ORDIN nr. 398 din 21 martie 2013 (*actualizată*)
Table of Provisions (19)
Statutory Text (19 Articles)
Pentru coordonarea ştiinţifică şi metodologică a activităţii de specialitate din reţeaua de asistenţă medicală se înfiinţează şi funcţionează următoarele comisii consultative ale Ministerului Sănătăţii
a) Comisia naţională pentru coordonarea comisiilor de specialitate;
b) comisiile de specialitate;
c) comisii de specialitate multidisciplinare pentru patologii care aparţin mai multor specialităţi medicale.
----------
Art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 686 din 2 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 4 iunie 2015.
REGULAMENT 21/03/2013
Atribuţiile, precum şi modul de organizare şi funcţionare ale Comisiei naţionale pentru coordonarea comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii sunt cuprinse în regulamentul de organizare şi funcţionare prevăzut în anexa nr. 1.
REGULAMENT 21/03/2013
Atribuţiile, precum şi modul de organizare şi funcţionare ale comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii sunt cuprinse în regulamentul de organizare şi funcţionare prevăzut în anexa nr. 2.
COMPONENŢA NOMINALĂ
a Comisiei naţionale pentru coordonarea
comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii
a) Preşedinte: acad. prof. dr. Constantin Popa - Bucureşti
b) Vicepreşedinţi
1. prof. dr. Radu Deac - Târgu Mureş
2. prof. dr. Alexandru Irimie - Cluj-Napoca
c) Membri
1. acad. prof. dr. Ioanel Sinescu - Bucureşti
2. prof. dr. Daniela Bartoş - Bucureşti
3. prof. dr. Mircea Beuran - Bucureşti
4. prof. dr. Adrian Streinu-Cercel - Bucureşti
5. prof. dr. Maria Dorobanţu - Bucureşti
6. prof. dr. Monica Pop - Bucureşti
7. prof. dr. Irinel Popescu - Bucureşti
8. prof. dr. Gheorghe Peltecu - Bucureşti
9. prof. dr. Mihai Voiculescu - Bucureşti
10. prof. dr. Constantin Dumitrache - Bucureşti
11. prof. dr. Dan Enescu - Bucureşti
12. prof. dr. Şerban Brădişteanu - Bucureşti
----------
Anexa 3 a fost înlocuită cu anexa 1 din ORDINUL nr. 1.406 din 21 noiembrie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 867 din 28 noiembrie 2014, potrivit pct. 1 al art. I din acelaşi act normativ.
Componenţa nominală a Comisiei naţionale pentru coordonarea comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii este prevăzută în anexa nr. 3.
LISTA
comisiilor de specialitate ale Ministerului
Sănătăţii şi componenţa nominală a acestora
I. Comisiile de specialitate
1. Comisia de anestezie şi terapie intensivă;
2. Comisia de boli infecţioase şi de luptă anti-SIDA;
----------
Nr. curent 2 al pct. I din anexa 4 a fost modificat de lit. a) a pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 870 din 9 iulie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 13 iulie 2015.
3. Comisia de cardiologie;
4. Comisia de dermatovenerologie;
5. Comisia de diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice;
6. Comisia de endocrinologie;
7. Comisia de farmacologie clinică, toxicologie şi toxicodependenţă;
8. Comisia de gastroenterologie;
9. Comisia de genetică medicală;
10. Comisia de geriatrie şi gerontologie;
11. Comisia de hematologie;
12. Comisia de medicină de familie;
13. Comisia de medicină de urgenţă şi dezastre;
14. Comisia de medicină internă;
15. Comisia de medicina muncii;
16. Comisia de nefrologie;
17. Comisia de neurologie, neurologie pediatrică;
18. Comisia de oncologie;
19. Comisia de paliaţie;
20. Comisia de pediatrie şi neonatologie;
21. Comisia de pneumologie;
22. Comisia de psihiatrie şi psihiatrie pediatrică;
23. Comisia de reabilitare medicală;
24. Comisia de reumatologie;
25. Comisia de chirurgie cardiovasculară;
26. Comisia de chirurgie vasculară;
27. Comisia de chirurgie generală;
28. Comisia de chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă;
29. Comisia de chirurgie toracică;
30. Comisia de chirurgie pediatrică;
31. Comisia de neurochirurgie;
32. Comisia de obstetrică-ginecologie;
33. Comisia de oftalmologie;
34. Comisia de ortopedie şi traumatologie;
35. Comisia de ortopedie pediatrică;
36. Comisia de otorinolaringologie;
37. Comisia de urologie;
38. Comisia de anatomie patologică;
39. Comisia de epidemiologie;
40. Comisia de medicină de laborator;
41. Comisia de medicină legală;
42. Comisia de radiologie-imagistică medicală şi medicină nucleară;
43. Comisia de sănătate publică şi management;
44. Comisia de igienă;
45. Comisia de medicină dentară;
46. Comisia de chirurgie orală şi maxilo-facială;
47. Abrogat.
----------
Nr. curent 47 al pct. I din anexa 4 a fost abrogat de lit. b) a pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 870 din 9 iulie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 13 iulie 2015.
48. Comisia de bioetică;
49. Comisia de alergologie şi imunologie clinică;
50. Comisia de transfuzii;
51. Comisia de informatică medicală;
52. Comisia pentru tehnologii înalte.
53. Comisia de medicină alternativă şi antropologie
----------
Nr. curent 53, pct. I din anexa 4 a fost introdus de lit. a) a pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 686 din 2 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 4 iunie 2015.
II. Componenţa nominală a comisiilor de specialitate
1. Comisia de anestezie şi terapie intensivă
Preşedinte: dr. Anca Drăgan - Bucureşti
Vicepreşedinte: dr. Loredana Luca - Timişoara
Secretar: dr. Dumitru Bejan - Bucureşti
Membri
Dr. Bianca Grigorescu - Târgu Mureş
Dr. Victor Diaconescu - Iaşi
Dr. Simona Cucu - Cluj
Dr. Laura Popa - Bucureşti
----------
Nr. curent 1, pct. II din anexa 4 a fost modificat de subpct. (i), lit. b) a pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 686 din 2 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 4 iunie 2015.
2. Comisia de boli infecţioase şi de luptă anti-SIDA
Preşedinte: asist. univ. dr. Liliana Lucia Preoţescu - Bucureşti
Vicepreşedinte: dr. Eugenia Muja - Constanţa
Secretar: dr. George Sebastian Gherlan - Bucureşti
Membri
Prof. dr. Emanoil Ceauşu - Bucureşti
Prof. dr. Doina Florina Ţăţulescu - Cluj-Napoca
Conf. dr. Marincu Iosif - Timişoara
Şef lucrări dr. Zaharia-Kezdi Erzsebet Iringo - Târgu Mureş
Dr. Carmen Doina Manciuc - Iaşi
----------
Nr. curent 2 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de lit. a) a pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 870 din 9 iulie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 13 iulie 2015.
2.1. Subcomisia pentru limitarea rezistenţei microbiene
Preşedinte: conf. dr. Gabriel-Adrian Popescu - Bucureşti
Membri
Conf. dr. Irina Codiţă - Bucureşti
Dr. Roxana Şerban - Bucureşti
Dr. Edit Szekely - Târgu Mureş
Dr. Daniela Tălăpan - Bucureşti
Farm. Gabriela Ruja - Bucureşti
3. Comisia de cardiologie
Preşedinte: dr. Voican Alexandru - Sibiu
Vicepreşedinte: dr. Suceveanu Mihaela Carmen - Covasna
Secretar: dr. Marius Nicolae Clocotan - Târgu Mureş
Membri
Prof. dr. Ştefan Iosif Drăgulescu - Timişoara
Dr. Saied Saied - Bucureşti
Dr. Octavian Sârbu - Bucureşti
----------
Subpct. 3, pct. II din anexa 4 a fost modificat de art. I din ORDINUL nr. 1.297 din 16 octombrie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 777 din 19 octombrie 2015.
4. Comisia de dermatovenerologie
Preşedinte: prof. dr. George-Sorin Ţiplică - Bucureşti
Vicepreşedinte: dr. Lavinia Zalupca - Bucureşti
Secretar: dr. Ioana Mitoşeriu - Bucureşti
Membri
Prof. dr. Caius Solovan - Timişoara
Conf. dr. Daciana Brănişteanu - Iaşi
Şef lucrări dr. Gheorghe Nicola - Constanţa
----------
Nr. curent 4, pct. II din anexa 4 a fost modificat de subpct. (i), lit. b) a pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 686 din 2 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 4 iunie 2015.
5. Comisia de diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice
Preşedinte: prof. dr. Petru Aurel Babeş - Oradea
Vicepreşedinte: prof. dr. Viorel Şerban - Timişoara
Secretar: dr. Ileana Zîmbatu - Bucureşti
Membri
Prof. dr. Constantin Ionescu - Bucureşti
Lector dr. Corina Aurelia Zugravu - Bucureşti
Asist. univ. dr. Anca Pantea-Stoian - Bucureşti
Dr. Nicolae Alexandru Barnea - Bucureşti
----------
Nr. curent 5, pct. II din anexa 4 a fost modificat de subpct. (i), lit. b) a pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 686 din 2 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 4 iunie 2015.
6. Comisia de endocrinologie
Preşedinte: Prof. dr. Constantin Dumitrache - Bucureşti
Vicepreşedinte: Prof. dr. Marian Bistriceanu - Craiova
Secretar: Dr. Sabina Elena Oros - Bucureşti
Membri
Conf. dr. Ionela Maria Paşcanu - Târgu Mureş
Conf. dr. Ioan Horea Ursu - Bucureşti
Şef lucrări dr. Dana Liana Stoian - Timişoara
Şef lucrări dr. Adina Mariana Ghemigian - Bucureşti
Dr. Iuliana Gherlan - Bucureşti
----------
Subpct. 6 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de art. I din ORDINUL nr. 580 din 6 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 310 din 6 mai 2015.
7. Comisia de farmacologie clinică, toxicologie şi toxicodependenţă
Preşedinte: prof. dr. Ion Gigel Fulga - Bucureşti
Vicepreşedinte: prof. dr. Anca Dana Buzoianu - Cluj-Napoca
Secretar: dr. farm. Bruno Velescu - Bucureşti
Membri
Prof. dr. Dumitru Lupuleasa - Bucureşti
Prof. dr. Cristina Adriana Dehelean - Timişoara
Prof. dr. Andrei Tică - Craiova
Conf. dr. Cristina Ghiciuc - Iaşi
----------
Nr. curent 7 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de lit. a) a pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 870 din 9 iulie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 13 iulie 2015.
8. Comisia de gastroenterologie
Preşedinte: prof. dr. Oliviu Pascu - Cluj-Napoca
Vicepreşedinte: col. conf. dr. Florentina Radu-Ioniţă - Bucureşti
Secretar: dr. Emilia Ardeleanu - Bucureşti
Membri
Prof. dr. Radu Mihail Voiosu - Bucureşti
Prof. dr. Dan Olteanu - Bucureşti
Dr. Murgu Florentin - Bucureşti
----------
Nr. curent 8, pct. II din anexa 4 a fost modificat de subpct. (i), lit. b) a pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 686 din 2 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 4 iunie 2015.
8.1. Subcomisia de hepatologie
Preşedinte: prof. dr. Mihai Voiculescu - Bucureşti
Membri
Prof. dr. Ioan Sporea - Timişoara
Prof. dr. Adrian Streinu-Cercel -Bucureşti
Prof. dr. Emanoil Ceauşu - Bucureşti
Prof. dr. Anca Trifan - Iaşi
Prof. dr. Dan Olteanu - Bucureşti
Conf. dr. Carmen Fierbinţeanu - Bucureşti
Dr. Laurenţiu Micu - Bucureşti
9. Comisia de genetică medicală
Preşedinte: Prof. dr. Marius Bembea - Oradea
Vicepreşedinte: Prof. dr. Maria Puiu - Timişoara
Secretar: Dr. Vasilica Plăiaşu - Bucureşti
Membri
Prof. dr. Emilia Severin - Bucureşti
Conf. dr. Eusebiu Vlad Gorduza - Iaşi
----------
Subpct. 9 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de art. I din ORDINUL nr. 580 din 6 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 310 din 6 mai 2015.
10. Comisia de geriatrie şi gerontologie
Preşedinte: Prof. dr. Luiza Spiru - Bucureşti
Vicepreşedinte: Şef lucrări dr. Ioan Valer Donca - Cluj-Napoca
Secretar: Dr. Ioana Ioancio - Bucureşti
Membri
Şef lucrări dr. Lelia Maria Şuşan - Timişoara
Dr. Doina State - Bucureşti
----------
Subpct. 10 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de art. I din ORDINUL nr. 580 din 6 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 310 din 6 mai 2015.
11. Comisia de hematologie
Preşedinte: Conf. dr. Mihnea Tudor Zdrenghea - Cluj-Napoca
Vicepreşedinte: Conf. dr. Horia Bumbea - Bucureşti
Secretar: dr. Cornel Valeriu Drăgan - Bucureşti
Membri
Prof. dr. Monica Dragomir - Bucureşti
Dr. Mihaela Tevet - Bucureşti
Dr. Carmen Saguna - Bucureşti
----------
Subpct. 11 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de art. I din ORDINUL nr. 580 din 6 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 310 din 6 mai 2015.
12. Comisia de medicină de familie
Preşedinte: dr. Alina Florentina Beuca - Bucureşti
Vicepreşedinte: prof. dr. Viorela Enăchescu - Craiova
Secretar: dr. Adrian Grom - Vaslui
Membri
Prof. dr. Afilon Jompan - Timişoara
Dr. Adela Iancu - Bucureşti
----------
Nr. curent 12 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de lit. a) a pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 870 din 9 iulie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 13 iulie 2015.
13. Comisia de medicină de urgenţă şi dezastre
Preşedinte: dr. Mihai Grecu - Timişoara
Vicepreşedinte: dr. Hadrian Liviu Borcea - Oradea
Secretar: dr. Olguţa Andreea Medinţu - Bucureşti
Membri
Dr. Adela Golea - Cluj-Napoca
Dr. Luciana Rotaru - Craiova
Dr. Leonida Iancu - Timişoara
Dr. Bogdan Opriţă - Bucureşti
Dr. Vasile Popescu - Constanţa
Dr. Alis Grasu - Bucureşti
Dr. Cristina Agnes Vecerdi - Braşov
Dr. Florin Croitoru - Craiova
Dr. Horia Simu - Cluj-Napoca
Dr. Sorin Lăcan - Cluj-Napoca
Dr. Andrei Hâncu - Iaşi
----------
Subpct. 13 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 345 din 20 martie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 31 martie 2015.
14. Comisia de medicină internă
Preşedinte: Conf. dr. Cornelia Diana Nistorescu - Bucureşti
Vicepreşedinte: Conf. dr. Florin Petrescu - Craiova
Secretar: Dr. Elena Găinoiu - Bucureşti
Membri
Prof. dr. Emil Caraşca - Târgu Mureş
Dr. Gheorghe Oprea - Bucureşti
----------
Subpct. 14 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de art. I din ORDINUL nr. 580 din 6 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 310 din 6 mai 2015.
15. Comisia de medicina muncii
Preşedinte: prof. dr. Eugenia Naghi - Bucureşti
Vicepreşedinte: prof. dr. Elena Ana Păuncu - Timişoara
Secretar: dr. Marina Ruxandra Oţelea - Bucureşti
Membri
Prof. dr. Marilena Oargă - Cluj-Napoca
Prof. dr. Ion Toma - Craiova
Şef lucrări dr. Stelian Morariu - Arad
Şef lucrări dr. Mihaela Stoia - Sibiu
Dr. Adriana Todea - Bucureşti
----------
Subpct. 15 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 345 din 20 martie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 31 martie 2015.
16. Comisia de nefrologie
Preşedinte: conf. dr. Ionel Checheriţă - Bucureşti
Vicepreşedinte: conf. dr. Dorin Ionescu - Bucureşti
Secretar: asist. univ. dr. Ileana Peride - Bucureşti
Membri
Şef lucrări dr. Mirela Gliga - Târgu Mureş
Dr. Gianina Gabriela Şotilă - Constanţa
Asist. univ. dr. Carmen Bogeanu - Bucureşti
----------
Subpct. 16 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 345 din 20 martie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 31 martie 2015.
17. Comisia de neurologie, neurologie pediatrică
Preşedinte: Conf. dr. Valeria Tudorică - Craiova
Vicepreşedinte: Dr. Adina Crăciunoiu - Bucureşti
Secretar: Dr. Elena Cristina Mitu - Bucureşti
Membri
Dr. Diana Hodorog - Iaşi
Dr. Dana Răcăşan - Cluj-Napoca
Dr. Cristina Motoescu - Bucureşti
----------
Subpct. 17 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de art. I din ORDINUL nr. 580 din 6 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 310 din 6 mai 2015.
18. Comisia de oncologie
Preşedinte: prof. dr. Tudor Ciuleanu - Cluj-Napoca
Vicepreşedinte: prof. dr. Alexandru Călin Grigorescu - Bucureşti
Secretar: dr. Aurora Gache - Constanţa
Membri
Prof. dr. Viorel Scripcariu - Iaşi
Prof. dr. Ion Cristian Chiricuţă - Bucureşti
Dr. Bogdan Radu Lişcu - Bucureşti
Dr. Filip Gerald - Bucureşti.
----------
Nr. curent 18 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de art. I din ORDINUL nr. 1.029 din 6 septembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 711 din 14 septembrie 2016.
18.1. Abrogat
----------
Nr. curent 18.1, pct. II din anexa 4 a fost abrogat de subpct. (iii), lit. b) a pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 686 din 2 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 4 iunie 2015.
18.2. Abrogat
----------
Nr. curent 18.2, pct. II din anexa 4 a fost abrogat de subpct. (iii), lit. b) a pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 686 din 2 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 4 iunie 2015.
18.3. Abrogat
----------
Nr. curent 18.3, pct. II din anexa 4 a fost abrogat de subpct. (iii), lit. b) a pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 686 din 2 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 4 iunie 2015.
18.4. Abrogat
----------
Nr. curent 18.4, pct. II din anexa 4 a fost abrogat de subpct. (iii), lit. b) a pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 686 din 2 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 4 iunie 2015.
18.5. Abrogat
----------
Nr. curent 18.5, pct. II din anexa 4 a fost abrogat de subpct. (iii), lit. b) a pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 686 din 2 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 4 iunie 2015.
19. Comisia de paliaţie
Preşedinte: conf. dr. Daniela Moşoiu - Braşov
Vicepreşedinte: dr. Angelica Lascu - Constanţa
Secretar: dr. Lăcrămioara Olariu - Iaşi
Membri
Asist. univ. dr. Estera Boeriu - Timişoara
Adriana Căruntu - Bucureşti
----------
Nr. curent 19 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de lit. a) a pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 870 din 9 iulie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 13 iulie 2015.
20. Comisia de pediatrie
Preşedinte: Prof. dr. Ioan Gherghina - Bucureşti
Vicepreşedinte: Dr. Alin Stănescu - Bucureşti
Secretar: Asist. univ. dr. Cosmina Cristea - Bucureşti
Membri
Conf. dr. Aurel Nechita - Galaţi
Prof. dr. Mariana Andreica - Cluj-Napoca
Dr. Loredana Ionela Popa - Bucureşti
----------
Subpct. 20 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de art. I din ORDINUL nr. 580 din 6 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 310 din 6 mai 2015.
20.1. Subcomisia de neonatologie
Preşedinte: şef lucrări dr. Cătălin Cârstoveanu - Bucureşti
Membri
Prof. dr. Gabriela Zaharie - Cluj Napoca
Dr. Mihaela Demetrian - Bucureşti
Dr. Mihaela Bizubac - Bucureşti
----------
Subpct. 20.1 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 345 din 20 martie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 31 martie 2015.
21. Comisia de pneumologie
Preşedinte: conf. dr. Dragoş Bumbăcea - Bucureşti
Vicepreşedinte: prof. dr. Miron Alexandru Bogdan - Bucureşti
Secretar: dr. Diana Ligia Ioniţă - Bucureşti
Membri
Prof. dr. Ioan Paul Stoicescu - Bucureşti
Prof. dr. Bogdan Dragoş Grigoriu - Iaşi
Conf. dr. Ovidiu Fira-Mladinescu - Timişoara
Şef lucrări dr. Irina Ruxandra Strâmbu - Bucureşti
Şef lucrări dr. Claudia Lucia Toma - Bucureşti
----------
Subpct. 21 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 345 din 20 martie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 31 martie 2015.
22. Comisia de psihiatrie şi psihiatrie pediatrică
Preşedinte: şef lucrări dr. Ion Udriştoiu - Craiova
Vicepreşedinte: prof. dr. Iuliana Dobrescu - Bucureşti
Secretar: dr. Ileana Botezat-Antonescu - Bucureşti
Membri
Prof. dr. Ştefan Milea - Bucureşti
Prof. dr. Liviu Stoica - Alba Iulia
Şef lucrări dr. Anamaria Ciubară - Iaşi
Asist. univ. dr. Laura Mateescu - Bucureşti
Dr. Simona Macovei - Bucureşti
Dr. Elena Bordea - Bucureşti
Dr. Dan Roşca - Bucureşti
Dr. Victoria Irimia - Piteşti
----------
Nr. curent 22 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de lit. a) a pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 870 din 9 iulie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 13 iulie 2015.
23. Comisia de reabilitare medicală
Preşedinte: şef lucrări dr. Dan Blendea - Bucureşti
Vicepreşedinte: prof. dr. Mihai Drăgoi - Timişoara
Secretar: dr. Liviu Iordache - Bucureşti
Membri
Prof. dr. Anca Ionescu - Bucureşti
Conf. dr. Liliana Pădure - Bucureşti
Conf. dr. Olga Surdu - Techirghiol
Asist. univ. dr. Gabriela Dogaru - Cluj-Napoca
Asist. univ. dr. Anatoli Covaleov - Eforie Nord
Dr. Stela Badea - Buziaş
Dr. Constantin Zamfirescu - Băile Olăneşti
Dr. Dan Curelea - Bucureşti
Dr. Alina Daniela Totorean - Timişoara
Dr. Mihaela Chicu - Iaşi
Fiziokinetoterapeut Simona Thiery - Bucureşti
----------
Subpct. 23 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 345 din 20 martie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 31 martie 2015.
24. Comisia de reumatologie
Preşedinte: Conf. dr. Denisa Predeţeanu - Bucureşti
Vicepreşedinte: prof. dr. Coman Tănăsescu - Bucureşti
Secretar: dr. Claudiu Popescu - Bucureşti
Membri
Prof. dr. Rodica Chirieac - Iaşi
Dr. Corina Nedelcovici - Piteşti
Dr. Eugenia Mociran - Baia Mare
----------
Subpct. 24 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 345 din 20 martie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 31 martie 2015.
25. Comisia de chirurgie cardiovasculară
Preşedinte: Conf. dr. Victor Costache - Sibiu
Vicepreşedinte: Dr. Sorin Baloş - Târgu Mureş
Secretar: Asist. univ. dr. Liviu Moraru - Târgu Mureş
Membri
Prof. dr. Radu Deac - Târgu Mureş
Prof. dr. Marian Gaspar - Timişoara
Prof.dr. Ioan Pop D. Popa - Bucureşti
Conf. dr. Traian Gabriel Scridon - Cluj-Napoca
----------
Subpct. 25 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de art. I din ORDINUL nr. 1.297 din 16 octombrie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 777 din 19 octombrie 2015.
26. Comisia de chirurgie vasculară
Preşedinte: Col. dr. Ionel Droc - Bucureşti
Vicepreşedinte: Dr. Horia Mureşan - Bucureşti
Secretar: Dr. Cristina Strobescu - Iaşi
Membri
Dr. Gheorghe Dumitraşcu - Bucureşti
Dr. Claudia Gherman - Cluj-Napoca
----------
Subpct. 26 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de art. I din ORDINUL nr. 580 din 6 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 310 din 6 mai 2015.
27. Comisia de chirurgie generală
Preşedinte: prof. dr. Ion Georgescu - Craiova
Vicepreşedinte: cercetător ştiinţific I dr. Narcis Copcă - Bucureşti
Secretar: şef lucrări dr. Sorin Constantin Păun - Bucureşti
Membri
Prof. dr. Florian Popa - Bucureşti
Prof. dr. Ştefan Georgescu - Iaşi
Prof. dr. Vasile Sârbu - Constanţa
Conf. dr. Horia Doran - Bucureşti
Conf. dr. Ion Lică - Bucureşti
Şef lucrări dr. Cristian Iorga - Bucureşti
Asist. univ dr. Ionuţ Negoi - Bucureşti
Dr. Gheorghe Borcean - Caransebeş
Dr. Viorel Crihană - Bucureşti
Dr. Gabriel Mitulescu - Bucureşti
----------
Nr. curent 27 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de lit. a) a pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 870 din 9 iulie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 13 iulie 2015.
28. Comisia de chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă
Preşedinte: prof. dr. Dan Mircea Enescu - Bucureşti
Vicepreşedinte: prof. dr. Ioan Bordeianu - Constanţa
Secretar: şef lucrări Cristian-Sorin Hariga - Bucureşti
Membri
Conf. dr. Marek Vâlcu - Bucureşti
Prof. dr. Ioan Petre Florescu - Bucureşti
Prof. dr. Alexandru Georgescu - Cluj-Napoca
Prof. dr. Toma Mugea - Cluj-Napoca
Prof. dr. Teodor Stamate - Iaşi
Prof. dr. Florian Bodog - Oradea
Conf. dr. Horia Pârvănescu - Craiova
Şef lucrări dr. Dragoş Zamfirescu - Bucureşti
Dr. Dan Chelariu - Bacău
Dr. Dorin Dorobanţu - Târgu Mureş
----------
Subpct. 28 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 345 din 20 martie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 31 martie 2015.
29. Comisia de chirurgie toracică
Preşedinte: prof. dr. Ioan Cordoş - Bucureşti
Vicepreşedinte: şef lucrări dr. Cristian Paleru - Bucureşti
Secretar: dr. Ciprian Nicolae Bolca - Bucureşti
Membri
Şef lucrări dr. Burlacu Ovidiu - Timişoara
Şef lucrări dr. Cristina Grigorescu - Iaşi
Şef lucrări dr. Claudiu Eduard Nistor - Bucureşti
Dr. Vasile Popa - Bucureşti
Dr. Dan Nicolau - Cluj-Napoca
----------
Subpct. 29 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 345 din 20 martie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 31 martie 2015.
30. Comisia de chirurgie pediatrică
Preşedinte: prof. dr. Constantin Tica - Constanţa
Vicepreşedinte: şef lucrări dr. Ovidiu Ciobanu - Craiova
Secretar: dr. Ovidiu Bărbuţă - Iaşi
Membri
Şef lucrări dr. Horaţiu Viorel Gocan - Cluj-Napoca
Dr. Constantin Ionescu - Constanţa
----------
Subpct. 30 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 345 din 20 martie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 31 martie 2015.
31. Comisia de neurochirurgie
Preşedinte: prof. dr. Vlad Ciurea - Bucureşti
Vicepreşedinte: conf. dr. Dumitru Mohan -Oradea
Secretar: asist. univ. dr. Corneliu Toader - Bucureşti
Membri
Dr. Vasile Gheorghe Ciubotaru - Bucureşti
Dr. Florin-Eduard Exergian - Bucureşti
Şef lucrări dr. Florin Ştefănescu - Bucureşti
----------
Subpct. 31 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 345 din 20 martie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 31 martie 2015.
32. Comisia de obstetrică-ginecologie
Preşedinte: prof. dr. Nicolae Cernea - Craiova
Vicepreşedinte: prof. dr. Florin Stamatian - Cluj-Napoca
Secretar: dr. Cristian Poalelungi - Bucureşti
Membri
Prof. dr. Decebal Hudiţă - Bucureşti
Prof. dr. Nicolae Suciu - Bucureşti
Prof.dr. Gabriel Bănceanu - Bucureşti
Prof. dr. Dimitrie Nanu - Bucureşti
Prof. dr. Mircea Onofriescu - Iaşi
----------
Subpct. 32 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 345 din 20 martie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 31 martie 2015.
33. Comisia de oftalmologie
Preşedinte: Prof. dr. Monica Pop - Bucureşti
Vicepreşedinte: Gen. conf. dr. Marian Burcea - Bucureşti
Secretar: Dr. Şelaru Daniela Felicia - Bucureşti
Membri
Dr. Marineta Măgureanu - Bucureşti
Dr. Ilie Dragu - Bucureşti
----------
Subpct. 33 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de art. I din ORDINUL nr. 580 din 6 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 310 din 6 mai 2015.
34. Comisia de ortopedie şi traumatologie
Preşedinte: prof. dr. Horia Vermeşan - Timişoara
Vicepreşedinte: conf. dr. Dan Grecu - Craiova
Secretar: dr. Emil Mareş - Bucureşti
Membri
Dr. Alexandru Bogdan Ciubară - Iaşi
Conf. dr. Tudor Sorin Pop - Târgu Mureş
----------
Nr. curent 34 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de lit. a) a pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 870 din 9 iulie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 13 iulie 2015.
35. Comisia de ortopedie pediatrică
Preşedinte: prof. dr. Gheorghe Burnei - Bucureşti
Vicepreşedinte: dr. Zeno Moldovan - Arad
Secretar: dr. Costel Vlad - Bucureşti
Membri
Dr. Dan Apostol - Iaşi
Dr. Liviu Muntean - Braşov
Dr. Dorin Roşca - Bucureşti
----------
Subpct. 35 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 345 din 20 martie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 31 martie 2015.
36. Comisia de otorinolaringologie
Preşedinte: şef lucrări dr. Şerban Gabriel Vifor Berteşteanu - Bucureşti
Vicepreşedinte: dr. Felician Chirtes - Cluj-Napoca
Secretar: asist. univ. dr. Bogdan Popescu - Bucureşti
Membri
Conf.dr. Marius Claudiu Manea - Bucureşti
Şef lucrări dr. Simona Şerban - Bucureşti
Asist. univ. dr. Ramona Denise Mălin - Craiova
Asist. univ. dr. Răzvan Hainăroşie - Bucureşti
Dr. Marian Stamate - Bucureşti
Dr. Alexandru Vlase - Iaşi
----------
Subpct. 36 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 345 din 20 martie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 31 martie 2015.
37. Comisia de urologie
Preşedinte: Dr. Streza Bogdan - Bucureşti
Vicepreşedinte: Dr. Boiborean Petru - Timişoara
Secretar: Dr. Dorel Soroiu - Bucureşti
Membri
Şef lucrări dr. Ion Arabagiu - Bucureşti
Dr. Giurgiu Radu Calin - Cluj-Napoca
----------
Subpct. 37 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de art. I din ORDINUL nr. 580 din 6 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 310 din 6 mai 2015.
38. Comisia de anatomie patologică
Preşedinte: prof. dr. Maria Sajin - Bucureşti
Vicepreşedinte: prof. dr. Cristiana Simionescu - Craiova
Secretar: conf. dr. Mariana Costache - Bucureşti
Membri
Prof. dr. Imre Egyed - Târgu Mureş
Prof. dr. Irina Draga Căruntu - Iaşi
Prof. dr. Elena Roşca - Oradea
Prof. dr. Mariana Aşchie - Constanţa
Conf. dr. Doiniţa Crişan - Cluj-Napoca
Conf.dr. Sorina Maria Taban - Timişoara
Dr. Teodora Vlădescu - Bucureşti
----------
Subpct. 38 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 345 din 20 martie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 31 martie 2015.
39. Comisia de epidemiologie
Preşedinte: dr. Graţiana Chicin - Timişoara
Vicepreşedinte: dr. Florin Popovici - Bucureşti
Secretar: dr. Alina Zaharia - Bucureşti
Membri
Dr. Carmen Sima - Baia Mare
Dr. Camelia Truică - Călăraşi
----------
Subpct. 39 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 345 din 20 martie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 31 martie 2015.
40. Comisia de medicină de laborator
Abrogată
----------
Componenţa nominală a comisiei de la nr. curent 40, pct. II din anexa 4 a fost abrogată de subpct. (ii), lit. b) a pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 686 din 2 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 4 iunie 2015.
41. Comisia de medicină legală
Preşedinte: prof. dr. Dan Dermengiu - Bucureşti
Vicepreşedinte: prof. dr. Alexandra Enache - Timişoara
Secretar: dr. Cătălin Dogăroiu - Bucureşti
Membri
Prof. dr. Roxana Zăvoi - Craiova
Prof. dr. Dan Perju Dumbravă - Cluj-Napoca
Prof. dr. Cristian Curcă - Bucureşti
Conf. dr. Gabriel Mihalache - Oradea
Conf. dr. Silviu Morar - Sibiu
Conf. dr. Dan Manu - Piteşti
Conf. dr. Diana Bulgaru Iliescu - Iaşi
Şef lucrări dr. Viorel Hădărean - Târgu Mureş
----------
Subpct. 41 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 345 din 20 martie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 31 martie 2015.
42. Comisia de radiologie-imagistică medicală şi medicină nucleară
Preşedinte: prof. dr. Sorin Marian Dudea - Cluj-Napoca
Vicepreşedinte: prof. dr. Constantin Zaharia - Bucureşti
Secretar: conf. dr. Radu Baz - Constanţa
Membri
Prof. dr. Radu Ion Badea - Cluj-Napoca
Prof. dr. Mircea Marian Buruian - Târgu Mureş
Prof. dr. Ioana Lupescu - Bucureşti
Conf. dr. Gabriel Andrieş - Cluj-Napoca
----------
Nr. curent 42 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de lit. a) a pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 870 din 9 iulie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 13 iulie 2015.
43. Comisia de sănătate publică şi management
Preşedinte: Prof. dr. Petru Armean - Bucureşti
Vicepreşedinte: Prof. dr. Carmen Daniela Domnariu - Sibiu
Secretar: Asist. univ. dr. Eugenia Claudia Bratu - Bucureşti
Membri
Prof. dr. Corneliu Amariei - Constanţa
Prof. dr. Dana Galieta Mincă - Bucureşti
Prof. dr. Cristina Maria Borzan - Cluj-Napoca
Conf. dr. Mugurel Ştefan Ghelase - Craiova
Conf. dr. Florentina Ligia Furtunescu - Bucureşti
Conf. dr. Elena Mihaela Cărăuşu - Iaşi
Şef lucrări dr. Virgil Ciobanu - Timişoara
Dr. Mioara Predescu - Bucureşti
----------
Subpct. 43 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de art. I din ORDINUL nr. 580 din 6 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 310 din 6 mai 2015.
44. Comisia de igienă
Preşedinte: prof. dr. Brigitta Vlaicu - Timişoara
Vicepreşedinte: şef lucrări dr. Maria Niţescu - Bucureşti
Secretar: şef lucrări dr. Alexandra Cucu - Bucureşti
Membri
Prof. dr. Monica Tarcea - Târgu Mureş
Prof. dr. Monica Popa - Cluj-Napoca
Conf. dr. Lucian Indrei - Iaşi
Dr. Mariana Vlad - Cluj-Napoca
Dr. Corina Zugravu - Bucureşti
Dr. Andra Neamţu - Bucureşti
----------
Subpct. 44 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 345 din 20 martie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 31 martie 2015.
45. Comisia de medicină dentară
Preşedinte: Prof. dr. Dragoş Stanciu - Bucureşti
Vicepreşedinte: Prof. dr. Ecaterina Ionescu - Bucureşti
Secretar: Dr. Alexandru Brezoiescu - Bucureşti
Membri
Prof. dr. Mariana Păcurar - Târgu Mureş
Prof. dr. Norina Consuela Forna - Iaşi
Prof. dr. Bogdan Dimitriu - Bucureşti
Prof. dr. Radu Septimiu Câmpian - Bucureşti
Prof. dr. Doina Onisei - Timişoara
----------
Subpct. 45 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de art. I din ORDINUL nr. 580 din 6 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 310 din 6 mai 2015.
45.1. Subcomisia de ortodonţie şi ortopedie dento-facială
Preşedinte: Prof. dr. Ecaterina Ionescu - Bucureşti
Membri
Prof. dr. Mariana Păcurar - Târgu Mureş
Prof. dr. Dragoş Stanciu - Bucureşti
Conf. dr. Viorica Ţărmure - Cluj-Napoca
Conf. dr. Irina Zetu - Iaşi
----------
Subpct. 45.1 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de art. I din ORDINUL nr. 580 din 6 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 310 din 6 mai 2015.
45.2. Subcomisia de protetică dentară
Preşedinte: Prof. dr. Norina Consuela Forna - Iaşi
Membri
Prof. dr. Mihaela Rodica Păuna - Bucureşti
Prof. dr. Alexandru Eugen Petre - Bucureşti
Prof. dr. Sorin Popşor - Târgu Mureş
Prof. dr. Veronica Mercuţ - Craiova
Conf. dr. Mariana Eleonora Constantiniuc - Cluj-Napoca
----------
Subpct. 45.2 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de art. I din ORDINUL nr. 580 din 6 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 310 din 6 mai 2015.
45.3. Subcomisia de endodonţie
Preşedinte: Prof. dr. Bogdan Dimitriu - Bucureşti
Membri
Prof. dr. Maria Vătăman - Iaşi
Conf. dr. Luminiţa Maria Nica - Timişoara
Conf. dr. Monica Dana Monea - Târgu Mureş
Şef lucrări dr. Sanda Câmpean - Cluj-Napoca
----------
Subpct. 45.3 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de art. I din ORDINUL nr. 580 din 6 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 310 din 6 mai 2015.
45.4. Subcomisia de parodontologie
Preşedinte: Prof. dr. Doina Onisei - Timişoara
Membri
Prof. dr. Silvia Mârţu - Iaşi
Prof. dr. Alexandra Roman - Cluj-Napoca
Prof. dr. Anca Dumitriu - Bucureşti
Conf. dr. Petra Şurlin - Craiova
----------
Subpct. 45.4 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de art. I din ORDINUL nr. 580 din 6 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 310 din 6 mai 2015.
46. Comisia de chirurgie orală şi maxilo-facială
Preşedinte: Prof. dr. Emil Urtilă - Timişoara
Vicepreşedinte: Prof. dr. Mihai Surupăţeanu - Craiova
Secretar: Dr. Cosmin Totan - Bucureşti
Membri
Conf. dr. Mihai Constantin - Iaşi
Şef lucrări dr. Tiberiu Niţă - Bucureşti
Asist. univ. dr. Cristian George Vlădan - Bucureşti
----------
Subpct. 46 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de art. I din ORDINUL nr. 580 din 6 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 310 din 6 mai 2015.
47. Abrogat.
----------
Nr. curent 47 al pct. II din anexa 4 a fost abrogat de lit. b) a pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 870 din 9 iulie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 13 iulie 2015.
48. Comisia de bioetică
Abrogată
----------
Componenţa nominală a comisiei de la nr. curent 48, pct. II din anexa 4 a fost abrogată de subpct. (ii), lit. b) a pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 686 din 2 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 4 iunie 2015.
49. Comisia de alergologie şi imunologie clinică
Preşedinte: prof. dr. Bradu Iamandescu - Bucureşti
Vicepreşedinte: prof. dr. Carmen Panaitescu - Timişoara
Secretar: Cercetător ştiinţific principal II dr. Cornel Ursaciuc - Bucureşti
Membri
Prof. dr. Victor Cristea - Cluj-Napoca
Prof. dr. Virgil Păunescu - Timişoara
----------
Subpct. 49 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 345 din 20 martie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 31 martie 2015.
50. Comisia de transfuzii
Preşedinte: dr. Aurel Marc Andrei Rosin - Bucureşti
Vicepreşedinte: conf. dr. Ligia Olivia Burtă - Bihor
Secretar: dr. Corina Posea - Bucureşti
Membri
Dr. Doina Goşa - Bucureşti
Dr. Georgeta Hanganu - Prahova
Dr. Alina Dobrotă - Constanţa
----------
Subpct. 50 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 345 din 20 martie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 31 martie 2015.
51. Comisia de informatică medicală
Preşedinte: Prof. dr. ing. Lăcrămioara Stoicu-Tivadar - Timişoara
Vicepreşedinte: Conf. dr. Elena Podoleanu - Bucureşti
Secretar: Conf. dr. Corina Vernic - Timişoara
Membri
Prof. dr. Gabriela Georgescu - Iaşi
Prof. dr. Mihai Tarata - Craiova
Prof. dr. Andrei Cadariu Achimaş - Cluj-Napoca
Conf. dr. ing. Liana Berea - Sibiu
Dr. Marius Filip - Bucureşti
----------
Subpct. 51 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de art. I din ORDINUL nr. 580 din 6 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 310 din 6 mai 2015.
52. Comisia pentru tehnologii înalte
Preşedinte: prof. dr. Dan Enescu - Bucureşti
Vicepreşedinte: prof. dr. Mircea Ifrim - Bucureşti
Secretar: dr. Lucian Alecu - Bucureşti
Membri
Prof. dr. Radu Deac - Târgu Mureş
Prof. dr. Ion Anghel - Bucureşti
Prof. dr. Adrian Barbilian - Bucureşti
----------
Nr. curent 52 al pct. II din anexa 4 a fost modificat de lit. a) a pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 870 din 9 iulie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 13 iulie 2015.
53. Comisia de medicină alternativă şi antropologie
Preşedinte: acad. prof. dr. Mircea Ifrim - Bucureşti
Vicepreşedinte: dr. Corneliu Moldovan - Bucureşti
Secretar: acad. Ioan Bujor - Bucureşti
Membri
Conf. dr. Chirilă Ioan - Bucureşti
Acad. prof. dr. Cristina Glavce - Bucureşti
----------
Subpct. 53 al pct. II din anexa 4 a fost introdus de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 345 din 20 martie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 31 martie 2015.
----------
Anexa 4 a fost înlocuită cu anexa 2 din ORDINUL nr. 1.406 din 21 noiembrie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 867 din 28 noiembrie 2014, potrivit pct. 2 al art. I din acelaşi act normativ.
Lista comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii şi componenţa nominală a acestora sunt prevăzute în anexa nr. 4.
Componenţa nominală, atribuţiile, precum şi modul de organizare şi funcţionare a comisiilor multidisciplinare constituite pentru patologii care aparţin mai multor specialităţi medicale se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii.
----------
Art. 5^1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 686 din 2 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 4 iunie 2015.
I. Membrii comisiilor de specialitate au obligaţia de a depune declaraţie de interese cu privire la incompatibilităţile şi conflictul de interese în termen de maximum 30 zile de la numirea în comisiile de experţi, potrivit reglementărilor legale în vigoare. Declaraţia de interese va fi actualizată ori de câte ori intervin modificări. Actualizarea se face în termen de maximum 30 de zile de la data modificării respective.
----------
Pct. I al anexei 5 a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 1.406 din 21 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 954 din 29 decembrie 2014.
II. Membrii comisiilor de specialitate nu pot deţine funcţii în cadrul producătorilor de medicamente şi/sau al deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor, al distribuitorilor de medicamente, asociaţiilor, fundaţiilor sau al altor organizaţii neguvernamentale reprezentative ale acestora, precum şi în cadrul societăţilor comerciale cu profil farmaceutic.
III. DECLARAŢIE DE INTERESE
a membrilor comisiilor consultative
┌───────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────┐
│ Numele: │ Prenumele: │
│ │ │
├───────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────┤
│ Funcţia: │
│ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ Adresa profesională: │
│ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ Locul de muncă: │
│ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ Adresa │
│ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ Strada nr. │
│ │
├─────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────┤
│ Codul poştal │ Localitatea │
│ │ │
├─────────────────────────┴───────────┬──────────────────────────────────────┤
│ Numărul de telefon (serviciu) │ Numărul de telefon (acasă) │
│ │ │
├─────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│ Numărul de telefon (mobil) │ Numărul de fax │
│ │ │
├─────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────┤
│ Adresa de e-mail │
│ │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Comisia
┌─────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┐
│ │ │
│ │ │
├─────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│ │ │
│ │ │
├─────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│ │ │
│ │ │
├─────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│ │ │
│ │ │
└─────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────┘
A. Interese personale
Indicaţi mai jos toate legăturile cu societăţile producătoare,
distribuitoare sau importatoare de medicamente, precum şi cu reprezentanţele
din ţară ale societăţilor comerciale producătoare, distribuitoare sau
importatoare de medicamente
1. Participare financiară la capitalul unei societăţi din categoriile
menţionate mai sus
[] niciuna
┌─────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┐
│ Denumirea societăţii │ Natura participării financiare │
│ │ (deţinere de acţiuni) │
├─────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│ │ │
│ │ │
└─────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────┘
2. Activitate/Activităţi care conduce/conduc la o remunerare personală
2.1. Legătură/Legături durabilă/durabile sau permanentă/permanente (LD)
(contract de muncă cu remunerare regulată)
[] niciuna
┌─────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┐
│ Denumirea societăţii │ Natura legăturii durabile │
│ │ sau permanente │
├─────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│ │ │
│ │ │
└─────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────┘
2.2. Intervenţie/Intervenţii punctuală/punctuale (IP): studii clinice şi
lucrări ştiinţifice
[] niciuna
┌─────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┐
│ Denumirea societăţii │ Natura studiilor sau │
│ │ lucrărilor ştiinţifice │
├─────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│ │ │
│ │ │
└─────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────┘
2.3. Intervenţie/Intervenţii punctuală/punctuale (IP): rapoarte de expertiză
[] niciuna
┌─────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┐
│ Denumirea societăţii │ Denumirea produsului pentru care │
│ │ s-a întocmit raportul de expertiză │
├─────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│ │ │
│ │ │
└─────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────┘
2.4. Intervenţie/Intervenţii punctuală/punctuale (IP): activităţi de
consiliere
[] niciuna
┌─────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┐
│ Denumirea societăţii │ Natura activităţii de consiliere │
├─────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│ │ │
│ │ │
└─────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────┘
2.5. Intervenţie/Intervenţii punctuală/punctuale (IP): conferinţe, alte
acţiuni de formare
[] niciuna
┌─────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┐
│ Denumirea societăţii │ Subiectul conferinţelor sau │
│ │ acţiunilor de formare │
├─────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│ │ │
│ │ │
└─────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────┘
2.6. Altele
[] niciuna
┌─────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┐
│ Denumirea societăţii │ Natura activităţii │
├─────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│ │ │
│ │ │
└─────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────┘
3. Activităţi care conduc la obţinerea unui vărsământ în bugetul unei
instituţii
[] niciuna
┌─────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┐
│ Denumirea societăţii │ Instituţia beneficiară a │
│ │ vărsământului │
├─────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│ │ │
│ │ │
└─────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────┘
4. Altă/Alte legătură/legături (fără remunerare) (FR)

B. Interese ale soţului/soţiei

2.1. Legătură/Legături durabilă/durabile sau permanentă/permanente (LD) (contract de muncă cu remunerare regulată)

C. Interese ale rudelor de gradul I (părinţi, copii, fraţi)
┌─────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┐
│ Numele şi prenumele │ Tipul de rudenie │

2.4. Intervenţie/Intervenţii punctuală/punctuale (IP): activităţi de consiliere

D. Interese ale persoanelor aflate în întreţinere
┌─────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┐
│ Numele şi prenumele │ Tipul de rudenie │
├─────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│ │ │
│ │ │
└─────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────┘
Indicaţi mai jos toate legăturile cu societăţile producătoare,
distribuitoare sau importatoare de medicamente, precum şi cu reprezentanţele
din ţară ale societăţilor comerciale producătoare, distribuitoare sau
importatoare de medicamente
Participare financiară la capitalul unei societăţi din categoriile
menţionate mai sus
[] niciuna
┌─────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┐
│ Denumirea societăţii │ Natura participării financiare │
│ │ (deţinere de acţiuni) │
├─────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│ │ │
│ │ │
└─────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────┘
5. Constituie interese personale deţinerea de către membrii comisiilor de specialitate de părţi sociale, acţiuni sau interese la producătorii de medicamente şi/sau deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor, distribuitorii de medicamente, asociaţiile, fundaţiile sau alte organizaţii neguvernamentale reprezentative ale acestora, precum şi societăţile comerciale cu profil farmaceutic. Această dispoziţie se aplică şi în cazul în care astfel de părţi sociale, acţiuni sau interese sunt deţinute de către soţ, soţie şi rudele de gradul I şi II ale persoanei în cauză.
6. Constituie interese personale participarea membrilor comisiilor de specialitate la efectuarea de studii de către producătorii de medicamente al căror medicament urmează a fi inclus în lista de medicamente şi pentru care vor realiza protocoalele terapeutice.
7. Constituie interese personale sponsorizarea şi/sau finanţarea, directă sau indirectă, pentru participarea la conferinţe, congrese şi alte tipuri de manifestări, de către firmele care comercializează produse farmaceutice şi/sau materiale sanitare ori firmele care reprezintă interesele acestora, pentru care membrii comisiilor de specialitate vor realiza protocoale terapeutice.
8. Constituie conflict de interese efectuarea oricăror acţiuni care să stimuleze prescrierea, distribuirea, vânzarea sau consumul de medicamente şi/sau publicitatea pentru medicamente.
9. Constituie conflict de interese orice legătură cu societăţi producătoare, distribuitoare sau importatoare de medicamente, precum şi cu reprezentanţele din România ale societăţilor comerciale producătoare, distribuitoare sau importatoare de medicamente, stabilită prin activităţi de consiliere remunerată sau neremunerată.
10. Constituie conflict de interese deţinerea de bunuri imobile în proprietate sau în concesiune cu una dintre persoanele angajate la societăţi producătoare, distribuitoare sau importatoare de medicamente, precum şi cu reprezentanţele din România ale societăţilor comerciale producătoare, distribuitoare sau importatoare de medicamente.
11. Constituie conflict de interese primirea de cadouri şi orice beneficii materiale sau avantaje făcute de orice persoană din cadrul societăţilor producătoare, distribuitoare sau importatoare de medicamente, precum şi de reprezentanţele din România ale societăţilor comerciale producătoare, distribuitoare sau importatoare de medicamente.
Subsemnatul/Subsemnata, ......................, declar prin prezenta, pe propria răspundere, cunoscând prevederile art. 326 privind falsul în declaraţii din Legea nr. 286/2009
privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, că toate interesele directe sau indirecte susceptibile de a aduce atingere obiectivităţii de care trebuie să fac dovadă în cadrul mandatului meu sunt enumerate mai sus.
Mă angajez să declar imediat orice modificare apărută în legătură cu cele menţionate mai sus.
Data ............
Semnătura .............
----------
Anexa 5 a fost înlocuită cu anexa 3 din ORDINUL nr. 1.406 din 21 noiembrie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 867 din 28 noiembrie 2014, potrivit pct. 3 al art. I din acelaşi act normativ.
Participarea persoanelor nominalizate la activităţile desfăşurate în cadrul comisiilor consultative ale Ministerului Sănătăţii în condiţiile prezentului ordin constituie atribuţie de serviciu, se înscrie în fişa postului şi se apreciază în raportul anual de evaluare a performanţelor profesionale.
ANGAJAMENT DE CONFIDENŢIALITATE
al membrilor comisiei consultative
Subsemnatul/Subsemnata, ..................................., având profesia de ...................... la ....................., membru al Comisiei de specialitate ..............................., mă angajez prin prezentul angajament să păstrez confidenţialitatea tuturor documentelor discutate în cadrul comisiei, cu excepţia celor care devin publice prin publicare sau prin ordin al ministrului sănătăţii.
Data ...................... Semnătura ..................
-------
(1) Membrii comisiilor consultative ale Ministerului Sănătăţii se supun prevederilor referitoare la confidenţialitate şi la conflictul de interese, potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare.
(2) Membrii comisiilor sunt obligaţi, în termen de 30 de zile de la numire, să întocmească şi să depună o declaraţie de interese, pe propria răspundere, cu privire la funcţiile şi activităţile pe care le-au desfăşurat în ultimul an calendaristic până la momentul numirii, precum şi angajamentul de confidenţialitate.
----------
Alin. (2) al art. 7 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 345 din 20 martie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 31 martie 2015.
(3) Persoanele prevăzute la alin. (1) au obligaţia să îşi actualizeze anual declaraţia de interese, până la data de 31 decembrie a fiecărui an, precum şi ori de câte ori intervin modificări ale datelor care fac obiectul acestei declaraţii.
(4) Declaraţiile de interese şi angajamentul de confidenţialitate se depun şi se păstrează la Secretariatul general al Ministerului Sănătăţii.
(5) Declaraţiile de interese se vor publica pe site-ul Ministerului Sănătăţii.
(6) Modelul declaraţiei de interese şi modelul angajamentului de confidenţialitate sunt prevăzute în anexele nr. 5 şi 6.
(7) Nerespectarea prevederilor alin. (2) şi (3) atrage pierderea calităţii de membru al comisiei consultative a Ministerului Sănătăţii.
Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Membrii comisiilor consultative ale Ministerului Sănătăţii, precum şi direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului sănătăţii nr. 326/2009 privind înfiinţarea comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii şi a Comisiei naţionale de transparenţă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 218 din 6 aprilie 2009, cu modificările şi completările ulterioare.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
pentru înfiinţarea comisiilor consultative ale Ministerului Sănătăţii
(actualizată până la data de 14 septembrie 2016*)
----------
Văzând Referatul de aprobare al Direcţiei de asistenţă medicală şi politici publice nr. E.N. 2.737 din 21 martie 2013,
având în vedere prevederile art. 16 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) şi art. 11 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul sănătăţii emite următorul ordin
Ministrul sănătăţii,
Gheorghe-Eugen Nicolăescu
Bucureşti, 21 martie 2013.
Nr. 398.