DECIZIE nr. 416 din 12 iunie 2015
Statutory Text (3 Articles)
Anexa nr. 1 la Regulamentul de organizare şi funcţionare a penitenciarelor-spital, aprobat prin Decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr. 550/2011 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 1 septembrie 2011, se modifică după cum urmează
1. Rubrica "Studii de specialitate" va avea următorul cuprins
"Studii de specialitate: absolvent al unei instituţii de învăţământ superior medical, economico-financiar sau juridic."
2. Rubrica "Perfecţionări (specializări)" va avea următorul cuprins
"Perfecţionări
- absolvent al unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii; ori
- absolvent al unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic sau administrativ, organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, potrivit legii."
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
pentru modificarea anexei nr. 1 la Regulamentul de organizare şi funcţionare a penitenciarelor-spital, aprobat prin Decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr. 550/2011
În temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.849/2004 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cu modificările ulterioare,
directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor emite prezenta decizie.
Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor,
Cătălin Claudiu Bejan
Bucureşti, 12 iunie 2015.
Nr. 416.
------