Legislator Case Law & Legislation
165207 RO

RAPORT nr. 18.281 din 9 decembrie 2014

1 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (1 Articles)

RAPORT nr. 18.281 din 9 decembrie 2014 · AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 77 din 29 ianuarie 2015

privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Mişcarea Populară pentru verificarea campaniei electorale ocazionate de alegerile pentru Preşedintele României din anul 2014

- extras -

În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) şi ale art. 36 alin. (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada 21 noiembrie - 9 decembrie 2014 s-a efectuat controlul finanţării campaniei electorale pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2014, desfăşurată de către Partidul Mişcarea Populară.

Constatări

Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că Partidul Mişcarea Populară a obţinut venituri în sumă de 1.275.510,00 lei şi a efectuat cheltuieli în valoare de 1.828.027,92 lei. Rezultatul financiar al campaniei electorale a fost de -552.517,92 lei. Au fost înregistrate datorii neachitate până la data depunerii raportului detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale în valoare de 663.917,61 lei.

De asemenea s-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 29 alin. (2) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru aceste fapte, Partidul Mişcarea Populară a fost sancţionat conform art. 41 alin. (1) din Legea nr. 334/2006.

Bucureşti, 9 decembrie 2014.

Nr. 18.281.

-------

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →