Legislator Case Law & Legislation
168327 RO

HOTĂRÂRE nr. 303 din 29 aprilie 2015

4 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (4 Articles)

HOTĂRÂRE nr. 303 din 29 aprilie 2015 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 366 din 27 mai 2015

STEMA

municipiului Satu Mare, judeţul Satu Mare

HOTĂRÂRE nr. 303 din 29 aprilie 2015 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 366 din 27 mai 2015

DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE

elementelor însumate ale stemei

municipiului Satu Mare, judeţul Satu Mare

Descrierea stemei

Stema municipiului Satu Mare, potrivit anexei nr. 1, se compune dintr-un scut triunghiular albastru cu marginile rotunjite.

În interiorul scutului, dintr-un bastion format dintr-un zid de cetate crenelat argintiu se ridică un turn de argint cu trei ferestre deschise negre, având la bază o poartă cu grilajul ridicat, apărată de un leu şezând, de aur, văzut din profil spre dreapta, cu coada ridicată pe spate şi cu limba roşie scoasă. Din crenelurile bastionului se ridică un turn conic central roşu, flancat de câte un turnuleţ argintiu, cu fereastra neagră deschisă, cu acoperişul ascuţit, roşu. Din metereze iese, în dreapta-stânga bastionului, o terasă verde pe care sunt plasaţi câte un chiparos cu trunchiul negru şi coronamentul verde; la extremităţile fiecărui chiparos se află câte un oştean de argint, privind spre chiparos, îmbrăcat în armură completă cu coiful cu viziera trasă, având în mâna dreaptă/stângă o spadă ridicată.

Bastionul este aşezat pe o terasă verde, iar vârful scutului de argint este undat.

Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu şapte turnuri crenelate.

Semnificaţiile elementelor însumate

Bastionul se referă la rolul cetăţii în apărarea localităţii.

Leul reprezintă o imagine simbolică pentru ideea de putere şi curaj în luptă.

Chiparosul face referire la bogăţia pomicolă din zonă.

Grilajul reprezintă statutul privilegiat de cetate al oraşului în Evul Mediu.

Întreaga compoziţie a fost inspirată de tradiţia heraldică folosită în perioada interbelică.

Coroana murală cu şapte turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de municipiu reşedinţă de judeţ.

-----

HOTĂRÂRE nr. 303 din 29 aprilie 2015 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 366 din 27 mai 2015

privind aprobarea stemei municipiului Satu Mare, judeţul Satu Mare

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează

--------------

Ministrul dezvoltării regionale şi

administraţiei publice,

Nicolae-Liviu Dragnea

Bucureşti, 29 aprilie 2015.

Nr. 303.

HOTĂRÂRE nr. 303 din 29 aprilie 2015 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 366 din 27 mai 2015

(1) Se aprobă stema municipiului Satu Mare, judeţul Satu Mare, prevăzută în anexa nr. 1.

(2) Descrierea şi semnificaţiile elementelor însumate ale stemei sunt prevăzute în anexa nr. 2.

(3) Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →