Legislator Case Law & Legislation
169859 RO

AMENDAMENT din 12 decembrie 2014

1 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (1 Articles)

AMENDAMENT din 12 decembrie 2014 · ACT INTERNAŢIONAL · MONITORUL OFICIAL nr. 533 din 17 iulie 2015

convenit prin schimbul de scrisori semnate la Bucureşti la 12 decembrie 2014 şi la Londra la 5 martie 2015 între Guvernul României şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare la Acordul de împrumut dintre România şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului de construcţie a variantei de ocolire a municipiului Constanţa, semnat la Bucureşti la 7 decembrie 2005

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

Direcţia generală relaţii financiare internaţionale

12 decembrie 2014

Către

Domnul Tony Preda,

Lead Manager

Departamentul administrare operaţiuni

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare

One Exchange Square, Londra EC2A 2JN, Regatul Unit

fax: +44 20 70 7338 7017

Re: Construcţia variantei de ocolire a municipiului Constanţa - Loan Agreement no. 33391

Stimate Domn,

Pe parcursul implementării Proiectului finanţat din împrumutul mai sus menţionat, s-au înregistrat importante realizări.

Cu toate acestea, unele activităţi sunt încă nefinalizate şi aproximativ 2,2 milioane EUR nedisponibilizate.

Pe cale de consecinţă, vă rugăm să aveţi amabilitatea să agreaţi următoarele modificări la Acordul de împrumut

- extinderea datei-limită de tragere de la 31 decembrie 2014 la 30 septembrie 2015;

- realocarea pe categorii a sumelor împrumutului finanţat de BERD;

- modificarea procentului finanţat din sumele împrumutului;

- extinderea datei de finalizare estimate a Proiectului până la 30 septembrie 2017.

Ataşăm propunerile noastre de modificare referitoare la Anexa 2*1) a Acordului de împrumut.

În aşteptarea unui răspuns rapid din partea dumneavoastră, vă mulţumim pentru sprijin şi înţelegere.

Notă

──────────

*1) Nota traducătorului: În original se menţionează greşit Anexa 1, prin scrisoarea BERD din 5 martie 2015 se corectează implicit şi tacit eroarea materială, menţiunea corectă fiind Anexa 2.

──────────

Cu stimă,

Attila Gyorgy,

secretar de stat

Anexa nr. 2. Realocarea sumelor aferente contractelor finanţate în cadrul Acordului de împrumut BERD nr. 33.391

ROMÂNIA BANCA EUROPEANĂ PENTRU RECONSTRUCŢIE ŞI DEZVOLTARE

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

STRADA APOLODOR NR. 17

BUCUREŞTI-5

ROMÂNIA

ÎN ATENŢIA: DOMNULUI ATTILA GYORY,

secretar de stat

C.C.: Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România

Bulevardul Dinicu Golescu nr. 38

Bucureşti, sectorul 1

În atenţia: Directorului general

5 martie 2015

România - Proiectul Bypass Constanţa - Operaţiunea nr. 33.391

Extinderea datei-limită de tragere

Referitor la Acordul de împrumut datat 7 decembrie 2006 ("Acordul de împrumut") dintre România şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare ("Banca) şi Acordul de proiect datat 7 decembrie 2006 ("Acordul de proiect") dintre Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale şi Bancă

Termenii din prezenta scrisoare sunt cei definiţi în Acordul de împrumut şi în Acordul de proiect.

În conformitate cu Secţiunea 2.02(f) din Acordul de împrumut, data-limită de tragere extinsă este 31 decembrie 2014.

În conformitate cu scrisoarea împrumutatului datată 12 decembrie 2014, Banca

(I) Potrivit Secţiunii 3.01(a) din Termeni şi condiţii standard, datate februarie 1999, şi luând în considerare condiţiile efective începând cu data acestei scrisori, extinde data-limită de tragere la 30 septembrie 2015.

(II) Realocă, în concordanţă cu Anexa 2 din Acordul de împrumut şi cu Secţiunea 3.03(a) din Termeni şi condiţii standard, datate februarie 1999, după cum sunt integrate în Acordul de împrumut, sumele aferente categoriilor împrumutului specificate în Anexa 2 din Acordul de împrumut în conformitate cu tabelul inclus.

Această scrisoare nu afectează sau modifică de vreo manieră obligaţiile de rambursare ale Împrumutatului în cadrul Acordului de împrumut sau orice altă obligaţie a Împrumutatului în cadrul Acordului de împrumut.

Scrisoarea înlocuieşte în întregime scrisoarea Băncii cu acelaşi subiect, datată 15 decembrie 2014.

Conţinutul prezentei scrisori nu va afecta niciun drept, putere sau remediu al Băncii cu privire la orice condiţie, în cadrul Acordului de împrumut, nici nu va fi interpretat ca o renunţare sau o supunere a acesteia.

Cu stimă,

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare,

Tony Preda,

director Departament administrare operare

Realocări - document ataşat Anexei 2

┌─────────────────────────────────┬──────────────────────┬─────────────────────┐

│ Categoria │Sume în EURO realocate│Sume în LEI realocate│

├─────────────────────────────────┼──────────────────────┼─────────────────────┤

│Lucrări pentru Partea A-2 │ + 1,604,537.82 │ 0 │

├─────────────────────────────────┼──────────────────────┼─────────────────────┤

│Lucrări pentru Partea A-3 │ - 12,285.61 │ 0 │

├─────────────────────────────────┼──────────────────────┼─────────────────────┤

│Servicii de consultanţă pentru │ │ │

│Partea B-1 │ - 1,592,252.21 │ 0 │

└─────────────────────────────────┴──────────────────────┴─────────────────────┘

Pentru a evita orice dubiu, în conformitate cu realocarea de mai sus, documentul ataşat Anexei 2 se va prezenta după cum urmează

Document la Anexa 2

*Font 8*

┌─────────────────────────────┬──────────────┬──────────────┬───────────────────────────────────────────┐

│ Categoria │Sumă alocată │ Sumă alocată │ │

│ │din împrumut │din împrumut │ Procent din cheltuieli care urmează │

│ │ în moneda │ în moneda │ sa fie finanţat │

│ │împrumutului │împrumutului │ │

│ │ (EURO) │ (LEI) │ │

├─────────────────────────────┼──────────────┼──────────────┼───────────────────────────────────────────┤

│(1) Lucrări pentru Partea A-1│ 65.016.798,01│ 16.080.807,79│Până la 57,2% din valoarea contractului │

│ │ │ │(exclusiv achiziţie terenuri, impozite şi │

│ │ │ │taxe) │

├─────────────────────────────┼──────────────┼──────────────┼───────────────────────────────────────────┤

│(2) Lucrări pentru Partea A-2│ 6,304,568.51│ 45.967.113,21│Până la 68,14% din valoarea contractului │

│ │ │ │(exclusiv achiziţie terenuri, impozite şi │

│ │ │ │taxe) │

├─────────────────────────────┼──────────────┼──────────────┼───────────────────────────────────────────┤

│3) Lucrări pentru Partea A-3 │ 33,519.21│ 142.000.000│Până la 100% din valoarea contractului │

│ │ │ │(exclusiv achiziţie terenuri, impozite şi │

│ │ │ │taxe) │

├─────────────────────────────┼──────────────┼──────────────┼───────────────────────────────────────────┤

│(4) Servicii de consultanţă │ │ │Până la 100% din valoarea contractului │

│pentru Partea B-1 │ 15.333.459,10│ - │(exclusiv achiziţie terenuri, impozite şi │

│ │ │ │taxe) │

├─────────────────────────────┼──────────────┼──────────────┼───────────────────────────────────────────┤

│(5) Servicii de consultanţă │ │ │Până la 100% din valoarea contractului │

│pentru Partea B-2 │ 753.757,20│ - │(exclusiv achiziţie terenuri, impozite şi │

│ │ │ │taxe) │

├─────────────────────────────┼──────────────┼──────────────┼───────────────────────────────────────────┤

│(6) Servicii de consultanţă │ │ │Până la 100% din valoarea contractului │

│pentru Partea B-3 │ 1.347.897,97│ - │(exclusiv achiziţie terenuri, impozite şi │

│ │ │ │taxe) │

├─────────────────────────────┼──────────────┼──────────────┼───────────────────────────────────────────┤

│(7) Comision iniţial │ - │ - │ │

└─────────────────────────────┴──────────────┴──────────────┴───────────────────────────────────────────┘

----

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →