HOTĂRÂRE nr. 219 din 25 martie 1999
Statutory Text (5 Articles)
Constituie contravenţii la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 128/1998 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, sa întrunească elementele constitutive ale unor infracţiuni
a) nedeclararea sau nepredarea de către deţinător a bunurilor intrate în proprietatea privată a statului în termenul prevăzut la art. 3 alin. (1) şi (2) din ordonanţa;
b) nerespectarea de către deţinătorii bunurilor care au trecut în proprietatea privată a statului a obligaţiilor de inventariere, păstrare şi conservare a acestora până la predarea lor efectivă în vederea valorificării, prevăzute la art. 4 alin. (1) din ordonanţa;
c) nerespectarea de către organul de valorificare a obligaţiei de întocmire a procesului-verbal de predare-preluare prevăzut la art. 6 alin. (1) din ordonanţa;
d) neevaluarea de către membrii comisiei de evaluare, în termenul prevăzut la art. 6 alin. (2) din ordonanţa, a bunurilor intrate în proprietatea privată a statului;
e) nerespectarea termenului de eliberare a certificatului constatator al calităţii, prevăzut la art. 6 alin. (6) din ordonanţa.
(1) Contravenţiile prevăzute la art. 1 se sancţionează cu amendă de la 200.000 lei la 1.000.000 lei.
(2) Sancţiunea poate fi aplicată şi persoanelor juridice.
Contravenţiile se constata şi amenzile se aplică de către persoanele cu atribuţii de control, împuternicite de conducerea autorităţilor administraţiei publice din care face parte contravenientul.
Prevederile prezentei hotărâri se completează cu dispoziţiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
RADU VASILE
Contrasemnează
--------------
Ministrul finanţelor,
Decebal Traian Remes
Ministru de interne,
Constantin Dudu-Ionescu
-----------------
privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 128/1998 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului
În temeiul dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 128/1998 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României hotărăşte