Legislator Case Law & Legislation
169640 RO

REGULAMENT din 7 iulie 2015

12 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Table of Provisions (12)

Statutory Text (12 Articles)

REGULAMENT din 7 iulie 2015 · MINISTERUL AFACERILOR INTERNE · MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 10 iulie 2015

Comisia ministerială pentru romi, denumită în continuare comisie, este alcătuită din

a) preşedinte: secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul şi Guvernul;

b) membri: directorul general al Direcţiei generale management resurse umane, directorul general al Direcţiei generale pentru îndrumarea şi controlul instituţiei prefectului, directorul Direcţiei afaceri europene şi relaţii internaţionale, directorul Unităţii de politici publice, directorul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date şi inspectorul general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române;

c) secretar: persoana din cadrul Unităţii de politici publice, desemnată să asigure punctul de contact responsabil pentru monitorizarea şi evaluarea Strategiei la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, denumit în continuare punct de contact.

REGULAMENT din 7 iulie 2015 · MINISTERUL AFACERILOR INTERNE · MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 10 iulie 2015

Comisia are ca obiectiv monitorizarea modului de implementare a Strategiei Guvernului României de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome pentru perioada 2015-2020, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 18/2015, denumită în continuare Strategie, în domeniul de activitate al Ministerului Afacerilor Interne, denumit în continuare M.A.I.

REGULAMENT din 7 iulie 2015 · MINISTERUL AFACERILOR INTERNE · MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 10 iulie 2015

În vederea realizării obiectivului, comisia îndeplineşte următoarele atribuţii specifice

a) analizează şi propune măsuri şi acţiuni necesare pentru implementarea Strategiei, în domeniul de responsabilitate al M.A.I.;

b) analizează şi îşi exprimă acordul cu privire la conţinutul raportului de monitorizare privind modul de implementare a Strategiei pe domeniul de activitate, întocmit de către punctul de contact;

c) stabileşte măsuri în vederea implementării deciziilor adoptate de Comitetul interministerial de evaluare şi monitorizare a Strategiei, constituit conform pct. 12 subpct. 1 din Strategie;

d) elaborează propuneri de modificare a Strategiei, pe domeniul de competenţă al M.A.I.

REGULAMENT din 7 iulie 2015 · MINISTERUL AFACERILOR INTERNE · MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 10 iulie 2015

(1) Comisia se întruneşte trimestrial sau ori de câte ori este nevoie, ca urmare a apariţiei unei situaţii care impune acest fapt, la solicitarea ori cu acordul preşedintelui.

(2) În cazul în care unul dintre membri consideră că este necesară întrunirea comisiei, informează în scris punctul de contact, comunicând motivul întrunirii, data propusă pentru desfăşurarea şedinţei şi, după caz, informaţii referitoare la documentele ce urmează a fi distribuite în cadrul acesteia.

(3) Punctul de contact informează în scris preşedintele comisiei cu privire la necesitatea întrunirii acesteia, solicitând acordul în vederea convocării membrilor comisiei.

(4) Convocarea membrilor comisiei şi a invitaţilor se face în scris, cu cel puţin 3 zile înainte de data programată pentru desfăşurarea şedinţei.

(5) Odată cu invitaţia de participare se transmite şi ordinea de zi.

REGULAMENT din 7 iulie 2015 · MINISTERUL AFACERILOR INTERNE · MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 10 iulie 2015

(1) În cazul în care un membru nu poate participa la şedinţa comisiei, din motive întemeiate, acesta va fi înlocuit de un supleant.

(2) În termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a ordinului, conducătorii structurilor prevăzute la art. 1 lit. b) vor comunica la punctul de contact datele de identificare a supleantului.

REGULAMENT din 7 iulie 2015 · MINISTERUL AFACERILOR INTERNE · MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 10 iulie 2015

(1) Lucrările şedinţei sunt conduse de către preşedintele comisiei, iar, în lipsa acestuia, de către membrul desemnat de către preşedinte şi se desfăşoară în prezenţa a cel puţin jumătate din numărul membrilor cu drept de vot.

(2) Au drept de vot persoanele prevăzute la art. 1 lit. a) şi b).

(3) Comisia aprobă rapoartele de progres semestriale cu majoritatea voturilor persoanelor cu drept de vot prezente la şedinţă. În caz de paritate, votul preşedintelui sau al membrului care prezidează şedinţa este decisiv.

(4) Rapoartele de progres semestriale se transmit Comitetului interministerial de monitorizare şi evaluare a Strategiei, sub semnătura preşedintelui Comisiei.

REGULAMENT din 7 iulie 2015 · MINISTERUL AFACERILOR INTERNE · MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 10 iulie 2015

(1) În funcţie de ordinea de zi şi de tematica discuţiilor, la şedinţele comisiei pot participa, în calitate de invitaţi, şi reprezentanţi ai altor structuri M.A.I., precum şi reprezentanţi ai altor instituţii ale administraţiei publice centrale, şi, după caz, reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale care reprezintă interesele romilor, din aria specifică de activitate a M.A.I.

(2) Comisia poate organiza şi reuniuni cu reprezentanţi ai societăţii civile.

REGULAMENT din 7 iulie 2015 · MINISTERUL AFACERILOR INTERNE · MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 10 iulie 2015

(1) Comisia poate constitui grupuri de lucru pentru analizarea stadiului îndeplinirii activităţilor/măsurilor prevăzute în Strategie şi în planurile de măsuri sectoriale ale Strategiei care revin structurilor M.A.I.

(2) La solicitarea comisiei, în grupurile de lucru pot participa şi reprezentanţi, la nivel de experţi, ai altor structuri M.A.I.

(3) Solicitările comisiei, adresate conducătorilor structurilor M.A.I., potrivit dispoziţiilor alin. (1) şi (2), reprezintă sarcini de serviciu.

REGULAMENT din 7 iulie 2015 · MINISTERUL AFACERILOR INTERNE · MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 10 iulie 2015

În termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a ordinului, directorul Unităţii de politici publice va desemna persoana, din cadrul acestei structuri, care va asigura activitatea punctului de contact, precum şi un supleant al acesteia.

REGULAMENT din 7 iulie 2015 · MINISTERUL AFACERILOR INTERNE · MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 10 iulie 2015

(1) Punctul de contact are următoarele atribuţii principale

a) evaluează modul de implementare a Strategiei la nivelul M.A.I. şi asigură relaţia cu Secretariatul tehnic al Comitetului interministerial de monitorizare şi evaluare a Strategiei;

b) întocmeşte trimestrial raportul de monitorizare privind modul de implementare a Strategiei pe domeniul de activitate, în baza datelor şi informaţiilor transmise de structurile M.A.I. care au atribuţii în implementarea prevederilor Strategiei ori a măsurilor cuprinse în planurile de măsuri sectoriale ale Strategiei;

c) asigură participarea la reuniunile periodice de lucru ale Secretariatului tehnic al Comitetului interministerial de monitorizare şi evaluare a Strategiei, în vederea elaborării raportului integrat de monitorizare;

d) participă la întâlnirile punctelor de contact naţionale, la atelierele de lucru şi la schimburile de experienţă;

e) asigură activitatea de secretariat a comisiei.

(2) Activitatea de secretariat a comisiei constă, în principal, în

a) asigurarea condiţiilor pentru buna desfăşurare a şedinţelor comisiei;

b) informarea preşedintelui cu privire la necesitatea întrunirii comisiei şi formularea de propuneri privind data, locul de desfăşurare a şedinţei şi ordinea de zi, cu cel puţin 5 zile calendaristice înainte de desfăşurarea acesteia;

c) convocarea, în scris, a membrilor comisiei şi a invitaţiilor, la solicitarea preşedintelui, cu menţionarea datei, a locului de desfăşurare a şedinţei, precum şi a ordinii de zi;

d) elaborarea documentelor necesare desfăşurării activităţii comisiei şi asigurarea arhivării acestora;

e) întocmirea proceselor-verbale ale şedinţelor comisiei, care vor fi semnate, după caz, de preşedinte sau de membrul comisiei care prezidează şedinţa, precum şi de toţi membrii prezenţi.

REGULAMENT din 7 iulie 2015 · MINISTERUL AFACERILOR INTERNE · MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 10 iulie 2015

(1) La solicitarea directorului Unităţii de politici publice, la activitatea punctului de contact poate participa şi câte un reprezentant, la nivel de expert, al Direcţiei generale management resurse umane, al Direcţiei generale pentru îndrumarea şi controlul instituţiei prefectului, al Direcţiei afaceri europene şi relaţii internaţionale, respectiv al Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.

(2) Solicitările directorului Unităţii de politici publice, adresate conducătorilor structurilor M.A.I., potrivit dispoziţiilor alin. (1), reprezintă sarcini de serviciu.

REGULAMENT din 7 iulie 2015 · MINISTERUL AFACERILOR INTERNE · MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 10 iulie 2015

de organizare şi funcţionare a Comisiei ministeriale pentru romi

----

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →