Legislator Case Law & Legislation
160987 RO

ORDIN nr. 1.135 din 1 septembrie 2014

3 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (3 Articles)

ORDIN nr. 1.135 din 1 septembrie 2014 · MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE · MONITORUL OFICIAL nr. 643 din 1 septembrie 2014

Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 997/2014 privind prospectele de emisiune a titlurilor de stat emise în vederea despăgubirii persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 4 august 2014, se modifică după cum urmează

1. Articolul 1 va avea următorul cuprins

"Art. 1. - În vederea despăgubirii persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. pentru achiziţionarea de autoturisme, se aprobă prospectele de emisiune a titlurilor de stat: seria CEC 2014 emisă pe numele C.E.C. BANK S.A., în valoare nominală totală de 194.443,83 lei, şi seria BRD 2014 emisă pe numele B.R.D. Groupe Societe Generale - S.A., în valoare nominală totală de 45.488.193,96 lei, prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezentul ordin."

2. La anexa nr. 1, punctele 4 şi 5 vor avea următorul cuprins

"4. Valoarea nominală totală a emisiunii titlurilor de stat este 194.443,83 lei.

5. Emisiunea reprezintă cumulul despăgubirilor rezultate din necesitatea recalculării despăgubirilor acordate pentru 4 deponenţi, din neincluderea în lista iniţială a unui deponent, precum şi a despăgubirilor rezultate din 5 hotărâri judecătoreşti executorii."

3. La anexa nr. 2, punctele 4 şi 5 vor avea următorul cuprins

"4. Valoarea nominală totală a emisiunii titlurilor de stat este 45.488.193,96 lei, fiind compusă din

a) 35.394.378,08 lei, reprezentând valoarea totală a despăgubirii calculată cu raportare la perioada cuprinsă între data de 1 ianuarie 1990 şi data de 31 decembrie 2013, pentru 1.404 deponenţi care au depus sume de bani la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. înainte de data de 1 ianuarie 1990;

b) 8.959.310,85 lei, reprezentând valoarea totală a despăgubirii calculată cu raportare la perioada cuprinsă între data efectuării depunerii şi data de 31 decembrie 2013, pentru 434 deponenţi care au depus sume de bani la C.E.C. - S.A. după data de 1 ianuarie 1990;

c) 1.134.505,03 lei, reprezentând valoarea totală a despăgubirii pentru 42 deponenţi, cărora li s-a stabilit cuantumul despăgubirilor în mod expres prin hotărâri judecătoreşti executorii, dar li s-a dispus plata acestor despăgubiri în baza art. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 156/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 232/2008, cu completările ulterioare.

5. Emisiunea este formată dintr-un număr de 1.765 de titluri de stat, iar valoarea nominală individuală a fiecărui titlu de stat este egală cu valoarea individuală a despăgubirii."

ORDIN nr. 1.135 din 1 septembrie 2014 · MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE · MONITORUL OFICIAL nr. 643 din 1 septembrie 2014

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul delegat pentru buget,

Darius-Bogdan Vâlcov

Bucureşti, 1 septembrie 2014.

Nr. 1.135.

________

ORDIN nr. 1.135 din 1 septembrie 2014 · MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE · MONITORUL OFICIAL nr. 643 din 1 septembrie 2014

pentru modificarea Ordinului ministrului delegat pentru buget nr. 997/2014 privind prospectele de emisiune a titlurilor de stat emise în vederea despăgubirii persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme

În temeiul

- art. 15 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare;

- Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, al Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările şi completările ulterioare;

- Legii nr. 9/2014 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme;

- Hotărârii Guvernului nr. 392/2014 privind aprobarea elementelor tehnice şi modalitatea de stabilire a despăgubirilor pentru persoanele fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme, precum şi pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti;

- Convenţiei nr. 184.575/13/2005 încheiate între Ministerul Finanţelor Publice şi Banca Naţională a României;

- Actului adiţional nr. 541.871/RU549 din 28 august 2014 la Convenţia nr. 541.002/RU484 din 29 iulie 2014 încheiat între Ministerul Finanţelor Publice şi C.E.C. BANK - S.A.;

- Actului adiţional nr. 54.872/268/PB din 28 august 2014 la Convenţia nr. 54.003/229/PB din 30 iulie 2014 încheiat între Ministerul Finanţelor Publice şi B.R.D. Groupe Societe Generale - S.A.,

ministrul delegat pentru buget emite următorul ordin

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →