700
1828
1919
2015
2065
2117
7
Psiholog principal
S
2948
3169
3328
3494
3581
3671
8
Psiholog specialist
S
2451
2635
2767
2905
2978
3052
9
Psiholog practicant
S
1909
2052
2155
2263
2319
2377
10
Psiholog stagiar
S
1758
1890
1984
2084
2136
2189
b.4. Unități sanitare, cu excepția celor cuprinse în unități clinice, unități de asistență socială și unități de asistență medico-socială
Nr.
crt.
Funcția
Nivelul
studiilor
Unități sanitare, cu excepția celor
cuprinse în unități clinice,
unități de asistență socială și
unități de asistență medico-socială
Salariile de bază
- lei -
Gradația
0
1
2
3
4
5
1
Biolog, biochimist, chimist, fizician;
principal, expert în fizică medicală
S
2782
2991
3140
3297
3380
3464
2
Biolog, biochimist, chimist, fizician;
specialist, fizician medical
S
2336
2511
2637
2769
2838
2909
3
Biolog, biochimist, chimist, fizician
S
2141
2302
2417
2537
2601
2666
4
Biolog, biochimist, chimist, fizician, fizician
medical; debutant
S
1700
1828
1919
2015
2065
2117
5
Logoped, sociolog, profesor CFM,
kinetoterapeut, asistent social; principal
S
2275
2446
2568
2696
2764
2833
6
Logoped, sociolog, profesor CFM,
kinetoterapeut, asistent social
S
1941
2087
2191
2300
2358
2417
7
Logoped, sociolog, profesor CFM,
kinetoterapeut, asistent social; debutant
S
1700
1828
1919
2015
2065
2117
8
Profesor CFM, biolog, chimist, asistent social;
principal*5)
SSD
2003
2153
2261
2374
2433
2494
9
Profesor CFM, biolog, chimist, asistent
social*5)
SSD
1829
1966
2064
2168
2222
2277
10
Profesor CFM, biolog, chimist, asistent social;
debutant*5)
SSD
1700
1828
1919
2015
2065
2117
11
Psiholog principal
S
2782
2991
3140
3297
3380
3464
12
Psiholog specialist
S
2336
2511
2637
2769
2838
2909
13
Psiholog practicant
S
2141
2302
2417
2537
2601
2666
14
Psiholog stagiar
S
1700
1828
1919
2015
2065
2117
c) Salarii de bază pentru personalul auxiliar sanitar
c.1. Unități clinice
Nr.
crt.
Funcția
Nivelul
studiilor
Unități clinice
Salariile de bază
- lei -
Gradația
0
1
2
3
4
5
1
Infirmieră, agent DDD
M; G
1380
1484
1558
1636
1676
1718
2
Infirmieră, agent DDD; debutant
M; G
1365
1467
1541
1618
1658
1700
3
Brancardier, băieș, nămolar, spălătoreasă,
îngrijitoare
G
1360
1462
1535
1612
1652
1693
4
Șofer autosanitară II*7)
M
1390
1494
1569
1647
1689
1731
5
Șofer autosanitară III*7)
M; G
1370
1473
1546
1624
1664
1706
c.2. Anatomia patologică și medicina legală
Nr.
crt.
Funcția
Nivelul
studiilor
Anatomia patologică și medicina legală
Salariile de bază
- lei -
Gradația
0
1
2
3
4
5
1.
Brancardier, îngrijitoare
G
2075
2231
2342
2459
2521
2584
c.3. Servicii de ambulanță, compartimente de primire urgențe: UPU-SMURD, UPU, CPU, CPU-S, secții/compartimente cu paturi de ATI/TI, unitate de transport neonatală
Nr.
crt.
Funcția
Nivelul
studiilor
Servicii de ambulanță,
compartimente de primire urgențe
UPU-SMURD, UPU, CPU, CPU-S secții/
compartimente cu paturi de ATI/TI,
unitate de transport neonatală
Salariile de bază
- lei -
Gradația
0
1
2
3
4
5
1
Infirmieră, agent DDD
M; G
1484
1595
1675
1759
1803
1848
2
Infirmieră, agent DDD; debutant
M; G
1467
1577
1656
1739
1782
1827
3
Brancardier, băieș, nămolar, spălătoreasă,
îngrijitoare
G
1462
1572
1650
1733
1776
1820
4
Ambulanțier*6)
M
2080
2236
2348
2465
2527
2590
5
Șofer autosanitară I*7)
M
1761
1893
1988
2087
2139
2193
6
Șofer autosanitară II*7)
M
1550
1666
1750
1837
1883
1930
c.4. Unități sanitare, cu excepția celor cuprinse în unități clinice, unități de asistență socială și unități de asistență medico-socială
Nr.
crt.
Funcția
Nivelul
studiilor
Unități sanitare, cu excepția celor
cuprinse în unități clinice,
unități de asistență socială și
unități de asistență medico-socială
Salariile de bază
- lei -
Gradația
0
1
2
3
4
5
1.
Infirmieră, agent DDD
M;G
1370
1473
1546
1624
1664
1706
2.
Infirmieră, agent DDD; debutant
M;G
1360
1462
1535
1612
1652
1693
3.
Brancardier, băieș, nămolar, spălătoreasă,
îngrijitoare
G
1350
1451
1524
1600
1640
1681
4.
Șofer autosanitară II*7)
M
1375
1478
1552
1630
1670
1712
5.
Șofer autosanitară III*7)
M;G
1365
1467
1541
1618
1658
1700
NOTE
1. Nivelul de salarizare prevăzut pentru unități clinice se aplică și personalului de specialitate contractual și funcționarilor publici din direcțiile de sănătate publică, corespunzător funcției, gradului/treptei profesionale, nivelului de studii și gradației avute. Salariul pentru șef serviciu - funcționar public - se echivalează cu salariul medicului șef de laborator, gradul II - personal contractual, iar pentru șef birou - funcționar public se echivalează cu salariul medicului șef de laborator, gradul I - personal contractual.
2. Nivelul de salarizare prevăzut pentru unități clinice, anatomie patologică și medicină legală și compartimente de primire urgențe: UPU-SMURD, UPU, CPU, CPU-S, secții/compartimente cu paturi de ATI/TI se poate aplica și personalului de cercetare cu studii superioare din unități clinice, institute și centre medicale, care este confirmat în gradele profesionale de la lit. a1) nr. crt. 1-13, nr. crt. 16-17, nr. crt. 19-21, lit. a2) nr. crt. 1-8, lit. a3) nr. crt. 1-8, nr. crt. 11-12, lit. b1) nr. crt. 1, 2, 5, 11, lit. b2) nr. crt. 1-2, lit. b3) nr. crt. 1.
3. Nivelul de studii (M) cu diplomă de bacalaureat sau diplomă de absolvire pentru funcțiile de ambulanțier și șofer autosanitară I și II se utilizează numai pentru încadrarea și promovarea acestor funcții la serviciile de ambulanță și se aplică ulterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
4. Anexele a.1, b.1, c.1 se utilizează și pentru cabinetele medicale și de medicină dentară din unitățile de învățământ preșcolar, școlar și universitar.
5. Salarizarea prevăzută pentru funcția de infirmier se utilizează și pentru muncitorii care asigură supravegherea bolnavilor psihici periculoși din unitățile, secțiile sau compartimentele de psihiatrie.
6. Anexele a.4, b.4, c.4 se utilizează și pentru personalul din creșe.
Notă
*1) Se poate utiliza numai în unități sanitare umane.
*2) Se aplică și funcțiilor de asistent farmacie, asistent social și educator-puericultor și instructor de ergoterapie, tehnician dentar și tehnician sanitar din profilurile: utilaje medicale, optician, protezare ortopedică și protezare auditivă care au studii de acest nivel.
*3) Se aplică și funcțiilor de tehnician sanitar din profilurile: utilaje medicale, optician, protezare ortopedică și protezare auditivă.
*4) Se aplică și funcțiilor de oficiant medical, laborant cu liceul sanitar, moașă, maseur, gipsar, instructor CFM, instructor de educație, instructor de ergoterapie, asistent social, educator-puericultor.
*5) Se aplică și funcțiilor de educator-puericultor, asistent social și cosmetician ocupate de persoane care au absolvit cu diplomă învățământul superior de scurtă durată, cu durata studiilor de 2-3 ani învățământ de zi sau de 3-4 ani învățământ seral sau fără frecvență.
*6) Se ocupă prin concurs/examen de promovare, în condițiile legii, de personalul încadrat pe funcția de șofer autosanitară I, conducător de șalupă medicală, motorist și marinar și posedă diploma de absolvire a cursului de ambulanțier potrivit Ordinului ministrului sănătății nr. 388/1992 privind înființarea Școlii de Ambulanțieri în cadrul Stației de Salvare a Municipiului București, actual Serviciul de Ambulanță al Municipiului București-Ilfov și în alte servicii județene de ambulanță acreditate de Ministerul Sănătății prin ordin al ministrului.
*7) Se aplică nivelurile I și II pentru salarizarea șoferilor autosanitarelor din serviciile de ambulanță județene și al municipiului București-Ilfov, iar nivelurile de salarizare II și III șoferilor autosanitarelor din alte unități sanitare.
3. Unități de asistență socială/servicii sociale cu sau fără cazare
1. Salarii de bază pentru funcții de conducere
Nr.
crt.
Funcția
Clase de
salarizare
potrivit
studiilor
Grad I
Grad II
Salariile de bază
- lei -
Salariile de bază
- lei -
a) Unități de asistență socială/centre cu personalitate juridică
1
Director
S
6143
6498
2
Contabil-șef
S
5450
5500
b) Unități de asistență socială/centre fără personalitate juridică
3
Șef centru
S
5500
5700
4
Coordonator personal de
specialitate
S; SSD; PL
3850
4212
NOTĂ
1. Nivelul de salarizare prevăzut la pct. a) Unități de asistență socială/centre cu personalitate juridică, pentru personalul de conducere, se aplică și personalului de conducere funcționari publici - director executiv, director executiv adjunct, director general, director general adjunct - din direcțiile de asistență socială și protecția copilului.
2. Salarii de bază pentru personalul de specialitate din unitățile de asistență socială/centre cu sau fără personalitate juridică
Nr.
crt.
Funcția
Clase de
salarizare
potrivit
studiilor
Salariile de bază
- lei -
Gradația
0
1
2
3
4
5
1
Medic primar
S
3274
3520
3696
3880
3977
4077
2
Medic primar dentist
S
3274
3520
3696
3880
3977
4077
3
Medic specialist
S
2852
3066
3219
3380
3465
3551
4
Medic specialist dentist
S
2852
3066
3219
3380
3465
3551
5
Medic
S
2367
2545
2672
2805
2875
2947
6
Medic dentist
S
2367
2545
2672
2805
2875
2947
7
Asistent social principal
S
2782
2991
3140
3297
3380
3464
8
Asistent social specialist
S
2336
2511
2637
2769
2838
2909
9
Asistent social practicant
S
2141
2302
2417
2537
2601
2666
10
Asistent social debutant
S
1700
1828
1919
2015
2065
2117
11
Psiholog principal
S
2782
2991
3140
3297
3380
3464
12
Psiholog specialist
S
2336
2511
2637
2769
2838
2909
13
Psiholog practicant
S
2141
2302
2417
2537
2601
2666
14
Psiholog stagiar
S
1700
1828
1919
2015
2065
2117
15
Logoped, profesor CFM, interpret
în limbajul mimico-gestual și al
limbajului specific persoanelor
cu surdocecitate, kinetoterapeut
psihopedagog, terapeut
ocupațional; principal
S
2782
2991
3140
3297
3380
3464
16
Logoped, profesor CFM, interpret
în limbajul mimico-gestual și al
limbajului specific persoanelor
cu surdocecitate, kinetoterapeut
psihopedagog, terapeut
ocupațional
S
2336
2511
2637
2769
2838
2909
17
Logoped, profesor CFM, interpret
în limbajul mimico-gestual și al
limbajului specific persoanelor
cu surdocecitate, kinetoterapeut
psihopedagog, terapeut
ocupațional; debutant
S
1700
1828
1919
2015
2065
2117
18
Fiziokinetoterapeut principal
S
2785
2994
3144
3301
3383
3468
19
Fiziokinetoterapeut specialist
S
2336
2511
2637
2769
2838
2909
20
Fiziokinetoterapeut
S
2141
2302
2417
2537
2601
2666
21
Fiziokinetoterapeut debutant
S
1700
1828
1919
2015
2065
2117
22
Educator principal
S
2405
2585
2715
2850
2922
2995
23
Educator
S
2020
2172
2280
2394
2454
2515
24
Educator debutant
S
1376
1479
1553
1631
1672
1713
25
Asistent medical, tehnician de
audiologie și protezare
auditivă; principal
S
2405
2585
2715
2850
2922
2995
26
Asistent medical, tehnician de
audiologie și protezare auditivă
S
2020
2172
2280
2394
2454
2515
27
Asistent medical, tehnician de
audiologie și protezare
auditivă; debutant
S
1376
1479
1553
1631
1672
1713
28
Educator, profesor CFM, educator
puericultor, asistent medical;
principal*1)
SSD
2269
2439
2561
2689
2756
2825
29
Educator, profesor CFM, educator
puericultor, asistent medical*1)
SSD
2141
2302
2417
2537
2601
2666
30
Educator, profesor CFM, educator
puericultor, asistent medical;
debutant*1)
SSD
1540
1656
1738
1825
1871
1918
31
Educator, educator puericultor,
asistent medical; principal*1)
PL
2176
2339
2456
2579
2643
2710
32
Educator, educator puericultor,
asistent medical*1)
PL
1960
2107
2212
2323
2381
2441
33
Educator, educator puericultor,
asistent medical; debutant*1)
PL
1550
1666
1750
1837
1883
1930
34
Educator, educator puericultor,
asistent igienă, asistent BFT,
optician protezare ortopedică și
auditivă, asistent medical;
principal*1)
M
1909
2052
2155
2263
2319
2377
35
Educator, educator puericultor,
asistent igienă, asistent BFT,
optician protezare ortopedică și
auditivă, asistent medical*1)
M
1745
1876
1970
2068
2120
2173
36
Educator, educator puericultor,
asistent igienă, asistent BFT,
optician protezare ortopedică și
auditivă, asistent medical;
debutant*1)
M
1516
1630
1711
1797
1842
1888
37
Profesor CFM, interpret în
limbaj mimico-gestual și al
limbajului specific persoanelor
cu surdocecitate
M
1909
2052
2155
2263
2319
2377
38
Instructor de educație,
instructor CFM; principal
M
1909
2052
2155
2263
2319
2377
39
Instructor de educație,
instructor CFM
M
1745
1876
1970
2068
2120
2173
40
Instructor de educație,
instructor CFM; debutant
M
1516
1630
1711
1797
1842
1888
41
Instructor de ergoterapie, art
terapeut, animator socio-
educativ, pedagog de recuperare;
principal
PL
2176
2339
2456
2579
2643
2710
42
Instructor de ergoterapie, art
terapeut, animator socio-
educativ, pedagog de recuperare
PL
1960
2107
2212
2323
2381
2441
43
Instructor de ergoterapie, art
terapeut, animator socio-
educativ, pedagog de recuperare;
debutant
PL
1550
1666
1750
1837
1883
1930
44
Instructor de ergoterapie, art
terapeut, animator socio-
educativ, pedagog de recuperare;
principal
M
1909
2052
2155
2263
2319
2377
45
Instructor de ergoterapie, art
terapeut, animator socio-
educativ, pedagog de recuperare
M
1745
1876
1970
2068
2120
2173
46
Instructor de ergoterapie, art
terapeut, animator socio-
educativ, pedagog de recuperare;
debutant
M
1516
1630
1711
1797
1842
1888
47
Soră medicală, masor; principal
M
1705
1833
1925
2021
2071
2123
48
Soră medicală, masor
M
1560
1677
1761
1849
1895
1942
49
Soră medicală, masor; debutant
M
1513
1626
1708
1793
1838
1884
50
Părinte social, îngrijitor la
domiciliu, asistent personal,
asistent maternal profesionist,
asistent personal profesionist
M, G
1446
1554
1632
1714
1757
1801
51
Tehnician protezist, tehnician
audioprotezist
M, PL
1909
2052
2155
2263
2319
2377
52
Agent informare privind cariera
M, PL
1909
2052
2155
2263
2319
2377
Notă
*1) Se aplică și funcțiilor de asistent de fiziokinetoterapie, asistent medico-social, asistent medical generalist, tehnician de audiologie și protezare auditivă, asistent medical de geriatrie, gerontologie și asistență socială pentru vârstnici, asistent medical de igienă și sănătate publică, fiziokinetoterapeut, nutriționist și dietetician, lucrător social, interpret în limbajul mimico-gestual și al limbajului specific persoanelor cu surdocecitate, mediator social.
3. Salarii de bază pentru personalul de îngrijire și asistență pentru unități de asistență socială/centre cu sau fără personalitate juridică
Nr.
crt.
Funcția
Clase de
salarizare
potrivit
studiilor
Salariile de bază
- lei -
Gradația
0
1
2
3
4
5
1
Infirmieră
M, G
1370
1473
1546
1624
1664
1706
2
Infirmieră debutantă
M, G
1360
1462
1535
1612
1652
1693
3
Supraveghetor de noapte
M, G
1370
1473
1546
1624
1664
1706
4
Supraveghetor de noapte debutant
M, G
1360
1462
1535
1612
1652
1693
5
Îngrijitoare, spălătoreasă
M, G
1350
1451
1524
1600
1640
1681
4. Alte funcții comune din sistemul sanitar
A. Alte funcții din compartimentele de contabilitate, financiar, aprovizionare, investiții din unități clinice, servicii de ambulanță și institute de medicină legală
Nr.
crt.
Funcția
Nivelul
studiilor
Salarii de bază
- lei -
Gradația
0
1
2
3
4
5
1
Auditor I
S
2957
3179
3338
3505
3592
3682
2
Auditor II
S
2426
2608
2738
2875
2947
3021
3
Consilier, expert, referent de
specialitate, inspector de
specialitate, gradul I
S
2827
3039
3191
3351
3434
3520
4
Consilier, expert, referent de
specialitate, inspector de
specialitate, gradul II
S
2317
2491
2615
2746
2815
2885
5
Consilier, expert, referent de
specialitate, inspector de
specialitate, gradul III
S
1909
2052
2155
2263
2319
2377
6
Consilier, expert, referent de
specialitate, inspector de
specialitate, debutant
S
1675
1801
1891
1985
2035
2086
7
Inginer, economist, specialist
IA
S
2827
3039
3191
3351
3434
3520
8
Inginer, economist, gradul I
S
2317
2491
2615
2746
2815
2885
9
Inginer, economist, gradul II
S
1827
1964
2062
2165
2219
2275
10
Inginer, economist, debutant
S
1675
1801
1891
1985
2035
2086
11
Consilier juridic, IA
S
2827
3039
3191
3351
3434
3520
12
Gradul I
S
2317
2491
2615
2746
2815
2885
13
Gradul II
S
1827
1964
2062
2165
2219
2275
14
debutant
S
1675
1801
1891
1985
2035
2086
15
Referent, subinginer, conductor
arhitect, arhivar, tehnician-
economist; I
SSD
2176
2339
2456
2579
2643
2710
16
Referent, subinginer, conductor
arhitect, arhivar, tehnician-
economist; II
SSD
1742
1873
1966
2065
2116
2169
17
Referent, subinginer, conductor
arhitect, arhivar, tehnician-
economist; III
SSD
1568
1686
1770
1858
1905
1952
18
Referent, subinginer, conductor
arhitect, arhivar, tehnician-
economist; debutant
SSD
1540
1656
1738
1825
1871
1918
19
Tehnician, merceolog, contabil,
referent; IA
M
1742
1873
1966
2065
2116
2169
20
Tehnician, merceolog, contabil,
referent; I
M
1686
1812
1903
1998
2048
2099
21
II
M
1568
1686
1770
1858
1905
1952
22
debutant
M
1513
1626
1708
1793
1838
1884
B. Unități de informatică din unități clinice
Nr.
crt.
Funcția
Nivelul
studiilor
Salarii de bază
- lei -
Gradația
0
1
2
3
4
5
a) Funcții de execuție pe grade
profesionale
1
Analist, programator, inginer de
sistem; IA
S
2827
3039
3191
3351
3434
3520
2
I
S
2317
2491
2615
2746
2815
2885
3
II
S
1827
1964
2062
2165
2219
2275
4
debutant
S
1675
1801
1891
1985
2035
2086
5
Informatician, conductor tehnic;
I
SSD
2176
2339
2456
2579
2643
2710
6
II
SSD
1742
1873
1966
2065
2116
2169
7
III
SSD
1568
1686
1770
1858
1905
1952
8
debutant
SSD
1540
1656
1738
1825
1871
1918
b) Funcții de execuție pe trepte
profesionale
9
Analist (programator) ajutor IA
M
2004
2154
2262
2375
2434
2495
10
Analist (programator) ajutor I
M
1909
2052
2155
2263
2319
2377
11
II
M
1745
1876
1970
2068
2120
2173
12
debutant
M
1513
1626
1708
1793
1838
1884
13
Operator, controlor date; I
M
1909
2052
2155
2263
2319
2377
14
II
M
1745
1876
1970
2068
2120
2173
15
III
M
1590
1709
1795
1884
1932
1980
16
debutant
M
1513
1626
1708
1793
1838
1884
C. Alte funcții comune din unități clinice
┌────┬────────────────────────────────┬──────────┬─────────────────────────────┐
│Nr. │ Funcția │ Nivelul │ Salarii de bază │
│crt.│ │ studiilor│ - lei - │
│ │ │ ├─────────────────────────────┤
│ │ │ │ Gradația │
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┬────┬────┬────┬────┬────┤
│ │ │ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 1 │Stenodactilograf, secretar- │ │ │ │ │ │ │ │
│ │dactilograf, dactilograf; IA │ M │1909│2052│2155│2263│2319│2377│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 2 │Stenodactilograf, secretar- │ │ │ │ │ │ │ │
│ │dactilograf, dactilograf; I │ M; G │1705│1833│1925│2021│2071│2123│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 3 │Secretar │ M; G │1560│1677│1761│1849│1895│1942│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 4 │Secretar debutant │ M; G │1513│1626│1708│1793│1838│1884│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 5 │Administrator I │ M │1909│2052│2155│2263│2319│2377│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 6 │Administrator II │ M │1745│1876│1970│2068│2120│2173│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 7 │Șef depozit I │ M │1909│2052│2155│2263│2319│2377│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 8 │Șef depozit II │ M │1745│1876│1970│2068│2120│2173│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 9 │Casier, magaziner, funcționar, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │arhivar │ M; G │1705│1833│1925│2021│2071│2123│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 10 │Casier, magaziner, funcționar, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │arhivar; I │ M; G │1640│1763│1851│1944│1992│2042│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 11│Casier, magaziner, funcționar, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │arhivar, debutant │ M; G │1560│1677│1761│1849│1895│1942│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 12 │Șef formație pază/pompieri │ │1745│1876│1970│2068│2120│2173│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 13 │Șef formație muncitori │ │1640│1763│1851│1944│1992│2042│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 14 │Portar, paznic, pompier, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │îngrijitor, guard, bufetier, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │manipulant bunuri, curier │ │1380│1484│1558│1636│1676│1718│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 15 │Maistru I │ │1705│1833│1925│2021│2071│2123│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 16 │Maistru I │ │1560│1677│1761│1849│1895│1942│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 17 │Șofer I │ │1848│1987│2086│2190│2245│2301│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 18 │Șofer II │ │1779│1912│2008│2108│2161│2215│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 19 │Muncitor calificat I │ │1510│1623│1704│1790│1834│1880│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 20 │Muncitor calificat II │ │1448│1557│1634│1716│1759│1803│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 21 │Muncitor calificat III │ │1380│1484│1558│1636│1676│1718│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 22 │Muncitor calificat IV │ │1344│1445│1517│1593│1633│1674│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 23 │Muncitor necalificat │ │1250│1344│1411│1481│1519│1556│
└────┴────────────────────────────────┴──────────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┘
D. Alte funcții din compartimentele de contabilitate, financiar, aprovizionare, investiții din unități sanitare, cu excepția celor din unități clinice
┌────┬────────────────────────────────┬──────────┬─────────────────────────────┐
│Nr. │ Funcția │ Nivelul │ Salarii de bază │
│crt.│ │ studiilor│ - lei - │
│ │ │ ├─────────────────────────────┤
│ │ │ │ Gradația │
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┬────┬────┬────┬────┬────┤
│ │ │ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 1 │Auditor I │ S │2809│3020│3171│3329│3412│3498│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 2 │Auditor II │ S │2305│2478│2602│2732│2800│2870│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 3 │Consilier, expert, referent de │ │ │ │ │ │ │ │
│ │specialitate, inspector de │ │ │ │ │ │ │ │
│ │specialitate, gradul I │ S │2686│2887│3032│3183│3263│3345│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 4 │Consilier, expert, referent de │ │ │ │ │ │ │ │
│ │specialitate, inspector de │ │ │ │ │ │ │ │
│ │specialitate, gradul II │ S │2201│2366│2484│2609│2674│2741│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 5 │Consilier, expert, referent de │ │ │ │ │ │ │ │
│ │specialitate, inspector de │ │ │ │ │ │ │ │
│ │specialitate, gradul III │ S │1827│1964│2062│2165│2219│2275│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 6 │Consilier, expert, referent de │ │ │ │ │ │ │ │
│ │specialitate, inspector de │ │ │ │ │ │ │ │
│ │specialitate, debutant │ S │1660│1785│1874│1967│2017│2067│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 7 │Inginer, economist, specialist, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │gradul IA │ S │2686│2887│3032│3183│3263│3345│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 8 │Inginer, economist, gradul I │ S │2201│2366│2484│2609│2674│2741│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 9 │Inginer, economist, gradul II │ S │1827│1964│2062│2165│2219│2275│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 10│Inginer, economist, debutant │ S │1660│1785│1874│1967│2017│2067│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 11│Consilier juridic, gradul IA │ S │2686│2887│3032│3183│3263│3345│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 12│Consilier juridic, gradul I │ S │2201│2366│2484│2609│2674│2741│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 13│Consilier juridic, gradul II │ S │1827│1964│2062│2165│2219│2275│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 14│Consilier juridic, debutant │ S │1660│1785│1874│1967│2017│2067│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 21│Tehnician, merceolog, contabil, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │referent; IA │ │1742│1873│1966│2065│2116│2169│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 22│Tehnician, merceolog, contabil, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │referent; I │ M │1686│1812│1903│1998│2048│2099│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 23│Tehnician, merceolog, contabil, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │referent; II │ M │1568│1686│1770│1858│1905│1952│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 24│Tehnician, merceolog, contabil, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │referent; debutant │ M │1513│1626│1708│1793│1838│1884│
└────┴────────────────────────────────┴──────────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┘
E. Unități de informatică din unități sanitare, cu excepția celor din unități clinice
┌────┬────────────────────────────────┬──────────┬─────────────────────────────┐
│Nr. │ Funcția │ Nivelul │ Salarii de bază │
│crt.│ │ studiilor│ - lei - │
│ │ │ ├─────────────────────────────┤
│ │ │ │ Gradația │
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┬────┬────┬────┬────┬────┤
│ │ │ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │
├────┼────────────────────────────────┴──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ │a) Funcții de execuție pe grade │ │ │ │ │ │ │
│ │profesionale │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────┬──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 1 │Analist, programator, inginer de│ │ │ │ │ │ │ │
│ │sistem; IA │ S │2686│2887│3032│3183│3263│3345│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 2 │Analist, programator, inginer de│ │ │ │ │ │ │ │
│ │sistem; I │ S │2201│2366│2484│2609│2674│2741│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 3 │Analist, programator, inginer de│ │ │ │ │ │ │ │
│ │sistem; II │ S │1827│1964│2062│2165│2219│2275│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 4 │Analist, programator, inginer de│ │ │ │ │ │ │ │
│ │sistem; debutant │ S │1675│1801│1891│1985│2035│2086│
├────┼────────────────────────────────┴──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ │b) Funcții de execuție pe trepte │ │ │ │ │ │ │
│ │profesionale │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────┬──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 5 │Analist (programator) ajutor IA │ M │1909│2052│2155│2263│2319│2377│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 6 │Analist (programator) ajutor I │ M │1745│1876│1970│2068│2120│2173│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 7 │Analist (programator) ajutor II │ M │1513│1626│1708│1793│1838│1884│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 8 │Operator, controlor date; I │ M │1742│1873│1966│2065│2116│2169│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 9 │Operator, controlor date; II │ M │1590│1709│1795│1884│1932│1980│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 10│Operator, controlor date; III │ M │1410│1516│1592│1671│1713│1756│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 11│Operator, controlor date; │ │ │ │ │ │ │ │
│ │debutant │ M │1350│1451│1524│1600│1640│1681│
└────┴────────────────────────────────┴──────────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┘
F. Alte funcții comune din unități sanitare, cu excepția celor din unități clinice
┌────┬────────────────────────────────┬──────────┬─────────────────────────────┐
│Nr. │ Funcția │ Nivelul │ Salarii de bază │
│crt.│ │ studiilor│ - lei - │
│ │ │ ├─────────────────────────────┤
│ │ │ │ Gradația │
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┬────┬────┬────┬────┬────┤
│ │ │ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 1 │Stenodactilograf, secretar- │ │ │ │ │ │ │ │
│ │dactilograf, dactilograf; IA │ M │1540│1656│1738│1825│1871│1918│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 2 │Stenodactilograf, secretar- │ │ │ │ │ │ │ │
│ │dactilograf, dactilograf; I │ M; G │1410│1516│1592│1671│1713│1756│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 3 │Secretar │ M; G │1390│1494│1569│1647│1689│1731│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 4 │Secretar debutant │ M; G │1250│1344│1411│1481│1519│1556│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 5 │Administrator I │ M │1710│1838│1930│2027│2077│2129│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 6 │Administrator II │ M │1600│1720│1806│1896│1944│1992│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 7 │Șef depozit I │ M │1640│1763│1851│1944│1992│2042│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 8 │Șef depozit II │ M │1530│1645│1727│1813│1859│1905│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 9 │Casier, magaziner, funcționar, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │arhivar │ M; G │1390│1494│1569│1647│1689│1731│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 10 │Șef formație pază/pompieri │ │1640│1763│1851│1944│1992│2042│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 11 │Șef formație muncitori │ │1640│1763│1851│1944│1992│2042│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 12 │Portar, paznic, pompier, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │îngrijitor, guard, bufetier, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │manipulant bunuri, curier │ │1344│1445│1517│1593│1633│1674│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 13 │Maistru I │ │1590│1709│1795│1884│1932│1980│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 14 │Maistru II │ │1500│1613│1693│1778│1822│1868│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 15 │Șofer I │ │1530│1645│1727│1813│1859│1905│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 16 │Șofer II │ │1500│1613│1693│1778│1822│1868│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 17 │Muncitor calificat I │ │1570│1688│1772│1861│1907│1955│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 18 │Muncitor calificat II │ │1400│1505│1580│1659│1701│1743│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 19 │Muncitor calificat III │ │1380│1484│1558│1636│1676│1718│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 20 │Muncitor calificat IV │ │1344│1445│1517│1593│1633│1674│
├────┼────────────────────────────────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ 21 │Muncitor necalificat │ │1250│1344│1411│1481│1519│1556│
└────┴────────────────────────────────┴──────────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┘
(la 24-12-2016, Anexa 1 a fost modificată de Punctul 15, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
(1) În anul 2016, pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ, se aplică prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, cu modificările ulterioare, în ceea ce privește metodologia de stabilire a drepturilor de natură salarială.
(2) Începând cu luna ianuarie 2016, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
(3) În cazul schimbării condițiilor în care își desfășoară activitatea, personalul prevăzut la alin. (2) beneficiază de noile drepturi la nivelul acordat funcțiilor actuale similare de la noile locuri de muncă.
(Anexa nr. 2 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015)
FAMILIA OCUPAȚIONALĂ DE FUNCȚII BUGETARE "ÎNVĂȚĂMÂNT"
Capitolul I
Salarii de bază pentru funcțiile din învățământ
1. Funcțiile de conducere din învățământul superior
*Font 9*
┌────┬─────────────────────────────────────────────────────┬─────────┬──────────┬──────────┐
│Nr. │ │Nivelul │ Grad I │ Grad II │
│crt.│ Funcția │studiilor├──────────┼──────────┤
│ │ │ │ Salariul │ Salariul │
│ │ │ │ de bază │ de bază │
│ │ │ │ - lei - │ - lei - │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 1.│Rector*) │ S │ 7662 │ 8819 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 2.│Prorector*) │ S │ 7044 │ 8105 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 3.│Decan*) │ S │ 6474 │ 7662 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 4.│Prodecan*) │ S │ 6120 │ 7450 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 5.│Director de departament │ S │ 6120 │ 7450 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 6.│Director general administrativ al universității*) │ S │ 6474 │ 7662 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 7.│Director general adjunct administrativ al │ │ │ │
│ │universității**) │ S │ 5782 │ 6471 │
└────┴─────────────────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────┴──────────┘
Notă
*) Salariile de bază cuprind și salariul de bază aferent unei norme didactice.
**) Se utilizează numai în instituțiile de învățământ superior care au fuzionat.
2. Funcțiile de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar
*Font 9*
┌────┬─────────────────────────────────────────────────────┬─────────┬──────────┬──────────┐
│Nr. │ │Nivelul │ Grad I │ Grad II │
│crt.│ Funcția │studiilor├──────────┼──────────┤
│ │ │ │ Salariul │ Salariul │
│ │ │ │ de bază │ de bază │
│ │ │ │ - lei - │ - lei - │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 1.│Inspector școlar general*) │ S │ 5727 │ 5999 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 2.│Inspector școlar general adjunct*) │ S │ 5363 │ 5616 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 3.│Director casa corpului didactic*) │ S │ 5363 │ 5616 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 4.│Director unitate de învățământ*) - nivel maxim**) │ S │ 4989 │ 5151 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 5.│Director adjunct unitate de învățământ*) - nivel │ │ │ │
│ │maxim**) │ S │ 4616 │ 4838 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 6.│Inspector școlar*) │ S │ 4808 │ 5030 │
└────┴─────────────────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────┴──────────┘
Notă
*) Salariile de bază cuprind și salariul de bază aferent unei norme didactice.
**) Nivelul salariilor de bază pentru funcțiile didactice de conducere, respectiv director și director adjunct, din învățământul preuniversitar de stat, se va stabili prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului.
3. Funcțiile de conducere pentru funcțiile didactice auxiliare
*Font 9*
┌────┬─────────────────────────────────────────────────────┬─────────┬──────────┬──────────┐
│Nr. │ │Nivelul │ Grad I │ Grad II │
│crt.│ Funcția │studiilor├──────────┼──────────┤
│ │ │ │ Salariul │ Salariul │
│ │ │ │ de bază │ de bază │
│ │ │ │ - lei - │ - lei - │
├────┴─────────────────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────┴──────────┤
│ Învățământ superior │
├────┬─────────────────────────────────────────────────────┬─────────┬──────────┬──────────┤
│ 1 │Director, contabil-șef │ S │ 5466 │ 6471 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 2 │Secretar-șef universitate │ S │ 5024 │ 6471 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 3 │Secretar-șef facultate*) │ S │ 3723 │ 4058 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 4 │Șef serviciu*) │ S │ 3887 │ 4423 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 5 │Șef birou*) │ S │ 3417 │ 3566 │
├────┴─────────────────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────┴──────────┤
│ Învățământ preuniversitar**) │
├────┬─────────────────────────────────────────────────────┬─────────┬──────────┬──────────┤
│ 1 │Contabil-șef (administrator financiar)*) - nivel │ │ │ │
│ │maxim │ S │ 3818 │ 4009 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 2 │Secretar-șef unitate de învățământ*) - nivel maxim │ S │ 3222 │ 3384 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 3 │Contabil-șef (administrator financiar)*) - nivel │ │ │ │
│ │maxim │ M │ 2656 │ 2793 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 4 │Secretar-șef unitate de învățământ*) - nivel maxim │ M │ 2409 │ 2531 │
└────┴─────────────────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────┴──────────┘
Notă
*) Salariile de bază cuprind și salariul de bază aferent funcției de execuție.
**) Categoriile de unități de învățământ preuniversitar de stat în care se normează funcțiile de conducere și nivelul salariilor de bază pentru acestea se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului.
4. Salarii de bază învățământ universitar
*Font 8*
┌────┬────────────────────────────┬─────────┬────────────────┬───────────────────────────────────┐
│ │ │ │ │ Salariul de bază │
│Nr. │ Funcția*) │ Nivelul │ Vechimea în │ - lei - │
│crt.│ │studiilor│ învățământ/ │ Gradația │
│ │ │ │ cercetare ├─────┬─────┬─────┬─────┬─────┬─────┤
│ │ │ │ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 1.│Profesor universitar/ │ S │ peste 40 ani │ │ │ │ │ │ 6935│
│ │cercetător științific I ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 35-40 ani │ │ │ │ │ │ 6453│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 30-35 ani │ │ │ │ │ │ 5999│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 25-30 ani │ │ │ │ │ │ 5575│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 20-25 ani │ │ │ │ │ │ 5255│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 15-20 ani │ │ │ │ │ 4783│ 4903│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 10-15 ani │ │ │ │ 4305│ 4413│ 4523│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 6-10 ani │ │ 2991│ 3141│ 3298│ 3380│ 3465│
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 2.│Conferențiar universitar/ │ S │ peste 40 ani │ │ │ │ │ │ 4475│
│ │cercetător științific II ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 35-40 ani │ │ │ │ │ │ 4394│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 30-35 ani │ │ │ │ │ │ 4141│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 25-30 ani │ │ │ │ │ │ 4014│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 20-25 ani │ │ │ │ │ │ 3806│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 15-20 ani │ │ │ │ │ 3520│ 3608│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 10-15 ani │ │ │ │ 3140│ 3219│ 3299│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 6-10 ani │ │ │ 2599│ 2729│ 2797│ 2867│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 3-6 ani │ │ 2460│ 2583│ 2712│ 2780│ 2849│
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 3.│Șef lucrări (lector │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │universitar) │ S │ 35-40 ani │ │ │ │ │ │ 3313│
│ │cercetător științific III ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 30-35 ani │ │ │ │ │ │ 3177│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 25-30 ani │ │ │ │ │ │ 2988│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 20-25 ani │ │ │ │ │ │ 2928│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 15-20 ani │ │ │ │ │ 2784│ 2854│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 10-15 ani │ │ │ │ 2661│ 2728│ 2796│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 6-10 ani │ │ │ 2525│ 2651│ 2718│ 2785│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 3-6 ani │ │ 2386│ 2505│ 2631│ 2696│ 2764│
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 4.│Asistent universitar/ │ S │ 35-40 ani │ │ │ │ │ │ 2762│
│ │cercetător științific ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 30-35 ani │ │ │ │ │ │ 2743│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 25-30 ani │ │ │ │ │ │ 2724│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 20-25 ani │ │ │ │ │ │ 2705│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 15-20 ani │ │ │ │ │ 2620│ 2686│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 10-15 ani │ │ │ │ 2537│ 2600│ 2665│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 6-10 ani │ │ │ 2398│ 2518│ 2581│ 2645│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 3-6 ani │ │ 2265│ 2378│ 2497│ 2560│ 2624│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ până la 3 ani │ 2095│ 2252│ 2365│ 2483│ 2545│ 2609│
└────┴────────────────────────────┴─────────┴────────────────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┘
NOTĂ
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă reprezintă nivelul minim, iar nivelul maxim se stabilește prin majorarea acestuia cu 70%.
Încadrarea între limite se face, anual, pe baza criteriilor aprobate de senatul universitar.
Notă
*) Funcțiile se ocupă potrivit prevederilor Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.
5. Salarii de bază învățământ preuniversitar
*Font 8*
┌────┬────────────────────────────┬─────────┬────────────────┬───────────────────────────────────┐
│Nr. │ Funcția didactică și │ Nivelul │ Vechimea în │ │
│crt.│ gradul didactic*) │studiilor│ învățământ │ │
│ │ │ │ ├─────┬─────┬─────┬─────┬─────┬─────┤
│ │ │ │ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 1.│Profesor studii superioare │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │de lungă durată grad │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │didactic I │ S │ peste 40 ani │ │ │ │ │ │ 3608│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 35-40 ani │ │ │ │ │ │ 3436│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 30-35 ani │ │ │ │ │ │ 3267│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 25-30 ani │ │ │ │ │ │ 3188│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 22-25 ani │ │ │ │ │ │ 3052│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 18-22 ani │ │ │ │ │ 2896│ 2968│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 14-18 ani │ │ │ │ 2651│ 2717│ 2785│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 10-14 ani │ │ │ │ 2536│ 2599│ 2664│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 6-10 ani │ │ │ 2231│ 2343│ 2401│ 2461│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 1-6 ani │ 1896│ 2038│ 2140│ 2247│ 2303│ 2361│
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 2.│Profesor studii superioare │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │de lungă durată grad │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │didactic II │ S │ peste 40 ani │ │ │ │ │ │ 2938│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 35-40 ani │ │ │ │ │ │ 2822│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 30-35 ani │ │ │ │ │ │ 2700│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 25-30 ani │ │ │ │ │ │ 2612│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 22-25 ani │ │ │ │ │ │ 2486│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 18-22 ani │ │ │ │ │ 2358│ 2417│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 14-18 ani │ │ │ │ 2212│ 2267│ 2324│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 10-14 ani │ │ │ │ 2202│ 2257│ 2313│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 6-10 ani │ │ │ 2076│ 2180│ 2234│ 2290│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 1-6 ani │ 1828│ 1965│ 2063│ 2167│ 2221│ 2276│
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 3.│Profesor studii superioare │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │de lungă durată grad │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │didactic definitiv │ S │ peste 40 ani │ │ │ │ │ │ 2793│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 35-40 ani │ │ │ │ │ │ 2677│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 30-35 ani │ │ │ │ │ │ 2560│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 25-30 ani │ │ │ │ │ │ 2437│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 22-25 ani │ │ │ │ │ │ 2367│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 18-22 ani │ │ │ │ │ 2227│ 2283│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 14-18 ani │ │ │ │ 2082│ 2134│ 2187│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 10-14 ani │ │ │ │ 2061│ 2113│ 2165│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 6-10 ani │ │ │ 1944│ 2041│ 2092│ 2145│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 1-6 ani │ 1707│ 1835│ 1927│ 2023│ 2074│ 2126│
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 4.│Profesor studii superioare │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │de lungă durată grad │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │didactic debutant │ S │ până la 1 an │ 1687│ 1814│ 1904│ 1999│ 2049│ 2101│
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 5.│Profesor studii superioare │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │de scurtă durată grad │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │didactic I │ SSD │ peste 40 ani │ │ │ │ │ │ 2984│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 35-40 ani │ │ │ │ │ │ 2831│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 30-35 ani │ │ │ │ │ │ 2700│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 25-30 ani │ │ │ │ │ │ 2591│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 22-25 ani │ │ │ │ │ │ 2444│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 18-22 ani │ │ │ │ │ 2323│ 2381│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 14-18 ani │ │ │ │ 2174│ 2228│ 2284│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 10-14 ani │ │ │ │ 2108│ 2161│ 2215│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 6-10 ani │ │ │ 1899│ 1994│ 2044│ 2095│
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 6.│Profesor studii superioare │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │de scurtă durată grad │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │didactic II │ SSD │ peste 40 ani │ │ │ │ │ │ 2755│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 35-40 ani │ │ │ │ │ │ 2645│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 30-35 ani │ │ │ │ │ │ 2524│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 25-30 ani │ │ │ │ │ │ 2405│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 22-25 ani │ │ │ │ │ │ 2294│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 18-22 ani │ │ │ │ │ 2156│ 2210│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 14-18 ani │ │ │ │ 2010│ 2060│ 2112│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 10-14 ani │ │ │ │ 1990│ 2040│ 2091│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 6-10 ani │ │ │ 1884│ 1978│ 2028│ 2078│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 1-6 ani │ 1656│ 1780│ 1869│ 1963│ 2012│ 2062│
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 7.│Profesor studii superioare │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │de scurtă durată grad │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │didactic definitiv │ SSD │ peste 40 ani │ │ │ │ │ │ 2493│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 35-40 ani │ │ │ │ │ │ 2353│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 30-35 ani │ │ │ │ │ │ 2323│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 25-30 ani │ │ │ │ │ │ 2175│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 22-25 ani │ │ │ │ │ │ 2153│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 18-22 ani │ │ │ │ │ 2081│ 2133│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 14-18 ani │ │ │ │ 2010│ 2060│ 2112│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 10-14 ani │ │ │ │ 1990│ 2040│ 2091│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 6-10 ani │ │ │ 1869│ 1962│ 2012│ 2062│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 1-6 ani │ 1636│ 1759│ 1847│ 1939│ 1987│ 2037│
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 8.│Profesor studii superioare │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │de scurtă durată grad │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │didactic debutant │ SSD │ până la 1 an │ 1616│ 1737│ 1824│ 1915│ 1963│ 2012│
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 9.│Institutor studii superioare│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │lungă durată grad didactic I│ S │ peste 40 ani │ │ │ │ │ │ 2944│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 35-40 ani │ │ │ │ │ │ 2796│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 30-35 ani │ │ │ │ │ │ 2659│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 25-30 ani │ │ │ │ │ │ 2553│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 22-25 ani │ │ │ │ │ │ 2405│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 18-22 ani │ │ │ │ │ 2287│ 2344│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 14-18 ani │ │ │ │ 2137│ 2190│ 2245│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 10-14 ani │ │ │ │ 2046│ 2097│ 2150│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 6-10 ani │ │ │ 1863│ 1956│ 2005│ 2055│
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 10.│Institutor studii superioare│ S │ peste 40 ani │ │ │ │ │ │ 2617│
│ │lungă durată grad didactic ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │II │ S │ 35-40 ani │ │ │ │ │ │ 2510│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 30-35 ani │ │ │ │ │ │ 2389│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 25-30 ani │ │ │ │ │ │ 2283│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 22-25 ani │ │ │ │ │ │ 2173│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 18-22 ani │ │ │ │ │ 2086│ 2138│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 14-18 ani │ │ │ │ 1970│ 2019│ 2070│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 10-14 ani │ │ │ │ 1959│ 2008│ 2058│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 6-10 ani │ │ │ 1856│ 1949│ 1998│ 2047│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 1-6 ani │ 1636│ 1759│ 1847│ 1939│ 1987│ 2037│
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 11.│Institutor studii superioare│ S │ peste 40 ani │ │ │ │ │ │ 2444│
│ │lungă durată grad didactic ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │definitiv │ S │ 35-40 ani │ │ │ │ │ │ 2321│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 30-35 ani │ │ │ │ │ │ 2203│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 25-30 ani │ │ │ │ │ │ 2119│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 22-25 ani │ │ │ │ │ │ 2081│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 18-22 ani │ │ │ │ │ 1984│ 2034│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 14-18 ani │ │ │ │ 1909│ 1957│ 2006│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 10-14 ani │ │ │ │ 1883│ 1930│ 1978│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 6-10 ani │ │ │ 1783│ 1872│ 1919│ 1967│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 1-6 ani │ 1566│ 1683│ 1768│ 1856│ 1902│ 1950│
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 12.│Institutor studii superioare│ S │ până la 1 an │ 1545│ 1661│ 1744│ 1831│ 1877│ 1924│
│ │lungă durată grad didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │debutant │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 13.│Institutor studii superioare│ SSD │ peste 40 ani │ │ │ │ │ │ 2871│
│ │scurtă durată grad ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │didactic I │ SSD │ 35-40 ani │ │ │ │ │ │ 2720│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 30-35 ani │ │ │ │ │ │ 2614│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 25-30 ani │ │ │ │ │ │ 2478│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 22-25 ani │ │ │ │ │ │ 2342│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 18-22 ani │ │ │ │ │ 2211│ 2266│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 14-18 ani │ │ │ │ 2048│ 2099│ 2152│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 10-14 ani │ │ │ │ 1993│ 2043│ 2094│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 6-10 ani │ │ │ 1749│ 1836│ 1882│ 1929│
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 14.│Institutor studii superioare│ SSD │ peste 40 ani │ │ │ │ │ │ 2525│
│ │scurtă durată grad didactic ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │II │ SSD │ 35-40 ani │ │ │ │ │ │ 2422│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 30-35 ani │ │ │ │ │ │ 2283│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 25-30 ani │ │ │ │ │ │ 2192│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 22-25 ani │ │ │ │ │ │ 2081│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 18-22 ani │ │ │ │ │ 1996│ 2046│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 14-18 ani │ │ │ │ 1855│ 1901│ 1949│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 10-14 ani │ │ │ │ 1843│ 1889│ 1936│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 6-10 ani │ │ │ 1744│ 1831│ 1877│ 1924│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 1-6 ani │ 1535│ 1650│ 1733│ 1819│ 1865│ 1911│
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 15.│Institutor studii superioare│ SSD │ peste 40 ani │ │ │ │ │ │ 2384│
│ │scurtă durată grad didactic ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │definitiv │ SSD │ 35-40 ani │ │ │ │ │ │ 2343│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 30-35 ani │ │ │ │ │ │ 2151│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 25-30 ani │ │ │ │ │ │ 2058│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 22-25 ani │ │ │ │ │ │ 2035│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 18-22 ani │ │ │ │ │ 1938│ 1986│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 14-18 ani │ │ │ │ 1843│ 1889│ 1936│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 10-14 ani │ │ │ │ 1833│ 1879│ 1926│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 6-10 ani │ │ │ 1734│ 1821│ 1866│ 1913│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 1-6 ani │ 1525│ 1639│ 1721│ 1807│ 1853│ 1899│
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 16.│Institutor studii superioare│ SSD │ până la 1 an │ 1515│ 1629│ 1710│ 1796│ 1840│ 1886│
│ │scurtă durată grad didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │debutant │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 17.│Învățător, educatoare, │ M │ peste 40 ani │ │ │ │ │ │ 2889│
│ │maistru-instructor; (cu ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │studii de nivel liceal) grad│ M │ 35-40 ani │ │ │ │ │ │ 2774│
│ │didactic I ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 30-35 ani │ │ │ │ │ │ 2649│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 25-30 ani │ │ │ │ │ │ 2507│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 22-25 ani │ │ │ │ │ │ 2376│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 18-22 ani │ │ │ │ │ 2119│ 2172│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 14-18 ani │ │ │ │ 1988│ 2038│ 2089│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 10-14 ani │ │ │ │ 1909│ 1957│ 2006│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 6-10 ani │ │ │ 1808│ 1898│ 1946│ 1995│
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 18.│Învățător, educatoare, │ M │ peste 40 ani │ │ │ │ │ │ 2437│
│ │maistru-instructor; (cu ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │studii de nivel liceal) grad│ M │ 35-40 ani │ │ │ │ │ │ 2307│
│ │didactic II ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 30-35 ani │ │ │ │ │ │ 2202│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 25-30 ani │ │ │ │ │ │ 2114│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 22-25 ani │ │ │ │ │ │ 2035│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 18-22 ani │ │ │ │ │ 1970│ 2019│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 14-18 ani │ │ │ │ 1909│ 1957│ 2006│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 10-14 ani │ │ │ │ 1899│ 1946│ 1995│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 6-10 ani │ │ │ 1798│ 1888│ 1935│ 1983│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 1-6 ani │ 1568│ 1686│ 1770│ 1858│ 1905│ 1952│
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 19.│Învățător, educatoare, │ M │ peste 40 ani │ │ │ │ │ │ 2288│
│ │maistru-instructor; (cu ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │studii de nivel liceal) grad│ M │ 35-40 ani │ │ │ │ │ │ 2185│
│ │didactic definitiv ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 30-35 ani │ │ │ │ │ │ 2066│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 25-30 ani │ │ │ │ │ │ 1990│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 22-25 ani │ │ │ │ │ │ 1962│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 18-22 ani │ │ │ │ │ 1900│ 1948│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 14-18 ani │ │ │ │ 1823│ 1869│ 1915│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 10-14 ani │ │ │ │ 1813│ 1858│ 1905│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 6-10 ani │ │ │ 1717│ 1803│ 1848│ 1894│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 1-6 ani │ 1515│ 1629│ 1710│ 1796│ 1840│ 1886│
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 20.│Învățător, educatoare, │ M │ până la 1 an │ 1495│ 1607│ 1687│ 1772│ 1816│ 1862│
│ │maistru-instructor; (cu │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │studii de nivel liceal) │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │debutant │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 21.│Profesor, învățător, │ M │ peste 40 ani │ │ │ │ │ │ 1980│
│ │educatoare, educator, ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │maistru-instructor; (cu │ M │ 35-40 ani │ │ │ │ │ │ 1959│
│ │studii de nivel liceal, fără├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │pregătire de specialitate) │ M │ 30-35 ani │ │ │ │ │ │ 1939│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 25-30 ani │ │ │ │ │ │ 1920│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 22-25 ani │ │ │ │ │ │ 1910│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 18-22 ani │ │ │ │ │ 1853│ 1899│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 14-18 ani │ │ │ │ 1798│ 1843│ 1889│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 10-14 ani │ │ │ │ 1778│ 1822│ 1868│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 6-10 ani │ │ │ 1677│ 1761│ 1805│ 1850│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 1-6 ani │ 1475│ 1586│ 1665│ 1748│ 1792│ 1837│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ până la 1 an │ 1465│ 1575│ 1654│ 1736│ 1780│ 1824│
└────┴────────────────────────────┴─────────┴────────────────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┘
Notă
*) Funcțiile se ocupă potrivit prevederilor Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.
6. Salarii de bază pentru funcțiile didactice auxiliare
*Font 8*
┌────┬────────────────────────────────────────────────┬──────┬─────────────────────────────────────────┐
│ │ │ Nive-│ │
│Nr. │ │ lul │ Salarii de bază │
│crt.│ Funcția, gradul sau treapta profesională │studi-│ - lei - │
│ │ │ ilor │ Gradația │
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┬──────┬──────┬──────┬──────┬──────┤
│ │ Funcții de execuție │ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 1.│Administrator financiar, economist, referent, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │consilier juridic și contabil grad I │ S │ 2290│ 2462│ 2585│ 2714│ 2782│ 2851│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ grad II │ S │ 1919│ 2063│ 2166│ 2274│ 2331│ 2390│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ grad III │ S │ 1818│ 1954│ 2052│ 2155│ 2209│ 2264│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ debutant │ S │ 1540│ 1656│ 1738│ 1825│ 1871│ 1918│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 2.│Informatician gradul IA │ S │ 2324│ 2498│ 2623│ 2754│ 2823│ 2894│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ gradul I │ S │ 2161│ 2323│ 2439│ 2561│ 2625│ 2691│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ gradul II │ S │ 2060│ 2215│ 2325│ 2441│ 2503│ 2565│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ debutant │ S │ 1540│ 1656│ 1738│ 1825│ 1871│ 1918│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 3.│Secretar instituție unitate de învățământ I*) │ S │ 2255│ 2424│ 2545│ 2673│ 2739│ 2808│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ II*) │ S │ 2151│ 2312│ 2428│ 2549│ 2613│ 2678│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ III*) │ S │ 1672│ 1797│ 1887│ 1982│ 2031│ 2082│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ debutant*) │ S │ 1540│ 1656│ 1738│ 1825│ 1871│ 1918│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 4.│Pedagog școlar, laborant; IA │ S │ 1999│ 2149│ 2256│ 2369│ 2428│ 2489│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ I │ S │ 1802│ 1937│ 2034│ 2136│ 2189│ 2244│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ II │ S │ 1638│ 1761│ 1849│ 1941│ 1990│ 2040│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ debutant │ S │ 1540│ 1656│ 1738│ 1825│ 1871│ 1918│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 5.│Instructor-animator, corepetitor; instructor de │ │ │ │ │ │ │ │
│ │educație extrașcolară gradul I │ S │ 1609│ 1730│ 1816│ 1907│ 1955│ 2004│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ gradul II │ S │ 1560│ 1677│ 1761│ 1849│ 1895│ 1942│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ debutant │ S │ 1540│ 1656│ 1738│ 1825│ 1871│ 1918│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 6.│Administrator patrimoniu grad I**) │ S │ 2290│ 2462│ 2585│ 2714│ 2782│ 2851│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ grad II**) │ S │ 1832│ 1969│ 2068│ 2171│ 2226│ 2281│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ grad III**) │ S │ 1689│ 1816│ 1906│ 2002│ 2052│ 2103│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ debutant**) │ S │ 1540│ 1656│ 1738│ 1825│ 1871│ 1918│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 7.│Administrator financiar, economist, referent și │ │ │ │ │ │ │ │
│ │contabil grad I │ SSD │ 1768│ 1901│ 1996│ 2095│ 2148│ 2201│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ grad II │ SSD │ 1651│ 1775│ 1864│ 1957│ 2006│ 2056│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ grad III │ SSD │ 1475│ 1586│ 1665│ 1748│ 1792│ 1837│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ debutant │ SSD │ 1439│ 1547│ 1624│ 1705│ 1748│ 1792│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 8.│Informatician gradul I │ SSD │ 1828│ 1965│ 2063│ 2167│ 2221│ 2276│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ gradul II │ SSD │ 1667│ 1792│ 1882│ 1976│ 2025│ 2076│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ gradul III │ SSD │ 1505│ 1618│ 1699│ 1784│ 1828│ 1874│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ debutant │ SSD │ 1439│ 1547│ 1624│ 1705│ 1748│ 1792│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 9.│Secretar instituție unitate de învățământ I*) │ SSD │ 1889│ 2031│ 2132│ 2239│ 2295│ 2352│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ II*) │ SSD │ 1687│ 1814│ 1904│ 1999│ 2049│ 2101│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ III*) │ SSD │ 1533│ 1648│ 1730│ 1817│ 1862│ 1909│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ debutant*) │ SSD │ 1439│ 1547│ 1624│ 1705│ 1748│ 1792│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 10.│Pedagog școlar, laborant I │ SSD │ 1717│ 1846│ 1938│ 2035│ 2086│ 2138│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ II │ SSD │ 1616│ 1737│ 1824│ 1915│ 1963│ 2012│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ III │ SSD │ 1449│ 1558│ 1636│ 1717│ 1760│ 1804│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ debutant │ SSD │ 1439│ 1547│ 1624│ 1705│ 1748│ 1792│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 11.│Instructor-animator, corepetitor, instructor de │ │ │ │ │ │ │ │
│ │educație extrașcolară gradul I │ SSD │ 1480│ 1591│ 1671│ 1754│ 1798│ 1843│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ gradul II │ SSD │ 1459│ 1568│ 1647│ 1729│ 1772│ 1817│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ debutant │ SSD │ 1439│ 1547│ 1624│ 1705│ 1748│ 1792│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 12.│Administrator patrimoniu grad I**) │ SSD │ 1550│ 1666│ 1750│ 1837│ 1883│ 1930│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ grad II**) │ SSD │ 1459│ 1568│ 1647│ 1729│ 1772│ 1817│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ grad III**) │ SSD │ 1449│ 1558│ 1636│ 1717│ 1760│ 1804│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ debutant**) │ SSD │ 1439│ 1547│ 1624│ 1705│ 1748│ 1792│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 13.│Administrator financiar, economist,referent și │ │ │ │ │ │ │ │
│ │contabil grad I │ M │ 1515│ 1629│ 1710│ 1796│ 1840│ 1886│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ treapta II │ M │ 1414│ 1520│ 1596│ 1676│ 1718│ 1761│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ treapta III │ M │ 1399│ 1504│ 1579│ 1658│ 1700│ 1742│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ debutant │ M │ 1389│ 1493│ 1568│ 1646│ 1687│ 1730│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 14.│Informatician IA │ PL/M │ 1616│ 1737│ 1824│ 1915│ 1963│ 2012│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ I │ PL/M │ 1515│ 1629│ 1710│ 1796│ 1840│ 1886│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ II │ PL/M │ 1409│ 1515│ 1590│ 1670│ 1712│ 1754│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ III │ PL/M │ 1399│ 1504│ 1579│ 1658│ 1700│ 1742│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ debutant │ PL/M │ 1389│ 1493│ 1568│ 1646│ 1687│ 1730│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 15.│Secretar IA*) │ M │ 1616│ 1737│ 1824│ 1915│ 1963│ 2012│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ I*) │ M │ 1515│ 1629│ 1710│ 1796│ 1840│ 1886│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ II*) │ M │ 1409│ 1515│ 1590│ 1670│ 1712│ 1754│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ III*) │ M │ 1399│ 1504│ 1579│ 1658│ 1700│ 1742│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ debutant*) │ M │ 1389│ 1493│ 1568│ 1646│ 1687│ 1730│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 16.│Pedagog școlar IA │ M │ 1414│ 1520│ 1596│ 1676│ 1718│ 1761│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ I │ M │ 1409│ 1515│ 1590│ 1670│ 1712│ 1754│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ II │ M │ 1399│ 1504│ 1579│ 1658│ 1700│ 1742│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ debutant │ M │ 1389│ 1493│ 1568│ 1646│ 1687│ 1730│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 17.│Instructor-animator, instructor educație │ │ │ │ │ │ │ │
│ │extrașcolară IA │ M │ 1414│ 1520│ 1596│ 1676│ 1718│ 1761│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ I │ M │ 1409│ 1515│ 1590│ 1670│ 1712│ 1754│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ II │ M │ 1399│ 1504│ 1579│ 1658│ 1700│ 1742│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ debutant │ M │ 1389│ 1493│ 1568│ 1646│ 1687│ 1730│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 18.│Corepetitor I │ M │ 1409│ 1515│ 1590│ 1670│ 1712│ 1754│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ II │ M │ 1399│ 1504│ 1579│ 1658│ 1700│ 1742│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ debutant │ M │ 1389│ 1493│ 1568│ 1646│ 1687│ 1730│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 19.│Șef atelier-școală, tehnician, administrator │ │ │ │ │ │ │ │
│ │patrimoniu treapta I**) │ M │ 1515│ 1629│ 1710│ 1796│ 1840│ 1886│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ treapta II**) │ M │ 1414│ 1520│ 1596│ 1676│ 1718│ 1761│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ treapta III**) │ M │ 1399│ 1504│ 1579│ 1658│ 1700│ 1742│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ debutant**) │ M │ 1389│ 1493│ 1568│ 1646│ 1687│ 1730│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 20.│Laborant I │ PL/M │ 1409│ 1515│ 1590│ 1670│ 1712│ 1754│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ II │ PL/M │ 1399│ 1504│ 1579│ 1658│ 1700│ 1742│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ debutant │ PL/M │ 1389│ 1493│ 1568│ 1646│ 1687│ 1730│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 21.│Instructor, model I │ M │ 1409│ 1515│ 1590│ 1670│ 1712│ 1754│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ II │ M │ 1399│ 1504│ 1579│ 1658│ 1700│ 1742│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ debutant │ M │ 1389│ 1493│ 1568│ 1646│ 1687│ 1730│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 22.│Mediator școlar I │ M/G │ 1394│ 1499│ 1573│ 1652│ 1693│ 1736│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ II │ M/G │ 1384│ 1488│ 1562│ 1640│ 1681│ 1723│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ debutant │ M/G │ 1374│ 1477│ 1551│ 1628│ 1669│ 1711│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 23.│Îngrijitor grupă învățământ preșcolar │ M/G │ 1374│ 1477│ 1551│ 1628│ 1669│ 1711│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ debutant │ M/G │ 1364│ 1466│ 1540│ 1617│ 1657│ 1698│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 24.│Supraveghetor noapte I │ G │ 1374│ 1477│ 1551│ 1628│ 1669│ 1711│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ II │ G │ 1364│ 1466│ 1540│ 1617│ 1657│ 1698│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 25.│Bibliotecar, documentarist, redactor gradul IA -│ │ │ │ │ │ │ │
│ │din instituții de învățământ superior și │ │ │ │ │ │ │ │
│ │biblioteci centrale universitare │ S │ 2121│ 2280│ 2394│ 2514│ 2577│ 2641│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Bibliotecar, documentarist, redactor gradul I │ S │ 2101│ 2259│ 2372│ 2490│ 2552│ 2616│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Bibliotecar, documentarist, redactor gradul II │ S │ 2021│ 2173│ 2281│ 2395│ 2455│ 2517│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Bibliotecar, documentarist, redactor debutant │ S │ 1.540│ 1656│ 1738│ 1825│ 1871│ 1918│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 26.│Bibliotecar, documentarist, redactor gradul I │ SSD │ 1825│ 1962│ 2060│ 2163│ 2217│ 2272│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Bibliotecar, documentarist, redactor gradul II │ SSD │ 1638│ 1761│ 1849│ 1941│ 1990│ 2040│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Bibliotecar, documentarist, redactor gradul III │ SSD │ 1444│ 1552│ 1630│ 1711│ 1754│ 1798│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Bibliotecar, documentarist, redactor debutant │ SSD │ 1439│ 1547│ 1624│ 1705│ 1748│ 1792│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 27.│Bibliotecar, documentarist, redactor IA │ PL/M │ 1566│ 1683│ 1768│ 1856│ 1902│ 1950│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Bibliotecar, documentarist, redactor I │ PL/M │ 1428│ 1535│ 1612│ 1692│ 1735│ 1778│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Bibliotecar, documentarist, redactor II │ PL/M │ 1369│ 1472│ 1545│ 1623│ 1663│ 1705│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Bibliotecar, documentarist, redactor debutant │ PL/M │ 1364│ 1466│ 1540│ 1617│ 1657│ 1698│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 28.│Mânuitor carte │ M/G │ 1364│ 1466│ 1540│ 1617│ 1657│ 1698│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 29.│Analist, programator, inginer sistem; IA │ S │ 2563│ 2755│ 2893│ 3038│ 3114│ 3191│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Analist, programator, inginer sistem; I │ S │ 2294│ 2466│ 2589│ 2719│ 2787│ 2856│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Analist, programator, inginer sistem; II │ S │ 2057│ 2211│ 2322│ 2438│ 2499│ 2561│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Analist, programator, inginer sistem; deb. │ S │ 1540│ 1656│ 1738│ 1825│ 1871│ 1918│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 30.│Analist (programator) ajutor; IA │ M │ 1609│ 1730│ 1816│ 1907│ 1955│ 2004│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Analist (programator) ajutor; I │ M │ 1467│ 1577│ 1656│ 1739│ 1782│ 1827│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Analist (programator) ajutor; II │ M │ 1369│ 1472│ 1545│ 1623│ 1663│ 1705│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Analist (programator) ajutor; debutant │ M │ 1364│ 1466│ 1540│ 1617│ 1657│ 1698│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 31.│Operator, controlor date; I │ M │ 1491│ 1603│ 1683│ 1767│ 1811│ 1857│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Operator, controlor date; II │ M │ 1428│ 1535│ 1612│ 1692│ 1735│ 1778│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Operator, controlor date; III │ M │ 1369│ 1472│ 1545│ 1623│ 1663│ 1705│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Operator, controlor date; debutant │ M │ 1364│ 1466│ 1540│ 1617│ 1657│ 1698│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 32.│Inginer gradul IA │ S │ 2005│ 2155│ 2263│ 2376│ 2436│ 2497│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Inginer gradul I │ S │ 1882│ 2023│ 2124│ 2231│ 2286│ 2343│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Inginer gradul II │ S │ 1725│ 1854│ 1947│ 2044│ 2096│ 2148│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Inginer gradul debutant │ S │ 1540│ 1656│ 1738│ 1825│ 1871│ 1918│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 33.│Subinginer gradul I │ SSD │ 1725│ 1854│ 1947│ 2044│ 2096│ 2148│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Subinginer gradul II │ SSD │ 1597│ 1717│ 1803│ 1893│ 1940│ 1989│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Subinginer gradul III │ SSD │ 1444│ 1552│ 1630│ 1711│ 1754│ 1798│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Subinginer debutant │ SSD │ 1439│ 1547│ 1624│ 1705│ 1748│ 1792│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 34.│Biolog, biochimist, chimist, fizician principal │ S │ 2383│ 2562│ 2690│ 2824│ 2895│ 2967│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Biolog, biochimist, chimist, fizician specialist│ S │ 2079│ 2235│ 2347│ 2464│ 2526│ 2589│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Biolog, biochimist, chimist, fizician │ S │ 1734│ 1864│ 1957│ 2055│ 2106│ 2159│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Biolog, biochimist, chimist, fizician, debutant │ S │ 1540│ 1656│ 1738│ 1825│ 1871│ 1918│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 35.│Inginer agronom, zootehnist, pedolog I │ S │ 1953│ 2099│ 2204│ 2315│ 2373│ 2432│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Inginer agronom, zootehnist, pedolog II │ S │ 1711│ 1839│ 1931│ 2028│ 2079│ 2131│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Inginer agronom, zootehnist, pedolog III │ S │ 1679│ 1805│ 1895│ 1990│ 2040│ 2091│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Inginer agronom, zootehnist, pedolog debutant │ S │ 1540│ 1656│ 1738│ 1825│ 1871│ 1918│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 36.│Psiholog, sociolog principal │ S │ 2144│ 2305│ 2420│ 2541│ 2605│ 2670│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Psiholog, sociolog │ S │ 1910│ 2053│ 2156│ 2264│ 2320│ 2378│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Psiholog, sociolog debutant │ S │ 1540│ 1656│ 1738│ 1825│ 1871│ 1918│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 37.│Asistent de cercetare științifică │ S │ 1550│ 1666│ 1750│ 1837│ 1883│ 1930│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Asistent de cercetare științifică stagiar │ S │ 1540│ 1656│ 1738│ 1825│ 1871│ 1918│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 38.│Asistent I │ M │ 1379│ 1482│ 1557│ 1634│ 1675│ 1717│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Asistent II │ M │ 1369│ 1472│ 1545│ 1623│ 1663│ 1705│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Asistent stagiar │ M │ 1364│ 1466│ 1540│ 1617│ 1657│ 1698│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 39.│Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │consultant artistic I │ S │ 2639│ 2837│ 2979│ 3128│ 3206│ 3286│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │consultant artistic II │ S │ 2415│ 2596│ 2726│ 2862│ 2934│ 3007│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │consultant artistic III │ S │ 2246│ 2414│ 2535│ 2662│ 2728│ 2797│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │consultant artistic debutant │ S │ 1540│ 1656│ 1738│ 1825│ 1871│ 1918│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 40.│Maestru de studii (balet, canto, secretar │ │ │ │ │ │ │ │
│ │literar muzical), operator imagine sunet I │ S │ 2360│ 2537│ 2664│ 2797│ 2867│ 2939│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Maestru de studii (balet, canto, secretar │ │ │ │ │ │ │ │
│ │literar muzical), operator imagine, sunet II │ S │ 2233│ 2400│ 2520│ 2647│ 2713│ 2781│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Maestru de studii (balet, canto, secretar │ │ │ │ │ │ │ │
│ │literar muzical), operator imagine, sunet III │ S │ 1970│ 2118│ 2224│ 2335│ 2393│ 2453│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Maestru de studii (balet, canto, secretar │ │ │ │ │ │ │ │
│ │literar muzical), operator imagine, sunet │ │ │ │ │ │ │ │
│ │debutant │ S │ 1540│ 1656│ 1738│ 1825│ 1871│ 1918│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 41.│Maestru (balet-dans, corepetit.), dirij. cor; I │ S │ 2457│ 2641│ 2773│ 2912│ 2985│ 3059│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Maestru (balet-dans, corepetit.), dirij. cor; II│ S │ 2050│ 2204│ 2314│ 2430│ 2490│ 2553│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Maestru (balet-dans, corepetit.), dirij. │ │ │ │ │ │ │ │
│ │cor; III │ S │ 1742│ 1873│ 1966│ 2065│ 2116│ 2169│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Maestru (balet-dans, corepetit.), dirij. cor; │ │ │ │ │ │ │ │
│ │debutant │ S │ 1540│ 1656│ 1738│ 1825│ 1871│ 1918│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 42.│Maestru (balet-dans, corepetitor), maestru de │ │ │ │ │ │ │ │
│ │studii balet; I │ - │ 1389│ 1493│ 1568│ 1646│ 1687│ 1730│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Maestru (balet-dans, corepetitor), maestru de │ │ │ │ │ │ │ │
│ │studii balet; II │ - │ 1379│ 1482│ 1557│ 1634│ 1675│ 1717│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Maestru (balet-dans, corepetitor), maestru de │ │ │ │ │ │ │ │
│ │studii balet; III │ - │ 1369│ 1472│ 1545│ 1623│ 1663│ 1705│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Maestru (balet-dans, corepetitor), maestru de │ │ │ │ │ │ │ │
│ │studii balet; debutant │ - │ 1364│ 1466│ 1540│ 1617│ 1657│ 1698│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 43.│Artist plastic, machior, peruchier, monteur │ │ │ │ │ │ │ │
│ │imagine, editor imagine I │ S │ 2100│ 2258│ 2370│ 2489│ 2551│ 2615│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Artist plastic, machior, peruchier, monteur │ │ │ │ │ │ │ │
│ │imagine, editor imagine II │ S │ 1795│ 1930│ 2026│ 2127│ 2181│ 2235│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Artist plastic, machior, peruchier, monteur │ │ │ │ │ │ │ │
│ │imagine, editor imagine III │ S │ 1679│ 1805│ 1895│ 1990│ 2040│ 2091│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Artist plastic, machior, peruchier, monteur │ │ │ │ │ │ │ │
│ │imagine, editor imagine debutant │ S │ 1540│ 1656│ 1738│ 1825│ 1871│ 1918│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 44.│Artist plastic, machior, peruchier, monteur │ │ │ │ │ │ │ │
│ │imagine, editor imagine I │ - │ 1566│ 1683│ 1768│ 1856│ 1902│ 1950│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Artist plastic, machior, peruchier, monteur │ │ │ │ │ │ │ │
│ │imagine, editor imagine II │ - │ 1428│ 1535│ 1612│ 1692│ 1735│ 1778│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Artist plastic, machior, peruchier, monteur │ │ │ │ │ │ │ │
│ │imagine, editor imagine III │ - │ 1369│ 1472│ 1545│ 1623│ 1663│ 1705│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Artist plastic, machior, peruchier, monteur │ │ │ │ │ │ │ │
│ │imagine, editor imagine debutant │ - │ 1364│ 1466│ 1540│ 1617│ 1657│ 1698│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 45.│Regizor scenă (culise) I │ M │ 1566│ 1683│ 1768│ 1856│ 1902│ 1950│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Regizor scenă (culise) II │ M │ 1428│ 1535│ 1612│ 1692│ 1735│ 1778│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Regizor scenă (culise) III │ M │ 1369│ 1472│ 1545│ 1623│ 1663│ 1705│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Regizor scenă (culise) debutant │ M │ 1364│ 1466│ 1540│ 1617│ 1657│ 1698│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 46.│Secretar tehnic de redacție, traducător, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │tehnoredactor, corector, desenator artistic I │ S │ 2100│ 2258│ 2370│ 2489│ 2551│ 2615│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Secretar tehnic de redacție, traducător, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │tehnoredactor, corector, desenator artistic II │ S │ 1840│ 1978│ 2077│ 2181│ 2235│ 2291│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Secretar tehnic de redacție, traducător, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │tehnoredactor, corector, desenator artistic III │ S │ 1780│ 1914│ 2009│ 2110│ 2162│ 2216│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Secretar tehnic de redacție, traducător, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │tehnoredactor, corector, desenator artistic │ │ │ │ │ │ │ │
│ │debutant │ S │ 1540│ 1656│ 1738│ 1825│ 1871│ 1918│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 47.│Redactor I │ SSD │ 1739│ 1869│ 1963│ 2061│ 2113│ 2165│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Redactor II │ SSD │ 1560│ 1677│ 1761│ 1849│ 1895│ 1942│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Redactor III │ SSD │ 1444│ 1552│ 1630│ 1711│ 1754│ 1798│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Redactor debutant │ SSD │ 1439│ 1547│ 1624│ 1705│ 1748│ 1792│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 48.│Secretar de redacție, tehnoredactor IA │ M │ 1566│ 1683│ 1768│ 1856│ 1902│ 1950│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Secretar de redacție, tehnoredactor I │ M │ 1428│ 1535│ 1612│ 1692│ 1735│ 1778│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Secretar de redacție, tehnoredactor II │ M │ 1369│ 1472│ 1545│ 1623│ 1663│ 1705│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Secretar de redacție, tehnoredactor debutant │ M │ 1364│ 1466│ 1540│ 1617│ 1657│ 1698│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 49.│Conservator, restaurator, muzeograf, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │bibliograf IA │ S │ 2383│ 2562│ 2690│ 2824│ 2895│ 2967│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Conservator, restaurator, muzeograf, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │bibliograf I │ S │ 1864│ 2004│ 2104│ 2209│ 2264│ 2321│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Conservator, restaurator, muzeograf, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │bibliograf II │ S │ 1693│ 1820│ 1911│ 2007│ 2057│ 2108│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Conservator, restaurator, muzeograf, bibliograf │ │ │ │ │ │ │ │
│ │debutant │ S │ 1540│ 1656│ 1738│ 1825│ 1871│ 1918│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 50.│Conservator, restaurator, muzeograf, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │bibliograf I │ SSD │ 1725│ 1854│ 1947│ 2044│ 2096│ 2148│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Conservator, restaurator, muzeograf, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │bibliograf II │ SSD │ 1597│ 1717│ 1803│ 1893│ 1940│ 1989│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Conservator, restaurator, muzeograf, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │bibliograf III │ SSD │ 1444│ 1552│ 1630│ 1711│ 1754│ 1798│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Conservator, restaurator, muzeograf, bibliograf │ │ │ │ │ │ │ │
│ │debutant │ SSD │ 1439│ 1547│ 1624│ 1705│ 1748│ 1792│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 51.│Conservator, restaurator, custode sala I │ M │ 1492│ 1604│ 1684│ 1768│ 1813│ 1858│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Conservator, restaurator, custode sala II │ M │ 1379│ 1482│ 1557│ 1634│ 1675│ 1717│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Conservator, restaurator, custode sala III │ M │ 1369│ 1472│ 1545│ 1623│ 1663│ 1705│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Conservator, restaurator, custode sala debutant │ M │ 1364│ 1466│ 1540│ 1617│ 1657│ 1698│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 52.│Asistent social gradul I - (asistent social │ │ │ │ │ │ │ │
│ │principal) │ S │ 1658│ 1782│ 1871│ 1965│ 2014│ 2065│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Asistent social gradul II - (asistent social │ │ │ │ │ │ │ │
│ │specialist) │ S │ 1566│ 1683│ 1768│ 1856│ 1902│ 1950│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Asistent social gradul III - (asistent social │ │ │ │ │ │ │ │
│ │practicant) │ S │ 1545│ 1661│ 1744│ 1831│ 1877│ 1924│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Asistent social debutant │ S │ 1540│ 1656│ 1738│ 1825│ 1871│ 1918│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 53.│Asistent social gradul I - (asistent social │ │ │ │ │ │ │ │
│ │principal) │ SSD │ 1454│ 1563│ 1641│ 1723│ 1766│ 1811│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Asistent social gradul II - (asistent social) │ SSD │ 1444│ 1552│ 1630│ 1711│ 1754│ 1798│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Asistent social debutant │ SSD │ 1439│ 1547│ 1624│ 1705│ 1748│ 1792│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 54.│Asistent social I - (asistent social principal) │ PL/M │ 1403│ 1508│ 1584│ 1663│ 1704│ 1747│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Asistent social gradul II - (asistent social) │ PL/M │ 1369│ 1472│ 1545│ 1623│ 1663│ 1705│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Asistent social debutant │ PL/M │ 1364│ 1466│ 1540│ 1617│ 1657│ 1698│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 55.│Antrenor maestru (categoria I) │ - │ 2192│ 2356│ 2474│ 2598│ 2663│ 2729│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Antrenor senior (categoria a II-a) │ - │ 1843│ 1981│ 2080│ 2184│ 2239│ 2295│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Antrenor (categoria a III-a și a IV-a) │ - │ 1744│ 1875│ 1969│ 2067│ 2119│ 2172│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Antrenor asistent (categoria a V-a și debutant) │ - │ 1364│ 1466│ 1540│ 1617│ 1657│ 1698│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 56.│Medic veterinar I │ S │ 2297│ 2469│ 2593│ 2722│ 2790│ 2860│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Medic veterinar II │ S │ 1952│ 2098│ 2203│ 2313│ 2371│ 2431│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Medic veterinar III │ S │ 1676│ 1802│ 1892│ 1986│ 2036│ 2087│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Medic veterinar debutant │ S │ 1540│ 1656│ 1738│ 1825│ 1871│ 1918│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 57.│Tehnician IA***) │ M │ 1478│ 1589│ 1668│ 1752│ 1795│ 1840│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 58.│Căpitan │ S │ 1637│ 1760│ 1848│ 1940│ 1989│ 2038│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 59.│Căpitan │ M │ 1364│ 1466│ 1540│ 1617│ 1657│ 1698│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 60.│Șef mecanic │ S │ 1637│ 1760│ 1848│ 1940│ 1989│ 2038│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 61.│Șef mecanic │ M │ 1364│ 1466│ 1540│ 1617│ 1657│ 1698│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 62.│Ofițer de punte, ofițer mecanic, ofițer │ │ │ │ │ │ │ │
│ │electrician │ S │ 1676│ 1802│ 1892│ 1986│ 2036│ 2087│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 63.│Ofițer de punte, ofițer mecanic, ofițer │ │ │ │ │ │ │ │
│ │electrician │ M │ 1371│ 1474│ 1548│ 1625│ 1666│ 1707│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 64.│Șef timonier, șef echipaj │ S │ 1676│ 1802│ 1892│ 1986│ 2036│ 2087│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 65.│Șef timonier, șef echipaj │ M │ 1371│ 1474│ 1548│ 1625│ 1666│ 1707│
└────┴────────────────────────────────────────────────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┘
Notă
*) Se utilizează și pentru funcția de secretar, prevăzută în Hotărârea Guvernului nr. 1.251/2005 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității de învățare, instruire, compensare, recuperare și protecție specială a copiilor/elevilor/tinerilor cu cerințe educative speciale din cadrul sistemului de învățământ special și special integrat.
**) Se utilizează și pentru funcțiile: inginer, tehnician, merceolog, administrator și funcționar, prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1.251/2005.
7. Funcții auxiliare comune specifice învățământului
*Font 8*
┌────┬────────────────────────────────────────────────┬──────┬─────────────────────────────────────────┐
│ │ │ Nive-│ │
│Nr. │ │ lul │ Salarii de bază │
│crt.│ Funcția │studi-│ - lei - │
│ │ │ ilor │ Gradația │
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┬──────┬──────┬──────┬──────┬──────┤
│ │ Funcții de execuție │ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 1│Muncitor calificat │ M; G │ 1390│ 1494│ 1569│ 1647│ 1730│ 1816│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 2│Portar, paznic, îngrijitor, pompier, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │bucătăreasă, spălătoreasă/lenjereasă │ M; G │ 1370│ 1473│ 1546│ 1624│ 1705│ 1790│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 3│Muncitor necalificat │ M; G │ 1350│ 1451│ 1524│ 1600│ 1680│ 1764│
└────┴────────────────────────────────────────────────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┘
Abrogat.
(la 05-11-2016, Articolul 3 din Capitolul I a fost abrogat de Articolul III din LEGEA nr. 193 din 28 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 876 din 02 noiembrie 2016 )
(1) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
(la 31-08-2016, Alin. (1) al art. 3^1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 43 din 31 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 31 august 2016. )
Notă
Decizie de admitere: HP nr. 51/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 64 din 30 ianuarie 2020
stabilește că termenul de „salariu de bază“ prevăzut de art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, și de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează extensiv, în sensul că se referă și la „salariul funcției de bază“ al polițiștilor.
(1^1) Sintagma «fiecare funcție» prevăzută la alin. (1) reprezintă funcțiile prevăzute în aceeași anexă, capitol, literă, număr și număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind
salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.
(la 31-08-2016, Alin. (1^1) al art. 3^1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 43 din 31 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 31 august 2016. )
(1^2) În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești.
(la 31-08-2016, Alin. (1^2) al art. 3^1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 43 din 31 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 31 august 2016. )
Notă
Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.029 din 21 decembrie 2016 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, constatându-se că acestea sunt neconstituționale.
Conform art. 147 din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Prin urmare, începând cu data de 21 decembrie 2016, dispozițiile art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 se suspendă de drept, urmând să-și înceteze efectele juridice, începând cu data de 4 februarie 2017, dacă legiuitorul nu intervine pentru modificarea prevederilor atacate.
(1^3) În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituție sau autoritate publică se înțelege acea instituție sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri și cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. În cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate.
(la 31-08-2016, Alin. (1^3) al art. 3^1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 43 din 31 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 31 august 2016. )
(1^4) Pentru personalul didactic de predare din învățământul superior/universitar nivelul salariului de bază similar în plată sau al salariului de bază maxim corespunzător funcției didactice ocupate se stabilește cu respectarea criteriilor care s-au avut în vedere la acordarea salariului de încadrare între minim și maxim, cu toate elementele care fac parte din salariul de bază, fără compensații tranzitorii, cu excepția celei pentru titlul științific de doctor obținut în domeniul pentru care își desfășoară activitatea.
(la 31-08-2016, Alin. (1^4) al art. 3^1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 43 din 31 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 31 august 2016. )
(1^5) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna decembrie 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul din aparatul propriu al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna august 2016.
(la 24-12-2016, Articolul 3^1 din Capitolul I a fost completat de Punctul 1, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
(1^6) Începând cu luna decembrie 2016, salarizarea personalului din cadrul caselor de asigurări de sănătate județene, a municipiului București și din cadrul Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești se stabilește la nivelul de 85% din salariile stabilite la nivel central pentru personalul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, pe baza unei metodologii aprobate prin ordin al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, având în vedere funcția/gradul/treapta și gradația de salarizare, funcțiile specifice prevăzute de lege pentru casele de asigurări de sănătate județene, a municipiului București și Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, precum și echivalarea unor funcții specifice activității caselor de asigurări de sănătate.
(la 24-12-2016, Articolul 3^1 din Capitolul I a fost completat de Punctul 1, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
(1^7) Stabilirea nivelului drepturilor de salarizare pentru personalul prevăzut la alin. (1^6) se aprobă prin ordin al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
(la 24-12-2016, Articolul 3^1 din Capitolul I a fost completat de Punctul 1, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
(1^8) Prevederile alin. (1^5) se aplică în mod corespunzător și personalului din cadrul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale.
(la 24-12-2016, Articolul 3^1 din Capitolul I a fost completat de Punctul 1, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
(1^9) Prevederile alin. (1^5)-(1^6) se aplică în mod corespunzător și personalului din cadrul direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București.
(la 24-12-2016, Articolul 3^1 din Capitolul I a fost completat de Punctul 1, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
(1^10) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1^5)-(1^8) ale căror salarii de bază sunt mai mari decât cele stabilite potrivit alin. (1^5), (1^6) și (1^8) se mențin în plată salariile de bază avute.
(la 24-12-2016, Articolul 3^1 din Capitolul I a fost completat de Punctul 1, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
(1^11) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna decembrie 2016, salariile de bază ale personalului Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare se stabilesc la nivelul salariilor de bază de care beneficiază personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
(la 24-12-2016, Articolul 3^1 din Capitolul I a fost completat de Punctul 1, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
(1^12) Echivalarea salariilor de bază potrivit alin. (1^11) se face prin ordin al ministrului transporturilor.
(la 24-12-2016, Articolul 3^1 din Capitolul I a fost completat de Punctul 1, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
(2) Pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ și bibliotecile centrale universitare, nivelul salariului de bază similar în plată sau al salariului de bază maxim se stabilește pe funcțiile didactice, gradele didactice, tranșele de vechime în învățământ și gradațiile corespunzătoare vechimii în muncă, respectiv pe gradul/treapta profesională și gradația corespunzătoare vechimii în muncă pentru personalul didactic auxiliar din instituția respectivă, cu toate elementele care fac parte din salariul de bază, altele decât compensațiile tranzitorii.
(la 24-12-2016, Alineatul (2) din Articolul 3^1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
(3) În aplicarea alin. (1) și (2), la stabilirea salariului de bază/indemnizației de încadrare la nivel maxim din cadrul instituției sau autorității publice respective, se ia în calcul suma compensatorie aferentă titlului științific de doctor inclusă în acesta, doar dacă persoana deține titlul științific de doctor.
(4) În aplicarea alin. (1) și (2), la stabilirea salariului de bază/indemnizației de încadrare la nivel maxim aferent funcției, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție/specialitate din cadrul instituției sau autorității publice respective, se iau în calcul majorările salariilor de bază ale personalului care beneficiază de prevederile Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările și completările ulterioare, precum și drepturile bănești incluse în salariul de bază potrivit prevederilor art. 14 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, numai pentru personalul care intră sub incidența celor două acte normative.
(5) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, pentru personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor din aceeași instituție sau autoritate publică, în soldele de funcție/salariile de funcție în care nu sunt cuprinse sumele compensatorii corespunzătoare soldei de merit/salariului de merit în plată la nivelul anului 2009 se include 50% din cuantumul sumei compensatorii corespunzătoare soldei de merit/salariului de merit în plată la nivelul anului 2009.
(6) Începând cu luna august 2017, pentru personalul prevăzut la alin. (5), în soldele de funcție/salariile de funcție se include diferența de 50% din cuantumul sumei compensatorii corespunzătoare soldei de merit/salariului de merit în plată la nivelul anului 2009.
(7) Începând cu luna august 2016, pentru personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, indemnizațiile, compensațiile, primele, ajutoarele, plățile compensatorii, despăgubirile, compensațiile lunare pentru chirie și alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul lunar brut, rămân la nivelul lunii iulie 2016, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
(8) Începând cu luna august 2016, personalul care deține titlul științific de doctor, își desfășoară activitatea în domeniul în care a obținut acest titlu și nu beneficiază de suma compensatorie inclusă în anul 2010 în salariul de bază, solda/salariul de funcție, indemnizația lunară de încadrare, beneficiază de suma compensatorie aferentă titlului științific de doctor stabilită la nivelul similar în plată pentru aceeași funcție, grad didactic, tranșă de vechime în învățământ pentru personalul didactic din învățământ, respectiv grad/treaptă profesională și, după caz, vechime în funcție în cazul celorlalte categorii de personal, din instituția sau autoritatea publică respectivă sau, după caz, într-o instituție sau autoritate publică similară.
(la 31-08-2016, Alin. (8) al art. 3^1 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 43 din 31 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 31 august 2016. )
(9) Drepturile prevăzute la alin. (5), (6) și (8) nu constituie majorări ale soldelor de funcție/salariilor de funcție în sensul prevederilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, pe perioada aplicării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
(la 09-06-2016, Art. 3^1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 20 din 8 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 434 din 9 iunie 2016. )
(1) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna decembrie 2016, salariile de bază ale personalului prevăzut la cap. I pct. 1, 2 și 3 din anexa nr. III - Familia ocupațională de funcții bugetare «Sănătate» la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc potrivit anexei nr. 1.
(la 24-12-2016, Alineatul (1) din Articolul 3^2 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 3, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
(2) Începând cu luna august 2016, reîncadrarea personalului prevăzut la alin. (1) se face pe funcțiile, gradele/treptele profesionale și gradațiile corespunzătoare vechimii în muncă, potrivit anexei nr. 1.
(3) În situația în care salariile de bază determinate potrivit alin. (1) sunt mai mici decât cele aferente lunii iulie 2016, se păstrează cele aferente lunii iulie 2016.
(4) Pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție sau autoritate publică, unitate sanitară, pe funcții de același fel, salarizat potrivit alin. (3), inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcții similare, stabilit potrivit alin. (3), în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
(5) Începând cu luna august 2016, cuantumul salariului lunar brut/soldei brute lunare luat/luate în calcul la stabilirea bursei de rezidențiat potrivit art. 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare, este de 4.749 lei.
(6) Gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară, în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază, se desfășoară în baza unui contract de muncă cu timp parțial pentru activitatea prestată în linia de gardă și personalul va beneficia numai de drepturile aferente activității prestate în linia de gardă.
(6^1) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (2), începând cu luna octombrie 2016, pentru gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază, tariful orar se determină în funcție de salariul de bază prevăzut în anexa nr. 1, corespunzător funcției de execuție. Influențele financiare determinate de aplicarea acestei prevederi, pentru personalul încadrat în unități sanitare publice, aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, se asigură prin transferuri din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate de la o poziție distinctă.
(la 31-08-2016, Alin. (6^1) al art. 3^2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 43 din 31 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 31 august 2016. )
(6^2) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (2), începând cu 1 octombrie 2016, personalul care își desfășoară activitatea în secții și compartimente de oncologie medicală, oncologie pediatrică, radioterapie, hematologie oncologică beneficiază de același cuantum al sporului pentru condiții deosebit de periculoase în mod similar cu personalul din secțiile/ compartimentele cu paturi de îngrijire paleative care în luna decembrie 2015 a beneficiat de acest spor, iar personalul care își desfășoară activitatea în secții/compartimente pentru arși beneficiază de același cuantum al sporului pentru condiții deosebit de periculoase în mod similar cu personalul din secțiile/compartimentele cu paturi pentru bolnavi cu SIDA care în luna decembrie 2015 a beneficiat de acest spor la limita maximă.
(la 31-08-2016, Alin. (6^2) al art. 3^2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 43 din 31 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 31 august 2016. )
(6^3) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (2), începând cu luna decembrie 2016, sporurile și alte drepturi salariale specifice activității se vor calcula prin raportare la salariul de bază, potrivit prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția categoriilor de personal prevăzute la alin. (6^2).
(la 24-12-2016, Articolul 3^2 din Capitolul I a fost completat de Punctul 4, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
(7) Pentru personalul încadrat în unități sanitare publice, aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, influențele financiare determinate de creșterile salariale prevăzute la alin. (1) se asigură prin transferuri din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate de la o poziție distinctă.
(la 09-06-2016, Art. 3^2 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 20 din 8 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 434 din 9 iunie 2016. )
(1) Prin excepție de la prevederile art. 2 alin. (2), începând cu luna august 2016, salariile personalului prevăzut în anexa nr. 2 se stabilesc potrivit prezentului articol.
(2) Salariile de bază prevăzute în anexa nr. 2 includ salariul de încadrare aferent tranșei de vechime în învățământ și gradațiile corespunzătoare vechimii în muncă pentru funcțiile de execuție, respectiv salariul de încadrare aferent tranșei de vechime în învățământ, indemnizația de conducere și gradațiile corespunzătoare vechimii în muncă pentru funcțiile de conducere.
(3) Reîncadrarea personalului prevăzut la alin. (1) se face pe funcțiile, gradele didactice, tranșele de vechime în învățământ și gradațiile corespunzătoare vechimii în muncă pentru personalul didactic, respectiv pe funcțiile, gradele/treptele profesionale și gradațiile corespunzătoare vechimii în muncă pentru personalul didactic auxiliar, potrivit anexei nr. 2.
(4) Pentru personalul didactic de predare, de predare și cercetare din universități, de conducere, îndrumare și control, la salariul de bază stabilit potrivit anexei nr. 2 se acordă următoarele sporuri și indemnizații, dacă sunt îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de lege, astfel
(la 24-12-2016, Partea introductivă a Alineatului (4) din Articolul 3^3 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 5, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
a) indemnizație pentru învățământul special, care se determină prin aplicarea procentului de 15% la salariul de bază;
b) gradație de merit, care se determină prin aplicarea procentului de 25% la salariul de bază;
c) indemnizație pentru activitatea de dirigenție, respectiv indemnizație pentru învățători, educatoare, profesori pentru învățământul primar sau preșcolar, care se determină prin aplicarea procentului de 10% asupra valorii rezultate din însumarea salariului de bază cu indemnizația pentru învățământul special prevăzută la lit. a) și cu gradația de merit prevăzută la lit. b);
d) la cuantumul salariului calculat conform lit. a)-c) se adaugă sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, în același cuantum cu cel stabilit pentru luna iulie 2016.
e) spor de 10-25% din salariul de bază, proporțional cu timpul efectiv lucrat și calculat în funcție de numărul elevilor sau al studenților practicanți, pentru personalul didactic desemnat să conducă și să realizeze practică pedagogică pentru pregătirea educatoarelor și a învățătorilor, institutorilor și profesorilor, potrivit regulamentului de practică pedagogică aprobat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice;
(la 24-12-2016, Alineatul (4) din Articolul 3^3 , Capitolul I a fost completat de Punctul 6, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
f) spor de 7%, 10% și 15% din salariul de bază pentru personalul didactic care asigură predarea simultană la 2, 3, respectiv 4 clase de elevi, stabilit după cum urmează: pentru două clase de elevi - 7%; pentru 3 clase de elevi - 10%; pentru 4 clase de elevi - 15%.
(la 24-12-2016, Alineatul (4) din Articolul 3^3 , Capitolul I a fost completat de Punctul 6, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
g) indemnizație de până la 20% din salariul de bază pentru personalul didactic calificat și personalul didactic de conducere care își desfășoară activitatea în localități izolate, stabilită în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1.613/2009 privind aprobarea diferențierii pe zone geografice și localități a indemnizației ce se acordă personalului didactic calificat de predare;
(la 24-12-2016, Alineatul (4) din Articolul 3^3 , Capitolul I a fost completat de Punctul 6, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
h) spor de 15% din salariul de bază, pentru personalul didactic care desfășoară activitate de predare - învățare - evaluare în sistemul penitenciar;
(la 24-12-2016, Alineatul (4) din Articolul 3^3 , Capitolul I a fost completat de Punctul 6, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
i) spor de până la 15% din salariul de bază, în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, condiții periculoase sau vătămătoare, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(la 24-12-2016, Alineatul (4) din Articolul 3^3 , Capitolul I a fost completat de Punctul 6, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
(5) Pentru personalul didactic auxiliar din învățământ și din cadrul bibliotecilor centrale universitare și pentru personalul medical și auxiliar sanitar angajat în învățământul special, special integrat sau în învățământul superior/universitar care nu se regăsește în anexa nr. 2, la salariul de bază stabilit potrivit anexei nr. 2 sau, după caz, potrivit anexei nr. 1 lit. a.4, b.4 și c.4 se acordă următoarele sporuri și indemnizații, dacă sunt îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de lege, astfel
(la 24-12-2016, Partea introductivă a Alineatului (5) din Articolul 3^3 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 7, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
a) indemnizație pentru învățământul special, care se determină prin aplicarea procentului de 15% la salariul de bază;
b) gradație de merit, care se determină prin aplicarea procentului de 25% la salariul de bază;
c) sporul de stabilitate, care se determină prin aplicarea procentului de 15% asupra valorii rezultate din însumarea salariului de bază cu indemnizația pentru învățământul special prevăzută la lit. a) și cu gradația de merit prevăzută la lit. b), pentru personalul care are o vechime neîntreruptă de 10 ani în învățământ;
d) la cuantumul salariului calculat conform lit. a)-c) se adaugă cuantumurile compensațiilor tranzitorii aferente lunii iulie 2016.
(6) În situația în care salariile determinate potrivit alin. (1) și (4) sau, după caz, alin. (5) sunt mai mici sau egale cu salariile de bază aferente lunii iulie 2016, se păstrează salariile de bază aferente lunii iulie 2016.
(7) Cuantumul brut al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, altele decât cele prevăzute la alin. (4) și (5), aferente personalului didactic de predare și cercetare și didactic auxiliar din instituțiile de învățământ și bibliotecile centrale universitare, cum ar fi spor practică pedagogică, spor predare simultană și indemnizație zone izolate, stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, cu modificările ulterioare, se menține la același nivel pentru aceeași funcție, grad didactic, tranșă de vechime în învățământ și gradație corespunzătoare vechimii în muncă pentru personalul didactic din învățământ, respectiv grad/treaptă și gradație corespunzătoare vechimii în muncă pentru personalul didactic auxiliar, cu cel ce se acordă pentru anul școlar 2015-2016.
(la 24-12-2016, Alineatul (7) din Articolul 3^3 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 8, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
(8) Pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție sau autoritate publică, unitate de învățământ, după caz, pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcții similare, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
(9) Pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat într-o instituție sau autoritate publică, unitate de învățământ, după caz, unde nu există funcție similară în plată, salariile de bază se stabilesc prin raportarea salariilor de bază calculate conform prevederilor art. 4 alin. (5) la salariile de bază calculate potrivit anexei nr. 2, la care se adaugă, dacă sunt îndeplinite condițiile de acordare, drepturile salariale prevăzute la alin. (4) lit. a)-c) sau alin. (5) lit. a)-c).
----------
Alin. (5) al art. 3^3 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 43 din 31 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 31 august 2016.
(10) Pentru personalul promovat într-o instituție sau autoritate publică, unitate de învățământ, după caz, unde nu există funcție similară în plată, salariile de bază se stabilesc prin raportarea salariilor de bază calculate conform prevederilor art. 4 alin. (5) la salariile de bază calculate potrivit anexei nr. 2, la care se adaugă, dacă sunt îndeplinite condițiile de acordare, drepturile salariale prevăzute la alin. (4) sau (5).
(11) Pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție sau autoritate publică, unitate de învățământ, după caz, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, unde nu există funcție similară în plată, cuantumul brut al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, altele decât cele prevăzute la alin. (4) și (5) aferente personalului didactic de predare și cercetare și didactic auxiliar din instituțiile de învățământ și bibliotecile centrale universitare, se stabilește la nivelul cuantumului calculat conform prevederilor art. 4 alin. (5), în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
(la 24-12-2016, Alineatul (11) din Articolul 3^3 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 9, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
(12) Personalul didactic de predare, de predare și cercetare din universități, de conducere, precum și cel de îndrumare și control poate fi salarizat și în regim de cumul sau plata cu ora.
(la 24-12-2016, Alineatul (12) din Articolul 3^3 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 9, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
(1) În situația în care totalul drepturilor salariale determinate potrivit art. 3^3 alin. (2), (4) sau (5), după caz, este mai mic sau egal cu salariile de bază aferente lunii iulie 2016, se păstrează salariile de bază aferente lunii iulie 2016.
(2) În situația în care totalul drepturilor salariale determinate potrivit art. 3^3 alin. (2), (4) sau (5), după caz, este mai mare decât salariul de bază aferent lunii iulie 2016, se acordă, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții
a) începând cu data de 1 august 2016, o majorare a salariului de bază aferent lunii iulie 2016, astfel încât să se asigure o creștere cu 50% din diferența rezultată între salariul determinat potrivit art. 3^3 și salariul aferent lunii iulie 2016;
b) începând cu data de 1 decembrie 2017, dacă totalul drepturilor salariale determinate potrivit art. 3^3 alin. (2), (4) sau (5), după caz, este mai mic sau egal cu totalul drepturilor salariale aferente lunii noiembrie 2017 se păstrează drepturile salariale aferente lunii noiembrie 2017. Pentru funcțiile de conducere din învățământul preuniversitar la determinarea drepturilor salariale se va utiliza, începând cu data de 1 decembrie 2017, anexa cu salariile de bază prevăzute la normele metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului.
(la 31-08-2016, Lit. b) a alin. (2) al art. 3^4 a fost modificată de pct. 7 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 43 din 31 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 31 august 2016. )
(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2017, salariile de bază ale personalului din învățământ, aferente lunii decembrie 2016, care se regăsesc în anexa nr. 2^1 la prezenta ordonanță de urgență, se majorează în medie cu 15%, conform normelor metodologice elaborate de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice și aprobate prin hotărâre a Guvernului.
(la 24-12-2016, Articolul 3^4 din Capitolul I a fost completat de Punctul 10, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
(4) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și personalului nedidactic din cadrul inspectoratelor școlare.
(la 24-12-2016, Articolul 3^4 din Capitolul I a fost completat de Punctul 10, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
În aplicarea art. 3^1 alin. (2), (3) și (8), art. 3^3 și 3^4, pentru personalul didactic de predare și cercetare și didactic auxiliar din instituțiile de învățământ și bibliotecile centrale universitare, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice va elabora, în termen de 60 de zile de la publicarea prezentei ordonanțe de urgență, norme metodologice care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului.
(la 24-12-2016, Articolul 3^5 din Capitolul I a fost modificat de Punctul 11, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
(1) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, salariile de bază pentru personalul încadrat pe funcții publice și contractuale din aparatul propriu al ministerelor se stabilesc potrivit anexei nr. 3, cu excepția personalului încadrat, nou-încadrat sau promovat pe funcții publice și contractuale care beneficiază de un salariu de bază superior stabilit prin alte dispoziții legale.
(2) În situația în care salariile de bază determinate în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) sau, după caz, art. 3^1 sunt mai mari decât cele determinate potrivit alin. (1) se mențin cele stabilite în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) sau, după caz, art. 3^1.
(3) Prevederile prezentului articol nu se aplică personalului din alte instituții și autorități publice, asimilat din punctul de vedere al salarizării cu personalul din aparatul propriu al ministerelor.
(5) Salarizarea personalului Agenției Nucleare și pentru Deșeuri Radioactive se stabilește la nivelul de salarizare maxim aflat în plată aferent funcțiilor din cadrul Secretariatului General al Guvernului.
(la 24-12-2016, Alineatul (5) al Articolului 3^6 din Capitolul I a fost introdus de Punctul 12, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016, care completează pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 20 din 8 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 434 din 9 iunie 2016 )
(6) Asimilarea funcțiilor și salariilor potrivit alin. (5), precum și stabilirea nivelului concret al drepturilor salariale se fac prin ordin comun al secretarului general al Guvernului și al președintelui Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare.
(la 24-12-2016, Alineatul (6) din Articolul 3^6 din Capitolul I a fost introdus de Punctul 12, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016, care completează pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚA nr. 20 din 8 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 434 din 9 iunie 2016 )
(la 31-08-2016, Art. 3^6 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 43 din 31 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 31 august 2016. )
(Anexa nr. 2^1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015)
A. Învățământ preuniversitar
a.1. Salarii de bază pentru funcțiile didactice de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar
*Font 9*
┌────┬─────────────────────────────────────────────────────┬─────────┬──────────┬──────────┐
│Nr. │ │Nivelul │ Grad I │ Grad II │
│crt.│ Funcția │studiilor├──────────┼──────────┤
│ │ │ │ Salariul │ Salariul │
│ │ │ │ de bază │ de bază │
│ │ │ │ - lei - │ - lei - │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 1.│Inspector școlar general*) │ S │ 5564 │ 5700 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 2.│Inspector școlar general adjunct*) │ S │ 5208 │ 5335 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 3.│Director casa corpului didactic*) │ S │ 5208 │ 5335 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 4.│Director unitate de învățământ*) - nivel maxim**) │ S │ 4522 │ 4603 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 5.│Director adjunct unitate de învățământ*) - nivel │ │ │ │
│ │maxim**) │ S │ 4185 │ 4296 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 6.│Inspector școlar*) │ S │ 4669 │ 4780 │
└────┴─────────────────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────┴──────────┘
Notă
*) Salariile de bază cuprind și salariul de bază aferent unei norme didactice.
**) Categoriile de unități din învățământul preuniversitar de stat și nivelul salariilor de bază pentru funcțiile didactice de conducere de director și director adjunct sunt prevăzute la lit. D.
a.2. Salarii de bază pentru funcțiile didactice de predare din învățământul preuniversitar
*Font 8*
┌────┬────────────────────────────┬─────────┬────────────────┬───────────────────────────────────┐
│Nr. │ Funcția didactică și │ Nivelul │ Vechimea în │ Salarii de bază │
│crt.│ gradul didactic*) │studiilor│ învățământ │ - lei - │
│ │ │ │ │ Gradația │
│ │ │ │ ├─────┬─────┬─────┬─────┬─────┬─────┤
│ │ │ │ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 1.│Profesor studii superioare │ S │ peste 40 ani │ │ │ │ │ │ 3548│
│ │de lungă durată grad ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │didactic I │ S │ 35-40 ani │ │ │ │ │ │ 3379│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 30-35 ani │ │ │ │ │ │ 3213│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 25-30 ani │ │ │ │ │ │ 3097│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 22-25 ani │ │ │ │ │ │ 2965│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 18-22 ani │ │ │ │ │ 2759│ 2850│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 14-18 ani │ │ │ │ 2553│ 2640│ 2728│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 10-14 ani │ │ │ │ 2448│ 2531│ 2615│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 6-10 ani │ │ │ 2108│ 2209│ 2284│ 2359│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 1-6 ani │ 1842│ 1958│ 2054│ 2152│ 2225│ 2298│
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 2.│Profesor studii superioare │ S │ peste 40 ani │ │ │ │ │ │ 2924│
│ │de lungă durată grad ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │didactic II │ S │ 35-40 ani │ │ │ │ │ │ 2808│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 30-35 ani │ │ │ │ │ │ 2687│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 25-30 ani │ │ │ │ │ │ 2597│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 22-25 ani │ │ │ │ │ │ 2471│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 18-22 ani │ │ │ │ │ 2300│ 2376│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 14-18 ani │ │ │ │ 2139│ 2212│ 2285│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 10-14 ani │ │ │ │ 2113│ 2185│ 2257│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 6-10 ani │ │ │ 1989│ 2084│ 2154│ 2226│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 1-6 ani │ 1749│ 1859│ 1950│ 2043│ 2112│ 2182│
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 3.│Profesor studii superioare │ S │ peste 40 ani │ │ │ │ │ │ 2779│
│ │de lungă durată grad ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │didactic definitiv │ S │ 35-40 ani │ │ │ │ │ │ 2664│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 30-35 ani │ │ │ │ │ │ 2548│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 25-30 ani │ │ │ │ │ │ 2425│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 22-25 ani │ │ │ │ │ │ 2356│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 18-22 ani │ │ │ │ │ 2160│ 2231│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 14-18 ani │ │ │ │ 2015│ 2084│ 2152│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 10-14 ani │ │ │ │ 1991│ 2059│ 2127│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 6-10 ani │ │ │ 1882│ 1972│ 2038│ 2106│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 1-6 ani │ 1655│ 1759│ 1845│ 1933│ 1998│ 2065│
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 4.│Profesor studii superioare │ S │ până la 1 an │ 1645│ 1749│ 1834│ 1922│ 1987│ 2053│
│ │de lungă durată grad │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │didactic debutant │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 5.│Profesor studii superioare │ SSD │ peste 40 ani │ │ │ │ │ │ 2969│
│ │de scurtă durată grad ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │didactic I │ SSD │ 35-40 ani │ │ │ │ │ │ 2817│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 30-35 ani │ │ │ │ │ │ 2637│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 25-30 ani │ │ │ │ │ │ 2578│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 22-25 ani │ │ │ │ │ │ 2432│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 18-22 ani │ │ │ │ │ 2263│ 2339│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 14-18 ani │ │ │ │ 2117│ 2189│ 2262│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 10-14 ani │ │ │ │ 2044│ 2114│ 2184│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 6-10 ani │ │ │ 1824│ 1911│ 1976│ 2041│
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 6.│Profesor studii superioare │ SSD │ peste 40 ani │ │ │ │ │ │ 2742│
│ │de scurtă durată grad ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │didactic II │ SSD │ 35-40 ani │ │ │ │ │ │ 2632│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 30-35 ani │ │ │ │ │ │ 2512│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 25-30 ani │ │ │ │ │ │ 2393│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 22-25 ani │ │ │ │ │ │ 2283│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 18-22 ani │ │ │ │ │ 2101│ 2170│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 14-18 ani │ │ │ │ 1964│ 2031│ 2098│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 10-14 ani │ │ │ │ 1911│ 1976│ 2041│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 6-10 ani │ │ │ 1812│ 1898│ 1963│ 2027│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 1-6 ani │ 1593│ 1693│ 1776│ 1861│ 1924│ 1987│
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 7.│Profesor studii superioare │ SSD │ peste 40 ani │ │ │ │ │ │ 2481│
│ │de scurtă durată grad ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │didactic definitiv │ SSD │ 35-40 ani │ │ │ │ │ │ 2336│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 30-35 ani │ │ │ │ │ │ 2274│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 25-30 ani │ │ │ │ │ │ 2154│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 22-25 ani │ │ │ │ │ │ 2104│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 18-22 ani │ │ │ │ │ 1997│ 2063│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 14-18 ani │ │ │ │ 1902│ 1966│ 2031│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 10-14 ani │ │ │ │ 1878│ 1942│ 2006│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 6-10 ani │ │ │ 1782│ 1866│ 1929│ 1994│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 1-6 ani │ 1582│ 1681│ 1764│ 1848│ 1910│ 1974│
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 8.│Profesor studii superioare │ SSD │ până la 1 an │ 1565│ 1664│ 1745│ 1829│ 1891│ 1953│
│ │de scurtă durată debutant │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 9.│Institutor studii superioare│ S │ peste 40 ani │ │ │ │ │ │ 2930│
│ │lungă durată grad didactic I├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 35-40 ani │ │ │ │ │ │ 2782│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 30-35 ani │ │ │ │ │ │ 2646│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 25-30 ani │ │ │ │ │ │ 2541│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 22-25 ani │ │ │ │ │ │ 2393│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 18-22 ani │ │ │ │ │ 2228│ 2302│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 14-18 ani │ │ │ │ 2080│ 2151│ 2223│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 10-14 ani │ │ │ │ 1997│ 2065│ 2133│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 6-10 ani │ │ │ 1795│ 1881│ 1945│ 2009│
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 10.│Institutor studii superioare│ S │ peste 40 ani │ │ │ │ │ │ 2604│
│ │lungă durată grad didactic ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │II │ S │ 35-40 ani │ │ │ │ │ │ 2498│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 30-35 ani │ │ │ │ │ │ 2377│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 25-30 ani │ │ │ │ │ │ 2272│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 22-25 ani │ │ │ │ │ │ 2162│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 18-22 ani │ │ │ │ │ 2032│ 2100│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 14-18 ani │ │ │ │ 1892│ 1956│ 2021│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 10-14 ani │ │ │ │ 1873│ 1937│ 2001│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 6-10 ani │ │ │ 1768│ 1851│ 1914│ 1978│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 1-6 ani │ 1569│ 1668│ 1750│ 1833│ 1895│ 1958│
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 11.│Institutor studii superioare│ S │ peste 40 ani │ │ │ │ │ │ 2432│
│ │lungă durată grad didactic ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │definitiv │ S │ 35-40 ani │ │ │ │ │ │ 2310│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 30-35 ani │ │ │ │ │ │ 2192│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 25-30 ani │ │ │ │ │ │ 2109│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 22-25 ani │ │ │ │ │ │ 2071│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 18-22 ani │ │ │ │ │ 1932│ 1997│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 14-18 ani │ │ │ │ 1835│ 1897│ 1960│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 10-14 ani │ │ │ │ 1808│ 1869│ 1931│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 6-10 ani │ │ │ 1688│ 1769│ 1828│ 1888│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 1-6 ani │ 1499│ 1594│ 1671│ 1752│ 1810│ 1870│
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 12.│Institutor studii superioare│ S │ până la 1 an │ 1476│ 1569│ 1646│ 1725│ 1783│ 1842│
│ │lungă durată debutant │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 13.│Institutor studii superioare│ SSD │ peste 40 ani │ │ │ │ │ │ 2857│
│ │scurtă durată grad ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │didactic I │ SSD │ 35-40 ani │ │ │ │ │ │ 2707│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 30-35 ani │ │ │ │ │ │ 2601│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 25-30 ani │ │ │ │ │ │ 2466│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 22-25 ani │ │ │ │ │ │ 2331│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 18-22 ani │ │ │ │ │ 2156│ 2228│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 14-18 ani │ │ │ │ 1994│ 2062│ 2130│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 10-14 ani │ │ │ │ 1940│ 2006│ 2072│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 6-10 ani │ │ │ 1706│ 1788│ 1849│ 1910│
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 14.│Institutor studii superioare│ SSD │ peste 40 ani │ │ │ │ │ │ 2513│
│ │scurtă durată grad didactic ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │II │ SSD │ 35-40 ani │ │ │ │ │ │ 2410│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 30-35 ani │ │ │ │ │ │ 2272│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 25-30 ani │ │ │ │ │ │ 2181│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 22-25 ani │ │ │ │ │ │ 2071│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 18-22 ani │ │ │ │ │ 1944│ 2009│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 14-18 ani │ │ │ │ 1808│ 1870│ 1932│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 10-14 ani │ │ │ │ 1788│ 1849│ 1910│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 6-10 ani │ │ │ 1684│ 1764│ 1824│ 1885│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 1-6 ani │ 1495│ 1590│ 1667│ 1747│ 1806│ 1866│
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 15.│Institutor studii superioare│ SSD │ peste 40 ani │ │ │ │ │ │ 2356│
│ │scurtă durată grad didactic ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │definitiv │ SSD │ 35-40 ani │ │ │ │ │ │ 2283│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 30-35 ani │ │ │ │ │ │ 2141│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 25-30 ani │ │ │ │ │ │ 2048│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 22-25 ani │ │ │ │ │ │ 2025│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 18-22 ani │ │ │ │ │ 1888│ 1951│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 14-18 ani │ │ │ │ 1788│ 1849│ 1910│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 10-14 ani │ │ │ │ 1769│ 1830│ 1890│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 6-10 ani │ │ │ 1654│ 1733│ 1792│ 1850│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ SSD │ 1-6 ani │ 1469│ 1562│ 1638│ 1716│ 1774│ 1832│
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 16.│Institutor studii superioare│ SSD │ până la 1 an │ 1439│ 1530│ 1605│ 1682│ 1739│ 1796│
│ │scurtă durată grad didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │debutant │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 17.│Învățător, educatoare, │ M │ peste 40 ani │ │ │ │ │ │ 2807│
│ │maistru-instructor; (cu ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │studii de nivel liceal) grad│ M │ 35-40 ani │ │ │ │ │ │ 2695│
│ │didactic I ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 30-35 ani │ │ │ │ │ │ 2574│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 25-30 ani │ │ │ │ │ │ 2436│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 22-25 ani │ │ │ │ │ │ 2308│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 18-22 ani │ │ │ │ │ 2067│ 2135│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 14-18 ani │ │ │ │ 1937│ 2003│ 2070│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 10-14 ani │ │ │ │ 1856│ 1920│ 1933│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 6-10 ani │ │ │ 1712│ 1794│ 1854│ 1915│
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 18.│Învățător, educatoare, │ M │ peste 40 ani │ │ │ │ │ │ 2425│
│ │maistru-instructor; (cu ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │studii de nivel liceal) grad│ M │ 35-40 ani │ │ │ │ │ │ 2296│
│ │didactic II ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 30-35 ani │ │ │ │ │ │ 2191│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 25-30 ani │ │ │ │ │ │ 2104│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 22-25 ani │ │ │ │ │ │ 2003│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 18-22 ani │ │ │ │ │ 1908│ 1972│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 14-18 ani │ │ │ │ 1821│ 1882│ 1945│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 10-14 ani │ │ │ │ 1805│ 1866│ 1928│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 6-10 ani │ │ │ 1704│ 1786│ 1846│ 1907│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 1-6 ani │ 1499│ 1593│ 1671│ 1751│ 1810│ 1870│
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 19.│Învățător, educatoare, │ M │ peste 40 ani │ │ │ │ │ │ 2277│
│ │maistru-instructor; (cu ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │studii de nivel liceal) grad│ M │ 35-40 ani │ │ │ │ │ │ 2174│
│ │didactic definitiv ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 30-35 ani │ │ │ │ │ │ 2056│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 25-30 ani │ │ │ │ │ │ 1980│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 22-25 ani │ │ │ │ │ │ 1953│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 18-22 ani │ │ │ │ │ 1851│ 1912│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 14-18 ani │ │ │ │ 1754│ 1813│ 1873│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 10-14 ani │ │ │ │ 1738│ 1797│ 1856│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 6-10 ani │ │ │ 1632│ 1710│ 1769│ 1826│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 1-6 ani │ 1449│ 1541│ 1616│ 1693│ 1751│ 1808│
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 20.│Învățător, educatoare, │ M │ până la 1 an │ 1428│ 1518│ 1592│ 1668│ 1725│ 1781│
│ │maistru-instructor; (cu │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │studii de nivel liceal) │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │debutant │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 21.│Profesor, învățător, │ M │ peste 40 ani │ │ │ │ │ │ 1843│
│ │educatoare, educator, ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │maistru-instructor; (cu │ M │ 35-40 ani │ │ │ │ │ │ 1824│
│ │studii de nivel liceal, fără├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │pregătire de specialitate) │ M │ 30-35 ani │ │ │ │ │ │ 1807│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 25-30 ani │ │ │ │ │ │ 1788│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 22-25 ani │ │ │ │ │ │ 1777│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 18-22 ani │ │ │ │ │ 1707│ 1763│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 14-18 ani │ │ │ │ 1640│ 1695│ 1750│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 10-14 ani │ │ │ │ 1622│ 1677│ 1732│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 6-10 ani │ │ │ 1533│ 1607│ 1661│ 1715│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ 1-6 ani │ 1363│ 1449│ 1520│ 1593│ 1646│ 1699│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ M │ până la 1 an │ 1358│ 1438│ 1508│ 1581│ 1633│ 1687│
└────┴────────────────────────────┴─────────┴────────────────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┘
Notă
*) Funcțiile se ocupă potrivit prevederilor Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.
B. Învățământul superior/universitar
b.1. Salarii de bază pentru funcțiile didactice de conducere din învățământul superior/universitar
*Font 9*
┌────┬─────────────────────────────────────────────────────┬─────────┬─────────────────────┐
│ │ │ │ Salarii de bază │
│ │ │ │ - lei - │
│ │ │ ├──────────┬──────────┤
│Nr. │ │Nivelul │ Grad I │ Grad II │
│crt.│ Funcția │studiilor├──────────┼──────────┤
│ │ │ │ Salariul │ Salariul │
│ │ │ │ de bază │ de bază │
│ │ │ │ - lei - │ - lei - │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 1.│Rector*) │ S │ 7302 │ 8405 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 2.│Prorector*) │ S │ 6636 │ 7636 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 3.│Decan*) │ S │ 6149 │ 7278 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 4.│Prodecan*) │ S │ 5778 │ 7034 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 5.│Director de departament*) │ S │ 5778 │ 7034 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 6.│Director general administrativ al universității*) │ S │ 6149 │ 7278 │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 7.│Director general adjunct administrativ al │ │ │ │
│ │universității**) │ S │ 5642 │ 6315 │
└────┴─────────────────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────┴──────────┘
Notă
*) Salariile de bază cuprind și salariul de bază aferent funcției de execuție, conform prevederilor Legii nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.
**) Se utilizează numai în instituțiile de învățământ superior care au fuzionat.
b.2. Salarii de bază pentru funcțiile didactice de predare din învățământul superior/universitar
*Font 8*
┌────┬────────────────────────────┬─────────┬────────────────┬───────────────────────────────────┐
│ │ │ │ │ Salarii de bază │
│Nr. │ Funcția*) │ Nivelul │ Vechimea în │ - lei - │
│crt.│ │studiilor│ învățământ/ │ Gradația │
│ │ │ │ cercetare ├─────┬─────┬─────┬─────┬─────┬─────┤
│ │ │ │ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 1.│Profesor universitar/ │ S │ peste 40 ani │ │ │ │ │ │ 6901│
│ │cercetător științific I ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 35-40 ani │ │ │ │ │ │ 6421│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 30-35 ani │ │ │ │ │ │ 5970│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 25-30 ani │ │ │ │ │ │ 5549│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 20-25 ani │ │ │ │ │ │ 5230│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 15-20 ani │ │ │ │ │ 4760│ 4919│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 10-15 ani │ │ │ │ 4284│ 4431│ 4579│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 6-10 ani │ │ 3127│ 3280│ 3436│ 3556│ 3675│
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 2.│Conferențiar universitar/ │ S │ peste 40 ani │ │ │ │ │ │ 4348│
│ │cercetător științific II ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 35-40 ani │ │ │ │ │ │ 4269│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 30-35 ani │ │ │ │ │ │ 4024│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 25-30 ani │ │ │ │ │ │ 3901│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 20-25 ani │ │ │ │ │ │ 3698│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 15-20 ani │ │ │ │ │ 3420│ 3534│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 10-15 ani │ │ │ │ 3051│ 3155│ 3259│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 6-10 ani │ │ │ 2590│ 2714│ 2807│ 2901│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 3-6 ani │ │ 2437│ 2556│ 2678│ 2769│ 2862│
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 3.│Șef lucrări (lector │ S │ 35-40 ani │ │ │ │ │ │ 3292│
│ │universitar)/cercetător ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │științific III │ S │ 30-35 ani │ │ │ │ │ │ 3157│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 25-30 ani │ │ │ │ │ │ 2963│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 20-25 ani │ │ │ │ │ │ 2904│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 15-20 ani │ │ │ │ │ 2760│ 2852│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 10-15 ani │ │ │ │ 2619│ 2708│ 2798│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 6-10 ani │ │ │ 2483│ 2602│ 2691│ 2780│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 3-6 ani │ │ 2340│ 2454│ 2572│ 2659│ 2747│
├────┼────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 4.│Asistent universitar/ │ S │ 35-40 ani │ │ │ │ │ │ 2715│
│ │cercetător științific ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 30-35 ani │ │ │ │ │ │ 2699│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 25-30 ani │ │ │ │ │ │ 2683│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 20-25 ani │ │ │ │ │ │ 2667│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 15-20 ani │ │ │ │ │ 2565│ 2650│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 10-15 ani │ │ │ │ 2467│ 2551│ 2636│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 6-10 ani │ │ │ 2254│ 2362│ 2441│ 2522│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ 3-6 ani │ │ 2121│ 2225│ 2332│ 2410│ 2489│
│ │ ├─────────┼────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │ │ S │ până la 3 ani │ 1974│ 2100│ 2202│ 2307│ 2385│ 2463│
└────┴────────────────────────────┴─────────┴────────────────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┘
Notă
*) Funcțiile se ocupă potrivit Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.
C. Funcții didactice auxiliare din învățământul superior/universitar și preuniversitar
c.1. Salarii de bază pentru funcțiile didactice auxiliare de conducere din învățământ
*Font 9*
┌────┬─────────────────────────────────────────────────────┬─────────┬──────────┬──────────┐
│Nr. │ │Nivelul │ Grad I │ Grad II │
│crt.│ Funcția │studiilor├──────────┼──────────┤
│ │ │ │ Salariul │ Salariul │
│ │ │ │ de bază │ de bază │
│ │ │ │ - lei - │ - lei - │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ │Învățământ superior/universitar*) │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 1 │Director, contabil-șef (administrator financiar) al │ │ │ │
│ │universității cu cel puțin 10.000 de studenți*) │ S │ 5492│ 6147│
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 2 │Director, contabil-șef (administrator financiar) al │ │ │ │
│ │universității cu un nr. mai mic de 10.000 de │ │ │ │
│ │studenți*) │ S │ 5292│ 5924│
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 3 │Secretar-șef al universității cu cel puțin 10.000 │ │ │ │
│ │de studenți*) │ S │ 5492│ 6147│
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 4 │Secretar-șef al universității cu un nr. mai mic de │ │ │ │
│ │10.000 de studenți*) │ S │ 4864│ 5292│
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 5 │Secretar-șef facultate*) │ S │ 3536│ 3855│
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 6 │Șef serviciu (administrator financiar/patrimoniu)*) │ S │ 3697│ 4207│
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 7 │Șef birou (administrator financiar/patrimoniu)*) │ S │ 3227│ 3350│
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ │Învățământ preuniversitar**) │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 1 │Contabil-șef (administrator financiar)*) - nivel │ │ │ │
│ │maxim │ S │ 3.777│ 3.903│
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 2 │Secretar-șef unitate de învățământ*) - nivel maxim │ S │ 3.206│ 3.295│
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 3 │Contabil-șef (administrator financiar)*) - nivel │ │ │ │
│ │maxim │ M │ 2.716│ 2.754│
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 4 │Secretar-șef unitate de învățământ*) - nivel maxim │ M │ 2.394│ 2.463│
└────┴─────────────────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────┴──────────┘
Notă
*) Salariile de bază cuprind și salariul de bază aferent funcției de execuție.
**) Categoriile de unități din învățământul preuniversitar de stat și nivelul salariilor de bază pentru funcțiile didactice auxiliare de conducere sunt prevăzute la lit. D.
c.2. Salarii de bază pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ
*Font 8*
┌────┬─────────────────────────────────────────────┬─────────┬───────────────────────────────────┐
│ │ │ │ Salarii de bază │
│Nr. │ Funcția, gradul sau treapta profesională │ Nivelul │ - lei - │
│crt.│ │studiilor│ Gradația │
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┬─────┬─────┬─────┬─────┬─────┤
│ │ Funcții de execuție │ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 1│Administrator financiar, economist, referent,│ │ │ │ │ │ │ │
│ │consilier juridic și contabil grad I*) │ S │ 2225│ 2365│ 2481│ 2599│ 2687│ 2776│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │grad II*) │ S │ 1824│ 1939│ 2034│ 2131│ 2203│ 2275│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │grad III*) │ S │ 1705│ 1813│ 1902│ 1993│ 2060│ 2127│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │debutant*) │ S │ 1404│ 1462│ 1503│ 1547│ 1570│ 1593│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 2│Informatician gradul I A │ S │ 2258│ 2400│ 2517│ 2637│ 2726│ 2817│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │gradul I │ S │ 2144│ 2278│ 2389│ 2503│ 2588│ 2675│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │gradul II │ S │ 2045│ 2173│ 2279│ 2387│ 2469│ 2551│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │debutant │ S │ 1404│ 1462│ 1503│ 1547│ 1570│ 1593│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 3│Secretar instituție unitate de │ │ │ │ │ │ │ │
│ │învățământ I**) │ S │ 2191│ 2328│ 2442│ 2559│ 2645│ 2733│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │II**) │ S │ 2090│ 2221│ 2330│ 2441│ 2524│ 2607│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │III*) │ S │ 1624│ 1726│ 1811│ 1897│ 1961│ 2026│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │debutant**) │ S │ 1404│ 1462│ 1503│ 1547│ 1570│ 1593│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 4│Pedagog școlar, laborant; IA │ S │ 1942│ 2064│ 2165│ 2269│ 2345│ 2423│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │I │ S │ 1751│ 1861│ 1952│ 2045│ 2114│ 2184│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │II │ S │ 1591│ 1691│ 1774│ 1859│ 1922│ 1985│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │debutant │ S │ 1404│ 1462│ 1503│ 1547│ 1570│ 1593│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 5│Instructor-animator, corepetitor; instructor │ │ │ │ │ │ │ │
│ │de educație extrașcolară gradul I │ S │ 1563│ 1662│ 1743│ 1826│ 1888│ 1950│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │gradul II │ S │ 1437│ 1529│ 1603│ 1680│ 1736│ 1793│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │debutant │ S │ 1404│ 1462│ 1503│ 1547│ 1570│ 1593│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 6│Administrator patrimoniu grad I***) │ S │ 2225│ 2365│ 2480│ 2599│ 2687│ 2775│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │grad II***) │ S │ 1780│ 1892│ 1985│ 2079│ 2150│ 2221│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │grad III***) │ S │ 1641│ 1744│ 1829│ 1917│ 1981│ 2047│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │debutant***) │ S │ 1404│ 1462│ 1503│ 1547│ 1570│ 1593│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 7│Administrator financiar, economist, referent │ │ │ │ │ │ │ │
│ │și contabil grad I *) │ SSD │ 1735│ 1844│ 1934│ 2026│ 2095│ 2164│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │grad II*) │ SSD │ 1613│ 1714│ 1798│ 1884│ 1948│ 2012│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │grad III*) │ SSD │ 1433│ 1523│ 1597│ 1674│ 1730│ 1788│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │debutant*) │ SSD │ 1354│ 1408│ 1446│ 1487│ 1508│ 1530│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 8│Informatician gradul I │ SSD │ 1814│ 1928│ 2022│ 2119│ 2191│ 2263│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │gradul II │ SSD │ 1642│ 1745│ 1830│ 1917│ 1982│ 2048│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │gradul III │ SSD │ 1462│ 1554│ 1630│ 1708│ 1766│ 1824│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │debutant │ SSD │ 1354│ 1408│ 1446│ 1487│ 1508│ 1530│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 9│Secretar instituție unitate de │ │ │ │ │ │ │ │
│ │învățământ I**) │ SSD │ 1869│ 1986│ 2083│ 2182│ 2257│ 2331│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │II**) │ SSD │ 1670│ 1775│ 1861│ 1950│ 2017│ 2084│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │III**) │ SSD │ 1490│ 1583│ 1661│ 1740│ 1799│ 1859│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │debutant**) │ SSD │ 1354│ 1408│ 1446│ 1487│ 1508│ 1530│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 10│Pedagog școlar, laborant I │ SSD │ 1694│ 1800│ 1888│ 1978│ 2045│ 2113│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │II │ SSD │ 1577│ 1676│ 1758│ 1842│ 1905│ 1968│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │III │ SSD │ 1405│ 1493│ 1566│ 1641│ 1696│ 1752│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │debutant │ SSD │ 1354│ 1408│ 1446│ 1487│ 1508│ 1530│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 11│Instructor-animator, corepetitor, instructor │ │ │ │ │ │ │ │
│ │de educație extrașcolară gradul I │ SSD │ 1439│ 1529│ 1604│ 1681│ 1737│ 1795│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │gradul II │ SSD │ 1364│ 1450│ 1521│ 1594│ 1647│ 1701│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │debutant │ SSD │ 1354│ 1408│ 1446│ 1487│ 1508│ 1530│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 12│Administrator patrimoniu grad I***) │ SSD │ 1411│ 1500│ 1573│ 1648│ 1704│ 1760│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │grad II***) │ SSD │ 1364│ 1450│ 1521│ 1594│ 1647│ 1701│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │grad III***) │ SSD │ 1359│ 1445│ 1516│ 1588│ 1641│ 1695│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │debutant***) │ SSD │ 1354│ 1408│ 1446│ 1487│ 1508│ 1530│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 13│Administrator financiar, economist, referent │ │ │ │ │ │ │ │
│ │și contabil treapta I *) │ M │ 1486│ 1580│ 1657│ 1736│ 1794│ 1854│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │treapta II*) │ M │ 1402│ 1490│ 1563│ 1638│ 1693│ 1750│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │treapta III*) │ M │ 1334│ 1418│ 1487│ 1558│ 1611│ 1664│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │debutant*) │ M │ 1329│ 1381│ 1418│ 1457│ 1478│ 1499│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 14│Informatician I A │ PL/M │ 1602│ 1702│ 1785│ 1870│ 1934│ 1998│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │I │ PL/M │ 1481│ 1574│ 1651│ 1730│ 1788│ 1847│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │II │ PL/M │ 1346│ 1431│ 1500│ 1572│ 1625│ 1679│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │III │ PL/M │ 1334│ 1418│ 1487│ 1558│ 1611│ 1664│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │debutant │ PL/M │ 1329│ 1381│ 1418│ 1457│ 1478│ 1499│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 15│Secretar instituție unitate de învățământ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │IA**) │ M │ 1602│ 1702│ 1785│ 1870│ 1934│ 1998│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │I**) │ M │ 1481│ 1574│ 1651│ 1730│ 1788│ 1847│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │II**) │ M │ 1346│ 1431│ 1500│ 1572│ 1625│ 1679│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │III**) │ M │ 1334│ 1418│ 1487│ 1558│ 1611│ 1664│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │debutant**) │ M │ 1329│ 1381│ 1418│ 1457│ 1478│ 1499│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 16│Pedagog școlar IA │ M │ 1341│ 1426│ 1496│ 1567│ 1620│ 1673│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │I │ M │ 1339│ 1423│ 1493│ 1564│ 1617│ 1670│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │II │ M │ 1334│ 1418│ 1487│ 1558│ 1611│ 1664│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │debutant │ M │ 1329│ 1381│ 1418│ 1457│ 1478│ 1499│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 17│Instructor-animator, instructor educație │ │ │ │ │ │ │ │
│ │extrașcolară IA │ M │ 1341│ 1426│ 1496│ 1567│ 1620│ 1673│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │I │ M │ 1339│ 1423│ 1493│ 1564│ 1617│ 1670│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │II │ M │ 1334│ 1418│ 1487│ 1558│ 1611│ 1664│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │debutant │ M │ 1329│ 1381│ 1418│ 1457│ 1478│ 1499│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 18│Corepetitor I │ M │ 1339│ 1423│ 1493│ 1564│ 1617│ 1670│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │II │ M │ 1334│ 1418│ 1487│ 1558│ 1611│ 1664│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │debutant │ M │ 1329│ 1381│ 1418│ 1457│ 1478│ 1499│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 19│Șef atelier-școală, tehnician, administrator │ │ │ │ │ │ │ │
│ │patrimoniu treapta I***) │ M │ 1486│ 1580│ 1657│ 1736│ 1794│ 1854│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │treapta II***) │ M │ 1402│ 1490│ 1563│ 1638│ 1693│ 1750│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │treapta III***) │ M │ 1334│ 1418│ 1487│ 1558│ 1611│ 1664│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │debutant***) │ M │ 1329│ 1381│ 1418│ 1457│ 1478│ 1499│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 20│Laborant I │ PL/M │ 1355│ 1440│ 1510│ 1583│ 1636│ 1690│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │II │ PL/M │ 1334│ 1418│ 1487│ 1558│ 1611│ 1664│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │debutant │ PL/M │ 1329│ 1381│ 1418│ 1457│ 1478│ 1499│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 21│Instructor, model I │ M │ 1339│ 1423│ 1493│ 1564│ 1617│ 1670│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │II │ M │ 1334│ 1418│ 1487│ 1558│ 1611│ 1664│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │debutant │ M │ 1329│ 1381│ 1418│ 1457│ 1478│ 1499│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 22│Mediator școlar I │ M/G │ 1331│ 1415│ 1484│ 1555│ 1608│ 1661│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │II │ M/G │ 1326│ 1410│ 1479│ 1549│ 1602│ 1654│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │debutant │ M/G │ 1321│ 1373│ 1410│ 1448│ 1469│ 1490│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 23│Îngrijitor grupă învățământ preșcolar │ M/G │ 1321│ 1373│ 1410│ 1448│ 1469│ 1490│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │debutant │ M/G │ 1316│ 1367│ 1404│ 1443│ 1463│ 1483│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 24│Supraveghetor noapte I │ G │ 1321│ 1373│ 1410│ 1448│ 1469│ 1490│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │II │ G │ 1316│ 1367│ 1404│ 1443│ 1463│ 1483│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 25│Bibliotecar, documentarist, redactor │ │ │ │ │ │ │ │
│ │gradul IA - din instituții de învățământ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │superior și biblioteci centrale universitare │ S │ 2107│ 2239│ 2348│ 2460│ 2544│ 2628│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Bibliotecar, documentarist, redactor gradul I│ S │ 2087│ 2218│ 2326│ 2437│ 2519│ 2603│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Bibliotecar, documentarist, redactor │ │ │ │ │ │ │ │
│ │gradul II │ S │ 2008│ 2134│ 2237│ 2344│ 2424│ 2505│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Bibliotecar, documentarist, redactor debutant│ S │ 1404│ 1462│ 1503│ 1547│ 1570│ 1593│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 26│Bibliotecar, documentarist, redactor gradul I│ SSD │ 1813│ 1926│ 2020│ 2117│ 2189│ 2261│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Bibliotecar, documentarist, redactor │ │ │ │ │ │ │ │
│ │gradul II │ SSD │ 1627│ 1729│ 1814│ 1900│ 1965│ 2030│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Bibliotecar, documentarist, redactor │ │ │ │ │ │ │ │
│ │gradul III │ SSD │ 1432│ 1521│ 1596│ 1672│ 1729│ 1786│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Bibliotecar, documentarist, redactor debutant│ SSD │ 1354│ 1408│ 1446│ 1487│ 1508│ 1530│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 27│Bibliotecar, documentarist, redactor IA │ PL/M │ 1555│ 1652│ 1733│ 1816│ 1878│ 1940│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Bibliotecar, documentarist, redactor I │ PL/M │ 1418│ 1507│ 1581│ 1656│ 1713│ 1769│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Bibliotecar, documentarist, redactor II │ PL/M │ 1354│ 1439│ 1509│ 1581│ 1635│ 1689│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Bibliotecar, documentarist, redactor debutant│ PL/M │ 1316│ 1367│ 1404│ 1443│ 1463│ 1483│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 28│Mânuitor carte │ M/G │ 1316│ 1399│ 1468│ 1538│ 1590│ 1642│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 29│Analist, programator, inginer sistem; IA │ S │ 2477│ 2633│ 2761│ 2894│ 2991│ 3090│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Analist, programator, inginer sistem; I │ S │ 2278│ 2421│ 2539│ 2660│ 2751│ 2842│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Analist, programator, inginer sistem; II │ S │ 2019│ 2145│ 2250│ 2358│ 2438│ 2518│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Analist, programator, inginer sistem; deb. │ S │ 1404│ 1462│ 1503│ 1547│ 1570│ 1593│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 30│Analist (programator) ajutor: IA │ M │ 1598│ 1698│ 1781│ 1866│ 1930│ 1994│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Analist (programator) ajutor; I │ M │ 1457│ 1548│ 1624│ 1701│ 1759│ 1818│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Analist (programator) ajutor; II │ M │ 1326│ 1409│ 1478│ 1549│ 1601│ 1654│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Analist (programator) ajutor; debutant │ M │ 1316│ 1367│ 1404│ 1443│ 1463│ 1483│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 31│Operator, controlor date; I │ M │ 1481│ 1574│ 1650│ 1729│ 1788│ 1848│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Operator, controlor date; II │ M │ 1418│ 1507│ 1581│ 1656│ 1713│ 1769│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Operator, controlor date; III │ M │ 1354│ 1439│ 1509│ 1581│ 1635│ 1689│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Operator, controlor date; debutant │ M │ 1316│ 1367│ 1404│ 1443│ 1463│ 1483│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 32│Inginer gradul IA │ S │ 1992│ 2116│ 2220│ 2326│ 2405│ 2485│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Inginer gradul I │ S │ 1869│ 1986│ 2083│ 2183│ 2257│ 2332│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Inginer gradul II │ S │ 1714│ 1821│ 1910│ 2001│ 2069│ 2138│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Inginer gradul debutant │ S │ 1404│ 1462│ 1503│ 1547│ 1570│ 1593│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 33│Subinginer gradul I │ SSD │ 1714│ 1821│ 1910│ 2001│ 2069│ 2138│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Subinginer gradul II │ SSD │ 1586│ 1685│ 1767│ 1852│ 1915│ 1979│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Subinginer gradul III │ SSD │ 1417│ 1506│ 1580│ 1655│ 1711│ 1768│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Subinginer debutant │ SSD │ 1354│ 1408│ 1446│ 1487│ 1508│ 1530│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 34│Biolog, biochimist, chimist, fizician │ │ │ │ │ │ │ │
│ │principal │ S │ 2367│ 2515│ 2638│ 2764│ 2858│ 2953│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Biolog, biochimist, chimist, fizician │ │ │ │ │ │ │ │
│ │specialist │ S │ 2065│ 2194│ 2301│ 2411│ 2493│ 2576│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Biolog, biochimist, chimist, fizician │ S │ 1722│ 1830│ 1919│ 2011│ 2079│ 2149│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Biolog, biochimist, chimist, fizician, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │debutant │ S │ 1404│ 1462│ 1503│ 1547│ 1570│ 1593│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 35│Inginer agronom, zootehnist, pedolog I │ S │ 1940│ 2061│ 2162│ 2265│ 2342│ 2420│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Inginer agronom, zootehnist, pedolog II │ S │ 1699│ 1805│ 1894│ 1984│ 2052│ 2120│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Inginer agronom, zootehnist, pedolog III │ S │ 1668│ 1772│ 1859│ 1947│ 2014│ 2081│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Inginer agronom, zootehnist, pedolog debutant│ S │ 1404│ 1462│ 1503│ 1547│ 1570│ 1593│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 36│Psiholog, sociolog principal │ S │ 2130│ 2263│ 2374│ 2487│ 2572│ 2657│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Psiholog, sociolog │ S │ 1897│ 2016│ 2114│ 2216│ 2291│ 2367│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Psiholog, sociolog debutant │ S │ 1404│ 1462│ 1503│ 1547│ 1570│ 1593│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 37│Asistent de cercetare științifică │ S │ 1448│ 1540│ 1616│ 1693│ 1749│ 1807│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Asistent de cercetare științifică stagiar │ S │ 1404│ 1462│ 1503│ 1547│ 1570│ 1593│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 38│Asistent I │ M │ 1324│ 1407│ 1476│ 1546│ 1599│ 1651│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Asistent II │ M │ 1319│ 1402│ 1470│ 1541│ 1593│ 1645│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Asistent stagiar │ M │ 1316│ 1367│ 1404│ 1443│ 1463│ 1483│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 39│Regizor artistic, pictor, scenograf, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │coregraf, consultant artistic I │ S │ 2621│ 2785│ 2921│ 3060│ 3164│ 3270│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Regizor artistic, pictor, scenograf, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │coregraf, consultant artistic II │ S │ 2399│ 2549│ 2673│ 2801│ 2896│ 2993│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Regizor artistic, pictor, scenograf, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │coregraf, consultant artistic III │ S │ 2231│ 2370│ 2486│ 2605│ 2693│ 2783│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Regizor artistic, pictor, scenograf, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │coregraf, consultant artistic debutant │ S │ 1404│ 1462│ 1503│ 1547│ 1570│ 1593│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 40│Maestru de studii (balet, canto, secretar │ │ │ │ │ │ │ │
│ │literar muzical), operator imagine sunet I │ S │ 2344│ 2491│ 2613│ 2737│ 2831│ 2925│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Maestru de studii (balet, canto, secretar │ │ │ │ │ │ │ │
│ │literar muzical), operator imagine, sunet II │ S │ 2218│ 2356│ 2471│ 2590│ 2678│ 2767│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Maestru de studii (balet, canto, secretar │ │ │ │ │ │ │ │
│ │literar muzical), operator imagine, sunet III│ S │ 1956│ 2079│ 2180│ 2284│ 2362│ 2441│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Maestru de studii (balet, canto, secretar │ │ │ │ │ │ │ │
│ │literar muzical), operator imagine, sunet │ │ │ │ │ │ │ │
│ │debutant │ S │ 1404│ 1462│ 1503│ 1547│ 1570│ 1593│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 41│Maestru (balet - dans, corepetit.), dirij. │ │ │ │ │ │ │ │
│ │cor; I │ S │ 2441│ 2593│ 2720│ 2850│ 2947│ 3045│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Maestru (balet - dans, corepetit.), dirij. │ │ │ │ │ │ │ │
│ │cor; II │ S │ 2036│ 2164│ 2269│ 2378│ 2458│ 2541│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Maestru (balet - dans, corepetit.), dirij. │ │ │ │ │ │ │ │
│ │cor; III │ S │ 1730│ 1839│ 1928│ 2021│ 2089│ 2159│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Maestru (balet - dans, corepetit.), dirij. │ │ │ │ │ │ │ │
│ │cor; debutant │ S │ 1404│ 1462│ 1503│ 1547│ 1570│ 1593│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 42│Maestru (balet - dans, corepetitor), maestru │ │ │ │ │ │ │ │
│ │de studii balet; I │ │ 1362│ 1447│ 1518│ 1590│ 1644│ 1699│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Maestru (balet - dans, corepetitor), maestru │ │ │ │ │ │ │ │
│ │de studii balet; II │ │ 1344│ 1428│ 1498│ 1569│ 1623│ 1676│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Maestru (balet - dans, corepetitor), maestru │ │ │ │ │ │ │ │
│ │de studii balet; III │ │ 1329│ 1412│ 1481│ 1552│ 1605│ 1658│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Maestru (balet - dans, corepetitor), maestru │ │ │ │ │ │ │ │
│ │de studii balet; debutant │ │ 1316│ 1367│ 1404│ 1443│ 1463│ 1483│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 43│Artist plastic, machior, peruchier, monteur │ │ │ │ │ │ │ │
│ │imagine, editor imagine I │ S │ 2085│ 2216│ 2324│ 2435│ 2518│ 2602│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Artist plastic, machior, peruchier, monteur │ │ │ │ │ │ │ │
│ │imagine, editor imagine II │ S │ 1783│ 1895│ 1987│ 2082│ 2153│ 2224│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Artist plastic, machior, peruchier, monteur │ │ │ │ │ │ │ │
│ │imagine, editor imagine III │ S │ 1668│ 1772│ 1859│ 1947│ 2014│ 2081│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Artist plastic, machior, peruchier, monteur │ │ │ │ │ │ │ │
│ │imagine, editor imagine debutant │ S │ 1404│ 1462│ 1503│ 1547│ 1570│ 1593│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 44│Artist plastic, machior, peruchier, monteur │ │ │ │ │ │ │ │
│ │imagine, editor imagine I │ │ 1555│ 1652│ 1733│ 1816│ 1878│ 1940│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Artist plastic, machior, peruchier, monteur │ │ │ │ │ │ │ │
│ │imagine, editor imagine II │ │ 1418│ 1507│ 1581│ 1656│ 1713│ 1769│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Artist plastic, machior, peruchier, monteur │ │ │ │ │ │ │ │
│ │imagine, editor imagine III │ │ 1336│ 1420│ 1489│ 1560│ 1613│ 1667│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Artist plastic, machior, peruchier, monteur │ │ │ │ │ │ │ │
│ │imagine, editor imagine debutant │ │ 1316│ 1367│ 1404│ 1443│ 1463│ 1483│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 45│Regizor scenă (culise) I │ M │ 1555│ 1652│ 1733│ 1816│ 1878│ 1940│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Regizor scenă (culise) II │ M │ 1418│ 1507│ 1581│ 1656│ 1713│ 1769│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Regizor scenă (culise) III │ M │ 1336│ 1420│ 1489│ 1560│ 1613│ 1667│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Regizor scenă (culise) debutant │ M │ 1316│ 1367│ 1404│ 1443│ 1463│ 1483│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 46│Secretar tehnic de redacție, traducător, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │tehnoredactor, corector, desenator artistic I│ S │ 2085│ 2216│ 2324│ 2435│ 2518│ 2602│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Secretar tehnic de redacție, traducător, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │tehnoredactor, corector, desenator │ │ │ │ │ │ │ │
│ │artistic II │ S │ 1828│ 1942│ 2037│ 2134│ 2207│ 2280│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Secretar tehnic de redacție, traducător, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │tehnoredactor, corector, desenator │ │ │ │ │ │ │ │
│ │artistic III │ S │ 1788│ 1879│ 1970│ 2064│ 2134│ 2205│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Secretar tehnic de redacție, traducător, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │tehnoredactor, corector, desenator artistic │ │ │ │ │ │ │ │
│ │debutant │ S │ 1404│ 1462│ 1503│ 1547│ 1570│ 1593│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 47│Redactor I │ SSD │ 1727│ 1835│ 1925│ 2017│ 2086│ 2155│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Redactor II │ SSD │ 1550│ 1647│ 1727│ 1810│ 1871│ 1933│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Redactor III │ SSD │ 1398│ 1486│ 1558│ 1633│ 1688│ 1744│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Redactor debutant │ SSD │ 1354│ 1408│ 1446│ 1487│ 1508│ 1530│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 48│Secretar de redacție, tehnoredactor IA │ M │ 1555│ 1652│ 1733│ 1816│ 1878│ 1940│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Secretar de redacție, tehnoredactor I │ M │ 1418│ 1507│ 1581│ 1656│ 1713│ 1769│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Secretar de redacție, tehnoredactor II │ M │ 1336│ 1420│ 1489│ 1560│ 1613│ 1667│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Secretar de redacție, tehnoredactor debutant │ M │ 1316│ 1367│ 1404│ 1443│ 1463│ 1483│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 49│Conservator, restaurator, muzeograf, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │bibliograf IA │ S │ 2367│ 2515│ 2638│ 2764│ 2858│ 2953│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Conservator, restaurator, muzeograf, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │bibliograf I │ S │ 1852│ 1968│ 2064│ 2162│ 2236│ 2310│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Conservator, restaurator, muzeograf, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │bibliograf II │ S │ 1682│ 1787│ 1874│ 1964│ 2031│ 2098│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Conservator, restaurator, muzeograf, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │bibliograf debutant │ S │ 1404│ 1462│ 1503│ 1547│ 1570│ 1593│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 50│Conservator, restaurator, muzeograf, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │bibliograf I │ SSD │ 1714│ 1821│ 1910│ 2001│ 2069│ 2138│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Conservator, restaurator, muzeograf, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │bibliograf II │ SSD │ 1586│ 1685│ 1767│ 1852│ 1915│ 1979│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Conservator, restaurator, muzeograf, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │bibliograf III │ SSD │ 1417│ 1506│ 1580│ 1655│ 1711│ 1768│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Conservator, restaurator, muzeograf, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │bibliograf debutant │ SSD │ 1354│ 1408│ 1446│ 1487│ 1508│ 1530│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 51│Conservator, restaurator, custode sala I │ M │ 1482│ 1575│ 1651│ 1730│ 1789│ 1849│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Conservator, restaurator, custode sala II │ M │ 1359│ 1444│ 1515│ 1587│ 1641│ 1696│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Conservator, restaurator, custode sala III │ M │ 1336│ 1420│ 1489│ 1560│ 1613│ 1667│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Conservator, restaurator, custode sala │ │ │ │ │ │ │ │
│ │debutant │ M │ 1316│ 1367│ 1404│ 1443│ 1463│ 1483│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 52│Asistent social gradul I - (asistent social │ │ │ │ │ │ │ │
│ │principal) │ S │ 1647│ 1750│ 1836│ 1923│ 1989│ 2055│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Asistent social gradul II - (asistent social │ │ │ │ │ │ │ │
│ │specialist) │ S │ 1471│ 1564│ 1641│ 1719│ 1776│ 1835│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Asistent social gradul III - (asistent social│ │ │ │ │ │ │ │
│ │practicant) │ S │ 1439│ 1530│ 1605│ 1682│ 1738│ 1795│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Asistent social debutant │ S │ 1404│ 1462│ 1503│ 1547│ 1570│ 1593│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 53│Asistent social gradul I - (asistent social │ │ │ │ │ │ │ │
│ │principal) │ SSD │ 1426│ 1516│ 1590│ 1666│ 1722│ 1780│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Asistent social gradul II - (asistent social)│ SSD │ 1360│ 1446│ 1517│ 1589│ 1642│ 1696│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Asistent social debutant │ SSD │ 1354│ 1408│ 1446│ 1487│ 1508│ 1530│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 54│Asistent social I - (asistent social │ │ │ │ │ │ │ │
│ │principal) │ PL/M │ 1393│ 1480│ 1553│ 1627│ 1682│ 1738│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Asistent social gradul II - (asistent social)│ PL/M │ 1351│ 1436│ 1505│ 1578│ 1631│ 1685│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Asistent social debutant │ PL/M │ 1316│ 1367│ 1404│ 1443│ 1463│ 1483│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 55│Antrenor maestru (categoria I) │ │ 2177│ 2313│ 2426│ 2542│ 2629│ 2716│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Antrenor senior (categoria a II-a) │ │ 1831│ 1945│ 2040│ 2138│ 2211│ 2284│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Antrenor (categoria a III-a și a IV-a) │ │ 1732│ 1841│ 1931│ 2023│ 2092│ 2161│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Antrenor asistent (categoria a V-a și │ │ │ │ │ │ │ │
│ │debutant) │ │ 1316│ 1399│ 1468│ 1538│ 1590│ 1642│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 56│Medic veterinar I │ S │ 2229│ 2369│ 2485│ 2603│ 2691│ 2780│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Medic veterinar II │ S │ 1894│ 2013│ 2111│ 2212│ 2287│ 2363│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Medic veterinar III │ S │ 1626│ 1729│ 1813│ 1899│ 1964│ 2029│
│ ├─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ │Medic veterinar debutant │ S │ 1404│ 1462│ 1503│ 1547│ 1570│ 1593│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 57│Tehnician IA***) │ M │ 1468│ 1560│ 1636│ 1714│ 1772│ 1831│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 58│Căpitan │ M │ 1331│ 1414│ 1484│ 1555│ 1607│ 1660│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 59│Șef mecanic │ M │ 1316│ 1399│ 1468│ 1538│ 1590│ 1642│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 60│Ofițer de punte, ofițer mecanic, ofițer │ │ │ │ │ │ │ │
│ │electrician │ M │ 1320│ 1403│ 1472│ 1542│ 1594│ 1646│
├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ 61│Șef timonier, șef echipaj │ - │ 1320│ 1403│ 1472│ 1542│ 1594│ 1646│
└────┴─────────────────────────────────────────────┴─────────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┘
Notă
*) Se utilizează și pentru funcțiile: economist, referent și contabil, prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1.251/2005 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității de învățare, instruire, compensare, recuperare și protecție specială a copiilor/elevilor/tinerilor cu cerințe educative speciale din cadrul sistemului de învățământ special și special integrat.
**) Se utilizează și pentru funcția de secretar, prevăzută în Hotărârea Guvernului nr. 1.251/2005.
***) Se utilizează și pentru funcțiile: inginer, tehnician, merceolog, administrator și funcționar, prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1.251/2005.
D. Nivelul salariilor de bază pentru funcțiile de conducere didactice și didactice auxiliare din învățământul preuniversitar
d.1. GRADUL II
1. Funcții didactice de conducere, îndrumare și control
*Font 9*
┌────┬─────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────┐
│Nr. │ │ Salariul de bază │
│crt.│ Instituția de învățământ │ - lei - │
│ │ ├────────────┬────────────┬───────────┬───────────┤
│ │ │ Inspector │ Inspector │ │ │
│ │ │ școlar │ școlar │ Inspector │ Director │
│ │ │ general │ general │ școlar │ CCD │
│ │ │ │ adjunct │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────┼───────────┤
│ 1│Inspectorate școlare │ 5.700 │ 5.335 │ 4.780 │ - │
├────┼─────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────┼───────────┤
│ 2│Casa corpului didactic │ - │ - │ - │ 5.335 │
└────┴─────────────────────────────┴────────────┴────────────┴───────────┴───────────┘
2. Funcții de conducere didactice și didactice auxiliare din unități de învățământ
*Font 9*
┌────┬─────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────┐
│Nr. │ │ Salariul de bază │
│crt.│ Unitatea de învățământ/ │ - lei - │
│ │ clase/grupe ├──────────┬──────────┬─────────────────┬───────────────┤
│ │ │ Director │ Director │ Contabil-șef │ │
│ │ │ (S) │ adjunct │ (administrator │ │
│ │ │ │ (S) │ financiar) │ Secretar-șef │
│ │ │ │ ├────────┬────────┼───────┬───────┤
│ │ │ │ │ (S) │ (M) │ (S) │ (M) │
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ 1 │Școli gimnaziale │ │ │ │ │ │ │
│ ├─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ │36-50 de clase/clase și grupe│ 4.289│ 4.129│ 3.651│ 2.512│ 3.018│ 2.263│
│ ├─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ │peste 50 de clase/clase și │ │ │ │ │ │ │
│ │grupe │ 4.334│ 4.173│ 3.700│ 2.560│ 3.067│ 2.311│
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ 2 │Colegii, licee, școli │ │ │ │ │ │ │
│ │postliceale și profesionale │ │ │ │ │ │ │
│ ├─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ │36-50 de clase/clase și grupe│ 4.379│ 4.173│ 3.700│ 2.560│ 3.067│ 2.311│
│ ├─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ │peste 50 de clase/clase și │ │ │ │ │ │ │
│ │grupe │ 4.423│ 4.218│ 3.748│ 2.608│ 3.116│ 2.360│
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ 3 │Colegii, licee, școli │ │ │ │ │ │ │
│ │gimnaziale, cu internat │ │ │ │ │ │ │
│ │și/sau cantină │ │ │ │ │ │ │
│ ├─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ │36-50 de clase/clase și grupe│ 4.513│ 4.218│ 3.821│ 2.656│ 3.227│ 2.413│
│ ├─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ │peste 50 de clase/clase și │ │ │ │ │ │ │
│ │grupe │ 4.603│ 4.296│ 3.903│ 2.698│ 3.295│ 2.463│
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ 4 │Licee, centre școlare, școli │ │ │ │ │ │ │
│ │profesionale, școli - din │ │ │ │ │ │ │
│ │învățământul special cu cel │ │ │ │ │ │ │
│ │puțin 32 de clase și internat│ 4.603│ 4.296│ 3.903│ 2.698│ 3.295│ 2.463│
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ 5 │Palatul Național al Copiilor │ 4.603│ 4.296│ 3.903│ 2.698│ │ │
└────┴─────────────────────────────┴──────────┴──────────┴────────┴────────┴───────┴───────┘
d.2. GRADUL I
Funcții de conducere didactice și didactice auxiliare din unități de învățământ
*Font 9*
┌────┬─────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────┐
│Nr. │ │ Salariul de bază │
│crt.│ Unitatea de învățământ/ │ - lei - │
│ │ clase/grupe ├──────────┬──────────┬─────────────────┬───────────────┤
│ │ │ Director │ Director │ Contabil-șef │ │
│ │ │ (S) │ adjunct │ (administrator │ │
│ │ │ │ (S) │ financiar) │ Secretar-șef │
│ │ │ │ ├────────┬────────┼───────┬───────┤
│ │ │ │ │ (S) │ (M) │ (S) │ (M) │
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ 1 │Grădinițe cu program normal │ │ │ │ │ │ │
│ ├─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ │până la 12 grupe, dar nu mai │ │ │ │ │ │ │
│ │puțin de 150 de preșcolari │ 3.716│ │ │ │ │ │
│ ├─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ │peste 12 grupe │ 3.807│ │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ 2 │Grădinița cu program │ │ │ │ │ │ │
│ │prelungit/săptămânal │ │ │ │ │ │ │
│ ├─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ │până la 12 grupe, dar nu mai │ │ │ │ │ │ │
│ │puțin de 150 de preșcolari │ 3.897│ │ │ │ │ │
│ ├─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ │peste 12 grupe │ 3.988│ │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ 3 │Școli gimnaziale │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ a)│sub 300 de elevi/preșcolari, │ │ │ │ │ │ │
│ │conform art. 19 alin. (2) din│ │ │ │ │ │ │
│ │Legea nr. 1/2011, fără │ │ │ │ │ │ │
│ │structuri arondate │ 4.033│ │ │ │ │ │
│ ├─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ │cu 1-2 structuri arondate │ 4.079│ │ │ │ │ │
│ ├─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ │cu 3-5 structuri arondate │ 4.124│ │ │ │ │ │
│ ├─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ │cu peste 5 structuri arondate│ 4.169│ │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ b)│10-17 clase/clase și grupe, │ │ │ │ │ │ │
│ │dar nu mai puțin de 300 de │ │ │ │ │ │ │
│ │elevi/elevi și preșcolari │ 4.169│ │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ c)│18-29 de clase/clase și grupe│ 4.260│ 4.125│ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ d)│30-35 de clase/clase și grupe│ 4.305│ 4.170│ 3.660│ 2.524│ 3.035│ 2.266│
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ 4 │Colegii, licee, școli │ │ │ │ │ │ │
│ │postliceale și profesionale │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ a)│sub 300 de elevi/preșcolari, │ │ │ │ │ │ │
│ │conform art. 19 alin. (2) din│ │ │ │ │ │ │
│ │Legea nr. 1/2011, fără │ │ │ │ │ │ │
│ │structuri arondate*) │ 4.079│ │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ b)│sub 300 de elevi/preșcolari, │ │ │ │ │ │ │
│ │conform art. 19 alin. (2) din│ │ │ │ │ │ │
│ │Legea nr. 1/2011, cu │ │ │ │ │ │ │
│ │structuri arondate │ 4.124│ │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ c)│12-17 clase/clase și grupe, │ │ │ │ │ │ │
│ │dar nu mai puțin de 300 de │ │ │ │ │ │ │
│ │elevi/elevi și preșcolari │ 4.215│ │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ d)│18-29 de clase/clase și grupe│ 4.351│ 4.080│ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ e)│30-35 de clase/clase și grupe│ 4.396│ 4.125│ 3.710│ 2.548│ 3.085│ 2.315│
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ 5 │Colegii, licee, școli │ │ │ │ │ │ │
│ │postliceale și profesionale │ │ │ │ │ │ │
│ │cu internat și cantină │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ a)│12-17 clase/clase și grupe, │ │ │ │ │ │ │
│ │dar nu mai puțin de 300 de │ │ │ │ │ │ │
│ │elevi/elevi și preșcolari │ 4.305│ │ 3.678│ 2.505│ 3.106│ 2.295│
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ b)│18-29 de clase/clase și grupe│ 4.441│ 4.140│ 3.728│ 2.554│ 3.156│ 2.345│
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ c)│30-35 de clase/clase și grupe│ 4.522│ 4.185│ 3.777│ 2.603│ 3.206│ 2.394│
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ 6 │Cluburi sportive școlare cu │ │ │ │ │ │ │
│ │personalitate juridică │ │ │ │ │ │ │
│ ├─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ │30-35 de grupe │ 4.169│ │ │ │ │ │
│ ├─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ │36-50 de grupe │ 4.260│ │ 3.710│ 2.573│ │ │
│ ├─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ │peste 50 de grupe │ 4.351│ 4.185│ 3.759│ 2.603│ │ │
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ 7 │Palate ale copiilor și │ │ │ │ │ │ │
│ │elevilor cu personalitate │ │ │ │ │ │ │
│ │juridică │ 4.522│ 4.185│ 3.759│ 2.603│ │ │
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ 8 │Cluburi ale copiilor și │ │ │ │ │ │ │
│ │elevilor cu personalitate │ │ │ │ │ │ │
│ │juridică │ 4.079│ │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ 9 │Grădinițe învățământ special │ 3.988│ │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ 10 │Școli speciale │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ a)│cu cel puțin 16 clase, │ │ │ │ │ │ │
│ │internat și cantină │ 4.305│ 3.989│ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ b)│cu cel puțin 24 de clase, │ │ │ │ │ │ │
│ │fără internat și cantină │ 4.351│ 4.080│ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ c)│cu cel puțin 24 de clase, │ │ │ │ │ │ │
│ │internat și cantină │ 4.441│ 4.148│ 3.710│ 2.573│ 3.085│ 2.315│
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ 11 │Licee, centre școlare, școli │ │ │ │ │ │ │
│ │profesionale, învățământ │ │ │ │ │ │ │
│ │special │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ a)│cu cel puțin 16 clase, │ │ │ │ │ │ │
│ │internat și cantină │ 4.351│ 4.080│ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ b)│cu cel puțin 24 de clase, │ │ │ │ │ │ │
│ │fără internat și cantină │ 4.441│ 4.134│ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ c)│cu cel puțin 24 de clase, │ │ │ │ │ │ │
│ │internat și cantină │ 4.522│ 4.185│ 3.759│ 2.603│ 3.159│ 2.389│
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ 12 │Centrul județean de resurse │ │ │ │ │ │ │
│ │și asistență educațională/ │ │ │ │ │ │ │
│ │Centrul Municipiului │ │ │ │ │ │ │
│ │București de Resurse și │ │ │ │ │ │ │
│ │Asistență Educațională │ 4.396│ 4.125│ 3.660│ 2.524│ │ │
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤
│ 13 │Centre școlare pentru │ │ │ │ │ │ │
│ │educație incluzivă │ 4.396│ 4.125│ 3.660│ 2.524│ │ │
└────┴─────────────────────────────┴──────────┴──────────┴────────┴────────┴───────┴───────┘
Notă
*) Se aplică și pentru centrele de excelență județene/al municipiului București.
(la 24-12-2016, Anexa 2^1 a fost introdusă de Punctul 13, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
(1) În anul 2016, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat sau din instituțiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcție similară în plată.
(2) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.
(3) Pentru funcționarii publici care se transferă, sunt redistribuiți din corpul funcționarilor publici sau sunt reintegrați în funcție, potrivit legii, în cursul anului 2016, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat sau din instituțiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcție similară în plată în instituția în care este încadrat.
(4) Abrogat.
(la 09-06-2016, Alin. (4) al art. 4 a fost abrogat de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 20 din 8 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 434 din 9 iunie 2016. )
(5) În situația în care în cadrul instituției/unității de învățământ nu există funcție similară, salariul pentru acea funcție se stabilește aplicând prevederile Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, și, succesiv, actele normative privind salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ care au intrat în vigoare ulterior acestei legi.
(6) În anul 2016, ordonatorii principali de credite/ordonatorii de credite pot aproba demararea procedurilor privind promovarea pe funcții, grade sau trepte profesionale a personalului numai cu condiția încadrării în cheltuielile de personal aprobate în buget.
PERSONALUL DIN APARATUL PROPRIU AL MINISTERELOR
1. Salarii de bază pentru funcționarii publici din aparatul propriu al ministerelor
a) Funcții corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici
┌────┬────────────────────────────────────────┬─────────┬──────────┬──────────┐
│Nr. │ │Nivelul │ Grad I │ Grad II │
│crt.│ Funcția │studiilor├──────────┼──────────┤
│ │ │ │ Salariile│ Salariile│
│ │ │ │ de bază │ de bază │
│ │ │ │ - lei - │ - lei - │
├────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 1│Secretar general │ S │ 6499 │ 7149 │
├────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 2│Secretar general adjunct/comisar general│ S │ 6305 │ 6936 │
└────┴────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────┴──────────┘
b) Funcții publice de conducere
┌────┬────────────────────────────────────────┬─────────┬──────────┬──────────┐
│Nr. │ │Nivelul │ Grad I │ Grad II │
│crt.│ Funcția │studiilor├──────────┼──────────┤
│ │ │ │ Salariile│ Salariile│
│ │ │ │ de bază │ de bază │
│ │ │ │ - lei - │ - lei - │
├────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 1│Director general │ S │ 6305 │ 6936 │
├────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 2│Director general adjunct │ S │ 6102 │ 6712 │
├────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 3│Director │ S │ 6102 │ 6712 │
├────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 4│Director adjunct │ S │ 5695 │ 6264 │
├────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 5│Șef serviciu │ S │ 5288 │ 5816 │
├────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 6│Șef birou │ S │ 5085 │ 5593 │
└────┴────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────┴──────────┘
NOTĂ
Alin. (2) al art. 5 din prezenta ordonanță de urgență nu se aplică pentru salariile de bază stabilite potrivit lit. a) și b).
c) Funcții publice generale de execuție
*Font 8*
┌────┬────────────────────────────────────────────────┬──────┬─────────────────────────────────────────┐
│ │ │ Nive-│ │
│Nr. │ │ lul │ Salariile de bază │
│crt.│ Funcția, gradul profesional │ stu- │ - lei - │
│ │ │ dii- │ Gradația │
│ │ │ lor ├──────┬──────┬──────┬──────┬──────┬──────┤
│ │ │ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 1│Auditor, grad profesional superior │ S │ 3594│ 3864│ 4057│ 4260│ 4367│ 4476│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ grad profesional principal │ S │ 3209│ 3450│ 3623│ 3804│ 3899│ 3996│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ grad profesional asistent │ S │ 2102│ 2260│ 2373│ 2492│ 2554│ 2618│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 2│Consilier, consilier juridic, expert, inspector;│ │ │ │ │ │ │ │
│ │ grad profesional superior │ S │ 3594│ 3864│ 4057│ 4260│ 4367│ 4476│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ grad profesional principal │ S │ 3208│ 3449│ 3621│ 3802│ 3897│ 3994│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ grad profesional asistent │ S │ 2078│ 2234│ 2346│ 2463│ 2525│ 2588│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ grad profesional debutant │ S │ 1270│ 1365│ 1433│ 1505│ 1543│ 1582│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 3│Referent de specialitate; │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ grad profesional superior │ SSD │ 2158│ 2320│ 2436│ 2558│ 2622│ 2688│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ grad profesional principal│ SSD │ 1492│ 1604│ 1684│ 1768│ 1812│ 1857│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ grad profesional asistent │ SSD │ 1270│ 1365│ 1433│ 1505│ 1543│ 1582│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ grad profesional debutant │ SSD │ 1260│ 1355│ 1423│ 1494│ 1531│ 1569│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 4│Referent; grad profesional superior │ M │ 1447│ 1556│ 1634│ 1716│ 1759│ 1803│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ grad profesional principal │ M │ 1270│ 1365│ 1433│ 1505│ 1543│ 1582│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ grad profesional asistent │ M │ 1265│ 1360│ 1428│ 1499│ 1536│ 1574│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ grad profesional debutant │ M │ 1260│ 1355│ 1423│ 1494│ 1531│ 1569│
└────┴────────────────────────────────────────────────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┘
d) Funcții publice specifice de manager public
*Font 8*
┌────┬────────────────────────────────────────────────┬──────┬─────────────────────────────────────────┐
│ │ │ Nive-│ │
│Nr. │ │ lul │ Salariile de bază │
│crt.│ Funcția │ stu- │ - lei - │
│ │ │ dii- │ Gradația │
│ │ │ lor ├──────┬──────┬──────┬──────┬──────┬──────┤
│ │ │ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 1│Manager public, grad profesional superior │ S │ 4001│ 4301│ 4516│ 4742│ 4861│ 4983│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ grad profesional principal │ S │ 3614│ 3885│ 4079│ 4283│ 4390│ 4500│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ grad profesional asistent │ S │ 3123│ 3357│ 3525│ 3701│ 3794│ 3889│
└────┴────────────────────────────────────────────────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┘
2. Salariile de bază pentru personalul contractual din aparatul propriu al ministerelor
1. Salarii de bază pentru funcții de specialitate
a) Funcții de conducere
┌────┬────────────────────────────────────────┬─────────┬──────────┬──────────┐
│Nr. │ │Nivelul │ Grad I │ Grad II │
│crt.│ Funcția │studiilor├──────────┼──────────┤
│ │ │ │ Salariile│ Salariile│
│ │ │ │ de bază │ de bază │
│ │ │ │ - lei - │ - lei - │
├────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 1│Secretar general │ S │ 5158 │ 5674 │
├────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 2│Secretar general adjunct │ S │ 4643 │ 5107 │
├────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 3│Director general │ S │ 3964 │ 4360 │
├────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 4│Director general adjunct │ S │ 3837 │ 4221 │
├────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 5│Director │ S │ 3837 │ 4221 │
├────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 6│Director adjunct │ S │ 3581 │ 3939 │
├────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 7│Șef serviciu │ S │ 3325 │ 3657 │
├────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 8│Șef birou │ S │ 3197 │ 3517 │
└────┴────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────┴──────────┘
NOTĂ
Alin. (2) al art. 5 din prezenta ordonanță de urgență nu se aplică pentru salariile de bază stabilite potrivit lit. a).
b) Funcții de execuție pe grade și trepte profesionale
*Font 8*
┌────┬────────────────────────────────────────────────┬──────┬─────────────────────────────────────────┐
│ │ │ Nive-│ │
│Nr. │ │ lul │ Salariile de bază │
│crt.│ Funcția │ stu- │ - lei - │
│ │ │ dii- │ Gradația │
│ │ │ lor ├──────┬──────┬──────┬──────┬──────┬──────┤
│ │ │ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 1│Auditor gradul I A │ S │ 2258│ 2428│ 2549│ 2676│ 2743│ 2812│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ gradul I │ S │ 1977│ 2125│ 2232│ 2343│ 2402│ 2462│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ gradul II │ S │ 1792│ 1927│ 2023│ 2124│ 2177│ 2232│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 2│Consilier, expert, inspector de specialitate, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │revizor contabil, arhitect; referent de │ S │ 2258│ 2428│ 2549│ 2676│ 2743│ 2812│
│ │specialitate, inspector casier gradul I A │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ gradul I │ S │ 1977│ 2125│ 2232│ 2343│ 2402│ 2462│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ gradul II │ S │ 1792│ 1927│ 2023│ 2124│ 2177│ 2232│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ debutant │ S │ 1270│ 1365│ 1434│ 1505│ 1543│ 1581│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 3│Consilier juridic gradul I A │ S │ 2258│ 2428│ 2549│ 2676│ 2743│ 2812│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ gradul I │ S │ 1977│ 2125│ 2232│ 2343│ 2402│ 2462│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ gradul II │ S │ 1792│ 1927│ 2023│ 2124│ 2177│ 2232│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ debutant │ S │ 1270│ 1365│ 1434│ 1505│ 1543│ 1581│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 4│Tehnician-economist, secretar superior, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │interpret relații, interpret profesional, │ SSD │ 2024│ 2176│ 2285│ 2399│ 2459│ 2520│
│ │conductor arhitect, inspector, referent, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │subinginer, arhivist; gradul IA │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ gradul I │ SSD │ 1645│ 1768│ 1857│ 1950│ 1998│ 2048│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ gradul II │ SSD │ 1475│ 1586│ 1665│ 1748│ 1792│ 1837│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ debutant │ SSD │ 1260│ 1355│ 1422│ 1493│ 1531│ 1569│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 5│Referent, inspector, referent casier; IA │ M │ 1280│ 1376│ 1445│ 1517│ 1555│ 1594│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ I │ M │ 1270│ 1365│ 1434│ 1505│ 1543│ 1581│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ II │ M │ 1265│ 1360│ 1428│ 1499│ 1537│ 1575│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ debutant│ M │ 1260│ 1355│ 1422│ 1493│ 1531│ 1569│
└────┴────────────────────────────────────────────────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┘
2. Funcții specifice unor ministere
2.1. Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri
Salarii de bază pentru personalul care îndeplinește funcții specifice comerțului exterior și cooperării economice
a) Funcții de conducere
┌────┬────────────────────────────────────────┬─────────┬──────────┬──────────┐
│Nr. │ │Nivelul │ Grad I │ Grad II │
│crt.│ Funcția │studiilor├──────────┼──────────┤
│ │ │ │ Salariile│ Salariile│
│ │ │ │ de bază │ de bază │
│ │ │ │ - lei - │ - lei - │
├────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 1│Director general cu rang diplomatic │ S │ 6310 │ 6941 │
├────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 2│Director general adjunct, director de │ S │ 6105 │ 6716 │
│ │cabinet cu rang diplomatic │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 3│Director cu rang diplomatic │ S │ 6105 │ 6716 │
├────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 4│Director adjunct cu rang diplomatic │ S │ 5699 │ 6269 │
├────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 5│Șef serviciu cu rang diplomatic │ S │ 5292 │ 5821 │
├────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 6│Șef birou cu rang diplomatic │ S │ 5087 │ 5596 │
└────┴────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────┴──────────┘
NOTĂ
Alin. (2) al art. 5 din prezenta ordonanță de urgență nu se aplică pentru salariile de bază stabilite potrivit lit. a).
b) Funcții de execuție pe grade și trepte profesionale
*Font 8*
┌────┬────────────────────────────────────────────────┬──────┬─────────────────────────────────────────┐
│ │ │ Nive-│ │
│Nr. │ │ lul │ Salariile de bază │
│crt.│ Funcția │ stu- │ - lei - │
│ │ │ dii- │ Gradația │
│ │ │ lor ├──────┬──────┬──────┬──────┬──────┬──────┤
│ │ │ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 1│Ministru consilier │ S │ 3709│ 3987│ 4186│ 4395│ 4505│ 4618│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 2│Consilier economic │ S │ 2027│ 2179│ 2288│ 2402│ 2462│ 2524│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 3│Secretar economic I │ S │ 1838│ 1976│ 2075│ 2179│ 2233│ 2289│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Secretar economic II │ S │ 1645│ 1768│ 1856│ 1949│ 1998│ 2048│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Secretar economic III │ S │ 1475│ 1586│ 1665│ 1748│ 1792│ 1837│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 4│Atașat economic │ S │ 1405│ 1510│ 1586│ 1665│ 1707│ 1750│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 5│Referent transmitere I │ M │ 1280│ 1376│ 1445│ 1517│ 1555│ 1594│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Referent transmitere II │ M │ 1270│ 1365│ 1433│ 1505│ 1543│ 1582│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Referent transmitere III │ M │ 1265│ 1360│ 1428│ 1499│ 1536│ 1574│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Referent transmitere debutant │ M │ 1260│ 1355│ 1423│ 1494│ 1531│ 1569│
└────┴────────────────────────────────────────────────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┘
2.2. Ministerul Sănătății
*Font 8*
┌────┬────────────────────────────────────────────────┬──────┬─────────────────────────────────────────┐
│ │ │ Nive-│ │
│Nr. │ │ lul │ Salariile de bază │
│crt.│ Funcția │ stu- │ - lei - │
│ │ │ dii- │ Gradația │
│ │ │ lor ├──────┬──────┬──────┬──────┬──────┬──────┤
│ │ │ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │
├────┼────────────────────────────────────────────────┴──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │a) Funcții de execuție pe grade profesionale │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────┬──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 1.│Asistent-șef │ S │ 2311│ 2484│ 2608│ 2738│ 2806│ 2876│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 2.│Asistent-șef │ SSD │ 1940│ 2086│ 2190│ 2300│ 2358│ 2417│
├────┼────────────────────────────────────────────────┴──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │b) Funcții de execuție pe trepte profesionale │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────┬──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 3.│Asistent-șef │ PL │ 1700│ 1828│ 1919│ 2015│ 2065│ 2117│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 4.│Asistent-șef │ M │ 1560│ 1677│ 1761│ 1849│ 1895│ 1942│
└────┴────────────────────────────────────────────────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┘
2.3. Consilieri pentru afaceri europene
*Font 8*
┌────┬────────────────────────────────────────────────┬──────┬─────────────────────────────────────────┐
│ │ │ Nive-│ │
│Nr. │ │ lul │ Salariile de bază │
│crt.│ Funcția │ stu- │ - lei - │
│ │ │ dii- │ Gradația │
│ │ │ lor ├──────┬──────┬──────┬──────┬──────┬──────┤
│ │ │ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 1.│Consilier pentru afaceri europene │ S │ 3594│ 3864│ 4057│ 4260│ 4366│ 4475│
└────┴────────────────────────────────────────────────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┘
2.4. Funcții specifice din aparatul propriu al Ministerului Finanțelor Publice
*Font 8*
┌────┬────────────────────────────────────────────────┬──────┬─────────────────────────────────────────┐
│ │ │ Nive-│ │
│Nr. │ │ lul │ Salariile de bază │
│crt.│ Funcția │ stu- │ - lei - │
│ │ │ dii- │ Gradația │
│ │ │ lor ├──────┬──────┬──────┬──────┬──────┬──────┤
│ │ │ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 1.│Casier trezorier I │ M │ 1310│ 1408│ 1479│ 1553│ 1591│ 1631│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Casier trezorier II │ M; G │ 1295│ 1392│ 1462│ 1535│ 1573│ 1613│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Casier trezorier debutant │ M; G │ 1260│ 1355│ 1422│ 1493│ 1531│ 1569│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 2.│Agent fiscal, operator rol, numărător bani; I │ M; G │ 1265│ 1360│ 1428│ 1499│ 1537│ 1575│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Agent fiscal, operator rol, numărător bani; │ │ │ │ │ │ │ │
│ │debutant │ M; G │ 1260│ 1355│ 1422│ 1493│ 1531│ 1569│
└────┴────────────────────────────────────────────────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┘
3. Salariile de bază pentru personalul contractual din cadrul cabinetului demnitarului din aparatul propriu al ministerelor
Salarii de bază pentru funcții de execuție de specialitate specifice
*Font 8*
┌────┬────────────────────────────────────────────────┬──────┬─────────────────────────────────────────┐
│ │ │ Nive-│ │
│Nr. │ │ lul │ Salariile de bază │
│crt.│ Funcția │ stu- │ - lei - │
│ │ │ dii- │ Gradația │
│ │ │ lor ├──────┬──────┬──────┬──────┬──────┬──────┤
│ │ │ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 1│Director de cabinet │ S │ 3595│ 3865│ 4058│ 4261│ 4368│ 4477│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 2│Șef cabinet │ S │ 2052│ 2206│ 2316│ 2432│ 2493│ 2555│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 3│Stenodactilograf, șef cabinet, referent │ SSD │ 2024│ 2176│ 2285│ 2399│ 2459│ 2520│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 4│Stenodactilograf, șef cabinet, referent │ PL │ 1692│ 1819│ 1910│ 2006│ 2056│ 2107│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 5│Stenodactilograf, șef cabinet, referent │ M │ 1495│ 1607│ 1687│ 1771│ 1815│ 1860│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 6│Consilier │ S │ 3595│ 3865│ 4058│ 4261│ 4368│ 4477│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 7│Expert │ S │ 3595│ 3865│ 4058│ 4261│ 4368│ 4477│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 8│Consultant │ S │ 2260│ 2430│ 2552│ 2680│ 2747│ 2816│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 9│Secretar cabinet, secretar dactilograf, curier │ │ │ │ │ │ │ │
│ │personal (șofer) │ M │ 1488│ 1600│ 1680│ 1764│ 1808│ 1853│
└────┴────────────────────────────────────────────────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┘
4. Funcții comune din aparatul propriu al ministerelor
Salarii de bază pentru personalul din aparatul propriu al ministerelor care desfășoară activitate de secretariat-administrativ, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire
a) Funcții de conducere
┌────┬────────────────────────────────────────┬─────────┬──────────┬──────────┐
│Nr. │ │Nivelul │ Grad I │ Grad II │
│crt.│ Funcția │studiilor├──────────┼──────────┤
│ │ │ │ Salariul │ Salariul │
│ │ │ │ de bază │ de bază │
│ │ │ │ - lei - │ - lei - │
├────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│ 1│Șef formație muncitori │ │ 1447 │ 1664 │
└────┴────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────┴──────────┘
NOTĂ
Alin. (2) al art. 5 din prezenta ordonanță de urgență nu se aplică pentru salariile de bază stabilite potrivit lit. a)
b) Funcții de execuție pe trepte profesionale
*Font 8*
┌────┬────────────────────────────────────────────────┬──────┬─────────────────────────────────────────┐
│ │ │ Nive-│ │
│Nr. │ │ lul │ Salariile de bază │
│crt.│ Funcția │ stu- │ - lei - │
│ │ │ dii- │ Gradația │
│ │ │ lor │ │
├────┴────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┬──────┬──────┬──────┬──────┬──────┤
│ Funcții de execuție pe trepte profesionale │ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │
├────┬────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 1│Stenodactilograf, secretar-dactilograf, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │dactilograf; IA │ M │ 1295│ 1392│ 1462│ 1535│ 1573│ 1613│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Stenodactilograf, secretar-dactilograf, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │dactilograf; I │ M; G │ 1280│ 1376│ 1445│ 1517│ 1555│ 1594│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Stenodactilograf, secretar-dactilograf, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │dactilograf; debutant │ M; G │ 1255│ 1349│ 1417│ 1487│ 1525│ 1563│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 2│Secretar │ M; G │ 1280│ 1376│ 1445│ 1517│ 1555│ 1594│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 3│Secretar debutant │ M; G │ 1260│ 1355│ 1422│ 1493│ 1531│ 1569│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 4│Administrator I │ M │ 1290│ 1387│ 1456│ 1529│ 1567│ 1606│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Administrator II │ M │ 1280│ 1376│ 1445│ 1517│ 1555│ 1594│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 5│Șef depozit I │ M │ 1285│ 1381│ 1450│ 1523│ 1561│ 1600│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Șef depozit II │ M │ 1275│ 1371│ 1439│ 1511│ 1549│ 1588│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 6│Casier, magaziner; funcționar, arhivar │ M; G │ 1280│ 1376│ 1445│ 1517│ 1555│ 1594│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 7│Casier, magaziner; funcționar, arhivar; debutant│ M; G │ 1255│ 1349│ 1417│ 1487│ 1525│ 1563│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 8│Șef formație pază/pompieri │ │ 1275│ 1371│ 1439│ 1511│ 1549│ 1588│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 9│Portar, paznic, pompier, îngrijitor, guard, │ │ │ │ │ │ │ │
│ │bufetier, manipulant bunuri, curier │ │ 1285│ 1381│ 1450│ 1523│ 1561│ 1600│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 10│Maistru I │ │ 1300│ 1398│ 1467│ 1541│ 1579│ 1619│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Maistru II │ │ 1290│ 1387│ 1456│ 1529│ 1567│ 1606│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 11│Șofer I │ │ 1488│ 1600│ 1680│ 1764│ 1808│ 1853│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Șofer II │ │ 1435│ 1543│ 1620│ 1701│ 1743│ 1787│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 12│Muncitor calificat I │ │ 1295│ 1392│ 1462│ 1535│ 1573│ 1613│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Muncitor calificat II │ │ 1280│ 1376│ 1445│ 1517│ 1555│ 1594│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Muncitor calificat III │ │ 1270│ 1365│ 1434│ 1505│ 1543│ 1581│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Muncitor calificat IV │ │ 1260│ 1355│ 1422│ 1493│ 1531│ 1569│
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 13│Muncitor necalificat I │ │ 1255│ 1349│ 1417│ 1487│ 1525│ 1563│
│ ├────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Muncitor necalificat II - fără sporuri │ │ 1250│ 1344│ 1411│ 1481│ 1519│ 1556│
└────┴────────────────────────────────────────────────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┘
----------
Anexa 3 a fost introdusă de pct. 17 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 43 din 31 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 31 august 2016, având conținutul anexei din același act normativ.
-------
(1) În anul 2016, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul prevăzut la art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, fără acordarea salariului aferent clasei de salarizare prevăzut în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, după caz.
(2) În anul 2016, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător personalului de conducere, precum și la trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție personalului care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale "Justiție".
(3) Personalul care, în cursul anului 2016, desfășoară activități noi care presupun, potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, acordarea unor clase de salarizare succesive celei deținute pentru funcția respectivă, beneficiază de o majorare a salariului de bază, soldei/salariului de funcție, respectiv a indemnizației de încadrare corespunzător numărului de clase de salarizare suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare.
(4) În anul 2016, indemnizațiile, compensațiile, sporurile, majorările salariilor de bază prin acordarea de clase de salarizare suplimentare și alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare se stabilesc fără a lua în calcul drepturile incluse în salariul de bază conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și art. 10 al art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011.
(1) Prevederile art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2017.
(2) Sporurile pentru condiții de muncă prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, se acordă și personalului nou-încadrat și personalului ale cărui raporturi de muncă sau de serviciu au fost suspendate în condițiile legii și care și-a reluat activitatea în anul 2016, numai în măsura în care acesta își desfășoară activitatea în aceleași condiții de muncă cu ale personalului care beneficiază de aceste sporuri din instituția/autoritatea publică respectivă, într-un cuantum egal cu cel stabilit pentru funcțiile similare în plată.
(3) În anul 2016, prevederile art. 12 din cap. I lit. B din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu se aplică.
În anul 2016, prevederile art. 20 alin. (6) și (7) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu se aplică.
(1) În anul 2016, cuantumul compensației bănești, respectiv al alocației valorice pentru drepturile de hrană și, respectiv, valoarea financiară anuală a normelor de echipare, precum și valoarea financiară a drepturilor de echipament se mențin în plată la nivelul stabilit pentru luna decembrie 2015.
(2) În anul 2016, pentru personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, indemnizațiile, compensațiile, primele, ajutoarele, plățile compensatorii, despăgubirile, compensațiile lunare pentru chirie și alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul lunar brut, se stabilesc în raport cu nivelul bazei de calcul al acestora utilizat pentru luna decembrie 2009.
(3) Prin excepție de la prevederile art. 1, cuantumul drepturilor acordate personalului militar, polițiștilor, funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalului civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, care execută lucrări de excepție sau misiuni speciale, apreciate ca atare de conducătorii acestora, se stabilește în condițiile prevăzute la art. 15 din secțiunea a 2-a a cap. II din anexa nr. VII - Familia ocupațională de funcții bugetare "Apărare, ordine publică și siguranță națională" la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, pe baza normelor metodologice aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite.
(4) Baza de calcul al drepturilor prevăzute la alin. (3) o reprezintă solda lunară/salariul de bază prevăzută/prevăzut de legislația în vigoare la data de 31 decembrie 2009, majorată cu 10%.
(5) Prevederile art. 13 alin. (5)-(8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile art. 12 alin. (6)-(11) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător și în anul 2016.
(6) Dispozițiile alin. (5) se aplică cu încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate prin buget.
În anul 2016, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora, cu excepția situațiilor când prin prezenta ordonanță de urgență se dispune altfel.
(1) În anul 2016, instituțiile și autoritățile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu acordă premii personalului din cadrul acestora.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în anul 2016 se pot acorda premii pentru sportivii și colectivele tehnice care au obținut performanțe deosebite la acțiunile sportive internaționale și naționale oficiale, pentru elevii, studenții, cercetătorii și profesorii care au obținut distincții la olimpiadele internaționale și concursurile internaționale pe obiecte de învățământ și pentru profesorii care iau pregătit pe aceștia, cu încadrarea în alocarea bugetară.
(la 09-06-2016, Alin. (2) al art. 10 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 20 din 8 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 434 din 9 iunie 2016. )
(3) În anul 2016, instituțiile și autoritățile publice prevăzute la alin. (1), cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii și unităților prevăzute la art. 100 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările ulterioare, nu acordă tichete de masă personalului din cadrul acestora.
(4) În bugetele pe anul 2016 ale instituțiilor și autorităților publice prevăzute la alin. (1) nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou, prime de vacanță și vouchere de vacanță personalului din cadrul acestora.
(1) În anul 2016, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în situația încetării raporturilor de muncă sau serviciu ca urmare a decesului angajatului.
(1) În anul 2016 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2015 următoarele drepturi
a) indemnizațiile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare;
b) drepturile prevăzute de Legea nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizații și sporuri invalizilor, veteranilor și văduvelor de război, cu modificările și completările ulterioare, și de Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
c) indemnizațiile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare;
d) indemnizațiile prevăzute de Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările și completările ulterioare;
e) indemnizația prevăzută de Legea nr. 109/2005 privind instituirea indemnizației pentru activitatea de liber-profesionist a artiștilor interpreți sau executanți din România, republicată;
f) cuantumul indemnizației președintelui Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice, prevăzută de Legea nr. 16/2000 privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice, republicată;
g) indemnizația lunară, prevăzută la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" și a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii și industriei alimentare, cu modificările și completările ulterioare;
h) cuantumul indemnizațiilor acordate membrilor Academiei Române, membrilor Academiei Oamenilor de Știință din România, membrilor Academiei de Științe Medicale din România și membrilor Academiei de Științe Tehnice din România;
i) cuantumul sprijinului material acordat urmașilor membrilor Academiei Române și urmașilor membrilor Academiei Oamenilor de Știință din România;
j) ajutorul lunar pentru soțul supraviețuitor, acordat în temeiul Legii nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soțul supraviețuitor, cu modificările ulterioare;
k) indemnizația prevăzută de Legea nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizației de merit, cu modificările și completările ulterioare.
(2) În anul 2016, indemnizațiile stabilite în baza Legii recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 și pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, se acordă în cuantumul cuvenit sau aflat în plată în luna decembrie 2015.
(3) În anul 2016, pentru consilierii locali, respectiv consilierii județeni, indemnizațiile de ședință prevăzute la art. 34 alin. (2) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc prin aplicare la indemnizațiile corespunzătoare primarilor, primarului general, respectiv președinților consiliilor județene stabilite pentru luna decembrie 2013.
Anexele nr. 1-3 fac parte integrată din prezenta ordonanță de urgență.
(la 31-08-2016, Art. 12^1 a fost modificat de pct. 10 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 43 din 31 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 31 august 2016. )
Majorarea salarială prevăzută la art. 1^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și în cazul cuantumului salariilor în valută ale personalului român trimis în misiune permanentă în străinătate, salarizat conform cap. V din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare.
(1) Prin derogare de la prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2016 valoarea punctului de pensie se majorează cu 5% și este de 871,7 lei.
(2) Prin derogare de la prevederile art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, în anul 2016 pensiile militare de stat se majorează cu 5%.
(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2016, se va realiza astfel
a) în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
(2) Procedura de plată eșalonată prevăzută la alin. (1) se aplică și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2016, având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
(3) În cursul termenului prevăzut la alin. (1), orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
(4) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică.
(5) La sumele actualizate în condițiile alin. (4) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie.
(6) Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plății titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1).
Articolul 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins
Art. 20. - (1) Finanțarea sistemului de protecție a copilului și a centrelor de asistență socială a persoanelor cu handicap se asigură de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, în proporție de cel mult 90% din necesarul stabilit anual de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, la elaborarea bugetului de stat, în baza standardelor de cost calculate pentru beneficiari/tipuri de servicii sociale, aprobate potrivit legii.
(2) Finanțarea drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav sau a indemnizațiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav, acordate în baza prevederilor art. 42 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se asigură de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, în proporție de cel mult 90% din necesarul de fonduri stabilit anual la elaborarea bugetului de stat, în baza numărului de beneficiari comunicat de unitățile administrativ-teritoriale.
(3) La finele exercițiului financiar, sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată utilizate pentru plata obligațiilor prevăzute la alin. (1) și (2), care depășesc procentul de 90% din totalul plăților efectuate, se restituie la bugetul de stat."
Articolul 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 8 aprilie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins
Art. 8. - (1) Sumele provenite din finanțarea bugetară a anilor precedenți, care se restituie în condițiile legii bugetelor din care au fost acordate, se evidențiază în buget la o poziție distinctă de venituri bugetare.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele reprezentând garanțiile care se recuperează în anii următori celui în care au fost constituite de către Ministerul Afacerilor Externe pentru contracte de închiriere privind spațiile de lucru și locuințele de serviciu din cadrul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și institutelor culturale românești din străinătate se virează într-un cont de disponibil al Ministerului Afacerilor Externe și pot fi utilizate cu aceeași destinație pentru plata unor noi garanții. Angajarea, ordonanțarea și plata garanțiilor din contul de disponibil se fac în limita soldului acestuia.
(3) Soldul contului de disponibil rămas neutilizat la sfârșitul anului se virează la bugetul de stat, în contul de venituri bugetare prevăzut la alin. (1), până la data de 15 ianuarie a anului următor.
(4) Prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele reprezentând garanțiile care se recuperează în anii următori celui în care au fost constituite de către Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații și Serviciul de Informații Externe pentru contracte de închiriere privind spațiile de locuit reprezentând locuințe de serviciu pentru personalul trimis în misiune permanentă în străinătate, se virează în conturi de disponibil deschise pe numele instituțiilor respective și pot fi utilizate cu aceeași destinație pentru plata unor noi garanții. Angajarea, ordonanțarea și plata garanțiilor din conturile de disponibil se fac în limita soldurilor acestora.
(5) Soldul conturilor de disponibil prevăzute la alin. (4), rămas neutilizat la sfârșitul anului, se virează la bugetul de stat, în contul de venituri bugetare prevăzut la alin. (1), până la data de 15 ianuarie a anului următor."
Alineatul (3) al articolului 43 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 18 iulie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins
(3) În termen de 9 ani de la începerea activității de colectare, cota de contribuție la fondul de pensii se majorează la 6%, cu o creștere de 0,5 puncte procentuale pe an până în anul 2015 inclusiv, respectiv cu o creștere de 0,1 puncte procentuale în anul 2016 și cu o creștere de 0,9 puncte procentuale în anul 2017, începând cu data de 1 ianuarie a fiecărui an.
Sumele din împrumuturile contractate de unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale în condițiile art. XII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2/2015 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și alte măsuri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 171/2015, cu modificările și completările ulterioare, rămase neutilizate la sfârșitul anului 2015 de către beneficiarii prevăzuți la art. XII alin. (3) lit. a)-d) din același act normativ, se utilizează în anul următor cu aceeași destinație.
Alineatul (8) al articolului 9 din Normele metodologice privind mecanismul de acordare și derulare a împrumuturilor acordate unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale în condițiile art. XII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2/2015, precum și modul de reflectare a sumelor respective în bugetele instituțiilor publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 234/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 14 aprilie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.
Prin derogare de la prevederile art. III alin. (8) și (11) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 13/2011, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2016, numărul maxim de posturi stabilit potrivit punctului 1 din procedura de stabilire a numărului maxim de posturi ce pot fi încadrate la nivelul unităților/subunităților administrativ-teritoriale, cu excepția celor din cadrul capitolelor bugetare "Învățământ" și "Asigurări și asistență socială", finanțate din bugetele locale, precum și din capitolul bugetar "Sănătate", indiferent de sursa de finanțare, prevăzută în anexa la ordonanța de urgență, stabilit pentru anul 2014, se menține și pentru anul 2016.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 16 aprilie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează
1. La articolul 5, alineatul (11) se modifică și va avea următorul cuprins
(11) Instituțiile publice pot deschide, conturi escrow la o instituție de credit agreată de instituțiile finanțatoare externe sau interne, în condiții stabilite prin convenții încheiate între părți.
2. La articolul 6^1 alineatul (6), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins
a) virează în contul operatorului economic prevăzut la art. 6 alin. (1) suma aferentă obligațiilor bugetare înscrise în certificatul de atestare fiscală;
3. La articolul 7 alineatul (1), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins
c) finanțarea deficitelor temporare ale bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și ale bugetului asigurărilor pentru șomaj, din exercițiul curent;
4. La articolul 7 alineatul (1), după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins
d) finanțarea deficitelor temporare ale bugetului trezoreriei statului din exercițiul curent.
5. La articolul 11 alineatul (2), litera g) se abrogă.
6. La articolul 11 alineatul (3), litera c) se abrogă.
7. La articolul 11 alineatul (3), literele f) și g) se abrogă.
8. La articolul 11, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins
(3^1) Începând cu anul 2016, cheltuielile pentru funcționarea unităților Trezoreriei Statului, care cuprind cheltuieli de capital precum și cheltuieli materiale și servicii pentru întreținerea și funcționarea Trezoreriei Statului și a sistemelor informatice ale acesteia, taxe poștale, cheltuieli cu transportul și asigurarea numerarului și valorilor, paza sediilor și chirii, cheltuieli cu întreținerea, funcționarea și asigurarea mijloacelor de transport al numerarului și valorilor, cheltuieli de publicitate, se asigură integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice. Eventualele obligații de plată aferente cheltuielilor pentru funcționarea unităților Trezoreriei Statului, rămase neachitate din bugetul trezoreriei statului la finele anului 2015, se preiau și se achită de la bugetul de stat.
După alineatul (2) al articolului 7 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 18 iunie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se introduc două noi alineate, alineatele (2^1) și (2^2), cu următorul cuprins
(2^1) În cazul în care în perioada inventarierii efectuate la finele anului intervin situații speciale constând în schimbări ale sediilor și/sau ale spațiilor de depozitare ale bunurilor aflate în patrimoniul, inclusiv în administrarea instituțiilor publice, ordonatorii de credite pot aproba ca, pentru bunurile existente în sediile și/sau în spațiile de depozitare respective, să se cuprindă în registrul-inventar valoarea stocurilor faptice inventariate și înscrise în listele de inventariere ale anului anterior, actualizate cu intrările și ieșirile de bunuri până la finele perioadei de raportare.
(2^2) Prevederile alin. (2^1) nu se aplică în cazul reorganizărilor instituțiilor publice, potrivit legii. Ordonatorii de credite vor cuprinde în raportul de analiză pe bază de bilanț ce însoțește situațiile financiare anuale informații cu privire la motivele care au generat efectuarea inventarierii în condițiile alin. (2^1).
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaționale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 20 septembrie 2013, aprobată cu modificări prin Legea nr. 25/2014, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează
1. La articolul 2, litera e) va avea următorul cuprins
e) buget individual - buget întocmit în format electronic potrivit procedurii de funcționare a sistemului sau instrucțiunilor emise de Ministerul Finanțelor Publice de către fiecare instituție publică raportoare cu personalitate juridică, pe baza bugetului aprobat și repartizat pentru activitatea sa proprie în condițiile legii;
2. Articolul 8 va avea următorul cuprins
Art. 8. - Punerea în funcțiune a sistemului național de raportare și testare a procedurii de funcționare a sistemului în relația cu entitățile publice se realizează până la data de 31 decembrie 2016.
3. Articolul 9 va avea următorul cuprins
Art. 9. - (1) Până la data de 31 decembrie 2016, entitățile publice au obligația de a utiliza toate funcționalitățile sistemului național de raportare, la solicitarea Ministerului Finanțelor Publice sau a unităților subordonate acestuia și potrivit calendarului stabilit în acest scop.
(2) Pentru anul 2016, în paralel cu utilizarea sistemului național de raportare, entitățile publice au obligația de a întocmi și de a depune situațiile financiare și celelalte tipuri de rapoarte stabilite pe baza datelor din evidența contabilă, pe suport hârtie, în formatul și la termenele stabilite de normele contabile în vigoare și de a depune bugetele de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legislației în vigoare la unitățile Trezoreriei Statului, pe suport hârtie.
(3) Începând cu anul 2017, rapoartele acceptate de sistem nu se mai transmit pe suport hârtie către Ministerul Finanțelor Publice și unitățile subordonate."
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 28 iunie 2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează
1. La articolul 2, litera d^1) se modifică și va avea următorul cuprins
d^1) titluri de stat tip benchmark - instrumentele financiare pe termen mediu sau lung, cu următoarele caracteristici
- rata cuponului, ca rată anuală a dobânzii aferente titlurilor de stat tip benchmark, este stabilită înainte de lansarea acestora, fiind menționată în prospectul de emisiune;
- data emisiunii este data decontării seriei titlurilor de stat tip benchmark;
- permit redeschideri, cu aceleași caracteristici cu emisiunea inițială, respectiv ISIN, rata cuponului, data plății cuponului și data scadenței; data redeschiderii este data la care se mărește valoarea nominală a seriei de titluri de stat tip benchmark aflate în circulație;
- cuponul se plătește anual, data cuponului fiind o dată standard stabilită prin prospectul de emisiune;
- plata dobânzii la scadența aferentă acestor titluri se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale, cap. 55.01 «Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi», titlul 30 «Dobânzi», art. 01 «Dobânzi aferente datoriei publice interne», alin. 01 «Dobânzi aferente datoriei publice interne directe»;
- data scadenței coincide cu data ultimului cupon;
- dobânda acumulată reprezintă dobânda calculată pentru intervalul cuprins între data cuponului, anterioară datei emisiunii/redeschiderii, și data emisiunii/redeschiderii, în funcție de rata cuponului, după metoda actual/actual;
- dobânda acumulată va fi anunțată prin prospectul de emisiune al seriei de titluri de stat tip benchmark și va fi plătită de participanții pe piața primară a titlurilor de stat în ziua decontării/redeschiderii emisiunii;
- dobânda acumulată încasată ca urmare a emisiunilor de titluri de stat de tip benchmark reprezintă venit al bugetului de stat și va fi virată la capitolul bugetar 31.01 «Venituri din dobânzi», subcapitolul 31.01.03 «Alte venituri din dobânzi»;
- prețul net reprezintă produsul dintre cotația de preț exprimată cu 4 zecimale și valoarea nominală individuală a unui titlu de stat;
- prețul brut reprezintă suma dintre prețul net și dobânda acumulată;
2. La articolul 5 alineatul (3), litera c^1) se abrogă.
3. La articolul 5, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins
(6) Prin ordin comun emis de ministrul finanțelor publice și ministrul comunicațiilor și pentru societatea informațională, se aprobă procedura privind modernizarea și implementarea proceselor de lucru în mediu electronic al serviciului datoriei publice guvernamentale, inclusiv reglementarea modalității de autentificare, validare și semnare.
Articolul 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "Prima casă", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 4 iunie 2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează
1. Alineatul (5) va avea următorul cuprins
(5) Plafonul anual al garanțiilor care pot fi emise potrivit alin. (3), condițiile de acordare a acestora și de eligibilitate a băncilor și a persoanelor fizice beneficiare ale programului «Prima casă», precum și regulile de gestionare a plafoanelor anuale și garanțiilor se stabilesc prin norme aprobate prin hotărâre a Guvernului.
2. La alineatul (10^4), literele c) și d) vor avea următorul cuprins
c) creditul acordat inițial în cadrul Programului să fie lichidat până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare sau a contractului de construire a noii locuințe în cadrul Programului;
d) la data solicitării celui de-al doilea credit, beneficiarul Programului persoană fizică declară pe propria răspundere fie că deține în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul ori soția cel mult o locuință, respectiv cea achiziționată sau construită în cadrul Programului pe care urmează să o înstrăineze cel târziu până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare sau a contractului de construire a noii locuințe care va fi achiziționată sau construită în cadrul Programului, fie că deține în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul ori soția cel mult o locuință, dobândită sau construită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafață utilă mai mică de 50 mp și o a doua locuință, respectiv cea achiziționată sau construită inițial în cadrul Programului, pe care o va înstrăina cel târziu până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare sau a contractului de construire a noii locuințe care va fi achiziționată în cadrul Programului.
3. Alineatul (10^5) va avea următorul cuprins
(10^5) La data lichidării creditului acordat inițial în cadrul Programului, prevăzută la alin. (10^4), se radiază ipoteca în favoarea statului și a finanțatorului, privilegiul finanțatorului, precum și interdicțiile de înstrăinare și grevare cu sarcini instituite conform alin. (7)-(7^2) asupra imobilului achiziționat sau construit inițial în cadrul Programului.
4. Alineatul (10^7) va avea următorul cuprins
(10^7) Prin excepție de la prevederile alin. (7)-(7^2), în cazul beneficiarilor care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (10^4), finanțatorul, cu acordul Ministerului Finanțelor Publice, aprobă înstrăinarea locuinței achiziționate sau construite inițial în cadrul Programului, precum și ridicarea temporară a interdicției de grevare, chiar și înainte de expirarea perioadei de 5 ani în care operează interdicția de înstrăinare a locuinței, cu condiția lichidării creditului inițial.
Termenul prevăzut la art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2013 privind stabilirea unor măsuri speciale de impozitare a activităților cu caracter de monopol natural din sectorul energiei electrice și al gazului natural, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 31 decembrie 2016, inclusiv.
Termenul prevăzut la art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2013 privind instituirea unor măsuri speciale pentru impozitarea exploatării resurselor naturale, altele decât gazele naturale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 261/2013, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 31 decembrie 2016, inclusiv.
Termenul prevăzut la art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale, cu modificările și completările ulterioare, se prorogă până la data de 31 decembrie 2016, inclusiv.
(1) Termenul prevăzut la art. V și VII din Ordonanța Guvernului nr. 8/2011 pentru modificarea și completarea legislației cu privire la eliberarea, gestionarea și monitorizarea documentelor de călătorie acordate pensionarilor, veteranilor de război și văduvelor de război, aprobată cu modificări prin Legea nr. 211/2012, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 31 decembrie 2016.
(2) Termenul prevăzut la alin. (2) al articolului unic din Ordonanța Guvernului nr. 4/2013 pentru abrogarea unor prevederi din Legea nr. 211/2012 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 8/2011 pentru modificarea și completarea legislației cu privire la eliberarea, gestionarea și monitorizarea documentelor de călătorie acordate pensionarilor, veteranilor de război și văduvelor de război, aprobată cu modificări prin Legea nr. 112/2013, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 1 ianuarie 2017.
Articolul 29 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.
Alineatul (5) al articolului 9 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 24 septembrie 2015, se abrogă.
(1) În situația în care până la data de 31 decembrie 2015 nu pot fi utilizate integral fondurile destinate Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, denumit în continuare SIMPV, prevăzute în bugetul Serviciului de Telecomunicații Speciale, prin derogare de la prevederile art. 52 alin. (1), (3)-(8) și (10) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, se autorizează Serviciul de Telecomunicații Speciale să angajeze, ordonanțeze și efectueze plăți în anul 2015 reprezentând chirii aferente anului 2016 pentru spațiile tehnice și spațiile pe piloni închiriate de Serviciul de Telecomunicații Speciale de la terți proprietari de amplasamente de telecomunicații.
(2) Lichidarea cheltuielilor angajate, ordonanțate și plătite conform alin. (1) se realizează în anul 2016 pe baza documentelor justificative ce atestă prestarea efectivă a serviciilor.
(1) Prin derogare de la prevederile art. 52 alin. (1), (3)-(8) și (10) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, ordonatorii de credite din Ministerul Apărării Naționale pot angaja și utiliza fonduri publice prin utilizarea acreditivelor sau prin efectuarea de plăți în avans pentru achizițiile de active nefinanciare, bunuri materiale, servicii sau/și lucrări destinate realizării sau asigurării suportului logistic aferent echipamentelor militare, pentru care perioada de realizare depășește anul bugetar în care a fost realizat angajamentul legal sau pentru care furnizorii nu doresc să livreze produsele în situația în care plata nu se realizează prin utilizarea unor astfel de instrumente.
(2) Plățile efectuate în avans de către ordonatorii de credite pentru achizițiile prevăzute la alin. (1) nu pot depăși cuantumul de 30% din valoarea produselor/serviciilor/lucrărilor care fac obiectul contractului.
(3) Pentru sumele plătite în avans conform alin. (2), beneficiarii acestora au obligația de a pune la dispoziția ordonatorilor de credite scrisori de garanție bancară a căror valoare nu poate fi mai mică decât suma plătită sub formă de avans.
(4) Prin excepție de la prevederile alin. (2) și (3), pentru achizițiile prevăzute la alin. (1), realizate de la organizații internaționale sau de la guvernele altor state, se aplică prevederile normelor procedurale specifice rezultate din acordurile cu acestea.
(5) Ordonanțarea și transferarea fondurilor în acreditive de către ordonatorii de credite care realizează achiziții conform alin. (1) se desfășoară conform prevederilor documentelor de angajare prin transfer/transferuri bancare succesive.
(1) Lichidarea sumelor angajate, ordonanțate și plătite conform art. 34 alin. (5) se realizează pe baza proceselor-verbale de recepție provizorie sau a proceselor-verbale de punere în funcțiune, precum și a auditurilor tehnice și acceptanțelor, atunci când acestea sunt necesare. Produsele și condițiile în care este necesară realizarea de audituri tehnice și acceptanțe se stabilesc prin ordin al ministrului apărării naționale.
(2) Lichidarea sumelor reprezentând avansuri acordate în conformitate cu prevederile art. 34 alin. (2) se justifică de furnizori nu mai târziu de 36 de luni de la data acordării avansurilor, prin livrări de produse finite sau componente ale acestora, care pot funcționa independent și îndeplini, parțial, cerințele ordonatorilor de credite.
(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), pentru achizițiile realizate de ordonatorii de credite conform art. 34 alin. (1), de la organizații internaționale sau de la guvernele altor state, lichidarea sumelor angajate se realizează cu respectarea cerințelor reglementărilor acestor organizații internaționale sau ale guvernelor.
(4) Plata produselor/serviciilor/lucrărilor pentru care ordonatorii de credite au efectuat lichidarea se poate realiza de către băncile sau unitățile de trezorerie în care au fost deschise acreditivele cu această destinație, pe bază de instrucțiuni și/sau prin transferarea de credite bugetare în conformitate cu prevederile documentelor de angajare.
(5) Pentru produsele/serviciile/lucrările pentru care au fost acordate avansuri, ordonatorii de credite au obligația ca la efectuarea plăților sau transmiterea instrucțiunilor prevăzute la alin. (4) să deducă în mod corespunzător sumele acordate avans conform documentelor de angajare.
(6) Acceptanța reprezintă prima etapă a procesului de lichidare și are rolul de a furniza ordonatorului de credite dovezi obiective cu privire la modul în care produsul furnizat satisface performanțele, siguranța, parametrii tehnici decisivi, configurația fizică, configurația funcțională, compatibilitatea și interoperabilitatea cu produsul solicitat.
Acreditivele în lei sau valută, destinate achizițiilor prevăzute la art. 34 alin. (1), neutilizate până la finele anului bugetar, se evidențiază în contabilitatea ordonatorilor de credite ca finanțări din acreditive deschise în anii anteriori, se mențin în continuare în unitățile bancare sau de trezorerie până la lichidarea acestora conform destinației stabilite prin documentele de angajare.
(1) Investițiile publice destinate exclusiv înzestrării Ministerului Apărării Naționale, rezultate ca urmare a aplicării unor legi sau hotărâri ale Consiliului Suprem de Apărare al Țării, se cuprind în programele anuale de investiții prin derogare de la prevederile art. 42 și 43 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Cuprinderea în programul de investiții publice a achizițiilor prevăzute la alin. (1) se realizează numai dacă finanțarea acestora poate fi asigurată integral, în limitele de cheltuieli stabilite potrivit cadrului de cheltuieli pe termen mediu și/sau strategiei fiscal-bugetare aprobate potrivit Legii responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată.
(3) Managementul achizițiilor de echipamente militare destinate înzestrării Ministerului Apărării Naționale se reglementează prin ordin al ministrului apărării naționale.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează
1. La articolul 3^1, alineatul (5) va avea următorul cuprins
(5) Procedura de conectare a aparatelor de marcat electronice fiscale la sistemul informatic național de supraveghere și monitorizare a datelor fiscale se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, până la data de 1 februarie 2018.
2. La articolul 5, alineatul (14) va avea următorul cuprins
(14) Avizele privind distribuția aparatelor de marcat electronice fiscale acordate distribuitorilor autorizați își mențin valabilitatea până la data expirării, dar nu mai târziu de data de 1 ianuarie 2017.
3. La articolul 10, litera aa) va avea următorul cuprins
aa) comercializarea de către distribuitorii autorizați sau de către unitățile din rețeaua acestora acreditate pentru comercializare a aparatelor de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (1), după data de 1 ianuarie 2017;
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 966 din 30 decembrie 2014, aprobată cu modificări prin Legea nr. 267/2015, se modifică după cum urmează
1. Articolul II va avea următorul cuprins
Art. II. - (1) Începând cu data de 1 octombrie 2016, Comisia autorizează numai distribuitori pentru aparatele de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Începând cu data de 1 ianuarie 2017, se interzice comercializarea aparatelor de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Începând cu data de 1 aprilie 2017, operatorii economici care au calitatea de mari contribuabili, potrivit dispozițiilor legale, au obligația de a utiliza numai case de marcat definite la art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(4) Începând cu data de 1 iulie 2017, operatorii economici care au calitatea de contribuabili mijlocii, potrivit dispozițiilor legale, au obligația de a utiliza numai case de marcat definite la art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(5) Începând cu data de 1 noiembrie 2017, operatorii economici care au calitatea de contribuabili mici, potrivit dispozițiilor legale, au obligația de a utiliza numai case de marcat definite la art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(6) Utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pot comercializa aparatele scoase din uz către distribuitori autorizați sau către operatori economici care sunt direct implicați în colectarea, tratarea, reciclarea, valorificarea și eliminarea nepoluantă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, cu condiția păstrării și arhivării memoriilor fiscale pe perioada prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(7) Ordinul comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului comunicațiilor și pentru societatea informațională, prevăzut la art. 5 alin. (11) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aprobă până la data de 30 iunie 2016.
(8) Dispozițiile art. 5 alin. (10) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică începând cu data de 31 iulie 2016.
(9) Pentru aparatele de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, avizul tehnic favorabil privind caracteristicile tehnice ale modelului aparatului de marcat electronic fiscal prevăzut la art. 5 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se eliberează în conformitate cu Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2003, republicată, cu modificările ulterioare.
(10) Informațiile conținute în registrul prevăzut la art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și metodologia și procedura de înregistrare a acestora se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, până la data de 30 iunie 2016.
2. Articolul III va avea următorul cuprins
Art. III. - Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se vor modifica în mod corespunzător până la data de 30 iunie 2016.
Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 27 iulie 2015, se modifică și se completează după cum urmează
1. Articolul 22 se abrogă.
2. La articolul 25, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins
(1) Constituie vechime pentru stabilirea pensiei militare de stat în condițiile art. 16-18 și 32 și perioadele recunoscute ca vechime în serviciu, vechime în muncă, stagiu de cotizare sau perioade asimilate în condițiile legii, până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
3. La articolul 26, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins
(1) Pentru militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special care la data trecerii în rezervă sau a încetării raporturilor de serviciu nu îndeplinesc condițiile de acordare a unei pensii prevăzute la art. 14 lit. a) și b), deschiderea dreptului la pensie se efectuează mai întâi de către sistemul în care îndeplinește condițiile cumulative de pensionare, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 19.
4. Articolul 28 se modifică și va avea următorul cuprins
Art. 28. - (1) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar/polițist/funcționar public cu statut special, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea persoanelor prevăzute la art. 3 lit. a)-c), în care nu se includ
a) diurnele de deplasare și de delegare, indemnizațiile de delegare, detașare sau transfer;
b) compensațiile lunare pentru chirie;
c) valoarea financiară a normelor de hrană și alocațiile valorice de hrană;
d) contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecție și de lucru, a alimentației de protecție, a medicamentelor și materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi de protecție a muncii, precum și a uniformelor obligatorii și a drepturilor de echipament;
e) primele și premiile, cu excepția primelor de clasificare, de specializare și de ambarcare pe timpul cât navele se află în baza permanentă;
f) indemnizațiile de instalare și de mutare, precum și sumele primite, potrivit legii, pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în interesul serviciului;
g) contravaloarea transportului ocazionat de efectuarea concediului de odihnă, precum și a transportului la și de la locul de muncă;
h) plățile compensatorii și ajutoarele la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu cu drept la pensie;
i) compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat;
j) restituiri și plăți de drepturi aferente altei perioade de activitate decât cea folosită la stabilirea bazei de calcul;
k) majorările/stimulările financiare acordate personalului pentru gestionarea fondurilor comunitare, precum și a împrumuturilor externe contractate sau garantate de stat;
l) drepturile salariale acordate personalului didactic salarizat prin plata cu ora și drepturile salariale acordate pentru efectuarea orelor de gardă de către personalul medico-sanitar;
m) sumele încasate în calitate de reprezentanți în adunările generale ale acționarilor, în consiliile de administrație, în comitetele de direcție, în comisiile de cenzori sau în orice alte comisii, comitete ori organisme, acordate potrivit legislației în vigoare la acea dată, indiferent de forma de organizare sau de denumirea angajatorului ori a entității asimilate acestuia;
n) drepturile specifice acordate personalului care a participat la misiuni și operații în afara teritoriului statului român;
o) sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale acordate și personalului militar, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, prevăzute în anexa nr. II - Familia ocupațională de funcții bugetare «Învățământ» și în anexa nr. III - Familia ocupațională de funcții bugetare «Sănătate» la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare;
p) alte venituri care, potrivit legislației în vigoare la data plății, nu reprezintă drepturi de natură salarială sau asimilate salariilor.
(2) Pentru militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special pensionați în condițiile art. 19, 26 și 38, baza de calcul utilizată pentru stabilirea pensiei militare de stat este cea prevăzută la alin. (1), actualizată la data deschiderii dreptului la pensie.
(3) Actualizarea prevăzută la alin. (2) se face la deschiderea drepturilor de pensii ca urmare a majorării soldei de funcție/salariului de funcție și soldei de grad/salariului gradului profesional, deținute la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu.
(4) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat pentru perioadele în care personalul s-a aflat în misiune temporară sau permanentă în străinătate este cea prevăzută la alin. (1) sau (2) corespunzătoare funcției militare/de poliție/de penitenciare pe care este încadrat în țară sau, la alegere, media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate anteriori plecării în misiune, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie.
(5) Pentru personalul care a fost detașat în afara instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională, la determinarea bazei de calcul folosite pentru stabilirea pensiei militare de stat conform alin. (1), se utilizează salariile lunare corespunzătoare funcției exercitate, la care se adaugă drepturile de soldă/salariu plătite de instituțiile din care aceștia au fost detașați.
(6) La determinarea bazei de calcul folosite pentru stabilirea pensiei militare de stat conform alin. (1), pentru perioadele în care personalul a exercitat o funcție de demnitate publică se utilizează media drepturilor salariale lunare corespunzătoare funcției exercitate. În cazul personalului suspendat ca urmare a exercitării unei funcții de demnitate publică, se poate utiliza, la alegere, media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate anteriori datei suspendării.
(7) Pentru soțul/soția, militar, polițist sau funcționar public cu statut special, aflat/aflată în concediu fără plată pentru a-și urma soția/soțul trimisă/trimis în misiune permanentă în străinătate, în ultimii 5 ani anteriori îndeplinirii vârstei standard de pensionare, se utilizează ca bază de calcul media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază în 6 luni consecutive, la alegere, din ultimii 5 ani de activitate anterior intrării în concediu fără plată, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie.
(8) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei de urmaș, în cazul în care decesul susținătorului a survenit înaintea îndeplinirii condițiilor pentru obținerea unei pensii, este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază de către susținător în 6 luni consecutive din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar/polițist/funcționar public cu statut special, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea beneficiarilor pensiei de urmaș.
(9) În situația în care titularul/susținătorul nu a realizat venituri cel puțin 6 luni consecutive, baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei o reprezintă media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază de către titular/susținător în lunile de activitate în calitate de militar/polițist/funcționar public cu statut special, actualizată la data deschiderii drepturilor de pensie.
(10) Alegerea perioadei care se ia în considerare la stabilirea bazei de calcul al pensiei militare de stat se poate face o singură dată.
(11) La determinarea soldelor/salariilor lunare brute nu se au în vedere dispozițiile Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare.
5. Articolul 29 se modifică și va avea următorul cuprins
Art. 29. - (1) Cuantumul pensiei de serviciu se determină în procente din baza de calcul, astfel
a) militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, cu vechime cumulată conform art. 3 lit. f) de cel puțin 25 de ani, beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 65% din baza de calcul prevăzută la art. 28;
b) pentru fiecare an care depășește vechimea prevăzută la lit. a), la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul prevăzută la art. 28.
(2) De pensie de serviciu beneficiază și militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, în condițiile legii, cu o vechime cumulată de până la 25 de ani, cuantumul pensiei fiind diminuat cu 1% din baza de calcul prevăzută la art. 28 pentru fiecare an care lipsește din această vechime.
(3) Cuantumul pensiilor militare de stat stabilite în baza prevederilor art. 19 și 26 se determină proporțional cu numărul anilor de vechime în serviciu, la care se adaugă sporurile prevăzute la art. 24, în raport cu vechimea prevăzută la alin. (2).
6. Articolul 30 se modifică și va avea următorul cuprins
Art. 30. - Pensia stabilită, recalculată și actualizată în condițiile prezentei legi nu poate fi mai mare decât 85% din baza de calcul prevăzută la art. 28.
7. La articolul 31, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins
(1) Cota de contribuție individuală la bugetul de stat este egală cu cota de contribuție individuală de asigurări sociale. Baza lunară de calcul al contribuției individuale o reprezintă solda lunară brută/salariul lunar brut, iar în situația în care aceasta este mai mare decât valoarea a de 5 ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, contribuția individuală la bugetul de stat se calculează în limita acestui plafon.
8. La articolul 31, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins
(3) Termenele de declarare și de plată a sumelor reprezentând contribuțiile individuale la bugetul de stat sunt cele prevăzute de legislația fiscală pentru declararea și plata contribuțiilor de asigurări sociale.
9. Articolul 33 se modifică și va avea următorul cuprins
Art. 33. - (1) Beneficiază de pensie de invaliditate, în condițiile prevăzute la art. 32 lit. a), și elevii și studenții instituțiilor de învățământ din sistemul de apărare națională, ordine publică și securitate națională, cu excepția celor din învățământul liceal, care și-au pierdut cel puțin jumătate din capacitatea de muncă, ca urmare a accidentelor de muncă sau a bolilor profesionale survenite în timpul și din cauza activității desfășurate în aceste instituții.
(2) În cazul persoanelor prevăzute la alin. (1), baza de calcul pentru stabilirea pensiei o reprezintă solda de funcție minimă corespunzătoare primului grad militar/profesional din cadrul corpului pentru care se pregătește.
10. Articolul 39 se modifică și va avea următorul cuprins
"Art. 39. - (1) Cuantumul pensiei de invaliditate se stabilește conform prevederilor art. 29 și 30.
(2) Vechimea utilizată pentru calculul pensiei de invaliditate se stabilește potrivit prevederilor art. 23-27.
(3) La suma procentelor cuvenite pentru vechimea cumulată se adaugă, pentru fiecare an potențial, până la realizarea vechimii de 25 de ani prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. b), următoarele procente
a) 1% pentru invaliditate de gradul I;
b) 0,8% pentru invaliditate de gradul II;
c) 0,6% pentru invaliditate de gradul III."
11. Articolul 40 se modifică și va avea următorul cuprins
Art. 40. - Pentru invaliditatea survenită ca urmare a unor acțiuni specifice, din cauza unor accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul și din cauza serviciului sau a unor misiuni și operații în afara teritoriului statului român, militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special beneficiază de o pensie egală cu baza de calcul prevăzută la art. 28, dacă aceasta este mai avantajoasă decât o altă categorie de pensie la care au dreptul.
12 La articolul 55, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins
(1) Urmașii militarilor, polițiștilor ori funcționarilor publici cu statut special în activitate sau în rezervă, mobilizați sau concentrați în unități militare, decedați ca urmare a unor acțiuni specifice, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul și din cauza serviciului sau a unor misiuni și operații în afara teritoriului român, beneficiază de o pensie de urmaș egală cu baza de calcul prevăzută la art. 28.
13. La articolul 60, alineatul (2) se abrogă.
14. La articolul 64, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins
(1) Admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa de pensii sectorială, în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii la casa de pensii sectorială competentă.
15. Articolul 70 se abrogă.
16. La articolul 76, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins
(2) Soțul supraviețuitor, beneficiar al unei pensii de urmaș, poate cumula pensia cu venituri din activități profesionale pentru care asigurarea este obligatorie, potrivit legii, dacă acestea din urmă nu depășesc 35% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
17. La articolul 88, litera i) se abrogă.
18. La articolul 92, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins
a) nerespectarea metodologiei și a criteriilor de încadrare în condiții deosebite, speciale și alte condiții de muncă;
19. Articolul 94 se modifică și va avea următorul cuprins
Art. 94. - Constatarea contravențiilor prevăzute la art. 92 și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 93 se fac de către organele de control ale instituțiilor din sistemul de apărare națională, ordine publică și securitate națională.
20. Articolul 108 se modifică și va avea următorul cuprins
Art. 108. - Pentru militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special care au plătit contribuție la Fondul pentru pensia suplimentară și/sau contribuția individuală la buget la stabilirea, recalcularea sau actualizarea pensiei militare se acordă un spor de
a) 3% pentru o vechime a contribuției între 5-15 ani;
b) 6% pentru o vechime a contribuției între 15-25 ani;
c) 9% pentru o vechime a contribuției peste 25 de ani.
21. Articolul 109 se modifică și va avea următorul cuprins
Art. 109. - (1) Pensiile militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special recalculate în baza Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, cu modificările ulterioare, revizuite în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările și completările ulterioare, cele plătite în baza Legii nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, cu modificările ulterioare, precum și pensiile stabilite în baza Legii nr. 80/1995, cu modificările și completările ulterioare, devin pensii militare de stat și se recalculează potrivit prevederilor prezentei legi, în raport cu vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie și baza de calcul stabilită conform prevederilor art. 28, actualizată conform prevederilor legale care reglementează salarizarea militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoanele ale căror drepturi de pensie se recalculează potrivit dispozițiilor alin. (1) depun cerere pentru alegerea perioadei în vederea determinării bazei de calcul prevăzute la art. 28. În situația în care nu depun cerere în acest sens, recalcularea se face, din oficiu, în raport cu baza de calcul aferentă ultimelor 6 luni de activitate desfășurată în calitate de militar/polițist/funcționar public cu statut special.
(3) Recalcularea pensiilor prevăzută la alin. (1) se realizează în termen de maximum 24 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(4) Pensiile recalculate potrivit alin. (1) se cuvin începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi.
(5) Pensiile prevăzute la alin. (1) pot fi recalculate, în condițiile prezentei legi, și în situația depunerii de documente nevalorificate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, iar drepturile de pensie astfel recalculate se cuvin începând cu luna următoare depunerii documentelor și se acordă în termen de cel mult 24 de luni de la data înregistrării cererii la casa de pensii sectorială competentă.
(6) Stagiile de cotizare nevalorificate la recalcularea pensiei conform prevederilor alin. (5), precum și cele realizate ulterior intrării în vigoare a prezentei legi se valorifică în sistemul public de pensii.
(7) Procedura de recalculare prevăzută la alin. (1) și termenul de emitere a deciziei se stabilesc prin ordinul prevăzut la art. 60 alin. (4).
22. La articolul 110, alineatele (1), (2), (4) și (8) se modifică și vor avea următorul cuprins
(1) Pensiile militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special stabilite în baza Legii nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, devin pensii militare de stat și se recalculează potrivit prevederilor prezentei legi, în termen de maximum 24 de luni de la intrarea în vigoare a acesteia, în raport cu vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie și baza de calcul stabilită conform prevederilor art. 28, actualizată conform prevederilor legale care reglementează salarizarea militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoanele ale căror drepturi de pensie se recalculează potrivit dispozițiilor alin. (1) depun cerere pentru alegerea perioadei în vederea determinării bazei de calcul prevăzute la art. 28. În situația în care nu depun cerere în acest sens, recalcularea se face, din oficiu, în raport cu baza de calcul aferentă ultimelor 6 luni de activitate desfășurată în calitate de militar/polițist/funcționar public cu statut special.
..........................................................................
(4) Pensiile recalculate potrivit alin. (1) se cuvin începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi.
..........................................................................
(8) Procedura de recalculare prevăzută la alin. (1) și termenul de emitere a deciziei se stabilesc prin ordinul prevăzut la art. 60 alin. (4).
23. Articolul 111 se modifică și va avea următorul cuprins
Art. 111. - În situația în care se constată diferențe între cuantumul pensiilor stabilit potrivit prevederilor art. 109 sau 110 și cuantumul pensiilor aflate în plată, se păstrează în plată cuantumul avantajos beneficiarului.
24. Articolul 122 se modifică și va avea următorul cuprins
Art. 122. - Militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, precum și urmașii acestora, care la data deschiderii dreptului de pensie, de către casa de pensii sectorială competentă, îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege, cât și cele prevăzute la data de 1 ianuarie 2016 de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, pot opta în termen de 5 ani, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru modul de calcul prevăzut de Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data de 1 ianuarie 2016.
25. După articolul 122 se introduce un nou articol, articolul 122^1, cu următorul cuprins
Art. 122^1. - În aplicarea prezentei legi pot fi emise norme aprobate prin ordin comun al ministrului apărării naționale, ministrului afacerilor interne și directorului Serviciului Român de Informații.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 23 februarie 2009, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează
1. La articolul 2, alineatele (1) și (3) vor avea următorul cuprins
(1) Beneficiază de indemnizația socială pentru pensionari, pensionarii sistemului public de pensii și pensionarii sistemului militar de pensii cu domiciliul în România, indiferent de data înscrierii la pensie, dacă nivelul cuantumului pensiei, cuvenit sau aflat în plată, se situează sub nivelul indemnizației sociale pentru pensionari.
...........................................................................
(3) Diferența prevăzută la alin. (2) se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, respectiv prin bugetele Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și al Serviciului Român de Informații.
2. Articolul 6 va avea următorul cuprins
Art. 6. - (1) Sistemele de asigurări sociale neintegrate sistemului public de pensii vor pune la dispoziția Casei Naționale de Pensii Publice și la dispoziția caselor sectoriale de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații toate informațiile necesare solicitate de aceasta în vederea aplicării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
(2) Procedura, tipurile de informații, termenele și modalitățile concrete de comunicare se vor stabili prin protocol încheiat între Casa Națională de Pensii Publice și la dispoziția caselor sectoriale de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații și fiecare dintre sistemele de asigurări sociale neintegrate sistemului public de pensii.
(1) Prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (4) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, prim-ministrul și ministrul finanțelor publice semnează o declarație ce atestă exclusiv încadrarea proiectului de buget pe anul 2016 și perspectiva 2017-2019 în țintele, obiectivele și prioritățile asumate prin Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2016-2018.
(2) Prin derogare de la prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 69/2010, republicată, prim-ministrul și ministrul finanțelor publice semnează o declarație de răspundere prin care se atestă, exclusiv, corectitudinea și integralitatea informațiilor din Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2016-2018.
(1) În anul 2015 sumele rămase neutilizate, determinate ca diferență între creditele bugetare aprobate și plățile efectuate, prevăzute în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice la capitolul 88.01 "Cheltuieli din sume rămase neutilizate în anul anterior", titlul 80 "Împrumuturi", articolul 80.10 "Cheltuieli din sume rămase neutilizate în anul anterior", destinate pentru finanțarea unor cheltuieli aferente obligațiilor ce derivă din acorduri internaționale, ratificate prin legi, în vederea finanțării proiectelor bilaterale de colaborare și de investiții, se virează de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice într-un cont de disponibil deschis pe numele acestuia la Trezoreria Statului.
(2) Sumele virate în contul prevăzut la alin. (1) se transferă în primele 5 zile lucrătoare ale anului următor de către ordonatorul principal de credite într-un cont de venituri ale bugetului de stat.
(3) Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice ca, după intrarea în vigoare a legii bugetului de stat pe anul 2016, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, să majoreze veniturile bugetului de stat la o poziție distinctă, precum și cheltuielile bugetului de stat și cheltuielile prevăzute în bugetul aprobat al ordonatorului principal de credite la o poziție distinctă, cu sumele virate potrivit prevederilor alin. (2).
(4) Sumele suplimentate în bugetul ordonatorului principal de credite potrivit alin. (3) se utilizează cu aceeași destinație.
Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu completările ulterioare, se modifică după cum urmează
1. La articolul 153 alineatul (1), litera m) va avea următorul cuprins
m) Ministerul Afacerilor Interne, pentru persoanele reținute, arestate sau deținute care se află în centrele de reținere și arestare preventivă organizate în subordinea acestei instituții, care nu au venituri, pentru străinii aflați în centrele de cazare în vederea returnării ori expulzării, precum și pentru cei care sunt victime ale traficului de persoane, care se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identității și sunt cazați în centrele special amenajate potrivit legii;
2. La articolul 160, alineatul (1) va avea următorul cuprins
(1) Pentru persoanele fizice cu venituri din pensii, baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate o reprezintă numai partea de venit care depășește valoarea, întregită prin rotunjire în plus la un leu, a unui punct de pensie stabilit pentru anul fiscal respectiv.
3. La articolul 168, alineatul (9) va avea următorul cuprins
(9) Calculul contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii care depășesc, lunar, valoarea întregită la un leu, a unui punct de pensie stabilit pentru anul fiscal respectiv, provenite dintr-un alt stat, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, se realizează de către organul fiscal competent în baza declarației specifice prevăzute la art. 130 alin. (4) sau a declarației privind venitul estimat prevăzute la art. 120, după caz.
4. Articolul 254 va avea următorul cuprins
Data aplicării
Art. 254. - (1) Dispozițiile prezentului capitol transpun prevederile Directivei 2003/48/CE a Consiliului din 3 iunie 2003 privind impozitarea veniturilor din economii sub forma plăților de dobânzi, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 157 din 26 iunie 2003.
(2) Prevederile privind obligațiile agentului plătitor stabilit în România, prevăzute la art. 231 alin. (2) și în prezentul capitol, se aplică până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului 2016, respectiv până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului 2017 în relația cu Austria.
(3) Prevederile privind obligațiile autorității competente din România prevăzute în prezentul capitol se aplică până la 30 iunie 2016, respectiv până la 30 iunie 2017 în relația cu Austria.
(4) Sub rezerva alin. (2) și alin. (3), dispozițiile prezentului capitol care transpun prevederile Directivei 2003/48/CE se aplică în relația cu statele membre până la data de 31 decembrie 2015 inclusiv și în relația cu Austria până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv.
(5) Alineatele (2)-(4) transpun prevederile Directivei (UE) 2015/2060 a Consiliului din 10 noiembrie 2015 de abrogare a Directivei 2003/48/CE privind impozitarea veniturilor din economii sub forma plăților de dobânzi, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 301 din 18 noiembrie 2015.
Prevederile art. 16, art. 17, art. 22 pct. 7, art. 25 și art. 40 se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2016.
(la 29-12-2015, Art. 45 a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 57 din 9 decembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 973 din 29 decembrie 2015. )
Având în vedere faptul că prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, au fost aprobate măsurile privind salarizarea în anul 2015 a personalului din sectorul bugetar, precum și alte măsuri fiscal-bugetare cu impact semnificativ de reducere a cheltuielilor publice, care își încetează aplicabilitatea la data de 31 decembrie 2015,
ținând seama de faptul că neadoptarea măsurii de prelungire a termenului, până la care cota maximă de contribuție de 6% aferentă fondurilor de pensii administrate privat să fie atinsă în anul 2017, ar afecta sustenabilitatea sistemului public de pensii,
având în vedere necesitatea finalizării proiectelor pentru care unitățile administrativ-teritoriale au contractat împrumuturile din privatizare, potrivit prevederilor art. XII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2/2015 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și alte măsuri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 171/2015, cu modificările și completările ulterioare, și luând în considerare faptul ca aceste sume nu pot fi utilizate până la finalul anului 2015,
având în vedere faptul că instituțiile publice se confruntă cu situații în care, ca urmare a schimbării sediilor și/sau a spațiilor de depozitare în perioada de inventariere de la finele anului, nu pot efectua inventarierea pentru unele bunuri care nu au caracter special,
ținând cont de faptul că sistemul Forexebug nu a fost definitivat, iar verificarea coerenței datelor presupune utilizarea acestui sistem în paralel cu actualul sistem de raportare pe suport hârtie pentru o perioadă rezonabilă de timp, respectiv până la finele anului 2016,
având în vedere faptul că, începând cu anul 2016, plata la scadență a dobânzii aferente obligațiunilor de stat de tip benchmark să fie efectuată din bugetul de stat, iar dobânda acumulată încasată ca urmare a emisiunilor de titluri de stat de tip benchmark să fie virată la capitolul de venituri ale bugetului de stat,
luând în considerare faptul că în cursul anului 2016 se va definitiva procedura care permite efectuarea întregului flux al plății electronice a serviciului datoriei publice guvernamentale,
ținând cont de necesitatea alinierii prevederilor legale ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "Prima casă", aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările și completările ulterioare, cu prevederile legislației secundare și practicile bancare și cu mandatul Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii,
ca urmare a faptului că în procesul de elaborare a normelor de implementare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 2/2015 s-a constatat că, deoarece una dintre condițiile impuse de legiuitor în vederea accesării facilității constând în achiziționarea sau construirea unei noi locuințe în cadrul programului "Prima Casă" este lichidarea creditului acordat inițial, iar refinanțarea generează posibilitatea migrării masive a beneficiarilor de la finanțatorii inițiali, această situație conducând la imposibilitatea menținerii evidenței pe finanțatori și a condițiilor creditării de către mandatarul statului, este necesară eliminarea prevederilor referitoare la posibilitatea lichidării creditului prin refinanțare.
Având în vedere faptul că necesitatea modernizării tehnicii militare aflate în înzestrarea Ministerului Apărării Naționale impune dezvoltarea unor instrumente de finanțare care să permită inițierea și derularea, începând cu anul 2016, a unor noi programe de înzestrare,
având în vedere urgența semnării unor acorduri cu guvernele altor state, pentru care nu poate fi utilizată altă sursă de furnizare, prin care să se refacă starea tehnicii livrate în cadrul unor programe de asistență militară externă sau în cadrul unor acorduri de furnizare interguvernamentale,
ca urmare a faptului că o parte din capabilitățile de apărare naționale deficitare nu pot fi compensate decât cu echipamente furnizate de operatori economici externi sau interni, care nu doresc să depună oferte în situația în care nu se prevede efectuarea de plăți în avans sau din acreditive,
ținând cont de particularitățile procesului investițional militar și necesitatea corelării sistemului de management al programelor de înzestrare ale Ministerului Apărării Naționale cu cel dezvoltat la nivelul NATO,
luând în considerare că neadoptarea acestor măsuri va conduce la neîndeplinirea misiunilor și angajamentelor în cadrul NATO, în sensul nerespectării termenelor de constituire a capabilităților asumate, precum și nivelul de interoperabilitate și comunalitate a acestora,
luând în considerare necesitatea respectării angajamentelor asumate de Guvernul României în raport cu Fondul Monetar Internațional referitoare la elaborarea unei strategii pentru noul regim de impozitare în domeniul petrolului și gazelor naturale în perioada 2016-2024,
având în vedere faptul că Ordonanța Guvernului nr. 5/2013 privind stabilirea unor măsuri speciale de impozitare a activităților cu caracter de monopol natural din sectorul energiei electrice și al gazului natural, cu modificările ulterioare, Ordonanța Guvernului nr. 6/2013 privind instituirea unor măsuri speciale pentru impozitarea exploatării resurselor naturale, altele decât gazele naturale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 261/2013, cu modificările ulterioare, precum și Ordonanța Guvernului nr. 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale, cu modificările și completările ulterioare, își încetează aplicabilitatea la data de 1 ianuarie 2016,
luând în considerare faptul că domeniul exploatării gazelor naturale și petrolului este un domeniu complex care necesită o perioadă îndelungată de timp pentru studierea combinațiilor de mecanisme și cote de impozitare din cadrul sistemelor fiscale din alte state, a facilităților fiscale care se pot acorda în scopul atragerii investitorilor (amortizări fiscale accelerate, provizioane pentru epuizarea zăcămintelor, reguli privind deducerea dobânzilor, reportarea pierderilor, scutiri fiscale temporare, credite pentru investiții etc.), a elementelor contextuale, inclusiv proximitatea față de piețe specifice, dimensiunea și capacitatea investitorilor, astfel încât prin strategia de impozitare în domeniul petrolului și gazelor naturale să se identifice elementele care fac ca impozitul aplicat să fie competitiv, respectiv să asigure resursele bugetare necesare și în același timp să nu descurajeze investițiile,
ținând cont de faptul că evaluarea impactului anumitor costuri care afectează rentabilitatea operațiunilor societăților petroliere (evaluarea petrolului și gazelor, garanțiile de bună execuție, despăgubirile acordate proprietarilor de terenuri, obligațiile privind aportul local, cerințe având ca scop asigurarea bunelor practici de mediu și finanțarea adecvată a recuperării amplasamentului etc.) este un exercițiu foarte complex,
evidențiind totodată și faptul că activitatea desfășurată în sectorul petrolier are un specific aparte față de celelalte sectoare, elementele-cheie ale acestui sector fiind riscurile ridicate în activitatea de explorare și un ciclu lung al proiectelor,
având în vedere necesitatea asigurării fondurilor pentru cofinanțarea proiectelor de investiții finanțate din fonduri europene, în condițiile în care activitățile cu caracter de monopol natural din cadrul sectorului energiei electrice și al gazelor naturale, mai precis prestarea serviciilor de distribuție și transport al energiei electrice și gazelor naturale, sunt caracterizate prin profitabilitate care decurge atât din lipsa concurenței, cât și din lipsa elasticității cererii, iar impozitul stabilit asupra acestor activități reprezintă venit la bugetul de stat,
pentru a se asigura desfășurarea în condiții optime a procesului de elaborare a strategiei pentru noul regim de impozitare în domeniul petrolului și gazelor naturale în perioada 2016-2024 și pentru a se evita orice risc de blocaj se impune prorogarea termenelor prevăzute la art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2013, cu modificările ulterioare, la art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2013, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 261/2013, cu modificările ulterioare, precum și la art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 7/2013, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere faptul că legislația subsecventă Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, are ca termen de aprobare data de 31 decembrie 2015, precum și faptul că, odată elaborate, aceste acte normative care au caracter tehnic se notifică Comisiei Europene în conformitate cu dispozițiile Directivei 98/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iunie 1998 de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice, termenul de așteptare a unui răspuns fiind de minimum trei luni, la care se adaugă alte trei luni în cazul în care Comisia Europeană sau unul ori mai multe state membre transmit observații sau opinii detaliate, prorogarea termenelor de legiferare este obligatorie atât pentru evitarea încălcării prevederilor directivei, cât și pentru evitarea unui impact economic negativ asupra mediului de afaceri.
Având în vedere faptul că Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2016 și luând în considerare faptul că în textul acesteia există prevederi arbitrare în interpretare care pot determina diferențieri de tratament aplicabil pensionarilor în etapa de stabilire, recalculare și/sau actualizare a pensiilor militare de stat,
ținând cont că, în condițiile neadoptării măsurilor de modificare și completare a Legii nr. 223/2015, este imposibilă emiterea normelor juridice de rang inferior și există riscul apariției unui nou val de litigii de anvergura celui din anii 2010-2012,
având în vedere faptul că la data de 1 ianuarie 2016 intră în vigoare Legea nr. 223/2015, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea indemnizației sociale pentru pensionari, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare, nu mai sunt aplicabile pensiilor militare, ceea ce conduce la diminuarea drepturilor aflate în plată, stabilite la nivelul pensiei minime garantate, respectiv diminuarea cuantumului pensiei sub nivelul indemnizației sociale pentru pensionari,
având în vedere obligația adoptării și publicării până la data de 31 decembrie 2015 a actelor cu putere de lege cu privire la transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2015/2060 a Consiliului din 10 noiembrie 2015 de abrogare a Directivei 2003/48/CE privind impozitarea veniturilor din economii sub forma plăților de dobânzi,
luând în considerare necesitatea clarificării tratamentului fiscal, din punctul de vedere al contribuției de asigurări sociale de sănătate, aplicabil persoanelor care se află în arest preventiv în unitățile aparținând Ministerului Afacerilor Interne, precum și necesitatea introducerii unor clarificări de natură tehnică referitoare la nivelul bazei lunare de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate, în cazul veniturilor din pensii, raportată la nivelul punctului de pensie, în situațiile în care acesta conține fracțiuni de leu,
neadoptarea în regim de urgență a măsurilor de reglementare prevăzute în prezentul act normativ ar conduce la
- neincluderea persoanelor care se află în arest preventiv în unitățile aparținând Ministerului Afacerilor Interne, în categoria persoanelor asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, și, în consecință, la imposibilitatea accesării serviciilor medicale acordate de sistemul de sănătate publică pentru această categorie de persoane;
- dificultăți în stabilirea bazei lunare de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate, în cazul veniturilor din pensii plătite de Casa Națională de Pensii Publice și alte entități care plătesc venituri din pensii, și, în consecință, stabilirea eronată a contribuției de asigurări sociale de sănătate;
- posibilitatea declanșării procedurii de infringement de către Comisia Europeană împotriva României pentru netranspunerea în termenul legal de 31 decembrie 2015 a prevederilor Directivei (UE) 2015/2060, cu aplicabilitate de la data de 1 ianuarie 2016, precum și existența în paralel, a două standarde de raportare în cadrul Uniunii Europene, respectiv a Directivei 2003/48/CE a Consiliului din 3 iunie 2003 privind impozitarea veniturilor din economii sub forma plăților de dobânzi și a Directivei 2014/107/UE a Consiliului din 9 decembrie 2014 de modificare a Directivei 2011/16/UE în ceea ce privește schimbul automat obligatoriu de informații în domeniul fiscal,
ținând cont că neadoptarea acestor măsuri ar genera un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat de 2,2% din produsul intern brut în anul 2016, ceea ce presupune un deficit bugetar în 2016 de 5% din produsul intern brut, afectând în mod semnificativ sustenabilitatea finanțelor publice,
luând în considerare că, în situația neadoptării acestor măsuri în regim de urgență, deficitul bugetar în anul 2016 va depăși pragul de 3% din produsul intern brut prevăzut de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, ratificat prin Legea nr. 13/2008, ceea ce va determina declanșarea de către Comisia Europeană a procedurii de deficit excesiv,
având în vedere necesitatea adoptării, în cel mai scurt timp, a legii bugetului de stat și a legii bugetului asigurărilor sociale de stat, se impune luarea acestor măsuri în regim de urgență;
în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Capitolul I
Salarizarea în anul 2016 a personalului plătit din fonduri publice
Capitolul II
Măsuri bugetare
PRIM-MINISTRU
DACIAN JULIEN CIOLOȘ
Contrasemnează
--------------
Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării
regionale și administrației publice,
Vasile Dîncu
Ministrul finanțelor publice,
Anca Dana Dragu
Ministrul transporturilor,
Dan Marian Costescu
Ministrul muncii, familiei, protecției
sociale și persoanelor vârstnice,
Claudia-Ana Costea
Ministrul apărării naționale,
Mihnea Ioan Motoc
Ministrul comunicațiilor și pentru
societatea informațională,
Marius-Raul Bostan
Ministrul afacerilor interne,
Petre Tobă
Ministrul educației naționale și
cercetării științifice,
Adrian Curaj
Ministrul afacerilor externe,
Lazăr Comănescu
București, 9 decembrie 2015.
Nr. 57.
(la 24-12-2016, Anexa 2 a fost modificată de Punctul 16, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )