HOTĂRÂRE nr. 1.189 din 6 octombrie 2016
Statutory Text (3 Articles)
Regulamentul privind concediile judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 8 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează
1. La articolul 21, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins
"Art. 21. - (1) Judecătorii şi procurorii au dreptul la concedii pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi la concediu de acomodare în vederea adopţiei."
2. La articolul 24^1, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins
"(3) Perioada în care judecătorul şi procurorul s-au aflat în concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, după caz, până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap, ori în concediu de acomodare în vederea adopţiei constituie, potrivit legii, atât vechime în magistratură, cât şi vechime în funcţia de judecător sau procuror."
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
pentru modificarea Regulamentului privind concediile judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005
Având în vedere dispoziţiile art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale art. 106 lit. i) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 133 alin. (5) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare,
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotărăşte
Preşedintele Consiliului
Superior al Magistraturii,
judecător Mircea Aron
Bucureşti, 6 octombrie 2016.
Nr. 1.189.
-----