HOTĂRÂRE nr. 641 din 25 septembrie 1998
Table of Provisions (16)
Statutory Text (16 Articles)
Se aprobă Programul naţional "Sportul pentru toţi - România 2000", prevăzut în anexa nr. 1, promovat ca program naţional de acţiune socială, în scopul constientizarii la nivelul societăţii a rolului şi importantei sportului pentru toţi, ca activitate de interes naţional, cu rol în ridicarea potenţialului biomotric al populaţiei, în îmbunătăţirea calităţii vieţii şi în susţinerea activităţii sportive.
PROGRAMUL NAŢIONAL
"SPORTUL PENTRU TOŢI - ROMÂNIA 2000"
I. Fundamentare
În măsura în care evaluarile ştiinţifice confirma importanţa pe care o are în societate practicarea exerciţiului fizic, statul trebuie să reconsidere rolul sportului în politica socială şi în strategiile care privesc ansamblul populaţiei (sănătate, educaţie, cultura, mediu, protecţie socială), deoarece sportul
* contribuie la îmbunătăţirea sănătăţii publice şi la crearea stării de bine a cetăţenilor;
* pune la dispoziţie practicantilor mijloacele şi programele care favorizează educaţia şi care aduc bucurie şi placere, oferind ocazii apreciabile pentru contacte interumane şi integrare în societate;
* contribuie la atenuarea unor tare - intoleranta, lipsa de implicare, agresivitatea, abuzul de alcool, de tutun şi de alte produse nocive -, educa în spiritul respectului faţă de mediu, faţă de identitatea naţionala, în spiritul înţelegerii internaţionale şi contribuie la crearea spiritului de fair-play în relaţiile umane şi sociale;
* fiind activitatea socială şi asociativa cea mai raspandita, contribuie în mod esenţial la dezvoltarea şi la menţinerea societăţii democratice cu cetăţeni activi;
* contribuie la socializarea indivizilor, proces de durata şi complex prin care, de-a lungul vieţii, aceştia dobândesc aptitudini, valori şi îşi formează atitudini şi comportamente care le permit o mai activa prezenta şi participare la viaţa socială;
* face parte integrantă din viaţa socială şi produce efecte economice pozitive importante: influenţează consumurile, veniturile, locurile de muncă, eficienta în munca, dezvoltarea economică şi a serviciilor locale şi regionale, investiţiile, amenajarea şi protecţia mediului.
De altfel, legislaţia română cu privire la sport şi prevederile documentelor internaţionale în domeniu, la care România a aderat sau pe care urmează să le ratifice, impun aprobarea şi susţinerea unui program naţional care să asigure în condiţiile actuale existente în România organizarea şi dezvoltarea sportului pentru toţi ca activitate socială de interes naţional, bazată pe libera alegere, susţinută moral, organizatoric şi financiar de către stat.
Programul este propus ca parteneriat social naţional şi se bazează pe stabilirea şi aplicarea unei strategii instituţionale şi legislative necesare pentru crearea cadrului funcţional (conducere, sustinere materială şi financiară, resurse umane etc.), care să permită ca fiecare partener să poată contribui la dezvoltarea sportului pentru toţi în limita competentelor şi scopurilor instituţionale proprii.
Acest lucru presupune crearea şi asumarea unor subprograme care să ţină seama de condiţii, posibilităţi, traditii, de interesele şi dorintele populaţiei şi cooperarea, la nivelul organismelor guvernamentale, cu autorităţile publice centrale şi locale, cu organizaţii neguvernamentale, cu persoane juridice de drept privat interesate, pentru crearea unor disponibilitati care să asigure accesul oricărei persoane la practicarea exerciţiilor fizice şi a sportului, pentru recreere, sănătate şi crearea stării de bine.
II. Scopul programului
Stabilirea locului sportului pentru toţi pe scara prioritatilor sociale şi realizarea unei politici eficiente, în vederea creşterii contribuţiei sportului pentru toţi la obţinerea unui nivel corespunzător al potenţialului biomotric al populaţiei şi la îmbunătăţirea progresiva a calităţii vieţii.
III. Obiectivele programului
1. Schimbarea atitudinii faţă de conceptul "Sportul pentru toţi" a cetăţenilor ca beneficiari individuali şi a statului ca beneficiar global, precum şi a celor care concep, conduc şi pun în aplicare programe sociale şi de practica sportiva prin
* conceperea, lansarea şi susţinerea de campanii promotionale sportive, orientate spre grupuri-ţinta prioritare (copii, tineri, femei, din mediul rural), grupuri-ţinta defavorizate (vârstnici, persoane cu venituri mici, şomeri, copiii strazii), şi atragerea spre domenii importante (structuri, specialişti, infrastructura);
* extinderea cercetării fundamentale şi aplicative, în vederea creşterii gradului de cunoaştere şi de aplicare a cunoştinţelor în legătură cu efectele practicării exerciţiului fizic şi a sportului pentru sănătatea fizica şi mentala şi pentru creşterea capacităţii de muncă;
* realizarea de studii şi anchete asupra posibilităţilor existente şi obstacolelor care stau în calea practicării sportului pentru toţi, precum şi colectarea de informaţii despre preferintele specifice ale cetăţenilor;
* extinderea relaţiilor internaţionale, în scopul valorificării experienţei acumulate pe plan extern, şi creşterea contribuţiei sportului pentru toţi la dezvoltarea cooperării.
2. Asigurarea cadrului legislativ şi organizatoric, în vederea corelării activităţii instituţiilor centrale şi locale cu preocupări în domeniul calităţii vieţii, educaţiei, protecţiei sociale, pentru asigurarea condiţiilor care să permită fiecărui cetăţean practicarea libera a activităţilor fizice şi sportive într-un mediu sanatos şi sigur, în cadru organizat sau în mod independent, în funcţie de nevoi, capacităţi şi preferinţe.
Totodată este necesară aplicarea prevederilor legale existente şi completarea acestora cu noi reglementări care să permită
* organizarea şi dezvoltarea practicării activităţilor fizice şi sportive pentru sănătate şi recreere pe toată durata vieţii;
* descentralizarea sistemului de practica sportiva, în sensul stimulării vieţii asociative şi la nivel local, cu respectarea autonomiei organismelor interesate şi implicate, rămânând totodată deschisă posibilitatea intervenţiei eficiente şi stabilizatoare a organismelor statului;
* asigurarea resurselor financiare, materiale şi umane, în concordanta cu cerinţele crescande ale vieţii sociale, prin
- evaluarea potenţialului existent (structuri, personal, infrastructura), adaptarea, dezvoltarea şi eficientizarea acestuia;
- diversificarea surselor de finanţare prin implicarea bugetelor locale, de asigurări sociale, atragerea de venituri prin culegere de fonduri, donaţii şi sponsorizări, publicitate, dar mai ales prin stimularea creşterii cheltuielilor populaţiei din venituri proprii, pe măsura îmbunătăţirii condiţiilor social-economice;
- stimularea intervenţiei capitalului privat (persoane fizice şi juridice) în amenajarea şi folosirea bazelor sportive mici şi mijlocii şi pentru dezvoltarea serviciilor de întreţinere, agrement şi recreere.
IV. Desfăşurarea programului
Se propune susţinerea cu prioritate a subprogramelor administrate de Ministerul Tineretului şi Sportului prin Federaţia Română "Sportul pentru Toţi" (anexa A), cu accent pe concretizarea iniţiativelor legislative şi pe programul de resurse umane de formare a specialiştilor pentru activitatea "Sportul pentru toţi" (instructori, animatori, antrenori).
1. Structurarea subprogramelor şi asumarea administrării acestora la nivelul tuturor factorilor implicaţi.
2. Evaluarea subprogramelor şi instrumentarea derulării acestora.
3. Analize periodice la nivel local şi central pentru aprecierea stadiului îndeplinirii obiectivelor, pentru corectarea şi îmbunătăţirea demersurilor de organizare şi dezvoltare a sportului pentru toţi.
V. Rezultatele scontate
1. Angajarea progresiva şi durabila a populaţiei în practicarea exerciţiilor fizice şi a sportului, pentru educarea şi dezvoltarea echilibrata a aptitudinilor fizice şi psihice şi pentru creşterea gradului de socializare.
2. Ridicarea nivelului calităţii vieţii, îmbunătăţirea stării de sănătate, mărirea potenţialului biologic şi creşterea sperantei de viaţa.
3. Implicarea sporită a societăţii, în ansamblul ei, a statului şi, prin cooperare, a partenerilor interesaţi din domeniile educaţie, sănătate, economie, social, a sectorului privat şi a activului de voluntari în conceperea, conducerea şi promovarea programului şi creşterea responsabilităţilor colective şi individuale.
4. Apropierea modului de abordare şi de conducere a "sportului pentru toţi" de cel realizat pe plan internaţional, prin valorificarea, adaptată, a experienţei acumulate la nivelul actual şi de perspectiva al dezvoltării social-economice a României.
Programul naţional "Sportul pentru toţi - România 2000" este propus ca un parteneriat care favorizează cooperarea organismelor guvernamentale cu autorităţile publice locale, cu organizaţiile neguvernamentale şi cu persoanele juridice de drept public şi privat, în vederea asigurării contribuţiei eficiente a acestora la dezvoltarea sportului pentru toţi, în limita competentelor şi scopurilor instituţionale proprii.
MINISTERUL TINERETULUI ŞI SPORTULUI
PROGRAMUL NAŢIONAL "SPORTUL PENTRU TOŢI - ROMÂNIA 2000"
administrat prin Federaţia Română "Sportul pentru Toţi" şi unităţile din subordine
I. Derularea, evaluarea, corectarea subprogramelor în curs de desfăşurare
I.1. RESURSE UMANE - program de formare şi asigurare a personalului calificat (instructori, animatori, antrenori) şi de recrutare a voluntarilor pentru sportul pentru toţi
- Definitivarea instrucţiunilor şi statutelor (pe niveluri), multiplicarea şi difuzarea lor în toată ţara prin reţeaua structurilor sportive teritoriale şi de învăţământ, prin institutele de învăţământ superior şi organizaţiile sportive.
- Coordonarea, sprijinirea desfăşurării cursurilor de formare a instructorilor; întocmirea graficului (perioada, localităţi, cerinţe).
- Organizarea şi desfăşurarea cursului de antrenori categoria a V-a.
- Elaborarea materialelor şi lansarea demersurilor necesare pentru susţinerea introducerii specializării "Sportul pentru toţi" în institutele de învăţământ superior de profil.
- Efectuarea unui sondaj de opinie privind interesul persoanelor de diferite varste şi profesii pentru formarea ca specialişti voluntari pentru activitatea "Sportul pentru toţi".
I.2. FUN-SPORT - dezvoltarea unei strategii specifice de creştere a participării libere şi constante a copiilor şi a tinerilor (7 -25 ani) la practicarea exerciţiilor fizice şi a activităţilor sportive
- Declanşarea unei campanii promotionale FUN-SPORT.
- Organizarea activităţilor specifice (competitii, tabere, festivaluri).
- Perfecţionarea modalităţilor de cooperare cu instituţiile şi organizaţiile cu sfere de interferenta; stabilirea şi realizarea practica de programe comune.
I.3. PROMO-INFO-SPOTI - promovare, evaluare, informare
- Lansarea formularelor: încărcarea băncii de date; realizarea Buletinului informativ statistic.
- Efectuarea cercetărilor.
- Aplicarea testului EUROFIT la diferite categorii de vârsta şi sociale [elevi, studenţi, militari în termen, adulti (25-30 ani, 31-40 ani, 41-50 ani)], cu diferite ocupaţii.
- Realizarea unui studiu comparativ privind rezultatele şi concluziile testarilor EUROFIT la diferite categorii de vârsta şi sociale.
- Realizarea studiului privind condiţiile şi posibilităţile existente în mediul rural pentru practicarea activităţilor fizice şi sportive, interesele şi preferintele populaţiei în acest sens.
- Continuarea cercetării "Studiul privind inima tinerilor din Europa" la nivelul României.
- Realizarea şi difuzarea buletinelor informative şi a altor materiale de informare şi documentare cu privire la domeniul "Sportul pentru toţi", în România şi în lume.
- Elaborarea subprogramului PROMO-INFO-SPOTI, definitivare, lansare, realizare practica.
- Lansarea campaniei "Promo-Spoti".
- Realizarea şi difuzarea de materiale promotionale conform subprogramului PROMO-INFO-SPOTI şi campaniei promotionale.
- Legătură permanenta cu mass-media; organizarea, trimestrial sau cu ocazia unor evenimente speciale, de conferinţe de presa; realizarea mediatizarii corespunzătoare a fiecărei activităţi din calendarul propriu, a activităţilor judeţene, locale, ale organizaţiilor afiliate şi a oricărei iniţiative care contribuie la cunoaşterea şi susţinerea activităţii "Sportul pentru toţi".
- Valorificarea materialelor documentare şi realizarea de pliante şi culegeri de programe pentru practicarea activităţilor fizice.
- Susţinerea cu materiale documentare şi promotionale a activităţii "Sportul pentru toţi" la toate nivelurile, în special
Parlamentul României, organismele administraţiei publice cu sfere de interferenta, persoanele juridice de drept privat care pot deveni membre ale Federaţiei Române "Sportul pentru Toţi" etc.
- Crearea de lobby, susţinerea cu materiale documentare şi promotionale a activităţii "Sportul pentru toţi" la toate nivelurile.
I.4. FEMI-SPORT - subprogram pentru antrenarea femeilor în practicarea şi organizarea activităţilor fizice, sportive şi recreative
- Desfăşurarea activităţilor prevăzute în calendar.
- Relansarea subprogramului în vederea atragerii potenţialilor parteneri şi sustinatori.
I.5. BABY-SPORT - subprogramul "Copilul mic şi nevoia de mişcare" (0-6 ani) privind practicarea exerciţiului fizic, a miscarii şi a jocului de la cea mai frageda vârsta
- Distribuirea materialelor documentare la crese, grădiniţe etc., cu sprijinul sectorului special din cadrul Ministerului Sănătăţii.
- Introducerea de activităţi specifice: "Mama şi copilul" sau "Familia - primul educator sportiv".
- Organizarea de cursuri pentru educatoare şi ţinere mame.
I.6. OLD-SPORT - subprogram pentru promovarea activa a sănătăţii adulţilor şi vârstnicilor prin activităţi fizice, recreative şi de recuperare
- Reluarea activităţii pentru definitivarea, lansarea şi derularea subprogramului.
- Atragerea tuturor celor interesaţi (vârstnici, asociaţii, sponsori), sprijinirea sau, după caz, capacitarea acestora.
- Organizarea activităţilor din calendar, stimularea şi sprijinirea iniţiativelor.
I.7. PRONATURA - subprogram pentru dezvoltarea turismului, a drumetiilor, a mersului pe munte, pentru descoperirea naturii şi protejarea mediului
- Definitivarea subprogramului şi transmiterea acestuia organizaţiilor de cercetasi şi cluburilor sau cercurilor de turism, precum şi stabilirea şi derularea programelor comune.
- Desfăşurarea activităţilor specifice din calendar.
- Evaluarea şi corectarea subprogramului.
I.8. RURAL-SPORT - strategie de menţinere şi valorificare a traditiilor şi datinilor româneşti
- Contactarea partenerilor şi sprijinirea iniţiativelor.
- Realizarea cercetării.
- Elaborarea şi lansarea proiectului "Sate infratite".
- Realizarea lucrării "Culegerea de datini şi obiceiuri cultural-sportive".
I.9. SPORTUL PENTRU SĂNĂTATE ŞI RECREERE, DREPT AL FIECĂRUI CETĂŢEAN - subprogram privind stimularea implicarii administraţiei publice locale şi a structurilor asociative în organizarea şi dezvoltarea sportului pentru toţi
- Lansarea şi susţinerea prioritara, la nivel central şi local, în colaborare cu direcţiile judeţene ale tineretului şi sportului, realizarea de programe comune pe domenii (inventarierea resurselor, proiecte de dezvoltare, modernizarea spaţiilor pentru sport şi agrement etc.).
II. Elaborarea subprogramelor în perspectiva, lansarea în vederea consultării şi atragerii de parteneri şi sustinatori
II.1. INFRASTRUCTURA -SPORT ŞI AGREMENT - subprogram de stimulare a dezvoltării bazei materiale necesare şi a producţiei specifice de materiale şi echipament sportiv.
II.2. SPORTUL PRIVAT - subprogram de încurajare a intervenţiei capitalului privat prin sprijin de natura legislativă şi prin finanţare cu ajutorul creditelor publice.
II.3. JOCURILE ROMANILOR DE PRETUTINDENI - realizarea de legături pe multiple planuri cu diaspora română pentru menţinerea, cultivarea şi valorificarea pretutindeni în lume a traditiilor româneşti şi organizarea unor intalniri polisportive în România în anul 2000.
Pentru coordonarea aplicării Programului naţional "Sportul pentru toţi - România 2000" se constituie Comitetul Activităţilor Fizice Sportive pentru Sănătate, Educaţie şi Recreere, organism consultativ pe lângă Secretariatul General al Guvernului.
LISTA
ministerelor şi instituţiilor publice cu competente în susţinerea, aplicarea şi desfăşurarea Programului naţional "Sportul pentru toţi - România 2000"
1. Ministerul Tineretului şi Sportului
2. Ministerul Educaţiei Naţionale
3. Ministerul Sănătăţii
4. Ministerul Turismului
5. Ministerul Culturii
6. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale
7. Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului
8. Ministerul Cercetării şi Tehnologiei
9. Ministerul Apărării Naţionale
10. Ministerul de Interne
11. Ministerul Finanţelor
12. Ministerul Afacerilor Externe
13. Departamentul pentru Administraţie Publică Locală
14. Departamentul pentru Protecţia Copilului
15. Departamentul Informaţiilor Publice
16. Secretariatul de Stat pentru Persoane cu Handicap
17. Consiliul Naţional al Audiovizualului
18. Federaţia Română "Sportul pentru Toţi"*)
──────────────────
Notă *) În subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului.
Comitetul Activităţilor Fizice Sportive pentru Sănătate, Educaţie şi Recreere este format din reprezentanţii instituţiilor publice prevăzute în anexa nr. 2 şi ai organizaţiilor neguvernamentale, fiind coordonat de un comitet executiv care are următoarea structura
- preşedinte - secretarul generalal Guvernului;
- vicepreşedinţi - ministrul tineretului şi sportului;
- ministrul educaţiei naţionale;
- ministrul sănătăţii;
- ministrul turismului;
- secretar executiv - secretarul general al Federaţiei Române "Sportul pentru Toţi".
FUNDAMENTAREA FINANCIARĂ
a Programului Naţional "Sportul pentru toţi - România 2000"
Subprogramele care se administrează de către Ministerul Tineretului şi Sportului
- mii lei -
Nr. crt. Subprogramul 1998 1999 2000 TOTAL
1. SPECIALIŞTI "SPORTUL PENTRU TOŢI" 900.000 900.000 900.000 2.700.000
2. FUN-SPORT 700.000 800.000 1.000.000 2.500.000
3. PROMO-INFO-SPOTI - promovare, evaluare, informare, 500.000 550.000 600.000 1.650.000
4. FEMI-SPORT 500.000 600.000 700.000 1.800.000
5. BABY-SPORT 200.000 400.000 600.000 1.200.000
6. OLD-SPORT 200.000 300.000 300.000 800.000
7. PRONATURA 300.000 500.000 700.000 1.500.000
8. RURAL-SPORT 100.000 100.000 100.000 300.000
9. SPORTUL PENTRU SĂNĂTATE ŞI RECREERE, DREPT AL FIECĂRUI CETĂŢEAN 70.000 150.000 150.000 370.000
10. INFRASTRUCTURĂ-SPORT ŞI AGREMENT 100.000 100.000 100.000 300.000
11. SPORTUL PRIVAT 40.000 40.000 40.000 120.000
12. JOCURILE ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI 200.000 300.000 1.000.000 1.500.000
TOTAL GENERAL: 3.810.000 4.740.000 6.190.000 14.740.000
-------
Structura nominală, organigrama şi activitatea Comitetului Activităţilor Fizice Sportive pentru Sănătate, Educaţie şi Recreere se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare, adoptat în prima şedinţa după constituire, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Modalităţile de lucru şi măsurile organizatorice, administrative şi financiare pentru aplicarea Programului naţional "Sportul pentru toţi - România 2000" vor fi stabilite prin instrucţiuni şi protocoale comune, elaborate de organismele şi organizaţiile implicate, cu aprobarea Comitetului Activităţilor Fizice Sportive pentru Sănătate, Educaţie şi Recreere.
Comitetul Activităţilor Fizice Sportive pentru Sănătate, Educaţie şi Recreere se întruneşte, semestrial, în şedinţe plenare şi prezintă, anual, Guvernului rapoarte asupra stadiului de realizare a Programului naţional "Sportul pentru toţi - România 2000" şi proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pentru exerciţiul financiar următor.
Mijloacele financiare necesare sustinerii Programului naţional "Sportul pentru toţi - România 2000" se asigura de la bugetul de stat, sub forma de subvenţie acordată suplimentar Ministerului Tineretului şi Sportului pentru subprogramele şi perioada prevăzute în anexa nr. 3.
Subprogramele propuse de către celelalte instituţii, care sunt aprobate anual de către Comitetul Activităţilor Fizice Sportive pentru Sănătate, Educaţie şi Recreere, vor fi finanţate din subvenţii de la bugetele locale, din fonduri primite de la organisme internaţionale, din sponsorizări, donaţii şi legate şi din fonduri de la bugetul de stat, care urmează a fi prevăzute cu aceasta destinaţie începând cu data de 1 ianuarie 1999 la capitolul "Cultura, religie şi acţiuni privind activitatea sportiva şi de tineret".
Finanţarea unor investiţii în domeniul obiectivelor sportive şi de agrement se va face şi prin emisiuni de titluri de valoare -împrumut public.
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
RADU VASILE
Contrasemnează
──────────────
Ministrul tineretului
şi sportului,
Crin Antonescu
Ministrul finanţelor,
Decebal Traian Remes
Secretarul general
al Guvernului,
Radu Stroe
Ministrul educaţiei naţionale,
Andrei Marga
Ministrul sănătăţii,
Hajdu Gabor
Ministrul turismului,
Sorin Frunzaverde
Secretar de stat,
şeful Departamentului pentru
Administraţie Publică Locală,
Vlad Rosca
privind aprobarea Programului naţional "Sportul pentru toţi - România 2000"
Guvernul României hotărăşte