HOTĂRÂRE nr. 825 din 19 noiembrie 1998
Statutory Text (3 Articles)
Unităţile şi instituţiile de învăţământ au obligaţia să asigure resursele necesare pentru aplicarea prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupa funcţii de demnitate publică.
În cazul în care sumele provenite din alocaţii de la bugetul de stat şi din venituri realizate în condiţiile art. 169 alin. (3) din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin bugetele de venituri şi cheltuieli ale unităţilor şi instituţiilor de învăţământ, permit stabilirea unor coeficienţi de multiplicare (ierarhizare) pentru personalul din învăţământ, care să asigure niveluri ale salariilor de baza superioare celor avute la data intrării în vigoare a Legii nr. 154/1998, ordonatorul de credite bugetare poate aproba noile niveluri ale acestora, fără a putea depăşi nivelurile prevăzute în anexele nr. VII şi VIII la Legea nr. 154/1998, cu modificările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
RADU VASILE
Contrasemnează
---------------
Ministrul educaţiei naţionale,
Andrei Marga
Ministrul finanţelor,
Decebal Traian Remes
Ministrul muncii
şi protecţiei sociale,
Alexandru Athanasiu
-----------------
privind unele măsuri de salarizare a personalului din învăţământ prin aplicarea Legii nr. 154/1998
Guvernul României hotărăşte