REZOLUŢIA MSC.394(95) din 11 iunie 2015
Statutory Text (1 Articles)
Amendamente la Protocolul din 1978 privind Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare
Notă
──────────
*) Conţinută de Ordinul nr. 1.120 din 13 septembrie 2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 28 septembrie 2016
──────────
Comitetul de siguranţă maritimă,
amintind articolul 28(b) din Convenţia privind crearea Organizaţiei Maritime Internaţionale referitor la funcţiile Comitetului,
amintind, de asemenea, articolul VIII(b) din Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare ("Convenţia") şi articolul II din Protocolul din 1978 privind Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare ("Protocolul din 1978 la SOLAS") referitor la procedura de amendare aplicabilă Protocolului din 1978 la SOLAS,
luând în considerare, la cea de-a nouăzeci şi cincea sesiune a sa, amendamentele la Protocolul din 1978 la SOLAS, propuse şi difuzate în conformitate cu articolul VIII(b)(i) din Convenţie şi cu articolul II din Protocolul din 1978 la SOLAS,
1. adoptă, în conformitate cu articolul VIII(b)(iv) din Convenţie şi cu articolul II din Protocolul din 1978 la SOLAS, amendamentele la apendicele anexei la Protocolul din 1978 la SOLAS, al căror text este prezentat în anexa la prezenta rezoluţie;
2. stabileşte, în conformitate cu articolul VIII(b)(vi)(2)(bb) din Convenţie şi cu articolul II din Protocolul din 1978 la SOLAS, că amendamentele menţionate se vor considera ca fiind acceptate la 1 iulie 2016, cu excepţia cazului în care, înainte de această dată, mai mult de o treime din părţile la Protocolul din 1978 la SOLAS sau părţile ale căror flote comerciale reprezintă în total cel puţin 50% din tonajul brut al flotei comerciale mondiale vor fi notificat secretarului general obiecţiile lor la aceste amendamente;
3. invită părţile interesate să ia notă de faptul că, în conformitate cu articolul VIII(b)(vii)(2) din Convenţie şi cu articolul II din Protocolul din 1978 la SOLAS, amendamentele vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2017, după acceptarea lor în conformitate cu paragraful 2 de mai sus;
4. solicită secretarului general, în aplicarea articolului VIII(b)(v) din Convenţie şi articolului II din Protocolul din 1978 la SOLAS, să transmită tuturor părţilor la Protocolul din 1978 la SOLAS copii certificate ale prezentei rezoluţii şi ale textului amendamentelor conţinute în anexă; şi
5. solicită, de asemenea, secretarului general să transmită copii ale prezentei rezoluţii şi ale anexei sale membrilor Organizaţiei care nu sunt părţi la Protocolul din 1978 la SOLAS.
Anexă
AMENDAMENT 11/06/2015